Sunteți pe pagina 1din 2

Istoricul Garii Feroviare din Bacău

Construită între anii 1871-1872 gara Bacău a fost exploatată în sistem privat până
la 1 ianuarie 1880 când linia şi staţia au fost răscumpărate de statul român şi
trecute ulterior în administrarea Direcţiei Princiare a CFR.

Clădirea iniţială a gării Bacău era o construcţie simplă, modestă, construită cu


economie. Necesitatea demolării gării vechi şi construirea pe acelaşi
amplasament a unei noi gări a fost motivată, pe de o parte, de slăbirea structurii
de rezistenţă (vechime, cutremurele din 1940 şi 1977, două războaie mondiale) şi,
pe de altă parte, de dezvoltarea industrial- economică a zonei care suprasolicita
capacitatea staţiei, în contextul în care Bacău devenise capitală a judeţului.

Noua clădire a gării Bacău a fost executată de ICCF Iaşi între anii 1981-1983 şi
inaugurată la 30 decembrie 1983.Construcţia gării din municipiul Bacău este
legată de numele demnitarei comuniste, Alexandrina Găinuşe. Locuitorii oraşului
de pe malul Bistriţei povestesc cum activista PCR-istă a fost cea care a dat ordin ca
sute de soldaţi de la unităţile militare să dărâme clădirea veche a gării, care fusese
construită în anul 1872. “Într-o şedinţă PCR s-a decis să se finanţeze construcţia
unei gări noi. Totul se întâmpla la începutul toamnei, în anul 1982. Directorul de
atunci, Ionescu Paşcani, n-a mai stat o clipă pe gânduri. Tocmai se apucase cu
muncitorii de săpat tunelul de sub liniile ferate şi când a auzit o asemenea veste a
început să demoleze şi o porţiune din clădirea gării. Nu era convins că face ceea
ce trebuie. Îi era cam frică! Însă, rapid,l-a sunat la telefon Alexandrina Găinuşe
care i-a zis: “Continuaţi! Pe răspunderea mea, continuaţi!” Ba chiar ea a dat ordin
să vină şi sute de soldaţi, care să pună umărul la demolarea clădirii”, a povestit
Florin Filioreanu, fost angajat al gării din Bacău. El susţine că nu poate uita ziua în
care a venit la serviciu şi a găsit toată clădirea pusă la pământ. “Eu m-am speriat.
Am făcut de serviciu în tura de zi şi apoi, când am venit în cea de noapte, clădirea
era dărâmată în totalitate. M-am speriat! Am crezut ori că a fost cutremur, ori
bombardament!”, a mai rememorat Florin Filioreanu. Unii foşti CFR-işti, acum
pensionari, susţin că Găinuşe a ordonat demolarea gării în ritm rapid, ca să-i
forţeze mâna lui Ceauşescu să dea fonduri urgente pentru o alta nouă. Pe 4
februarie 1983, construcţia gării a fost terminată. Lucrarea a fost efectuată de
Trustul de Construcţii Industriale Gheorghe Gheorghiu-Dej, condus de inginerul
Mircea Dascălu. Poveştile gărilor României. Istoria staţiei construite de puşcăriaşi,
a locului călcat de toţi regii şi a obsesiei lui Ceauşescu Găinuşă a refuzat titlul de
Cetăţean de Onoare, propus de Sechelariu Pentru gestul său, Alexandrina Găinuşe
a rămas definitiv în memoria colectivă. Dumitru Sechelariu, pe vremea cât a fost
primar al municipiului, a vrut să-i acorde titlul de Cetăţean de Onoare. “M-am
consultat cu colaboratorii mei şi, în semn de respect pentru tot ceea ce a făcut
pentru Bacău, am ajuns la concluzia că Alexandrina Gainuşe are tot dreptul să-i fie
acordat titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului, să rămână în galeria
personalităţilor oraşului. Aici nu era vorba de politică, de regim, ci de fapte”,
afirma în urmă cu zece ani Dumitru Sechelariu. ”Am vorbit cu dumneaei, am
consultat-o şi, în mod surprinzator, cu modestia care o caracterizează, a refuzat
politicos, argumentul fiind simplu: «Am făcut ceea ce trebuia să fac şi nu consider
că merit un asemenea titlu».

La momentul actual cladirea Garii se află într-o stare general nesaisfăcătoare,


sălile de așteptare nu se mai folosesc din motiv că acestea au devenit deja
”proprietatea persoanelor fără domiciliu”, liftul deși prezent și care ar putea oferi
acces către etaj și către sala de așteptare, nu funcționeză. Băile din Gară deși sunt
cu plată nu pot corespunde nici celui mai democratic standart de curățenie și
igienă. Scaunele din sala principală și cele de lângă gară necesită și igienizare și
mărirea numărului lor pentru un eventual flux mare de pasageri în perioadele
aglomerate. Căile de acces în interiorul gării și către peroane nu se conformează
standartelor aici ne referim la faptul că rampa are o acoperire derapantă ce ar
face dificilă urcarea persoanelor cu dizabilități pe o perioadă de timp cu vreme
proastă(ghețuș, umeditate etc.) iar accesul în clădirea propriu zisă este dificil
deoarece ușile automate nu funcțiuonează iar cele obișnuite sunt greu de deschis
și sunt destul de înguste. Accesul către peroane se poate face doar din afară gării
prin intermediul unui pasaj subteran care nu poate fi accesat de către persoanele
cu dizabilități sau cele în vîrstă. Accesul din interiorul Gării către pasajul subteran
este blocat cu scaune din motive necunoscute. Încă o problemă a Gării ar fi
iluminatul de noapte care se face cu becuri ce transmit o lumină verde care este
destul de neplacută și stânjenitoare.

S-ar putea să vă placă și

  • Person Centered Poc - pptRO
    Person Centered Poc - pptRO
    Document53 pagini
    Person Centered Poc - pptRO
    stefan martiuc
    Încă nu există evaluări
  • Proiect Ambalare
    Proiect Ambalare
    Document14 pagini
    Proiect Ambalare
    stefan martiuc
    Încă nu există evaluări
  • Reba1 1
    Reba1 1
    Document26 pagini
    Reba1 1
    Stefan Martiuc
    Încă nu există evaluări
  • Bere
    Bere
    Document13 pagini
    Bere
    stefan martiuc
    Încă nu există evaluări
  • Person Centered Poc - pptRO
    Person Centered Poc - pptRO
    Document53 pagini
    Person Centered Poc - pptRO
    stefan martiuc
    Încă nu există evaluări
  • Curs Festiv Bani
    Curs Festiv Bani
    Document1 pagină
    Curs Festiv Bani
    stefan martiuc
    Încă nu există evaluări
  • Ergonomie Padure Alisia
    Ergonomie Padure Alisia
    Document32 pagini
    Ergonomie Padure Alisia
    stefan martiuc
    Încă nu există evaluări
  • Integrarea Invizibila
    Integrarea Invizibila
    Document10 pagini
    Integrarea Invizibila
    stefan martiuc
    Încă nu există evaluări
  • A
    A
    Document8 pagini
    A
    stefan martiuc
    Încă nu există evaluări
  • Color Anti
    Color Anti
    Document15 pagini
    Color Anti
    Stefan Martiuc
    Încă nu există evaluări
  • 1234
    1234
    Document15 pagini
    1234
    stefan martiuc
    Încă nu există evaluări
  • Plan de Afaceri
    Plan de Afaceri
    Document9 pagini
    Plan de Afaceri
    stefan martiuc
    Încă nu există evaluări
  • TGIA Material
    TGIA Material
    Document131 pagini
    TGIA Material
    stefan martiuc
    Încă nu există evaluări
  • Bere
    Bere
    Document13 pagini
    Bere
    stefan martiuc
    Încă nu există evaluări
  • Color Anti
    Color Anti
    Document15 pagini
    Color Anti
    Stefan Martiuc
    Încă nu există evaluări
  • Documentatie Tehnica Tomate in Bulion
    Documentatie Tehnica Tomate in Bulion
    Document8 pagini
    Documentatie Tehnica Tomate in Bulion
    stefan martiuc
    Încă nu există evaluări
  • Food Unit 01
    Food Unit 01
    Document1 pagină
    Food Unit 01
    stefan martiuc
    Încă nu există evaluări
  • Analiza Senzoriala A Crenvustilor
    Analiza Senzoriala A Crenvustilor
    Document22 pagini
    Analiza Senzoriala A Crenvustilor
    Chiriac Aurica
    100% (2)
  • Food Unit 01 PDF
    Food Unit 01 PDF
    Document15 pagini
    Food Unit 01 PDF
    stefan martiuc
    Încă nu există evaluări
  • Food Unit 01 PDF
    Food Unit 01 PDF
    Document15 pagini
    Food Unit 01 PDF
    stefan martiuc
    Încă nu există evaluări