RO RO

RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU

EVALUARE INTERMEDIARĂ A STRATEGIEI UE ÎN DOMENIUL

BIODIVERSITĂȚII PENTRU 2020

1. INTRODUCERE

Biodiversitatea – varietatea unică a vieții pe planeta noastră – stă la baza economiei și a calității vieții
noastre. Grație biodiversității avem aer și apă curate, hrană, materii prime și medicamente, sănătate și
recreere; biodiversitatea sprijină polenizarea și fertilizarea solului, reglează clima și ne protejează de
fenomenele meteorologice extreme.

Cu toate acestea, schimbările aduse de om ecosistemelor și dispariția unor specii au fost mai rapide în
ultimii 50 ani decât în orice altă perioadă din istoria omenirii 1. Pierderea biodiversității reprezintă una
dintre principalele limite planetare 2 pe care umanitatea le-a depășit. Împreună cu schimbările
climatice, acest lucru sporește riscul unor schimbări ireversibile și subminează dezvoltarea economică
și reziliența a societăților în fața noilor provocări. Forumul Economic Mondial a inclus „pierderea
biodiversității și prăbușirea ecosistemelor” între primele 10 riscuri globale în 2015 3.

Nivelul de referință 2010 al UE în materie de biodiversitate 4 a indicat că până la 25 % din speciile

europene de animale erau pe cale de dispariție și că 65 % din habitatele având importanță la nivelul
UE se aflau într-o stare de conservare nefavorabilă, în principal din cauza activităților umane.
Serviciile ecosistemice de bază au continuat să se deterioreze.

Ca răspuns, Comisia Europeană a adoptat în 2011 o strategie a UE în domeniul biodiversității pentru

20205, cu obiectivul principal stabilit de șefii de stat și de guvern din UE de a „stopa pierderea
biodiversității și degradarea serviciilor ecosistemice până în 2020, de a reface ecosistemele în
măsura posibilului, precum și de a crește contribuția UE la combaterea pierderii biodiversității
pe plan mondial”. Strategia face parte integrantă din Strategia Europa 2020 6 și din cel de al 7-lea
Program de acțiune pentru mediu7 și pune în aplicare angajamentele asumate de UE în temeiul
Convenției privind diversitatea biologică. Strategia se articulează în jurul a șase obiective, fiecare
dintre acestea fiind susținut printr-o serie de acțiuni.

1 http://advances.sciencemag.org/content/1/5/e1400253.full.

2 http://www.sciencemag.org/content/347/6223/1259855.full.

3 http://www.weforum.org/reports/global-risks-report-2015.

4 http://www.eea.europa.eu/publications/eu-2010-biodiversity-baseline.

5 COM(2011)244 final.

6 COM(2010) 2020 final.

7 Decizia nr. 1386/2013/UE.

Prezenta evaluare intermediară face bilanțul progreselor înregistrate în punerea în aplicare a Strategiei
UE în domeniul biodiversității față de nivelul de referință 2010. Scopul evaluării este de a furniza
factorilor de decizie informații privind domeniile în care sunt necesare eforturi sporite pentru a
îndeplini obiectivele UE în materie biodiversitate până în 2020.
 Caseta 1. Costurile socioeconomice ale nerealizării obiectivelor UE în materie de biodiversitate

Costurile de oportunitate ale nerealizării obiectivului principal al UE în materie de biodiversitate

pentru 2020 au fost estimate a fi de până la 50 de miliarde EUR pe an 8. În UE, un loc de muncă din
șase depinde, într-o anumită măsură, de natură 9. Valoarea serviciilor de polenizare furnizate de
insecte a fost estimată la 15 miliarde EUR pe an în UE. Situate la aproximativ 5,8 miliarde EUR,
costurile anuale de întreținere a rețelei Natura 2000 a UE reprezintă doar o mică parte din beneficiile
economice generate de rețea prin intermediul unor servicii precum stocarea carbonului, reducerea
inundațiilor, purificarea apei, polenizarea plantelor și protecția peștilor, care valorează 200-300 de
miliarde EUR pe an. Refacerea ecosistemelor și a infrastructurii verzi poate îmbunătăți calitatea
aerului și a apei și controlul riscului de inundații, poate reduce zgomotul, poate încuraja activitățile
recreative și promova oportunitățile pentru întreprinderile ecologice. Dintre practicile de agromediu
care sprijină biodiversitatea, agricultura ecologică este un sector cu tendințe pozitive în ceea ce
privește ocuparea forței de muncă, întrucât atrage lucrători tineri, furnizează cu 10-20 % mai multe
locuri de muncă pe suprafață arabilă decât exploatațiile convenționale și creează valoare adăugată
pentru produsele agricole. Menținerea unor habitate marine sănătoase și a unor stocuri de pește
durabile este esențială pentru viabilitatea pe termen lung a sectorului pescuitului. Combaterea
speciilor alogene invazive are o dimensiune economică importantă, întrucât acestea cauzează daune
de cel puțin 12 miliarde EUR pe an sectoarelor de activitate din UE. Lipsa acțiunii politice și eșecul
în a stopa pierderea biodiversității globale ar putea duce la pierderi anuale în domeniul serviciilor
ecosistemice echivalente cu 7 % din PIB-ul mondial10, cele mai mari efecte fiind resimțite de
națiunile cele mai sărace și de populația săracă din mediul rural 11.

Caseta 2. Notă privind metodologia

În cadrul evaluării intermediare, aprecierea progreselor înregistrate ia în considerare modul în care

sunt definite diferitele obiective. Obiectivul principal este definit ca starea dorită a biodiversității și
a serviciilor ecosistemice în UE până în 2020. Progresele înregistrate în vederea atingerii acestui
obiectiv în momentul evaluării intermediare au fost apreciate atât din perspectiva stării actuale, cât și
din perspectiva tendințelor. Cele șase obiective operaționale cuprind elemente legate de elaborarea
politicilor, precum și elemente legate de starea actuală. Evaluarea îndeplinirii fiecărui obiectiv
prezintă: (i) situația la mijlocul perioadei; (ii) măsurile care au fost puse în aplicare și (iii) lipsurile
înregistrate și eforturile suplimentare necesare pentru a realiza obiectivul până în 2020.

Evaluarea intermediară se bazează pe cele mai bune informații disponibile provenite dintr-o gamă
largă de surse, rezumate în documentul de lucru însoțitor al serviciilor Comisiei 12. Tendințele privind

8 http://ec.europa.eu/environment/enveco/economics_policy/pdf/report_sept2011.pdf.

9 http://www.teebweb.org/.

10 http://ec.europa.eu/environment/enveco/biodiversity/pdf/ieep_alterra_report.pdf.

11 http://ec.europa.eu/environment/nature/biodiversity/economics/pdf/teeb_report.pdf.

12 SWD(2015) 187.
 starea habitatelor și a speciilor de importanță la nivelul UE se bazează pe datele raportate în temeiul
directivelor privind păsările și habitatele (perioada 2007-2012 comparativ cu perioada 2001-2006 13).

2. SINTEZA PROGRESELOR ÎNREGISTRATE ÎNCEPÂND DIN 2011

Obiectivul principal: stoparea pierderii biodiversității și a degradării serviciilor

ecosistemice din UE până în 2020 și refacerea acestora în măsura posibilului, odată cu
creșterea contribuției UE la combaterea pierderii biodiversității pe plan mondial

În general, pierderea biodiversității și degradarea serviciilor

ecosistemice în UE au continuat față de nivelul de referință în materie de
biodiversitate al UE 2010, astfel cum a confirmat Raportul privind starea
mediului în Europa - situația actuală și perspective 2015 14. Acest lucru
corespunde tendințelor globale și are consecințe grave pentru
capacitatea biodiversității de a satisface nevoile umane în viitor. Deși
numeroase succese locale demonstrează că acțiunea pe teren dă rezultate
pozitive, aceste exemple trebuie multiplicate pentru a avea un impact
măsurabil asupra tendințelor globale negative.

De la ultima perioadă de raportare, a crescut ușor numărul speciilor și al habitatelor de importanță la

nivelul UE a căror stare de conservare este sigură/favorabilă sau s-a îmbunătățit. Populațiile unora
dintre păsările comune par să se stabilizeze, dar alte specii care depind de ecosistemele fragile din
zonele cu apă dulce, din zonele de coastă și din agricultură se află în continuare în declin; 70 % din
speciile din UE sunt amenințate de pierderea habitatelor. Deși unele servicii ecosistemice (în special
aprovizionarea) se consolidează, altele, cum ar fi polenizarea, se află în declin.

Principalele amenințări la adresa biodiversității – pierderea habitatelor (în special din cauza
expansiunii urbane, a intensificării practicilor agricole, a abandonării terenurilor și a gestionării
intensive a pădurilor), poluarea, supraexploatarea (în special în domeniul pescuitului), speciile alogene
invazive și schimbările climatice – continuă să exercite presiuni care provoacă dispariția unor specii și
habitate și care conduc la degradarea ecosistemelor și la slăbirea rezilienței acestora 15. Amprenta
ecologică a UE-28 este în continuare de peste două ori mai mare decât biocapacitatea 16 sa și acest
lucru mărește presiunea asupra biodiversității în afara Europei.

De la lansarea strategiei, s-au înregistrat progrese în ceea ce privește instituirea unor cadre de politică,
îmbunătățirea bazei de cunoștințe și crearea de parteneriate. Aceste inițiative vor trebui transpuse în
acțiuni concrete la nivel național, regional și local, pentru a obține îmbunătățiri durabile ale
biodiversității pe teren. Progresele în vederea realizării obiectivului principal vor depinde și de

13 COM(2015) 219 final.

14 http://www.eea.europa.eu/soer.

15 http://www.eea.europa.eu/soer-2015/europe/biodiversity.

16 SEBI 023, AEM, 2015.

stabilirea și îndeplinirea obiectivelor din anumite domenii de politică ce nu sunt direct vizate de
strategie, în special clima, aerul, substanțele chimice, apa și protecția solului.

Există numeroase dovezi că părțile interesate locale au depus eforturi importante, care au avut ca
rezultat tendințe pozitive în ceea ce privește biodiversitatea. Aceste exemple transmit un semnal
important, și anume că o acțiune specifică întreprinsă pe teren poate genera rezultate extrem de
benefice. Exemplele oferă modele de urmat pentru punerea în aplicare din cea de a doua jumătate a
perioadei vizate de strategie.

2.1. Obiectivul nr. 1: stoparea deteriorării stării speciilor și habitatelor vizate de

legislația UE privind natura și îmbunătățirea semnificativă și cuantificabilă a
stării acestora, astfel încât, până în 2020, în comparație cu evaluările curente:
(i) să se înregistreze o creștere cu 100 % a numărului evaluărilor de habitate
și o creștere cu 50 % a numărului evaluărilor de specii efectuate în temeiul
Directivei privind habitatele care indică o îmbunătățire a stării de conservare;
și (ii) să se înregistreze o creștere cu 50 % a numărului evaluărilor de specii
efectuate în temeiul Directivei privind păsările care indică o stare sigură sau
îmbunătățită.

Cel mai recent raport privind starea naturii în UE 17 arată că numărul

de specii și de habitate a căror stare de conservare este
sigură/favorabilă sau îmbunătățită a crescut ușor față de nivelul de
referință 2010. Cu toate acestea, situația multor habitate și specii care
erau deja în stare nefavorabilă de conservare a rămas neschimbată,
iar situația altora se deteriorează în continuare. Din 2011 s-au
înregistrat multe progrese în cadrul acțiunilor care se înscriu în acest
obiectiv, însă cele mai importante provocări rămân finalizarea rețelei
Natura 2000 pentru mediul marin, asigurarea gestionării eficace a
siturilor Natura 2000 și obținerea finanțării necesare pentru a sprijini
rețeaua Natura 2000.

Figura – Progrese în îndeplinirea obiectivului nr. 1: procentul de evaluări privind păsările (Directiva
privind păsările) și, respectiv, habitatele și speciile de interes comunitar (Directiva privind habitatele) care
indică o stare de conservare sigură/favorabilă sau îmbunătățită

Sursă: AEM 2015

Astfel cum indică figura 1 de mai sus, mai multe specii și habitate vizate de legislația UE privind
natura se află într-o stare de conservare sigură/favorabilă sau îmbunătățită față de nivelul de referință
2010. Unele specii emblematice, cum ar fi acvila de câmp, arată semne de recuperare ca urmare a
măsurilor de conservare specifice, care au fost sprijinite printr-o finanțare specifică. Cu toate acestea,
starea multor alte specii și habitate rămâne nefavorabilă, cu unele tendințe de declin.

Rețeaua Natura 2000 a fost în mare parte finalizată în privința habitatelor terestre și ale apelor
interioare, care acoperă aproximativ 18 % din suprafața terestră. Aria de acoperire a rețelei marine a
crescut la 6 %, fiind în continuare mult sub obiectivul global de 10 %.

17 COM(2015) 219 final.

Progresele înregistrate de statele membre în elaborarea și punerea în aplicare a planurilor de acțiune
pentru specii și a planurilor de gestionare a siturilor Natura 2000 sunt inegale. În 2012, doar 58 % din
siturile Natura 2000 aveau planuri de gestionare sau astfel de planuri în pregătire 18. Procesul
biogeografic Natura 2000 a încurajat cooperarea dintre statele membre în ceea ce privește gestionarea
și refacerea habitatelor, iar oportunitățile de finanțare pentru siturile Natura 2000 s-au înmulțit 19. O
evaluare completă a integrării programului Natura 2000 în noul cadru financiar multianual va fi
posibilă numai după ce toate programele vor fi aprobate.

Au fost elaborate orientări privind utilizarea energiei eoliene, dezvoltarea portuară și dragarea,
industria extractivă, agricultura, acvacultura, pădurile și infrastructura energetică în cadrul siturilor
Natura 200020.

Au fost organizate sesiuni de formare pentru judecători și procurori cu privire la asigurarea respectării
dispozițiilor-cheie ale legislației privind natura. S-au înregistrat îmbunătățiri majore în monitorizarea
și raportarea datelor în materie de biodiversitate, precum și în simplificarea cerințele de raportare
prevăzute de cele două directive privind natura.

S-au intensificat acțiunile de comunicare și sensibilizare prin lansarea platformei de comunicare

Natura 2000, instituirea unui premiu anual Natura 2000 și desfășurarea unor campanii naționale.

Comisia efectuează o verificare a adecvării directivelor privind păsările și habitatele 21, ca parte a
programului său privind o reglementare adecvată și funcțională. REFIT va consta într-o analiză
cuprinzătoare și bazată pe date concrete pentru a determina dacă legislația și punerea sa în aplicare
sunt proporționale cu obiectivele stabilite și dacă rezultatele sunt cele scontate. Rezultatele vor fi
prezentate în prima jumătate a anului 2016.

Deși va fi nevoie de timp pentru ca efectele pozitive ale multora dintre aceste acțiuni să devină
vizibile, este clar că vor fi necesare eforturi și investiții mult mai mari în perioada rămasă până în 2020
pentru a finaliza rețeaua Natura 2000 în zonele marine în vederea atingerii obiectivului global de
10 %, a asigura gestionarea eficace a tuturor siturilor Natura 2000 și a crea condiții financiare și
administrative adecvate pentru a îndeplini obiectivele de conservare și a permite serviciilor
ecosistemice să dea rezultate în interiorul și în afara zonelor Natura 2000.

18 http://www.eea.europa.eu/publications/state-of-nature-in-the-eu.

19 SEC(2011) 1573 final.

20 http://ec.europa.eu/environment/nature/natura2000/management/guidance_en.htm.

21 http://ec.europa.eu/environment/nature/legislation/fitness_check/index_en.htm.
 2.2. Obiectivul nr. 2: până în 2020, menținerea și ameliorarea ecosistemelor și a
serviciilor acestora prin crearea unei infrastructuri verzi și refacerea a cel
puțin 15 % din ecosistemele degradate.

În cadrul acestui obiectiv s-au realizat progrese în materie de

politică și de măsuri de îmbunătățire a cunoștințelor, iar în statele
membre s-au desfășurat unele activități de refacere a ecosistemelor.
Totuși acest lucru nu a stopat încă tendința de degradare a
ecosistemelor și a serviciilor. Trebuie elaborate și puse în aplicare
cadre naționale și regionale, menite să promoveze refacerea și
infrastructurile verzi. Rămân multe de făcut pentru a stopa
pierderea biodiversității ordinare în afara rețelei Natura 2000.

Figura – Tendințe ale presiunilor exercitate asupra ecosistemelor

Poluarea și
Modificări ale Schimbări
Tipul ecosistemului Exploatare Specii invazive îmbogățirea cu
habitatului climatice
nutrienți

Mediu urban
Terenuri agricole
Pășuni și fânețe
Suprafețe împădurite și păduri
Lande, suprafețe cu arbuști și
vegetație rară
Zone umede
Ape dulci (râuri și lacuri)
Ape marine (ape de tranziție și
marine, combinate)*
*NB: rezultatele pentru ecosistemul marin sunt preliminare.
    
    
    
    
    
    
    
    

Legendă: Previziuni privind

tendințele presiunii
  
în scădere continuă în creștere
Impactul observat
asupra
biodiversității până
în prezent

scăzut moderat ridicat

Sursă: AEM 201522

Analizele recente23 confirmă, pentru perioada 2000-2010, tendințe în creștere în privința unor servicii
de aprovizionare (de exemplu, producția de lemn) și tendințe în scădere în ceea ce privește serviciile
direct legate de biodiversitate (de exemplu, polenizarea). După cum este ilustrat în figura 2, unele mari
presiuni exercitate asupra ecosistemelor sunt în scădere (de exemplu, depunerile atmosferice de sulf);

22 Raportul tehnic al AEM 6/2015.

23 Raportul JRC pe 2015, Mapping and Assessment of Ecosystems and their Service (Cartografierea și evaluarea
ecosistemelor și a serviciilor acestora).
cu toate acestea, persistă alte amenințări la adresa ecosistemelor și a serviciilor acestora și multe dintre
ele sunt în creștere, încetinind astfel progresele globale în atingerea acestui obiectiv.

Comisia și statele membre au luat măsuri importante pentru a îmbunătăți baza de cunoștințe.
Cartografierea și evaluarea ecosistemelor și a serviciilor acestora, dacă sunt finalizate înainte de 2020,
data-țintă, vor permite factorilor publici de decizie și părților interesate din sectorul privat să ia decizii
de planificare în care să se reflecte bogăția ecosistemelor UE și beneficiile socioeconomice asociate.
Recentul raport al Centrului Comun de Cercetare (JRC) oferă o bază de referință solidă față de care
vor fi urmărite progresele, cu o primă actualizare preconizată în 2016.

Strategia UE pentru infrastructura ecologică 24 promovează integrarea soluțiilor de infrastructură verde

în alte politici și instrumente financiare ale UE. De asemenea, Comisia a publicat un studiu 25 pentru a
sprijini statele membre în stabilirea priorităților de refacere a ecosistemelor degradate. Deși există
puține strategii cuprinzătoare de refacere a ecosistemelor la nivel național și subnațional, unele măsuri
de refacere sunt adesea întreprinse ca răspuns la legislația UE, cum ar fi Directiva-cadru privind apa,
Directiva-cadru privind strategia pentru mediul marin și directivele privind păsările și habitatele.

În următorii ani, vor fi necesare eforturi sporite pentru a finaliza și a pune în aplicare cadrele naționale
de definire a priorităților de refacere a ecosistemelor. Noile investiții, însoțite de consolidarea
capacităților și integrarea infrastructurilor verzi în cadrele strategice naționale și subnaționale, vor fi
factori importanți pentru menținerea și refacerea ecosistemelor și a serviciilor acestora. Mai rămân
multe de făcut pentru a stopa pierderea biodiversității ordinare în 80 % din teritoriul UE care nu face
parte din rețeaua Natura 2000; în acest sens, va trebui găsită cea mai adecvată abordare pentru a evita
orice pierdere a biodiversității și a serviciilor ecosistemice.

2.3. Obiectivul nr. 3: creșterea contribuției agriculturii și silviculturii la

menținerea și sporirea biodiversității

2.3.1. Obiectivul 3A – Agricultură: până în 2020, extinderea la maximum a

zonelor agricole (pășuni, teren arabil și culturi permanente) vizate de
măsurile legate de biodiversitate prevăzute de PAC, astfel încât să se
asigure conservarea biodiversității și să se obțină o îmbunătățire
măsurabilă(*) a stării de conservare a speciilor și habitatelor care
depind sau sunt afectate de agricultură, precum și o îmbunătățire a
furnizării de servicii ecosistemice comparativ cu nivelul de referință al
UE 2010, contribuind astfel la ameliorarea gestionării durabile.

(*) Îmbunătățirea va fi măsurată în raport cu obiectivele de îmbunătățire

cuantificate privind starea de conservare a speciilor și a habitatelor de
interes pentru UE în cadrul obiectivului nr. 1 și privind refacerea
ecosistemelor degradate în cadrul obiectivului nr. 2.

24 COM(2013) 249 final.

25 http://ec.europa.eu/environment/nature/biodiversity/comm2006/pdf/2020/RPF.pdf.
Declinul continuu al stării speciilor și habitatelor de importanță la
nivelul UE asociate agriculturii indică faptul că trebuie făcute
eforturi mai mari pentru a conserva și a îmbunătăți biodiversitatea
în aceste zone. Politica agricolă comună (PAC) trebuie să joace un rol
esențial în acest proces, în interacțiune cu politicile de mediu
relevante26.

Reforma PAC pentru perioada 2014-2020 oferă o serie de

instrumente care pot contribui la sprijinirea biodiversității. Statele
membre trebuie să profite acum de aceste oportunități pe o scară
suficient de mare pentru ca obiectivul să fie atins. Exemplele de la
nivel local demonstrează succesul practicilor agricole durabile. Dacă
sunt puse în aplicare la scară mai largă, acestea ar putea repune UE
pe drumul cel bun pentru a atinge obiectivul până în 2020.

Figura – Schimbări (2007-2012 față de 2001-2006) în starea de conservare a habitatelor de interes

comunitar care sunt asociate ecosistemelor agricole (pășuni și terenuri agricole)

Sursă: AEM 2015

Raportul privind starea mediului în Europa - situația actuală și perspective 2015 identifică
intensificarea practicilor agricole și abandonarea terenurilor, alături de expansiunea urbană și
infrastructura gri, ca principali factori ai presiunii exercitate asupra biodiversității. De asemenea,
potrivit Raportului din 2015 privind starea naturii în Uniunea Europeană, agricultura și modificările
condițiilor naturale provocate de om sunt cele mai importante presiuni exercitate asupra ecosistemelor
terestre în perioada 2007-2012, 20 % din presiune fiind generată doar de agricultură. Astfel cum se
ilustrează în figura 3, de la ultima perioadă de raportare nu s-a înregistrat nicio îmbunătățire
cuantificabilă a stării majorității speciilor și habitatelor legate de agricultură și vizate de legislația UE
privind natura. Pășunile și zonele umede prezintă cel mai mare procentaj de habitate aflate într-o stare
„nefavorabilă-precară” sau „în curs de deteriorare”. În timp ce populațiile speciilor comune de păsări
au început să se stabilizeze începând din 2010, numărul păsărilor de câmp a continuat să scadă.
Serviciile de polenizare sunt în declin pronunțat 27, cu presiuni multiple asupra albinelor sălbatice 28.
Populația de fluturi de câmp este în scădere accentuată și nu există niciun semn de stabilizare.

Deși tendința de ansamblu continuă să fie un motiv de îngrijorare profundă, există multe îmbunătățiri
la nivel local, ca rezultat direct al bunelor practici agricole și al unor măsuri privind biodiversitatea
adoptate în cadrul PAC, în special al măsurilor de agromediu și al celor practicate în siturile Natura
2000. Aceste succese transmit un mesaj important privind șansele de a realiza obiectivul pentru 2020
în materie de biodiversitate, însă ar trebui să fie mai larg răspândite pentru a obține rezultate concrete
la nivelul UE.

26 Numeroase politici și acte juridice ale UE au un impact (direct și indirect) asupra stării biodiversității în
zonele rurale. Obiectivul 3A vizează contribuția politicii agricole comune.

27 Raportul JRC pe 2015, Mapping and Assessment of Ecosystems and their Service (Cartografierea și evaluarea
ecosistemelor și a serviciilor acestora).

28 Lista roșie europeană a albinelor sălbatice (2015).

Reforma PAC pentru perioada 2014-2020 cuprinde o serie de instrumente care pot contribui la
sprijinirea biodiversității. Ecocondiționalitatea reprezintă nivelul de bază al cerințelor și obligațiilor
referitoare la mediu pe care fermierii trebuie să le respecte. Plățile directe recompensează furnizarea
de bunuri publice de mediu. Una dintre cele trei practici de ecologizare din cadrul primului pilon –
zone de interes ecologic – vizează în mod specific biodiversitatea. În cele din urmă, Regulamentul
privind dezvoltarea rurală29 oferă autorităților naționale și regionale o gamă largă de opțiuni favorabile
biodiversității. Printre acestea se numără o subprioritate privind refacerea, conservarea și ameliorarea
ecosistemelor, o țintă pentru rezultatele în materie de biodiversitate ale programelor de dezvoltare
rurală, mecanisme de colaborare între fermieri și silvicultori, precum și un accent mai mare pus pe
furnizarea de consultanță fermierilor cu privire la utilizarea apei și a pesticidelor, dar și la
biodiversitate, inclusiv la obligațiile care le revin în temeiul directivelor privind păsările și habitatele.

PAC reformată oferă autorităților naționale și regionale din statele membre flexibilitatea de a decide
cum și în ce măsură să profite de aceste oportunități. Programele de dezvoltare rurală ale statelor
membre și opțiunile referitoare la zonele de interes ecologic vor fi atent monitorizate și evaluate din
perspectiva protejării biodiversității. Potrivit programelor de dezvoltare rurală adoptate la momentul
finalizării prezentului raport, un procent de 19,1 %30 din totalul terenurilor agricole face obiectul unor
contracte de gestionare care sprijină biodiversitatea și/sau peisajele, cu diferențe foarte mari între
statele membre și între regiuni. Pentru a înregistra noi progrese către atingerea obiectivului pentru
2020, va fi esențial să se înțeleagă motivele acestor disparități dintre statele membre.

29 Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 al Parlamentului European și al Consiliului.

30 Cele 73 de programe de dezvoltare rurală (din totalul de 118) adoptate până la 23.8.2015 acoperă trei pătrimi
din buget și trei pătrimi din suprafață agricolă utilizată.
 2.3.2. Obiectivul 3B – Păduri: până în 2020, instituirea de planuri de
gestionare forestieră sau de instrumente echivalente, în conformitate cu
gestionarea durabilă a pădurilor (SFM), pentru toate pădurile care sunt
proprietate publică și pentru exploatațiile forestiere peste o anumită
mărime(**) (ce urmează a fi definită de statele membre sau de regiuni
și comunicată în cadrul programelor lor de dezvoltare rurală), care
primesc finanțare în cadrul politicii de dezvoltare rurală a Uniunii
Europene, astfel încât să se obțină o îmbunătățire măsurabilă(*) a stării
de conservare a speciilor și habitatelor care depind sau sunt afectate de
silvicultură, precum și o îmbunătățire a furnizării de servicii
ecosistemice comparativ cu nivelul de referință al UE 2010.

(*) Îmbunătățirea va fi măsurată în raport cu obiectivele de îmbunătățire

cuantificate privind starea de conservare a speciilor și a habitatelor de
interes pentru UE în cadrul obiectivului nr. 1 și privind refacerea
ecosistemelor degradate în cadrul obiectivului nr. 2.

(**) Pentru exploatațiile forestiere mai mici, statele membre pot oferi stimulente
suplimentare pentru a încuraja adoptarea de planuri de gestionare sau de
instrumente echivalente, care să fie în acord cu gestionarea durabilă a
pădurilor.

Suprafața împădurită a UE a crescut în comparație cu nivelul de

referință în materie de biodiversitate al UE 2010. Cu toate acestea,
starea de conservare a habitatelor și a speciilor forestiere care fac
obiectul legislației UE privind natura nu arată semne majore de
îmbunătățire. Datele la nivelul UE privind starea habitatelor
forestiere din afara rețelei Natura 2000 sunt limitate.
Planurile de gestionare forestieră sau instrumentele echivalente pot
avea un important rol pozitiv în atingerea obiectivului, dar
potențialul acestora rămâne într-o mare măsură neutilizat.
Evaluările care arată o stare de conservare favorabilă a habitatelor forestiere de importanță la nivelul
UE au scăzut de la aproape 17 % la aproximativ 15 % în ultima evaluare. Marea majoritate a
evaluărilor rămâne nefavorabilă (80 %), însă rezultatele variază considerabil între regiunile
biogeografice ale Europei, cele mai multe evaluări favorabile regăsindu-se în regiunea
mediteraneeană.

Figura – Schimbare (2007-2012 față de 2001-2006) în starea de conservare a habitatelor de interes

comunitar care sunt asociate ecosistemului de suprafețe împădurite și păduri la nivelul UE 27 31

Sursă: AEM 2015

Noua strategie a UE pentru păduri 32 subliniază importanța economică, socială și de mediu a

ecosistemelor forestiere din Europa și stabilește principiile de bază ale gestionării durabile a pădurilor,
31 Graficul se referă la UE-27 deoarece vizează perioada anterioară aderării Croației.
ale eficienței resurselor și ale responsabilității față de păduri la nivel mondial. De asemenea, Comisia
elaborează criterii și indicatori pentru gestionarea durabilă a pădurilor. Asigurarea unei finanțări
adecvate pentru măsurile favorabile biodiversității în zonele împădurite rămâne o provocare. În
perioada 2007-2013, o sumă totală de 5,4 miliarde EUR a fost alocată pădurilor în cadrul programelor
de dezvoltare rurală, în timp ce costul anual al gestionării rețelei Natura 2000 (a cărei suprafață este
ocupată de păduri în proporție de peste 50 %) este de aproximativ 5,8 miliarde EUR.

Planurile de gestionare forestieră sau instrumentele echivalente ar putea juca un rol esențial în
realizarea obiectivului nr. 3B, inclusiv pentru pădurile aflate în proprietate privată. În general, o mare
parte din pădurile din UE fac obiectul unei forme sau alta de plan de gestionare; cu toate acestea,
persistă variații semnificative între statele membre. Adoptarea unora dintre măsurile identificate în
Strategia UE în domeniul biodiversității a fost limitată. Îmbunătățirea informațiilor privind starea
pădurilor la nivelul UE va permite o evaluare mai precisă a situației și elaborarea unor răspunsuri de
politică adecvate pentru atingerea obiectivului.

2.4. Obiectivul nr. 4: obținerea unei producții maxime durabile (MSY) până în
2015*. Obținerea unei distribuții a populațiilor în funcție de vârstă și mărime,
care să indice o stare bună de sănătate a rezervelor, prin gestionarea
pescuitului într-un mod care să nu aibă efecte negative semnificative asupra
altor stocuri, specii și ecosisteme; astfel, va fi posibilă obținerea unei stări
ecologice bune până în 2020, în conformitate cu cerințele Directivei-cadru
privind strategia pentru mediul marin.

* Politica comună reformată în domeniul pescuitului (PCP), care a intrat în vigoare în

2014, are scopul de a asigura rate de exploatare pentru producția maximă durabilă
pentru toate stocurile până în 2015, în măsura posibilului, și cel târziu până în 2020.

S-au înregistrat progrese importante în ceea ce privește instituirea

cadrului de politică pentru un pescuit durabil, în cadrul politicii
comune reformate în domeniul pescuitului a UE, precum și în ceea ce
privește obținerea unei stări ecologice bune în conformitate cu
Directiva-cadru privind strategia pentru mediul marin. Comisia
promovează îmbunătățirea guvernanței oceanelor pentru gestionarea
durabilă a resurselor marine. Cu toate acestea, punerea în aplicare a
politicilor a fost inegală pe teritoriul UE și asigurarea realizării
obiectivelor conform calendarului este supusă în continuare unor
provocări majore. Puțin peste 50 % din stocurile pentru care s-a
realizat o evaluare a producției maxime durabile au fost exploatate în
mod durabil în 2013.
În urma presiunilor multiple, speciile și ecosistemele marine se află în
continuare în declin în mările Europei.

Politica comună reformată în domeniul pescuitului oferă un cadru politic solid pentru un pescuit
durabil, iar punerea în aplicare înregistrează progrese. Nivelurile de recoltare corespund limitei
producției maxime durabile sau se apropie de aceasta pentru un număr tot mai mare de stocuri
comerciale. S-au înregistrat progrese notabile în apele nordice în care este evaluată cea mai mare parte
a stocurilor care fac obiectul unor limite de captură (până la 90 % în Marea Baltică), iar majoritatea

32 COM(2013) 659 final.

sunt gestionate cu respectarea producției maxime durabile. Cu toate acestea, în Marea Mediterană și
Marea Neagră, mai puțin de 10 % din cantitățile debarcate provin din stocuri evaluate și aproximativ
90 % din stocurile evaluate sunt în continuare supraexploatate 33.

Mortalitatea prin pescuit a scăzut în mod semnificativ pentru o serie de stocuri din Marea Baltică și
Marea Nordului în sens larg34. Acest lucru este rezultatul pozitiv al punerii în aplicare a planurilor de
gestionare pe termen lung și al utilizării unor practici de pescuit care respectă obiectivul MSY.

Biodiversitatea marină continuă să se deterioreze în mările regionale ale Europei. Culegerea unor date
de bună calitate, fiabile și cuprinzătoare privind mediul marin reprezintă o provocare în sine, având în
vedere că 80 % dintre speciile și habitatele vizate de Directiva-cadru privind strategia pentru mediul
marin sunt clasificate drept necunoscute (stocurile comerciale de pește fiind o excepție pozitivă).
Numai 4 % dintre habitate figurează ca fiind într-o stare ecologică bună. Schimbările climatice și
acidificarea accentuează impactul negativ al pescuitului excesiv, al poluării și al deșeurilor
marine, al distrugerii habitatelor și al speciilor alogene invazive35.

Pentru a sprijini reducerea impactului negativ al pescuitului asupra speciilor și ecosistemelor nevizate,
noua politică comună în domeniul pescuitului își propune să elimine aruncarea capturilor înapoi în
mare prin introducerea progresivă, până în 2019, a unei obligații de debarcare. Pentru acest lucru va fi
necesară o monitorizare mai intensă la nivelul statelor membre, pentru a se ajunge la practici mai
curate, mai selective și care să evite capturile accidentale și pentru a îmbunătăți datele privind
capturile accidentale.

Va fi deosebit de important să se continue eforturile la nivel național de a pune în aplicare planurile de

gestionare și de a monitoriza respectarea aplicării normelor pentru a combate presiunile asupra
biodiversității marine până în 2020. Totodată, vor fi necesare o mai bună monitorizare, lărgirea bazei
de cunoștințe și coordonarea informațiilor privind biodiversitatea marină. Va fi esențial să se pornească
de la experiența acumulată și să se extindă rețelele de cercetare.

2.5. Obiectivul nr. 5: până în 2020, identificarea și prioritizarea speciilor alogene

invazive (SAI) și a căilor de introducere, controlul și eradicarea speciilor
prioritare și gestionarea căilor de introducere pentru a preveni introducerea
și stabilirea de noi SAI.

33 COM(2015) 239 final.

34 JRC (2015), Monitorizarea performanței politicii comune în domeniul pescuitului – CSTEP-15-04.

35 Raportul AEM nr. 2/2015.

Speciile alogene invazive reprezintă o amenințare în creștere rapidă
la adresa biodiversității. Regulamentul privind SAI 36 a intrat în
vigoare în 2015. În prezent se lucrează la elaborarea primei liste a
speciilor alogene invazive de interes pentru Uniune. Dacă această
listă este adoptată până la sfârșitul anului 2015, se poate considera
că UE este pe calea cea bună în privința acțiunilor preconizate în
cadrul obiectivului nr. 5.
Următorul pas esențial pentru atingerea obiectivului va fi punerea în
aplicare de către statele membre. Ratificarea Convenției privind apa
de balast, care este esențială pentru combaterea speciilor alogene
invazive marine, avansează încet, convenția fiind ratificată doar de
7 state membre.

În prezent, există peste 11 000 de specii alogene în mediul european și 10-15 % dintre acestea sunt o
sursă de probleme. În mările din jurul Europei, peste 80 % din speciile neindigene au fost introduse
începând din 1950 (a se vedea Figura ).

Figura – Rata de introducere a speciilor marine neindigene37

Sursă: AEM 2015

Noul Regulament privind SAI prevede un cadru pentru prevenirea și gestionarea introducerii și
răspândirii speciilor alogene invazive în UE. În prezent este instituită Rețeaua europeană de informare
cu privire la speciile alogene 38, pentru a asista statele membre la punerea în aplicare a acestui cadru. Se
lucrează în prezent cu statele membre la finalizarea primei liste a speciilor alogene invazive de interes
pentru Uniune, pe baza evaluării riscurilor prezentate de specii, inclusiv a potențialelor amenințări de
natură economică. Un exercițiu de analiză menit să stabilească prioritățile viitoarelor evaluări ale
riscurilor va ajuta la definirea unei abordări preventive. Propunerile din 2013 ale Comisiei privind
sănătatea plantelor39 și sănătatea animală40 vizează, de asemenea, sprijinirea protejării biodiversității.

Adoptarea rapidă a primei liste a speciilor alogene invazive de interes pentru Uniune și punerea în
aplicare efectivă de către statele membre vor fi elemente decisive pentru continuarea progreselor în
direcția atingerii acestui obiectiv. Va fi foarte important să se înregistreze progrese în cadrul politicilor
conexe, în special în ceea ce privește ratificarea și punerea în aplicare a Convenției privind apa de
balast și aplicarea regimului de sănătate animală pentru bolile animalelor sălbatice.

36 Regulamentul (UE) nr. 1143/2014.

37 http://www.eea.europa.eu/data-and-maps/indicators/trends-in-marine-alien-species-mas-2/assessment.

38 http://easin.jrc.ec.europa.eu/.

39 COM(2013) 267.

40 COM(2013) 260.
2.6. Obiectivul nr. 6: creșterea, până în 2020, a contribuției UE la combaterea pierderii
biodiversității globale.
UE, care rămâne de departe cel mai important donator financiar, a
sporit resursele destinate biodiversității mondiale. UE a luat primele
măsuri pentru a reduce factorii indirecți care cauzează pierderea
biodiversității la nivel mondial, inclusiv comerțul cu specii sălbatice,
și pentru a integra biodiversitatea în acordurile sale comerciale. Cu
toate acestea, progresele sunt insuficiente pentru a reduce impactul
modelelor de consum ale UE asupra biodiversității mondiale.
Urmând traiectoria actuală, eforturile existente ar putea să nu fie
suficiente pentru a îndeplini obiectivele Aichi în materie de
biodiversitate până la termenele stabilite41.

UE este cel mai mare contribuitor la asistența oficială pentru dezvoltare legată de biodiversitate și
fondurile pe care le alocă în acest sens au crescut de mai mult de două ori între 2006 și 2013.

Pentru a reglementa accesul la resursele genetice și împărțirea corectă și echitabilă a beneficiilor care
rezultă din utilizarea acestora, UE a ratificat în 2014 Protocolul de la Nagoya. Au fost adoptate noi
acte legislative pentru a reglementa măsurile de conformare și este în curs de pregătire un nou act de
punere în aplicare.

Regulamentul UE privind lemnul din 2013 urmărește să pună capăt circulației pe piața UE a lemnului
recoltat ilegal. Planul de acțiune al UE referitor la aplicarea reglementărilor forestiere, la guvernare și
la schimburile comerciale încurajează comerțul cu lemn obținut în mod legal. Consumatorii preferă
din ce în ce mai mult produsele provenite din păduri gestionate în mod durabil. S-au înregistrat unele
progrese și în ceea ce privește uleiul de palmier, dar au fost luate prea puține măsuri în cazul altor
materii prime, iar amprenta ecologică a UE-28 este de peste două ori mai mare decât propria
biocapacitate.

Figura – Variația amprentei ecologice în funcție de regiunea globului

Sursă: AEM (SEBI)42

Toate acordurile recente de liber schimb ale UE includ dispoziții privind punerea în aplicare a
acordurilor multilaterale în materie de mediu. UE a sprijinit, de asemenea, eforturile mondiale de
combatere a traficului cu specii sălbatice 43, inclusiv promovând adoptarea unei rezoluții cuprinzătoare
a Adunării Generale a ONU privind combaterea traficului ilegal cu specii sălbatice. La 8 iulie 2015,
UE a devenit în mod oficial parte la Convenția privind comerțul internațional cu specii ale faunei și
florei sălbatice pe cale de dispariție.

41 CBD, Perspectivele mondiale privind biodiversitatea 4.

42 http://www.eea.europa.eu/data-and-maps/indicators/ecological-footprint-of-european-countries/ecological-
footprint-of-european-countries-2.

43 COM(2014) 64 final.
Prin integrarea aspectelor legate de mediu și de schimbările climatice s-a adăugat cooperării pentru
dezvoltare a UE un element de protecție a biodiversității. Pentru orice nouă acțiune de cooperare
pentru dezvoltare, o analiză obligatorie referitoare la mediu evaluează impactul potențial asupra
zonelor protejate sau vulnerabile, serviciile ecosistemice, introducerea de specii alogene, precum și
utilizarea de îngrășăminte, pesticide sau alte substanțe chimice. În procesul de programare s-a acordat
o atenție specială protejării și îmbunătățirii biodiversității.

UE și statele sale membre au jucat un rol activ în elaborarea Agendei mondiale 2030 pentru o
dezvoltare durabilă. Punerea în aplicare a acestor angajamente în UE și sprijinirea realizării acestora la
nivel mondial vor contribui la înregistrarea de progrese în direcția îndeplinirii acestui obiectiv. Pentru
atingerea obiectivului internațional de a dubla, până în 2015, fluxurile de finanțare legate de
biodiversitate în favoarea țărilor în curs de dezvoltare și de a le menține până în 2020, precum și
pentru a crește eficacitatea finanțării, va fi nevoie de un angajament constant, de o mai bună definire a
priorităților și de o mai bună coordonare cu alți donatori. Pentru îndeplinirea obiectivelor Uniunii vor
fi necesare noi acțiuni menite să reducă amprenta ecologică a UE. Totodată, politicile și actele
legislative recent adoptate vor trebui puse în aplicare în mod eficace, cu un accent special pe
asigurarea respectării angajamentelor asumate în temeiul Protocolului de la Nagoya. De asemenea,
sunt necesare eforturi suplimentare pentru a pune în aplicare dispozițiile privind biodiversitatea din
acordurile comerciale recente, pentru a integra și mai mult obiectivele privind biodiversitatea în
politicile comerciale ale UE și pentru a încuraja inițiativele de promovare a unui comerț durabil.

3. MĂSURI ORIZONTALE

3.1. Finanțare

Finanțarea insuficientă a fost unul dintre principalele motive ale nerealizării obiectivului pentru 2010
privind biodiversitatea. Aspectele legate de biodiversitate au fost integrate în grade diferite în fondurile
structurale și de investiții europene, mai ales în politica agricolă comună, în fondurile politicii de
coeziune și în Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime. O analiză solidă a fondurilor alocate
biodiversității va fi posibilă numai după ce vor fi adoptate toate programele operaționale și de
dezvoltare rurală. Programul LIFE rămâne o sursa de finanțare modestă, dar foarte eficace pentru
natură și biodiversitate. Acesta va sprijini, de asemenea, finanțarea inovatoare prin intermediul
mecanismului de finanțare a capitalului natural, lansat recent.

Comisia a elaborat o procedură de urmărire a cheltuielilor legate de biodiversitate în cadrul bugetului

UE pentru a estima cu mai mare precizie integrarea biodiversității în procesul de programare 44. De
asemenea, a fost dezvoltată o metodologie pentru a include protecția biodiversității în bugetul UE,
astfel încât cheltuielile să nu aibă impact negativ asupra obiectivelor în materie de biodiversitate, ci să
le sprijine.

Instrumentele de finanțare ale UE sunt esențiale pentru îndeplinirea angajamentelor internaționale în

materie de biodiversitate, în special Instrumentul de cooperare pentru dezvoltare și Fondul european
de dezvoltare, precum și Instrumentul de parteneriat. Eforturile UE de a mobiliza mai multe resurse
din aceste instrumente externe se înscriu în inițiativa emblematică „Biodiversitate pentru viață”
(B4Life), lansată în 2014.

44 SEC(2015)240.
 3.2. Parteneriate

S-au înregistrat progrese considerabile în ceea ce privește crearea de parteneriate și implicarea părților
interesate și a societății civile. Relansarea Platformei UE pentru mediul de afaceri și biodiversitate
sprijină implicarea activă a mediului de afaceri în punerea în aplicare a strategiei. Acțiunea
pregătitoare a inițiativei „Biodiversitatea și serviciile ecosistemice în teritoriile europene de peste
mări” (BEST) contribuie la tranziția către un acces rapid și simplu la finanțare pentru protejarea
biodiversității și utilizarea durabilă a serviciilor ecosistemice. UE a sprijinit, de asemenea, inițiativa
„Economia ecosistemelor și a biodiversității” atât în UE, cât și în țările în curs de dezvoltare și a
încurajat crearea de sinergii între Convenția privind diversitatea biologică și alte convenții.

3.3. Consolidarea bazei de cunoștințe

Baza de cunoștințe și de date utilizată de politica UE în materie de biodiversitate a fost îmbunătățită prin
raționalizarea raportării cerute în temeiul directivelor privind natura, precum și prin cartografierea și
evaluarea ecosistemelor și a serviciilor acestora, recunoscută la nivel internațional ca cea mai avansată
schemă de evaluare la nivel regional în contextul Platformei interguvernamentale privind biodiversitatea
și serviciile ecosistemice. Programele-cadru de cercetare și inovare joacă un rol important în evaluarea
serviciilor ecosistemice, în sinergie cu alte fonduri ale UE. Orizont 2020 sprijină evaluările integrate și
interfețele științifico-politice, punând accent pe soluții bazate pe natură. Finanțarea din cadrul politicii de
coeziune pentru cercetare și inovare este o altă sursă de sprijin. Cu toate acestea, lipsesc în continuare
multe date și cunoștințe, în special în ceea ce privește mediul marin, evaluarea sănătății ecosistemelor și
legăturile cu serviciile ecosistemice și reziliența ecosistemelor. Integrarea și accesul liber la datele
provenite din exercițiile de monitorizare și de raportare a biodiversității, desfășurate în temeiul legislației
UE relevante (cum ar fi agricultura, pescuitul, politica regională), trebuie consolidate ca prioritate pentru
restul perioadei de punere în aplicare. Instrumentele externe ale UE au condus la crearea de observatoare
regionale în țările din Africa, zona Caraibilor și Pacific, în scopul unei mai bune informări a factorilor de
decizie în ceea ce privește gestionarea resurselor naturale.

4. CONCLUZII

Evaluarea intermediară care analizează progresele înregistrate în cadrul Strategiei UE în domeniul

biodiversității arată că obiectivele pentru 2020 în materie de biodiversitate nu pot fi atinse decât dacă
eforturile de punere în aplicare și execuție vor fi considerabil mai îndrăznețe și mai ambițioase. La
viteza actuală de punere în aplicare, pierderea biodiversității și degradarea serviciilor ecosistemice vor
continua în întreaga UE și la nivel mondial, cu implicații semnificative pentru capacitatea
biodiversității de a satisface nevoile umane în viitor.

S-au înregistrat progrese în instituirea unor cadre de politică importante: noua politică comună în
domeniul pescuitului, regulamentele privind speciile alogene invazive și privind lemnul, precum și
introducerea unor dispoziții legate de biodiversitate în acordurile comerciale bilaterale, pentru a
menționa doar câteva exemple. Politica agricolă comună reformată oferă oportunități pentru o mai
bună integrare a preocupărilor legate de biodiversitate, dar succesul acestora depinde de măsura în
care statele membre le vor utiliza. Comisia a sprijinit și a completat eforturile depuse de statele
membre, de autoritățile locale și regionale și de părțile interesate pentru asigurarea respectării
legislației privind mediul, eliminând lacunele de politică, oferind orientări și finanțare, promovând
parteneriatele și stimulând cercetarea și schimbul de bune practici. Există o multitudine de experiențe
pozitive care pot fi un model pentru atingerea obiectivelor UE în materie de biodiversitate în perioada
rămasă până în 2020.

Este urgent să se intensifice punerea în aplicare a măsurilor din cadrul tuturor obiectivelor și să se
asigure că principiile incluse în cadrele de politică sunt pe deplin reflectate pe teren. În scopul
realizării obiectivelor pentru 2020 în materie de biodiversitate va fi nevoie de parteneriate solide, de
implicarea deplină a actorilor principali de la toate nivelurile și de eforturi din partea acestora, în
special în ceea ce privește finalizarea rețelei Natura 2000 pentru mediul marin, asigurarea gestionării
eficace a siturilor Natura 2000 și punerea în aplicare a Regulamentului privind speciile alogene
invazive, precum și găsirea celei mai adecvate abordări pentru recunoașterea capitalului nostru natural
în întreaga Uniune Europeană.

Va fi necesară, de asemenea, o integrare mai eficace într-o gamă largă de politici, prin stabilirea unor
priorități coerente, susținute de o finanțare adecvată, în special în sectoarele agriculturii și
silviculturii, care reprezintă împreună 80 % din utilizarea terenurilor în UE, precum și în domeniul
marin, al pescuitului și al dezvoltării regionale. Instrumentele de finanțare ale UE pot sprijini acest
proces. Realizarea obiectivelor în materie de biodiversitate va contribui în același timp la agenda
privind creșterea și locurile de muncă, la securitatea alimentară și a apei și la calitatea vieții, precum și
la punerea în aplicare a obiectivelor de dezvoltare durabilă, atât la nivel mondial, cât și în cadrul UE.