Sf.

Ioan Iacob Hozevitul

Lacrimi uitate
1
Parintii mei, sarmanii,
De timpuriu s-au stins
Si eu fiind prea fraged
Atuncea nu i-am plans.
2
Dar a venit si vremea
Sa-i plang eu mau tarziu,
Cand ma aflam alaturi
De alt cinsit sicriu.
3
Caci Domnul randuise
Bunica sa ma creasca,
Sa-mi fie ea si tata
Si maica pamanteasca
4
Iar cand s-a dus batrana
Cu sufletul la cer,
Atunci in lumea asta
Eu am ramas stingher
5

Pe ea amar plangand-o
Cu lacrimi prea fierbinti,
Atunci eu dimpreuna
Plingeam si pe parinti
6
La inima durerea
A fost asa de grea,
Incat simteam dea pururi
Cum rana sangera.
7
Si rana asta veche
Abia s-a vindecat,
Cand Domnul intru slujba
Cea sfanta m-a chemat!