ANNE K.

JOY

PÂNĂ LA SFÂRŞIT,
PROMIT!

Seria Promisiuni:
Azi, mâine şi pentru totdeauna
Până la sfârşit, promit!

EDITURA OLGA

Ploieşti, 2018
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
JOY, ANNE K.
Până la sfârşit, promit! / Anne K. Joy. – Ploieşti : Editura
OLGA, 2018
ISBN 978-606-94752-5-6
821.135.1

Credit imagine: www.dreamstime.com - (c) Subbotina

Editura OLGA
Email: annekjoy@annekjoy.ro
https://www.annekjoy.ro

© Editura OLGA, 2018

Toate drepturile rezervate.

Traducerea, copierea sub orice formă (scanare,

fotocopiere, rescriere etc.), încărcarea sau postarea lucrării
fără acordul scris al editorului este strict interzisă!
Pentru că nu există doar roz...
 CAPITOLUL 1

Annabelle

Salt Lake City, Utah, SUA

Cu câţiva ani în urmă

Cobor de pe scenă în ropote de aplauze, dar totodată

cu un amalgam de sentimente. La bază stă pura satisfacţie
adusă de public, entuziasmul lor. Apoi dorinţa de a fi tânără
pentru totdeauna, după cum interpretasem versurile ultimei
melodii din încheierea spectacolului. Şi nu în ultimul rând,
tristeţea care se abătuse asupra mea, pentru că nu mă simt
îndeajuns de iubită.
Pe Jay Clark, logodnicul meu, l-am cunoscut în
primul an de liceu. Datorită lui, muzica a devenit o a doua
jumătate din mine. M-a făcut să realizez că îmi curge prin
vene şi că fără ea, viaţa nu ar avea sens. La nouăsprezece ani,
graţie eforturilor depuse de el pentru a urca pe treptele
succesului, am început să formăm un cuplu şi pe scenă şi să
susţinem concerte la diverse evenimente. Eu ca artist vocal,
Jay la chitară. Un an mai târziu, aveam deja o trupă. Luke era
al doilea chitarist, Mason la tobe şi Brayden la clape. De
atunci au trecut trei ani, iar acum concertăm săptămânal prin
localuri. Câştigăm cu toţii bine, însă Jay vrea mai mult.
Spune că timpul trece şi că trebuie să încercăm rapid ceva
pentru a ne face cunoscuţi la nivel mai mare.
— Doar nu vreţi să îmbătrânim, cântând prin
localuri, nu-i aşa? Dacă nu ne mişcăm în următoarele luni,
 ANNE K. JOY

peste alţi trei ani nu o să-i mai pese nimănui de existenţa

noastră. O să fim prea bătrâni, din punctul lor de vedere.
Acestea erau cuvintele pe care obişnuia să ni le spună
în ultimele săptămâni. La început, i-am dat dreptate şi am
picat în această cursă. Câteva ore mai târziu am realizat că
sunt singură şi nefericită. Doar muzica îmi aducea bucurie
pe scenă, însă erau doar câteva ore pe săptămână.
Jay zâmbea cu un colţ al buzelor. Cândva, aplauzele
publicului format din câţiva zeci de oameni îl făceau să sară
de bucurie. Acum i se părea nesatisfăcător.
I-a salutat pe băieţi şi au schimbat câteva vorbe. Îi
priveam şi din habar nu am ce naiba impuls, simţeam că am
ceva important de făcut.
— Hei, Jay, l-am atenţionat eu.
S-a întors cu faţa către mine.
— S-a întâmplat ceva?
Mi-am muşcat buza inferioară.
— Putem să vorbim câteva minute?
— Chiar acum?
A făcut o grimasă, ca şi când n-ar fi fost disponibil.
— Da.
Era nedrept să spun că nu ţinea la mine sau că nu mă
respecta, doar că iubirea noastră, după aproape nouă ani,
căpătase o altă formă, una cu care nu voiam să mă
mulţumesc la cei douăzeci şi trei de ani ai mei. Prea tânără
pentru o dragoste îmbătrânită. Voiam să simt fluturi în
stomac, să fiu sărutată cu pasiune, să primesc flori, să mă
ţină în braţe sub clar de lună, să-mi acorde atenţie, să-mi
spună că mă iubeşte şi să mă facă să-i simt dragostea, să
râdem împreună, să facem dragoste... să iubesc un alt bărbat
şi să pornesc la braţul său pe un drum presărat cu bucurie.
— Iubito, discutăm când te conduc acasă.
6
 ANNE K. JOY

Mi-am umplut plămânii cu aer, apoi l-am scos treptat.

Până ce şi asta ne lipsea: locuitul împreună.
— Va fi prea târziu, Jay.
Şi-a încleştat maxilarul, mi-a cuprins braţul cu mâna
lui mare şi m-a tras deoparte.
— Spune-mi cât poţi de repede. Trebuie să ne
strângem lucrurile şi să încasez ultima sumă de bani de la
proprietarul localului.
— Nu sunt fericită, i-am zis dintr-o suflare.
Jay a izbucnit în hohote de râs.
— Era cât pe ce să te cred, a replicat, sărutându-mă
pe frunte.
— Ţi se pare că glumesc?
S-a uitat în stânga, în dreapta, apoi mi-a răspuns
răspicat:
— Da.
— Vorbesc serios, Jay. Simt că merg în jos, că sunt şi
suntem în cădere.
— Dar muzica...
— Ador să cânt, i-am tăiat brusc vorba. Totuşi, nu-
mi doresc succesul pe care mi-l creionezi în fiecare zi. Vreau
mai mult de la mine, de la viaţa asta. Vreau să simt că trăiesc
liberă precum păsările cerului.
— Doar nu te gândeşti să părăseşti trupa? Asta ar fi
cea mai stupidă alegere, Annabelle. Cu toţii avem nevoie de
tine. Tu eşti vocea noastră. Degeaba suntem buni în ceea ce
facem, dacă tu nu mergi mai departe cu noi. Mi-ar lua ani să
găsesc o persoană care să te înlocuiască.
Am respirat domol. M-am rezemat cu spatele de
peretele rece de alături şi mi-am mutat privirea spre podea.
— Timpul este preţios, iubito.

7
 ANNE K. JOY

Mâna lui mi-a mângâiat obrazul. Primul gest de

tandreţe după multe săptămâni.
— O să mă mai gândesc.
În definitiv, era nedrept să plec cu atâta uşurinţă, fără
să-mi pese de soarta lor.
— Gândeşte-te la noi, Annabelle.
Tonul îi era mieros.
— O fac, Jay. Tocmai de aceea am luat decizia de a
pune punct ca relaţiei noastre. Dacă mai există una...
Ochii i s-au mijit, iar mâna şi-a retras-o de parcă l-aş
fi ars.
Mi-am scos inelul de logodnă de pe deget şi i l-am
strecurat în buzunarul cămăşii.
— Va sta mai bine pe degetul unei alte femei.
— Ce-i cu tine? Doar nu mă părăseşti!
— Ţi se pare că fac altceva? Să fim sinceri cu noi şi
să admitem că relaţia noastră amoroasă este moartă de mai
bine de un an.
— Dar suntem logodiţi de doi ani şi avem alţi şapte
de relaţie.
Am dat din cap, aprobându-i.
— Ar fi putut să fie şi o sută. Jay, nu neg că ceva ne-a
legat până în acest moment. Numeşte-o obişnuinţă sau
dorinţa de a ne amăgi. Suntem prieteni, colegi de trupă, dar
aici...
L-am atins în dreptul inimii.
— ...e doar recunoştinţă pentru ce am avut. E tot ce
ne-a rămas.
— Annabelle, eu încă te iubesc.
— Oare?
Câteva clipe am tăcut, doar ne-am privit intens în
ochi.
8
 ANNE K. JOY

— Da, a răspuns.
— Atunci de ce eşti distant? De ce mă eviţi?
— Pentru că sunt ocupat să obţin contracte şi să
deschid un studio.
Eram de acord cu el că îşi focusa energia şi îşi
consuma tot timpul pentru cariera lui şi a noastră, însă
pentru mine, în calitate de iubită, motivul invocat nu era o
scuză pe care să o iau în calcul.
— Cu toate acestea, eu nu mai fac parte din viaţa ta,
altfel decât în calitate de artist vocal.
— Avem planuri pentru viitor.
Am râs uşor, dându-mi totodată capul pe spate.
— Planuri, zici. Când ne căsătorim?
— E important pentru tine?
— Îmi răspunzi tot cu o întrebare. Dar da, asta dacă
mergi alături de o persoană cu care-ţi doreşti să faci acest
pas. O să fiu sinceră şi o să-ţi mărturisesc că nu mai vreau să
fiu soţia ta. Flacăra noastră s-a stins.
Jay a înghiţit în sec.
— Ar fi trebuit să-mi spui. Pentru tine aş fi acceptat
să mergem undeva să oficializăm relaţia.
Am clătinat din cap şi m-am desprins de zid.
— Trebuia să o faci pentru tine, pentru noi... nu doar
de dragul meu.
Buzele i s-au întredeschis, pregătit să-mi dea o
replică, însă s-a răzgândit.
— Când am fi călătorit? am continuat să-i pun
întrebări.
— O să vedem lumea întreagă, Annabelle. Când o să
ajungem acolo unde mi-am propus, o să ai totul la picioare.
O să fii regina lor.

9
 ANNE K. JOY

— Unde ţi-ai propus, i-am subliniat de cum a

terminat de vorbit. Şi o familie? Când ai planificat să ai una?
— Te referi la copii?
— Da.
Nervos, Jay Clark şi-a trecut degetele prin părul
brunet.
— Suntem prea tineri.
— Ştiu. Nici nu ţi-aş fi cerut să avem unul acum sau
peste un an. Problema noastră e că îmi doresc să fiu mamă
în mai puţin de şapte ani, pe când tu nu cred că ai un copil
în plan nici peste alţi douăzeci.
Jay nu a comentat, doar s-a holbat cu disperare la
mine. I-am întins mâna, iar după ezitări, s-a resemnat şi mi-a
strâns-o cu fermitate.
— Cred că vă descurcaţi fără mine. Să strângeţi, mă
refer.
— Da, a răspuns, oftând. Ne vedem mâine seară.
Nu am mai rămas să mă schimb de haine, eventual să
îmbrac o pereche de blugi în locul rochiei mulate şi exagerat
de scurtă. Mi-am făcut loc prin mulţimea de oameni şi
mesele lor. Am căutat ieşirea, dar când am ajuns spre capătul
sălii, un bărbat mi-a atins coapsa.
— Ai cântat frumos, scumpo!
Vorbele mi le aruncase cu zeflemea.
M-am oprit din mers şi m-am apropiat de el.
Languros, mi-am aşezat palma pe umărul său. Era un bărbat
la patruzeci de ani, sufocat de singurătate, dar lipsit de
bărbăţie ca să-şi recunoască frustrarea şi disperarea.
— Ţi-a plăcut?
— Mult.
Tonul îi devenise seducător. Credea că are toate
şansele să-i pic în plasă.
10
 ANNE K. JOY

— Ai vrea să-ţi mai cânt?

Îmi fluturam genele ca să-i cresc speranţele.
— Ai face-o? m-a întrebat surprins.
Le-a aruncat o privire colegilor săi, ca un leu care
tocmai cucerise leoaicele din savană.
— Pentru tine, în fiecare noapte, i-am răspuns.
Mâna lui s-a poziţionat în jurul taliei mele. Încă stătea
pe scaun, ceea ce mă avantaja.
— Atunci să începem prin a bea ceva.
— De ce nu? am întrebat, zâmbindu-le tuturor
bărbaţilor de la masă.
El a ridicat mâna pentru a chema un chelner. I-am
lăsat-o jos, cu graţie, apoi am luat sticla de vin din mijlocul
mesei. Încă nu era complet goală.
— Hmmm... Harper, roşu. N-ai deloc gusturi rele.
Şirul de dinţi i-a ieşit la iveală. Bărbaţii ca el îmi
provocau greaţă.
Am ridicat sticla ca să închin cu ceilalţi. N-au întârziat
să-mi răspundă la toast, dar pe când ei şi-au golit paharele, i-
am turnat vinul pe cap.
Mâna i s-a desprins de mine. Şi-a dat scaunul în spate
ca să scape de vin şi totodată să se ridice în picioare, însă s-a
dezechilibrat şi a căzut.
— Căţeaua dracului! a zbierat el.
Avea ochii de un roşu aprins, semn că băuse mult şi
pe deasupra se mai şi enervase.
— Faptul că port o rochie scurtă nu-ţi dă dreptul să
mă atingi cu mâinile tale slinoase. Că sunt singură, nu
înseamnă că sunt şi disponibilă.
Am trântit sticla pe masă. Toţi din jur se uitau la noi.
— Doar căţelele în călduri umblă aşa, a lătrat el,
ridicându-se.
11
 ANNE K. JOY

A făcut un pas spre mine, eu unul în spate. Ştiam că

plănuia să mă lovească şi aveam convingerea că nu mi-ar fi
sărit nimeni în apărare înainte de a-mi lua cel puţin o palmă.
Însă o altă mână mi s-a aşezat cu tandreţe pe şold.
— E vreo problemă? s-a auzit din laterala mea.
Voce masculină, tânără, dar al naibii de autoritară.
— Căţe...
Doar privindu-l cu acei ochi negri, l-a adus la tăcere
pe cel care nu înceta să mă jignească.
— Domnişoara e cu mine. Data viitoare când o s-o
întâlneşti, o s-o respecţi!
— Altfel?
Întreba crezând că-l poate sfida pe acest străin tânăr.
Nu părea să aibă mai mult de douăzeci şi trei, poate şi patru
de ani. Avea ochii negri, părul brunet, tuns scurt, pielea uşor
creolă. Era înalt şi cu o constituţie atletică.
— N-ai vrea să afli răspunsul. Vino, mi-a cerut pe un
ton moale.
Hipnotizată, m-am lăsat condusă până afară din
restaurant. Nu a scos o vorbă până nu am ajuns în stradă şi
nici nu şi-a dezlipit mâna de pe mine, ci m-a ţinut ferm de
şold. Iar când am rămas singuri şi s-a îndepărtat cu un pas, i-
am simţit lipsa atingerii. Tipul trezise ceva în lăuntrul meu.
— Eşti bine? m-a întrebat.
— Da. Mulţumesc pentru că m-ai apărat mai
devreme.
— Aş fi făcut-o mai din timp, dar abia intrasem în
restaurant şi nu mi-am dat seama imediat de ceea ce se
petrecea între voi.
Am roşit fără să am vreun motiv, altul decât simpla
lui prezenţă. Momentul devenea stânjenitor.
— Am uitat să mă prezint. Sunt Annabelle Finley.
12
 ANNE K. JOY

I-am întins mâna, iar el, în loc să se grăbească să mi-o

strângă, m-a privit din cap şi până-n picioare.
— Joshua, mi-a răspuns cu întârziere.
Nu mi-am putut reţine zâmbetul.
— Joshua, i-am murmurat numele.
— De pe buzele tale sună mult mai bine. De fapt,
nu-mi amintesc să-l fi pronunţat careva cu atâta plăcere.
— Nu te flata singur! Trebuie să fie doar ceva în
mintea ta, domnule Joshua...
— Doar Joshua.
Mi-am încrucişat braţele la piept.
— Nu joci corect. Tu îmi cunoşti întregul nume.
— Pentru că mi l-ai spus.
Mi-am mijit ochii şi m-am prefăcut nemulţumită de
atitudinea lui.
— Bine. Uite cum facem, a reluat el. Accepţi să bem
ceva la primul bar pe care-l găsim, iar la sfârşit îţi spun cum
mă numesc.
— Să mergem! i-am zis.
Şi fără să mai pierd vreo secundă, am trecut pe lângă
Joshua, pornind în căutarea unui bar.

13
 CAPITOLUL 2

Joshua

— Pleci? m-a întrebat Mathias, fratele meu mai mic

cu doi ani.
Nu m-am oprit din a-mi arunca în rucsac câteva
lucruri. Mai erau vreo două ore până la lăsarea întunericului
şi tot pe atât până când mama şi tata se întorceau de la un
eveniment monden.
— Ce motiv aş putea să am ca să rămân?
Mathias şi-a strecurat mâinile în buzunarele
pantalonilor negri.
— Bănuiesc că o să te întorci.
— Poate, deşi acum o să mă grăbesc şi o să-ţi spun
că sper să nu mai vin vreodată în casa asta.
Mi-am pus rucsacul pe umăr şi m-am apropiat de
fratele meu.
— O să te caut pe tine, pe mama, dar nu şi pe el.
— E tatăl nostru, Josh.
De parcă aş fi putut uita acest detaliu...
— E malefic, i-am replicat. Dacă nu plec acum, mă
va distruge. O să mi-o arunce în braţe pe Leona Wade, o să
fiu obligat să iau de soţie o fetiţă de bani gata, cea mai
egoistă fiinţă de pe planeta asta. O să mă îngroape în afaceri
şi o să vrea să mă transforme într-un robot. Nu e de mine.
Nu vreau să-mi trăiesc viaţa după cum îmi dictează un tiran.
 ANNE K. JOY

Mathias şi-a încleştat maxilarul. Nu-mi putea nega

vorbele, dar totuşi, era nemulţumit de decizia pe care o
luasem.
— Mama o să sufere.
— Ştiu. Dar o să vin să vă văd ori de câte ori o să pot
şi o să fiţi singuri.
L-am strâns în braţe şi l-am bătut bărbăteşte pe umăr.
— Ai grijă de tine, Mat. Fă orice vrei, doar nu-i
permite să te pună în locul meu. Nu-l lăsa să te manipuleze
ca să-şi atingă scopurile.
M-am desprins şi am gonit pe scările vilei luxoase ce
purta amprenta Hyde la fiecare pas. Îl uram pe Colin. Îl
uram pentru că punea banii deasupra familiei. Făcea asta
dinainte să se căsătorească cu mama, astfel asigurându-se că
distruge mai multe destine, nu doar pe al lui.
M-am oprit lângă maşina mea Lexus şi mi-am scos
cheia din buzunarul blugilor. Am privit-o câteva clipe şi m-
am întrebat dacă să plec cu ea sau nu. După ce am luat o
hotărâre, am lăsat cheia pe capotă şi am plecat pe jos spre
nicăieri. Aveam un apartament pe numele meu şi m-aş fi
putut retrage acolo pentru o vreme. Însă ar fi fost primul loc
unde m-ar fi căutat. Nu voiam să dau ochii cu el.
Am mers prin oraş până am simţit că mă doare
fiecare os din trup. Am dat să mă retrag în primul restaurant
pe care l-am găsit în cale. Acolo, după cum îmi stătea în fire,
am intrat într-un bucluc, totul ca să salvez o tânără din
necaz. Annabelle Finley, după cum mi s-a prezentat ulterior,
de departe cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o
vreodată. Păr şaten deschis, lung şi puţin ondulat, ochi verzi,
provocatori şi intenşi, înaltă, talie de viespe, cu forme
voluptoase acolo unde erau necesare. Fata aceasta era mai
preţioasă decât un cufăr cu bijuterii.
15
 ANNE K. JOY

Nu i-am întrezărit frumuseţea până când nu am ieşit

afară din restaurant şi ne-am acordat reciproc atenţie.
Voia să-mi afle numele, dar eu nu-mi doream ca ea să
ştie că sunt un Hyde, fiul lui Colin Hyde, un renumit
bancher şi om de afaceri. Voiam în ochii ei să fiu eu, Joshua,
nu băiatul unei persoane importante din Salt Lake.
I-am zis că dacă vrea să-mi afle numele de familie
trebuie să bem ceva într-un bar. Mă aşteptam să-mi strige în
faţă să mă duc dracului şi eventual să mă pălmuiască. În
schimb, a spus:
— Să mergem! pe un ton hotărât.
Şi fără să clipească a început să păşească. După ce mi-
am revenit din şoc, am grăbit pasul pentru a o prinde din
urmă.
— Acum înţeleg de ce ai intrat în probleme.
Annabelle şi-a ţuguiat buzele.
— Dacă insinuezi că eu l-am îndemnat să mă pipăie,
te înşeli.
— Nu e vorba de asta. N-ar fi trebuit să mergi
singură într-un loc ca acela, la o oră târzie, pe deasupra,
îmbrăcată... provocator, am adăugat după ce am găsit
cuvântul potrivit.
— Mă aflam acolo pentru că am cântat alături de
trupa mea.
— Cânţi?
— Da. De câţiva ani.
Măi să fie! mi-am zis în gând.
— Ştiu, a continuat ea. N-ai auzit de noi. Încă nu am
avut apariţii televizate şi nici prea multe piese proprii.
— Cum se face că nu ţi-au sărit în apărare?
Ea a ridicat din umeri.

16
 ANNE K. JOY

— Se aflau în spate, ocupaţi cu ale lor. În fond, mai

bine că nu m-au văzut în postura respectivă. Vino, a zis ea,
făcându-mă atent.
— Unde?
— Am ajuns la bar.
Am privit-o din nou din cap şi până-n picioare,
nesigur că un tânăr de aproape douăzeci şi patru de ani ar
putea ţine piept unei armate de bărbaţi înnebuniţi după o
partidă de sex cu o femeie ca ea.
— M-am gândit mai bine, i-am zis. Mi-a pierit cheful
să beau o tărie.
— Stai aşa! Şi cu mine cum rămâne?
— Dacă vrei, intră, n-ai decât.
Desigur că n-aş fi lăsat-o singură.
M-a prins de tricou şi mi-a zis:
— Ai promis, Joshua şi cum naiba te-o mai chema.
Vino!
Îmi ordonase. Nu mă lăsase să aleg. Tras de făptura
aceasta, puternică şi plăpândă deopotrivă, am păşit înăuntru.
Localul era plin de fum, alcool şi ochi de bărbaţi aţintiţi pe
rochia ei cu paiete, scurtă şi decoltată.
Ne-am aşezat la bar şi am comandat brandy. Eu
aruncam ocheade în stânga şi-n dreapta, nu care cumva să-
ndrăznească vreun bărbat să se dea drept mascul alfa în faţa
ei.
— Nu mă întrebi nimic?
— Ăăă... nu, i-am răspuns.
— Adică nu eşti curios să afli ceva anume despre
mine?
Am stat puţin pe gânduri. Faptul că o plăceam, nu
însemna că trebuia să o agasez cu întrebări de bărbat singur
şi disperat.
17
 ANNE K. JOY

— Nu sunt disponibil, Annabelle.

S-a holbat la mine.
— Nu asta mi-a fost intenţia. Dar pentru liniştea ta,
află că nici eu.
Am tras aer adânc în piept.
— Nu sunt deloc surprins, domnişoară Finley. Până
la urmă, unei femei ca tine ar trebui să-i fie interzis prin lege
să nu aibă partener. Totuşi, iubitul tău nu ar trebui să-ţi
permită să umbli aşa.
— Aşa cum? m-a întrebat cu un iz de îngâmfare.
Şi fără a mai aştepta răspunsul meu, a golit paharul
dintr-o înghiţitură mare, apoi i-a făcut semn barmanului să
ne mai aducă un rând.
— Indecent îmbrăcată, singură sau însoţită de bărbaţi
străini, ca mine, i-am subliniat.
A aşteptat ca barmanul să umple paharele şi să
rămânem din nou singuri.
— O să fiu sinceră, Josh. Pot să-ţi spun Josh?
— Desigur, am bâjbâit eu.
Frumoasa Annabelle a mai luat o înghiţitură de tărie.
— Nu sunt într-o relaţie...
Inima mi-a tresăltat.
— ...dar nu înseamnă că sunt în căutarea uneia, dacă
mă înţelegi. Tocmai am pus capăt la ceva ce a durat nouă
ani. Da, am decis să mă despart de logodnicul meu, cu doar
câteva minute înainte să te întâlnesc.
— Ghinionul lui, am murmurat doar pentru mine.
Ne-am golit paharele, iar de această dată eu am cerut
încă un rând.
— Îndrăznesc să te întreb cum se face că priveşti
despărţirea cu atâta seninătate.

18
 ANNE K. JOY

— Pe de o parte nu e uşor. Mă întreb dacă nu cumva

am fost egoistă sau dacă nu am luat o decizie mai puţin
înţeleaptă. Ştii, obişnuinţa asta poate să doară în momente ca
acesta. Asta e tot ce ne-a rămas în urma anilor. Totuşi, pe de
altă parte, chiar inima îmi spune că a fost un pas pe care ar fi
trebuit să-l fac mai devreme. Jay...
Ea a căzut puţin pe gânduri, apoi, ca să-şi facă curaj
să continue, a mai luat o gură de alcool.
— Jay e un tip de treabă, doar că a uitat de noi ca şi
cuplu. Am devenit amici şi colegi de trupă, dar am încetat să
mai fim iubiţi, asta fără să ne dăm seama.
— Este doar pierderea lui.
Annabelle ar fi vrut să-mi dea o replică, dar şi-a
pecetluit buzele.
— O să continui să-l vezi. Nu te va deranja acest
lucru?
— N-am idee, mi-a răspuns ea. Nu m-am gândit la
asta. Dar da, o să fie puţin bizar la început. Sunt convinsă că
în doar câteva zile o să-l privesc ca pe ceea ce am fost în
ultimele luni, parteneri de trupă şi atât.
Neştiind ce să-i spun, m-am refugiat în ultimele guri
de brandy.
— Şi tu? m-a întrebat ea.
— Ce-i cu mine?
— Povesteşte-mi cum s-a sfârşit ultima ta relaţie de
dragoste.
— Crezi sau nu, nu am avut una serioasă. Să zicem că
nu am găsit încă femeia care să-mi sucească minţile
îndeajuns încât să oficializez legătura dintre noi.
Tatăl meu încercase să mă apropie de Leona Wade,
însă eu o evitasem pe cât posibil. În ciuda faptului că era o

19
 ANNE K. JOY

tânără cu un aspect fizic ireproşabil, nu voiam să o văd altfel

decât în calitate de amică.
— Încă eşti tânăr, Josh. Nu foarte târziu, am
convingerea că o s-o întâlneşti.
A ridicat paharul şi mi-a zâmbit larg.
— Noroc! a zis după o scurtă pauză.
Am toastat, ne-am golit paharele şi am chemat iarăşi
barmanul, apoi iar şi iar până când ne-am trezit ameţiţi şi
binedispuşi.
Am părăsit localul râzând şi fredonând melodii pe
care habar nu aveam că le ştiam pe de rost. Am făcut semn
unui taxi şi am urcat amândoi pe bancheta din spate.
Annabelle i-a spus şoferului strada şi numărul unde trebuia
să ne conducă şi aşa am ajuns împreună în apartamentul ei
de la marginea oraşului. Şi nu, nu aveam intenţia de a face
sex, ci doar căutam companie.
M-a invitat să mă aşez la masa din bucătărie. Ea a luat
o sticlă rece cu vin, a scos dopul şi a turnat în două pahare.
— Eşti un bărbat interesant, m-a complimentat. N-ar
fi trebuit să te aduc aici, dar chiar şi aşa, află că nu mă sperie
prezenţa ta în intimitatea căminului meu.
— Nici nu ar trebui, i-am replicat cu seriozitate în
glas.
A tăcut preţ de un minut, cât a bătut cu degetele în
masă, apoi a zis:
— Mi-ai promis că o să-mi spui numele tău complet,
străine. Am mers la bar, am băut până m-am ameţit, te-am
adus în apartamentul meu, dar încă n-am aflat cine eşti.
— Hyde, i-am spus. Joshua Hyde.
Annabelle a căzut pe gânduri, ca şi când ar fi căutat
numele în cele mai adânci colţuri ale minţii.

20
 ANNE K. JOY

— Interesant, dar după atâtea pahare cu brandy, nu-

mi spune nimic.
Nici nu-mi doream să mă deconspire.
— În fond, s-ar putea ca mâine dimineaţă, după încă
o sticlă de vin, să nu mi-l mai amintesc.
— Ai băut destul, nu crezi?
Annabelle şi-a trecut degetele prin păr, de la
rădăcinile închise la culoare şi până la vârfurile blonde.
— De acord, dar să-ţi amintesc că e noaptea mea de
doliu?
Am dat aprobator din cap. Ea avea dreptate, abia se
separase de logodnic.
— Parcă erai împăcată cu ideea.
— Chiar sunt, doar că nu vreau să regret mai târziu
că n-am acordat importanţă acestei despărţiri. Ştii şi tu cum
suntem noi femeile... Ca să ne ridicăm, mai întâi trebuie să
cădem, să plângem, să ne torturăm singure.
A luat paharul cu vin şi a gustat din el, apoi l-a privit
îndelung.
— Până ce şi pe acesta l-am cumpărat cu scopul de a-
l bea împreună. Se pare că-l beau cu un bărbat, dar nu cu
logodnicul meu, Jay.
M-am ridicat de pe scaun pentru a-i smulge paharul
dintre degete.
— E de ajuns, Annabelle. Dacă te-a pierdut, atunci
nu-l lăsa să merite durerea ta de cap după o noapte de beţie.
I-am prins încheietura mâinii, subţire şi delicată, apoi
am ridicat-o. Împiedicându-se de piciorul scaunului,
frumoasa Annabelle mi-a ajuns în braţe. Atingerea trupurilor
noastre a fost ca o explozie de dorinţă pe post de muniţie.
Încremeniţi de stânjeneală, ne-am privit arzător.

21
 ANNE K. JOY

— Cred că trebuie să plec. N-aş vrea ca Jay să ne

găsească pe amândoi aici.
— Noi nu am locuit împreună. Nu te îngrijora, căci
la cum îl cunosc, nu o să mai calce curând pragul uşii. Poate
doar în caz de vreo urgenţă în legătură cu trupa.
Şi-a aşezat capul pe pieptul meu şi a început să
danseze, ca şi când în fundal s-ar fi auzit o melodie lentă. N-
am zis nimic, ci doar i-am făcut pe plac şi am devenit
partenerul ei. Asta până când i-am simţit trupul fără vlagă.

22
 CAPITOLUL 3

Annabelle

M-am întors cu dificultate pe partea cealaltă. Aveam

impresia că peste noapte mi se triplase greutatea corporală.
Şi pe deasupra, tâmplele îmi zvâcneau.
— La naiba! am zis printre dinţi.
Căutam printre amintirile de noaptea trecută, însă cu
greu găseam frânturi din ce se întâmplase. Despărţirea de
Jay, scandalul cu acel bărbat, apariţia lui Josh, bar... Şi de aici
ecranul îmi devenea negru.
Nu mai rezistam să stau întinsă pe pat. Nu pentru că
aş fi fost îndeajuns de odihnită, căci aş fi vrut să mai dorm
câteva ore, ci din cauză că nu mai suportam durerea de cap.
Speram că odată ce mă ridic în picioare, dacă nu dispare,
măcar să nu mai fie atât de intensă.
Spre surprinderea mea, eram îmbrăcată cu rochia
purtată la concertul de aseară.
— Fir-ar! Trebuie să fi fost al naibii de beată.
M-am uitat în oglinda în care mă pregăteam pentru
evenimente. Machiajul era întins, aveam cearcăne, ochi
roşiatici şi păr încâlcit.
— Nici în cele mai rele coşmaruri n-aş fi putut arăta
la fel de oribil ca acum.
Şi mă mai întrebam de ce Jay îşi pierduse interesul
faţă de mine. Dacă în dimineţile petrecute împreună arătam
aşa, atunci era de înţeles.
 ANNE K. JOY

Mi-am scuturat capul, fără să realizez că o să

intensific durerea. Am intrat în baia dormitorului meu şi m-
am relaxat minute în şir sub apa fierbinte. Când am terminat,
mă simţeam cu mult mai bine.
— Am nevoie de o cafea, mi-am zis după ce m-am
privit în oglinda aburită.
După ce mi-am înfăşurat prosopul în jurul trupului,
am pornit spre bucătărie. Voiam să fac cafea şi să ascult un
post de radio.
Soarele pătrundea prin fiecare fereastră, iar sunetul
dat de aglomeraţia de afară nu lipsea nici el.
Am traversat camera de zi şi am păşit în bucătărie.
Înainte de a porni cafetiera, am ales un post de radio cu o
emisiune matinală. Prezentatorii păreau puşi pe glume şi
reuşeau să-mi transmită o parte din buna lor dispoziţie. Am
turnat apă în recipient, am adăugat câteva linguriţe de cafea
şi am aşteptat să fie gata.
Până una alta, m-am sprijinit de tocul geamului ca să
privesc tabloul agitat de afară. Trebuia să fie ora opt, ora la
care toată lumea aleargă undeva, nu oricum, ci nervoşi.
Din spate mi s-a părut că am auzit un ciocănit şi un...
— Bună dimineaţa!
...când m-am întors speriată. În primele două secunde
nici nu am ştiut cine era.
— Joshua? Cum ai intrat aici?
— Nu-ţi aminteşti?
Deloc, mi-am răspuns în gând.
— Am venit la tine după ce am plecat de la bar. Am
băut un pahar cu vin şi ai adormit.
— Ai rămas peste noapte?
Joshua a ridicat din umeri, totodată şi-a strecurat
mâinile în buzunarele blugilor.
24
 ANNE K. JOY

— Ai zis că Jay nu se întoarce, aveai o cameră

disponibilă şi nu te puteam lăsa singură în condiţia
respectivă. Dacă ţi se făcea rău peste noapte şi aveai nevoie
de ajutor?
— Mda... şi o respiraţie gură la gură, l-am ironizat eu.
M-am îndepărtat de fereastră pentru a opri cafetiera
şi radioul.
— Noaptea trecută ai părut disponibilă pentru o
astfel de gură de respiraţie.
L-am săgetat cu privirea.
— Mă simt ofensată. Cafea?
— Şi mic dejun, desigur, dacă nu-i prea mare
deranjul.
Mi-am mijit ochii. Drept cine mă lua, bucătăreasa lui?
În fine, se presupune că este invitatul meu, aşa că mă văd
nevoită să pregătesc câteva clătite, nu înainte de a merge să
mă îmbrac cu haine decente. Îl întâlnisem de câteva ore, însă
bărbatul acesta nu mă văzuse altfel decât mai mult
dezbrăcată. Nici nu voiam să-mi bat capul cu ce părere îşi
făcuse despre mine.
— Mă întrebam dacă e cazul să-mi amintesc de ceva
anume, am deschis eu subiectul, pe când puneam aluatul în
tigaia încinsă.
Josh sorbea din cafeaua fierbinte.
— Cum ar fi?
Abia după două secunde şi-a dat seama la ce mă
refeream, şi atunci a răspuns:
— Nu. Nu s-a ajuns unde îţi imaginezi. Şi nu pentru
că nu ne-am fi dorit, ci din cauză că nu cred că eşti pregătită
să o iei de la capăt. Eu nu sunt nici dezinfectant şi nici
pansament pentru răni de acest gen.

25
 ANNE K. JOY

Obrajii îmi ardeau. Cum nu voiam ca el să observe că

m-am ruşinat, mi-am îndreptat atenţia asupra clătitelor.
— Mai întâi descotoroseşte-te de trecut, l-am mai
auzit spunând după câteva clipe de tăcere.
— Nu sunt în căutarea unei relaţii amoroase. Cred că
ţi-am zis asta şi noaptea trecută.
— Într-adevăr. Acelaşi lucru ţi l-am menţionat la
rândul meu. Dar cine ştie... În definitiv, eşti o femeie
frumoasă, Annabelle.
— Crezi? l-am întrebat cu entuziasm.
Trecuse ceva timp de când nu mai auzisem un
compliment rostit cu seninătate şi sinceritate.
— Da, a răspuns pe un ton vehement. Nu ştiu câţi
bărbaţi ţi-ar rezista.
— O spui doar pentru că îţi pregătesc micul dejun
sau încă nu ţi-ai revenit după paharele de noaptea trecută?
Joshua a râs.
Am luat farfuria cu clătite şi m-am apropiat de masă.
Am oprit două pentru mine, celelalte i le-am oferit lui.
— Ce-ai zice să-mi închiriezi o cameră?
Întrebarea lui m-a făcut să mă înec cu cafea.
— Doar nu vorbeşti serios!
— Ba da. Caut un loc unde să stau, cel puţin până mă
hotărăsc ce vreau să fac cu viaţa mea.
Umerii mi-au coborât. Nu ştiam ce să-i răspund. Da,
voiam să mai petrecem o perioadă împreună, dar pe de altă
parte mă măcina gândul că nu ştiam nimic despre el. Era
ciudat să-i deschid larg uşa şi să-l poftesc să-mi cotrobăie
prin suflet.
— Nu cred că este o idee bună.
— Te temi de mine, a conchis el.
— Nu, am negat cu jumătate de gură.
26
 ANNE K. JOY

— E în regulă, Annabelle. O să luăm micul dejun, te

ajut să strângi pe aici şi îţi promit că apoi plec şi n-ai să mai
auzi de mine.
Asta nu-mi plăcea. Nu voiam să dispară pentru
totdeauna din viaţa mea. Prezenţa lui îmi făcea bine, nu
voiam să mă lipsesc de ea.
— Exagerezi, Josh. N-am zis că vreau să te evapori.
— Dar nici să rămân.
La naiba! Juca dur. Miza pe tot sau nimic.
— De ce aş avea încredere în tine? l-am întrebat.
I-am permis câteva minute să caute un răspuns care
să mă convingă.
— Am venit aici noaptea trecută. Cât îţi mai
aminteşti din ceea ce s-a petrecut între noi?
N-am răspuns, doar am strâns din dinţi şi mi-am
mutat privirea spre farfuria din faţa mea.
— Înţelegi unde bat? Aş fi putut profita de starea în
care te aflai. Cu toate acestea, te-am dus în patul tău, te-am
învelit şi am rămas să te păzesc. Oare nu este de ajuns cât să-
mi oferi un dram de încredere?
I-am analizat cu atenţie argumentele, însă nu m-am
grăbit să-i ofer un răspuns în secunda următoare, ci mi-am
luat timpul de care aveam nevoie. Era o hotărâre
importantă, una pe care nu o puteam schimba de la un
minut la altul.
— Nu-mi strică nişte bani în plus. O să te las să stai
aici o săptămână. Dacă ceva îmi displace la tine, pleci fără să
comentezi, bine?
Joshua mi-a zâmbit larg. Şi-a întins mâna peste masă
şi ne-am pecetluit înţelegerea.
— Nu o să regreţi, promit! a adăugat, scuturându-mi
zdravăn mâna.
27
 ANNE K. JOY

Atingerea lui mă ardea şi totodată îmi înfiora trupul.

Simţeam furnicături pe şira spinării şi un stol de fluturi în
stomac. Zbuciumată, mi-am retras mâna.
— Ceva îmi spune că o s-o cataloghez ca fiind cea
mai proastă decizie pe care am luat-o vreodată.
După micul dejun, Joshua a spălat vasele şi a curăţat
bucătăria, apoi s-a instalat în noul său dormitor, asta după ce
i-am predat o cheie de acces în apartament. După alte două
ceasuri, a ieşit afară, spunând că are ceva de rezolvat.
Văzându-mă singură, mi-am luat telefonul şi am mers la
„Cafeneaua Jessa”, unde lucra cea mai bună prietenă a mea,
Amy McKenzie.
De cum am păşit în local, am zărit-o şi i-am făcut un
semn scurt cu mâna. Era modul meu de a-i spune să ia cafea
pentru amândouă şi să vină să vorbim atunci când se
eliberează puţin. I-au fost necesare zece minute ca să aducă
două căni.
— De ce am impresia că ai ceva să-mi spui? a zis ea,
împingând una către mine.
— De-ar fi fost doar „ceva”.
Pe Amy o ştiam de când aveam zece ani. Am locuit la
o stradă distanţă şi am fost colege de clasă. Cu păr blond,
ochi albăstrui, ten alb şi o înălţime de un metru şi cincizeci şi
cinci de centimetri, Amy frângea inimile multor bărbaţi. Şi
deşi putea intra uşor într-o relaţie amoroasă, îi îndepărta
rapid, căci îşi dorea să întâlnească bărbatul perfect. Acesta
era motivul pentru care stătea mai tot timpul singură.
— Sunt ochi şi urechi.
Însă nu avea un ton convingător.
— Nu e vorba despre Jay, i-am replicat.
Amy nu îl plăcea pe Jay, dar nu încercase vreodată să-
mi ţină discursuri prin care să mă îndemne să mă despart de
28
 ANNE K. JOY

el. Doar mă sfătuise că ar fi mai bine să mergem pe drumuri

separate, căci din exterior, după cum vedea ea, relaţia era în
declin.
— Din fericire, a zis, dându-şi totodată ochii peste
cap.
— Ne-am despărţit.
Amy s-a holbat la mine.
— Vorbeşti serios?
— Da. Aseară, i-am precizat fără să mă fi întrebat.
— Şi nu v-aţi împăcat?
Părea şocată.
— Nu. Altfel de ce ţi-aş mai fi spus că ne-am
despărţit?
— Adică nu te-a căutat ca să îşi ceară iertare şi să vă
continuaţi relaţia?
— Nu l-am mai văzut de atunci. O să ne întâlnim
peste câteva zile, cred.
— Chiar a putut să fie atât de...
Şi s-a oprit, ca să-şi reţină cuvântul jignitor.
— Băiatul ăsta nu ştie ce a pierdut, a adăugat după o
scurtă pauză. Mai devreme sau mai târziu, te va căuta. Sunt
convinsă.
— Sunt momente în care şi mie îmi pare rău că s-a
terminat aşa. Ne pusesem speranţe, visasem şi ne făcusem
planuri, ca să le spulberăm dintr-o dată.
Amy şi-a fluturat o mână, apoi a luat o gură de cafea.
— A fost mai bine aşa, Annabelle. Peste nu mult
timp, după ce se mai aşează lucrurile, o să-ţi dai singură
seama că relaţia voastră era un dezastru. Mai târziu tot aici s-
ar fi ajuns. Nu poţi să tragi de ceva ce nu merge de la sine,
căci te oboseşte, te doboară şi într-un final îţi dai seama că e
momentul să te ridici şi să mergi singură mai departe.
29
 ANNE K. JOY

— Spui asta cu uşurinţă pentru că nu eşti în pielea

mea. În fine. Asta nu e singura prostie pe care am făcut-o şi
poate nici cea mai importantă.
Amy a râs.
— Scumpo, dacă i-ai spus adio lui Jay, n-ai putea să
faci ceva care să mă dea pe spate.
— Am cunoscut un alt bărbat.
— Serios?
— Îhîm... Am băut într-un bar, m-a condus acasă şi
am stabilit la micul dejun să locuim împreună pentru o
vreme.
— Aţi făcut sex?
Amy m-a întrebat stupefiată pe un ton ridicat,
stârnind curiozitatea tuturor celor aflaţi în cafenea.
— Şşşşşttt... i-am cerut eu să vorbească mai încet.
Ea şi-a acoperit gura cu mâinile, dându-şi seama că
cei din jur o auziseră.
— Îmi pare rău, a şoptit.
De parcă ar mai fi putut fi şters cu buretele acest
episod ruşinos.
— Nu s-a întâmplat nimic între noi.
Sau cel puţin nu din câte îmi aminteam. Aşa mă
asigurase şi Joshua.
— Şi atunci de ce naiba l-ai luat cu tine acasă?
M-am limitat la a ridica din umeri. În fapt, nu ştiam
răspunsul.
— Când pot să-l cunosc?
— Abia s-a mutat, Amy!
Dacă se putea numi mutat, căci Joshua nu-şi adusese
lucrurile. Încă putea să se răzgândească, să nu se mai
întoarcă şi să nu-l mai văd vreodată.
— Diseară?
30
 ANNE K. JOY

— O să se simtă agasat, i-am dat răspuns.

— Mâine seară.
Era în zadar să o ţin în frâu.
— Când vrei tu, am zis de această dată.
Ne-am terminat de băut cafeaua în grabă, apoi ne-am
luat rămas bun. Şi pentru că mai puteam să pierd o oră sau
două prin oraş, am făcut o oprire la piaţă, pentru a cumpăra
ingredientele necesare unei cine în doi. În ciuda a ceea ce-mi
spunea mintea, că este un străin, să-l dau afară din casă, să
nu gătesc şi pentru el, inima îmi radia de bucurie la gândul că
o să-l revăd curând şi că aş putea să-l surprind cu această
cină.
Unde îmi era moralitatea? La cinci minute distanţă
după ce am rupt relaţia cu Jay, am fost gata să mă arunc în
braţele lui Joshua. Doar că... el nu şi-a deschis braţele, căci
după cum mi-a atras atenţia, nu voia să fie pansament.
Odată folosit, ajută la vindecarea rănii, dar sfârşeşte prin a fi
aruncat la coşul de gunoi.
M-am întors acasă mai târziu decât am preconizat,
asta pentru că m-am pierdut printre rafturile magazinului.
Josh nu se întorsese încă. Am răsuflat uşurată şi m-am grăbit
să-mi schimb hainele, să-mi prind părul într-un coc lejer şi să
mă apuc să pregătesc friptură de vită.
După o jumătate de oră, uşa apartamentului s-a
deschis. Am simţit palpitaţiile inimii în tot trupul. Mi-am
şters mâinile şi mi-am aranjat părul în geamul de la bucătărie.
Nu m-am văzut suficient de bine, dar speram că mi-am
aşezat şuviţele rebele.
— Annabelle...
Dumnezeule, ce glas dulce şi masculin poate să aibă!
Strigă-mă din nou, te rog! mi-am zis în gând.
— Am ajuns acasă, l-am auzit după o scurtă pauză.
31
 ANNE K. JOY

Acasă... Ah! Ajunsese acasă. Suna ca şi când am fi

format un cuplu perfect normal, ca doi oameni care îşi
asumă relaţia şi o trăiesc în mod deliberat.
— Sunt în bucătărie, i-am răspuns, dregându-mi
vocea.
Iar când a păşit în aceeaşi încăpere cu mine, l-am
văzut cum ţinea într-o mână un ghiveci cu flori. Buzele mi s-
au întredeschis uşor, surprinsă de gestul său. Jay îmi adusese
ultima dată flori în ziua în care mă ceruse în căsătorie, cu doi
ani în urmă. De atunci, nici măcar o frunză sau o tulpină de
floare nu mai văzusem din partea lui.
— M-am gândit că ar arăta bine la geam.
S-a apropiat şi l-a lăsat pe pervaz.
— Vara nu-i vară dacă nu ai o floare pe care să o
admiri în fiecare dimineaţă, când te trezeşti sau îţi bei
cafeaua.
Gâtul mi s-a uscat deodată şi am simţit nevoia să
înghit în sec. Din privirea lui şi tonul folosit, vorbele aveau
dublu înţeles. Floarea putea să fie chiar şi o femeie
frumoasă. Mă complimenta sau mintea îmi juca feste?
— Cum ţi-a fost ziua?
Am tras aer în piept. Adoram detaliile acestea la el.
Abia acum îmi dădeam seama cât de mult îmi lipsiseră.
— Nu am făcut mare lucru. M-am întâlnit cu cea mai
bună prietenă, nişte cumpărături şi cam atât. Tu?
— Am avut câteva lucruri de rezolvat. Vreau să îmi
vând apartamentul.
— Ai unul?!?
— Da. În centrul oraşului.
Iniţial, l-am crezut pe cuvânt. Apoi am izbucnit în
râs. Îmi dădeam seama că trebuia să fie o glumă. Doar o

32
 ANNE K. JOY

persoană cu bani şi-ar fi permis un apartament într-o zonă

centrală.
— Vorbesc serios, Annabelle.
— Cum naiba ţi-ai permis un apartament acolo la...
câţi ani? Douăzeci şi cât?
— Aproape şi patru, a zis cu nonşalanţă. Muncind, a
răspuns apoi.
— Doar dacă aş avea zece locuri de muncă mi-aş
permite unul. Pe acesta l-am primit după...
Am înghiţit nodul care mi se pusese în gât. Încă mă
durea să spun cu glas tare.
— ...moartea tatălui meu.
— Îmi pare rău, a şoptit, punându-şi cu delicateţe
palma peste umărul meu. Sunt sigur că a fost un părinte cu
mult mai bun decât tatăl meu.
Fără să-mi dau seama, am făcut un pas în spate.
— E părintele tău, nu poţi să spui asta despre el.
— Judeci astfel pentru că nu te-ai aflat în locul meu.
Conştientizam că Joshua avea dreptate. Greşisem,
impunându-i să facă ceva, fără să îi cunosc situaţia.
— Aparenţele sunt înşelătoare, Annabelle. Să fii
părinte nu este o meserie sau ceva obligatoriu de făcut în
viaţa aceasta. Trebuie să ai fler, fie el cât de puţin. Doar aşa
o să-ţi creşti copilul într-un mediu propice. Nu-i de ajuns să-
l aduci pe lume, să-l trimiţi la studii şi să-l ajuţi financiar sau
să-l faci să fie o persoană importantă. Trebuie să-l dirijezi,
să-l asculţi când îţi vorbeşte, să-l înţelegi, să-i spui o vorbă
bună când are nevoie să o audă. E despre asta, a adăugat,
lovindu-se în dreptul inimii. Aş fi putut să am totul, însă nu
asta caut. Vreau să fiu liber, să iau propriile decizii, să fiu
responsabil, să-mi aleg singur femeia pe care să o iubesc

33
 ANNE K. JOY

pentru tot restul vieţii. Tu ai putea să trăieşti după un plan

bine creionat de către altcineva?
— Niciodată, am murmurat.
Mi-am muşcat buzele, ruşinată că îi provocasem o
asemenea reacţie, că trezisem în lăuntrul său nişte
sentimente pe care în mod evident îşi dorea să le ţină
îngropate.

34