In timpul incubării icrelor se efectuează o serie de lucrări de întreţinere:

 se controlează cantitatea de oxigen din incubatoare şi se corectează prin reglarea debitului apei;
 se înregistrează temperatura apei pentru a şti exact faza de dezvoltare embrionară;
 se scot icrele moarte din incubator şi se combate ciuperca Saprolegnia;
 se îndepărtează depunerile de mâl din incubatoare şi de pe icre;
 se acoperă incintele de incubatoare cu capace închise la culoare, pentru ca embrionul să se dezvolte în
obscuritate.
Aceste lucrări trebuie făcute cu deosebită grijă, deoarece în anumite faze ale dezvoltării embrionare icrele sunt
deosebit de sensibile şi pot fi omorâte de şocurile mecanice. în primele 24-48 de ore icrele sunt mai rezistente şi pot fi
mutate dintr-un incubator în altul. După 48 de ore de la fecundare icrele intră în "perioada de sensibilitate" până în a
16-a zi de la fecundare, când apar petele oculare. Perioada de maximă sensibilitate la păstrăvul curcubeu este între a
7-a şi a 9-a zi de la fecundare, când se închide complet ectodermul deasupra vitelusului. La apariţia petelor oculare
icrele se numesc "icre embrionate", nu mai sunt aşa sensibile, pot fi curăţate de Saprolegnia sau pot fi transportate în
condiţii speciale dintr-o păstrăvărie în alta.
După acumularea a 320-330 grade-zile icrele de păstrăv curcubeu eclozează. Embrionii nu eclozează în masă, ci
treptat, în circa o săptămână, corespunzător cu o acumulare de 50 grade-zile. în timpul eclozării temperatura se
menţine constantă. Scăderea temperaturii prelungeşte procesul, cu influenţă negativă asupra embrionului.
După eclozare larvele stau culcate lateral pe fundul incubatorului, din cauza sacului vitelin voluminos. în această
perioadă larvele au o hrănire endogenă (din sacul vitelin). Treptat sacul vitelin se resoarbe, larvele se ridică în masa
apei şi încep să înoate activ. în funcţie de temperatura apei, perioada în care se resoarbe sacul vitelin este de 150-170
grade-zile.
După resorbţia sacului vitelin larvele trec la hrănirea exogenă. Sunt hrănite cu pastă de ficat şi splină, apoi cu
furaje concentrate prestarter. în primele 40 de zile creşterea se face în incinte mai mici, sub o atentă supraveghere a
condiţiilor de mediu (oxigen, temperatură) şi a posibilităţii apariţiei unor boli.
3.3.3. Crioconservarea elementelor seminale la peşti
Păstrarea materialului seminal de la indivizi şi linii valoroase de peşti, pentru un timp mai îndelungat, este o
preocupare importantă în practica selecţiei şi ameliorării speciilor. Deoarece diferite specii de peşti ajung la
maturitate sexuală în perioade diferite ale anului, tehnica conservării materialului seminal este singura modalitate de
lucru în obţinerea de hibrizi cu caracteristici bioproductive superioare genitorilor. în funcţie de tehnica folosită,
materialul seminal poate fi conservat de la câteva ore la câţiva ani şi folosit la momentul şi locul dorit.
Tehnica crioconservării spermei la peşti este diferită de cea de la mamifere, datorită unor caracteristici ale
acestora:
 spermatozoizii de peşti au o structură şi fiziologie diferită de cei de la mamifere;
 cantitatea de lichid spermatic de la peşti este redusă iar unele specii sunt foarte rare;
 datorită ciclurilor sezoniere de reproducere, sperma poate fi recoltată şi utilizată o perioadă relativ
scurtă de timp într-un an;
 speciile de peşti au condiţii de crioconservare diferite de cele de la mamifere.
3.3.3.1.Tehnica conservării materialului seminal
Etapele conservării materialului seminal la peşti sunt similare pentru majoritatea speciilor. Apar diferenţe
specifice în compoziţia chimică a lichidelor de diluţie (medii crioprotectoare), a soluţiilor folosite la decongelarea
materialului seminal şi a timpilor de lucru.
Colectarea materialului seminal se face de la reproducători după o prealabilă anesteziere. Masculii anesteziaţi
sunt mulşi în eprubete de colectare având grijă ca în acestea să nu pătrundă apă, urină, conţinut intestinal sau sânge.
După colectare, sperma poate fi păstrată în frigider până la diluare. Păstrarea viabilităţii spermatozoizilor în aceste
condiţii depinde de temperatură şi de regimul de gaze din incintă. La o temperatură de 4-5°C viabilitatea poate fi
păstrată 4-15 zile, în timp ce la 10-13 C fecunditate se păstrează doar două zile. Intr-o atmosferă umedă, la 4 C,
sperma nediluată îşi păstrează calităţile un timp mai îndelungat decât într-o atmosferă cu azot sau bioxid de carbon.
Diluarea materialului seminal în medii crioprotectoare este a doua etapă a tehnicii de conservare. Mediile de diluţie
trebuie să fie izoosmotice cu sperma. Compoziţia diluantului depinde de regimul de congelare. Pentru conservarea
spermei de salmonide se folosesc medii acide, apropiate de compoziţia plasmei spermatice.
Ca mediu de diluţie se poate folosi soluţia tris-HCl-bufer, soluţii Olt. Norton, etc. Pentru unele specii de peşti, în
compoziţia mediilor crioprotectoare intră gălbenuş de ou, fosfolipide (asigură protecţie osmotică şi termică), lecitină,
zaharuri (micşorează aglutinarea spermei şi au rol de antioxidanţi), glicerina, etc.
în operaţiunea de diluare a materialului seminal, durata de viaţă a spermatozoizilor este influenţată de viteza de
diluare, temperatură şi raportul componentelor. La spermatozoizii de crap, foarte sensibili la şocul osmotic, diluantul
trebuie turnat încet pe pereţii flaconului, cu o amestecare atentă şi permanentă. Un amestec brusc duce la moartea
majorităţii celulelor prin şoc osmotic.
Nivelul de diluţie al spermei depinde de compoziţia diluantului şi concentraţia celulelor. Dacă se folosesc medii
compuse din soluţii tampon (zahăr, gălbenuş şi crioprotectoare) sperma se diluează în raport 1:1. Dacă mediul are o
compoziţie ionică apropiată de a plasmei spermatice, diluţia este mai mare.
Congelarea materialului seminal care a fost diluat se face în două etape:
-în prima etapă are loc o răcire a suspensiei de la 5 C la -10 C, prin congelarea spermei în granule, pe gheaţă
carbonică, cu ajutorul unor dispozitive speciale;
-în etapa a doua se produce congelarea până la -196°C, în containere cu azot lichid.
Regimul de congelare depinde de compoziţia calitativă şi cantitativă a mediului crioprotector, de nivelul de diluţie,
de durata de echilibrare, de modul de congelare.
Decongelarea materialului seminal se face în momentul în care se foloseşte pentru fecundarea icrelor. Pentru
decongelare se folosesc diferite metode: încălzire pe aburi de apă, în aer sau în apă. Decongelarea se face într-o
soluţie de 1% de NaHCO3, în cutii Petri sau pahare Berzelius.

54