Sunteți pe pagina 1din 9

Studiul acțiunii toxice a cuprului

asupra faunei acvatice

A elaborat: Șișcanu Mihail


Scopul: aplicarea biotestării cu scopul aprecierii toxicității diferitelor concentrații ale ionului
cupru din apă asupra peștilor.

Abstract
Subiectul acestei lucrări s-a bazat pe evaluarea calității sistemelor acvatice legate de
poluarea metalică persistentă. Utilizarea organismelor acvatice ca bioindicatori ai poluării
metalice a permis obținerea de informații valoroase despre toxicitatea acută și cronică
asupra speciilor acvatice comune românești și estimarea calității mediului. Rezultatele
toxicității de laborator au arătat că Cd, As, Cu, Zn, Pb, Ni, Zr și Ti au efect toxic asupra
Cyprinus Carpio, iar această observație ar putea ridica preocupări din cauza importanței
sale ca o resursă de pescuit. Analiza de nevertebrate bentonice a arătat că nivelul de
bioacumulare depinde de speciile, tipul de metale și de eșantionare. Analiza metalului din
cojile a trei specii de moluște a arătat că metalele implicate în procesele metabolice (Fe, Mn,
Zn, Cu și Mg) au fost mai mult acumulate decât cele toxice (Pb, Cd). Factorii de
bioacumulare ai metalelor în nevertebrate bentonice au fost subunitare, ceea ce a indicat un
proces lent de bioacumulare în ecosistemele acvatice studiate.

1. Introducere
Metalele sunt eliberate în mod constant în sistemele acvatice din surse naturale și
antropice, cum ar fi evacuările de canalizare industrială și domestică, mineritul,
agricultura, deșeurile electronice, accidentele antropice, traficul de navigație,
precum și evenimentele privind schimbările climatice, cum ar fi inundațiile. În plus,
metalele sunt ușor dizolvate în apă și sunt ulterior absorbite de organisme acvatice,
cum ar fi peștele și nevertebrate care inducă o gamă largă de efecte biologice. În
pofida faptului că unele metale sunt esențiale la concentrații scăzute pentru
organismele vii, cum ar fi micronutrienți (Cu, Zn, Fe, Mn, Co, Mo, Cr și Se) și
macronutrienți (Ca, Mg, Na, P și S); la concentrații mai mari, acestea ar putea
induce efecte toxice pentru creștere, metabolism sau reproducerea organismelor, cu
consecințe asupra întregului lanț trofic, inclusiv asupra oamenilor. În plus, metale non-
esențiale, cum ar fi Pb, Cd, Ni, As, și Hg sporesc efectul toxic general asupra
organismelor chiar și la concentrații foarte scăzute. Nivelurile ridicate de metale din
mediu ar putea fi un pericol pentru funcțiile ecosistemelor naturale și ale sănătății
umane, din cauza efectelor lor toxice, persistenței îndelungate, a proprietelor
bioacumulative. În acest context, poluarea metalică este o problemă globală; prin
urmare, reglementările internaționale au solicitat conformitatea calității apei cu
standardele de calitate atât în apele de suprafață, cât și în apele subterane și în
biota. În prezent, în conformitate cu directiva-cadru europeană privind apa (UE-
DCA, 2000/60/CE), statutul ecologic al organismelor de apă este evaluat pe baza
a cinci indicatori biologici, cum ar fi fitoplanctonul, macrofatele, fitobenthos,
nevertebrate bentonice și pește alături de elemente de calitate chimică și
hidromorfologică. Datorită faptului că biota are capacitatea de a acumula diverse
substanțe chimice, acesta a fost utilizat pe scară largă pentru a măsura efectele
metalelor asupra organismelor acvatice ca un indicator esențial al calității apei.
Moluștele și pești sunt cele mai utilizate organisme ca bioindicatori ai poluării
metalice în apă sau sedimente.
Procesul de poluare a apelor

Fig. 1 Surse de contaminare metalică care afectează ecosistemele acvatice.

2. Ecotoxicologie metalica
Spre deosebire de substanțele chimice organice, majoritatea metalelor nu pot fi
metabolizate cu ușurință în compuși mai puțin toxici, o caracteristică a acestora fiind
lipsa de biodegradabilitate. Odată introdusă în mediul acvatic, metalele sunt
redistribuite pe toată coloana de apă, acumulate în sedimente sau consumate de
biota. Datorită proceselor de desorbție și remobilizare a metalelor, sedimentele
constituie o sursă pe termen lung de contaminare a lanțului alimentar. Reziduurile
metalice din habitatele contaminate au capacitatea de a bioacumula în ecosistemele
acvatice. Flora și fauna acvatica, care, la rândul lor, pot intra în lanțul alimentar
uman și au ca rezultat probleme de sănătate. Acumularea de metale în sedimente are
loc prin procese de precipitare a anumitor compuși, cu legare de particule solide
fine, asocierea cu molecule organice, co-precipitarea cu oxizi Fe sau Mn sau specii
mărginite ca carbonați.
Biodisponibilitatea metalelor este definită ca fracțiunea din concentrația totală de
metal care are potențialul de a acumula în organism. Factorii care controlează
biodisponibilitatea metalelor sunt următoarele: biologia organismului (eficiența
asimilării metalelor, strategiile de hrănire, mărimea sau vârsta, stadiul reproductiv);
Biodisponibilitatea metalelor controlează acumularea lor în organismele acvatice.
Metalele preluate sunt prin epiderma permeabilă dacă metalele se află în forme
dizolvate sau prin ingerarea alimentelor dacă metalele se află în formă de particule.
Specialitatea metalica, prezenta complexelor organice sau anorganice, pH,
temperatura, salinitatea si conditiile redox sunt principalii factori care ar putea
modula toxicitatea metalica. Absorbția ingerării depinde de factori similali, plus rata
de hrănire, timpul de tranzit intestinal și eficiența digestiei.

Fig. 2 Principalii factori de control care influențează biodisponibilitatea metalelor.

3. Efecte de toxicitate metalică


După ingestie de metal, acesta este transportat în mod specific de lipoproteine în
diferite compartimente ale corpului (organe, sânge, sau alte structuri fiziologice),
acestea pot fi orientate în mod specific la diferite centre: centrele de acțiune în cazul
în care metalul toxic interacționează cu o macromoleculă endogena (proteine sau
ADN) sau o anumită structură celulară induce efecte toxice centrele de metabolism în
care metalul este procesat de enzime detoxifiate; centrele de depozitare în care
metalele sunt colectate într-o stare toxică inactivă; și centrele de excreție în care sunt
eliminate metalele.
Efectele letale ale metalelor în crustacee au fost induse de inhibarea enzimelor
implicate în respirația celulară. Modificările histologice observate la pești și crustacee
după expunerea cronică la metale sunt rezultatul inhibării enzimelor antioxidante.
Efectele asupra creșterii și dezvoltării organismelor au fost declanșate de inhibarea
sistemelor enzimatice implicate în sinteza proteinelor și diviziunea celulară. Tipul de
metal modulează nivelul de bioacumulare și vulnerabilitatea sistemelor enzimatice
generatoare de o multitudine de efecte, toxice sau nu.
Pentru a înțelege mecanismul de interacțiune dintre metalele toxice și organismele
acvatice și modul în care organismele răspund la contaminarea metalelor, este
nevoie de mai multe informații privind biodisponibilitatea.
În prezent, multe studii privind evaluarea toxicității acute și cronice a metalelor au
menționat următorii parametri: supraviețuire, creștere, dezvoltare, reproducere,
comportament, acumulare, efecte asupra sistemelor enzimatice etc. În urmatorul tabel
se exemplifică valorile concentrației toxice acute (LC50) și cronice
(MATC/NOEC/LOEC) pentru pești și crustacee plantonice în conformitate cu baza
de date PAN pesticide – studii de toxicitate chimică asupra organismelor acvatice.
Studiile au evidențiat faptul că intervalele de concentrație toxică depind de specie,
timpul de expunere, vârsta exemplarelor, tipul de test de toxicitate și condițiile de
laborator.
Tab. 1 Literature acute and chronic toxicity values. LC (EC) 50—lethal concentrations
for 50% of tested organisms after 96 or 48 h; MATC—maximum acceptable
toxicant concentration in aquatic systems; NOEC—no observed effect concentration;
LOEC—low observed effect concentration

4. Partea experimentală
Mai multe studii de monitorizare efectuate de cercetătorii INCD ECOIND în
perioada 2003 – 2013 au accentuat unele modele de concentrare de metale grele
în zona de studiu (Tab 2). Concentrațiile metalice în apă se aflau în limitele legislației,
pentru calitatea clasei I și clasa II (conform UE-DCA și cerințele stabilite de lege
310/2004 care modifică legea 17/1996). Cu și Ni a arătat cea mai mare
concentrație totală (Tab 2, linii marcate) printre metale determinate.

Tab. 2 Occurrence of metals in water of Danube Delta—Sf. Gheorghe (2003–


2013) in µg/L. Min—the minimum detected concentration; Max—the maximum
detected concentration; SD—standard deviation.

5. Concluzii
Subiectul acestui studiu s-a bazat pe evaluarea calității sistemelor acvatice legate de
poluarea metalică persistentă. Metalele toxice sunt cele mai frecvent detectate ca
poluanți din mediul acvatic, iar identificarea efectelor acestora este esențială pentru
a proteja integritatea ecosistemelor, precum și sănătatea umană. Poluarea metalelor
este o problemă globală; astfel, reglementările internaționale privind calitatea apei
necesită respectarea standardelor de calitate în apele de suprafață, apele subterane
și biota. Utilizarea organismelor (cum ar fi peștii, crustaceele și moluștele) ca
bioindicatori ai poluării metalice ne-a permis să obținem informații valoroase despre
efectele asupra speciilor comune românești și să estimăm calitatea mediului
înconjurător. Rezultatele testelor de toxicitate în laborator au arătat cele mai mari
valori de concentrație care nu sunt relevante pentru concentrațiile metalice detectate
în apa de suprafață, dar metalele eliberate accidental și acumularea pe termen lung
ar putea crea condiții similare rezultatele testelor aplicate. Cd, As, Cu, Zn, Pb, Ni, Zr,
și Ti au un efecte foarte toxice. Analiza invertebratelor Benthic a nivelului de
bioacumulare a variat între specii, tipul de metale și siturile de eșantionare. Analiza
metalelor în coaja moluştelor a arătat că metalele implicate în procesele metabolice
(Fe, Mn, Zn, Cu, și Mg) au avut o capacitate de stocare mai mare decât cea toxică
(Pb, Cd). Factorii de bioacumulare ai metalelor din organismele Benitic au fost
subunitare, ceea ce a indicat un proces lent de bioacumulare care a avut loc în
ecosistemele acvatice studiate. Această concluzie a evidențiat un proces de
bioacumulare care poate crește persistența metalelor în ecosistem, cu un risc
potențial pe termen lung în lanțul trofic. Rezultatele au evidențiat o viziune pesimistă
privind calitatea ecosistemului acvatic necesar pentru a sprijini supraviețuirea
organismelor.