Cursul 4 -Tonul și semitonul.

Teoria intervalelor muzicale

Întregul material sonor (sunetele audibile) aşezat în ordine treptată este denumit scară
sonoră generală. Aceasta se poate împărţi în trei regiuni denumite: registrul grav, mediu şi cel acut.
Pentru fiecare voce/ instrument registrele variază. Totalitatea sunetelor accesibile ca întindere este
denumită diapason. Dublând frecvențele lor sunetele sunt reeditate în spaţiul sonor, delimitându-
se în octave. Scara generală cuprinde nouă octave, fiecare începe cu nota do şi se încheie cu nota si.
Intervale fundamentale semiton -ton
Diferenţa de înălţime dintre două sunete este denumită interval. Între treptele alăturate ale
scării octaviante (în conceptul european) se formează 2 intervale fundamentale: semitonul şi tonul.
Un ton este alcătuit din două semitonuri . Aceste intervale stau la baza analizei altor intervale, a
scărilor, a sistemelor sonore. Pe spaţiul unei scări cu limita octavă folosind numai sunete naturale,
se observă că: între notele MI –Fa și notele Si –Do apar semitonuri.

Fig. 11 -Ordinea tonurilor si semitonurilor în gama naturală do major, în suire

Fig. 12 -Ordinea tonurilor si semitonurilor în gama naturală do major, în coborâre

Daca în spatiile de tonuri se introduc trepte alterate, atunci în cadrul unei game sunt posibile 12
trepte diferite aşezate la intervale de semiton (se formează 12 semitonuri).

Fig. 13 -Scara de 12 sunete cu diezi

Fig. 14 -Scara de 12 sunete cu bemoli

Obs. Pe claviatura pianului notele naturale corespund clapelor albe, iar cele alterate (diezi și
bemoli) corespund clapelor negre.
 Teoria intervalelor muzicale
Intervalul muzical reprezintă raportul de înălţime dintre două trepte ale unui sistem muzical.
În manualele de nivel primar în clasificarea intervalelor sunt folosite 2 criterii de sistematizare:
cantitativ (numărul de trepte cuprinse) şi calitativ (conţinutul în tonuri şi semitonuri). Obs. În teoria
superioară a muzicii, V.Giuleanu diferențiază intervalele după 2 criterii mai cuprinzătoare: cantitativ =
acustico-muzical (nr de trepte și conținutul în tonuri/ semitonuri); calitativ = pur muzical (intervale
melodice sau armonice, consonante sau disonante, diatonice sau cromatice, complementare ş.a.)
În materialul de față ne limităm la tratarea cantitativă a intervalelor conform nivelului primar.
a. Clasificarea cantitativă (după numărul de trepte din componenţa lor)
Intervale simple şi compuse (raportarea la cadrul octavei)
Se consideră intervale simple cele alcătuite în cadrul unei octave (inclusiv) și intervale compuse cele
care trec peste cadrul octavei (prin adăugarea unui interval simplu la cel de octavă). Ambele categorii
de intervale pot fi diferenţiate în funcţie de numărul de trepte din care sunt formate şi de numărul de
tonuri şi semitonuri din alcătuirea lor.

Fig. 15 -Intervalele simple formate in urcare pe scara naturală cu baza pe do

Fig. 16 -Intervalele simple formate in coborâre pe scara naturală cu baza pe do

În funcție de numărul de trepte din alcătuirea lor, intervalele simple sunt denumite diferit:
Denumirea Simbol Număr de trepte
prima 1 o singură treaptă (repetată)
secunda 2 2 trepte
terța 3 3 trepte
cvarta 4 4 trepte
cvinta 5 5 trepte
sexta 6 6 trepte
septima 7 7 trepte
octava 8 8 trepte

b. Clasificarea calitativă (după numărul de tonuri şi semitonuri din componenţa lor)

Intervalele simple (şi cele compuse), după conţinutul lor în tonuri şi semitonuri, pot fi:
perfecte(simbol p), mari (M), mici(m), mărite(+), micşorate(-).
 Fig. 17 –Construirea intervalelor simple pe sunete naturale
Intervale simple perfecte sunt considerate: prima, cvarta, cvinta şi octava.
Intervale simple mari şi mici sunt considerate: secunda, terţa, sexta şi septima. Ele apar în dublu
aspect – mari şi mici – (diferind între cele două determinări printr-un semiton).
Prin alterarea treptelor lor, mărind sau micşorând intervalele perfecte, mărind intervalele
mari, sau micșorând intervalele mici se pot obţine intervale mărite şi micşorate. În gamele
tonalităților majore și minore, dintre intervalele mărite și micșorate apar doar 4 + și 5- (care sună
la fel = enarmonice).
Notarea intervalelor prin simboluri foloseşte cifre , exemplu: 1, 2, .. (pt numărul de trepte)
însoţite de litere p, M.m (conţinutul în tonuri şi semitonuri), respectiv semnele plus (+) şi minus (-).
Ex: primă perfectă 1p; secundă mică 2m; terţă mare 3M; cvartă mărită 4+; cvintă micşorată 5-, ș.a.
Intervalele p, M,m, +, -, întâlnite în gamele majore și minore.
Denumirea Simbol Continut în semitonuri / tonuri Exemple
Primă perfectă 1p Zero do1 –do1 (repetare)
Secundă mică 2m 1 semiton do –re b
Secundă mare 2M 2 semit. (1 Ton) do -re
Terță mică 3m 3 semit. (1 T + 1 st) do –mi b
Terță mare 3M 4 semit. (2 T) do -mi
Cvartă perfectă 4p 5 semit. (2 T + 1 st) do –fa
Cvartă + / cvinta - 4+/5- 6 semit. (3 T / 2 T +2 st) do –fa # / do –sol b
Cvintă perfectă 5p 7 semit. (3 T + 1 st) do -sol
Sextă mică 6m 8 semit. (3 T + 2 st) do –la b
Sextă mare 6M 9 semit. (4 T + 1 st) do –la
Septimă mică 7m 10 semit. (4 T + 2 st) do –si b
Septimă mare 7M 11 semit. (5 T + 1 st) do –si
Octavă perfectă 8p 12 semit. (5 T +2 st) do 1(jos) –do 2 (sus)

Raportându-se la condiţii artistico -expresive, intervalele se mai clasifică după modul de emitere
a sunetelor și după impresia auditivă generată.

Intervale melodice şi armonice

Dacă sunetele unui interval sunt emise şi se aud pe rând, intervalul este considerat melodic. Melodia
este dată de succesiunea intervalelor melodice. În funcție de sensul în care apare al doilea sunet (mai
înalt sau mai grav), intervalele melodice sunt considerate ascendente sau descendente (urcă sau
coboară). Dacă sunetele unui interval sunt emise şi se aud în acelaşi timp, acesta este considerat
armonic.

Fig. 18 –Intervale melodice (ascndent și descendent) și interval armonic

Notarea intervalului ascendent se face cu o săgeată în sus, iar a celui descendent cu săgeată în jos.

Intervale consonante şi disonante (în funcţie de aspectul sonor)

Un interval este considerat consonant în situaţia când sunetele din alcătuirea lui – auzite
simultan – dau impresia auditivă plăcută de compatibilitate, de echilibru (sună frumos), deci
intervalul nu aduce tensiune. După gradul de ataşare a celor două sunete, se disting 2 feluri de
intervale consonante: perfecte şi imperfecte. Intervale simple consonante perfecte sunt considerate:
prima, octava, cvinta şi cvarta; iar consonante imperfecte: terţele şi sextele mari şi mici.
Un interval este disonant când sunetele componente – auzite simultan – dau impresia de
incompatibilitate, respingere (sună tensionat). Dintre intervalele simple sunt considerate disonante:
secundele şi septimele mari şi mici, cvartele mărite, cvintele micșorate (alături de toate intervalele
care sunt mărite sau micşorate).

Fig. 19 –Solfegiu cu folosirea unor intervale simple ascendente și descendente