1.

Variantele tonalităților

Atât tonalitatea minoră, cât și cea majoră, presupun posibilitatea utilizării a câte trei
variante. În cazul minorului, varianta naturală s-a dovedit nefuncțională, necesitând o
modificare pentru a se apropia de logica majorului natural (alterarea sunetului treptei a VII-
a, devenit sensibilă) ajungându-se la utilizarea variantei armonice, iar apoi o a doua
modificare a păstrat elementul necesar la nivel funcțional, alterând și treapta a VI-a pentru
a anula secunda mărită (cu imediate sugestii orientale) rezultând varianta melodică. În
cazul tonalității majore, varianta naturală a fost un model, o soluție perfectă, drept care
modificările aduse pentru apariția variantelor armonică (prin alterarea descendentă a
sunetului treptei a VI-a, creându-se artifical o secundă marită în aceeași poziție ca în
minorul armonic), respectiv melodică (alterând descendent și sunetul treptei a VII-a, care
devine astfel subtonică, cu efecte grave asupra funcționării tonalității), au fost mai des
întâlnite în gândirea teoretică decât în realitatea partiturilor epocii clasice.
În cele ce urmează, voi trece în revistă rapid efectele produse asupra logicii tonale
și asupra sonorităților armonice de modificările ce apar în variantele celor două tipuri de
tonalitate.

A.Variantele minorului
Minorul armonic, deja cunoscut şi practicat, reprezintă soluția majoritară în muzica
minoră (cu un procentaj orientativ de 60% din timp).

Minorul melodic, presupune, față de minorul armonic, alterarea ascendentă a sunetului

treptei a VI-a, funcţionalitatea rămânând intactă; ca soluție practică, are destule momente
de apariție în muzica clasică, putându-se aproxima un procentaj de utilizare de 30%;
acordurile în care e implicat sunetul treptei a VI-a vor suferi modificări:
 1. Acordul treptei a VI-a devine micşorat - atenție, nu se va utiliza în 53, nu va mai

dubla fundamentala acordului, iar cadența dramatică își pierde valoarea expresivă,
devenind o soluție foarte slabă;
2. Acordul treptei a IV-a devine major, fără consecințe importante;
3. Acordul treptei a II-a devine acord minor – permițându-se dublajul fundamentalei,

utilizarea trisonului în stare directă, în 53; dublajul fundamentalei și mai ales

permisiunea utilizării stării directe pentru trison reprezintă un real caștig al acestei
variante;
4. Acordul treptei a VII-a rămâne micșorat, dar cu septimă mică - soluție mai puțin
expresivă; septima mică se poate rezolva treptat ascendent, dacă vocea bașilor
preia nota normală de rezolvare;
5. Acordul treptei a V-a va utiliza nonă mare, mai puțin tensionată, mai puțin
valoroasă, dar rezolvabilă ascendent în cazurile ornamentale.
6. Devin ușor practicabile ornamentele pe treptele funcției de Subdominantă.

Minorul natural, o minoritate aproape neglijabilă (cu un procent de maxim 10% din
discurs, de cele mai multe ori fiind de fapt o variantă melodică în coborâre), în care lipsa
sensibilei riscă să distrugă logica tonală.
Esențială este utilizarea, în anumite soluții, a sunetului treptei a VII-a ca subtonică:
a. Soluții care nu distrug logica tonală nemodulantă
1. Subtonica pe post de septimă în acordul treptei I adusă, în majoritatea

cazurilor, ornamental (8-7; 53 – 2; 6 - 65 );

2. Subtonica pe post de sunet al cvintei în acordul treptei a III-a (neutră

funcțional);
3. Subtonica pe post de sunet ornamental în cadrul funcției de Subdominantă
(treapta a II-a sau a IV-a).
 b. Soluții ce produc modulație sau modalism (mai puțin recomandate, față de
stilul clasic)
1. Subtonica pe post de fundamentală a acordului treptei a VII-a, devenit acord
major, stabil, ce pierde însă caracterul dominantic; eventuala sa utilizare cu
septimă va fi percepută ca o inflexiune la relativa majoră;
2. Subtonica pe post de sunet al terței acordului treptei a V-a, devenit acord
minor, nedominantic;

B.Variantele majorului

Majorul natural, deja cunoscut şi practicat, reprezintă soluția normală, ideală (cu o
pondere de aprox. 90% din timp).

Majorul armonic, utilizat foarte rar (în spiritul aproximării unei prezențe statistice în
partituri clasice, 9% din fragmentele în tonalitate majoră), presupune alterarea
descendentă a treptei a VI-a, fără modificări funcționale; apar doar modificări de
sonoritate.
1.Acordul treptei a VI-a devine mărit - ceea ce implică utilizarea dublajului exclusiv al

terței, trisonul în 64 poate fi utilizat ca soluție de sine stătătoare (în mod excepțional), iar

cadența întreruptă își pierde valoarea expresivă, devenind o soluție slabă, cu un efect
ciudat, tot tensionat dar mult mai instabil;
2.Acordul treptei a IV-a devine minor - ceea ce produce o modificare interesantă de
expresivitate ce decuplează Subdominanta de celelalte două trepte principale,
individualizând-o;
3.Acordul treptei a II-a devine micșorat - ceea ce implică interdicția apariției în stare directă
a trisonului și a dublării fundamentalei;
4.Acordul treptei a VII-a rămâne micșorat, dar cu septimă micșorată - ceea ce reprezintă
principalul mobil al utilizării majorului armonic, un câștig de tensiune și expresivitate
semnificativ;
5.Acordul treptei a V-a capătă nonă mică, mai tensionată, însă nerezolvabilă ascendent.
6.Ornamentele pe acorduri ale funcției de Subdominanta (IV, II) vor fi evitate, din cauza
apariției, în multiple situații, a secundei mărite.

Majorul melodic, mai degrabă o situație teoretică decât o realitate muzicală (apare doar
excepțional, în aprox 1% din timp), presupunând alterarea descendentă a treptelor a VI-
a și a VII-a, ceea ce ridică probleme grave de natură funcțională - logica tonală riscă să se
piardă, discursul devenind modal sau modulant în altă tonalitate. Problemele se leagă de
utilizarea sunetului treptei a VII-a alterat descendent (subtonică), existând puține soluții
care să nu perturbe tonalitatea și multiple soluții care să o distrugă.
Soluție tonal (nemodulant) - acceptabilă: subtonica pe post de ornament în funcția de
subdominantă (pe acordurile treptelor a IV-a, sau mai rar, a II-a):

Soluții modale/modulante:
a. Subtonica pe post de fundamentală a acordului treptei a VII-a, devenit acord major
(stabil) dar nedominantic (ceea ce distruge tonalitatea) sau dominantic pentru alte
tonalități. Eventuala sa utilizare cu septimă mică, este un convingător argument
pentru modulație (acordul major cu septimă mică este un convingator acord de
treapta a V-a pentru o tonalitate aflată la trei cvinte perfecte descendente – dacă
următoarea tonalitate ar fi majoră, sau șase cvinte perfecte descendente – dacă
următoarea tonalitate ar fi minoră;
 b. Subtonica pe post de terță în acordul treptei a V-a, devenit acord minor,
nedominantic;
c. Subtonica pe post de cvintă în acordul treptei a III-a, devenit acord micșorat care
pare dominantic pentru tonalitatea Subdominantei sau omonima acesteia.
d. Subtonica pe post de septimă a treptei I, ce se constituie astfel în acord major cu
septimă mică, adică o septimă pe Dominanta pentru tonalitatea Subdominantei
sau omonima acesteia.

Iată și două teme de familiarizare cu utilizarea variantelor modificate ale

tonalităților:

Acest text este parte din Cursul rapid de armonie tonala – Bogdan Voda, publicat la Editura
Muzicala, Bucuresti, fiind acoperit de drepturi de autor. Prezentul extras este transmis de
autor pentru uzul personal al studentilor proprii.
Reproducerea si multiplicarea materialului nu se poate face fara acordul autorului.
BV