POLUAREA APELOR CU PETROL

Student :Arghir Adriana

Grupa :CATB
 CUPRINS
1. CARACTERISTICILE PETROLULUI…….................................pag.3
1.1. Formarea petrolului………………………………….....pag.3
1.2. Exploatarea petrolului………………………………..…pag.4
1.3. Compoziţia petrolului…………………………..……….pag.4
2. CARACTERISTICILE FACTORULUI DE MEDIU
APA……………………………………………………..pag.5
3.POLUAREA CU PETROL……………....…...................................pag.7
3.1. Generalităţi……………………………………………...pag.7
3.2. Poluarea apei cu reziduuri petroliere ………………....pag.7
3.3. Poluarea activă……………………………………….…pag.8

3.4. Poluari accidentale şi poluări asociate cu unele

infracţiuni………………………………………………pag.9

4. Metodele de curăţare folosite în cazul revărsării

ţiţeiului………………………………………………...pag.10
4.1. Metode de curăţare…………………………………….pag.10

4.2. Metode de analiză ……………………………………...pag.11

ANEXE FOTO…………………………………………………………..pag.12
BIBLIOGRAFIE………………………………………………………..pag.15

CARACTERISTICILE PETROLULUI

2
 Petrolul este folosit în aproape toate domeniile, pentru că cu siguranţă este
cea mai importantă resursă naturală a Terrei. Oamenii de stiinţă au căutat altceva
ce ar putea înlocui petrolul în viitor când toate resursele de petrol se vor epuiza.
Dar, se pare că pentru moment petrolul poate fi cel mai bine înlocuit de cărbune,
dar chiar şi acesta nu este la fel de folositor ca şi petrolul.
Petrolul brut, numit si ţiţei este un produs de natură organică, care se
gaseşte în pământ, formând zăcăminte. El este un lichid vâscos, a cărui culoare
variază de la galben-verde pana la negru, având reflexe colorate diferit. Mirosul
petrolului este caracteristic şi este solubil în apă.
1.1. Formarea petrolului
Dintre diferitele teorii asupra formării petrolului, teoria originii organice
este cea mai acceptată. Conform acestei teorii, petrolul s-a format din mâlul
rezultat din resturi de plante şi animale inferioare din apele mărilor (plancton),
care prin depunere la mare adâncime în fundul apelor, în decurs de milioane de ani
a suferit procese de descompunere şi transformare. Aceste procese s-au produs în
absenţa de aer şi sub influenţa caldurii terestre, a presiunii ridicate şi probabil a
unor bacterii anaerobe. Rol important se pare că revine şi mâlului mineral drept
catalizator al unor procese chimice de transformare a grăsimilor.
Formarea zăcămintelor de petrol are loc ulterior, în urma unor procese de
migraţie şi acumulare prin care au luat naştere concentraţii mari de petrol în
sectoare relativ mici din scoarţa pământului.
Petrolul se găseşte în zăcăminte primare sau în zăcăminte secundare, în care
el a pătruns prin migrare din zăcăminte primare sub acţiunea presiunii gazelor.
După pătrunderea în roca rezervor, petrolul poate să se separe de apa şi de
gazele care îl însoţesc, formând trei straturi distincte, el aşezându-se în acelaşi
rezervor, sub gaze şi deasupra apei. In zăcământ , petrolul se găseşte sub presiune
din cauza hidrocarburilor gazoase dizolvate.
Ţara noastră este bogată în petrol. Principalele noastre zăcăminte de petrol
se găsesc în Oltenia, Muntenia (câmpul petrolifer Damboviţa-Prahova şi cel din

3
Piteşti), Moldova (zona petroliferă Bacău). In prezent se continuă cercetările în
vederea descoperirii altor zăcăminte de petrol, prin a căror exploatare raţională
industria noastră petrolieră să ia o dezvoltare crescândă.
1.2. Exploatarea petrolului
Petrolul se extrage din zăcăminte prin sonde. Saparea sondelor se face prin
metode mai vechi de izbire, sau prin metode mai noi de foraj rotativ. Ca metode de
extracţie se cunosc: erupţia naturală, erupţia forţată şi extracţia mecanică
(pompare).
Erupţia naturală se produce când presiune ţiţeiului în zăcământ este
suficient de mare ca să-l ridice prin sonda, până la suprafaţă. Când presiunea în
zăcământ nu este suficient de mare, atunci ridicarea petrolului la suprafaţă este
ajutată prin introducere de aer sau gaze comprimate până în zăcământ. Cu toate
acestea, la un moment dat zăcământul de petrol trebuie să fie exploatat prin
pompare. Multe zăcăminte, chiar de la început, nu au presiune suficientă pentru o
erupţie naturală sau ajutată şi deci trebuie exploatate prin pompare.
1.3. Compozitia petrolului
Petrolul este un amestec de hidrocarburi (hidrocarburi gazoase şi solide
dizolvate în hidrocarburi lichide), care mai conţine şi alţi diferiti compuşi, în
proporţii mici, ca de exmplu: compuşi cu oxigen, compuşi cu sulf, compuşi cu
azot şi diferite substanţe minerale.
Hidrocarburile existente în petrol fac parte din urmatoarele clase: alcani,
cicloalcani şi hidrocarburi aromatice.
a) Alcanii intră în proporţia cea mai mare în petrol. Ei se găsesc mai ales în
fracţiunile uşoare. Astfel, gazele de sondă sunt alcătuite aproape numai din alcani
inferiori, care se găsesc amestecaţi în zăcământ.
b) Cicloalcanii se găsesc de asemenea în proporţie mare. In petroluri există
numai naftene cu cicluri de C5 şi C6.
c) Hidrocarburile aromatice se găsesc în proporţie mai redusă decât celelalte
hidrocarburi. Totusi, proporţia lor în petrol variază în limite foare largi. Cu cât

4
conţinutul în hidrocarburi aromatice din fracţiunile grele este mai mare, cu atât
petrolul respectiv conţine mai mult asfalt.
Dintre celelalte clase de substanţe organice care se găsesc în petrol, se
menţionează compuşii cu oxigen: acizi graşi şi fenoli, care imprimă petrolului
caracter acid ; compuşii cu sulf : hidrogen sulfurat , mercaptani etc. , care imprimă
petrolului miros neplăcut şi proprietăţi corosive; compşsii cu azot, care au caracter
bazic; diferite substanţe organice cu stuctură complexă conţinând O, S si uneori N.

2.CARACTERISTICILE FACTORULUI DE MEDIU - APA

Apa a fost şi este un element central în viaţa societăţii umane, aşezările şi

civilizaţiile înflorind în prezenţa resurselor de apă şi pierind adesea odată cu
dispariţia sau degradarea acestora. Apa poate fi factor de dezvoltare atât pozitiv,
cât şi negativ, poate fi mijloc şi obiect de muncă, este o resursă reînnoibilă, dar de
neînlocuit.
Apa de pe planeta noastră formează un veritabil înveliş ce se numeşte
hidrosferă, şi care e în strânsă relaţie cu celelalte învelişuri; cel gazos – atmosfera;
cel solid, al rocii de la suprafaţa continentelor sau de pe fundul oceanelor –
litosfera; sau cel viu - biosfera. Hidrosfera e formată din trei mari compartimente:
apa din atmosferă (numita apă meteorică), apa de la suprafaţa pământului (numită
apă de suprafaţă) şi apa de sub suprafaţa acestuia (numită apă subterană).
Apele de suprafaţă cuprind mările şi oceanele, lacurile şi bălţile (toate fiind
ape stătătoare) şi apele de şiroire şi râurile (cu diversele lor denumiri în funcţie de
dimensiune - pârâu, râu, fluviu, etc.), care sunt ape curgătoare. O categorie
distinctă de ape de suprafaţă sunt cele în stare solidă. Mari suprafeţe de pe pământ
sunt acoperite sezonier sau permanent de zăpadă sau gheaţă. Gheaţa acoperă

5
temporar suprafaţa multor râuri, lacuri şi mări în zone de coastă, dar şi în mod
permanent suprafeţe din munţii înalţi (gheţari alpini) sau din zone polare, formând
gheţari continentali la suprafaţa mărilor polare din care se desprind aisberguri ce se
topesc lent şi uneori sunt duse în derivă de curenţii marini până în zone calde.
Apa subterană poate fi şi ea apă dulce sau apă sărată. După adâncime
distingem ape freatice şi ape de profunzime. Ele sunt dinamice şi se află de regulă
în legatură cu apele de suprafaţă, dar sunt şi unele bine izolate de milenii pe care le
numim ape fosile. Apele subterane exploatabile de către om se numesc acvifere. În
sol există şi apă în formă solidă.
Apa este un element indispensabil vieţii, pentru toate organismele şi
ecosistemele, datorită răspândiri şi calităţilor deosebite pe care le are. Diversele
teorii ale apariţiei vieţii pe pământ acordă apei un rol central, majoritatea
considerând oceanul primul şi pentru miliarde de ani singurul leagăn al vieţii.
Echilibrul natural este adesea perturbat de om, din cauza favorizării unor
specii şi distrugere a altora, direct sau indirect prin modificările aduse mediului.
Echilibrul ecologic este un echilibru dinamic, şi compoziţia cantitativă şi calitativă
în specii evoluează în timp şi spaţiu, chiar fără influenţa omului. Evoluţia
ecosistemelor nu este liniară ci cu salturi determinate de evenimente majore
climatologice sau de alta natură, iar în cazul particular al apelor de inundaţii, care
sunt un element natural necesar evoluţiei naturale. Toate vieţuitoarele, de la
bacterii la mamifere, conţin un anumit procent de apă, ea jucând rol crucial, fiind
mediul în care au loc toate procesele metabolice. Pentru organismele superioare,
aportul de apă din mediu este indispensabil.

3.POLUAREA CU PETROL

3.1. Generalităţi

6
 De fapt, problema raportului dintre om şi mediul ambiant nu este nouă. Ea a
apărut o dată cu cele dintâi colectivitaţi omeneşti. Multiplicându-se neîncetat,
specia umană a adaugat peisajului natural privelişti noi, prefăcând pământuri
înţelenite în văi roditoare, a creat noi soiuri de plante de cultură şi a domesticit
animale salbatice. Până aici, echilibrul natural nu a avut de suferit decât, poate, pe
arii foarte restrânse, care nu puteau afecta ansamblul.
Sub impactul dezvoltarii economice au fost poluate, mai mult sau mai puţin
grav solul, apa şi aerul, au dispărut sau sunt pe cale de dispariţie multe specii de
plante şi animale, iar omul este confruntat la rândul lui cu diverse maladii cauzate
de poluare, fenomen ce cuprinde astăzi toate ţarile şi continentele.
Poluarea reprezintă introducerea directă sau indirectă, ca rezultat al unei
activitaţii desfaşurate de om, de substanţe, de vibraţii, de căldura şi/sau de zgomot
în aer, în apă ori în sol, care pot aduce prejudicii sănătaţii umane sau calitaţii
mediului, care pot dăuna bunurilor materiale ori pot cauza o deteriorare sau o
împiedicare a utilizării mediului în scop recreativ sau în alte scopuri legitime.
3.2. Poluarea apei cu reziduuri petroliere
Aceasta reprezintă o problemă deosebit de importantă şi greu de prevenit şi
remediat. Afectează atât apele de suprafată, cât şi pe cele subterane. Consecinţele
ei asupra proprietaţilor organoleptice ale apei, faunei şi florei acvatice sunt
deosebit de nocive şi durabile.
Reziduurile de petrol ajung în bazinele naturale de apă prin deversarea de
ape reziduale rezultate de la rafinării şi alte instalaţii de prelucrare a ţiţeilui. Aceste
reziduuri conduc la creşterea temperaturii şi turbiditaţii, la formarea unei pelicule
de petrol la suprafaţa apei şi la schimbarea compoziţiei apei, prin dizolvarea în
aceasta a substanţelor petroliere solubile, toxice în anumite concentraţii, pentru
organismele acvatice, om şi animale.
Un litru de petrol scurs în apă se poate întinde pe o suprafaţa dublă decât cea
a unui teren de fotbal, provocând numeroase daune. Anual, aproximativ 1,25
milioane tone de deşeuri petroliere se scurg în mări şi oceane. De multe ori,

7
această cantitate pătrunde în pământ, bazinele riviere şi sistemele de canalizare.
Nu se poate vorbi de o reciclare a petrolului, dar există tehnologii de reciclare a
uleiurilor uzate.
3.3. Poluarea activă
Poluarea cu petrol a oceanelor a atins proporţii critice iar frecvenţa şi scara
manifestărilor a crescut rapid. În prezent hidrocarburile reprezintă întradevăr
principalii agenţi poluanţi ai mărilor. Fiind rezistente la ancţiunea bacterilor,
persistă timp îndelungat în regiunile infectate, formând o peliculă superficială care
împiedică difuzarea oxigenului în apă. Asimilaţia clorofiliană şi respiraţia
organismelor sunt împiedicate. Ca urmare se îngreunează fotosinteza
fitoplanctonului, care produce circa 70% din oxigenul atmosferic. Aliment de baza
al vieţii marine, algele şi planctonul încetează să prolifereze. Compuşii fenolici şi
aromatici au acţiune toxică asupra vieţuitoarelor acvatice. Hidrocarburile
cancerigene concentrate în organismul animalelor acvatice comestibile, ajung în
alimentaţia omului. Aşadar poluarea cu petrol dă o lovitură puternică nu numai
echilibrului marin, ci şi sănătăţii omului. Poluarea determinată de extracţie şi
transport vizează în deosebi mediul marin. Deversările în Marea Nordului, Golful
Mexic, Golful Persic, avarile cât şi operaţiile de întreţinere completează cantitatea
petrolului irosit anual în mare, calculat la peste 12 milioane tone.
Riscurile legate de transporturile marine s-au redus mult comparativ cu
situaţia existentă cu câteva decenii în urma. În prezent, peste 85% din petrolul
exploatat pe glob se transportă cu ajutorul tancurilor petroliere uriaşe unele având
peste 320 m lungime şi o capacitate de peste 2 milioane brarili.
Eşuarea acestor vase în timp de furtună, din cauza defecţiunii technice sau
din cauza unor erori de pilotaj, generează cele mai grave accidente ecologice.

3.4. Poluări accidentale şi poluări asociate cu unele infracţiuni

8
 Poluările accidentale sunt accidente majore de mediu care se produc în toate
structurile acestuia şi din motive foarte complexe. Analiza acestora presupune o
clasificare a lor în funcţie de mediul poluat, produsul poluant şi cauzele producerii
fenomenului. In toate cazurile urmarile acestor accidente de mediu sunt importante
sub aspect social, ecologic şi economic. La fel de importante sunt preocupările
omului, ale societaţii, şi mai ales ale specialiştilor din domeniu, pentru prevenirea
lor şi pentru intervenţiile imediate în vederea reducerii şi eliminării pagubelor
produse.

In anul 2000 pe teritoriul Romaniei au avut loc 855 de poluări accidentale

datorate în principal neglijenţelor în exploatarea utilajelor, a instalaţiilor
tehnologice, nesupravegherii acestora, utilizării unor instalaţii vechi uzate fizic şi
moral dar şi lipsei unui control exigent din partea conducerii societăţilor şi a
forurilor superioare acestora şi nu în ultimul rând, în anumite judeţe a slabei
activitţi a inspectorilor de mediu si ape. Totuşi deşi numărul poluărilor accidentale
este mare, cele cu consecinţe grave sunt reduse, dar statistic, acestea sunt într-o
creştere îngrijorătoare.

Poluările accidentale pot fi:

 poluări accidentale produse din cauze tehnologice şi neglijenţe umane;

 poluări accidentale ale localitaţilor şi terenurilor, cu produse petroliere, prin
spargerea conductelor de transport a acestor produse;
 poluări accidentale datorate accidentelor de circulaţie;
 poluări accidentale cauzate de factori naturali;

4.Metodele de curăţare folosite în cazul revărsării ţiţeiului

9
 4.1. Metode de curăţare

Metodele de curăţare folosite în cazul revărsării ţiţeiului în mări şi oceane

au evoluat dar, de cele mai multe ori, furtunile au împiedicat operaţiunile de
salvare.
Deversările de petrol au efecte dramatice asupra ecosistemelor marine, ca
urmare a expunerii organismelor vii la compuşii chimici. Poluarea cu petrol
afectează în mod deosebit specii ca păsările mari şi mamiferele acvatice, care
traiesc la suprafaţa apei. Unele studii au demonstrat faptul că, în timp, mor mai
multe animale şi păsări decât în momentul în care se produc catastrofele ecologice,
provocate de scurgerea petrolului din vasele avariate.

Ţiţeiul lasă urme care nu pot fi şterse ani în sir. Petrolul, care este insolubil
în apă şi mult mai uşor decât aceasta, nu poate fi strâns. Pentru a curăţa apele de
petrolul deversat în urma accidentelor, prima masura care poate fi luată este
izolarea zonei cu ajutorul ambarcaţiunilor de salvare. De cele mai multe ori,
specialiştii apelează tot la substanţe chimice, denumite solvenţi, care sunt
împrăştiate din elicopter pe suprafeţele afectate. Aceşti solvenţi sunt destinaţi
spălării apelor, dar la rândul lor, măresc efectele poluării şi nici nu pot fi
împraştiaţi uniform pe suprafeţele afectate de deversările accidentale de petrol.

O echipa de cercetători de la Institutul de Cercetari Ştiintifice din Spania a

descoperit că anumite bacterii de pe coasta Galitiei sunt capabile să elimine în mod
natural petrolul deversat în timpul naufragiilor. Experţii în domeniu au observat că
aceste vieţuitoare minuscule, aflate în ecosistemul marin, pot degrada în mod
natural compuşii petrolului.

4.2. Metode de analiză

10
 Determinarea produselor petroliere din apă se bazează pe principiul că
acestea se extrag cu eter de petrol sau sulfuri, iar după evaporarea solventului se
cântăresc. Reactivii folosiţi la determinare sunt :

- eter etilic sau eter de petrol ;

- clorură de calciu proaspăt calcinată la roşu sau sulfat de sodiu.

Modul de lucru al determinării constă în luarea unei cantităţi de 500-1000ml

de apă de analizat nefiltrată care se introduce într-o pâlnie de separare peste care se
adaugă 20ml de eter de petrol. Soluţia atfel obţinută se agită 2 minute după care se
lasă în repaus timp de 20-30 minute pentru separarea straturilor. Stratul eteric se
separă într-un flacon Erlenmayer cu dop. Se adaugă din nou înpâlnie 20ml eter de
petrol şi se repetă operaţia. Fracţiunile eterice unite se deshidratează cu 5g clorură
de calciu calcinată sau sulfat de sodiu, lăsându-se 2-3 ore în contact. Extractul
eteric se filtrează printr-un filtru degresat într-un balon. Se evaporă eterul pe baie
de apă apoi se ţine la exicator o oră, după care se cântăreşte. Calculul produselor
petroliere din apă se calculează apoi aplicând formula :

mg produse petroliere/dm3 = G-G1/V*1000, unde:

G = reprezintă greutatea balonului u extractul petrolier [mg];

G1 = reprezintă greutatea balonului gol [mg];

V = cantitatea de apă luată în lucru [ml].

ANEXE FOTO

11
 1. Poluarea
apelor cu petrol

2.Poluare accidentală cu petrol

12
3. Efectele poluării apelor cu petrol

4. Poluarea Mării Negre cu petrol

13
 5.Di
str uger
ea

diferitelor specii de peşti datorată poluării apei cu petrol

6. Metode de curăţire a petrolului deversat în mare

BIBLIOGRAFIE

14
1. Ioan Dumitrescu - Poluarea mediului, Editura Focus, 2002
2. Maria Lazăr - Impactul antropic asupra mediului, Editura
Universitas, 2004
3. www.wikipedia.ro

15