Laboratoare: CIP (Echipamente, mod de lucru, parametrii măsuraţi în laborator, unităţi de măsură)

1. Analiza indicatorilor de calitate ai apei.

Se stabilesc 2 stări chimice: starea chimică bună - încadrarea în standardele de calitate pentru
apă pentru indicatorii şi starea chimică proastă - depăşirea acestor standarde. Substanţele care
poluează apele pot fi încadrate astfel: Substanţe toxice în mod grav pentru om, flora şi fauna
acvatică (plumb, mercur, cadmiu, pesticide); Substanţe care sunt riscante pentru om, flora şi
fauna acvatică, prin faptul că ele cauzează acumulări pe termen lung în organisme (hidrocarburi
aromatice policiclice); Substanţe care se găsesc în cantităţi foarte mici şi puţin toxice, dar care
pot deveni toxice datorită transformării chimice în apă (metilarea mercurului anorganic) sau
care pot deveni toxice prin bioconcentrate (trifenil); Substanţe care se adaugă pe fundul apelor,
provenite din reziduurile industriale din agricultură; Substanţe care au un efect negativ asupra
aspectului fizic al apei (petrol, spuma de detergent, materii în suspensie); Substanţe care au
efect poluant numai atunci când sunt în cantităţi mari în apă (NaCl); Unele organisme vii care
trăiesc în apă şi sunt patogene pentru om (Salmonela, Cholera vibrio).
IV. Metoda de lucru, aparatură A. Pentru apa potabilă Etape de urmat: 1. se prelevează probe de
apă potabilă (de la robinet ) şi naturală (suprafată şi pânza freatică); 2. dacă este necesar se
fixează probele şi se păstrează în frigider max. 24 ore la 4°C; 3. se pregătesc aparatele pentru
analiză, conform procedurii fiecărui aparat; 4. se calibrează aparatele conform procedurii fiecărui
aparat; 5. se fac măsurătorile (pentru fiecare probă se realizează cel puţin 3 măs. iar apoi se
realizează media aritmetică a acestora); 6. pentru fiecare probă se va completa un raport de
încercări cu parametri măsuraţi; 7. se vor interpreta rapoartele de încercări comparativ cu CMA,
conform legislaţiei şi STAS-urilor pentru fiecare tip de apă; B. Pentru apa uzată Etape de urmat:
1. se prelevează probe de apă uzată; 2. dacă este necesar se fixează probele şi se păstrează în
frigider max. 24 ore la 4°C; 3. se pregătesc aparatele pentru analiză, conform procedurii fiecărui
aparat; 4. se calibrează aparatele conform procedurii fiecărui aparat; 5. se fac măsurătorile
(pentru fiecare probă se realizează cel puţin 3 măs. iar apoi se realizeaază media aritmetică a
acestora); 6. pentru fiecare probă se va completa un raport de încercări cu parametri măsuraţi;
7. se vor interpreta rapoartele de încercări comparativ cu CMA, conform legislaţiei şi STAS-urilor
pentru fiecare tip de apă;
2. Determinarea umidităţii din materiale.
Analizorul pentru umiditate WPS este un dispozitiv de precizie pentru determinarea conţinutului
de umiditate în mostre mici de material prin uscarea mostrei cu ajutorul încălzitoarelor cu
halogen. Balanta pentru determinarea umidităţii WPS este uşor de utilizat. Utilizatorul introduce
parametrii de uscare în memorie, plasează mostrele în camera de cântărire şi porneşte testul.
Temperatura de uscare este reglată automat iar rezultatele, timpul scurs, temperatura curentă
din camera şi modul sunt afişate în timpul testelor. Utilizatorului îi este specificat când testul a
fost oprit automat fie datorită uscării mostrei şi greutatea nu se mai modifică, fie când timpul
scurs a atins limita de timp stabilită de utilizator. Valorile finale sunt menţinute pe afisaj până
când utilizatorul resetează balanţa. Balanta poate fi legată la un calculator sau la o imprimantă,
pentru a vizualiza curba de uscare a materialului.
Operarea 1. Ciclul de pornire Se poziţionează obligatoriu un platan de aluminiu pentru mostre pe
suportul platanelor înainte de a porni balanţa. Dacă balanţa este pornită fără un platan
poziţionat la locul lui, se poate bloca în timpul perioadei iniţiale de încălzire. a. Se apasă
comutatorul pentru alimentare pentru a porni balanţa b. Afisajul pentru timp va începe să
 numere. Aceasta va iniţia un timp de încălzire de 3 minute pentru balanţă c. După timpul de
încălzire vor fi afişate zerouri pe ecranul principal iar balanţa este gata pentru stabilirea
parametrilor de uscare. Daca se doreşte eliminarea perioadei de încălzire se apasă [TARE] pentru
a anula testul şi pentru a porni modul de cântărire. 2. Calibrarea Dacă balanţa este utilizată
pentru cântărire este necesară calibrarea. Daca balanta este utilizată numai pentru determinarea
umidităţii nu este necesar să calibraţi balanţa pentru ca toate rezultatele sunt date pe baza unor
greutăţi relative. Procedura de calibrare: Permiteţi balanţei să se încălzească pentru perioada
iniţială de încălzire înainte de calibrare. Pregatiti o greutate de calibrare potrivita. Este
recomandat ca aceasta să fie de clasa F2 sau mai bună. Balanţa utilizează următoarele greuţăti
de calibrare: WPS 50 - greutate de 50g, WPS 110 - greutate de 100g, WPS 310 - greutate de
200g. 3. Pregătirea mostrelor pentru uscare Mostrele de material pot fi uscate în forma lor
naturală sau după sfărâmare. Este indicat ca masa de testare să nu fie în cantitate prea mare şi
să aibă o grosime cât mai mică. Rezultatele sunt mai precise dacă proba este sfărâmată sau
grosimea acesteia este cât mai mică. Determinarea umidităţii este mai rapidă sau mai lentă în
funcţie de structura probei. Suprafaţa probei influenţează deasemenea viteza de uscare şi
precizia măsurătorii. Este recomandat ca suprafaţa de uscare să fie cât mai mare. 4. Parametri de
uscare Parametri pentru procedura de uscare sunt stabiliţi folosind tastele de pe panoul frontal.
Se apasă tasta [F] în modul de cântărire pentru a stabili parametri de test. Parametri controlează
tipul de test ce va fi executat (modE), temperatura la care se face testul (tEmP), intervalul de
timp între ieşirile RS232 şi verificarea rezultatelor(StrobE), timpul maxim de test,(IntEr) şi
factorul de corecţie între temperatura măsurată pentru un eşantion şi temperatura
setată(SubSt). Toţi parametrii trebuie setaţi înaintea procesului de uscare. Parametri sunt
stabiliţi în ordinea următoare. Pentru a trece de la un parametru la următorul se apasă tasta [F].
3. Analiza granulometrică a solului, nămolurilor.
1. Principiul metodei Determinarea granulaţiei constă în cerneri succesive pe o serie de site şi
stabilirea conţinutului procentual de granule rămase pe fiecare sită. Cernerea solurilor şi
nămolurilor se realizează pe o serie de 8 site standardizate. Garniturile de site folosite în
laborator au următoarele dimensiuni 4; 2; 1; 0,5; 0,25; 0,125; 0,063; 0,045 mm.
Detaliile analizei şi interpretarea rezultatelor 1. Pentru executarea lucrării se cântăresc 50-
100 g de nămol (sau sol) care a fost în prealabil uscat (la 100 °C) în etuvă, pentru a evita
aglomerările de material. Cântărirea se realizează pe balanţa de laborator cu o precizie de ±
0.1g. 2. Se încearacă în gol sistemul de sitare şi se reglează astfel încât să se obţină
amplitudinea vibraţiilor necesare pentru sitare. 3. Se aşează în ordine descrescatoare (de sus
în jos) sitele şi se fixează pe tavă iar apoi pe masa vibratoare 4. Se aşează materialul pe sita
de sus, se acopere cu capacul, se strânge garnitura de site cu ajutorul celor două şuruburi de
strângere, se setează amplitudinea vibraţiilor din masă şi timpul de vibrare. 5. Se porneşte
sistemul de vibrare, pentru cernerea materialului. Durata de vibrare se stabileste în funcţie
de tipul materialului. 6. După cernere se opreşte aparatul se desfac garniturile de site şi se
cântăreşte refuzul de pe fiecare sită, notându-se cantităţile găsite. Se trece apoi la
caracterizarea nămolului sau a solului. 7. Granulele de pe fiecare sită vor fi analizate cu lupa
binoculară. Se ia 10-15 granule de pe fiecare sită, se asează succesiv pe lamele de sticlă şi
examinează la lupă. 8. Forma şi felul suprafeţelor se stabileşte după numărul maxim al
granulelor de acelaşi fel. Se va descrie forma granulelor, calitatea suprafeţelor şi culoarea. 9.
Se întocmii raportul de încercări.
4. Determinarea Compuşilor Organici Volatili totali din aer. (rolul filtrelor folosite)
 Conform Directivei Europene 1999/13/CE compuşii organici volatili – COV- sunt definiţi ca fiind
„compuşi organici având o presiune de vapori de 0,01 kPa sau mai mare la o temperatură de
293,15 K sau având o volatilitate corespondentă în condiţii particulare de utilizare ” Compusii
organici volatili (COV) conţin carbon şi sunt caracterizaţi printr-o evaporare rapidă la temperaturi
relativ scăzute, reprezintă o sursă de poluare extrem de periculoasă pentru oameni şi mediul
inconjurător. In concentraţii ridicate afectează sistemul nervos central, iar la contact direct irită
pielea în timp ce la inhalare provoacă iritări grave ale membranelor. Unii compusi, după o
expunere prelungită, cresc riscul de cancer. Intre COV se numară: benzen, toluen, xileni,
cloroform, tricloroetan, dicloretan, tetracloretilena, etilbenzen, propil benzen, stiren etc. Sursele
de compuşi organici volatili: surse staţionare: folosirea solvenţilor, industria petrolieră şi
manipularea produselor petroliere, industria chimică (fabricarea vopselelor, lacurilor, adezivilor,
cernelurilor, adezivilor), surse de ardere la scară mică (încălzirea locuinţelor şi boilere industriale
mici), industria alimentară, industria metalurgică, industria farmaceutică, gestionarea şi tratarea
deșeurilor, agricultura Surse mobile: transportul rutier, motoarele cu ardere internă a
autovehiculelor , Surse interioare: vaporii de COV din interior (ca rezulat al poluării atmosferei
din surse antropice), materiale de construcţie, parchet şi mobilă (conţin adezivi, vopsele,
plastifianţi, lacuri), substanţe ce provin de la ocupanţii locuinţelor (deodorant, parfumuri,
cosmetice, dezinfectanţi, medicamente, fumul de ţigară, respiraţia umană, arderea tămâiei şi a
beţişoarelor parfumate. Surse naturale: vegetaţia, arborii, fiind importante surse biologice de
izopren şi terpen, rumegătoarele, termitele, culturile. Determinarea concentraţiei de compuşi
organici volatili din aer. Pentru determinarea compusilor organici volatili sub forma de carbon
organic total se utilizează o metodă automată cu detector FID conform prevederilor SR EN
13526/2002 sau SR EN 12619/2002. Principiul metodei constă în determinarea curentului de
ionizare care rezultă din combustia compuşilor organici într-o flacără de hidrogen. Curentul
generat variază direct proporţional cu numărul de atomi de carbon ce ard în flacăra gazului
combustibil, de tipul legăturilor (catenă liniară sau ramificată) şi de constituenţii legăturilor.
Concentraţiile de carbon organic total rezultate pot fi exprimate în ppm sau mgC/Nmc. Pentru
concentraţii mici de compuşi organici volatili în aer, din domeniul 0 ÷ 20 mg/m3 se aplică SR EN
12619/2002, iar pentru concentraţii de compuşi organici volatili în aer din domeniul 20 ÷ 500
mg/m3 se aplică SR EN 13526/2002
5. Determinarea parametrilor de microclimat în activităţile industriale: umiditate,
temperatură, curenţi de aer şi intensitate luminoasă,
Pe baza elementelor teoretice de la curs, a cerinţelor din standarde şi utilizând procedurile de
lucru de la aparate se vor determina: Interacţiunile într-un sistem de muncă simplu om-masină-
mediu, parametri de microclimat (temperatură, umiditate şi curenţi de aer), determinarea
intensităţii luminoase în mediul industrial, temperatura suprafeţelor de contact ale obiectelor
munc
6. Determinarea nivelului de zgomot generat de activităţile industriale şi din transportul auto
Sunetul poate fi definit ca o vibraţie atmosferică percepută de ureche. Zgomotul este de obicei
un sunet neaşteptat şi nedorit. De regulă, un sunet particular poate fi zgomot de la o sursă şi nu
de la mai multe. Zgomotul este o formă de poluare deoarece poate produce deteriorarea auzului
şi stresul pshologic Nivelul sonor al zgomotelor într-un anumit punct depinde de intensitatea
sunetului în acel punct, mărime care depinde explicit de puterea sonoră a sursei (P) şi de distanţa
de la sursă (d)
. În aer sau într-un gaz oarecare, sunetul nu se propagă decât sub formă de unde longitudinale.
Într-un mediu solid, sunetul se propagă printr-o diversitate de unde longitudinale, transversale,
cvasilongitudinale, unde de suprafţă. Sunetele transmise prin mediile solide se mai numesc şi
sunete structurale. Energia acustică pe care o transportă undele în corpul solid este atenuată
datorită absorbţiei energiei în mediu datorită efectelor termice şi a difuziei sunetului pe
suprafaţa de separare a grăunţilor de material. Absorbţia sunetului este cu atât mai mare cu cât
frecvenţa sunetului este mai mare şi granulaţia materialului este mai mare. Atenuarea sunetului
este produsă şi de discontinuităţile de secţiune. c. Clasificarea surselor sonore Zgomotul ia
naştere ca urmare a vibraţiei corpurilor. In funcţie de natura forţelor care produc vibraţia
corpurilor , sursele sonore pot fi: Surse producătoare de zgomot prin acţiune mecanică (în
această grupă de acţiuni intrând ciocnirea şi frecarea); Surse producătoare de zgomot prin
acţiune aerodinamică (în această grupă sunt cuprinse scurgerile laminare de fluid prin orificii
sau scurgerile turbulente); Surse producătoare de zgomot prin acţiune termică; Surse
producătoare de zgomot prin acţiune electromagnetică. La acestea trebuie adăugate şi
zgomotele care iau naştere ca urmare a unei explozii sau descărcări electrice.