Cuvânt către creştinii ortodocşi despre – Lecţia lui Petr Mamonov

LECŢIA LUI PETR MAMONOV

Reflecţiile de mai jos datează din anul 2006, când, pe o plajă

din Soci, actorul şi muzicianul Petr Mamonov, protagonistul filmelor
recente „Ostrovul“ şi „Ţarul“, i le-a încredinţat publicistei Larisa
Maljukova, de la Novaja Gazeta, unde au şi apărut pentru prima oară
(nr. 55/24 iulie 2006). În româneşte au fost postate pe numeroase
site-uri sau blogg-uri, iar nu demult au apărut şi în revista Lumea
credinţei (trad. V. Bulat). Pentru unii dintre cei ce poate n-au ajuns să
le parcurgă, le postez şi aici – vorba aceea: „Mai bine să prisosească
decât să nu se ajungă“... (R. C.)

„Trebuie să trăim după această lege:

nu Dă-mi!, ci Ia de la mine!“

Creştinismul lui „Ia de la mine!”

Cât de pervertite sunt toate în ziua de astăzi! Criticii de film au
discutat recent despre „Ostrovul“ lui Pavel Lunghin, iar despre
Biserică vorbeau ca despre ceva mitic, imemorial, ca despre un Ilya
Muromets (personaj din poveştile populare ruseşti). Dar cum să
trăieşti, dacă nu crezi în nimic?! Te agiţi de colo până colo. Iar când ai
credinţă, oricât de obosit ai fi, tot vei ceda locul tău unei bătrînele în
transportul public. Ăsta e întregul creştinism. Sari să speli vesela, fără
să ţi se ceară. E o faptă creştinească? Fireşte că e. Scoate gunoiul din
casă. Şi nu insista pe propria dreptate. Nu comenta: „Mîncarea e
rece!“. Mai rabdă două minute, să ţi se reîncălzească. Nevastă-ta,

1
 Cuvânt către creştinii ortodocşi despre – Lecţia lui Petr Mamonov

sărmana, o va face repede. E şi ea obosită. Fiecare cu ritmul şi grijile

sale. De ce tot insişti: „Nevasta e obligată...“, „Soţul trebuie...“
etc.? Dragostea nu e floare-verde-pe-cîmpii. Este efortul de a-l
duce şi suporta pe cel de lângă tine.
Iată, vedem un om cu faţa în zăpadă. De ce gândim imediat că e
un beţiv: poate că l-a lăsat inima?!
Şi dacă e beat? Ajută-l să se ridice,
aşază-l pe un parapet, să nu
îngheţe. Dar nu: fugim în drumul
nostru! Fugim de noi! Dar când
faci o faptă bună... stai întins, şi
simţi o căldură benefică în suflet.
De ce oare îţi este bine? Parcă nici
n-ai băut. Aha... ai ajutat o
bătrânică să-şi ducă povara zilei,
fie şi doar trei trepte...
Îmi spunea aici o tânără: „Nu-mi iubesc părinţii“. Hop aşa!
Nu te grăbi! Dar îi ajuţi în toate cele? Mergi la cumpărături? „Da, îmi
răspunde fata, fac cum se cuvine cele necesare”. Atunci îi iubeşti, de
ce să răscolim sentimentele? Scuipă pe ele, nu se poate trăi după
simţiri. Azi e soare, mâine plouă. Ai căzut, ţi-ai fracturat piciorul – un
alt simţ ţi se deschide. Trebuie să trăim după această lege: nu „Dă-
mi!“, ci „Ia de la mine!“. Mulţi nu înţeleg cum e să-ţi dai cămaşa de
pe tine. Ne-am obişnuit să trăim de-a-ndoaselea. Pe capetele noastre,
dacă e să luăm aminte, s-a format un loc plat, pe care se poate şedea
confortabil. De aceea, trăim cu capul în jos. Toate cele bineplăcute lui
Dumnezeu le respingem. Cel mai tare, nu ezita să-l ajuţi pe cel mai
slab. Iar între noi e invers: „sugrumă-l! Cel bogat îi ia şi puţinul
celui sărac. Fură cît mai mult, şi ascunde în spatele gardurilor, să
nu-l prade alţii...“

Aproapele, ca o icoană...
Avem o viziune stricată despre creştinism. Dar lucrurile sunt
simple. Cât sânge poţi da altuia? Căci scris este: „Ce ai făcut unora
dintre cei mici, Mie Mi-ai făcut“. Să poţi sta cât mai mult la
căpătâiul mamei tale, care şi-a pierdut minţile de atâta bătrâneţe şi

2
 Cuvânt către creştinii ortodocşi despre – Lecţia lui Petr Mamonov

boli. Iată unde şi cum trebuie să murim în fiece zi! Precum copiii
trimişi în Cecenia. Un cretin aruncă o grenadă, iar un locotenent-
colonel, înainte ca aceasta să explodeze, o acoperă cu trupul său. N-a
ezitat, s-au ales pulberile de el. Alţi opt ortaci rămân în viaţă. Era
comunist, nebotezat, n-a mers niciodată la Biserică, la Dumnezeu nu
se gîndea, dar era un adevărat creştin. În Rai! Ca o rachetă! Căci ce
folos e să vii la Biserică, să baţi mătănii, să pui lumânări multe, dacă
inima îţi este goală? O faptă creştinească, ceva? N-ai să vezi! Chiar
dacă vei bătători toate Athosurile, şi ai săruta toate moaştele, tot
degeaba e. Priveşti pe un
amărât şi te gândeşti: „Aha, e
din cei pe care îi arată la TV,
mafioţi, escroci...” Dă-i 50 de
copeici. Nu vei sărăci.
Acceptă să greşeşti. Ce, crezi
mai mult cutiei catodice?
Adevărata mafie sunt cei
care, puţini fiind, vreo 5 să
fie, manipulează masele cu
televizorul. Să se lingă pe
bot! Nu le va reuşi numărul...
Eu de 11 ani trăiesc în provincie. Lumea munceşte pe aici. Se
scoală cu noaptea în cap. Ca şi domnişoara taxatoare, care pe gerurile
cele mai mari nu pridideşte: „Biletele dumneavoastră, biletele la
control!”. Pentru doar 5000 de ruble pe lună. Sunt deputatul lor!
Pentru ei muncesc şi eu. Deşi e greu, mă străduiesc să trăiesc după
lege. Din zece situaţii, două sunt cu reuşită, mulţumitoare. Îmi ţin
gura, ca să nu scape vreun cuvânt spurcat. Nu vorbesc peste alţii, îi
ascult. Căci aşa ne învaţă Sfinţii Părinţi: să stăm unii în faţa
celorlalţi, precum în faţa unei vechi icoane.
Ce înseamnă să nu judeci? Să nu formulezi sentinţe. Dar păreri
suntem obligaţi să avem. Domnul nostru a încercat să-i lămurească pe
farisei, iar mânia Lui era mânie dreaptă. Ai dreptate atunci când te
înfurii pe tine, că te-ai îmbătat, ca nebunul, aseară. Atunci când urăşti
păcatul din tine, obişnuinţa păcătoasă, care te macină, şi căreia nu-i
găseşti leacul. Numai ajungând să o urăşti profund vei gusta din
parfumul biruinţei.

3
 Cuvânt către creştinii ortodocşi despre – Lecţia lui Petr Mamonov

Urgenţa Adevărului
Încerc să învăţ în fiece zi, deşi am ani destui. Iată, merg cu
autobuzul din oraşul Verei... la Moscova. Două ore fără oprire.
Locurile sunt numerotate, nu ai cum să te aşezi la întâmplare. Privesc
în faţa mea, cu groază, cum se prăbuşesc pe scaune doi tineri
demobilizaţi, beţi criţă. Înjură copios, despre muieri... La scară mare.
Gândul îmi dă fiori, pentru două ore sunt un om mort. Apoi îmi zic:
„Păi, să vedem, să cugetăm, cu atenţie... liniştit. Cine sunt aceşti
flăcăi? Au crescut la ţară, într-o vreme în care nu se simţeau semnele
emancipării de azi. Ce au văzut atunci? Tata beţiv, mama le dădea
scatoalce, înjurăturile erau o normă. Televizorul urla ca un descreierat.
Ăştia sunt „noua generaţie“. Ce să le ceri? Eu personal i-am învăţat
ceva? Le-am păşit pragul casei? Le-am citit vreo carte?”. Ies din
reveria gândului, şi constat că am şi ajuns... Toate sunt în mâinile
noastre: cum ascultăm, dacă nu ne sunt mînjiţi ochii, dacă urechile nu
sunt înfundate, sufletul să ne fie descuiat, conştiinţa curată. Iată
lucrurile de care trebuie să ne ocupăm.
Sfinţii ne învaţă: Mântuieşte-te! – şi e destul pentru o viaţă.
Mod de acţiune? Construieşte-te pe tine însuţi! Un minuscul punct.
Dar acest punctişor va aduce lumină mai multă. Dar dacă e să ne
limităm numai la indicaţii: că asta nu e aşa, că pensiile sunt mici,
guvernul e de vină, că americanii sunt capul răutăţilor, că Bin Laden,
să-i fie de haram... nu se va schimba nimic. Doar răul se va înmulţi,
care şi aşa e destul. Să împuţinăm răutatea. Despre asta este umila
noastră încercare, prin filmul „Ostrovul”. Da, sunt de acord cu
anumite critici ale filmului. Are acolo destule bâlbe faptice. M-am
străduit să le explic. Eram într-o derută, o neputinţă din care ne-am
opintit din toate puterile să ieşim. Precum copiii, nu căutam să
înţelegem, ci să reţinem ce se întâmplă cu omul care a început să
creadă, şi s-a avântat către Dumnezeu, cum era eroul meu... cât de
responsabil şi greoi este păcatul. Deoarece uităm mereu că păcatul e
lipsa luminii. Nu are substanţă. Răul ca atare nu există. Noi îl
materializăm, îl facem palpabil. Prin iritările noastre. Prin lipsa de
respect faţă de celălalt...
Ce este raiul, dar iadul? Părinţii ne învaţă că peste tot e doar un
ocean de iubire dumnezeiască. Pe cei greşiţi îi pedepseşte cu biciul
iubirii. Imaginaţi-vă doar: un ocean al dragostei, unde toată lumea se

4
 Cuvânt către creştinii ortodocşi despre – Lecţia lui Petr Mamonov

iubeşte. În viaţa acesta nu am învăţat să iubim. O ţineţi una şi bună: ce

să facem acolo? Iată iadul! Chinuri neîncetate. Şi dacă întunericul e
lipsa luminii, sufletul cel tenebros, când iese la lumină, se topeşte.
Nu transmit nimic, doar împărtăşesc din experienţa proprie.
Sunt ca toţi ceilaţi: slab, neputincios. La fel de oarecare. Dar mi-a
apărut o nevoie. Simt urgenţa Adevărului, ca un nod în gât. Unul
dintre numele lui Hristos este Soarele Adevărului. Către acest soare
mă şi îndrept, cu toate puterile mele ţânţăreşti. Citesc: „Nu trăim
niciodată în această clipă. Chiar şi
atunci cînd stăm la masă,
gîndurile ne zboară, ba la
castraveţi, ba la bragă, ba la supă.
Încercaţi măcar un minut pe zi,
cînd nu aveţi nimic de făcut... să
vă adunaţi sub propria piele, spre
a trăi acum. În acest minut. Este
deosebit de greu. Urmarea acestui
efort exterior va fi că veţi resimţi prezenţa lui Dumnezeu“.
Mă simt un actor? Eu sînt – Mamonov Petr Nikolaevici. În
munca mea toate le fac pe bune, pentru asta mă respect. Merg pînă la
capăt. În fiecare clipă, din toate puterile. Peste vreo 5 ani priveşti şi te
gândeşti: „Cum ai putut să joci în halul ăsta?“. Dar inima mea e
împăcată, pentru că în acel moment am făcut totul cum a trebuit. Aşa a
fost şi cu filmul „Ostrovul”. Ne-a reuşit? Nu? Va impresiona? M-am
străduit să-i ajut pe cei din jur, implicit pe mine. Când Mântuitorul
intra în Ierusalim, pe mânzul asinei, i se aruncau flori în cale, crengi
de palmier, precum şi cuvinte de întâmpinare. Animalul credea că lui i
se adresează urările de bun venit. Astfel suntem şi noi: mânjii asinei,
pe care merge Domnul. Talentele mele sunt nenumărate, dar care e
meritul meu? O mână generoasă le-a semnănat...Trăiesc cu astea. Fac
efortul să nu le dezmint, să nu le trădez. Să nu mă prostituez. Înţeleg
prea bine că eu, Petr Mamonov, nu am vreun merit. Mi-am băut
minţile, şi vreo 500 de cântece ar fi ajutat nişte oameni, dar nu le-am
scris... Le-am diluat în vodcă, tăvălit în noroi... Am cu ce mă mândri?
Se spune că noi, artiştii, putem vesti adevărul şi din glodul cel mai de
jos. Prostii! Taman celor care li se dă, li se cere. Trebuie să trăim cât
mai curat, în curăţie supremă. Căci totul e aşa fragil, aşa lipsit de
apărare. Vedeţi cum buruienile podidesc răzoarele cu flori...