Recuperarea medicală în dizabilitatea

ău
generată de Accidentul Vascular

z
Bu
Cerebral(AVC)

R
AM
M
G
AM
O
 Accidentul vascular cerebral

ău
(AVC)

z
AVC-ul reprezintă o urgenţă medicală care necesită spitalizare imediată, cu demararea reabilitării încă

Bu
din cursul internării. S-a constatat că pacienţii cu AVC care au beneficiat de o asistenţă medicală
specifică, multidisciplinară, au avut o evoluţie bună, cu beneficii atât la tineri, cât şi la vârstnici,
indiferent de gradul de severitate a afecţiunii.
Pentru reabilitarea pacienţilor după AVC este necesar să existe personal calificat, familia să fie
implicată în procesul de reabilitare, echipa multidisciplinară să realizeze îngrijiri coordonate.

R
Eficienţa tratamentului fizioterapeutic vizează, iniţial, recuperarea echilibrului şi a mersului. S-a
constatat că exerciţiile efectuate cu o intensitate crescută sunt mai eficiente. 25% dintre pacienţii cu
AVC prezintă tulburări de vorbire care apar imediat după eveniment şi persistă în aproape jumătate

AM
dintre cazuri, care necesită terapii specifice. Tulburările cognitive, inclusiv cele de memorie,
dezorientarea, deficitul de atenţie, sunt frecvent întâlnite, dar insuficient studiate. Tulburările cognitive,
dar şi cele emoţionale pot influenţa negativ evoluţia pacienţilor cu AVC.
Momentul externării pacienţilor cu AVC se decide şi în funcţie de facilităţile existente la domiciliu, cu
transferul îngrijirilor către aparţinători.
M
G
AM
O
 Tipuri de accidente vasculare

z ău
 În funcţie de modul de producere, accidentele vasculare se clasifică în:

Bu
 Accidente vasculare ischemice: care se produc atunci când vasul de sânge este blocat, fie de un
cheag dezvoltat la nivelul unei artere ce irigă creierul, fie de un cheag ce poate să migreze de la
nivelul inimii sau din oricare altă parte a corpului.Sunt cel mai frecvent întâlnite, afectând 75-85%
dintre pacienţii cu AVC.

R
 Accidente vasculare hemoragice: care se produc atunci când un vas de sânge se rupe, sângele se
acumulează şi exercită o compresie asupra ţesutului cerebral din jur.Acest tip de accident cerebral

AM
este întâlnit mai rar, în aproximativ 25 -35% din cazuri.

M
G
AM
O
 Cauzele care determină apariţia accidentelor vasculare cerebrale

ău
Cauzele accidentului vascular cerebral ischemic

z
AVC ischemic este cauzat de un cheag de sânge care blochează circulaţia
sangvină a creierului. Cheagurile sangvine apar de obicei ca rezultat al altor defecte

Bu
din organism care determină afectarea circulaţiei sangvine normale, cum ar fi:
 arteroscleroza (rigidizarea pereţilor arterelor) este principala cauză a stenozării şi
obstrucţiei vaselor cerebrale. Arteroscleroza este cauzata de tensiunea arterială
crescută, de diabetul zaharat şi de nivelul crescut al colesterolului din sânge;
 anumite afecţiuni ale valvelor cardiace, cum ar fi o valvă cardiacă artificială, o

R
valvă cardiacă reparată, o boală cardiacă valvulară precum prolapsul de valvă
mitrală sau stenoza (îngustarea) orificiului valvular;
 fibrilaţia atrială sau alte aritmii cardiace (ritmuri cardiace neregulate);

AM
 infecţia valvelor cardiace (endocardita)
 embolia vasculară;
 artrite;
 tulburări de coagulabilitate a sângelui;
 inflamaţie a vaselor sangvine (vasculita);
M
 infarctul miocardic;
 traumatisme directe ale vaselor cervicale;
G
 unele intervenţii chirurgicale pot determina formarea unui cheag de sânge, care
poate migra şi provoca un AVC;
 tensiunea arterială scăzută (hipertensiunea) duce la scăderea circulaţiei sangvine
AM

la nivelul creierului; ea poate fi determinată de o îngustare sau o afectare a

arterelor, de infarctul miocardic, de o pierdere masivă de sânge sau de o infecţie
severă.
Procentajul de AVC ischemice din totalul de AVC este de 80%.
O
 Cauzele accidentului vascular cerebral hemoragic

z ău
AVC hemoragic este cauzat de o sângerare în interiorul creierului (numită hemoragie intracerebrală)

Bu
sau în spaţiul din jurul creierului (numită hemoragie subarahnoidiană). Cauzele care determina acest lucru
ar putea fi:
 hipertensiunea arterială este principala cauză;
 anevrismul cerebral: există riscul ca vasul dilatat să se rupă;
 inflamaţia vaselor sangvine, care poate apărea în sifilis sau tuberculoză;

R
 malformaţii vasculare;
 tulburări de coagulabilitate ale sângelui, precum hemofilia;

AM
 traumatisme craniene şi leziuni ale capului sau gâtului care afectează vasele sangvine din aceste
regiuni;
 iradierea terapeutică pentru cancere ale gâtului sau creierului;
 angiopatia amiloidică cerebrală(o tulburare degenerativă a vaselor sangvine).
În practică,proporţia dintre AVC ischemice şi AVC hemoragice este de :
M
-80% ischemice şi 20% hemoragice
G
AM
O
O
AM
G
M
AM
R
Bu
z ău
 Simptomele datorate accidentului vascular cerebral ischemic diferă de cele ale celui hemoragic.
 Simptomele depind de asemenea de localizarea cheagului sangvin sau a hemoragiei şi de extinderea

ău
regiunii afectate:
 simptomele AVC ischemic (cauzat de un cheag ce a blocat un vas sangvin) ,apar de obicei în
jumătatea corpului de partea opusă zonei din creier în care este cheagul.De exemplu, un AVC în

z
partea dreaptă a creierului dă simptome în partea stângă a corpului;
 simptomele unui AVC hemoragic (cauzat de o sângerare în creier) pot fi similare celor produse de

Bu
AVC ischemic, dar se deosebesc prin simptome legate de tensiunea crescută în creier, cum ar fi
dureri de cap severe, greţuri şi vărsături,”înţepenirea” gâtului, ameţeli, convulsii, iritabilitate, confuzie
şi posibil inconştienţă.
 Simptomele care apar în cazul unui AVC se instalează de obicei brusc, fără avertisment, şi pot să
progreseze treptat sau dimpotrivă să se agraveze în timp.Simptomele unui AVC pot progresa încurs de

R
câteva minute, ore sau zile, adesea în mod treptat.De exemplu,slăbiciunea uşoară poate evolua spre o
incapacitate de a mişca braţul şi piciorul de pe o parte a corpului.

AM
 În cazul în care accidentul vascular cerebral este provocat de un cheag de sânge mare (ischemic),
simptomele apar brusc, în decurs de câteva secunde.În cazul în care o arteră care este îngustată deja
de ateroscleroză este blocată, de obicei simptomele se dezvoltă gradat, în curs de câteva minute sau
ore, sau mai rar în câteva zile.
 Dacă în cursul timpului apar mai multe accidente vasculare cerebrale de mici dimensiuni, persoana
M
respectivă poate prezenta o modificare treptată a gândirii, comportamentului , echilibrului sau a mişcării
(demenţa multi-infarct).
 Nu întotdeauna simptomele unui AVC pot fi recunoscute uşor.Ele pot fi atribuite greşit vârstei mai
G
înaintate sau pot fi confundate cu simptomele provocate de alte afecţiuni şi care pot fi asemănătoare.
 Urmările unui AVC pot varia de la persoană la persoană.Unele persoane pot rămâne cu diferite
AM

tulburări fizice şi psihice ca urmare a unui atac cerebral iar altele nu.Cele mai frecvente probleme ce
apar după un atac cerebral sunt: tulburările de memorie, mers, percepţie, comportament sau vorbire,
dereglări emoţionale,incapacitatea de a se alimenta singuri.
O
 Factori de risc care pot fi controlaţi

ău
tensiunea arterială crescută (hipertensiunea) este cel de-al doilea factor de risc ca incidenţă după

z

vârstă;

Bu
 diabetul zaharat-aproximativ un sfert din persoanele cu diabet decedează ca urmare a unui AVC ;
Diabetul creşte de 2 ori riscul de AVC din cauza afectării circulaţiei care apare în această boală.
 nivelul crescut de colesterol din sânge poate duce la afecţiuni ale arterelor coronare şi la infarct
miocardic, care la rândul lor determină lezarea musculaturii inimii (miocardului) , iar aceasta la rândul
ei poate determina creşterea riscului de AVC;

R
 afecţiuni ale arterelor coronare, care pot determina apariţia unui infarct miocardic şi a unui accident
vascular cerebral;

AM
 alte afecţiuni cardiace, precum fibrilaţia atrială ,endocardita, afecţiuni ale valvelor cardiace, foramen
ovale patent sau cardiomiopatie;
 consumul unor medicamente, cum sunt anticoncepţionalele orale-în special la femeile care fumează
sau care au avut până în prezent tulburări de coagulare şi anticoagulantele sau corticosteroizii.Se
pare că femeile aflate în menopauză, terapia de înlocuire hormonală are un risc mic de accident
M
vascular cerebral.
 lipsa activităţii fizice;
G
 obezitatea;
 consumul crescut de alcool (mai mult de 5 pahare de alcool într o perioadă scurtă de timp)-persoanele
care consum[ excesiv alcool, în special cele care au intoxicaţii acute cu alcool beţii au un risc mare de
AM

AVC;
 consumul de droguri.
O
 Factori de risc AVC

z ău
 Anumiţi factori de risc care pot determina producerea unui AVC pot fi ţinuţi sub control,alţii nu.

Bu
 Factorii de risc care nu pot fi modificaţi
-vârsta -riscul de accident vascular cerebral creşte odată cu vârsta ,riscul se dublează cu fiecare
decadă de după 55 ani.Cel puţin 66% din toate persoanele cu AVC au vârsta de 65 de ani sau mai
mult;
-rasa-americanii negri şi hispanici au un risc mai mare deât persoanele de alte rase.În comparaţie cu

R
albii, americanii negri tineri, atât femeile cât şi bărbaţii, au un risc de 2- 3 ori mai mare de a face un
AVC ischemic şi de a deceda din această cauză;

AM
-sexul-accidentul vascular cerebral este mai frecvent la bărbaţi decât la femei până la vârsta de 75 de
ani,iar după această vârstă femeile sunt mai afectate La toate vârstele, mai multe femei decât bărbaţi
decedează din cauza unui AVC
- predispoziţia genetică şi istoricul familiei riscul de AVC este mai ridicat dacă cineva apropiat din familie
(părinţi, fraţi,surori) a suferit un accident vascular cerebral sau un accident ischemic tranzitor;
M
-prezenţa în trecut a unui accident vascular cerebral sau a unui accident ischemic tranzitor.
G
AM
O
 RECUPERAREA MEDICALĂ ÎN BOLILE NEUROLOGICE

ău


z
Hemiplegia este frecvent cauzată de accidente vasculare cerebrale, pe fondul hipertensiunii arteriale
sau aterosclerozei. Câteodata, declanșarea este bruscă, alteori este progresivă; disfuncția motorie

Bu
sau senzorială este prezentă la membrele de pe o singură parte și este adesea însoțită de deviații ale
ochilor și gurii, hipersalivație și disfazie.
 Accidentele vasculare cerebrale (AVC) sunt definite ca fiind disfuncții neurologice acute de origine
vasculară, cu simptome și semne care corespund și implică ariile corticale. AVC–ul provoacă
disfuncție neuromotorie care produce hemiplegia sau paralizia unei jumătăți a corpului incluzând
membrele, trunchiul și câteodată fața și structurile care sunt contralaterale emisferei cerebrale lezate.

R
Tablou clinic:
1.Deficitul motor:

AM
 În faza acută – (câteva zile până la câteva luni – mai lungă în cazul hemoragiilor cerebrale) –
hemiplegia este flască. Urmează apoi faza de spasticitate, însoțită de scheme primitive de mișcare,
numite sincinezii.
După Brunnstrom, avem șase stadii evolutive:
I – flasc, imediat după debutul AVC, nu poate fi obținută nici o mișcare a membrelor;
M
II – apare spasticitatea și câteva componente ale sincineziilor.
III – spasticitatea crește și apare controlul voluntar în cadrul sincineziilor.
G
IV – spasticitatea începe să diminue și apar câteva mișcări voluntare în afara sincineziilor.
V – sincineziile încep să scadă ca amploare în actele motorii, și apar câteva mișcări active voluntare
combinate, mai dificile.
AM

VI – spasticitatea începe să scadă iar mișcările coordonate se apropie de normal.

O
Procesul evolutiv se poate opri în oricare din aceste stadii. La membrul superior, spasticitatea interesează
mai ales mușchii flexori și pronatori ai antebrațului, flexorii pumnului și degetelor, adductori și rotatori

ău
interni ai umărului; la membrele inferioare, spasticitatea interesează extensorii genunchiului, flexori
plantari, flexorii degetelor și supinatorii piciorului.

z
Sincineziile - scheme primitive de mișcare asociate spasticității. Apar în mod reflex sau pot fi declanșate
voluntar. Există două tipuri de sincinezii de bază, una de flexie iar a doua de extensie, pentru fiecare

Bu
dintre membre.
După Brunnstrom, componenta mai slabă a unei sincinezii se tonifică, facilitând componenţa mai
puternică a acelei sincinezii. Mușchii care nu sunt implicați în nici o sincinezie sunt: latissimus dorsi,
rotund mare, dințat anterior, extensorii degetelor, eversorii gleznei. Acești mușchi sunt dificil de recuperat,

R
reprezentâmd pentru mulți pacienți o limitare funcțională.
Reflexele: în faza flască, reflexele osteotendinoase (ROT) sunt diminuate sau abolite; în faza spastică,

AM
acestea sunt exagerate. Reflexele cutanate abdominale sunt abolite.
Reflexele patologice pot fi prezente:
 la nivelul membrului inferior:

• reflexul cutanat plantar în extensie – semnul Babinski;

M
• alte semne ce produc extensia dorsală a halucelui: Openheim, Gordon, Schaffer,
Chaddock.
G
 la nivelul membrului superior:

• semnul Hoffmann;
• semnul Trömmer;
AM

• semnul Marinescu-Radovici (reflexul palmo-mentonier).

Poate apare clonusul piciorului si clonusul rotulei.
O
 În stadiile cu spasticitate crescută,pot apare reflexe primitive tonice:reflexele tonice simetrice ale

ău
gâtului,reflexele tonice asimetrice ale gatului,reflexele tonice simetrice labirintice,reflexele tonice
lombare,reacţia inversă de suport şi reacţii asociate sincezii.
 Reacţia de redresare, echilibru,protecţie mult diminuate sau absente

z
 Tulburări de coordonare -spasticitatea afectează coordonarea, trebuind combătută.
Tulburări de sensibilitate -aceste tulburări afectează feedback ul senzitiv ce condiţionează răspunsul

Bu

motor şi face imposibilă utilizarea membrului respectiv,chiar şi atunci când funcţia motorie este
restabilită.
 Tulburările de sensibilitate localizate sunt specifice pentru leziuni corticale,deficitul difuz pe toată
partea hemiplegică denotă leziuni în profunzime ce implică atingerea talamusului.

R
 Afectarea nervilor cranieni: pareză facială de tip central,hemianopsie laterală omonimă, devierea
globilor oculari.

AM
2.Deficitul funcţional:
 Tulburări de limbaj: apar atunci când leziunea se produce în emisferul dominant (de obicei stângul).
La un procent mic al populaţiei,emisferul dominant este cel drept.
Tulburări de percepţie- apar în leziuni ale lobului parietal drept.Aceşti pacienţi au o tulburare a imaginii
M
propriului corp, o neglijare a părţii afectate, apraxie, nu pot distinge anumite segmente ale unui obiect.
Tulburări mentale, emoţionale şi comportamentale
G
Memoria de scurtă durată este afectată;cea de lungă durată rămâne intactă.
 Bolnavii cu hemiplegie stângă nu-şi recunosc adeseori handicapul,sunt impulsivi,repeziţi, judecata lor
AM

este afectată; cei cu hemiplegie dreaptă sunt nesiguri, lenţi , anxioşi, ezitanţi, necesită suport în toate
activităţile.
O
 Majoritatea prezintă labilitate emoţională, trecând uşor de la râs la plâns sau invers.

ău
 Depresiile apar mai frecvent în leziunile emisferului stâng.
 Demenţa poate apare în cazul unor AVC-uri repetate.
 Apar frecvent tulburări ale inteligenţei incapacitate de a calcula, de a expune ceva, de a memora
ceva.Tulburările de personalitate pot dispărea în decurs de un an.

z
 Alte complicaţii:

Bu
a) disfagia -în leziunile bulbare (nervii IX –X) -cel mai afectat este timpul faringian al deglutiţiei;
b) redorile articulare multiple-duc la deficit de mobilitate major;
c) disfuncţia umărului-umăr dureros,SAND,subluxaţie a umărului cu compresia plexului
brahial,capsulită retractilă;

R
d) tulburări sfincteriene-constau în incontinenţa urinară(polakiurie,nicturie).Mai puţin frecventă este
retenţia urinară, constând în glob vezical, ce necesită sondă vezicală.

AM
Tratamentul medicamentos al AVC- ului se adresează, în principal etiologiei acestuia, respectiv cel
mai frecvent hipertensiunea arterială,este de preferat, în prima fază, menţinerea unei tensiuni arteriale
cât mai aproape de cea uzuală a pacientului, cu evitarea scăderii bruşte a TA, pentru evitarea
spasmului reactiv.În cazul AVC ischemic, se va institui tratament anticoagulant şi antitrombotic, sub
strictă monitorizare; totodată, terapia hipolipemiantă este de mare ajutor.În cazul hemoragiilor
M
cerebrale, acest tratament este de obicei contraindicat.În cazul adultului tânăr, cea mai frecventă
etiologie este cea infecţioasă, tratamentul fiind condus spre această direcţie.
G
Medicamentele neurotrofice se vor institui cât mai repede, pentru a preveni deteriorarea cerebrală.
Gama de medicamente este variată, cel mai frecvent folosite sunt Cerebrolzsin,Piracetam.
AM
O
 Tratamentul fizical-kinetic

z ău
Tratamentul recuperator începe imediat ce pacientul a ieşit din starea de comă.În caz de AVC

Bu
ischemic,se începe în primele 3- 4 zile de la debut, iar în caz de AVC hemoragic după 10 -14 zile (de
obicei după puncţia lombară de control, dacă LCR-ul este clar începe mobilizarea) până atunci
tratamentul cuprinde realizarea posturărilor specifice.
Succesul depinde şi de precocitatea tratamentului recuperator.Recuperarea la vârstnici este mai
anevoioasă, datorită capacităţii funcţionale limitate, boli cronice asociate, lipsa motivaţiei.

R
Întârzierea, mai mare de 35 de zile, a tratamentului recuperator, dublează perioada de recuperare.În
primele 6- 8 zile de la debutul AVC, e necesar să se facă recuperare continuă.

AM
Mijloacele de fizioterapie aplicate sunt diverse,având rolul de a stimula musculatura şi nervii
periferici,cu scopul de a relua cât mai rapid funcţionalitatea şi a preveni instalarea leziunilor
funcţionale.Se va folosi masajul manual, general, cu rol trofic şi sedativ , electroterapia antalgică dă
rezultate foarte bune în caz de dureri asociate);
M
Programul kinetic va cuprinde:
Posturări: cele trei posturări de bază în ordinea/valoarea importanţei lor terapeutice sunt:
G
Decubit lateral pe partea homolaterală
Decubit lateral pe partea heterolaterală
AM

Decubit dorsal, precum şi poziţionarea corectă în aşezat.

O
 Repoziţionarea pacientului se va realiza din 2 în 2 ore, pentru a preveni escarele.

ău
 Mobilizările pasive: sunt foarte importante în prevenirea contracturilor şi redorilor articulare; se vor
începe cât mai repede, în general la 2 -3 zile după un AVC,iniţial se aplică exerciţii pentru trunchi şi
membrele contralaterale.

z
 Ridicarea în aşezat la marginea patului :este un obiectiv important, având un efect stimulant asupra
SNC,previne depresia, încurajează comunicarea, previne atrofia musculară, tromboflebita şi embolia

Bu
pulmonară.Mişcarea are loc în două trepte rostogolirea în decubit lateral pe partea sănătoasă;
ridicarea la marginea patului.
 Ridicarea din aşezat în ortostatism şi invers: în ortostatism, mulţi pacienţi au tendinţa de a se
înclina lateral, de a cădea pe spate sau de a -şi trece greutatea pe membrul inferior neafectat.Ei

R
trebuie să înveţe să câştige controlul asupra pelvisului, membrului inferior şi trunchiului.Poziţia de
ortostatism, cu greutate pe ambele membre inferioare, cu un aliniamente la scăderea spasticităţii în

AM
membrul afectat.
 Antrenarea mersului : mersul ca mijloc de locomoţie umană are două faze esenţiale: faza de sprijin şi
faza de balans.La bolnavul hemiplegic ambele faze sunt perturbate.Antrenarea mersului la bolnavul
hemiplegic începe întotdeauna cu faza de sprijin.După ce pacientul a câştigat un control al încărcării
greutăţii pe piciorul afectat, se poate trece la antrenarea mersului.
M
 Programul kinetic va cuprinde:exerciţii pentru antrenarea extensiei şoldului afectat, antrenarea
controlului genunchiului în faza de sprijn, antrenarea deplasării laterale a pelvisului, antrenarea flexiei
G
genunchiului la debutul fazei de balans, antrenarea extensiei genunchiului şi dorsiflexiei piciorului la
contactul călcâiului cu solul şi antrenarea mersului propriu -zis pe teren plat, urcat -coborât scări.
AM
O
 ESCARELE

z ău
 Cel mai mare pericol de îmbolnăvire în cazul unei persoane ţintuite la pat îl reprezintă apariţia

Bu
escarelor/leziunilor de decubit.Este vorba de răni(pe fese sau călcâie),situate iniţial la nivelul pielii,dar
care, în timp ,se adâncesc,măcinând toată carnea,pînă la os.Calitatea vieţii,atât în cazul bolnavilor,cât
şi al rudelor scade drastic, pe măsură ce rănile se agravează, iar costurile tratării escarelor prin
metode tradiţionale cu pansamente absorbante sunt impresionante şi durează foarte mult.Dacă
escarele/leziunile de decubit s-au instalat deja şi nu este stopată evoluţia lor spre gradul IV va fi

R
necesar tratamentul chirurgical.Pentru prevenirea apariţiei acestor leziuni se recomandă întoarcerea
frecventă a pacientului pe o parte pe alta, pentru a lăsa pielea şi musculatura să respire.Este extrem

AM
de dificil,iar randamentul este scăzut.Nici măcar în spital, acolo unde există supraveghere medicală
continuă, lucrurile nu evoluează mai bine.
 Este însă o metodă terapeutică nouă, avansată, în beneficiul pacientului şi familiei acestuia, cu costuri
reduse.Este vorba despre utilizarea unor saltele speciale( saltele antidecubit sau dinamice) care
M
previn apariţia escarelor cu un randament de 95%.
G
AM
O
 Cauzele apariţiei escarelor

z ău
Escarele apar datorită unor combinaţii între presiune şi forţa de forfecare la nivelul

Bu
epidermei.Presiunea exercitată pe epidermă creşte de 3- 5 ori în interiorul ţesuturilor.Presiunea creşte
pe măsură ce acestea sunt situate mai în profunzime.
Primul semn destul de clar este apariţia unei pete roşii care nu se albeşte la apăsare.Dacă acţionează
rapid, această situaţie poate reveni la normal.
Măsuri de prevenire

R
Condiţia esenţială de prevenire este de a reduce cât se poate de mult durata şi intensitatea presiunii şi
forţei de forfecare exercitate asupra ţesuturilor.Desigur sunt şi măsuri complementare: nivelul de
umiditate,nutriţia.Dacă un pacient nu beneficiază 24 de ore din 24, din prima zi de măsuri preventive

AM
eficiente, el este supus unui risc real de dezvoltare a escarelor.
În ceia ce priveşte materialele şi metodele de redistribuire a presiunii:
Reducerea presiunii şi a forţei de forfecare: scăderea intensităţii presiunii şi a forţei de forfecare
poziţionarea corpului
protecţia călcâielor/ ridicarea călcâielor
M
sisteme de reducere a presiunii (dispozitive antiescare)
perne pentru reducerea presiunii
G
Schimbarea punctului de presiune: scăderea duratei în care se exercită presiune şi forţă de forfecare
poziţionarea alternantă
sisteme alterante
AM

Este esenţial ca familia să fie informată instruită despre procesul de îngrijire la domiciliu sau în cadru
instituţionalizat.Este unul din elementele care pot determina succesul măsurilor luate.
O
 Simptome şi semne

z ău
Mai întâi se observă o regiune roşie şi dureroasă.Apoi pielea devine neagră, ca un carton, insensibilă la

Bu
atingere.Mai târziu, dispariţia pielii necrozate lăsând în loc un ulcer, ţesuturile subiacente( muşchi,
tendoane, oase) rămânând descoperite.
Tratament şi prevenire:
Tratamentul constă în îngrijiri locale dezinfecţie, curăţarea locului cu ajutorul pomezilor cu tripsină,

R
pidrarea sau “umplerea cu vârf” a ulceraţiei cu ajutorul pansamentelor hidrocoloide.Prevenţia este
indispensabilă: aplicată în mod normal tuturor bolnavilor imobilizaţi la pat, ea constă în schimbarea

AM
frecventă a poziţiei bolnavului, în efectuarea de masaje locale, de sedinţe cu aplicarea alternantă a frigului
şi căldurii( bucăţi de gheaţă, apoi uscare) , schimbarea imediată a lenjeriei umezite, utilizarea unei saltele
zisă alternativă, compisă din mai multe segmente care se umflă şi se dezumflă alternativ.Întotodeauna
trebuie verificat dacă un gips nu este prea compresiv.Lenjeria trebuie schimbată des pentru a evita
macerarea.În sfârsit, corectarea tulburărilor nutriţionale face, de asemenea, parte integrantă din
M
prevenirea escarelor.
G
AM
O
 Reeducarea membrului superior

z ău
 Principii: antrenarea mâinii nu trebuie lăsată la urmă, după ce există o anumită recuperare la nivelul

Bu
umărului- nu este nevoie de un control al umărului înainte de a avea controlul mâinii; nu este
obligatoriu ca recuperarea membrului superior să înceapă de la proximal la distal;dacă s a obţinut o
mişcare izolată musculară,ea trebuie imediat folosită într o activitate funcţională ;ghidajul manual al
kinetoterapeutului este necesar când nu există suficientă activitate musculară, pacientul nu trebuie să
practice activităţi ce implică ambele membre superioare dacă în primele trei luni nu apare nici o
activitate spontană, membrul fiind cu spasticitate crescută, prognosticul de recuperare neuro motorie

R
este rezervat.
 Programul kinetic va cuprinde exerciţii pentru: antrenarea controlului motor al umărului, antrenarea
controlului motor al cotului, antrenarea extensiei pumnului, antrenarea suspinaţiei, antrenarea

AM
opozabilităţii policeului, antrenarea manipulării unor obiecte.Se va insista în folosirea ambelor mâini în
toate activităţile, sau mai bine zis se vor realiza în principal activităţi bilaterale (conform metodei
Bobath) M
G
AM
O
 Leziunea de neuron motor central(N.M.C)

ău
 N.M.C.Aparţine stratului 5 al scoarţei cerebrale

z
 Există 3 arii motorii corticale

Bu
 -aria motorie primară (aria 4 Brodman) -Fa +lobul paracentral

 -aria motorie secundară(fără importanţă la om)

 -aria motorie suplimentară(pe faţa internă a emisferelor cerebrale)

CĂILE PIRAMIDALE:

R
 Tracturile corticospinale( piramidale)

 Tracturile coretico -nucleare (geniculate)

AM
 Tracturile oculocefalo-gire(oculogire)

M
G
AM
O
 Tabloul clinic în sindromul de NMC

z ău
7 semne caracteristice

Bu
1.Deficit motor
-este mai întins

R
Reprezentat de paralizie, care poate interesa:
-un singur membru (monoplegie, monopareză);

AM
-poate fi totală (plegie), parţială (pareza);
-poate interesa ambele membre inferioare (parapareza);
-poate fi întinsă afectând mai mult de două membre (triplegie, tetraplegie);
-paralizia predomină pe flexori la membrul inferior şi pe extensori la membrul superior şi
M
atinge în mod deosebit mişcările fine ale mâinii şi degetelor care se recuperează
greu.Recuperarea se face iniţial pentru mişcările automatizate ale rădăcinii membrelor cu
G
precădere la membrul inferior.
AM
O
 ău
2.Tulburările de tonus muscular

z
-se caraterizează printr o hipertonie cu caracter piramidal, elastică “în lama de briceag”;

Bu
-spasticitatea se evidenţiază prin rezistenţa opusă la întinderea pasivă a diferiţilor muşchi;
-rezistenţa iniţială cedează relativ brusc la un moment dat al mişcării pasive, evidenţiindu -se
fenomenul lamei de briceag;
-segmentele de membre mobilizate pasiv revin treptat la poziţia iniţială datorită faptului că hipertonia
piramidală este elastică;
-hipertrofia afectează grupele musculare mai mult antrenate în mişcarea voluntară, de aceea apare

R
mai intensă pe flexori la membrul superior şi pe extensori la membrul inferior, realizând atitidini
caracteristice la hemiplegici şi imprimând mersului aspectul de “mers cosit”;
Când leziunea de NMC se instalează brusc vom avea:

AM
-accidente vasculare cerebrale, acccidente medulare, traumatisme cranio-cerebrale, encefalite, mielite
acute, paralizia este flască, trecând 3 -8 săptămâni în spastică, avem hipotonie sau hipertrofie.
Faza flască se datorează fenomenului de diaskizis (şocul cerebral), determinat de inhibiţia
supraliminară (deasupra centrului ce coordonează) cu perturbarea progresivă a funcţiei neuronului
motor periferic care îşi restabileşte activitatea ducând la exagerarea tonusului muscular, arcul reflex
tonigen fiind eliberat de sub acţiunea mederatoare a NMC.
M
Când leziunea de NMC se instalează lent (neoforamţii cerebrale sau medulare, mielite cornice,
scleroza în plăci) duc la început la creşterea treptată a tonusului muscular şi la hipertrofa
caracteristică.
G
AM
O
 ău
3.Troficitatea musculară

z
Bu
-este în general păstrată;
-posibil să se instaelze atrofiii musculare prin neutralizarea membrelor.
4.Reflexele osteo-tendinoase (ROT)

R
-sunt exagerate;
-sunt în raport cu intesitatea leziunii, pot fi polichinetice şi cloniforme, ca şi tonusul muscular când

AM
leziunea neuronului motor central se instalează brusc, ele sunt abolite apoi revin şi se exagerează prin
faza spastică;
-deasemeni ele sunt exagerate de la început când leziunea piramidală se instalează lent.
5.Abolirea reflexelor cutanate(abdominale,cremasteriene)
M
-poate constitui un semn precoce în leziunea piramidală
G
6.Apariţia reflexelor patologice
-caracteristica sindromului piramidal;
AM

-dintre acestea semnul Babinski(extensia haucelui cu flexia ]n evantai a degetelor la excitarea marginii
externe a plantei);
O
 -se pot constata şi alte reflexe patologice cu aceeaşi semnificaţie de leziune a NMC

ău
Pentru membrul inferior:
-manevra Oppenheim -frecţia puternică a crestei tibiei mergând de sus în jos;
-manevra Gordon-compresia puternică a maselor musculare din regiunea posterioară a

z
gambei;
-manevra Schacffer -ciupirea puternică a tendonului achilian;

Bu
-semnul Rossolimo percuţia interliniei articulare digito –plantare, determinând flexia spontană
a ultimelor 4 degete, se evidenţiază în leziuni piramidale;
-semnul Bechterew- Mendel -percuţia cuboidului- duce în leziuni piramidale la flexia plantară şi
a ultimelor 4 degete;

R
-semnul Hoffmann –se apucă vârful mediusului bolnavului între 2 degete şi se exercită o
bruscă ciupire -asupra ultimei falange, astfel că degetul bolnavului să scape dintre degetele

AM
examinatorului.În leziunile piramidale se produce o flexie a ultimei falange a policelui (de la aceeaşi
mână);
-semnul Marinescu-Radovici reflexul palmo-mentonier constă în contracţia mentonuluila
exercitarea prin zgâriere uşoară a tegumentului la nivelul eminenţei tenare.Reflexul apare în leziuni
superioare ale căii piramidale şi în leziuni asociate piramido –extramidale(sindrom pseudo-bulbar).
M
Foarte rar, pot exista şi la indivizii normali, în special la bătrâni.
G
AM
O
 Probele de pareză

ău
1.Proba braţelor întinse membrele superioare întinse la orizontală, ochii închişi-cade încet

z
membrul superior paretic)

Bu
 metoda de examinare folosită în cursul examenului neurologic, pentru a pune în evidenţă un eventual
deficit motor la nivelul membrelor superioare.Constă în ridicarea la orizontală a braţelor în extensie,
până la nivelul umerilor, cu mâinile în suspinaţie; braţul cu deficit cade şi /sau face pronaţia mâinii.
2.Proba Barre (decubit ventral, gambele ridicate la 90 de grade, cade lent gamba paretică)

R
 este o metodă clinică de investigare a existenţei unei leziuni neurologice.Pacientul se află în decubit
ventral, flexează gambele la 50-60 de grade faţă de orizontală, şi încearcă să păstreze poziţia; gambă
de partea cu deficit motor tinde să cadă.

AM
3.Proba Mingazzini (decubit dorsal şoldurile şi genunchii flexaţi la 90 de grade, gamba paretică
cade lent )
 este folosiţă în examenul neurologic pentru a pune în evidenţă o leziune neurologică.Pacientul este în
decubit dorsal; coapsele şi gambele flexate la 90 de grade, membrele inferioare depărtate la 5-10
M
cm.Gamba de partea deficitară cade.
4.Proba Vsilescu decubit dorsal se flexează şi se extind membrele inferioare cu călcâiele pe
G
pat,membrul inferior paretic rămâne în urmă
 este folosit în cursul examenului neurologic, pentru a pune în evidenţă existenţa unui deficit
motor.Pacientul este în decubit dorsal medicul îl instruieşte să execute flexarea rapidă a coapselor şi
AM

gambelor, fără alipirea picioarelor şi fără desprinderea călcâielor de pe pat.Membrul inferior cu deficit
rămâne în urmă.
O
O
AM
G
M
AM
R
Bu
z ău
 Menţinerea sectorului de mobilitate articular

ău
Orteze,atele

z
 atela de umăr pentru prevenirea subluxaţiei humerale

Bu
 orteza de cot, pumn, deget
 orteza de gleznă
Exerciţii KT specifice
 pentru păstrarea mobilităţii articulare

R
AM
M
G
AM
O
Promovarea controlului motor,echilbrului,coordonării

z ău
 Pacientul nu paote iniţia din voinţă proprie sau la comandă,deşi doreşte să facă mişcarea, are forţă

Bu
musculară bună, coordonare bună, înţelege despre ce este vorba.
 Tulburările de coordonare independente de paralizie.Sunt cauzate de localizarea specifică a leziunii
(cerebel,trunchi cerebral ) sau de prezenţa spasticitătii.
Intervenţii

R
 tehnici de KT specifice pentru membrul superior şi inferior

ELECTROSTIMULAREA MUSCULATURII DEFICITARE

AM
 stimularea electrică funcţională (FES=Functional Electric stimulation) care poate asigura asistenţa
ortică a mâinii performarea prehensiunii şi a dorsiflexiei piciorului
 electrostimularea declanşată de biofeed –back.
M
G
AM
O
 ELECTROSTIMULAREA NEUROMUSCULARĂ (ESNM-

ău
ElectroStimularea NeuroMusculară)

z
Definiţie:-formă de electrostimulare care constă în aplicarea unor electrozi, ducând la

Bu
depolarizarea motoneuronului şi la producerea contracţiei musculare (stimularea peste
pragul motor)

R
AM
M
G
AM
O
 Spasticitatea

z ău
 Spasticitatea caracterizează musculatură rigidă sau înţepenită. Se mai poate numi şi tonus

Bu
muscular crescut sau o încordare neobişnuită. Reflexele (ca de exemplu reflexul rotulian) sunt mai
puternice sau exagerate. Această condiţie poate afecta mersul, mişcările sau vorbitul.
 Spasticitatea apare de obicei ca urmare a afectării părţii creierului care este implicată în
mişcările voluntare. Mai poate apărea şi datorită afectării nervilor care fac legătura între creier şi

R
măduva spinării.
 Simptomele spasticităţii includ:

AM
• Tonus muscular crescut;
• Durere;
• Abilităţi funcţionale reduse şi întârziere în dezvoltarea motorie;
• Postură anormală;
• Contracturi (contracţii permanente ale muşchilor şi tendoanelor datorită rigidităţii şi spasmelor severe
M
persistente);
• Poziţii anormale ale umărului, braţului, încheieturii sau a degetelor datorită încordării musculare;
• Reflexe tendinoase profunde exagerate;
G
• Deformări osoase şi articulare;
• Mişcări spasmodice repetitive (clonus), mai ales când persoana este atinsă sau mişcată;
AM

• Mers ”forfecat”.
 Spasticitatea poate afecta şi vorbirea. Spasticitatea severă, prelungită poate duce la contractură
musculară care poate reduce mişcarea sau poate determina flexarea (îndoirea) articulaţiilor.
O
 Cauze posibile:

z ău
 Adrenoleucodistrofia;

Bu
• Afectarea cerebrală datorită lipsei de oxigen care poate apărea în cazul persoanelor care aproape au
suferit un înec sau o sufocare;
• Paralizia cerebrală;
• Leziunile craniene;
• Scleroza multiplă;

R
• Boli neurodegenerative – boli care în timp distrug creierul şi sistemul nervos;
• Fenilcetonuria;

AM
• Leziunile măduvei spinării;
• Accidentele vasculare cerebrale;
 Trebuie să mergi la doctor dacă:
 • Apare spasticitate;
M
• Spasticitatea se agravează;
• Când apar deformări ale zonelor afectate.
G
AM
O
 Tratamentul spasticităţii

z ău
 Aşa cum am amintit mai sus, în primul rând este important de
identificat şi de tratat factorii agravanţi: infecţiile urinare, leziunile

Bu
cutanate, constipaţia, durerea. În funcţie de patologie, de tipul
spasticităţii şi de severitatea ei, există soluţii farmacologice sau
chirurgicale, însoţite întotdeauna de kinetoterapie. Rolul
kinetoterapiei este acela de a preveni complicaţiile spasticităţii,

R
scurtările mio-tendinoase care produc deformări şi
posturile vicioase adesea dificil de corectat.

AM
 Dintre soluţiile farmacologice, amintim produse medicamentoase
orale precum Baclofenul şi Tizanidina. Baclofenul este cel mai
folosit şi poate reduce spasticitatea în special în cazul sclerozei
multiple şi al traumatismelor vertebro-medulare, datorită acţiunii
sale pe receptorii inhibitori GABA-ergici. Ar trebuie evitat în
M
spasticitatea dezvoltată în accidentele vasculare cerebrale, cel
puţin în primele 3 luni, deoarece poate reduce şansele de
recuperare prin inhibarea plasticităţii neuronale. În cazul sclerozei
G
multiple, Baclofenul trebuie evitat în preajma puseelor, din aceleaşi
motive.
AM
O
 Hipertonia

z ău
 Exagerare permanentă a tonusului muscular (gradul de rezistenţă a unui muşchi striat în stare de

Bu
repaus), de origine neurologică. Hipertonia este consecutivă unei leziuni a sistemului nervos central, a
cărei cauză poate fi diversă (tumorală, vasculară, degenerativă). Ea poate lua doua forme:
- Hipertonia piramidală, numită şi hipertonie spastică sau spasticitate, este consecinţa unei leziuni a
căii piramidale (fasciculul de fibre nervoase care comandă mişcările voluntare).

R
- Hipertonia extrapiramidală, sau hipertonia plastică, este consecinţa unei proaste funcţionări a
sistemului nervos extrapiramidal, care comandă tonusul muscular şi posturile corpului. Ea face parte
dintr-un ansamblu de semne denumit sindrom extrapiramidal, a cărui cauză tipică este boala lui

AM
parkinson. Tratamentul este cel al bolii pentru care hipertonia constituie un semn
 Predomină pe muşchii antrenaţi în mişcările voluntare şi pe musculatura antigrafică.
 membrul superior- flexori +pronatori
 membrul inferior- extensori +rotatori externi,flexori plantari, inversori plantari
M
Membrul superior Membrul inferior
-braţul în aducţie şi rotaţie internă -extensia genunchiului
G
-antebraţ în semiflexie şi pronaţie -flexia plantară(picior echin)
-degete flexate -picior supinat şi în varus
AM

-police addus
O
 Recuperarea

z ău
 Principala problemă pe care o determină accidentul vascular cerebral este cea a dizabilităţii.

Bu
 Statisticele medicale arată că peste 40% dintre supravieţuitori rămân cu un grad variabil de impotenţă
funcţională.Cea mai importantă acţiune medicală în scopul reducerii accidentelor vasculare cerebrale
o reprezintă optimizarea măsurilor de prevenţie şi a serviciilor de urgenţă.La fel de importante sunt şi
metodele de recuperare, care vor trebui să fie în continuare perfecţionate.

R
 După un AVC urmează, de regulă, un tratament recuperator, având ca scop limitarea impactului
asupra calităţii vieţii, sub supravegherea unor echipe specializate în reabilitare: medici, asistenţi,

AM
terapeuţi, asistenţi sociali şi psihologi.
 Aceste echipe vor urmări obiective ca:
-promovarea independenţei personale prin recuperarea unor abilităţi esenţiale (de exemplu
mersul);
M
-după perioada de spitalizare pacientul trebuie să aibă o oarecare siguranţă, susţinere şi
încredere în viitor;
-recăpătarea autonomiei şi a statului social;
G
-promovarea adoptării şi acceptarea unui stil de viaţă.
 Analizele rezultate pe problema recuperării post AVC au arătat că se pot atinge permanenţe
AM

funcţionale în decurs de până la opt săptămâni, în funcţie de gravitatea afecţiunii.

O
 Reabilitarea post accident vascular cerebral

z ău
Programul de reabilitare post accident vascular cerebral este constituit din totalitatea procedeelor care
ajută la recuperarea fizică şi psihică a pacienţilor care au suferit un accident vascular cerebral

Bu
Reabilitarea trebuie instituită cât mai curând posibil, pentru a asigura desfăşurarea unei vieţi normale.
Metodele de reabilitare după un accident vascular cerebral diferă de la o persoană la alta, însă au
aceleaşi scop şi anume:
 dobândirea unui status funcţional care să ofere independenţă şi ajutor minim din partea celorlalte

R
persoane
 acomodarea fizică şi psihică a persoanei cu schimbările determinate de accidentul vascular cerebral

AM
 integrarea corespunzătoare în familie şi comunitate.
Majoritatea dizabilităţilor secundare accidentului vascular cerebral sunt recuperate în câteva luni, însă
altele pot să persiste pentru întreaga viaţă.Trebuie să se reţină că reabilitarea trebuie începută cât mai
repede, deoarece există o şansş mai mare de recuperare în acest stadiu precoce.Dizabilităţile se
M
accentuează şi rămân permanente odată cu trecerea timpului, de aceea se recomandă instituirea unui
program de reabilitare cât mai curând posibil.
G
AM
O
 Obiectivele recuperării

z ău
Ca în toate celelalte obiective ale recuperării, antrenamentul pentru mers este influenţat de dezvoltarea

Bu
fizică a pacientului, de vârstă, sex, antecedente patologice, şi nu în ultimul rând de motivaţie.Pentru
identificarea factorilor care influenţează capacitatea pacienţilor cu leziuni complete de a- şi relua mersul,
însă se efectuează studii.
Toţi pacienţii sunt încurajaţi să se ridice în picioare pentru următoarele motive:

R
 prevenirea contracturilor ce se pot dezvolta la nivelul membrelor inferioare
 minimalizarea dezvoltării osteoporozei la nivelul oaselor lungi, prin aceasta reducându se riscul

AM
apariţiei fracturilor pe os patologic;
 stimularea circulaţiei;
 reducerea spasticităţii;
 îmbunătăţirea funcţiei renale.
M
G
AM
O
 Cât durează reabilitarea după un accident vascular

ău
cerebral?

z
 Primele 36 de luni de la accidentul vascular cerebral constituie perioada de timp în care sunt

Bu
recuperarte majoritatea dizabilităţilor, cu toate că unele probleme sunt ameliorate pe parcursul anilor şi
depind de mai mulţi factori (întinderea şi localizarea leziunii cerebrale, vârsta pacientului, patologia
asociată, tratamentul efectuat).
 Perioada de recuperare diferă de la o persoană la alta şi este de cele mai multe ori un proces care

R
durează întreaga viaţă.
 Recuperarea sau permanentizarea dizabilităţilor post AVC

AM
 Creierul este un organ care are capacitate mare de refacere, înăa nu se poate regenera în totalitate
(vindecare ad integrum). Porţiunile encefalului neafectate de accidentul vascular cerebral pot prelua cu
succes functia tesutului cerebral lezat. In timp, se pot recupera anumite functii anterior alterate si
persoana in cauza reuseste sa-si controleze treptat ariile cerebrale deficitare. Cu toate ca 15-30%
dintre pacientii cu accident vascular cerebral raman cu cel putin o dizabilitate permanenta, mai mult de
jumatate din restul pacientilor reusesc sa-si recastige majoritatea functiilor, independent.
M
 Recuperarea depinde de localizarea si extinderea tesutului cerebral afectat de accidentul vascular
cerebral precum si de capacitatea de preluare a functiilor neurologice deficitare a portiunii de encefal
sanatos. De asemenea, creierul are o capacitate mare de adaptabilitate si ajuta organismul sa
G
gaseasca noi metode de a desfasura activitatile obisnuite. Nu trebuie sa uitam si de recuperarea
emotionala a pacientilor care au suferit un accident vascular cerebral, care poate fi realizata prin
consiliere psihologica sau tratament medicamentos.
AM

 Recuperarea pacientului poate fi destul de dificila, fiind necesare o rabdare si gandire pozitiva pe tot
parcursul acesteia. Sprijinul moral si fizic din partea familiei si prietenilor este de asemenea foarte
important in reabilitarea pacientilor.
O
 Medici specialişti recomandaţi

z ău
 În programul de reabilitare după un accident vascular cerebral sunt incluşi mai mulţi specialişti care

Bu
lucrează în echipă şi ajută pacientul pe tot parcursul procesului de recuperare. Acestia sunt:
 - fiziochinetoterapeutul, care evaluează şi tratează problemele legate de mişcare, echilibru şi
coordonare
 - specialistul în terapie ocupaţională ajută pacientul să-şi redobândească unele abilităţi esenţiale
pentru supravieţuire, precum mâncatul, îmbăierea, îmbrăcatul, gătitul, scrisul, cititul

R
 - logopedul, ajută pacientul să citească, să scrie, să înveţe noi metode de comunicare verbală sau
non verbală. De asemenea terapeutul specializat în problemele de vorbire, poate ajuta de asemenea
la recuperarea unor deficite neurologice legate de deglutiţie (înghiţire)

AM
 - specialistul în terapie recreaţională, ajută pacientul să desfăşoare din nou activităţile cotidiene şi
sociale efectuate şi înaintea accidentului vascular cerebral
 - specialistul ortoped, poate recomanda în unele cazuri folosirea unor proteze speciale care ajută la
corectarea unor diformităţi fizice sau ajută la ameliorarea durerii
 - nutriţionistul, stabileşte o dietă corespunzătoare fiecărui pacient în parte în funcţie de necesităţile
M
acestuia
 - consilierul vocaţional, poate ajuta pacientul să-şi găsească o nouă slujbă sau ocupaţie în funcţie de
abilităţile acestuia.
G
AM
O
 Rolul asistentului medical în aplicarea tratamentului
şi recuperare

z ău
 atitudinea este legată de locul de manifestare a accidentului vascular cerebral

Bu
 se va măsura tensiunea arterială şi pulsul de urgenţă
Conduita de urgenţă în spital
 se va examina bolnavul de urgenţă
 se vor urmări funcţiile vitale şi vegetative

R
 în caz de cianoză se va administra oxigen
 se urmăreşte pulsul şi TA şi se anunţă medicul la orice schimbare

AM
 se urmăreşte diureza
 asistenta medicală va urma tratamentul indicat de medici
Una dintre cele mai importante atribuţii ale asistentei medicale este administrarea tratamentului,
M
implicând în cazul AVC în special tratamentul medicamentos.
Medicamentele sunt substanţe folosite în scopul de a preveni, a ameliora sau a vindeca bolile,extrase
sau sintetizate din produse vegetale, animale sau din substanţe minerale.Acţiunea lor asupra
G
organismului depinde de structura lor chimică, de doza de administrată şi de calea de
administrare.Aceiaşi substanţă poate funcţiona ca aliment, medicament sau toxic, după cantităţile
AM

introduse în cantitatea de substanţă continuă, dozarea şi timpul de acţiune al acestora.

O
Diferenţierea acţiunii medicamentelor asupra organismului este în funcţie de dozele de administrare.Se
deosebesc:

ău
 doza terapeutică -doza utilizată pentru obţinerea efectului terapeutic dorit, fără ca prin aceasta să se
producă vreo acţiune toxică asupra organismului;
 doza maximă -este doza cea mai mare suportată de organism fără să apară fenomene toxice

z
reacţionale;

Bu
 doza toxică -este cantitatea care, introdusă în organism, provoacă o reacţie toxică periculoasă;
 doza letală -este doza care produce exitus-ul.
În vederea urmăririi efectului medicamentelor, asistenta medicală trebuie să cunoască: efectul ce se
aşteaptă de la medicamentul respectiv, pentru care a fost de fapt administrat, timpul necesar după care

R
poate fi aşteptat efectul, efectele secundare ale medicamentelor, fenomenele de obişnuinţă şi de
acumulare, fenomenele de hipersensibilitate.
Administrarea medicamentelor se face ţinând cont de anumite reguli, dintre care amintim:

AM
 respectarea întocmai a medicamentului prescris ,identificarea medicamentelor prin citirea etichetei şi a
datei valabilităţii, verificarea calităţii acestora, respectarea căilor de administrare, a dozajului prescris
şi a orarului de administrare, respectarea somnului pacientului, evitarea incompatibilităţii între
adimistrarea medicamentelor (soluţii, picături, injecţii, ovule vaginale, supozitoare), administrarea
M
medicamentelor în prezenţa asistentei, servirea bolnavului cu doze unice de medicament, respectarea
asepsiei şi antisepsiei la administrarea parenterală, pentru evitarea infecţiilor nozocomiale.
G
Asistenta medicală trebuie să lămurească bolnavul asupra efectelor medicamentelor prescrise şi să
raporteze imediat medicului o greşeală care a intervenit în timpul administrării medicamentelor sau la
apariţia unor efecte secundare severe.
AM
O
 ău
Metode de administrare a oxigenului
prin sonda nazală -este metoda cea mai frecvent utilizată.Permite administrarea O2 de concentraţie

z

de 25-45%.Nu poate fi utilizată la pacienţii cu afecţiuni ale mucoasei nazale.Oxigenul umidificat

Bu
(instalaţia este dotată cu un vas cu apă numit barbotor), pentru a evita lezarea căilor respiratorii
superioare.
 prin mască- permite administrarea O2 în concentraţie de 40-60%,însă este incomodă datorită
sistemului de prindere şi etanşeizare, accentuând starea de anxietate mai ales la copii.Poate cauza
iritaţia tegumentelor feţei, fapt pentru care este contraindicată la pacienţii cu arsuri la nivelul acesteia.

R
 prin ochelari pentru oxigen -ochelarii sunt prevăzuţi cu două sonde ce se introduc în ambele nări.Se
utilizează la copii şi pacienţii agitaţi, fiind mai bine toleraţi de către aceştia.

AM
 prin cort de oxigen -utilizat frecvent la copii.Concentraţia oxigenului nu poate depăşi 50% .Are
dezavantajul că atmosfera de suport se încălzeşte şi se supraîncarcă cu vapori datorită aerului expirat
de pacient în acelaşi mediu cu aerul inspirat.Oxigenul introdus în cort nu poate fi umidificat ci trecut
prin instalaţii de răcire.
M
Asistenta medicală va efectua pregătirea psihică a pacientului, pe care îl va linişti asigurându-l că s-au
luat toate măsurile de precauţie.Pacientul va fi aşezat într-o poziţie corespunzătoare, decubit dorsal sau
G
de preferat în poziţie semişezândă, pentru favorizarea expansiunii pulmonare.
Asistenta va dezobstura căile respiratorii în cazul în care constată că acestea nu permit trecerea aerului
cu uşurinţă şi va aplica tehnica de administrare a oxigenului, care constă în:
AM

 introducerea sondei umectate cu apa sterilă pentru facilitarea inserţiei şi prevenirea mucoasei nazale
(se măsoară lungimea sondei pe obraz, de la nară la targus);
 fixarea sondei pe obraz cu benzi de leucoplast;
O
 fixarea debitului de administrare a oxigenului.
Căile de administrare a medicamentelor sunt:

ău
 respiratorie,
 orală/ bucală,
 percutană,

z
 rectală,

Bu
 parenterală,prin aplicaţiil locale.
Pe cale respiratorie se administrează gaze sau substanţe gazeficate, lichide fin pulverizate sau sub formă
de vapori.
Scopul administrării pe cale respiratorie este: dezinfecţia,decongestionarea mucoasei căilor respiratorii,

R
îmbogăţirea aerului inspirat în O2( oxigenoterapie), pentru combaterea hipoxiei, ţinând cont că în cazul
accidentului vascular cerebral starea generală este total afectată.

AM
În cazurile grave se administrează oxigen pentru combaterea hipoxiei determinată de scăderea oxigenului
alveolar.
Sursele de oxigen sunt: staţia centrală de oxigen, microstaţia de oxigen şi butelia de oxigen.
În cazul utilizării surselor de oxigen sunt necesare anumite precauţii, dintre care enumerăm:
M
 pacienţii şi vizitatorii vor fi atenţionaţi asupra pericolului reprezentat de fumatul în prejma sursei
oxigen;
 se vor verifica echipamentele electrice din încăpere, evitând -se utilizarea materialelor generatoare de
G
electricitate statică şi a materialelor inflamabile;
 aparatele de monitorizare sau aspirare vor fi plasate în partea opusă sursei de oxigen
AM

 buteliile de oxigen vor fi aşezate în poziţie verticală, pe un suport şi fixate de perete cu inele metralice;
 cunoaşterea de către personalul ce manevrează oxigenul, a locului de plasare a extinctoarelor şi a
modului de utilizare a acestora.
O
 urmărirea răspunsului terapeutic al administrării oxigenului- observarea culorii tegumentelor,
măsurarea respiraţiei şi a pulsului;

ău
 supravegherea pacientului şi a echipamentului de administrare;
 mobilizarea periodică a sondei, cu scoaterea ei o dată pe zi şi introducerea în cealaltă nară.
Asistenta medicală trebuie să cunoască accidentele şi incidentele care pot interveni în timpul administrării

z
oxigenului (răsturnarea barbotorului şi inhalarea lichidului împins de oxigen), iritarea locală a mucoasei,

Bu
congestie şi edem alveolar, hemoragie intaalveolară, atelectazi, distensie abdominală în cazul pătrunderii
gazului prin esofag în tubul digestiv, precum şi metodele de intervenţie cât mai rapidă în cazul semnalării
acestora.
Calea orală sau bucală este calea naturală de administrare a medicamentelor, acestea putând fi introduse
sub diverse forme lichide (soluţii, infuzii, decocturi, tinturi, uleiuri, extracte) sau solide (prafuri, tablete,

R
granule, substanţe mucilaginoase).
Se renunţă la această formă de administrare când:

AM
 medicamentul se descompune sub influenţa sucurilor gastrice sau este inactivat de acestea;
 bolnavul refuză luarea medicamentelor pe această cale;
 medicamentul are proprietăţi iritante asupra mucoasei digestive;
 bolnavul este inconştient (comă, are trismus);
M
 medicamentul nu se resoarbe pe cale digestivă;
 medicul doreşte să ocolească sistemul venei porte.
G
 Medicamentele astfel introduse au efect:-local sau general, acestea se resorb la nivelul mucoasei
digestive, pătrund în sânge desfăşurându-şi efectul asupra întregului organism sau doar asupra unor
AM

anumite organe.Medicamentele lichide se pot administra ca atare sau diluate cu apă, ceai, lapte, iar
pentru mascarea gustului dezagreabil pot fi îndulcite cu miere, siropuri.Când medicamentele solide nu
pot fi înghiţite ca atare, se mojarează (se pisează) apoi pot fi diluate cu apă sau ceai.
O
 Administrarea medicamentelor pe cale parenterală oferă

ău
anumite avantaje ce nu pot fi neglijate:

z
 absorţia este uşoară, iar efectul se instalează rapid;

Bu
 dozajul este precis, absorţia nefiind în funcţie de condiţiile speciale ale tubului digestiv;
 medicamentele sensibile la acţiunea sucurilor digestive, nu sunt alterate sau modificate în stomac sau
intestin;
 se pot introduce medicamente şi în caz de intoleranţă digestivă sau când calea enterală este

R
contraindicată.
Prin calea parenterală se înţelege de obicei ocolirea tubului digestiv şi administrarea medicamentelor

AM
prin injectare.Injecţia reprezintă introducerea susbstanţelor în stare lichidă în organism prin intermediul
unui ac ce traversează ţesuturile.
Astfel:
 se utilizează calea susbcutană când substanţele sunt uşor resorbabile, au densitate mică şi presiune
M
osmotică apropiată cu cea a organismului, nu provoacă iritaţia sau lipoliza ţesutului celular adipos de
sub piele
 se recurge la calea intramusculară dacă densitatea medicamentului este mai mare, dacă prin
G
stagnarea în ţesuturi ar provoca iritaţia acestora, iar efectul urmărit trebuie să se instaleze rapid sau
dacă întârzierea absorţiei ar produce modificări în compoziţia medicamnetului injectat.
AM
O
 Calea intravenoasă

z ău
Se foloseşte când se aşteaptă o acţiune promptă şi când substanţa medicamnetoasă introdusă printre

Bu
ţesuturi ar provoca distrucţii tisulare, nefiind suportată de celulele ţesuturilor moi.
 Asistenta medicală are un rol deosebit de important în administrarea medicamentelor pe cale
parenterală, de aceea ea trebuie să cunoască fiecare tehnică foarte bine, locurile de elecţie, tipul
soluţiilor care pot fi injectate pa cale s.c.,i.m. sau i.v.,regulile de asepsie precum, şi modalitatea de a

R
interveni în cazul unor accidente sau incidente, dintre care amintim: durere vie prin lezarea nervului
sciatic(situaţie în care se impune retragerea acului), hematom prin înţeparea unui vas (se evită această

AM
situaţie printr-o aspirare după introducerea acului -dacă apare sânge se retrage sau se introduce acul
mai profund, până trece de vasul de sânge respectiv), supuraţie aseptică datorită unor substanţece nu
sunt resorbite, ruperea acului ce impune extracţia chirurgicală (toate acestea pentru injecţia
intramusculară) ;injectarea soluţiei în ţesutul perivenos, manifestată prin tumefierea ţesuturilor şi
durere, flegalgia produsă prin injectarea rapidă a soluţiei sau a unor substanţe iritante, hematom prin
M
străpungerea venei, ameţeli lipotimie sau colaps (toate acestea în cazul injecţiei i.v.);
 Perfuzia endovenoasă urmăreşte introducerea în circuitul sagvin, picătură cu picătură a unor spoluţii
G
izotone, hipertone sau hipotone cu scopul de a susţine aportul necesar de lichide şi electroliţi sau
pentru reechilibrare hidroelectrolitică, hidroionică şi volemică şi introducerea unor medicamnete prin
care se urmăreşte efectul prelugit.
AM

 Deoarece tratamentul medicamentos de elecţie în cazul meningitelor este cel antibiotic,asistenta

medicală are sarcina de a face testul de hipersensibilitate la respectivul antibiotic, pentru a evita un şoc
anafilactic care ar agrava şi mai mult starea pacientului.
O
 Pe lângă administrarea tratamentului asistenta medicală are rolul de a monitoriza funcţiile vitale:

ău
respiraţia, tensiunea arterială, temperatura, pulsul, diureza şi scaunul.
 Asistenta medicală măsoară dimineaţa şi seara funcţiile vitale, vegetative şi le noteazăîn FO
urmăreşte; zilnic comportamentul bolnavului -poziţia, atitudinea, expresia feţei, somnul şi starea
psihică.

z
Sesizează apariţia unor modificări patologice,modificări de culoare a tegumentelor, erupţii cutanate,

Bu
edeme şi transpiraţii.
Realizează zilnic bilanţul indigestie -excreţie,măsoară zilnic diureza.
Realizează educarea pacientului cu privire la regimul de viaţă pe care trebuie să -l adopte după
externare ;se interzice consumul de alcool, cafea, tutun, explicând efectul nociv al acestora asupra

R
organismului.
Se combate obezitatea prin respectarea unui regim hipocaloric, hipoglucidic (mai ales în cazul AVC

AM
ischemic).
Supraveghează anumite efecte secundare: greţuri, vărsături, diaree.
Recuperarea deficitului motor constă în:
 reducerea mişcării,
M
 procesul de recuperare etapizat,
 individualizarea recuperării,continuarea recuperării,
G
 stimularea pacientului pentru propria recuperare,
 supravegherea factorilor de risc,evitarea efortului prelungit al pacientului,
AM

 terapia recuperatorie să fie obligatoriu avizată de către medic.

O
Etapele recuperării:

ău
 reeducarea funcţională trebuie începută în perioada acută,
 menţinerea poziţiei corecte a membrelor paralizate,
 combaterea poziţiei de flexie a genunchilor,

z
 răsuciri ale trunchiului, rotaţia externă a coapselor.

Bu
Mobilizarea bolnavilor paralizaţi are trei etape:
1.Mobilizarea pasivă -se masează extremităţile pentru prevenirea complicaţiilor tromboembolitice
 se efectuează mişcări ale segmentului paralizat
 se menţine supleţea articulară

R
 durata unei şedinţe de mobilizare pasivă să fie între 10 -30 minute
 între mobilizări se vor face scurte pauze obligatoriu.

AM
2.Mobilizarea autopasivă -educăm pacientul că mişcările deşi sunt simple să se execute corect şi
eficient şi anume abducţie, flexie, extensie,rotaţie, supinaţie, pronaţie.
M
3.Mobilizarea activă se vor supraveghea:
 calitatea mişcărilor
G
 viteza de execuţie a mişcărilor deficitare
 forţa fizică
AM

 excitarea mişcărilor deficitare.

O
 Dizabilităţile post accident vascular cerebral

z ău
 Dizabilităţile iniţiale

Bu
 Dizabilităţile şi capacitatea de recuperare după un accident vascular cerebral depind de mai mulţi
factori:
 - porţiunea de creier afectată (dacă este sau nu la nivelul emisferei dominante)
 - ariile cerebrale afectate (fiecare arie controlează o anumită funcţie a organismului)
 - suprafaţa şi adâncimea leziunii cerebrale

R
 - starea generală de sănătate şi bolile asociate.
 Dizabilităţile care afectează sistemul muscular şi mişcarea sunt:

AM
 - slăbiciune pe o parte a corpului (hemicorp), care poate cauza tulburări de mers, imposibilitatea de
apucare a obiectelor (prehensiune). De obicei partea emisferei cerebrale afectate determină simptome
pe hemicorpul de partea opusa (datorita incrucisarii fibrelor musculare la nivelul trunchiului cerebral)
 - rigiditate şi artralgii (durere articulară). O persoană care a suferit un accident vascular cerebral şi
care are slăbiciune musculară accentuată, prezintă de asemenea şi durere a articulaţiilor adiacente
M
datorată lipsei mişcării active a membrului respectiv. De aceea este foarte important că pe tot parcursul
recuperării să se încurajeze mişcările active, respectiv pasive ale membrului afectat. Exerciţiile de
recuperare a forţei musculare sunt importante pentru a evita atrofia fibrelor musculare şi a asigura forţa
musculară necesară recuperării
G
 - spasticitate musculară (spasme şi contracturi musculare), apar în asociere cu celelalte tulburări
musculare şi neurologice secundare accidentului vascular cerebral. Medicul neurolog poate
recomanda tratament medicamentos, care ameliorează simptomatologia (substanţe medicamentoase
AM

care blochează influxul nervos)

 - tulburări de sensibilitate şi termoreglare, sunt neplăcute însă nu sunt considerate grave,
predispun pacientul la accidentari (arsuri, degeraturi, echimoze)
 - durere, furnicături
 - tulburări de mers şi coordonare a mişcărilor
O

 - disfagie (tulburări la înghiţire)

 probleme digestive şi urinare, apar destul de frecvent în contextul unui accident vascular cerebral.
Incontinenţa urinară (probleme în reţinerea urinii în vezica urinară), constipaţie cronică (tranzit

ău
intestinal încetinit), episoade de diaree (rar), balonare postprandială (după mâncare), defecaţie dificilă.
 Pe lângă tulburările somatice (fizice), pot apărea şi unele manifestări de ordin emoţional şi
informaţional, precum:
 - afazia, care se prezintă sub forma tulburărilor de vorbire şi limbaj şi este datorată lezării porţiunii

z
stângi a creierului, unde este localizat centrul nervos responsabil de controlul limbajului. Unele
persoane cu afazie nu înteleg sensul cuvintelor scrise sau vorbite şi îşi exprimă cu greutate propriile

Bu
gânduri şi simţiri
 - problemele cognitive şi de memorie, apar în momentul în care sunt lezate anumite arii din encefal
care controlează costienţa, capacitatea de învăţare sau memoria. Pacientul relatează tulburări de
concentrare, învăţare cu amnezie retrogradă sau anterogradă. Toate aceste tulburari fac dificila
efectuarea unor activitati obisnuite mai mult sau mai puţin complexe. În unele cazuri, pacientul nu este
conştient de problemele pe care le are şi îi este foarte greu să se adapteze la cerinţele sociale

R
obişnuite
 - tulburările de percepţie, constau în probleme legate de aprecierea corectă a distanţei, poziţiei,

AM
orientării temporo-spaţiale, percepţia greşită a formei lucrurilor
 - probleme legate de afectarea hemicorpului, cum se întamplă atunci când persoana în cauză nu
mai poate realiza anumite comenzi a jumătăţii de corp afectate de accidentul vascular cerebral
(câmpul vizual diminuat pe hemicorpul de aceeaşi parte, imposibilitatea rotirii capului către partea
afectată). Uneori pacienţii nu-şi recunosc anumite părţi ale corpului ca fiind proprii (în special în cazul
pacienţilor care au şi tulburări senzitive pe aceleaţi segmente).În unele cazuri, mai rare, sunt
M
identificate anumite bizarerii. De exemplu, recunoaşterea unui obiect făraă corelarea acestuia cu
funcţia lui (ştie cum arată o furculiţă însă nu ştie la ce şi cum se foloseşte sau ştie cum arată o maşina,
dar nu mai ştie cum se conduce sau cum se porneşte). În alte cazuri, există o percepţie greşită asupra
G
orientării în spaţiu (lucrurile i se par mai aproape sau mai departe decât sunt în realitate)
 - problemele emoţionale, însoţesc deseori tulburările neurologice şi sunt materializate prin frustrare,
frică, agresivitate, anxietate, depresie. Aproximativ o treime dintre pacienţii mai în vârstă de 65 de ani
AM

care au suferit un accident vascular cerebral prezintă sindrom depresiv. În cazul în care acesta
persistă se recomandă tratament medicamentos de specialitate (de către medicul psihiatru).
O
 Recuperarea iniţială după accidentul vascular cerebral

z ău
 După cum am amintit şi anterior, creierul are o capacitate mare de refacere, ariile nervoase integre

Bu
putând să preia cu succes funcţiile zonelor encefalului afectate de accidentul vascular cerebral.
 Funcţiile motorii (folosirea membrelor, mersul) se recuperează după un interval relativ scurt de timp de
la accidentul vascular cerebral, de aceea este foarte important ca reabilitarea şi recuperarea fizică să
se înceapă cât mai curând posibil.
 Recuperarea se poate iniţia după 24-48 de ore de la accidentul vascular cerebral, imediat ce pacientul

R
este stabil hemodinamic. Reabilitarea initială necesită supraveghere medicală atentă. Pacientul este
încurajat să se ridice din pat şi să încerce să facă câţiva paşi. În unele cazuri acest proces poate să
dureze până ce pacientul îşi reface forţa musculară şi învaţă să păşească din nou (învaţă să meargă a

AM
doua oară)
 Recuperarea iniţială variază de la un pacient la altul, în funcţie de mai multi factori, precum: localizarea
şi extinderea leziunii, vârsta pacientului şi bolile asociate.
 De asemenea, recuperarea necesită multă răbdare şi sprijin din partea personalului sanitar (asistente,
infirmiere, fiziochinetoterapeut) precum şi a familiei şi prientenilor.
M
 Reabilitarea iniţială continuă şi după externarea sau transferul pacientului într-o altă secţie medicală
(de recuperare medicală). Medicul specialist fiziochinetoterapeut sau de recuperare medicală va stabilii
împreună cu pacientul un program de reabilitare care inlude o serie de exerciţii fizice, tratament
medicamentos (dacă este necesar) şi consiliere psihologică.
G
 Reabilitarea este un proces îndelungat care poate să devină frustrant şi care poate să declanşeze
episoade recurente de depresie. În acest caz se recomandă consilierea psihologică şi tratamentul
AM

medicamentos de specialitate. Tulburările de limbaj şi comunicare pot încetini recuperarea pacientului,

astfel că reintegrarea socială poate fi de asemenea mai grea. Este bine ca pacientul să discute cu
familia despre frustrările pe care le are, pentru a trece mai uşor peste acestea.
O
 Recuperarea pe termen lung dupa accidentul vascular cerebral

z ău
 Pentru majoritatea persoanelor care au suferit un accident vascular cerebral, reabilitarea este un

Bu
proces care se desfăşoară pe parcursul întregii vieţi şi necesită uneori tratament zilnic (de exemplu
aspirina, pentru a preveni atacurile ischemice viitoare, medicaţia antihipertensivă, care scade riscul
apariţiei unui accident vascular hemoragic).

R
AM
M
G
AM
O
 Sfaturi pentru persoanele care îngrijesc un pacient cu AVC

z ău
 Îngrijirea unei persoane cu dizabilităţi secundare unui accident vascular cerebral poate fi uneori dificilă

Bu
din mai multe motive. Recuperarea pacienţilor cu dizabilităţi necesită multă răbdare, minime cunoştinţe
medicale precum si un suport material adecvat. Majoritatea apartinatorilor sunt ingrijorati de faptul ca
nu vor putea oferi sprijinul corespunzător pacienţilor cu dizabilităţi. Pe lângă ajutorul fizic, de cele
maiîmulte ori contează şi sprijinul emoţional, în special în momentele în care apare depresia.
 Echipa de reabilitare care se ocupă de pacient pe parcursul internării acestuia poate oferii toate
informaţiile necesare îngrijirii ambulatorii (pentru acasă) a acestuia.

R
 Sfaturi privind îngrijirea pacienţilor cu dizabilităţi după un accident vascular cerebral:
 - oferirea unui suport fizic şi emoţional corespunzător

AM
 - integrarea într-un program de recuperare
 - încurajarea activităţilor sociale (plimbările, cititul, privitul televizorului, etc)
 - participarea în diferite programe educaţionale
 - încurajarea unor activităţi care îi pot oferi independenţa necesară desfăşurării unei vieţi normale

M
- supravegherea tratamentului recomandat de medicul specialist (tratament medicamentos, exerciţii
fizice).
G
AM
O
 Profilaxia unui nou accident vascular cerebral

z ău
 Există mai mulţi factori de risc ai accidentului vascular cerebral care nu sunt influenţabili prin
profilaxie. Cu toate acestea există anumiţi factori de risc care pot fi însă evitaţi şi anume:

Bu
 - hipertensiunea arterială
 - boala cardiacă ischemică
 - dislipidemia (în special hipercolesterolemia)
 - diabetul zaharat
 - obezitatea

R
 - consumul excesiv de alcool
 - fumatul

AM
 - consumul exagerat de cofeină (cafea, coca cola)
 - consumul de droguri (mai ales cocaină).
 Profilaxia unui nou accident vascular presupune schimbarea stilului de viaţă. Pe lângă administrarea
regulată a unor medicamente, se recomandă următoarele:
 - exerciţiul fizic regulat
M
 - limitarea şi chiar renunţarea la consumul de alcool, cafea, grăsimi animale, alimente procesate,
dulciuri concentrate
 - consumul zilnic de fructe şi legume, bogate în fibre.
G
 Adoptarea unui stil de viaţă sănătos poate prelungi viaţa. Niciodată nu e prea târziu să se adopte
schimbarea modului de viaţă, acest lucru aduce beneficii cu atât mai mari cu cât este instituit mai
repede.
AM

 Aparţinătorii trebuie să fie atenţi la orice modificare care poate să apară în evoluţia post accident
vascular cerebral, deoarece identificarea precoce a simptomelor recidivante poate să sălveze viaţa
pacientului.
 Profilaxia medicamentoasă a accidentului vascular cerebral recidivant
Pe lângă înscrierea într-un program de reabilitare corespuzător, este necesară instituirea unui
O


tratament medicamentos care poate să prevină apariţia unui nou accident vascular cerebral.
 Sunt recomandate următoarele clase de medicamente:

ău
 - medicaţia cu acţiune antiplachetară (inhibă agregarea trombocitelor, care pot forma trombi).
Aspirina este cel mai des folosită în acest scop, existând multiple studii medicale de specialitate care
au dovedit eficienţa acestuia în profilaxia accidentului vascular cerebral şi al infarctului de miocard
 - medicaţia anticoagulantă, care trebuie administrată zilnic şi necesită monitorizare lunară a timpilor
de coagulare pentru a preveni sângerările secundare supradozării (anticoagulantele cel mai des

z
folosite în profilaxia accidentului vascular cerebral sunt dicumarinicele)

Bu
 - medicaţia hipocolesterolemiantă este reprezentată prin 2 grupe de medicamente care sunt folosite
în tratamentul dislipidemiilor, statinele care scad nivelul colesterolului şi fibraţii care scad nivelul
trigliceridelor
 - medicaţia antihipertensivă este reprezentată de 4 grupe medicamentoase şi anume: inhibitorii
enzimei de conversie a angiotensinei (IEC), blocanţii receptorilor de angiotensia II, agenţii beta
blocanţi şi diureticele.

R
 Opţiuni de medicamente în reabilitarea după un accident vascular cerebral
 Există mai multe tipuri de medicamente care se pot administra pe tot parcursul reabilitării după

AM
accident vascular cerebral. Dintre acestea amintim:
 - medicaţia antalgică şi antidepresivă precum inhibitorii selectivi de serotonină, antidepresivele
triciclice, anticonvulsivante (folosite ca medicaţie antalgică)
 - medicaţia pentru somn este des utilizată după un accident vascular cerebral, atunci când apar
tulburările de somn (insomniile). Dintre medicamentele prescrise de medicul specialist amintim:
antidepresivele (trazodone, mirtazapine) care au şi un efect sedativ
M
 - medicaţia anxiolitică este de asemenea des folosită după un accident vascular cerebral. Cel mai
des utilizat este alprazolamul (Xanax), care reduce anxietatea şi nervozitatea. Alte medicamente
utilizate în reducerea anxietăţii sunt benzodiazepinele (lorazepamul), tranchilizantele minore şi
G
sedativele, care pot însă crea dependenţă
 - medicaţia care combate agitaţia este necesară mai rar şi cuprinde medicamente din clasa
AM

neurolepticelor (haloperidol, risperidol, olanzapina), antipsihoticelor sau anticonvulsivantelor

 - medicaţia care ajută la restabilirea tonusului general, precum metilphenidatul, este folosit în
primele stadii ale reabilitării după un accident vascular cerebral
 - medicaţia care ajută la îmbunătăţirea atentţei şi creşte capacitatea de învăţare, precum
dextroamfetamina este folosită deocamdată în diferite studii medicale (deoarece poate creea
dependenţă).
O
 Viaţa după un accident vascular cerebral

z ău
 Atacul vascular cerebral este o patologie gravă şi din ce în ce mai frecventă.Recunoşterea semnelor

Bu
este foarte importantă pentru că pacientul are nevoie ca într-o ferestră relativ scurtă de timp să ajungă
într-o clinică de neurologie.Recuperarea trebuie începută chiar din momentul internării.Astfel,deficitele
care apar nu mai pot fi depăşite decât cu foarte mare greutate şi în mai mică măsură.Ştiri despre boala
Parkinson se manifesţă cu până la 10 ani înainte de apariţia simptomelor.Ducem o viaţă alertă.Suntem
stresaţi, mâncăm mult ce ne pică în mână, sărat, nu alegă decât, eventual, după tramvai.De multe ori

R
simţim că ne “fâlfâie” inima, dar amânăm să mergem la medicul cardiolog pentru o evaluare şi un
sfat.Pentru că,nu-i aşa, e şi mâine o zi.Între timp, ne obişnuim şi spunem că asta nu mai reprezintă o

AM
problemă.Stilul acesta de viaţă ţine până într-o zi când, la nivelul inimii se întâmplă o catastrofă în
urma căruia este afectat şi creierul.Suferim un atac vascular cerebral care ne transformă din oameni
activi în fiinţe neputincioase.Un atac vascular cerebral –AVC- nu înseamnă automat condamnarea la
moarte sau la o viaţă în scaunul cu rotile.Recunoaşterea semnelor unui AVC şi instituirea tratamentului
M
de urgenţă, ca şi recuperarea medicală pot asigura pacienţilor o calitate a vieţii foarte apropiată de
ceea ce aveau înainte de producerea evenimentului.
G
AM
O
 z ău
Bu
-este recomandabil ca toţi pacienţii cu AVC să fie trataţi într-o unitate de urgenţe
neurovasculare (clasa I, nivel A)

-este recomandabil ca sistemele de servicii medicale să se asigure că toţi

R
pacienţii cu AVC acut au acces la servicii medicale şi chirurgicale de înaltă

AM
tehnologie atunci când acestea sunt necesare (clasa III, nivel B)

Dezvoltarea unor reţele clinice care să includă şi telemedicina este

M
recomandată în vederea extinderii accesului la îngrijirile specializate de înaltă
G
tehnologie (clasa II, nivel B).
AM
O
 Concluzie

z ău
 Sănătatea este definită de OMS ca o completă bunăstare fizică, mentală şi socială care nu constă

Bu
numai în absenţa bolii sau infirmităţi.
 În concepţia modernă sănătatea este considerată ca o calitate care presupune o interacţiune dinamică
şi o independenţă între condiţia fizică a individului, manifestările sale dinamice şi o independenţă între
condiţia fizică a individului, manifestările sale mentale, reacţiile emoţionale şi ambianţa socială în care
trăieşte.

R
 Ştim că AVC ul este cea mai frecventă afecţiune neurologică cu caracter de urgenţă.
 Principala problemă pe care o determină AVC -ul atât la nivel personal cât şi populaţional, este cea a

AM
dizabilităţii, peste 40% dintre supravieţuitori rămânând cu un grad de impotenţă funcţională.
 Majoritatea pacienţilor cu AVC ischemic şi cei ce îi îngrijesc vor avea nevoie de asistenţa unei echipe
specializate alcătuite din medici, asistente, terapueţi, asistenţi sociali şi psihologi care vor analiza
particularităţile situaţiei în fiecare caz în parte, va identifica obiectivele reabilitării şi le va concretiza
numai de acord cu pacientul.
M
 S -a demonstrat că prin aplicarea unui program de pregătire pentru aparţinători a fost posibilă atât
diminuarea gradelor de anxietate şi de depresie ale acestora, cât şi ameliorarea stării psihice a
pacienţilor cu deficit funcţional moderat.
G
AM
O
 z ău
Bu
Vă mulţumesc pentru atenţie!

R
AM
M
G
AM
O