Intervalul muzical este relaţia între două sunete de frecvenţe diferite.

Clasificarea Intervalelor Muzicale

În clasificarea intervalelor se studiază următoarele aspecte:

- intervalele simple sau compuse (cele simple sunt cele care nu depăşesc spaţiul unei octave, iar cele
compuse sunt cele care depăşesc acest spaţiu)

- mărimea intervalelor după conţinutul de trepte

- mărimea intervalelor după conţinutul de tonuri şi semitonuri

- intervale complementare, provenite din răsturnare

1. După numărul de trepte incluse, intervalele simple (cele care nu depăşesc spaţiul unei octave), poartă
următoarele denumiri: primă, secundă, terţă, cvartă, cvintă, sextă, septimă şi octavă:

Intervalele compuse (cele care depăşesc spaţiul octavei), după numărul de trepte poarta următoarele
denumiri: nonă (secundă peste octavă), decimă (terţă peste octavă), undecimă (cvartă peste
octavă), duodecimă (cvintă peste octavă), terţiadecimă (sextă peste octavă), cvartadecimă (septimă peste
octavă), cvintadecimă (octavă peste octavă sau dublăoctavă)
2. Atât intervalele simple cât şi cele compuse, după conţinutul de tonuri şi semitonuri, pot
fi: perfecte(prescurtat p), mari (M), mici (m), mărite (+), micşorate (-), dublu-mărite (++) şi dublu-
micşorate (–).
Din categoria intervalelor perfecte (cele care un singur aspect de bază, de la care apoi pornesc celelalte
mărimi intervalice – intervalele mărite sau micşorate) fac parte: prima, octava, cvinta şi cvarta.
Din categoria intervalelor cu dublu aspect la bază – intervalele mari şi intervalele mici – fac parte: secunda,
terţa, sexta şi septima.
Prin alterarea suitoare sau coborâtoare a intervalelor perfecte, mari sau mici, putem obţine, intervale
mărite, micşorate, dublu-mărite şi dublu-micşorate.

În tabelul de mai jos ai lista intervalelor simple după conţinutul de tonuri şi de semitonuri:
Intervalele compuse, după conţinutul de tonuri şi de semitonuri, pot fi şi ele perfecte, mari, mici, mărite,
micşorate, dublu-mărite, dublu-micşorate, ca şi intervalele simple din care derivă