Cuvânt către creştinii ortodocşi Despre convertirea la ortodoxie a unui pastor anglican

CĂLĂTORIA CĂTRE ORTODOXIE A UNUI PASTOR

ANGLICAN ŞI A CONGREGAŢIEI SALE

Diaconul Joseph Gleason şi familia sa

Journeytoorthodoxy: Un pastor calvinist-anglican se

converteşte la Ortodoxie cu toată parohia sa Mark Bradshaw, la
emisiunea radio Conversaţii despre Ortodoxie, m-a intervievat recent
despre convertirea la credinţa ortodoxă. O înregistrare audio a
interviului este disponibilă online. Mai jos se află transcriptul acestui
interviu:
Mark Bradshaw: Bun venit la un alt episod al «Conversaţiei
despre Ortodoxie”!
Diaconul Joseph Gleason: Cred că atunci când intri într-o
biserică Ortodoxă şi-ţi deschizi ochii să vezi veşmintele preoţeşti, să
auzi cântările, psalmii, tămâia, rugăciunile, prezenţa lui Dumnezeu
acolo în mijlocul poporului Său, e ca şi cum ai citi Cartea Apocalipsei
(Descoperirii) şi ai vedea cum se petrece slujirea în cer.
Aţi auzit vocea diaconului Joseph Gleason de la Biserica
Ortodoxă Împăratul Hristos din Omaha, descriind prima lui vizită într-
o biserică Ortodoxă, participând la o Liturghie Ortodoxă pentru prima
dată. L-am cunoscut recent pe diaconul Joseph şi am aflat
povestea lui destul de uimitoare, întrucât e un convertit, dar care
nu s-a convertit singur la Ortodoxie, ci a adus cu sine întreaga
comunitate. O poveste remarcabilă. I-am cerut lui Joseph să ne

1
 Cuvânt către creştinii ortodocşi Despre convertirea la ortodoxie a unui pastor anglican

aşezăm şi să vorbim despre viaţa lui, cum de a ajuns să îşi pună

întrebări, cum au decurs lucrurile. [...]
Aşadar, Joseph Gleason e fiul unui pianist. Acesta a făcut parte
dintr-un grup biblic numit «Blackwood Brothers», a călătorit o vreme
şi familia, împreună cu Joseph, l-au urmat. Era un «creştinism»
nomadic, fiecare săptămână într-o biserică diferită. Acest mod de
viaţă a continuat până când Joseph avea 9-10 ani, moment în care
părinţii s-au stabilit în Texas şi au început să frecventeze biserica mai
des. Dar au continuat să schimbe denominaţiunile la câţiva ani
până când Joseph a trecut de 20 de ani şi s-a hotărât să se
oprească şi să prindă rădăcini într-o singură biserică, care, pe
atunci, era una baptistă [McKinney Bible Church este o
denominaţiune calvină care nu practică botezul la naştere], devenind
un calvinist îndârjit. Era foarte captivat de modul de gândire şi
sistemul Calvinist părea să răspundă la o mulţime din întrebările sale.
S-a înscris la Seminarul Westminster şi a început să se
gândească la dedicaţia pastorală totală [ca meserie] şi apoi… cred că a
citit prea mult. Spune că a citit prea mult din Biblie, prea multă
istorie. Şi a încept să aibă idei «ciudate», care nu erau baptiste sau
balviniste şi, în urma cunoaşterii crescânde a istoriei şi a
înţelegerii despre modul în care Biserica primară trăia credinţa, a
început să priceapă că erau anumite lucruri pe care trebuia să le
reconsidere.
A înţeles că, de fapt, botezul copiilor era practica standard
a Bisericii primare. A înţeles validitatea teologică a acestei practici,
motivul pentru care era făcută, aşa că şi-a botezat toţi copiii la un
pastor local prezbiterian, ceea ce a atras asupră-şi o mulţime de priviri
suspicioase, şi nu s-a oprit acolo. Mai erau o mulţime de lucruri pe
lângă aceasta. Pe măsură ce citea mai multă istorie, pe atât era mai
decis: “Lucrurile nu par a semăna cu ceea ce facem noi aici».
Era încă ferm convins de calvinism, dar voia ceva mai liturgic,
mai sacramental, şi aşa a devenit, mai târziu, anglican. A fost anglican
pentru o vreme, mergând la un seminar, şi apoi s-a mutat împreună cu
familia în Illinois, într-un mic orăşel. [...]
Odată ajunşi acolo au decis că locului îi lipsea o biserică
anglicană, cea mai apropiata fiind la mare distanţă. Au hotărât,
împreună cu un episcop anglican, că vor încerca să fondeze o biserică
anglicană în Omaha şi au cumpărat o clădire veche, presbiteriană, care

2
 Cuvânt către creştinii ortodocşi Despre convertirea la ortodoxie a unui pastor anglican

nu era folosită, începând să ţină acolo diferite slujbe. Învăţau din mers
ce însemna să fii anglican şi cum se fac slujbele, dar aveau un mic
grup de bază acolo.
Lucrurile păreau să meargă foarte bine. Joseph a devenit
diacon anglican, aflându-se astfel pe calea preoţiei, şi apoi, … apoi
totul s-a prăbuşit. Un eveniment major a fost momentul în care un
prieten foarte bun de-al său, devenit şi el anglican din calvinist
hotărât, l-a contactat pe Joseph şi i-a spus: «Joseph, mă mut la ACA».
ACA e un grup de biserici anglicane care i-au cerut Papei să-i
primească la catolicism. Vaticanul a creat un mecanism prin care
bisericile anglicane pot veni la catolicism în masă. Preoţii veneau
aşa cum erau, adică rămâneau căsătoriţi, şi întreaga biserică venea aşa
cum se afla. Şi acest prieten, care era preot anglican, i-a zis: «Voi
deveni catolic».
Şi asta l-a îngrozit pe Joseph. Nu putea înţelege cum această
persoană, pe care o respecta, putea să considere aceasta o idee bună
sau corectă. Şi a început să ridice tot felul de obiecţii, cele obişnuite
«cum e cu asta?», «cum e cu aia?» şi pentru prima dată Joseph a
întâlnit pe cineva care putea să-i răspundă la obiecţii. Înainte de
asta, vorbea despre aceste lucruri cu prietenii, iar aceştia, de obicei,
credeau că şi el. Se întâmplă destul de rar să discuţi anumite aspecte
fundamentale ale creştinismului cu oameni care nu sunt de acord cu
tine, care sunt bine informaţi şi care pot să-ţi răspundă la întrebări şi să
te pună pe gânduri. Şi exact acest lucru s-a şi întâmplat, a început să
gândească, şi aici îl lăsăm pe Joseph să-şi continue povestea.
Diaconul Joseph
Gleason: El însuşi era în
procesul de convertire. Înainte a
fost reformat, calvinist,
presbiterian. A devenit anglican-
calvinist-reformat, exact ca
mine. Şi, la acel moment, eu
eram editorul lui “The North
American Anglican“,

Alături de episcopul Ioan (sursa foto theorthodoxlife.wordpress.com).

3
 Cuvânt către creştinii ortodocşi Despre convertirea la ortodoxie a unui pastor anglican

o revistă teologică care publica articole scrise de preoţi, diaconi, laici,

dintre anglicanii care s-au separat de biserica Episcopală. Şi, el fiind
unul dintre autori, eram în contact frecvent cu el, iar el mă mai ajuta şi
în munca mea la revistă. Şi dintr-o dată aflu că el trece Tibrul înot, că
merge spre Roma. La vremea respectivă a fost un şoc pentru mine,
deoarece amândoi veneam din calvinism, aveam legături strânse
cu presbiterienii şi, chiar anglicani fiind, tot protestanţi ne
consideram. Şi iată că el voia să ajungă supusul Papei. M-a pus la
pământ cu aceasta. Eram pus la pământ de ideea rugăciunilor către
Sfânta Fecioară Maria. Asta era una din marile mele probleme.
Eram îngrozit de ideea renunţării la «sola scriptura». Ca sa fiu
sincer, mi se învârtea capul la vremea respectivă, deşi încerci să vezi
totul logic şi metodic, urmărind evenimentele, dar adevărul e că, în
acele momente, capul ţi se-nvârte, scrii sumedenie de emailuri, ceri
ajutorul altor prieteni, conversezi cu familia, cu soţia, te rogi, citeşti
până adormi, şi apoi o laşi baltă pentru că trebuie să pregăteşti o
predică pentru duminică, ai de schimbat un scutec, şi totul e ca un
vârtej, şi e iritant, pentru că până atunci mai apăruse problema, dar cu
oameni oarecare. Avusesem de-a face cu alţi protestanţi care deja
credeau în “sola scriptura” şi cereau doar o justificare, sau cu catolici
care nu credeau în “sola scriptura”, dar fără vreo motivaţie
rezonabilă. Dar, aici mă loveam de un prieten pe care-l respectam,
în care aveam încredere, care era şi foarte inteligent, foarte citit, şi
care m-a întrebat nişte lucruri la care nu puteam răspunde.
Cam în acelaşi timp studiam canonul Scripturii şi, deşi
anglican, devenisem foarte suspicios cu privire la cele 66 de cărţi ale
canonului, pentru că studiasem destulă istorie şi texte şi eram tentat să
cred că şi “Cartea Înţelepciunii” era inspirată, la fel ca şi cartea lui
Tobit şi celelalte cărţi găsite în Bibliile catolice şi ortodoxe. Astfel,
una din argumentaţiile împotriva „sola scriptura” este – “Unde se
găseşte doctrina canonului Scripturii în Biblie? Unde scrie în Biblie
că sunt 66 de cărţi? Unde îţi spune Scriptura despre cartea lui
Baruch că nu e inspirată, dar ca cea a lui Estera e inspirată?” După
cum ştii, sunt 9 cărţi în Vechiul Testament – cel puţin 9, şi poate mai
multe - care nu sunt citate nicăieri în Noul Testament. Şi, dacă-mi
amintesc bine, cele 9 sunt în Biblia protestantă şi, dacă adăugăm
deuterocanonul, am aveam 15-20, dar şi aşa, în Biblia protestantă
avem Obadia, Cântarea Cântărilor, Eclesiastul, avem mai multe cărţi

4
 Cuvânt către creştinii ortodocşi Despre convertirea la ortodoxie a unui pastor anglican

din VT care nu sunt menţionate măcar o dată în NT, deci nu-l putem
folosi nici pe acesta ca să ne ghidăm. Apoi e Noul Testament în sine.
Nicăieri în Biblie nu scrie dacă A doua epistolă sobornicească a
Sfântului Apostol Petru e sau nu e Scriptura, sau dacă Apocalipsa e
sau nu e Scriptura. Deci, unul din lucrurile importante pentru mine
e că mi-am dat seama că nici măcar protestanţii nu cred în «sola
scriptura». Fireşte, ei spun că cred şi, totuşi, când îi întrebi –
«Bine, de unde ştiţi aşa de sigur că acestea sunt cele 66 de cărţi din
Scriptura, de unde ştiţi ce e în Scriptură şi ce nu e?» – nu vor putea
să-ţi dea vreun răspuns bazat pe Scriptură. Vor trebui
întotdeauna să facă recurs la tradiţia lor protestantă. Şi, în final,
mi-am dat seama că lupta nu e de fapt între Tradiţie şi Scriptură,
ci între tradiţia protestantă şi cea mult mai veche, Ortodoxă. Şi,
odată ce am privit lucrurile în felul acesta, mi-am dat seama ce parte
trebuie să-mi aleg.
Mark Bradshaw: În acest moment Joseph a părăsit confortul
protestant şi a intrat într-o noapte întunecată a sufletului. Mulţi
convertiţi recunosc această fază în care totul pare ca un talmeş-balmeş.
Nu eşti deloc sigur cum se vor aşeza lucrurile. Şi pentru o bună
bucată de vreme există tentaţia de a te opri şi de a te întoarce
înapoi, de a închide ochii, pentru că e foarte incomod, şi e de
înţeles. Alţii împing înainte. Unii încearcă să ia lucrurile încetişor,
ceea ce nu-i lipsit de raţiune să te opreşti, să cumpăneşti, şi să vezi
cum se aranjează lucrurile. Şi de fapt asta l-au sfătuit unii din prietenii
lui pe Joseph să facă. I-au zis: «Ia-o încetişor, gândeşte-te, nu face
mişcări repezite».
Dar Joseph a continuat să înainteze şi l-am întrebat: «Ce anume
te-a motivat să mergi înainte, să nu aştepţi până se liniştesc
lucrurile?»
Diaconul Joseph Gleason: De fapt, primul motiv au fost copiii
mei. Orice s-ar fi întâmplat cu biserica, dacă eu aveam să mai fiu
pastor sau nu, voiam ca copiii mei să ajungă în Rai, să-L cunoască
pe Hristos, să-L urmeze şi să fie în Biserica pe care El a înfiinţat-
o. Am avut şi prieteni care mi-au zis, «ei bine, poţi să te gândeşti la ce
te preocupă, să studiezi ce vrei, dar las-o mai uşurel omule!»
Am un prieten, misionar în Mexic, care mi-a spus: «Uite, nu
contează dacă pierzi 5 sau 10 ani, cugetând la aceste lucruri încet şi
cu grijă”» Şi, dacă aş fi fost numai eu, sau dacă eram mai bătrân, cu

5
 Cuvânt către creştinii ortodocşi Despre convertirea la ortodoxie a unui pastor anglican

copii deja mari, aş fi putut cădea de acord cu el. Dar când m-am gândit
la vârsta copiilor mei – am 7 copii, care acum sunt între 2 şi 9 ani –
mi-am dat seama că eu nu am 10 ani să rezolv problema asta.
Dacă aşteptam 10 ani să desluşesc lucrurile, cei mai mulţi dintre
copiii mei ar fi fost prea mari ca să-i mai influenţez serios. Deci,
m-am simţit constrâns din iubirea pentru copii să fac tot ce pot, să
mă rog, să citesc, să-mi petrec ore în şir zilnic cu aceste materiale,
doar-doar voi găsi adevărul. Pentru că, oricare ar fi fost adevărul,
orice ar fi trebuit pentru a-L cunoaşte pe Hristos, voiam ca copiii
mei să crească în acel fel şi acesta era singurul lucru de care-mi
păsa în tot acel timp, nu-mi păsa de consecinţe.
Mark Bradshaw: Aşadar, Joseph a mers cu determinare
înainte. Ştia că «sola scriptura» nu putea fi un punct de referinţă, deci
nu putea rămâne protestant, aceasta nu mai era una din opţiuni. A
rămas, aşadar, cu două variante: Romano-Catolicismul sau Ortodoxia,
şi ştiu din corespondenţa de început a lui Joseph, ca a petrecut mult
timp cercetând Romano - Catolicismul şi că a încercat foarte serios să
se pună, cel puţin mental, în poziţia unui catolic. Erau acolo o mulţime
de lucruri de admirat, o istorie bogată, succesiune apostolică,
guvernarea ierarhică a bisericii, sfinţii, botezul la naştere. Dar erau
câteva lucruri care îl nemulţumeau profund. Împărtăşania copiilor era
clar o practică istorică a Bisericii. Romano-Catolicii nu mai făceau
acest lucru. Dar, mult mai important, problema centrală care
separa Romano Catolicismul de Biserica Ortodoxă este poziţia
Papei, episcopul Romei. Care e poziţia Romei? Aceasta este într-
adevăr aspectul esenţial în alegerea dintre
cele două variante. Dacă poţi ajunge la o
lămurire referitor la ideea catolică a rolului
episcopului Romei în viaţa Bisericii, atunci
o mulţime de alte aspecte se aranjează de
la sine. Dacă ideea nu e adevărată, atunci
celelalte aspecte iar se aranjează de la sine,
dar în alt mod.
Diaconul Joseph Gleason: Da, i-
am citit pe toţi apologeţii catolici şi i-am
citit pe cei ortodocşi, dar, pentru mine,
punctul de cotitură a venit în momentul
în care am citit cartea lui Michael

6
 Cuvânt către creştinii ortodocşi Despre convertirea la ortodoxie a unui pastor anglican

Whelton, cu titlul «Papi si Patriarhi“. [n.tr. Michael Whelton e şi el

un convertit la Ortodoxie, dar de la Catolicism. A scris câteva cărţi
care se leagă de această problemă]. Cartea a fost extrem de folositoare,
pentru că unul din lucrurile în care Ortodoxia şi Catolicismul cad de
acord este autoritatea celor 7 Sinoade Ecumenice. Şi unul din
lucrurile care mi-au plăcut foarte mult în carte e atenţia acordată
modului în care Papa e privit prin ochii membrilor Sinoadelor. Şi
el este într-adevăr privit ca o persoană cu mare autoritate. Aş zice că e
privit ca primul dintre egali. La Sinodul de la Calcedon, cred, după
citirea tomului Papei Leon, au strigat «Sfântul Petru a vorbit prin
gura Papei Leon». Deci el era într-adevăr onorat şi, totuşi, nu era
privit ca episcopul tuturor episcopilor. Nu era privit ca o persoană
cu jurisdicţie universală. De exemplu, e de luat în seamă faptul că el
nu a fost nici măcar invitat la al doilea Sinod Ecumenic şi că la
Sinodul de la Calcedon, înainte de a-l aprecia, au petrecut câteva zile
cercetând cele scrise de Papa Leon să vadă dacă nu era vreo erezie pe
undeva. Nu e chiar ce te-ai aştepta în zilele noastre. Vă imaginaţi că,
dacă ar fi vreun «Consiliu Vatican III» şi Papa Benedict ar fi
acolo, fiecare să stea câteva săptămâni citindu-i scrierile să vadă
dacă Papa e catolic sau nu? E cam greu de imaginat una ca asta.
Apoi, când te uiţi la al cincelea Sinod, Sinodul al II-lea din
Constantinopol, a fost o perioadă în care Papa Vigilius era cam
încăpăţânat cu privire la unele dogme şi episcopii Sinodului al V-lea
chiar l-au excomunicat pe Papa şi, după teologia catolică actuală, nu
cred că aşa ceva e posibil.
Deci mi-a folosit mult să citesc această carte şi să parcurg
cele despre Sinoade şi despre istoria papalităţii şi să înţeleg că da,
Biserica primului mileniu l-a privit într-adevăr pe episcopul
Romei într-un mod special, dar el nu avea autoritatea pe care
catolicii de astăzi cred că o are.
Ca să încheiem, am citit această carte care a fost punctul de
cotitură final care m-a ajutat să aleg ortodoxia în locul
catolicismului.
Şi iată marea mea călătorie, am trecut prin toate aceste
denominaţii protestante, prin seminarul Westminster, prin
seminarul anglican, am fost hirotonit ca anglican iar, în final, mi-
am dat seama că trebuie să fac acest pas decisiv şi să mă alătur
Bisericii primare şi, după luni de studii şi mii de pagini citite şi

7
 Cuvânt către creştinii ortodocşi Despre convertirea la ortodoxie a unui pastor anglican

rugăciune, m-am convins că Biserica primară nu e la Roma, ci e

Biserica Ortodoxă.
În acel moment al călătoriei mele mi-a devenit clar că ar
trebui să vizitez o biserică Ortodoxă. E un traseu neobişnuit acesta,
pe care nu l-aş recomanda nimănui, mai ales acum după ce am
descoperit slava Sfintei Liturghii despre care nu aveam idee la
momentul respectiv. Ştiam doar că sunt în căutarea Bisericii
primare şi că o găsisem în cărţi. Una peste alta, am crescut fără să
am vreo Biserică Ortodoxă prin preajmă. Şi când am găsit-o în cărţi,
cea mai apropiată era la 1 oră şi ceva depărtare, într-o aşezare de 1100
de oameni. Şi nu era nici aşa uşor să vizitez o biserică la acel moment,
pentru că eram pastorul unei biserici şi mă pregăteam pentru predica
de fiecare duminică, aşa că a trebuit să ajung la un înalt nivel de
încredere până să mă simt în stare să spun în faţa întregii congregaţii:
«Ei bine, duminica viitoare nu vă voi predica. Toţi vom merge cu
maşinile la depărtare de o oră pentru a vizita Biserica Ortodoxă».
Mark Bradshaw: E momentul să ne oprim puţin pentru că am
omis pe cineva. Procesul de convertire e dificil şi când e trăit de unul
singur, dar Joseph nu era aşa, după cum am spus, el e căsătorit, are
copii şi soţia lui a trebuit să călătorească împreună cu el. L-am întrebat
pe Joseph cum a trecut soţia lui prin aceste evenimente.
Diaconul Joseph Gleason: Ei bine, acele luni de tranziţie au
fost tumultoase, când treceam de
la preot calvinist-anglican-
protestant hotărât, de nădejde, la
confuzie totală, neştiind în ce
direcţie să apuc, spre a decide
apoi că fie catolicismul, fie
ortodoxia erau singurele opţiuni,
punct în care nu eram în niciuna
din aceste poziţii, iar apoi
devenind ortodox în final. În
toată această perioadă soţia a
fost foarte iritată, pentru că ne obişnuiserăm pentru o bună
bucată a vieţii să credem că dacă abandonăm «sola scriptura»,
dacă renunţăm la îndreptarea doar prin credinţă şi alte fraze
protestante similare, însemna că renunţam la credinţă şi că eram
blestemaţi. Şi multe din congregaţiile din care făcusem parte trăiau cu

8
 Cuvânt către creştinii ortodocşi Despre convertirea la ortodoxie a unui pastor anglican

impresia că toţi catolicii îşi ascund coarnele. Cât despre ortodocşi, nu

ştiam ce ascund, pentru că nu ştiam că există. Deci soţia mea era
foarte neliniştită şi, ca să fiu sincer, şi eu eram la fel. Chiar îmi aduc
aminte că i-am spus odată să ia telefonul şi să-l sune pe pastorul
nostru din Texas, cel calvinist-baptist, să-i cerem părerea, spunându-i:
«Sunt aşa de sigur că fac ce trebuie, şi sper din suflet că fac ce
trebuie, dar, dacă greşesc, nu vreau să te iau cu mine în iad».
Deci i-am spus să ia telefonul şi să obţină o a doua părere, să
vorbească cu fostul nostru pastor şi să discute cu el să vadă ce-am
putea afla de la el. I-am spus foarte clar că nu vreau s-o împing spre
catolicism sau ortodoxie – oriunde m-aş fi dus eu – numai pentru că
eu mă duceam în direcţia respectivă. Voiam ca ea însăşi, în ritmul ei,
să citească din cărţile mele, să îşi pună întrebările pe care mi le
pusesem eu şi propriile sale întrebări, să-şi facă ea propria
cercetare, pentru că ştiam că nu e de glumit cu lucrurile acestea.
Nu era ceva uşor, de tipul «să trecem la Nazareni sau la
Wesleyeni?» Nici măcar «o să fim baptişti, presbiterieni, anglicani».
Însemna, vă daţi seama, să trecem de la o «echipă» la alta.
Fuseserăm protestanţi toată viaţa şi acum ziceam «da, Scriptura e
inspirată de Dumnezeu, dar şi Sfânta Tradiţie este. Da, credem că
trebuie să ne rugăm la Dumnezeu, dar trebuie să-i rugăm şi pe sfinţi
să mijlocească pentru noi».
Aşadar, era ceva important. Mi-am dat seama de asta, deşi am
neliniştit pe toată lumea cu viteza cu care mă avântam prin cărţi şi
puneam întrebări şi provocam, şi totuşi încercam să dau fiecăruia
destul loc să se lămurească în propriul ritm. Deci, în esenţă, i-am tras
după mine în ciuda protestelor, dar le-am spus în acelasi timp «nu
veniţi numai pentru că eu mă duc!» Aşadar ea a citit aceste cărţi, a
pus întrebări, s-a gândit, şi mi s-a alăturat destul de repede. Aş zice că
nu era prea departe în urma mea. [...] Le-a luat ceva mai mult unora
dintre oamenii din biserică, ca de exemplu vărului meu Jeremy şi
soţiei sale. [...]
Apoi, celorlalţi din biserică, le-am spus foarte clar: «Când
predic de la amvon, spun ceea ce cred eu că e adevărat. Dar, numai
pentru că eu cred că e adevărat, nu înseamnă ca voi sa fiţi imediat
de acord cu mine».
I-am încurajat să citească singuri, să întrebe pe oricine
voiau să întrebe şi, dacă găseau undeva vreo greşeală cu cele spuse

9
 Cuvânt către creştinii ortodocşi Despre convertirea la ortodoxie a unui pastor anglican

de mine, i-am încurajat să vină să îmi ceară lămuriri. Nu m-am

supărat de nici o întrebare de felul acesta. Nu eram supărat de discuţii.
Eram încântat de ele pentru că, sincer, eram eu însumi însă în căutare
la momentul respectiv şi ştiam că există posibilitatea ca eu să greşesc
şi, dacă aşa stăteau lucrurile, voiam să mă corecteze. Cred că asta a
ajutat. Ei ştiau că nu le-am cerut să mă aprobe şi să zică «da,
domnule» şi să mi se alăture imediat. Lucrurile avansau cu pas
rapid. Era incomod pentru toată lumea. Dar le-am dat prilejul să
întrebe, să studieze singuri, să mă contrazică, să conteste diverse
lucruri. Şi, deşi ştiu că de multe ori nu merge aşa, sunt foarte
recunoscător că în acest caz particular toată lumea a rămas
împreună cu mine. Nu am pierdut pe nimeni.
Aşadar, iată marea mea călătorie, trecând prin toate aceste
denominaţii protestante, stând o vreme la o denominaţiune
biblică, urmând Seminarul Westminster, stând ceva timp la un
seminar Anglican. Am fost hirotonit anglican, am ajuns la
concluzia că trebuie să fac pasul final şi să mă unesc cu Biserica
străveche şi, după luni de studiu şi mii de pagini de lectură şi
rugăciuni, am ajuns ferm convins că Biserica primară nu e Roma,
ci Biserica Ortodoxă.
Şi, în acest moment al călătoriei mele, mi-a fost clar că probabil
ar trebui să vizitez o Biserică Ortodoxă. A fost nemaipomenit. Îmi
amintesc prima Sfântă Liturghie. Era parohia «Acoperământul
Maicii Domnului», în Royalton, Illinois. Făcea parte din OCA
[Orthodox Church in America] la
momentul respectiv iar preotul
era Pr. Nick Finley. Am fost
îndrăgostit, uimit şi zăpăcit de
ceea ce se întâmpla, toate în
acelaşi timp. Nu ştiam exact ce
se întâmpla, dar mi-a plăcut ce
am văzut. După ce s-a terminat,
Pr. Nick a venit în sala comună
[n.tr. în SUA bisericile au o sală
în care oamenii se adună după
slujbe] şi mi-a zis «Ce părere ai?», şi eu i-am zis «Mi s-a părut ca
slujirea din Cartea Apocalipsei». Şi tot asta le spun şi oamenilor
astăzi.

10
 Cuvânt către creştinii ortodocşi Despre convertirea la ortodoxie a unui pastor anglican

Fie ea de rit Estic sau Vestic,

OCA, Antiohiană, Greacă, cred că
atunci când intri într-o biserică
Ortodoxă şi-ţi deschizi ochii să vezi
veşmintele preoţeşti, să auzi cântările,
psalmii, tămâia, rugăciunile, prezenţa
lui Dumnezeu acolo în mijlocul
poporului Său, e ca şi cum ai citi
Cartea Apocalipsei (Descoperirii) şi ai
vedea cum se petrece slujirea în cer.
Nu a trecut mult timp după
participarea la Sfânta Liturghie şi
mica biserică anglicană din Omaha a
decis ca să devină Ortodoxă, prezentându-se la Mitropolia
Antiohiană şi cerând să fie primiţi.
Traducere pentru războîntrucuvânt de S.P.

http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2013/11/20/calato
ria-catre-ortodoxie-a-unui-pastor-anglican-si-a-congregatiei-sale/

11