CURSUL II

SISTEMUL POLITIC – PUTEREA POLITICĂ

REZUMAT: Sistemul politic reprezintă o parte a sistemului social global, partea

care se referă la elementele de organizare şi conducere de ansamblu a vieţii
sociale.
Puterea politică reprezintă capacitatea unor grupuri de oameni de a-şi
impune voinţa în organizarea şi conducerea de ansamblu a societăţii. Pentru
îndeplinirea rolului său, puterea politică are mai multe funcţii cum ar fi:
programatică, organizatorică, ideologică, coercitivă, de control şi funcţia de
pregătire a unor specialiști. Prin modul în care acţionează în societate, puterea
politică se prezintă sub două forme:puterea dictatorială sau alienată şi puterea
democratică.

Obiective
- familiarizarea cursanţilor cu noţiunea de sistem politic, printr-o analiză
structurală şi funcţională a componentelor cel alcătuiesc.
- dezvoltarea capacităţii cursanţilor de a delimita puterea politică de puterea
socială ca element de reglare a vieţii sociale.
- introducerea cursanţilor în identificarea componentelor puterii politice şi
modul în care acţionează în societate, sub forma puterii democratice sau a
puterii alienate,dictatoriale.

Raporturile dintre sistemul politic şi sistemul social global

Comunităţile umane evoluate, adică ajunse la un anumit nivel de dezvoltare,

au simţit nevoia de a se organiza într-un sistem politic, fără de care funcţionarea
lor normală nu ar fi fost posibilă. Cel care a relevat necesitatea studierii
sistemului politic a fost David Easton, atât în lucrarea Sistemul politic (1953) cât
şi în dezvoltările realizate în lucrările ulterioare numite:,,Un cadru pentru o
analiză politică” şi ,,O analiză sistematică a vieţii politice” (1965).
 Între sistemul politic şi sitemul social global există un raport ca de la parte la
întreg. Sistemul politic reprezintă o parte a sistemului social global, partea care
se referă la elementele de organizare şi conducere de ansamblu a vieţii sociale.
Societatea este un sistem global, deoarece omul – ca element fundamental
al societăţii – este, în primul rând, o fiinţă socială, care comunică şi intră în relaţii
interumane cu semenii săi şi anume:
 fie printr-un cadru organizat (comunităţi umane) căruia indivizii îi aparţin
prin naştere (familia, etnia, poporul, naţiunea);
 fie prin activităţi comune în cadrul unor grupuri sociale (muncitori, ţărani,
intelectuali, patroni etc)
 fie prin libera adeziune la diferitele organizaţii politice, culturale,
profesionale;
Relaţiile interumane – indiferent de natură şi specificul lor – au ca finalitate
asigurarea existenţei umane şi a progresului social.
Privită şi analizată din diferite unghiuri de vedere, societatea ca sistem social
global este alcătuită din mai multe subsisteme. Luate fiecare în parte, constituie
sisteme de sine stătătoare, cu specific, relaţii, dinamică şi activităţi proprii.
Societatea omenească luată ca sistem social global mondial este alcătuită,
în primul rând, din subsisteme naţionale care se află în strânsă interdependenţă,
dar se dezvoltă de sine stătător.
Sistemul naţional care poate fi privit, la rândul său, ca sistem social global
este alcătuit din mai multe subsisteme:
- subsistemul economic [care se referă], are în vedere sfera producţiei,
consumului şi schimbului;
- subsistemul structurii sociale care exprimă raporturile, relaţiile dintre
categoriile şi grupurile sociale existente la un moment dat în societate;
- subsistemul vieţii spirituale;
- subsistemul politic este constituit atât din ansamblul relaţiilor politice,
instituţiilor şi organizaţiilor politice, cât şi din concepţiile politice privind modul de
organizare şi conducere a societăţii.
Fiecare din aceste subsisteme poate fi luat şi privit în mod independent ca
sistem: sistemul relaţiilor politice, sistemul structurilor organizaţionale cu caracter
politic, sistemul concepţiilor şi doctrinelor politice etc.
Privită ca sistem social global, societatea omenească nu poate fi redusă la
una ori la câteva din componentele sale şi nici nu reprezeintă suma aritmetică a
acestora.
 Ca realitate complexă şi dinamică sistemul social este deschis, adică este
capabil de autoreglare.
În acelaşi timp, fiecare componentă a sa se constituie ca un subsistem, cu
propria sa autonomie relativă, încât mişcarea sistemului în ansamblu se
manifestă atât prin acţiunea întregului asupra părţilor componente, cât şi prin
interacţiunea subsistemelor. Acest mecanism este propriu (sau aplicabil) şi
sistemelor politice.
Corelaţia de interdependenţă dintre sistemul social global şi sistemul politic
este esenţială. Aceasta pentru că sistemul politic ca subsistem al unui sistem
social global, mai ales prin componenţa sa de putere politică ce constituie liantul
necesar al dinamismului tuturor subsistemelor care alcătuiesc societatea globală,
asigură organizarea şi conducerea la nivelul întregii societăţi.
Deşi nu există o definiţie unanim acceptată a sistemului politic, după cum nu
există o asemenea definiţie nici pentru conceptul general de sistem social,
majoritatea politologilor consideră sistemul politic ca fiind un subsistem al
sistemului social global care cuprinde relaţiile politice, instituţiile politice şi
concepţiile politice (suprastructura politică), sistem care asigură organizarea şi
conducerea de ansamblu a societăţii, funcţionalitatea ei.
Conchizând, comunităţile umane ajunse pe o anumită treaptă a evoluţiei lor
nu mai puteau exista şi funcţiona fără să se organizeze într-un sistem politic.
Organizarea lor în sisteme politice a constituit o necesitate, o lege generală a
progresului istoric.
Constituindu-se ca un sistem de organizare şi conducere de ansamblu al
societăţii, sistemul politic a slujit şi trebuie să slujească atât societatea în întregul
ei, cât şi fiecare subsistem în parte, atât interesele generale ale societăţii, cât şi
pe cele individuale.
Experienţa istorică a dovedit că numai organizarea comunităţilor umane în
sisteme politice puternice, bine structurate, le-a asigurat acestora viabilitatea.

Test de autoevaluare
1.Enumeraţi subsistemele, ce alcătuiesc sistemul naţional. Folosiţi spaţiul de mai
jos pentru formularea răspunsului..……………………… ..................................
2. Stabiliţi relaţia dintre sistemul social global şi sistemul politic. Folosiţi spaţiul de
mai jos pentru formularea răspunsului…..............................................................
 Conţinutul, structura şi funcţionalitatea sistemului politic

După cum apreciază cei mai mulţi politologi, pentru definirea conceptului de
sistem politic trebuie avute în vedere atât perspectiva structurală, cât şi cea
funcţională:
 din perspectivă structurală, sistemul politic reprezintă un
subsistem al sistemului social global, fiind alcătuit din relaţiile
politice, instituţiile politice, concepţiile politice, precum şi din
formele şi mijloacele acţiunii politice, din norme şi valori politice
corespunzătoare.
 din perspectivă funcţională, sistemul politic asigură organizarea şi
conducerea societăţii, a sistemului social în ansamblu.
Pentru a înţelege specificul şi funcţionalitatea sistemului politic, este necesar
a fi analizate structura şi respectiv, componentele sale: relaţiile politice, instituţiile
politice, concepţiile politice şi interacţiunile dintre ele.
1. relaţiile politice, constituie acea parte a relaţiilor sociale în care
indivizii, grupurile sociale şi comunităţile umane acţionează conştient
pentru organizarea şi conducerea societăţii, în care se implică prin
raporturile ce se stabilesc în acest proces. Relaţiile politice se deosebesc de
restul relaţiilor sociale, prin anumite caracteristici:
a) au un caracter programatic, în sensul că ele reprezintă numai acea parte a
relaţiilor sociale în care indivizii şi categoriile sociale intră în mod deliberat în
raport unii cu alţii, îndeosebi sub aspect grupal şi comunitar, pentru realizarea
scopurilor lor privind organizarea şi conducerea societăţii;
b) au un caracter organizat, în sensul că se manifestă prin intermediul instituţiilor
politice, al unor programe şi platforme politice privind organizarea şi conducerea
societăţii.
Prin urmare, relaţiile politice sunt acele relaţii care se stabilesc în raport cu
puterea politică prin intermediul unor instituţii şi organizaţii politice. Ele se
stabilesc: între partide, între diferite instituţii politice, între cetăţeni şi puterea de
stat, între partide şi stat, între state etc.
 2. Instituţiile politice, constituie o componentă a sistemului politic, ce
indică gradul de organizare a societăţii la un moment dat. Principala şi cea
mai veche instituţie politică este statul, cu întreg ansamblu componentelor sale.
Mai trebuie amintite şi partidele politice, grupurile de presiune etc. Nu orice
organizaţie din societate este şi o organizaţie politică, ci numai acelea care se
implică în problemele puterii politice
De regulă instituţiile politice – stat, partide, alte organizaţii – se constituie în
cadrul unui sistem naţional, al unor naţiuni. În contemporaneitate, unele instituţii
politice au căpătat şi un caracter internaţional, pe fondul interdependenţei şi al
colaborării între state şi popoare, şi chiar şi un caracter suprastatal, prin
înfiinţarea de asemenea organisme politice la nivelul unor comunităţi regionale
sau mondiale
Instituţiile politice – atât pe plan mondial cât şi pe plan naţional – se pot afla
în relaţii de alianţă sau opoziţie.
3. Concepţiile politice, constituie reflectarea în viaţa spirituală a
modului de organizare şi conducere a societăţii. Elementul esenţial al
concepţiilor politice îl constituie doctrinele politice. Ele exprimă anumite concepţii
de organizare şi conducere a societăţii, pe baza unui principiu sau a unui punct
de vedere propriu, ca de exemplu: democratic, dictatorial, conservator, liberal,
socialist, social-democrat, tehnocrat etc. Valoarea concepţiilor politice se
oglindeşte în programele şi platformele partidelor politice, în modul organizării şi
conducerii politice a societăţii
Cele trei componente ale sistemului politic - relaţii, instituţii şi concepţii politice
– se află într-o strânsă interdependenţă. Ele asigură în parte şi împreună
funcţionalitatea sistemului politic, în calitatea sa de reglator al vieţii sociale, al
organizării şi conducerii acesteia.
Pentru a răspunde optim, funcţional, schimbărilor din societate,
sistemului politic trebuie să dispună de anumite capacităţi (trăsături):
1. de mobilizare efectivă a resurselor materiale şi umane;
2. de reglementare prin drept şi lege în vederea controlului democratic
asupra comportamentelor indivizilor şi grupurilor sociale;
3. de distribuţie, care se referă la alocarea de bunuri, servicii, onoruri
membrilor societăţii în funcţie de criterii valorizatoare cât mai obiective;
4. de răspuns raţional şi operativ la cererile şi presiunile ce se exercită
asupra sistemului.
 În concluzie, sistemul politic cuprinde relaţiile umane prin care devin posibile
deciziile ce urmează a fi îndeplinite în serviciul societăţii. De aceea se şi
consideră că pentru a fi viabil un asemenea sistem trebuie să fie:
- universal – prin destinaţia şi funcţiile sale să se extindă asupra tuturor
membrilor societăţii;
- coercitiv fără discriminări – să aibă dreptul şi îndatorirea de a exercita
control pentru îndeplinirea de către toţi a aceloraşi norme sau reguli
- legitim şi în acelaşi timp autoritar - în sensul de a i se recunoaşte dreptul
de a lua decizii obligatorii, care sunt emanaţia unor opţiuni democratic exprimate.

Test de autoevaluare
1.Enumeraţi componentele ce alcătuiesc sistemul politic. Folosiţi spaţiul de mai
jos pentru formularea răspunsului…................................................................
2.Stabiliţi o funcţie a sistemului politic. Folosiţi spaţiul de mai jos pentru
formularea răspunsului................................ ………………...................................

Sistem politic- Regim politic

Conceptul de sistem politic este strâns legat de cel de regim politic.

Obiect a numeroase controverse, regimurile politice sunt considerate:
 moduri de exercitare a puterii;
 moduri de organizare a statului ;
 moduri de organizare a întregului sistem politic, punct de vedere pe
care politologii îl consideră ca fiind cel mai întemeiat.
Dintre politologi, M. Duverger, definenţe regimul politic ca fiind,, un
ansamblu coerent şi structurat, ale căror părţi interdependente reacţionează
global la modificările mediului’’.
Un alt politolog consacrat, G.Burdeau consideră că regimul politic poate fi
definit ca ’’modul de angajare a raporturilor politice, ca expresie a adecvării
statului la scopurile puterii şi la menirea exercitării ei’’.
În opinia mai răspândită, prin regim politic se înţelege modul concret de
organizare şi funcţionare a sistemului politic, de constituire a organelor de
conducere în societate în raport cu cetăţenii. Rezultă că regimul politic exprimă
un raport între organele de conducere din societate şi cetăţeni; organele de
conducere nu sunt legate numai de stat, ci de întregul sistem politic. Dacă
organele de conducere în societate se constituie şi acţionează prin
consimţământul cetăţenilor, ca expresie a voinţei şi intereselor lor, regimurile
sunt democratice. Invers, dacă organele de conducere a societăţii se constituie şi
acţionează fără consimţământul cetăţenilor, fără ca aceştia să fie consultaţi, fără
a li se exprima voinţa şi interesele, regimurile politice sunt dictatoriale;
De multe ori, regimul politic este conceput ca fiind legat de organizarea
statului şi aceasta pentru că statul reprezintă principala instituţie politică, iar
organele de stat apar ca principalele organe de conducere în societate. Fie că
este legat de organizarea întregului sistem politic, fie de cea a statului, în
regimurile politice, esenţiale sunt: natura regimului politic, modalităţile sale de
funcţionare (democratică sau dictatorială), valorile pe care le promovează etc.

Test de autoevaluare
1. Definiţi conceptul de regim politic. Folosiţi spaţiul de mai jos pentru
formularea răspunsului
2. Stabiliţi o caracteristică a regimului democtratic. Folosiţi spaţiul de mai jos
pentru formularea răspunsului.

Puterea Politică

Puterea politică, subsistem al puterii sociale, reprezintă capacitatea

unor grupuri de oameni de a-şi impune voinţa în organizarea şi conducerea
de ansamblu a societăţii.
Puterea politică are anumite trăsături care o individualizează faţă de
alte subsisteme ale puterii sociale, ca de pildă:
1. se manifestă la nivelul general al societăţii, asigurând organizarea şi
conducerea ei la nivel global;
2. prin forţa de care dispune, deţine capacitatea de a coordona celelalte forme
ale puterii pe care le slujeşte, în scopul concertării acestora spre o conducere
unitară cu caracter suveran;
3. se exercită pe baza unei legislaţii asigutară prin Constituţie, dar şi prin alte legi
subordonate ei.
Se poate conchide că puterea politică asigură organizarea societăţii în
ansamblul său. Ea constiuie elementul integrator şi liantul tuturor structurilor
sociale ce duc la o conducere unitară a societăţii.
În sfera puterii politice intră:
 1. puterea suverană a statului, prin capacitatea sa de a organiza şi conduce
societatea în interesul comunităţii umane respective şi de a o reprezenta în
raporturile cu alte comunităţi. De aceea, statul cu principalele sale structuri –
legislativă, executivă şi judecătorească reprezintă pivotul puterii politice;
2. partidele şi alte organizaţii politice care, prin elaborarea unor programe
de organizare şi conducere a societăţii, pot să asigure exercitarea guvernării în
stat;
3. mijloacele de informare care, prin capacitatea lor de influenţare, au un rol
important în adoptarea unor atitudini şi impunerea unor poziţii în conducerea
societăţii.
Pentru îndeplinirea rolului său, puterea are mai multe funcţii:
1. funcţia programatică, care constă în elaborarea unor programe, a unor linii
directoare de activitate. În cadrul acestei funcţii rolul esenţial îl au deciziile, căci
de ele depind succesul sau insuccesul unor activităţi. Deciziile politice, ca urmare
a poziţiei centrale a grupului conducător în mecanismul puterii, devin obligatorii
pentru societate şi ele iau de regulă forma legilor, decretelor, hotărârilor. Cu cât
deciziile luate, pe baza programului de acţiune, concordă cu cerinţele generale
ale progresului, cu atât puterea câştigă în credibilitate şi autoritate;
2. funcţia organizatorică, care constă în capacitatea puterii de a stabili formele
organizatorice adecvate în vederea mobilizării grupurilor sociale asupra cărora îşi
exercită puterea, pentru a acţiona în conformitate cu programul adoptat;
3. funcţia ideologică, de educare a oamenilor în spiritul valorilor ce decurg din
programul stabilit şi prin care se încearcă obţinerea adeziunii indivizilor la decizia
adoptată;
4. funcţia coercitivă, de constrângere prin diferite mijloace, fie pentru a
determina pe oameni să acţioneze în conformitate cu cele adoptate, fie de
reprimare a împotrivirii celor ce se opun;
5. funcţia de control, de urmărire a modului în care linia stabilită este
respectată şi a măsurilor ce se impun, în conformitate cu legea;
6. funcţia de pregătire a unor specialişti, care să se ocupe de organizarea vieţii
sociale în conformitate cu voinţa puterii politice îndeosebi în exercitarea
guvernării.
În strânsă legătură, în corelaţie cu puterea politică se află puterea civilă.
Aceasta are capacitatea ca prin mijloacele de care dispune – organizaţii,
mijloace de informare, opinie publică etc.- să impună puterii politice, îndeplinirea
misiunii ce i-a fost încredinţată de a sluji societatea.
 Prin modul în care acţionează în societate, puterea politică se prezintă
sub două forme:
1. puterea dictatorială (sau alienată) care nu emană de la popor şi de
aceea apare ca o forţă străină şi ostilă ce nu ţine seama de opţiunile
politice ale cetăţenilor. Ea se foloseşte de mijloace de represiune,
îngrădeşte actul decizional al membrilor societăţii, voinţa lor fiind ignorată
şi anihilată prin mijloace coercitive;
2. puterea democratică, care se constituie ca un rezultat al consultării şi
consimţământului cetăţenilor. Deciziile acesteia concordă cu aspiraţiile şi
interesele de progres ale societăţii.