Tema: Enarmonismul tonalitatilor, tonalitati pralalele si omonime.

Tonalităţile care formează sistemul tonal se află în următoarele relaţii

(legături, raporturi):
Tonalităţi relative (paralele), tonalităţi omonime, tonalităţi enarmonice şi tonalităţi
înrudite.
Tonalităţile perechi care sunt construite din acelaşi material sonor, având aceeaşi armură,
dar diferă între ele prin tonică şi mod, sunt numite tonalităţi relative (paralele).

Structura lor sonoră comună înlesneşte alternanţa între major şi minor, împletire care este
specifică cântecului nostru popular şi care a fost preluată şi în muzica cultă.

Tonalităţile omonime au aceeaşi tonică, dar sunt de mod diferit. Deşi tonalităţile
omonime (una majoră şi cealaltă minoră) se găsesc la o diferenţă de trei cvinte una faţă de
cealaltă, datorită centrului (tonicii) gravitaţional comun şi a celorlalte două trepte tonale
(principale) comune, trecerea dintr-o tonalitate în omonima ei (modulaţia) în cadrul
compoziţiilor muzicale este uşoară.
 Sunt apreciate ca tonalităţi enarmonice, tonalităţile care diferă prin scriere (numele
sunetelor), dar sună la fel (au sunete de aceeaşi înălţime). În sistemul tonal se folosesc doar şase
perechi de tonalităţi enarmonice (trei majore şi trei minore), enarmonia acestora uşurând atât
scrierea şi citirea partiturilor, cât mai ales procesul de modulaţie: Si major – Do bemol major; Fa
diez major – Sol bemol major; Do diez major – Re bemol major; sol diez minor – la bemol
minor; re diez minor – mi bemol minor; la diez minor – si bemol minor:

Temă pentru acasă, de găsit în tonalitățile „Do-diez minor; Mi-bemol major și Fa-diez
minor, toate relațiile de tonalități posibile: paralele, omonime, și enarmonime. Notă: tonalitățile
enarmonice să fie găsite în limitele tonalităților existente din cadranul (cercul) tonalităților și nu
în afara acestuia.