Sunteți pe pagina 1din 3

COOPERARE ȘI COMPETIȚIE ÎN GRUPUL ȘCOLAR

COMPETIȚIA

Competiția este o Competiția reprezintă


Prin competiție se
modalitate prin care o modalitate de
înțelege motivația de a
se promovează cele
fi mai bun, o stimulare a autodepășire de sine
mai înalte aspirații și
individului de a-și
de a te afirma în mod și nu o metodă de
depăși propriile limite.
individual, de a te face
cooperare la nivelul
remarcat din rândul
celorlalți. clasei.

EFECTELE COMPETIȚIEI LA NIVELUL GRUPULUI :

În relațiile competitive se remarca întotdeauna elevii buni, cu performanțe ridicate, ceilalți fiind lăsați
în urmă.

În cazul copiilor mai puțin dotați, care se vor considera mult inferiori și care cu timpul își vor pierde
încrederea în forțele proprii.

Competiția vizează succesul școlar individual, iar în plan colectiv putând genera, în mod
indirect, unele eșecuri.
COOPERAREA

Cooperarea este o Cooperarea


Profesorul are rolul de
activitate orientată desemnează
mediator, de consultant,
social, în cadrul interacțiune între
de a încuraja fiecare
membrii grupului, bună
căreia individul membru al grupului să-și
înțelegere și armonie la
colaborează cu ducă responsabilitățile
nivelul unui colectiv,
ceilalți pentru la bun sfârșit.
posibilitatea de a
atingerea unui țel
comunica cu ceilalți, de
comun. a dobândi stimă de sine
și încredere în forțele
proprii.

EFECTELE COOPERĂRII LA NIVELUL GRUPULUI :

În cadrul colectivului, elevii interacționează mult mai bine unii cu ceilalți și ajung să dobândească o
receptivitate mai mare în acumularea cunoștințelor.

Cooperanții sunt mai flexibili, sunt mult mai atenți în ceea ce privește relațiile interpersonale și
sunt preocupați ca cei din grup să obțină beneficii.

Procesul de cooperare se caracterizeaza prin comunicarea deschisă între parteneri, fiecare fiind
interesat să transmită informațiile semnificative și pe cele mai relevante.
COOPERARE

AVANTAJE DEZAVANTAJE
 presupune interactiuni verbale si  Impunerea lucrului în echipă nu va reuşi
socio-afective nemijlocite intre elevi întotdeauna să integreze copiii timizi şi cu
 dezvolta competente intelectuale si deficienţe majore de comunicare
sociale  Productivitatea unor copii poate scădea
 incurajeaza la elevi o atitudine uneori, atunci când sunt obligaţi să
deschisa, activa, colaboreze cu alţi copii
 favorizeaza angajarea intensa a  Cadrul didactic se confruntă cu
elevilor in rezolvarea sarcinilor si necesitatea realizării unui compromis
in invatare între eficienţă şi performanţă
 Necesită mai mult timp
 valorizeaza schimburile si mizeaza
 Unii copii pot domina grupul
pe o logica a invatarii care tine cont
 Se poate pierde din vedere obiectivul
de opiniile elevilor
final, de învăţare, acordând foarte mare
 elevii invata nu unii alaturi de altii, ci
atenţie relaţiilor intragrup
unii in relatie si impreuna cu altii

COMPETIȚIE

AVANTAJE DEZAVANTAJE

 Competiția conferă o componentă ludică  În cazurile în care succesul școlar se măsoară


activităților școlare; exclusiv prin a câștiga, pierderea locului
 Fiind partea unui joc care are un anumit obiectiv
fruntaș este resimțită de un copil ca un eșec;
(de a lua locul întâi), copiii învață că  Elevii care nu excelează la o anumită
autoperfecționarea este importantă. Dacă totul se competiție pot deveni complet lipsiți de
petrece într-o echipă, elevii învață ce înseamnă să motivație pe termen lung, în toate activitățile;
fii lider sau un bun coechipier
 Elevii care se dezvoltă într-un mediu
 Prin competiție, elevilor li se deschide apetitul competițional resimt cel mai puternic
pentru succes presiunea performanței, ce poate conduce la
 În încercarea de a face performanță, elevii învață epuizare, scăderea stimei de sine sau depresie;
să-și depășească temerile și nesiguranțele
 Noțiunea de “a pierde” se poate transforma
 Competiția îi motivează pe elevi să dea tot ce-i într-o experiență traumatizantă pentru un
mai bun și, uneori, să intre în competiție cu ei copil, în special la vârste fragede;
înșiși.

S-ar putea să vă placă și