Era o dupa amiaza ploioasa de septembrie cand Kate cobori din taxiul care o aduse

de la gara. Revenise in Steamps, oraselul natal dupa mai bine de cinci ani. Mai exact,
cinci ani si aproape trei luni.

Se adăposti sub copertina hotelului luxos la care fusese cazată şi se întoarse spre
piaţa centrală a oraşului. De cealaltă parte a pieţei se afla clădirea impozantă a
primăriei,în faţa căreia tronau de zeci de ani aceiaşi copaci bătrâni şi ale căror frunze
cărămizii se legănau în bătaia vântului.

Kate cuprinse cu privirea întreaga piaţă şi oftă uşor. Recunoscu în sinea ei că se

simţea acasă aici mai mult decât la Londra,unde locuia de cinci ani. Cu toate astea, ar fi
preferat să nu se întoarcă aici. Tot ce era aici îi amintea cât de naivă fusese. Când John
Collen şeful şi prietenul ei o anunţase că trebuie să vină în Steamps, să pună bazele unui
parteneriat cu fabrica de mobilă Krombers, ea se blocase pe moment ne fiind în stare să
spună nimic. Mai târziu încercă să găsească tot felul de scuze pentru a nu fi nevoită să
revină aici,dar apoi,gândindu-se mai bine îşi zise că trecuseră cinci ani,acum era o femeie
matură şi că era timpul să-şi înfrunte trecutul.

A doua zi,când îi spuse lui John că se răzgândise,acesta o trase în braţele sale şi

o sărută pe obraz. Se cunoşteau de aproximativ patru ani,când el numai ce îşi deschise
primul magazin de mobilă, care acum făcea parte dintr-un lanţ de magazine răspândite în
oraşele mari ale Marii Britanii. Kate se prezentase pentru un interviu. Se plăcuseră din
prie mul moment şi în lungile ore de muncă ajunseră să se împrietenească,între ei
legându-se o frumoasă prietenie, uni colegi de serviciu suspectând că ei sunt un cuplu,
datorită ieşirilor dese împreună cu prietenii lor comuni.

O rafală de vânt o făcu să se în fioare în taiorul destul de subţire pe care îl purta.Kate

se gândi că ar fi fost bine dacă şi-ar fi luat şi ceva haine mai groase cu ea,mai ales că nu
ştia cum vor decurge întâlnirile de afaceri şi cât timp va trebui să rămână în oraş.

După ce se cază ş fu condusă in camera ei, Kate făcu un duş apoi îşi
despachetă hainele. Mai târziu,înainte să coboare la cină, în restaurantul hotelului,Kate
aruncă o privire asupra planului de afaceri care se va dezbate cu prilejul întâlnirilor pe
care le avea programate cu directorul şi totodată proprietarul fabricii de mobilă Krombers.
Kate îsi propuse să fie directă şi concisă,şi să îşi facă bine treaba pentru care venise aici.
Avea să-i dovedească lui Robert Krombers că nu mai era fetiţa naivă şi timidă căreia el îi
frânse inima şi care fugise plângând din faţa lui.

Îmbrăcă o rochie de seară crem, care îi venea până la genunchi şi care se asorta cu
părul ei de culoarea mierii. Se privi în oglindă. Ochii ei aibaştrii reflectaţi de aceasta îi
arătau o femeie frumoasă şi sigură pe ea, care ştie ce vrea de la viaţă. Doamne, de-ar fi şi
mâine la fel de sigură pe ea!

Aruncând o ultimă privire în oglindă coborî apoi în restaurantul hotelului şi fu

condusă imediat la o masă.
 În timp ce studia meniul cineva se opri în faţa ei.

-Kate, Kate Sharon?

Kate ridică capul şi îl recunoscu pe Max Arrow, un coleg de liceu.

-Max! Ce mai faci? Îl întrebă ea placut surprinsă să-l revadă.

-Kate, nu-mi vine să cred! Ce faci aici? De câţi ani nu ne-am văzut?

-Să fie şase, şapte ani, zise ea gândindu-se puţin. Cred că de la terminarea liceului.

-Ce bine arăţi! Eşti o încântare pentru ochii mei. Eşti singură? Pot să mă aşez?

Kate îi făcu semn arătând spre scaunul din faţa ei.

Stătură de vorbă, rememorând anii de liceu şi râzând împreună la evocarea unor amintiri
hazli din acea perioadă. Kate îi spuse lui Max că venise în oraş pentru afaceri, iar acesta,
la rândul lui, îi spuse că se afla la restaurant pentru a lua masa cu un client,care
renunţase înultimul moment şi că se pregătea să plece când o văzuse. Apoi o întrebă
politicos dacă putea să ia masa împreună cu ea. Kate acceptă cu plăcere, mai ales că
Max era un tânăr plăcut cu păr şaten şi ochi căprui şi avea un dezvoltat simţ al umorului,
care îi mai lua gândurr5ile de la problemele ei.

Comandară câte o porţie de tocăniţă de vită, iar la desert o salată de fructe şi o

cafea.

Kate îi simţi prezenţa de cum intră în încăpere. Privirea ei fu atrasă ca un magnet de

silueta lui impozantă. Kate se gândi că deşi ea era înaltă,având un metru şi şaptezeci de
centimetri, dar apoi îşi aminti că atunci când era lângă el, trebuia să privească în sus.

Încercă să tragă aer în piept. Era mai frumos şi mai atrăgător decât îşi amintea ea.
Părul lui negru contrasta puternic cu costumul şi cămaşa deschise la culoare. Ochii lui
verzi, care o urmăreau şi în vis, ajungând să o obsedeze, îi aminteau de întinderea
nesfârşită a oceanului. Îşi amintea cât de uşor îşi pierdea şirul gândurilor când îi întâlnea
privirea. Ca şi acum. El o privea cu ochi reci şi duri, siguranţa şi agoganţa pe care le avea
făcând-o pe Kate să se simtă mică şi neînsemnată.

El se apropie de masa lor.

-Bună seara, Kate, zise el peun ton solemn.

-Bună seara, domnule Krombers, zise ea coborându-şi privirea, fără a o putea susţine
pe a lui, temându-se că el o să-şi dea seama cât de vulnerabilă se simţea şi cât era de
nesigură.

El se întoarse spre Max.

- Bună seara, Arrow!

 Bună seara, domnule Krombers

Robert se întoarse din nou spre Kate.

-Văd că ai companie plăcută, zise el uitându-se la ea şi a fişând un zâmbet ironic.

Cum a fost drumul? Sper să-ţi facă plăcere şedereala acest hotel. Mâine dimineaţă la
oraa nouă o să trimit o maşină să te ia şi să te aducă la fabrică, iar mai târziu o să putem
sta de vorbă.

În timp ce Robert vorbea, de ei se apropie o roşcată,care îşi strecură o mână pe sub

braţul lui Robert.

Kate se uită la chipul lasciv al femeii şi constată că nu îi place persoana, şi nici gestul
posesiv cu care îl atinsese pe Robert.

Kate îi mulţumi pentru amabilitate şi îl asigură că se simte foarte bine la hotel, după
care Robert spuse noapte bună şi se îndepărtă cu roşcata agăţată de braţul lui.

-Doamne, ce intrare!exclamă Max. Pe Robert Krombers ai venit să-l vezi? Ei, atunci se
pare că voi mai avea plăcerea să te văd.Sunt avocatul lui.

-Cine e însoţitoarea lui?nu se putu abţine Kate să întrebe.

-Se numeşte Celina Doplle şi e iubita lui. Sunt un cuplu de mai mult timp şi deşi nu
sunt logodiţi, lumea presupune că la un moment dat se vor căsători.

Kate nu spuse nimic, ne fiind în stare să întreţină o conversaţie în,acest moment şi

încercând să ignore junghiul din inimă.

La scurt timp e i se despărţiseră cu promisiunea că se vor mai revedea.

Kate urcă în camera ei dezamăgită de ea însăşi şi de furtuna de emoţii din sufletul ei.
După ce se întinse pe pat închise ochii şi se lăsă să alunece în trecut.

Avea optsprezece ani când părinţii ei muriseră într-un accident de maşină pe când se
întorceau de la serviciu. Domnul Walter Krombers ,proprietarul fabricii Krombers şi
bunicul lui Robert, o luă sub aripa lui, angajând-o ca sistentă personală.

Kate, fiind dezgheţată şi dornică să înveţe, în câteva luni ajunse să cunoască

problemele fabricii şi încerca să să întindă o mână de ajutor tuturor

Îşi aduse aminte când îl văzuse prima dată pe Robert. Mersese într-o sâmbătă la
reşedinţa Krombers pentru ca domnul Walter să semneze nişte hârtii şi atunci îl văzuse
pe Robert şi pe prietena lui de atunci înotând în piscină. Din primul moment în care îl
văzu i se opri respiraţia. Ea salută, se prezentă, şi întrebă unde îl poate găsi pe bunicul lui,
iar el îi răspunse, nearuncându-i nici măcar o privire.
 După câtva luni starea de sănătate a domnului Walter se înrăutăţi lăsând tot mai multe
sarcini în grija lui Kate şi într-un final se hotărî să-l cheme pe Robert să vină şi să preia
conducerea fabricii. Atunci cei doi făcură o ficial cunoştiinţă şi petrecură mai mult timp
împreună, Kate încercând să-l pună la curent cu afacerile fabricii.

Într-o dimineaţă, el ajunse cu câteva minute înaintea ei la birou şi îşi savura deja
cafeaua, stând în picioare la fereastră şi privind afară. Când auzi uşa se întoarse cu faţa
spre ea şi puse ceaşca de cafea pe birou.

-Bună dimineaţa, spuse el alunecându-şi privirea pe corpul ei începând cupărul ei

blond şi terminând cu picioarele ei lungi, încălţate în panto fi cu toc.

-Bună dimineaţa, domnule Krombers,zise şi ea neîndrăznind să-l privească,de

frică să nu se trădeze şi ca el să nu-i simtă bătăile repezi ale inimii, aşa cum se întâmpla
de fiecare dată când îl vedea.

El veni încet spre ea şi zise încet:

- Mă cheamă Robert, Kate. Repetă şi tu, zise el şi cu degetul mare îi mângâie faţa.

-Robert, zise ea încet şi cu vârful limbii, ca de fiecare dată când era nervoasă.

El gemu încet.

-De ce ai făcut asta? Acum trebuie să te sărut şi e numai vina ta. Îşi lăsă capul în jos
şi o sărută încet şi cu blândeţe. În primele clipe ea crezu că visează, dar simţea apăsarea
buzelor lui pe ale ei şi începu să-i răspundă la sărut. Când limba lui o atinse pe a ei ea
simţi furnicături în tot corpul. Sărutul se transformă într-unul pasional iar mâinile lui se
plimbau pe spatele ei, apropiind-o mai mult de corpul lui.

-Ce dulce eşti, zise el şi îi sărută cu pasiune gâtul, în timp ce mâinile îi cuprinseră
sânii şi trimiţând un semnal de avertizare care o aduse pe Kate cu picioarele pepământ.

El îi simţise reţinerea şi se opri, uitându-se în ochii ei albaştrii.

-Iartă-mă! Nu aveam intenţia să te sărut, dar mă gândescde mai mult timp la asta şi
am vrut să văd dacă eşti tot atât de dulce precum pari. M-am convins că eşti şi mai dulce.

Ea se înroşi şi nu îndrăzni să se uite la el până ce el se îndepărtă de ea.

Toată ziua Kate fusese zăpăcită. Mai târziu, când ajunse acasă ea îşi propuse să nu
se mai apropie de el, să păstreze distanţa,dându-şi seama că deşi ea era îndrăgostită de
el, el nu sinţea decât dorinţă pentru ea. Robert era un bărbat cu experienţă,iar ea era doar
o copilă. Era convinsă că dacă îl va lăsa să se mai apropie de ea ,dacă o va mai săruta
sau dacă vor ajunge să facă dragoste,cea care va avea de suferit va fi ea.

Peste trei săptămâni Kate fu invitată la aniversarea unei colege e liceu. We simţi
bine la petrecere, dansă toată seara cu un băiat drăguţ care se oferi să o conducă acasă.
Ajunşi în faţa casei îl lăsă să o sărute vrând să vadă dacă simţea la fel când alt bărbat
decât Robert o săruta. Dar nu simţise nimic. Îşi luară la revedere şi ea îsi cauta cheia în
geantă când auzi paşi în spatele ei.

-Bună seara,Kate,spuse Robert, iar după tonul vocii, Kate îşidădu seama că e
supărat.

-Bună seara, domnule Krombers. De ce aţi venit aici?întrebă ea cu emoţie.

-Ţi-a plăcut Kate? Am văzut că l-ai sărutat. I-ai răspuns cu aceeaşi pasiune cu care
mi-ai răspuns mie?întrebă el şi din felul în care se apropie de ea Kate îşi dădu seama că
era furios.

Kate se întoarse şi deschise uşa.

-Nu mă inviţi înăuntru?întrebă el ironic.

-E târziu şi încă nu mi-aţi spus ce faceţi aici.

-Invită-mă înauntru şi o să-ţi spun.

Ea se gândi un moment, apoi îl lăsă să intre. Îl conduse în salon şi îi făcu semn să se

aşeze,dar el rămase în picioare.

-Am venit să-ţi spun că mâine plec la New York să-mi termin proiectul pe care l-am
început acolo. Acum că bunicul meu se simte mai bine, cred că pot amâna cu două luni
preluarea conducerii fabricii şi să-mi duc la bun sfârşit munca de acolo. Vorbind, el se
apropie de ea.

-Şi eu cetrebuie să fac?întrebă ea şi încercă să nu se dea înapoi arătându-i astfel

că o intimidează.

El veni spre ea şi o cuprinse în braţe.

-Să mă săruţi, zise el înainte de a o săruta, trezind în ea o mulţime de emoţii.

Kate nu vroia să-i răspundă la sărut, dar nerezistând atracţiei pe care o simţea faţă de
el, îşi afundă mâinile în părul lui negru şi îl apropie şi mai mult de ea.

El îşi plimbă mâinile pe spatele ei ca maiapoi să îi cuprindă sânii. Ea scoase un sunet

surrprinsîn faţa dorinţei pe care o simţea când el îi mângâia sânii, făcând-o parcă să
plutească.

-Esti frumoasă,zise el sărutând-o cu pasiune pe gât, în timp ce mâinile îi găsiră

fermoarul rochiei şi trase de el în jos. Când rochia îi căzu,lăsând-o numai în sutien, Robert
îi sărută înnebunit sânii prin acesta, dantela umedă lipindu-se de piele, făcând-o să se
înfioare.

Într-un târziu, el se ridică în picioare şi luând-o de mână o conduse până la

canapea unde se aşeză şi o strânse în braţele sale. Kate îşi coborî privirea spre el şi văzu
în ochii lui aceeaşi dorinţă care îi străbătea şi ei corpul, simţind cum pielea ei ardea lq
contactul cu gura şi mâinile lui.

Îi desfăcu sutienul şi îi atinse sânii cu lăcomie.

-Nici nu şti de când îmi doresc să fac asta! Încă de când te-am văzut prima oară,
lângă piscină.

Kate îşi dorea să simtă şi ea pielea lui sub mâinile ei şi îi descheie nasturii cămăşii,
mângâindu-i spatele şi pieptul perfect proporţionate.

-Aşa Kate, atingă şi tu, zise el părând că alergase la un maraton, aşa de repede şi
des respira. Mâinile lui îi mângâiau picioarele, şoptindu-i la ureche cât de mult îi plăcea
să o mângâie şi cât de mult o dorea.

Kate era pierdută fremătând de dorinţă sub atingerile lui experte.

Apoi el îşi ridică capul şi trase aer în piept, încercând să respire normal.

-Ar trebui să ne oprim cât mă mai pot controla, zise el uitându-se la ea. Ştiu că eşti
virgină, Kate.

Ea se uită la el şi zise cu o voce răguşită:

-Dar eu nu vreau să ne oprim.

Eşti sigură?o întrebă Robert şi ea dădu din cap.

Atunci el o întinse pe canapea şi se lăsară purtaţi de pasiune până nu au mai putut să

suporte acel dulce chin şi atunci el o pătrunse cu blândeţe şi o făcu să zboare pe culmile
înalte ale plăcerii. Apoi, cuprinşi de toropeală dormiră îmbrăţişaţi pe canapeaua îngustă.

Dimineaţa, ea se trezi simţind un miros plăcut de cafea. Deschise ochii şi îl văzu pe

Robert pe fotoliul din faţa mesei sorbind dintr-o ceaşcă de cafea.

-Bună dimineaţa. Ea se ruşină şi trase cuvertura canapelei până sub bărbie. Nu-i
nevoie, continuă el, am văzut tot ce era de văzut, ba chiar am şi atins, spuse el cu un
zâmbet, apoi deveni serios. Bine că te-ai trezit. Tebuie să plec,în două ore avionul meu
decolează. N-am vrut să plec fără să-mi iau rămas bun. Se apropie şi o sărută scurt pe
buze şi uitându-se în ochii ei zise: vorbim când mă întorc.

Următoarele săptămâni trecură pentru Kate ca prin ceaţă. Abia se putea concentra la
muncă, iar serile şi le petrecea în pat gândindu-se la ce s-a întâmplat între ei şi neştiind
ce o să se întâmple când Robert o să se întoarcă în Steamps. Îşi închipuia în minte o
mulţime de scenarii. Ştia că el nu o iubea dar ceea ce văzuse în ochii lui era dorinţă şi
poate că acea dorinţă se va transforma şi în iubire. Spera asta din tot sufletul ,pentu că ea
îl iubea şi ştia că iubiea pe care o simţea pentru el era penrtu totdeauna.
 6

La o lună după ce Robert plecă la New York, bunicul lui suferise în decurs de două
zile trei atacuri de cord, ultimul dintre ele fiindu-i fatal. Tot oraşul îl plângea pentru
bunătatea şi generozitatea lui.

Robert veni acasă a doua zi pentru a se ocupa de funerariile bunicului său. Părinţii lui
muriseră într-un accident de avion pe când el avea cincisprezece ani şi de atunci îl
crescuse bunicul său, el fiind singurul lui urmaş.

Kate merse şi îşi depuse omagiile împreună cu o parte din colegi, urmând să fie
prezentă şi la înmormântare.

În dimineaţa înmormântării, Kate găsi în cutia poştală o scrisoare din partea

avocatului domnului Walter, în care o ruga să ia parte la citirea testamentului acestuia,
după slujba de înmormântare,la reşedinţa acestuia.

În biroul domnului Walter erau prezenţi doamna Mary, menajera devotată a

răposatului, Kate şi Robert. Avocatul citi testamentul, iar menajera plânse când auzi că
stăpânul ei se gândise la ea şi îi lăsase zece mii de lire. După citirea acestei părţi, doamna
Mary fu rugată să iasă din birou. Mai departe, avocatul îi pronunţă numele lui Kate şi
aceasta află şocată că domnul Krombers îi lăsase moştenire o sută de mii de lire. Prea
şocată să mai poată spune ceva, ea merse în salon şi privi pe fereastră. Spera să poată
vorbi cu Robert şi să-şi exprime regretele pentru bunicul lui.

După aproximativ jumătate de oră uşa biroului se deschise şi avocatul fu condus

spre ieşire, apoi Robert intră în salon şi se îndreptă direct spre bar.

Kate veni de la fereastră şi îi puse o mână pe braţul lui.

-Robert, zise ea ridicând ochii spre el, îmi pare rău pentru..., se opri când îi văzu
ochii ironici şi încruntarea feţei.

Spune-mi, Kate, ce servicii i-ai făcut bunicului meu pentru a-ţi lăsa o asemenea
sumă de bani. Probabil că eşti dezamăgită, cred că sperai la mai mult.

Ea îşi imagină o mulţime de scenarii ale revederii lor, dar acesta nu era unul dintre
ele. Fu atât de surprinsă de aceste cuvinte şi de tonul dispreţuitor cu care îi vorbise că
abia reuşi să îngâne câteva cuvinte.

-Dar...eu...nu am ştiut... nimic de aceşti bani!

El se întoarse cu spatele la ea şi ei îi păru bine că nu-i mai vedea privirea încărcată de

ură.

Trecură câteva minute fără ca vreunul dintre ei să spună ceva. Aflând ce gândeşte el
despre ea, ei începură să-i curgă lacrimi pe obrajii înroşiţi de ruşine.

Robert mai sorbi o dată din paharul pe care îl avea în mână şi se întoarse spre ea,dar
nu o privi în ochi, părând că nu vede lacrimile fierbinţi de pe faţa ei.

-Dacă pentru asta te-ai culcat cu mine, pentru mai mulţi bani sau pentru o poziţie
socială mai bună,...poate chiar sperai că te voi lua de soţie! Ei, atunci află fetiţo ,că ai dat
greş, cu mine nu-ţi merge.

Auzind aceste cuvinte,Kate se întoarse şi ieşi fugind din cameră pentru că nu vroia
ca el să-i audă gemetele de durere. Ea vroise să-i spună că-i pare rău pentru bunicul
lui,să-i explice că nu ştiuse de aceşti bani şi că oricum nu îi vroia. Vroia să-l cuprindă în
braţe şi să-i spună că-i fusese dor de el. Cât de proastă putea să fie.! Un bărbat atât de
arogant şi atât de puternic, care emana atâta virilitate şi stăpânire de sine nu se putea
îndrăgosti de o fetiţă ca ea. Aşa era, ea era o fată timidă de douăzeci de ani, iar Robert era
un bărbat de douăzeci şi cinci de ani,cu experienţă, care ştia ce vrea.

Era adevărat că ea vroise să facă dragoste cu el pentru că îl iubea, dar se părea că

pentru el nu contase că ea i se dăruise, luând darul ei ca pe ceva ce i se cuvenea.

Fugi până nu o mai ţinură picioarele, oprindu-se sub un copac umbros unde plânse
până ce lacrimile îi secară, apoi merse pe jos până acasă.

Ajunsă acasă, făcu un duş lung, apoi cu o ceaşcă de cafea în faţă, se aşeză în
bucătărie la masă, hotărând ce trebuia să facă mai departe. În Steamps nu mai putea
rămâne, trebuia să plece, nu putea să-l vadă pe Robert în fiecare zi.

Se hotărî să plece la Londra. Oraşul îi dădea nenumărate posibilităţi şi ea învăţase

multe lucruri în cei aproximativ doi ani cât lucrase pentru domnul Krombers. Cu banii
economisiţi până acum îşi va putea permite să-şi găsească o locuinţă până îşi va găsi un
serviciu.

Hotărârea fiind luată, începu să-şi facă bagajele. Sună la gară şi se interesă la ce oră
are tren spre Londra a doua zi. Se gândi că o să sune de la Londra mai târziu, pentru a
găsi o agenţie imobiliară care să-i găsească un cumpărător pentru casă. Cu aceste
gânduri adormi epuizată până a doua zi.

Revenind în prezent, Kate realiză că, deşi trecuseră mai bine de cinci ani, durerea era
la fel de intensă ca şi atunci. Crezuse că trecuse peste, că depăşise momentul, dar
recunoscu în sinea ei că nu era aşa.

Nu vroia să mai fie vreodată umilită ca în acea zi, de aceea nu mai permisese niciunui
bărbat să se apropie de ea. Desigur că mai ieşise cu bărbaţi, dar nu fusese interesată de
niciunul,aşa că se retrăgea înainte ca relaţia să devină serioasă.

Crezuse că dacă o să revină aicişi o să dea ochii cu el, ea o să poată merge mai
departe, sperând să poată permite unui bărbat să se apropie de ea fără să-i fie teamă că
o să o rănească. Vroia asta! Vroia să-şi întemeieze o familie, vroia copii. Era invidioasă pe
colegele ei, care povesteau la serviciu ce năzbâtii făceau copiii lor, şi care arătau cu
mândrie fotogra fiile acestora, chiar şi străinilor.

Acum, după ce îl revăzuse pe Robert, în seara asta, se gândi că fusese o greşeală

să se întoarcă, în faţa lui simţindu-se aceeaşi fetiţă timidă şi fâstâcită, ca de fiecare dată
când îl vedea.

Deci nu se schimbase chiar atât de mult pe cât ar fi vrut. În orice caz, îşi promise
că el nu o va mai răni niciodată şi, de asemenea, că nu va şti niciodată cât de mult
suferise ea.

Va face faţă, se încurajă singură. Va trebui să se întâlnească cu el d2 câteva ori, îşi

va face treaba cât de bine putea, iar săptămâna viitoare va pleca acasă,la Londrs, unde va
fi în siguranţă

A doua zi, la oa nouă,limuzina companiei Krombers, o aştepta în faţa hotelului. Un

sfert de oră mai târziu ea intra pe poarta fabricii, unde o aştepta directorul executiv,
acesta propunându-i să facă un tur al fabricii. Kate acceptă bucuroasă, fiind uşurată că
nu trebuia să-l vadă încă pe Robert.

Robert era în biroul său, situat la etajul întâi al clădirii, cu vedere spre hala principală
a fabricii. O urmărea cu privirea pe Kate. Îi ceruse directorului său executiv să-i facă el
turul fabricii pentru ca el să o poată urmări în linişte.

Kate se schimbase! Cât se schimbase! Devenise o femeie foarte frumoasă şi sigură

pe ea. Nu mai era fetiţa timidă care se bâlbâia de fiecare dată când discutau. Înflorise,
pur şi simplu.

Se uita la ea şi vedea cum muncitorii, care o recunoscuseră, veniră să o salute, iar

ea le răspundea zâmbind. Doamna Shaddon venise la ea şi o îmbrăţişase.

Ea păşea sigură pe ea împărţind zâmbete în stânga şi-n dreapta, ca o femeie care se

ştie frumoasă şi admirată.

Oare câţi bărbaţi trecură prin patul ei, după el astfel încât ea să capete o aşa mare
încredere în ea?se întrebă Robert strângând pumnii. Oare gura ei mai avea acelaşi gust
bun, sânii ei mai erau la fel de tari şi de ridicaţi, picioarele lungi ei la fel de fine la atingere?
Oare câţi bărbaţi îşi îngropară faţa în părul ei de culoarea mierii, câţi bărbaţi se pierduseră
în ochii ei albaştrii, uitând cum îi cheamă?

Nu conta, nu mai conta, îşi spuse Robert. Acum o regăsise şi indiferent cum vor
evolua lucrurile nu o va mai lăsa să plece din viaţa lui.

Nici acum nu-i venea să creadă ce noroc avusese să o regăsească. Fusese la o

întâlnire a producătorilor de mobilă, în Glasgow, unde intrase în vorbă cu John Collen la
recepţia organizată după întâlnirea propriu-zisă. John îl întrebase de unde vine, iar el îi
spuse. Surprins, John îi spuse că şi Kate, prietena lui şi mâna lui dreaptă, era din
Steamps.

Atunci inima lui Robert tresări, şi pe un ton plictisit, ca să nu se trădeze,îl întrebă pe

John numele ei întreg, părând numai că vrea să facă conversaţie.

Când se convinse că despre Kate a lui e vorba, Robert deveni mai interesat de
conversaţie şi îi propuse lui John o viitoare colaborare între fabrica lui şi lanţul de
magazine al căror proprietar era John. Schimbară numere de telefon, urmând ca detaliile
să fie puse la punct mai târziu.

După câteva zile, Robert îi telefonase lui John, iar acesta îi spuse că o va trimite pe
Kate la mijlocul săptămânii viitoare.

Acum Kate era aici. Aseară, nu mai avusese răbdare. Trebuia să o vadă, să se
convingă că era aici. Ca scuză, o invită pe Celina să ia masa împreună la restaurantul
hotelului unde se cazase Kate. Nu mai avea răbdare până când Celina îşi refăcea
machiajul la toaletă şi intră singur în restaurant.

O văzuse la masă cu Max Arrow, acesta povestea ceva, iar ea râdea uşor.

Când se simţi privită întoarse capul,şi când întâlni privirea lui, ochii ei albaştrii, care
până atunci fuseseră calzi şi zâmbitori, deveniră reci şi precauţi. Probabil că ea îşi
amintea ultima lor întâlnire, cea din salonul casei lui,în ziua în care el îşi înmormântase
bunicul.

Fusese îndurerat de moartea bunicului său şi se simţea vinovat că nu fusese lângă

el. Fusese de asemenea surprins de suma însemnată de bani pe care bunicul lui i-o
lăsase moştenire, dar mai târziu, gândindu-se la munca depusă de ea în cei doi ani cât
fusese asistenta lui, Robert consideră că îi merită.

Îi vorbise dur, fără să gândească, de fapt, ceea ce spunea, ştiind foarte bine că ea
fusese virgină până în noaptea pe care o petrecuseră împreună. De fapt, îi era ciudă pe el
însuşi, pe orele lungi pe care le petrecuse la New York, gândindu-se la ea. Abia aştepta
să o vadă, să se convingă că era reală, că nu visase noaptea aceea pe care o retrăia în
minte în fiecare seară, fiind speriat de intensitatea sentimentelor pe care le simţea pentru
ea şi realizând cât de importantă devenise ea pentru el într-o perioadă scurtă de timp. Pe
de altă parte, nu ştia la ce să se aştepte din partea ei, ne fiind sigur că ea simţea la fel ca
el.

Chiar când spunea acele cuvinte grele îi părea rău şi vroia să-şi ceară scuze, dar ea
plecase atât de repede, încât el se gândi că era mai bine ca ea să se liniştească mai întâi.

La începutul săptămânii următoare, când veni la birou, Robert avea de gând, în

primul rând să-i ceară scuze lui Kate, apoi să o invite la cină şi să-i spună cât de mult se
gândise la ea, şi să încerce să o convingă că le-ar fi bine împreună, formând un cuplu atât
la birou cât şi în viaţa particulară, fără să-şi dezvăluie adevăratele lui sentimente până
nu-şi dădea seama ce simţea ea pentru el.

Ea nu era în biroul ei când Robert ajunse aici, şi el crezu că are treabă prin alte
birouri. După zece minute sună să vină în biroul lui, dar când ridică capul văzu altă
secretară de la alt departament.

-Unde e domnişoara Sharon?întrebă el încruntat.

-Îmi par rău, domnule Krombers, dar domnişoara Sharon a venit zilele trecute şi şi-a
depus demisia. O găsiţi pe biroul dumneavoastră. Eu am fost desemnată temporar să vă
ajut.

El o concedie repede şi găsi într-adevăr pe birou un plic cu numele lui scris de mână. Îl
desfăcu şi citi cererea ei de demisie. Începu să se plimbe prin birou ca turbat,
neputându-se concentra pe problemele legate de muncă.

La orele prânzului, nu mai rezistă şi se duse la ea acasă, plin de nelinişte. Sună la uşă
de două ori fără să răspundă nimeni. Când se pregătea să sune a treia oară, vecina ei,
care îşi îngrijea peluza îi spuse că domnişoara Kate şi-a luat rămas bun, spunându-i că
se mută. Robert o întrebă unde plecase Kate, dar femeia nu ştia să îi spună.

Ajuns înapoi la birou, Robert îl sună pe directorul băncii şi îl rugă să-l informeze dacă
cineva se interesa de.banii lăsaţi moştenire de bunicul lui sau dacă ea făcea o retragere
din acest cont. Spera să se întâmple asta, fiindcă altfel nu ştia cum să o găsească.

După câteva luni, Robert îl invită la masă pe directorul băncii şi îl întrebă subtil dacă
uitase ce-l rugase el, dar acesta îi spuse că nimeni nu se interesase de bani.

De atunci trecură cinci ani şi până la întâlnirea cu John de la Glasgow el nu ştiuse

nimic de ea, deşi ea era prezentă în visele lui, făcând astfel ca zilele să-i pară pusti şi fără
sens.

Dar acum o regăsi şi o readuse în viaţa lui şi de data asta nu va mai putea fugi.
Indiferent cum vor decurge lucrurile, va trebui să găsească o soluţie să o reţină lângă el şi
să o cucerească, arătându-i cât de importantă era pentru el şi poate, într-o zi îl va iubi şi
ea.

Aseară se uită la degetele ei cu teamă, dar mai apoi respiră uşurat când nu văzu nici
un inel de logodnă, nici o verighetă. Era liberă, cel puţin aşa spera el.

Pierdut în gândurile sale Robert nu observă că turul fabricii se terminase. Secretara lui îl
sună şi îi spuse că domnişoara Sharon venise să discute cu el. Mimând o figură
indiferentă, ieşi în întâmpinarea ei.
 10

Îi deschise uşa şi o invită înăuntru. Se întoarse spre secretară şi zise:

-Adu-ne două cafele, te rog. Apoi, întorcându-se spre Kate o invită să se aşeze pe
unul din fotoliile comode din faţa biroului lui.

-Kate, îmi pare bine să te văd! Cât timp a trecut de când nu ne-am văzut? Cinci ani?
Arăţi bine. Se pare că Londra îţi prieşte. Ai fost întotdeauna o persoană care ştie ce vrea.
Ai ajuns departe, Kate!

Kate ridică furioasă privirea spre el. Nu venise aici pentru a discuta despre ea.

-Domnule Krombers, ştiu părerea dumneavoastră despre mine, v-aţi exprimat-o

foarte clar ultim oaară când ne-am văzut. Nu sunt aici pentru simpla dumneavoastră
plăcere de a mă judeca.

-Spune-mi Robert, te rog, doar suntem vechi prieteni,zise el cu un zâmbet ironic,

care pe o enerva, făcând parcă să iasă schintei din ochii ei albaştrii.

-Domnule Krombers, repetă ea, accentuând şi făcându-l pe el să se încrunte, sunt

aici pentru a discuta o viitoare colaborare de afaceri.

Următoarele nouăzeci de minute şi le petrecură discutând şi punând la punct

detaliile, care urmau să fie incluse într-un contract, ea luându-şi notiţe pentru a-i putea
reda lui John întâlnirea lor.

După ce căzură de acord în toate privinţele, ea îi ceru permisiunea să-l sune pe

John şi să-l pună la curent. Având permisiunea lui, ea îşi sună şeful şi îl puse pe speaker.

Robert se ridică de la birou pentru a nu fi tentat să o atingă, fiind atât de aproape de

ea că îi simţea parfumul şi îşi dorea nespus de mult să-i sărute gâtul şi să se îmbete cu
mirosul ei. Merse la fereastră şi se întoarse cu spatele ca să se calmeze.

Kate îl informă pe John despre punctel principale ale contractului, pregătindu-se să

pună capăt convorbirii când John spuse:

-În seara asta, după ce plec de la lucru, o să merg la tine acasă să-ţi ud plantele.
Faci o treabă bună acolo, Kate, dar nu sta mai mult decât trebuie, îmi lipseşti.

Robert, care până atunci stătuse cu spatele la ea se întoarse brusc şi o privi cu ochi
cercetători, părând că vrea să-i afle şi cel mai adânci gânduri.

Kate zâmbi când auzi cuvintele lui John, pentru că ştia de ce îi lipsea: volumul lui de
muncă se dubla, trebuind să facă faţă şi sarcinilor ei de serviciu, dar zâmbetul îi îngheţă
pe buze când văzu privirea acuzatoare a lui Robert. John continuă:

-Robert, să ai mare grijă de ea, e cea mai mare comoară pe care o am.

În timp ce John vorbea, Robert se apropie de Kate şi privind-o cu ochi ironici şi

totodată dispreţuitori zise:

-Ah, John, să nu ai nici o grijă, e pe mâini sigure. O să am grijă să primească tot ce

are nevoie.

Acestea fiind zise, John îşi luă la revedere.

Kate nu putea să scoată o vorbă. Privirea lui de un verde smarald o paraliza

complet. El se apropie şi , mai mult de ea, îi luă faţa în mâini iar cu degetele mari îi
mângâie obrajii.

-Cea mai mare comoară a lui? Sunt surprins! Oare ce talente ascunse ai, Kate?
Poate ar trebui să mă conving singur. Îşi aplecă capul şi îi atinse tandru buzele cu ale
sale, apoi ridică încet capul şi îşi cufundă privirea în ochii ei.

Kate se gândi că ochii lui verzi nu mai aveau acea strălucire rece în aceste
momente. I se părea ei sau ceea ce vedea în ochii lui era tandreţe...şi încă ceva...dor?
Probabil că era nebună, se gândi ea şi înainte ca lucrurile să scape de sub control ea se
dădu un pas înapoi, eliberându-se din mâinile sale.

-Încetează, zise ea, furioasă mai ales pe ea însăşi şi pe reacţia corpului ei la

apropierea lui, pe fiorul care îi străbătu corpul când buzele lor se atinseră. Eu nu sunt una
din femeile tale, domnule Krombers, şi nu mă aflu aici pentru distracţia dumitale.

Ce vroia el să spună rămase nespus, pentru că secretara lui bătu în acel moment la
uşă şi le spuse că erau aşteptaţi de directorul executiv pentru a lua prânzul împreună.

11

După masa de prânz Robert o conduse spre limuzina cu care venise, pentru a se
întoarce la hotel. În timp ce îi deschidea uşa, el zise:

-Diseară, la şapte şi jumătate o să vin la hotel. O să cinăm împreună pentru a

sărbătorii întâlnirea noastră fructuoasă.

După ce se aşeză confortabil pe bancheta din spate a luxoasei limuzine, Kate îi

răspunse, neputând să-l privească:

-Îmi pare rău, dar sunt foarte obosită. Sunt sigură că nu aş fi o companie plăcută.
O să comand o cină uşoară în cameră. Ne vedem luni, pentru a discuta contractul în
forma lui finală.

Când auzi toate astea,el strânse buzele şi trânti uşa maşinii, iar Kate rămase cu
zâmbetul pe buze, realizând că reuşise să-l enerveze şi să-l scoată din calmul şi
siguranţa pe care le degaja.
 12

Ajunsă în camera de hote, Kate încercă să se odihnească, dar nu reuşi,

evenimentele din acea zi ocupându-i obsesiv gândurile. Pe la şapte seara primi un telefon
de la Max, care o suna din holul hotelului, propunându-i să cineze împreună înt-un
restaurant deschis de curând şi care avea şi orchestră, promiţându-i că o să se simtă
bine, poate chiar or să şi danseze.

Kate acceptă bucuroasă, măcar pentru câteva ore Robert va ieşi din gândurile ei, şi
îl rugă pe Max să o aştepte jumătate de oră până se schimba.

Ajunseră la restaurant la şi fură conduşi la masă. Pe cînd sorbeau din aperitive,

aşteptând să le fie adusă cina, în restaurant intră un grup de şse persoane, printre care şi
Robert însoţit de Celina, care era găţată de el.

Fură conduşi la o masă şi după ce Robert aruncă o privire prin restaurant, Kate îl
văzu încruntându-se când se uit la ei. Max şi Robert se salutară de la distanţă cu o
mişcare din cap, iar Kate se făcu că nu îl observă.

Robert se ridică de la masa lui şi veni spre ei. Ajuns la masa lor,îşi fixă privirea pe
Kate şi zise ironic:

-Bună seara, Kate, văd că ţi-a trecut oboseala...

Văzând că ea nu spune nimic, Max îi sări în ajutor:

-Bună seara, domnule Krombers, Kate a ieşit în seara asta la insistenţele mele.

-Arrow, zise Robert şi dădu mâna cu el. Ai primit clauzele contractului pe care ţi
l-am trimis?

-Da, domnule. Luni la orele amiezii ve-ţi avea în faţă varianta finală a contractului.
Robert dădu din cap mulţumit de răspuns, apoi zise:

-Am venit să vă invit să veniţi cu noi la masă, cu cât suntem mai multe persoane, cu
atât mai bine.

Max se uită la Kate şi o întrebă din priviri dacă era de acord, iar Kate negăsind nici o
scuză pe moment, îi zâmbi, iar acesta îi spuse lui Robert că le va face plăcere să cineze
împreună.

Robert le făcu cunoştiinţă cu celelalte persoane de la masă, care erau cam de

aceeaşi vârstă cu ei. Se vedea că erau prieteni iar atmosfera era una destinsă şi veselă.
Singura care nu-i plăcea lui Kate era Celina, iar după privirea insistentă şi cercetătoare,
realiză că sentimentul este reciproc. Aceasta îl atingea pe Robert tot timpul şi încerca să-i
atragă atenţia asupra ei de fiecare dată.

Pentru prima dată Kate îl vedea pe Robert destins, glumind, fără să aibă acea
aroganţă şi acel zâmbet cinic pe care le a fişa de obicei.
 După cină, orchestra începu să cânte, iar bărbaţii îşi luară partenerele şi merseră
împreună pe ringul de dans.
Max dansa bine şi nu o ţinea prea strâns,lăsându-i libertate de mişcare. Întreţineau o
conversaţie uşoară, iar Kate se străduia să fie atentă la ceea ce vorbeau, încercând să nu
se uite la Celina, care îşi lipi tot corpul de Robert şi îl privi cu ochii mari şi zâmbitori.

Max făcu un comentariu amuzant cu privire la gesturile pe care le făcea cel care
părea să conducă orchestra, iar Kate râse cu toată gura şi îşi sprijinii capul de umărul lui
Max. Când îşi ridică capul îl văzu pe Robert uitându-se la ei cu buzele strânse şi fruntea
încruntată, din ochii lui verzi ieşind schintei. Ce făcuse oare ca să-i provoace o asemenea
reacţie.

Când se termină cântecul cineva propuse să se schimbe partenerele şi ea dansă cu

unul din prietenii lui Robert. Temându-se că următorul dans va trebui să-l danseze cu
Robert, Kate invocă setea şi se lăsă condusă la masă de către Max. Ei stătură şi priviră
celelalte perechi dansând.

Robert dansa cu Celina care îşi ridicase mâinile şi îl ţinea pe acesta de după gât, iar
Kate simţi o asemenea gelozie că se şi vedea în figându-şi mâinile în părul roşcatei. Ce o
apucă oare? Cum putea să fie geloasă? Doar nu-l mai iubea pe Robert. Sau îl mai iubea?
De asta nu lăsase nici un bărbat să se apropie de ea, încă îl mai iubea! Deşi trecură cinci
ani, ea încă îl mai iubea. După c conştiientiză acest lucru îşi simţi corpul eliberându-se de
tensiune şi rămânând fără vlagă.

Celelalte perechi reveniră la masă să-şi mai tragă răsuflarea, iar Kate vroia să plece,
dar nu vroia să fie ea cea care spărgea petrecerea.

Doamnele vroiau să mai danseze iar domnii, galanţi se ridicară să le ţină scaunul.
Kate se trezi că Robert o invită la dans. Ar fi vrut să refuze, dar nu putea face o scenă, iar
el ştia asta.

Se ridică cu picioarele tremurânde şi se îndreptă spre ringul de dans. Ea îşi puse

mâinile pe umerii lui încercând să păstreze distanţa, dar el o înlănţui cu braţele şi îi lipi
corpul de al lui. Kate se rugă să nu se facă de râs şi să leşine, corpul ei reacţionând la
apropierea lui şi fiind dornică să se lase strânsă la pieptul lui.

El îşi dădu capul pe spate ca să o poată privi.

-Ce repede ţi-a trecut oboseala! constată el ironic.

-Sau poate că prefer compania unor persoane mai mult decât a altora, îi răspunse
ea, nevrând ca el să ştie cât de mult o tulbură apropierea lui. Oricum,nici tu nu ai avut
probleme în găsirea unei persoane dornice să-şi petreacă seara cu tine.

El o privi în tăcere câteva clipe.

-De ce de fiecare dată când mă apropi de tine, intri în defensivă şi apoi îţi scoţi
ghearele?
 Ea nu ştiu ce să-i răspundă fără să ştie cât de mult o făcuse să sufere şi îşi coborî
privirea, iar el o strânse şi mai tare în braţe, făcând-o să-şi sprijine capul de umărul lui şi
să-i inspire astfel mirosul coloniei lui bărbăteşti. Ea se relaxă puţin, iar el simţi acest
lucru, începând să-i mângâie spatele.

Cântecul se termină, şi ea era ameţită de mirosul lui, vrând să-şi plimbe mâinile pe
pielea lui, căreia îi simţea căldura prin haine, să-i simtă buzele pe gâtul ei, pe...Destul,
altfel înnebunea! Întocându-se la masă, îi spuse lui Max că vrea să se întoarcă la hotel.

Îşi luă rămas bun şi plecă, simţindu-se privită cu insistenţă.

13

După o noapte în care nu dormise, Kate se trezi şi ceru micul dejun în cameră. După
ce mâncă, îmbrăcă un trening alb şi nişte panto fi sport şi ieşi din hotel. Fiind sâmbătă
dimineaţa, străziile oraşului erau aproape pusti. Cumpără flori de la florări din apropierea
hotelului şi se îndreptă, pe jos, spre cimitir, care se afla la periferia oraşului, pentru a vizita
mormintele părinţilor ei. Ajunsă aici,Kate fu mulţumită de cum erau îngrijite acestea,
trimiţând de câteva ori pe an, un cec administraţiei cimitirului, care se ocupa de
morminte.

Kate stătu mult timp aici,povestindu-le părinţilor despre viaţa ei, munca ei, despre
Londra.

Ieşi din cimitir pe cealaltă poartă, care dădea spre do meniul Krombers,având să
meargă să viziteze mormântul domnului Walter.

Stătu câteva minute şi se reculese în faţa pietrei funerare impozante, apoi porni din
nou spre oraş,mergând pe drumul de ţară neasfaltat, care înconjura proprietatea
Krombers. Întorcând capul spre stânga zări printre copacii seculari acoperişul reşedinţei
Krombers. Era o casă mare, cu două etaje, cu încăperi mari şi luminoase care o cucerise
din primul moment în care o văzuse. Acolo se afla Robert.

Kate gemu şi închisd ochii. Orice făcea, gândurile ei reveneau neîncetat la el. Cum
putea să fie atât de proastă să îl iubească, când el avea o părere aşa de proastă despre
ea?

El credea că ea era în căutarea unui bărbat cu bani, că ţintea spre avuţie şi putere.
Ea nici măcar nu ştia ce se întâmplase cu acei bani pe care îi primise la moartea
domnului Walter şi nici nu o interesa. Dacă asta era părerea lui despre ea, cu atât mai
bine, mai ales că după întâlnirea de luni, ea avea să se întoarcă la Londra.

Cu gândurile departe,ea nu auzi copitele calului până când acesta se opri în dreptul
ei. Ea tresări speriată şi îl văzu pe Robert călare pe un cal pur sânge arab.

-Ce faci aici? Nu-mi spune că te-ai rătăcit!

-Nu....eu am vizitat mormintele părinţilor mei şi am trecut şi pe la cel al domnului

Walter.

Cât timp ea vorbise, el descălecă şi acum mergea alături de ea.

Mai merseră în tăcere câteva minute, apoi el îi puse o mână pe braţ, oprind-o.

Ascultă Kate, zise el, căutându-i privirea, vreau să-mi cer scuze pentru cuvintele dure
pe care ţi le-am spus ultima dată când ne-am văzut. Mă simţeam vinovat că nu am fost
lângă bunicul meu când a murit şi probabil că mi-am descărcat nervii pe tine, pentru că ai
fost prima persoană care mi-a ieşit în cale.

Ea continuă să meargă încet. El nu trebuia să afle cât rău îi făcuseră cuvintele lui,
astfel şi-ar fi dat seama că ea îl iubise.

-Nu trebuie să-ţi ceri scuze, zise ea. Eu ar trebui să-ţi mulţumesc. Cuvintele tale au
stat la baza hotărârii mele de a pleca la Londra.

El se întoarse spre ea surprins.

-Eu te-am făcut să pleci la Londra?întrebă el, încercând să citească în ochii ei

răspunsul la întrebarea lui.

-În mare parte, da, findcă atunci am realizat că eram o fată naivă care nu ştia nimic
despre viaţă, iar pe de altă parte, şeful meu murise, iar eu tocmai rămăsesem fără slujbă.

-În legătură cu banii...începu el, dar ea îl întrerupse cu hotărâre:

-Nu m-am atins de ei!

-Ştiu, Kate...Îmi pare rău pentru toate astea.

Ajunseră la răscrucea drumului unde ea trebuia s-o ia spre oraş.

-Ce-ar fi să vi să luăm prânzul împreună? o întrebă el.

-Nu, mulţumesc, mă întorc la hotel.

-Te duc eu mai târziu cu maşina. Haide, doamnei Mary îi va face placere să te
revadă.

Aşa cum era el acum, fără privirea aceea rece, părea aproape vulnerabil.

-Mai lucrează încă acolo? Bine,o să merg, mulţumesc de invitaţie, gândindu-se că se

simţea obosită după cât de mult merse pe jos.

Când o văzu doamna Mary, o îmbrăţişă şi apoi îi luă mâinile între ale ei spunându-i
cât de mult se bucură să o vadă.

Le aduse mâncares pe terasa din spatele casei, care era închisă, iar în loc de pereţi
avea geamuri înalte care o ofereau o privelişte minunată spre grădina plină de verdeaţă şi
de flori.
 După masă, în timp ce îşi savurau cafeaua, Robert o întrebă:

-Şi cum găseşti oraşul după cinci ani?

-Neschimbat şi la fel de pitoresc. Aş vrea să am mai mult timp să iau legătura cu

prietenele mele,nu mai ştiu nimic de ele de când am plecat.

-Şi de ce nu o faci?

-Nu am timp. Luni, după masă, mă întorc la Londra.

El se ridică aşa de repede de pe scaun că acesta aproape se răsturnă şi veni în faţa

geamului, unde se afla ea, ochii lui cercetători privind-o atent încercând parcă, să intre în
gândurile ei, să ştie ce gândeşte.

- De ce?

-De ce? repetă ea, starea de nelinişte revenindu-i. El se afla prea aproape, şi ea
încercă să evite să se uite în ochii lui temându-se că s-ar putea îneca în acei ochi. Pentru
că mi-am făcut treaba pentru care am fost trimisă aici. John are nevoie de mine la Londra
şi pentru că acolo e casa mea.

El se întoarse cu spatele la ea, îşi băgă mâinile în buzunarele pantalonilor şi

începu să se plimbe nervos.

-Legătura ta cuJohn e serioasă?,întrebă el oprindu-se şi privind-o.

-Da,zise ea, gândindu-se la cei patru ani de când se cunoşteau. John era cel mai
apropiat prieten al ei. Totuşi, nu-i putea spune lui Robert că deşi ei aveau o legătură
strânsă, ei erau doar prieteni. Această aşa-zisă relaţie îi oferea un scut de protecţie.

-Cât de serioasă e dacă voi nu locuiţi împreună? Pe degetul tău nu se află nici un
inel de logodnă, după câte observ eu. Spuse toate astea pe tonul ironic cu care era
obişnuită, ceea ce pe ea o scoase din sărite. Cine era el să o judece? Din nou?

-Pentru că nu vreau eu. Îmi place libertatea pe care o am.

-De ce, Kate? Nu poţi fi femeia unui singur bărbat? Poate nu ai întâlnit, încă bărbatul
potrivit.

Kate tremura de furie. De ce îi permitea să-i vorbească astfel? Îşi jurase că nu îl va

mai lăsa să o rănească.

Veni în faţa ei, fixându-şi privirea furioasă într-a ei, care era şi mai furioasă.

-Şi dacă eşti cea mai scumpă comoară a lui, de ce te lasă să pleci singură? De ce nu e
aici, cu tine? ţipă el.

-Pentru că are încredere în mine? ţipă şi ea.

Vocea lui scăzu în intensitate, dar vibraţia cu care vorbi, îi transmise ei o stare de
excitaţie, care i se răspândi în tot corpul.

-Serios? Hai să vedem dacă are dreptate. O trase în braţele sale şi îşi coborî buzele
asupra ei, mai întâi cu furie, apoi, când aceasta se potoli cu o pasiune care egala furia de
la începutul sărutului.

Kate încercă să reziste. Îşi puse mâinile pe pieptul lui şi încercă să-l împingă dar el
era mult mai puternic. Şi odată mâinile ajunse pe pieptul lui, parcă aveau voiinţă proprie,
începură să-l mângâie, simţindu-i muşchii sub cămaşa pe care o purta.

Kate realiză că asta dorea să facă, să-l sărute până n-o să mai aibă aer, aş că îşi
deschise gura şi lăsă limba lui să pătrundă şi să cerceteze. Când i se păru că el nu e
destul de aproape de e, îşi băgă degetele în părul lui şi-l trase mai aproape de ea.

El părea cuprins de aceeaşi foame ca şi ea. Se opriră din sărut să tragă aer în piept şi
cu respiraţiile întretăiate, se priviră în ochi, iar ea văzu într-ai lui aceeaşi dorinţă nebună
care puse stăpânire şi pe corpul ei.

Se sărutară din nou, atingându-se, pipăind, neştiind cum să se apropie mai mult unul
de celălalt. El îşi coborî mâinile pe spatele ei, până pe fese şi o trase spre el, lipindu-se cu
tot corpul de al ei, lăsând-o să simtă cât de mult o dorea.

Apoi el îşi coborî capul şi mai mult şi îi sărută gâtul, în timp ce mâinile sale îi mângâiau
înnebunite sânii, prin maioul sport pe care ea îl purta.

-Kate, draga mea, te doresc de atâta timp, îi şopti el la ureche, în timp ce mâinile lui îi
mângâiau nerăbdătoare corpul.

Într-un târziu, creierul ei receptă cuvintele lui. Dorinţă, nu iubire, iar pentru ea nu era
destul, îşi zise ea revenind cu picioarele pe pământ. Ea îl iubea, iar el doar o dorea,iar când
dorinţa lui va fi satisfăcută, el îi va întoarce spatele din nou, rănind-o încă o dată, iar de
data asta ea nu ştia dacă îşi va mai putea reveni. Trebuia să plece acum, până nu era prea
târziu.

El simţi că ea nu mai participă la sărut, iar când o privi, dorinţa pe care ea o văzuse
mai devreme în ochii lui, fu înlocuită cu cinismul lui caracteristic.

-S-a cam zis cu încrederea! replică el cu ironie.

-Du-mă la hotel, te rog,zise ea luându-şi geaca de trening de pe spătarul scaunului

şi mergând spre ieşire.

Parcurseră drumul într-o tăcere apăsătoare.

Când opri maşina în faţa hotelului, Robert se întoarse spre ea şi zise:

-Kate, trebuie să vorbim!

-Nu avem ce vorbi, domnule Krombers, zise ea uitându-se furioasă la el.

-Am revenit la asta? întrebă el părând exasperat. Diseară, o ficialităţile locale ale
oraşului dau o petrecere. Vreau să vi cu mine.

-De ce? Logodnica ta e ocupată? Îmi pare rău, dar va trebui să-ţi găseşti o parteneră în
altă parte.

-Cine? Logodnica mea? De unde ai scos-o şi pe asta? o întrebă el, încruntându-se.

Dacă te referi la Celina, te informez că nu e logodnica mea. Oricum, această petrecere e
un prilej de întâlnire a oamenilor de afaceri şi ţi-aş putea prezenta nişte oameni influienţi,
care pe viitor na-ar putea ajuta, într-un fel sau altul.

Ea stătu pe gânduri câteva clipe, gândindu-se cum avea să stea în compania lui mai
multe ore şi să reziste impulsului de a se arunca în braţele sale. Oftând, zise:

-Bine. La ce oră să fiu gata?

-Vin să te iau la şapte şi treizeci de minute.

Apoi ea coborî din maşină, fără măcarr să-şi ia la revedere.

14

Ce bine că îşi aduse şi o rochie de seară, se gândi Kate, uitându-se în oglindă şi

retuşându-şi machiajul discret.

Rochia ei de culoare mov se asorta cu ochii ei albaştrii şi-i lăsa umerii goi, bretelele
acesteia legându-se după gât. Era o rochie în stilul rochiilor purtate de Ginger Rogers,
care îi scotea în evidenţă corpul perfect, iar partea de jos a rochiei, uşor evazată,o făcea
să se simtă foarte elegantă.

Şi totuşi, astăzi nu se simţea în apele ei. Era atât de nervoasă, că tot corpul îi
tremura. Era furioasă pe ea însăşi şi pe reacţia corpului ei la apropierea lui Robert.

O Doamne, fusese cât pe ce să-i cedeze. Îşi dorise atât de mult să-i simtă
mângâierile pe corp, încât nimic altceva nu mai conta. Bine că se oprise la timp, pentru că
mai târziu ştia că ar fi regretat.

Văzuse dorinţa puternică din ochii lui, dar atât era, doar dorinţă şi ea nu ar fi făcut
faţă,atunci când el s-ar fi plictisit şi ar fi plecat, aşa cum o mai făcuse o dată, lăsând-o cu
inima zdrobită.

Acum ştia că locul lui nu va putea fi luat de nici un alt bărbat,şi visul ei de a-şi întemeia
o familie, de a avea copii nu se va materializa.

Aauzi o bătaie în uşă şi trase adânc aer în piept, încercând să se calmeze, înainte de
a-i deschide uşa.

El arăta superb în costumul lui negru cu papion, cămaşa lui albă contrastând
puternic cu tenul lui bronzat, scoţând şi mai mult în evidenţă ochii lui, care te duceau cu
gândul la întinderea nesfârşită a oceanului. Totul la el emana senzualitate şi putere.

Kate se gândi că era pierdută. Se rugă în gândul ei să facă faţă acestei seri.

El o privi cu ochi flămânzi, care alunecau încet pe corpul ei, într-un final, uitându-se în
ochii ei.

-Eşti superbă! zise el încet. Kate roşi.

-Mulţumesc. Şi tu arăţi bine.

Ajunşi la petrecere, Robert îi înconjură mijlocul cu o mână şi se plimbară printre

invitaţi. Îi făcu cunoştiinţă cu primarul oraşului, cu doi consilieri locali, cu directorul băncii
şi cu câţiva oameni de afaceri mai mult sau mai puţin importanţi.

Unul dintre consilieri veni cu ideea deschiderii unui magazin de mobilă în oraş. Lui
Robert îi plăcu ideea şi o susţinu, dar Kate rămase rezervată. Luni va pleca la Londra şi
nu-l va mai vedea pe Robert niciodată.

Binenţeles că Robert ve trebui să vină laa Londra, să semneze contractul cu John,,dar

ea o să se facă nevăzută.

Robert se duse la bar să-i aducă un pahar de şampanie, iar Kate ieşi pe o uşă care
dădea înt-o terasă luminată doar de două lămpi. Aerul rece al serii îi va prinde bine,se
gândi ea, sprijinindu-se cu capul de o coloană.

-Ce faci aici? O să ingheţi! zise Robert, dezbrăcându-şi haina costumului şi

punând-o pe umerii ei.

Kate se întoarse cu faţa spre el.

-Vroiam să iau o gură de aer proaspăt, înăuntru e prea multă agitaţie.

Robert o atrase încet spre el şi o luă în braţe, lipindu-şi faţa de fruntea ei şi simţindu-i
parfumul, care îl zăpăci. Apoi,punându-i o mână sub bărbie îi ridică capul şi se cufundă în
ochii ei, lumea înconjurătoare încetând să mai existe pentru ei.

-Eşti atât de frumoasă, zise el şoptit, temându-se să nu rupă vraja. Mă zăpăceşti

complet, eşti ca un drog. În timp ce vorbea îi mângâia umerii goi, de pe care lunecase
haina lui, niciunul dintre ei ne fiind conştient de acest lucru. Lasă-mă să te sărut! şopti el
încet la urechea ei.

-Nu, spuse ea ,dar vocea ei nu era decât o şoaptă.

Buzele lui coborâră peste ale ei, mai întâi ca o adiere, apoi văzând că nu îl respinge, o
sărută mai apăsat şi o strânse mai tare la pieptul lui.

Kate începu să-l sărute şi ea, realizând că asta îşi dorea cel mai mult să facă,
qînlăturând orice gând raţional din mintea ei, înconjurându-i gâtul.

Tandru, la început, sărutul se transformă într-unul pasional. Buzle lui lunecară, mai
jos, pe gâtul şi pe umerii ei.

Într-un final, el îşi ridică capul şi se desprinse încet de ea.

-Îmi pare rău, zise el, fără să o privească. Poate că ar trebui să te conduc la hotel.

Ea încuviinţă din cap, fără să-i poată răspunde, corpul ei fiind străbătut de emoţii
puternice.

Îşi luară la revedere de la gazdele petrecerii, asigurându-i că se simţiseră bine şi apoi

aşteptară în linişte să le fie adusă maşina.

Robert o conduse până în holul hotelului. Fără să o privească, parcă ocolindu-i

privirea, spuse repede:

-Mulţumesc că mai însoţit în seara asta, Kate. Sper că te-ai simţit bine. Ne vedem
luni. Noapte bună! Se răsuci pe călcâie şi plecă fără a-i lăsa posibilitatea să spună ceva.

15

Kate ajunse în camera ei şi se dezbrăcă încet. Rămânând numai în lenjeria intimă se

aşeză pe marginea patului, hotărând să fie cinstită cu ea însăşi şi să recunoască că dacă
el nu s-ar fi oprit, ea i-ar fi cedat bucuroasă, fără să se gândească la consecinţe. Şi în
acest moment retrăia senzaţiile pe care le simţise când mâinile lui se plimbară pe umerii
ei goi şi când buzele lui fierbinţi îi adulmecară gâtul, limba lui trasând urme umede pe
pielea ei sensibilă, făcând-o să se-n fioare.

Ei bine, data viitoare nu-l va mai lăsa să se apropie atât de mult de ea. Îl va ţine la
distanţă. Mai avea de trecut un singur hop, întâlnirea de luni, iar după aceea va pleca şi
nu-l va mai vedea niciodată.

În loc să se simtă uşurată, aşa cum sperase, se simţea goală pe dinăuntru, ştiind că
acel gol nu va putea fi umplut de nimeni altcineva. Îl iubea aşa de mult! Şi tocmai de
aceea nu trebuia să-i cedeze, el nu trebuia să afle niciodată cât de mult îi umplea ei inima
şi gândurile.

El o dorea, văzuse asta în ochii lui şi în mângâierile lui, dar şi acum cinci a,i o
dorise, iar după ce ea i se dăruise, el se întoarse cu spatele la ea şi plecase, fără să se
gândească o clipă la ea şi la sentimentele ei. Dacă ar fi încercat să o cunoască, ar fi ştiut
că ea nu i s-ar fi dăruit fără să-l iubească.

Iar vorbele lui grele fură cele care umplură paharul, Kate fiind convinsă acum că
ceea ce vroia el să obţină de la ea era satisfacerea unei nevoi fizice şi nimic mai mult.

Ei bine, ea nu se mulţumea numai cu atât. Vroia totul, vroia iubirea totală, familie, copii..
aşi dacă nu le va putea obţine, nu vroia o legătură care să se bazeze pe satisfacerea
navoilor fizice şi nimic mai mult.
 Încercând să alunge aceste gânduri, ea intră în baie şi dădu drumul la apă, sperând că
un duş rece îi va limpezii mintea.

16

A doua zi se trezi târziu, parcă şi mai obosită psihic decât aseară.

Se hotărî să se plimbe, vrând să viziteze zona pitorească a oraşului, cu clădiri vechi,

care erau însă bine înteţinute, autorităţiile locale ştiind foarte bine că acesta era farmecul
oraşului Steamps.

Se plimbă mult timp pe străzile aprope pusti ale oraşului. Era o zi frumoasă de
toamnă. Pe cer strălucea un soare cu dinţi, iar vântul care bătea tot mai puternic
împrăştia primele frunze care cădeau din copacii ce umbreau trotoarele.

Kate se uită la ceas. Realiză, surprinsă, că era ora unu, după amiază, amintindu-şi că
nu mâncase nici micul dejun.

Intră într-o cofetărie şi comaandă două croissante şi o cafea, aşezându-se la o masă

lângă geam şi privind absentă jocul frunzelor în bătaia vântului.

Atenţia îi fu distrasă de o maşină care se opri la câţiva metrii de locul unde se afla, pe
partea opusă a drumului. Din maşina care i se păru familiară ieşi Robert. Acesta
înconjură maşina şi veni să-i deschidă portiera Celinei. Odată ieşită din maşină, aceasta
se aruncă în braţele lui sărutându-l înfocat pe buze după care se dezlipi de el şi intră în
clădire. Neîntârziind, Robert se urcă la volanul maşinii şi se făcu nevăzut la fel de repede
cum venise.

Kate rămase privind pe geam locul unde fusese maşina. Avea dreptate, Robert vroia
să-şi satisfacă dorinţa, şi cum ea nu fusese disponibilă... de fapt, fusese, dar el o respinse
gândindu-se probabil la Celina, care, de fapt, era iubita lui şi probabil viitoarea lui soţie,
după spusele lui Max.

Mâine, când o să-l întâlnească o să încerce să-şi amintească că el avea de fapt, o

relaţie serioasă şi stabilă şi că ea era doar o diversiune de la viaţa de zi cu zi.

17

Luni dimineaţa, Kate intră în biroul lui Robert de la fabrică, cu nervii încordaţi la maxim.

-Bună dimineaţa, domnule Krombers, zise ea pe un ton hotărât şi profesional, nevrând

să lase loc de interpretări.

El se afla la birou, răsfoind nişte dosare. Când îi auzi tonul îşi ridică privirea spre ea.

-Bună dimineaţa,Kate, zise el accentuând ultimul cuvânt. Ia loc, te rog. Uitându-se la

ceas, el continuă: trebuie să apară Arrow cu forma finală a contractului, şi vom putea
discuta pe marginea lui.

Peste câteva minute, Max fu introdus în birou, iar Kate şi Robert citiră fiecare câte o
copie a contractului. După ce-l studiară atent, fiecare în parte, se declarară mulţumiţi de
conţinutul acestuia, urmând să fie semnat de Robert şi de John, la Londra, în următoarele
săptămâni.

Înainte de a pleca din birou, Max îşi luă la revedere de la Kate cu promisiunea că o va
căuta când va ajunge în capitală.

După ce avocatul ieşi, Robert, cu aroganţa lui obişnuită veni în faţa ei şi se sprijini de
birou.

-Ei, bine, Kate, sunt sigur că John va fi mulţumit de treaba pe care ai făcut-o aici.
Făcu o mică pauză, parcă gândindu-se la ceva. Sunt curios să ştiu dacă o să-i spui tot ce
s-a întâmplat aici. Ochii lui cercetători o priviră câteva clipe, apoi văzând că ea nu
răspunde provocării, se îndepărtă şi zise:

-Mergem să luăm prânzul împreună?

-Mulţumesc pentru invitaţie, dar, nu pot, zise ea ridicându-se şi îndreptându-se spre

uşă. Mă întorc la birou să-mi fac bagajele, am tren la ora patru după amiază.

După câteva clipe de tăcere, el zise:

-Atunci o să vin la hotel să te conduc la gară.

-Nu e nevoie, zise ea prea repede, lăsând impresia că abia aştepta să scape de el, o
să chem un taxi.

-Am spus că o să fiu acolo, Kate! zise el pe un ton care nu permitea nici o dezbatere
pe acest subiect.

-În acest caz, mulţumesc. Ne vedem mai târziu, zise ea cu un zâmbet timid.

18

La ora trei, Kate îşi închise valiza, aruncând o ultimă privire prin cameră, să se asigure
că nu uită nimic. Tresări când auzi o bătaie în uşă. Ar fi vrut să se afle în holul hotelului
deja, când venea el, să nu fie nevoită să-l vadă în intimitatea camerei de hotel.

Ea deschise uşa camerei şi se dădu un pas înapoi lăsându-l să intre. În acelaşi

timp încercă să nu se uite la el. Ar fi vrut să nu observe cât de bine arăta. El se
schimbase de hainele pe care le purtase la serviciu, fiind îmbrăcat cu pantaloni sport de
culoare închisă, care îi veneau perfect, cămaşa de culoare crem era desfăcută la primii
doi nasturi, iar geaca de piele pe care o purta avea gulerul ridicat, ceea ce îi dădea de
înţeles că nu acordase prea mare atenţie felului în care se îmbrăcase. Părul lui, de obicei,
perfect pieptenat, acum era un pic deranjat, ca şi cum şi-ar fi trecut, înrt-un gest nervos,
degetele prin el.

Ar fi vrut şi ea să-şi afunde mâinile în părul lui şi să-i inspire mirosul. Ar fi vrut
să-i mângâie faţa, să-i netezească fruntea încruntată, dar cel mai mult vroia să se
pieardă în ochii lui verzi, care deveneau mai închişi la culoare când era supărat, ca şi
acum.

-Eşti gata?o întrebă uitându-se la ea.

-Da. Robert eu...începu ea dar apoi se opri deştiind exact ce vroia să spună.

-De ce fugi din nou, Kate?

-Nu fug! Eu...mă întorc la Londra, acolo e casa mea,munca mea.

El se apropie de ea şi îi luă capul în mâini, uitându-se adânc în ochii ei.

-Lasă-mă! exclamă ea încercând să scape.

-Chiar vrei să pleci? De ce, Kate? Şi tu îţi doreşti asta la fel de mult ca mine! Văd asta
în privirea ta. Corpul tău se-n fioară când te ating. Şi ca să-i dovedească că are dreptate, o
sărută disperat, strivindu-i buzele şi strângând-o tare în braţe, vrând parcă, să nu-i mai
dea drumul.

Kate participă la sărut cu toată fiinţa ei, punând în el toată disperarea şi frustrarea pe
care le simţea.

Sărutul se termină la fel de brusc cum începuse. Deşi nu o mai săruta, el continuă să
o strângă în braţe, vroind să o strivească de corpul lui.

Acest sărut o secase de emoţii şi îi lăsă corpul tremuând. I se părea ei sau şi Robert
tremura? Dacă el nu ar fi ţinut-o în braţe, ea s-ar fi prăbuşit. Îşi sprijini capul pe umărul lui,
încercând să-şi adune gândurile.

-Şti foarte bine de ce, Robert!

-Dar şi tu mă vrei!

-Da,dar asta e dorinţă fizică. Nu vreau o relaţie bazată numai pe dorinţă. Vreau o
relaţie bazată pe sentimente, pe dragoste, încredere, respect...

-Serios? Sunt curios ce ar zice John al tău dacă te-ar vedea cum arăţi acum?
Nu-mi spune că relaţia voastră bazată pe încredere şi respect te mulţumeşte. Dacă l-ai
iubi pe John şi el te-ar satisface, nu te-ai afla acum în braţele mele, Kate!

Ea se desprinse şi se întoarse cu spatele.

-Ar trebui să plecăm acum, dacă vrei.

Părăsiră hotelul fără să mai spună o vorbă. Kate îşi dădea seama că el erra furios.
 Ajunseră la gară şi în timp ce el îi urca bagajele în tren, ea îşi cumpără bilet.

Se regăsiră faţă în faţă pe peron. Ea se uită la el atentă, vrând să-i memoreze fiecare
trăsătură a feţei, buzele cărnoase şi mai ales ochii aceştia de un verde in finit, care
ajunseră să o obsedeze. Abia se abţinea să nu plângă. Era ultima dată când îl vedea.

El îi mângâie faţa cu mâinile şi îi sărută uşor buzele. Apoi îi luă mâinile într-ale lui.
Acum nu mai poţi fugi, Kate, ştiu unde te pot găsi.

-Pe data viitoare, spuse el, sărutându-i mâna.

"Nu va mai exista o dată viitoare" vru ea să spună, dar se abţinu, şi retrăgându-şi
mâinile zise:

-La revedere! şi se întoarse să urrce în tren.

El o urmări cu privirea, iar când o văzu aşezându-se într-un compartiment gol îi

făcu cu mâna, apoi se întoarse şi plecă.

Abia când îl văzu îndepărtându-se, Kate dădu drumul tensiunii din corp şi începu să
plângă, urmărindu-l cu privirea până intră în clădirea principală a gării.

După câteva minute, trenul plecă, dându-i senzaţia că lasă fericirea în urmă,
gândindu-se, cu lacrimile uscate pe obraji, cum avea să meargă mai departe, cum avea
să supravieţuiască.

19

Robert urcă în maşină. Rămase cu mâinile încleştate pe volan. Idiot, era un mare
idiot. De ce nu îi spusese că o iubeşte? Poate atunci ar fi rămas. N-ar fi rămas, îşi
răspunse tot el, îl iubea pe John.

Fir-arsă fie! De ce acum când o găsise, ea trebuia să aibă o relaţie. Ar trebui să

meargă înapoi, să urce în tren,să o ia de acolo şi să o ducă acasă, s-o închidă într-o
cameră şi să o ţină acolo numai pentru el.

O dorea atât de mult! Şi ea îl dorea pe el, îi simţise corpul reacţionând la atingerile

lui. Ar fi vrut să o mângâie până ea ar ţipa de plăcere, până şi l-ar scoate pe John din cap
şi s-ar gândi numai la el şi la atingerile lui. Ea îi producea atâtea senzaţii şi emoţii că nu le
putea descrie. Buzele ei, pielea ei fină, ah cât de mult îşi dorea să-i simtă mâinile pe corp,
mângâindu-l.

Niciodată, nici o femeie nu-l făcuse să-şi piardă capul aşa,să vrea să o dezbrace şi
să facă dragoste cu ea pe terasa unei petreceri. Când ajunse mai târziu acasă, se hotărî
să pună capăt relaţiei cu Celina pentru că nu era corect faţă de ea, el având-o tot timpul în
minte pe Kate, aşa că a doua zi se întâlni cu Celina şi discutară deschis, punănd capăt de
comun acord acestei relaţii care nu ducea nicăieri.
 Nu ştia ce avea să facă mai departe, dar nu avea de gând să stea cu mâinile în sân, şi
să o piardă pe Kate încă odată.

O să o lase un timp să se liniştească, poate o să-şi dea seama singură că relaţia ei cu

John nu era perfectă, că nu-l iubea aşa de mult cum credea, altfel nu putea să îl iubească
pe John,şi să răspundă sărutărilor lui aşa cum o făcuse.

Robert oftă. Când o să meargă la Londra o să vadă cu ochii lui dacă ea îl iubea pe
John şi ei bine, dacă nu era aşa, el o să găsească o cale să se apropie de ea şi s-o facă
să-iubească

Nu, nu putea să o piardă din nou, era mult prea importantă pentru el. Dacă nu se
putea altfel, avea să-i spună adevărul: că o iubeşte, că o iubea dintotdeauna, şi că nu va
mai putea fugi de el, că o vroia în fiecare clipă din viaţa lui şi că nu a accepta un refuz la
cererea lui în căsătorie.

20

Kate plecă de la birou ultima, ca de obicei, ea fiind cea care închidea uşa şi seta
alarma. Porni încet spre casă, care nu era decât la un sfert de oră de mers pe jos. De
aceea nici nu îşi cumpărase maşină. Când era nevoie, folosea una din maşinile de
serviciu. Mergând pe stradă se gândi că mai trecuse o zi, supravieţuise încă unei zile.

Erau aproape patru săptămâni de când se întoarse la Londra şi încerca să-şi reia
viaţa de unde o lăsase, dar nu prea reuşea. Tot ce făcea, serviciul, ieşirile cu prietenii, totul
i se părea fără rost.

Când John îi spuse azi că Robert îi telefonase, spunându-i că o să vină la Londra

săptămâna viitoare, Kate îi spuse că o să-şi ia câteva zile de concediu, să se odihnească.
De fapt avea de gând să plece din oraş cât timp Robert era aici şi să evite, astfel o
întâlnire cu el.

Ajunsă acasă îşi aruncă panto fii din picioare şi merse spre bucătărie. Da, asta o să
facă. Mâine o să se intereseze ce oferte de vacanţă existau pe piaţă, şi să petreacă o
săptămână, undeva, într-o zonă exotică.

21

A doua zi, spre sfârşitul programului de lucru îsi aminti că nu terminase un proiect
pe care îl începuse, şî având în vedere că pleca în concediu, nu vroia să îl lase pe John
încurcat.

Programul de lucru se terminase, dar ea mai avea nevoie de jumătate de oră,

pentru a termina proiectul.

John bătu la uşă şi intră în birou, venind în spatele ei să vadă ce lucrează şi

spunându-i că nu-i plăteşte orele suplimentare.

În uşa lăsată întredeschisă de John se auzi un ciocănit. Uşa se deschise şi ei se

aflară faţă în faţă cu Robert.

John, uşor surprins, îi ieşi în întâmpinare, dând mâna cu el. Robert îi spuse că venise
la Londra cu câteva zile mai devreme, pentru că avea nişte problem de rezolvat şi că
venise să îi invite la cină. Apoi uitându-se spre Kate, cu o privire rece şi încordată, zise:

-Kate, îmi pare bine să te văd.

-Domnule Krombers, şi mie îmi pare bine să vă văd.

John se uită la Robert, apoi se întoarse spre Kate:

-Ei, ce zici, Kate, mergi să mănânci cu noi?

-Nu, mulţumesc, ,mergeţi voi, eu mai am puţin de lucru şi apoi plec acasă, zise ea
reuşind să-şi păstreze cumpătul.

Robert nu părea încântat de răspuns şi părea că vrea să mai spună ceva, dar spre
uşurarea ei se opri şi spuse:

-Noapte bună, Kate.

-La revedere domnule Krombers.

22

John şi Robert ajunseră la restaurant, şi fură rugaţi să aştepte eliberarea unei mese
la bar. Se aşezară pe taburetele înalte, cu câte un pahar de băutură în faţă.

John realiză că Robert este tăcut şi părea pierdut în propriile lui gânduri. Avea, de
asemenea şi o atitudine încordată, care se accentuase parcă când se uită la Kate.

Şi cu Kate se petrecea ceva ciudat. De când se întorsese din Steamps se schimbase.

Încerca din răsputeri să pară că totul e bine, dar John nu era degeaba cel mai bun prieten
al ei. Totuşi, nu o întrebase nimic, sperând că atunci când va fi pregătită îi va spune
singură despre ce e vorba.

Intuise că era vorba despre un bărbat, iar în seara asta, când Robert intră în birou, ea
devenise atât de palidă, încât lui John îi era frică că o să leşine. De aceea nu insistă ca ea
să vină cu ei le restaurant.

Acum, uitându-se la Robert, îi simţi încordarea corpului şi părea că ezită să-l

privească, dând impresia, de asemenea, că vrea să-l întrebe ceva.

Încercă de câteva ori să-l atragă într-o conversaţie, dar nu reuşi. Apoi, ca din
întâmplare, pronunţă numele lui Kate într-o propoziţie. Brusc, Robert deveni interesat de
ce avea l de spus. Bun! Deci intuiţia lui era bună, ceva se întâmplase între cei doi, dar nu
ştia exact ce. Ei, bine, ca un bun prieten ce era, va încerca să ajute cum putea.

- Îmi pare rău că nu am insistat să vină şi Kate cu noi. Atmosfera ar fi fost mai
destinsă şi mai plăcută, zise John, ne fiind convins de asta. Binenţeles, când ieşim cu
gaşca noastră de prieteni, Kate e tot timpul o companie plăcută. Uneori regret că nu
suntem decât cei mai buni prieteni. Binenţeles, că la cât e de framoasă, nici prietenii mei
nu mă cred când le spun asta. La început, am încercat să-i fiu mai mult decât atât, dar pe
ea nu o interesează nici o relaţie. Nu lasă nici un bărbat să se apropie de ea. Cred că ceva
sau cineva din trecutul ei a rănit-o foarte tare. John se uită la Robert şi-l văzu pălind uşor.
Oricum, mi târziu, am renunţat la această idee, pentru că prietenia care ne lega devenise
foarte importantă pentru mine şi nu aş fi vrut să o pierd.

Se întrerupse, pentru că Robert se ridică în picioare şi spuse:

-Scuză-mă, John, am uitat că am ceva de făcut în seara asta. Te superi dacă

amânăm cina pentru altă dată?

-Nu, deloc, spuse acesta, ridicând paharul la gură ca nu cumva Robert să observe
zâmbetul pe care nu şi-l putea reţine.

Îşi strânseră mâinile, apoi Robert se îndreptă spre ieşire. Făcu câţiva paşi, apoi se
întoarse spre John şi-l întrebă, puţin încurcat:

-Apropo, vrei să-mi dai, te rog, adresa lui Kate,? Ar fi mult mai simplu aşa.

De data asta John nu se mai abţinu şi râse cu toată gura, iar apoi îi scrise adresa pe
un şerveţel.

23

Ajunsă acasă, Kate îşi făcu un ceai, încercând să se calmeze. Apoi se duse în
debara şi scoase valiza pentru a-şi face bagajele. Mâine va pleca în vacanţă, lăsând
toate aceste frământări în urmă. Cel puţin, aşa spera.

Puse valiza pe canapea şi se pregătea să o deschidă, când auzi soneria. Se uită

prin vizor şi încremeni. Robert!!! Ce căuta el aici? Nu trebuia să ia cina cu John? Ce se
întâmplase oare? Îi spusese oare John adevărul?

-Oh, Doamne, murmură ea şi îşi sprijini capul de uşă o secundă, înainte de a

deschide.

El îşi băgase mâînile în buzunarele pntalonilor şi o privea încruntat.

-Pot să intru? întrebă el şi fără a mai aştepta răspunsul, intră.

Cuprinzând camera cu privirea şi observând valiza o întrebă:

 -Iarăşi fugi,Kate?

-Nu,.eu...mi-am luat o săptămână de concediu şi mâine plec în vacanţă.

-Serios? Singură sau cu preţiosul tău John? o întrebă el cu ironie în glas.

Obosită de această luptă continuă cu el, dar mai ales cu ea însăşi, ea oftă şi zise,
neridicând privirea de jos:

-Eu şi John nu avem o relaţie amoroasă.

-Ştiu, mi-a spus şi el asta. Se apropie de ea şi-i ridică bărbia cu două degete,
forţând-o, astfel, să-l privească în ochi. De ce mai minţit, Kate? De ce m-ai lăsat să cred
altceva?

-Nu te-am minţit. Ţin foarte mult la John, iar prietenia lui e foarte importantă pentru
mine.

Cât ea vorbi el îi desfăcu părul, care era prins cu o clamă elegantă, apoi îşi afundă
mâinile în el,apropiindu-i capul de al lui.

-Ce faci? întrebă ea. Încetează!

Buzele lui le atinse pe ale ei ca o adiere apoi îşi dădu un pic capul înapoi, privind-o în
ochi.

-Lasă-mă să rămân cu tine în noaptea asta! Te rog, am atâta nevoie de tine! zise el
încet. Privirea lui arzătoare o subjugă pe a ei, făcând-o să-şi dorească să cunoască, să
simtă, acele plăceri pe care ochii lui le promitea.

Când el o sărută din nou, ea îl îmbrăţişă. Se săturase să lupte. Se apropie de el şi

mai mult, abandonându-se total sărutului, care devenea tot mai adânc. Limbile lor se
atingeau, sorbindu-se, iar mâinile lor se mângâiau cu frenezie, neştiind ce să atingă mai
întâi, vrând, parcă, să-şi lase aamprenta unul asupra celuilalt.

Contactul prin haine nemai fiind de ajuns, Robert îi descheie primi nasturi ai cămăşii
şi îi dezveli umerii, sărutându-i pielea sensibilă, care se în fiora la atingerea buzelor lui.

Kate, la rândul ei, îi dădu jos haina şi îi scoase cămaşa din pantaloni şi îşi strecură
mâinile pe sub ea mângâindu-i înnebunită muşchii reliefaţi ai spatelui, simţindu-l, la
rândul ei, cum tremură.

Mâinile lui găsiră drumul spre sânii ei, pe care îi cuprinse cu mâinile, încântat de
gemetele ei. Îi scoase cămasa şi ea rămase doar în sutien.

-Kate...eşti atât de frumoasă, spuse el, cu o voce răguşită, buzele lui luând locul
mâinilor. Sutienul ei căzu jos iar el începu să-i sugă încet sfârcurile tranda firii, care erau
ridicaţi,cerşind, parcă mai multe mângâieri.

Kate simţea că se topeşte de dorinţă vrând să-l mângâie şi ea la rândul ei. Îi desfăcu
nasturii cămăşii şi atinse părul creţ de pe pieptul lui,degetele ei pipăind curioase, şi
bucurându-se când îl auzi gemând încet.

-Kate...aşa, atinge-mă şi tu, visez la clipa asta de atâta timp, zise el cu respiraţia
întretăiată, ridicându-se încet şi încercând să se calmeze.

Se piviră în ochi, ne fiind nevoie de cuvinte, ochii lor exprimând tot ccea ce ei vroiau să
ştie. Atunci Kate îl luă de mână şi merse spre dormitor.

Ajunşi aici, se dezbrăcară reciproc, acest lucru luându-le mai mult timp, fiecare
oprindu-se să mângâie fiecare bucată de piele dezvelită.

El o culcă apoi pe pat şi se întinse lângă ea, mângâindu-i corpul ca un orb şi

vroind,parcă, să şi- l întipărească în minte. Apoi e îşi coborî capul, şi buzele lui fierbinţi îi
luară în stăpânire sânii, făcând-o să plutească. Mâna lui îi mângâia înnebunită picioarele
ei perfecte, minunându-se cât de catifelată era pielea ei la atingere, urcând tot mai sus,
până ce îi găsi locul cel mai secret al corpului ei. Aici se opri puţin, ţinându-şi respiraţia,
mâna lui începând să mângâie şi să cerceteze, găsind-o umedă şi fierbinte.

-Kate, oftă el, eşti atât de dulce!

Kate nu putea respira când el o mângâia în acel loc, unde se focalizase dorinţa care îi
străbătea corpul, făcând-o să ardă.

Vrând să-i ofere şi ea aceeaşi plăcere pe care ea o simţea, începu să-i sărute gâtul,
umerii, pieptul, auzind respiraţia lui zgomotoasă, iar capul lui se dădu în spate, oxerindu-i
mai uşor accesul la corpul lui şî şoptindu-i fără încetare numele, continuând s-o mângâie
şi el, la rândul lui.

Când nu mai putu să suporte acea dulce tortură, Kate se auzi chemându-l, cu o voce
răguşită, pe care nu şi-o recunoştea.

Atunci el se ridică deasupra ei şi uitându-se în ochii ei o pătrunse încet, savurând

clipa şi bucurându-se de plăcerea pe care i-o citea în ochi şi pe care o simţea şi el. În
scurt timp, mişcările lor se intensi ficară, mişcându-se ca un singur corp atingând
împreună fericirea şi lăsându-se purtaţi pe aripile ei. Când, în sfârşit, coborâră din înălţimi,
el o luă în braţe şi dormiră fericiţi, Kate simţindu-se pentru prima oară, după mult timp,
acasă.

24

Însă dimineaţa veni, şi când Kate dechise ochii şi se văzu în braţele lui Robert,
amintindu-şi noaptea ce tocmai trecuse, îşi reţinu un geamăt.

Încet,încercând să nu-l trezească, ea ieşi din dormitor şi merse în bucătărie, punând

în funcţie filtru de cafea, în tot acest timp gândindu-se cum avea să iasă din situaţia în
care singură se băgase. În timp ce îşi sorbea cafeaua îşi spuse că o să-i spună că a fost
pur şi simplu o greşeală, şi îl va ruga să plece până nu se făcea de râs şi îi va cădea în
braţe spunându-i cât de mult îl iubeşte.

Atunci el intră în bucătărie, se aplecă spre ea, sărutând-o scurt pe buze şi

zâmbindd uşor.

-Bună dimineaţa, zise el, iar ea se gândi că arată superb dimineaţa şi că ar fi vrut
să-şi ridice capul şi să-i sărute pieptul care rămase descoperit, el neîncheindu-şi toţi
nasturii cămăşii.

-Bună dimineaţa, încercând să pară distantă şi neafectată de tot ce se întâmplase

noaptea trecută. Robert, ceea ce s-a întâmplat aseară a fost o greşeală şi aş vrea să nu
se mai repete. De aceea, te rog să pleci şi să nu te mai întorci, zise ea încercând să-şi
oprească lacrimile care ameninţau să apară.

El se uită încruntat la ea.

-Ce s-antâmplat, Kate? Iarăşi încerci să fugi?

-Nu încerc să fug, dar nu asta îmi doresc. Ţi-am spus într-o zi că vreau totul sau nimic,
vreau o relaţie bazată pe sentimente adevărate, nu doar pe dorinţă. Vreau totul sau nimic.
Nu aş suportaa să fiu vioara a doua...

-Vioara a doua? Ce naib tot vorbeşti acolo? întrebă privind-o furios.

-Ştiu că tu ai o relaţie serioasă cu Celina şi că probabil o să te căsătoreşti cu ea şi

eu nu aş putea...

-Eşti nebună! Asta crezi tu, că vreau să fi amanta mea? Să mă căsătoresc cu

Celina? Kate, am rupt relaţia cu ea de când tu i revenit în viaţa mea. Îi cuprinse faţa în
mâini, şi o privi cu ochi furioşi. După noaptea asta, n-o să mai poţi fugi, Kate, eşti a mea
şi te păstrez. O să mă asigur că n-o să mai poţi fugi, o să te ţin sub cheie, dar nu o să te
mai las să pleci din viaţa mea!

-Robert! zise ea cu inima bătându-i atât de tare încât risca să iasă din piept. Ce vrei
să spui cu asta?

-Ce crezi că vreau să spun, Kate? o întrebă el,ochii lui atâta dragoste şi tandreţe că
ea se în fioră. Ce încerc să-ţi spun de când te-am reîntâlnit: că te iubesc, că anii ăştia în
care nu ai fost lângă mine au fost goi şi trişti, că am început să simt că trăiesc de cân
te-am revăzut.

O ridică în picioare şi o strânse la piept atât de tare că ea îi simţea bătăile puternice

ale inimii.

-Viaţa mea nu are sens fără tine, Kate. N-o să te mai scap din ochi. Ştiu că te pot
face să mă iubeşti şi tu.

-Robert, eu.... te iubesc! zise Kate neputând să-şi mai oprească lacrimile şi
strângându-l la rândul ei în braţe, nemaiputând să-şi stăvilească sentimentele pe care le
avea pentru el.

El se dădu puţin înapoi, să o poată privi, ştergându-i cu degetele mari lacrimile de pe

faţă.

-Tu mă iubeşti? Atunci de ce ai fugit? De ce mai părăsit? Simţeam că mor de dorul

tău şi visam în fiecare noapte că eşti în braţele mele.

-Tu mă întrebi de ce am plecat? îl întrebă ea, Robert citindpe chipul ei toată

amărăciunea şi tristeţea pe care le simţise ea în urma acelei ultime întâlniri.

Furioasă, ea zise:

-M-ai acuzat că aş fi fost amanta bunicului tău, că m-aş fi culcat cu el pentru bani,
deşi ştiai foarte bine că am fost virgină până în noaptea pe care am petrecut-o împreună.
Apoi m-ai acuzat că am făcut dragoste cu tine pentru că eram ambiţioasă şi că încercam
să te prind în plasă, forţându-te să te căsătoreşti cu mine. Şi tu mă întrebi de ce am
plecat?

Văzând durerea de pe faţa ei şi auzind vocea ei răvăşită de emoţie, Robert abia

acum realiză cât de mult o răniră cuvintele lui spuse aiurea, fără să le creadă nici el.

-Iartă-mă iubirea mea, spuse el luându-i mâinile şi sărutându-le, nu am ştiut că

te-am rănit atât de mult. Nu am crezut nici un moment cuvintele pe care le-am spus.
Eram furios pe mine însumi şi eram speriat de intensitatea sentimentelor pe care le
aveam pentru tine, într-un timp atât de scurt. Când eram la New York, petrecusem mult
timp visând la tine şi nu eram sigur de sentimentele tale. Dacă mă aruncam cu capul
înainte? şi tu nu simţeai la fel. Aşa că am preferat să te atac, ascunzându-mi astfel
vulnerabilitatea. Nu am crezut că tu o să iei în serios cuvintele mele prosteşti.

-Crezi că m-aş fi dăruit ţie dacă nu te-aş fi iubit? N-aş fi făcut dragoste cu un bărbat
pe care nu-l iubeam! zise Kate mângâindu-i tăsăturile feţei.

-Iartă-mă, iubirea mea, zise el şi o strânse în braţe, atât de tare, dând impresia că
voia să îmbine corpurile lor până ajungeau un singur trup.

-,Nu-mi vine să cred că în sfârşit, te strâng în braţe. Parcă e unul din visele mele.
Vreaau să ne căsătoim cât mai repede, să mă conving că eşti a mea, că nu visez. Aseară
când John mi-a spus că nu sânteţi decât prieteni şi ă tu nu ai lăsat nici un bărbat să se
apropie de tine, am început să sper că eşti încă a mea şi că pe mine mă aşteptai.

-Apropo, zise ea încruntându-se, de unde ai ştiut unde locuiesc?

Zâmbind, Robert zise:

-Oh,John s-a asigurat că te găsesc şi mi-a scris adresa pe un şerveţel.

-John? întrebă ea,dar el nu ştia...?

-Cred că John are o intuiţie bună. Nu degeaba e prietenul tău. Sărutând-o zise:
 -Nu-mi vine să cred că eşti aici în braţele mele şi că mă iubeşti. De data asta n-o să
te mai pierd, eşti a mea pentru totdeuna, zise el ridicând-o în braţe şi îndreptânddu-se
spre dormitor.

"Pentru totdeauna" repetă Kate în gând, spunându-şi că nu sună deloc rău, şi că

viaţa lor, de fapt, abia acum începea.

Sfârşit