Intervalele muzicale și clasificarea lor

Intervalul este unitatea de bază generatoare a limbajului muzical melodic sau

armonic, creaţia şi analiza muzicală pornind de la acest element fundamental, ce
se cere studiat.
Deoarece intervalul poate fi definit deopotrivă pe plan acustico-muzical
precum şi artistic, se remarcă două criterii de bază în clasificarea intervalelor.
Un prim mod de sistematizare (criteriul cantitativ) are la bază raportări
dimensionale precum numărul de trepte cuprinse de intervale şi conţinutul în
tonuri şi semitonuri, în timp ce sistematizarea artistică, pur muzicală (criteriul
calitativ)urmăreşte funcţiile intervalelor în construcţia melodiei şi armoniei,
stabilind intervale melodice sau armonice, consonante sau disonante, diatonice
sau cromatice ş.a.
După criteriul cantitativ, care are în vedere numărul de trepte cuprinse precum
și conținutul în tonuri și semitonuri, intervalele pot fi:

 prima, care se formează prin repetarea a două sunete pe aceeași treaptă

 secunda este de două feluri (mare și mică) și se formează între două sunete aflate pe
trepte alăturate (secunda mare are are doua tonuri și este notată cu 3M, iar secunda
mică are un ton plus un semiton și se notează cu 3m);

 terța este intervalul format între două sunete aflate la distanță de trei trepte (terță mare
și terță mică);

 cvarta este un interval perfect și se formează între două sunete aflate la distanță de
patru trepte (are două tonuri plus un semiton);

 cvinta se formează între două sunete aflate la distanță de cinci trepte și are trei tonuri
și un semiton;

 sexta se formează între două sunete la distanță de șase trepte și este de două feluri:
sextă mare (6M) și sextă mică (6m);

 septima este un interval ce se formează între două sunete și se află la distanță de 7

trepte (septima mare se notează cu 7M și septima mică se va nota cu 7m);

 octava este intervalul aflat între două sunete la distanță de 8 trepte.

Așa cum am menționat în cazul multora dintre ele, după conținutul în tonuri și
semitonuri, intervalele pot fi mari, mici, mărite și micșorate.
 După criteriul calitativ, rezultă următoarele tipuri de clasificare ale
intervalelor:

a. Intervale melodice şi armonice

Dacă sunetele componente ale unui interval sunt emise şi se aud pe rând
(desfăşurare orizontală) atunci intervalul respectiv va fi considerat melodic.
Înşiruirea mai multor intervale melodice generează melodia.
Raportat la sensul în care apare cel de al doilea sunet (mai acut sau mai grav
decât primul), intervalele melodice sunt considerate ascendente sau descendente
(urcă sau coboară).
Dacă sunetele componente ale unui interval sunt emise şi se aud în acelaşi
timp (desfăşurate vertical) atunci intervalul este considerat armonic.
Succesiunea intervalelor armonice generează armonia.
După sensul deplasării, intervalele armonice la rândul lor pot fi ascendente
sau descendente (raportat la poziţia sunetelor intervalului următor).

b. Intervale enarmonice

Două sau mai multe intervale se consideră enarmonice dacă reprezintă acelaşi
spaţiu sonor (se aud la fel), deosebindu-se numai prin numele sunetelor din
alcătuirea lor şi prin exprimarea grafică.
Observaţie. Deoarece trebuie să se justifice funcţional apariţia diverselor sunete
în contextul melodic, în practică se folosesc mai mult intervale enarmonice
uzuale. Astfel, alături de intervalele perfecte, mari, mici, se aduc numai cvarte
mărite şi cvinte micşorate, evitându-se alte intervale mărite sau micşorate şi de
asemenea cele dublu mărite sau dublu micşorate.

c. Intervale diatonice şi cromatice

Dacă ambele sunete componente ale unui interval reprezintă trepte constitutive
în sistemul diatonic respectiv, atunci intervalul este denumit diatonic .
Dacă unul sau ambele sunete componente ale unui interval reprezintă treaptă(e)
modificată(e)- care nu fac parte din constituţia sistemului respectiv-, atunci
intervalul este cromatic.
Aşadar, acelaşi interval poate fi considerat diatonic într-un anumit sistem
sonor şi cromatic într-un sistem cu alte elemente constitutive. De exemplu,
cvinta perfectă do-sol este diatonic în tonalităţile do major,la minor, fa major,re
minor şi cromatic în re maj,si minor, la major,fa# minor şi altele.
d. Intervale consonante şi disonante (în funcţie de stabilitate)

* După principiile armoniei tonale clasice, un interval este consonant în situaţia

când cele două sunete din alcătuirea lui – auzite simultan - dau impresia auditivă
plăcută de compatibilitate, de echilibru, de ataşare reciprocă, deci intervalul este
stabil şi nu cere rezolvare .
În funcţie de puterea de contopire şi ataşare mai mare sau mai mică a celor
două sunete, se disting două feluri de intervale consonante: perfecte şi
imperfecte. Ca intervale simple consonante perfecte sunt considerate: prima,
octava, cvinta şi cvarta; iar simple consonante imperfecte: terţele şi sextele mari
şi mici.
În opoziţie cu cel consonant, un interval este disonant în situaţia când cele
două sunete componente din alcătuirea lui– auzite simultan – dau impresia
auditivă de incompatibilitate, respingere reciprocă, deci intervalul este instabil şi
necesită rezolvare.
În conceptul armoniei clasice, dintre intervalele simple sunt considerate
disonante: secundele şi septimele mari şi mici, alături de toate intervalele mărite
sau micşorate şi de cele dublu mărite şi dublu micşorate care sunt enarmonice cu
cele mari şi mici disonante.