Copiii s-au jucat mereu.

Între ei ori singuri, cu obiecte sau fără, au inventat jocuri, au cântat,

s-au alergat, au râs, au plâns și au luat-o de la capăt. Au obosit, s-au supărat, s-au împăcat și
au vrut să se mai joace puțin. Copilăria fără poveste și joc nu există. Iar acum, când vremurile
s-au schimbat, când au apărut simulatoarele pe calculator și socializarea pe smartphone,
prieteniile sunt virtuale și viața se întâmplă pe ecran.

Relațiile dintre copii se întâmplă în prezent la distanțe de mii de kilometri, prin intermediul
jocurilor online. Se construiesc strategii, se creează alianțe, se comunică pe chat ori Skype.
Copiii de astăzi se joacă altfel decât au făcut-o părinții lor.

Jocurile valahilor

Prima atestare scrisă a îndeletnicirilor celor mici pe aceste meleaguri datează din 1718, când
Antonio del Chiaro povestea, în „Jocurile copilărești ale valahilor“, despre minge, praștie,
titirez, țurcă, nasturi/sâmburi, baba oarba, scrânciobul, călărețul.

Printre obiectele folosite de copii în jocurile lor mai erau bețișoarele, pietricelele, coarda. La
șotron foloseau o pietricică pe care o numeau „paia“. Varianta sătească a hoților și vardiștilor
era „De-a Puia Gaia“.

Exista și un ritual al jocurilor, unele fiind preferate în perioada sărbătorilor. De Florii, copiii
făceau tilinci din coaja ramurilor de salcie, bucium/corn din coaja de salcie, muzicuțe din foi
de ceapă și vioară din coceni. Înaintea Paștelui se juca „Azi se lasă sec“, în miercurea mare
„câțu mâții“, în joia din săptămâna mare, „Tocoanele“.

Pușcociul de soc, precursorul tubermanului

În anul 1888, Gheorghe Ghibănescu scria că jocurile cu mingea, cucu, cloșca cu puii, ulii,
pietricelele și podu popii erau preferate de copii. Însă arșicele și hâlca fuseseră deja uitate.

O jucărie premergătoare tubermanelor a fost pușcociul de soc. După cum îi arată numele, era
confecționat dintr-o ramură mai groasă de soc, scobită la mijloc pentru a rezulta țeava
pușcociului. Se lua apoi un alt băț, mai lung numit arbiu, plus câlți, din care se confecționau
două gloanțe. Acestea erau mestecate până se umezeau, apoi unul se împingea în țeavă cu
arbiul până la capăt, iar celălalt până la jumătatea țevei. Primul sărea și pocnea. Mai existau și
alte variante, pușcociul cu pană și cel de apă.

O altă jucărie îndrăgită de copii era titirezul/prâsnelul. A fost alcătuit inițial dintr-o piatră
plată și găurită la mijloc, prin care era introdus un bețișor, fiind folosit în toată lumea încă din
epoca neolitică. Unii antropologi spun că titirezul era inițial un mod de a comunica cu forțe
invizibile. Psihologii cred însă că acest joc determină copii să interpreteze diferite roluri și să
respecte reguli, fiind o formă de comunicare interpersonală, de dezvoltare a relațiilor cu
ceilalți, de învățare a negocierii. Astăzi titirezul se confecționează din lemn sau plastic.

Anii comunismului

Copiii se jucau în anii ’70-’80 pe ulițele satului, pe strada din fața casei, în jurul blocurilor.
Deși unele aveau denumiri diferite în funcție de regiune, jocurile erau aceleași peste tot.
Fetele și băieții jucau împreună fazan, mijita, țară, țară vrem ostași, castelul/cărămizi, de-a v-
ați ascunselea, baba oarba, rațele și vânătorii, frunza, roaba, urechi, telefonul fără fir, mima,
telefonul fără fir.

Alteori, se distrau separat. Fetele săreau coarda, elasticul, șotronul, ori împleteau ațe
încurcate. Băieții jucau fotbal de picior, hoții și vardiștii, bâza. Alergatul pe străzi cu câte o
anvelopă ruptă învârtită pe un băț era de asemenea una din plăcerile băieților.

Desenau cu creta pe asfalt, adunau pietre sau cărămizi și le puneau unele peste altele, apoi le
dărâmau cu o minge. Erau și jocuri cântate… țăranul e pe câmp! un elefant se legăna pe o
pânză de păianjen! Ursul doarme și visează!

Copiii colecționau timbre ori puneau plantele în ierbare, alcătuiau insectare, ultimele
două fiind de multe ori teme pentru vacanță.

Nu erau supravegheați de părinți. Jocurile în aer liber durau ore întregi, uneori intrau în casă
să mănânce și fugeau apoi la joacă. „Stăteam ore întregi afară, mai ales în vacanțe. Intram în
casă doar când ne era foame. Alergam toată ziua. Ne jucam împreună fetele cu băieții. Mi-am
petrecut copilăria în Argeș și acolo preferam mai ales țările, cărămizi, urechi, țară, țară vrem
ostași. Erau multe, nu ne săturam niciodată“, ne povesteșe Mihaela S.

Confecționau avioane de hârtie, praștia cu scoave, înălțau zmee din hârtie și bețe. Copiii
culegeau fructe din pomii aflați în curțile oamenilor și furau mere, cireșe, corcodușe, pere.
„Ne urcam prin copaci și mâncam fructele acolo sus, pe loc. Uneori ne durea stomacul fiindcă
nu le spălam, le ștergeam de mânecile bluzei, erau și necoapte, acre, dar nu ne păsa.
Proprietarii se supărau, alergau după noi, ne certau, le spuneau uneori părinților. Urma o
mustrare zdravănă, dar era imediat uitată“, își amintește Florin G.

Pentru unele jocuri se foloseau bețe, pietricele de forme și culori felurite, hârtie, castronele
vechi și ruginite, dopuri, sticle goale, păpuși făcute din cârpe, cretă, flori și frunze. Joaca de-a
doctorul implica uneori punerea unui ghips din pastă de dinți.

Copiii mergeau pe trotinete, triciclete și uneori pe bicicletele, care erau scumpe și rare. Pe câte
una, primită de un copil cadou, se urcau mai mulți. „Făceam câte o tură-două, pe rând. Uneori
ne urcam și doi o dată. Se întâmpla să mai și rupem câte ceva la ea. Uneori o reparam noi,
alteori nu puteam, și atunci se mai supăra câte un părinte. Lua bicicleta, meșterea la ea, apoi
noio luam de la început“, spune Florin.

Tehnologie și jocuri supravegheate de adulți

Anii ’90 au deschis porțile României către lume.Viața a devenit mai trepidantă, s-a aglomerat
traficul, s-au înmulțit mașinile, terenurile din jurul blocurilor s-au transformat în parcări,
spațiile verzi au devenit interzise pentru joacă. Au apărut rolele, s-au înmulțit bicicletele,
copiii își mai puneau câte o păturică și jucau liniștiți, jocuri de cărți, Monopoly.

Activitățile în aer liber au devenit din ce în ce mai puține. Băieții au început să joace baschet,
fotbal, tenis din ce în ce mai organizat, în cluburi și săli. Activitățile în aer liber au fost
înlocuite cu săli de fitnes.
Au apărut apoi telefoanele mobile, jocurile pe calculator, tablete, Internetul. Simulatoarele,
consolele de jocuri electronice au înlocuit bețele și mingea.

Jocurile copiilor de azi sunt supravegheate de adulți, ori chiar îi implică și pe aceștia. Cei mici
se joacă azi la grădinițe, în parcuri, la întâlniri stabilite.

Sunt și jocuri de societate precum Twister, Activity, Saboteur. La Twister învinge cel care nu
cade. Activity se joacă pe echipe, se desenează, se mimează, se caută definițiile cuvintelor. În
Saboteur, goana după aur este întreruptă de piticii , ori de geologii care caută pietrele
prețioase.

Kendama este acum o jucărie la modă, confecționată din lemn sau plastic, dezvoltă
îndemânarea și coordonarea.

Jucării străvechi

Printre obiectele care îi încântau altădată pe copii se numără fluierele, pușculițele, titirezul,
ocarinele, păpușile și mingile din cârpe, lingurile de lemn, moriștile de vânt făcute din hârtie
ori tablă, măștile din hârtie, șiragurile din scoici sau din tulpini de păpădie, cărțile de joc.

Fluiericiurile aveau forme de păsări și animale și erau confecționate din ceramică ori lut.

Titirezul/prâsnelul era alcătuit dintr-o piatră plată cu gaură în mijloc, prin care era introdus un
băț. Datează din neolitic și au fost răspândite pe toate continentele. Antropologii îl consideră
un mod de comunicare cu necunoscutul.

Zmeul era confecționat din hârtie, tras de ațe și ridicat de vânt. Încă mai sunt copii și adulți
care înalță pe plajă un zmeu. Provine din Orient și reprezintă sufletul.

După unii etnologi, jocul cu mingea își are originea în Orientul Apropiat, alții considerându-i
pe mayași inventatorii lui.

Halicele era un cerc de fier prins de călăreți în galopul calului.

Mai erau jocurile cu arcul și săgețile, praștia, buzduganul, sâmburi/nasturi, nuci în gaură.

Jocurile de altădată

Tuberman, baba oarba, lapte gros, de-a v-ați ascunselea, rațele și vânătorii, șotron, țările, 1-2-
3 la perete stai, flori – fete – filme sau băieți, țară – țară vrem ostași, atinsea, călcatea, urechi,
omul negru, castel/cărămizi, elasticul, șotron, telefonul fără fir, fazan, mijita, rațele și
vânătorii, roaba, telefonul fără fir, mima, călărețul/țurca, bâzâita, scrânciobul