Sunteți pe pagina 1din 4

Ion

De L. Rebreanu
( tema si viziune)
Realismul este un curent literar care a apărut la începutul secolului al XIX-lea ca o reacție la
romantism. Acesta manifesta o concepție simetrica asupra artei, ambiția sa suprema fiind de a
prezenta realitatea la scara redusă. Literatura realistă se caracterizează prin veridicitate și
obiectivitate, stilul fiind neutru, impersonal. Personajul nu mai este un ins excepțional, ci este
unul complex urmărit în evoluția sa pe treptele ierarhiei sociale. Printre temele realiste se
numără averea, paternitatea, moștenirea, destinul oamenilor fiind construit în strânsă relație
cu mediul. Cu toate acestea, "factorul irațional" este prezent în realizarea personajelor, ceea ce
face ca fiecare să acționeze în felul său.
Construcția epică în proză, de mare întindere, cu o acțiune complexă la care
participa un număr mare de personaje, romanul s-a dezvoltat pe deplin în perioada realismului.
Creator al romanului realist-modern în literatura română, Liviu Rebreanu se dezice de
realismul care " copiază fidel și fotografic" lumea și cere ca romanul să se îndrepte spre un
realism al esențelor. Formula aceasta își găsește expresia în romanul " Ion" (1920) în care
Rebreanu prezintă aspecte semnificative, făcând o selecție a acestora:" literatura este o creație
de oameni și de viață, iar romanul este curgerea vieții, o oglinda selectivă a realității" (Liviu
Rebreanu " Cred" ). Prin obiectivizarea observației și prin aderarea la estetica de tip naturalist,
scriitorul dă o lovitura decisivă idealismului sămănătorist și poporanist.
În primul rând, din punct de vedere tematic, romanul prezintă problematica
pământului privită din perspectiva relației organice a țăranului ardelean cu glia și a iubirii
pătimașe pentru aceasta. Tema iubirii i se alătură celei a pământului, fapt relevat chiar din
structura romanului
;" Glasul pământului" și " Glasul iubirii" .
Geneza operei apare în strânsă relație cu viziunea despre scriitorului și cu
intenția sa de a prezenta selectiv realitatea. În acest sens, scriitorul mărturisește că la baza
romanului se afla 3 scene importante pe care le-a observat în lumea satului: un țăran îmbrăcat
în haine de sărbătoare a îngenunchiat și a sărutat pământul la marginea satului Prislop. Apoi,
Rodovica, fata unuia dintre cei mai bogați țărani din comunitate, a fost bătută crunt de tatăl
ei fiindcă păcătuise " cu cel mai becișnic" flăcău din sat, fiind nevoit pentru aceasta să-și dea
averea unui prăpădit de fecior. Al treilea eveniment aflat la baza romanului îl reprezintă
discuția cu un tânăr, Ion Pop al Glanetașului, voinic, harnic, dar foarte sărac. Scriitorul a
rămas impresionat de patosul cu care își spunea necazurile și de dragostea cu care vorbea
despre pământ.
În al doilea rând, perspectiva narativă susține caracterului obiectiv al romanului.
Astfel, evenimentele sunt redate de către un narator omniscient, omniprezent, care relate ază
într-un stil neutru având o atitudine detașată în descrieri. Stilul este lipsit de podoabe
stilistice, contând mai mult organizarea frazelor în jurul unei metafore centrale, pământul.
Rebreanu se dovedește unul dintre susținătorii anticalofilismului: " prefer sa fie expresia
bolnavă și să spun într-adevăr ce vreau, decât să fiu șlefuit și neprecis". Detaliile toponimice,
multe dintr ele identificabile pe hartă (Bârgău, Bistrița, Cârlibaba, Someș) susțin veridicitatea
operei. În plus, secvențele descriptive au valoare simbolică, preferând evenimentele tragice care
vor avea loc în sat. Crucea strâmbă " care-și tremură trupul de tinichea ruginită" veghează atât
la început, cât și la sfârșit, o lume nedrept alcătuita.
În al treilea rând, discursul se structurează pe două planuri narative mari: un
plan al țărănimii cu viata lui Ion în prim plan și unul care surprinde viața intelectualității
satului. Originalitatea romanului constă în surprinderea aceleași teme în planuri diferite prin
tehnica contrapunctului. De exemplu, nunta lui Ion și a Anei în planul țărănimii își are
corespondent în planul intelectualității nunta Laurei cu Pintea. Apoi conflictului dintre Ion și
Vasile Baciu îi corespunde conflictul dintre preot și învățător.
Abordată din perspectiva personajului principal, structura romanului respectă
principiul clasic și simetric prin cele 2 părți complementare. -"Glasul Pământului" și "Glasul
iubirii"- în interiorul cărora "se țese" destinul acestuia. Cele 13 capitole - număr fatidic-
urmăresc drama lui Ion al cărui destin se conturează în strânsă relație cu mediul. Într-o lume
nedrept alcătuită încearcă să scape de statutul de sărăntoc și intră într-o serie de conflicte care
îl vor duce la dezumanizare și apoi la distrugere. Modernitatea romanului constă în
surprinderea unui conflict interior insistându-se pe frământările acestuia date de alegerea pe
care trebuie să o facă. Încă din scena horei se anunță acest conflict datorită faptului că, deși o
joacă pe Ana, se uită cu dor la Florica. După ce intră în posesia pământurilor lui Vasile Baciu
el își dă seama că "altceva trebuie sa fie temelia"(Nicolae Balotă) și se îndreaptă spre Florica,
măritată între timp cu George Bulbuc.
În al patrulea rând, specific romanului realist este personajul monumental,
simbolic, reprezentativ pentru categorie socială. Din perspectiva tematicii este esențială relația
lui Ion cu Ana, ambele personaje aparținând aceleiași categorii -țărănimea- doar că sunt
văzute în antiteză: el sărac, ea bogată. Din punct de vedere psihologic, ambele personaje au un
caracter slab, devenind obsedați de ceva. Ion este obsedat să obțină pământ, iar Ana să obțină
iubirea lui. Comportamentul lui în raport cu aceasta demonstrează viclenie. La hora " o strânge
la piept cu mai multă gingășie și mai prelung decât alți feciori", însă înainte o urmărise având
în privire un "vicleșug neprefăcut". După horă îi dă din ce in ce mai multă atenție până o
seduce, apoi se îndepărtează de ea. Căsătoria o stabilește cu Vasile Baciu după ce Ana ajunge
de râsul satului.
După nunta, devine batjocoritor și violent, o lovește cu "sânge rece" fiindcă, din
naivitate, la nuntă nu cere o foaie de zestre. Atitudinea lui se schimbă în indiferență după ce
obține pământurile, apoi nici nașterea copilului, nici sinuciderea Anei nu stârnesc vreo urmă de
regret, semn al dezumanizării lui.
În opinia mea, personajul nu este de condamnat, fiindcă încearcă să scape de
sărăcie, ci sunt de condamnat mijloacele la care recurge pentru a obține pământul lui Vasile
Baciu. Chiar dacă acțiunile pot fi înțelese până la un anumit punct, din perspectiva relației cu
mediul, Ion se comportă irațional și depășește orice limită /comportamentul său depășește
orice limită. Ion se dovedește a fi parvenitul, înrudit cu Dinu Păturică din romanul "Ciocoii
Vechi și noi", sau cu Julien Sorel din romanul "Roșu și negru" a lui Stendhal, personaje lipsite
de scrupule care fac orice pentru a-și atinge scopul. Acțiunile sale au încălcat toate valorile
morale ale satului fiind aspru pedepsit pentru aceasta, scriitorul își dovedește astfel viziunea
realist-moralizatoare.
Chiar dacă unii critici ii scuză într-un fel acțiunile spunând că "Ion este un
posedat al pământului"(Nicolae Balotă), consider îndreptățită opinia celor care îl acuza: "Ion
este o brută, căreia șiretenia îi ține loc de deșteptăciune"(George Călinescu)
În concluzie, "Ion" este un roman realist prin perspectiva narativă obiectivă ,
prin stilului neutru impersonal, prin impresia de veridicitate, pe care o creează detaliile
toponimice, prin circularitate, prin tematică și prin realizarea personajelor ca tipologii.

S-ar putea să vă placă și