Sunteți pe pagina 1din 1

Ghid de observație la tema: Vârsnicii care au copii.

Sunt persoane singure sau se simt


singuratice?
Persoanele vârsnice care au copii, se simt singure atunci când copii se căsătoresc își fac
familiile lor și tot mai rar vin ca să –i vadă.
Pentru a incepe un ghid de observație este nevoie de:
 Temă;
 Persoana sau persoanele care vor fi cercetate;
 Obiectivele, adică la ce rezultate preconizăm, încercăm sau putem să ajungem prin
această cercetare;
Persoanele cercetate sunt vecinele mele care sunt pensionare, locuiesc la bloc, în
apartament. Toate au copii, dar foarte rar le vizitează.
De ce am luat –o anume pe aceaste bătrîne, deoarece, pe de o parte ele au copii, iar pe de
alta sunt singure și fără ajutor.
Câteva săptămâni la rând le-am urmărit comportamentul, am intrat în discuții cu ele pentru
a afla de ce comportamentul lor este așa și anume:
 Petrec mult timp afară, unde mi sa răspuns că se plictisesc în casă singure, copii le
au adus în oraș ca să fie mai aproape de ei, dar ele se satură să steie și să nu facă
nimic.
 Când am discutat cu fiecare în parte, am observat invidia și gelozia pe care o au
fiecare față de cei tineri care lucrează și sunt de folos, ele considerându-se un abuz
pentru copii.
Concluzia principală pe care am făcut-o este că orce bătrân se simte o abuză pentru copii și
pentru societate. Fiecare din bătrâni simt lipsa afecțiunii și dragostei din partea copiilor,
deoarece fiecare situație prin care trece bătinul este grea și anevoiosă pentru el.
Însă cât de greu nu ar fi acasă singur fără sprijin nici un bătrân nu are dorința de a fi
amplasat într-un azi sau centru de plasament. Situațiile bătrânilor care necesită sprijin și
sunt cronice și impun necesitatea unor servicii continue și susținute atât de copii cât și de
organele competente cum ar fi: asistentul social, lucrătorul social, medicul de familie și
specialiștii care poate să îl ajute pe acest bătrân.
Întreținătorii principali ai vârsnicului sunt membrii familiei, dar dacă familia solicită
asistență și suport, înseamnă că resursele familiale sunt limitate.

S-ar putea să vă placă și