TONALITATEA

Curs de Teoria muzicii, solfegiu, dicteu (anul I) de Crinuta Popescu: p.20-32, p.60-67
Tratat de teoria muzicii de Victor Giuleanu: pp.411-412, 427-428, 431-432 sus

III. Acordurile tonale de trei sunete

Practica muzicală din Evul Mediu (cântarea pe trei voci) a generat apariţia acordurilor, însă acestea au fost teoretizate
şi înlănţuite după regulile armoniei abia după dezvoltarea polifoniei Renaşterii – cu ideea de consonanţă pe verticală
– şi după formularea principiilor tonale (în sec. XVII).
Acordul în general – reprezintă sonoritatea rezultată din emiterea simultană a unui grup de sunete. Raportat la
sistemele în care sunt alcătuite şi primesc diverse funcţii, se delimitează acordurile pe categorii distincte: modale,
tonale, atonale ş.a.
Acordul tonal – reprezintă o organizare verticală specifică ce are ca material minim trei sunete diferite, dispuse – în
forma iniţială – la intervale de terţe (mari şi mici).
Acordul reprezintă sinteza armonică a tonalităţii, respectiv proiecţia verticală a funcţiilor şi relaţiilor tonale. În
alcătuirea acordurilor tonale, în dispunere directă, terţa constituie intervalul de bază. În funcţie de treptele care
reprezintă fundamentul acordurilor, se diferenţiază acordurile principale de cele secundare în tonalitate.
În cadrul creaţiei de concept tonal clasic se utilizează curent acordurile de 3 sunete (trisonul / de cvintă), de 4 sunete
(de septimă), de 5 sunete (acord de nonă) iar în cazuri rare cele de 6 sunete (acorduri de undecimă) şi de 7 sunete
(acorduri de terţiadecimă).

Elementele acordurilor se regăsesc în seria armonicelor naturale superioare:

Spre exemplu:
- acordul de 3 sunete se formează între armonicele 1 şi 5 din rezonanţă
- acordul de 4 sunete se formează între armonicele 1 şi 7 din rezonanţă
- acordul de 5 sunete se formează între armonicele 1 şi 9 din rezonanţă ş.a.m.d.
Victor Giuleanu (în Tratat de Teoria muzicii, p.431) clasifică acordurile – formate din suprapuneri de terţe – numai
în funcţie de numărul de sunete, având în vedere că pentru practica tonală este suficient acest lucru.
Dragoş Alexandrescu (în Curs de Teoria muzicii, vol.I, p.137) realizează o clasificare mai amplă a tuturor acordurilor.
Astfel, el clasifică acordurile după:
• numărul de sunete diferite în acorduri de 3,4,5,6 şi 7 sunete;
• intervalul folosit în suprapunere
➢ acorduri de terţe mari şi mici = acorduri clasice de cvintă, septimă, nonă, undecimă, terţiadecimă
➢ acorduri de cvarte perfecte = acorduri moderne cu 2, 3, 4, 5, 6 cvarte suprapuse;
• conţinutul în cvinte perfecte
➢ acorduri diatonice = cuprind între 2 şi 6 cvinte (acestea se formează numai din cele 7 trepte
diatonice ale scării)
➢ acorduri cromatice = presupun peste 7 cvinte, inclusiv (conţin şi trepte cromatice)
• stabilitatea acordului
➢ acorduri consonante (nu cer rezolvare) = trisonurile (acordurile de 3 sunete) majore şi minore
➢ acorduri disonante (cer rezolvare) = toate celelalte acorduri mentionate
Deoarece acordurile de cvarte perfecte sunt folosite numai în muzica modernă, în continuare vom prezenta exclusiv
acordurile care folosesc suprapunerile de terţe (acordurile clasice), iar dintre acestea în amănunt vom studia acordurile
de 3 sunete (de cvintă) şi de 4 sunete (de septimă) fiind cele mai des folosite în cadrul tonal clasic.
În utilizarea în cadrul diferitelor sisteme sonore, acordul reprezintă o suprapunere de sunete, respectiv intervale. În
conceptul tonal însă, acordul este definit drept suprapunerea de cel puţin 3 sunete diferite aşezate la intervale de terţe.
Conceptul modal nu se cere prezentat vertical – ca acord – deoarece modalul constituie prin excelenţă o organizare
melodică. Importanţa organizării verticale şi deci a acordului se remarcă în cadrul sistemului tonal – acordul
reprezentând sinteza armonică a tonalităţii, respectiv a relaţiilor tonale pe plan vertical (orizontal gama alcătuieşte
sinteza melodică tonală). În practica muzicală acordurile apar în diverse forme şi structuri, în funcţie de tonalitatea,
de treptele pe care se formează şi de rolul lor în desfăşurarea armonică. În creaţia tonală predomină acordurile de 3,
4 şi 5 sunete, dintre care baza este constituită de trisonuri (acordurile de 3 sunete), motiv pentru care vom analiza în
cele ce urmează structura, rolul şi utilizarea lor în armonia tonală.

Acordurile de 3 sunete (trisonurile) în stare directă şi în răsturnări

Trisonul este format din 3 elemente care rămân tot timpul aceleași în cadrul unui acord:
✓ sunetul fundamental
✓ terţa acordului
✓ cvinta acordului

Din punct de vedere al structurii (al intervalelor din alcătuire) el poate fi:
• major (M)
• minor (m)
• mărit (+)
• micşorat (-)

Fiecare dintre aceste patru forme ale acordului, în alcătuiri armonice poate să apară în trei aspecte:
➢ starea directa – sunetul fundamental este la baza acordului;
➢ răsturnarea I – terţa acordului este la baza acordului;
➢ răsturnarea II – cvinta acordului este la baza acordului.
În cifrajul armonic se utilizeaza urmatoarele coduri (explicatia cifrajului se poate vedea mai jos in desfasurarea pe
portativ a acordurilor):
▪ 5 sau 5 = starea directa
3

▪ 6 sau 6 = rasturnarea I
3
6
▪ = rasturnarea II
4

Observaţie. Cifrajul rezumă intervale care caracterizează fiecare stare (stare directă=5=cvinta este intervalul dintre
extreme / respectiv cvinta interval extrem și terța interval la baza acordului; răsturnarea I=6=sexta este între extreme
/ respectiv sexta interval extrem și terța interval la baza acordului; răsturnarea II=6/4=sextă între extreme şi cvartă la
baza acordului).
Exemplu. acordul de 3 sunete prezentat în cele patru aspecte ale structurii (major, minor, mărit şi micşorat):

Respectiv, desfasurarea pe portativ:

Starea emotionala cand ascultati acordurile, in limbaj emojii:

Exemplu. Acordul de 3 sunete prezentat în cele 3 aspecte ale sale: stare directa, rasturnarea I, raspurnarea II:

Structura intervalica a acordurilor:

Respectiv, desfasurarea pe portativ (doar pt acordul major; principiul este valabil si pentru celelalte forme prezentate
mai sus, in tabelele anterioare):
ACORDUL MAJOR

Cele trei aspecte ale unui acord, pe intelesul... tuturor:

Analizând componenţa de elemente diatonice şi cromatice se remarcă faptul că acordurile major, minor, micşorat pot
fi alcătuite folosind numai trepte diatonice din gamă, deci sunt diatonice, în timp ce acordul mărit este cromatic,
presupunând şi elemente alterate cromatice.
Din punct de vedere al necesităţii de rezolvare se remarcă faptul că numai trisonurile majore şi minore sunt
consonante, în timp ce trisonurile mărite şi micşorate sunt disonante.
Datorită structurii sale, în funcţie de stare, acordul de 3 sunete mai poartă denumirile: cvintacord (pentru starea
directă), sextacord (pentru răst. I), cvartsextacord (pentru răst. II).
Pentru exercitiile pe care va trebui sa le faceti la clasa, a se vedea tabelele si schemele de mai sus.