Opinie publicã/opinie individualã-un binom psiho-social

Constituie un truism afirmația cã nu existã o definiție a opiniei publice unanim acceptatã. ªi

în legaturã cu acest fenomen psihosocial, ca și cu atâtea altele (precum comportamentul
agresiv, prosocial sau colectiv, memoria socialã etc), de-a lungul timpului și în functie de
perspectiva (sociologicã, psihologicã sau politologicã) în care a fost privitã, s-au propus diferite
definiții. Pornind de la numãrul mare al definițiilor date
(Harwood L. Childs indentificase aproximativ 50), se pot distinge 4 categorii distincte :
1. Definiții axate pe evaluarea cantitativã, pe cercetarea modului în care se distribuie
rãspunsurile la întrebãrile din sondajele de opinie publicã;
2. Definiții care accentueazã dimensiunea politicã a opiniei publice, vazutã ca o forțã la
care guvernarea este indicat sa se raporteze;
3. Definiții care au în vedere organizarea internã a opiniilor, subliniindu-se faptul cã opinia
publicã nu reprezintã suma opiniilor individuale, ci structura lor în urma interacțiunilor de grup
și dintre liderii de opinie și mase;
4. Definiții care relevã relația dintre opinia publicã și comunicarea politicã.
Analiza raportului dintre opinia publicã și opinia individualã permite configurarea unei noi
perspective de abordare teoreticã: “ Opinia publicã nu constituie o simplã adunare a opiniilor
individuale, ci produsul unui proces de dezbatere .“¹ Opinia publicã are în structura sa ceva ce
pornește de la individ, dar are o valoare supraindividualã; opinia publicã nu se poate discuta
numai în termenii relativi propuși de mulțimea opiniilor individuale. Pornind de
la aceastã perspectivã au apãrut interpretãri care chiar desprindeau opinia publicã
de cea individualã. Criticând acest punct de vedere, H.I. Childs afirma :“ Este clar cã o opinie
este întotdeauna opinia unei singure persoane, nu a unui grup. Opinia publicã se referã
întotdeuna la o colecție de opinii individuale, nu la o entitate misticã ce plutește în atmosferã
deasupra capetelor noastre. Pentru a afla ce este o stare de opinie datã, trebuie sã adunãm opiniile
indivizilor. Acest punct nu are un accent special, chiar dacã unii autori s-au gândit la el în
termeni de “ idée a grupului “, formã separatã și distinctã de ideile personale reale “.²
Exista o relație mai complexã între opinia individualã și cea publicã, o relație ce solicitã, pentru
înțelegerea adecvatã, cumulul perspectivei psihologice și sociologice, relevat cu pregnanțã
de Jean Stoetzel. “Când un individ se pronunțã într-o problemã particularã, rezultã o opinie ce se
cere studiatã din perspective psihologice. Are loc o alegere individualã, fãrã semnificație socialã.
Alegerea este relevantã pentru personalitatea individului, pentru experiența și traictoria sa
personalã. În acest context, autorul francez vorbește despre opinii private. Dar, în calitate de
membru al unui grup, el promoveazã o opinie care “ rãspunde unei probleme sociale și este ea
însãși un rãspuns social “.³
Producerea și evoluția opiniei publice sunt un atribut al vieții de grup, considerã Jean
Stoetzel ; producerea opiniei publice este una din funcțiile definitorii ale corpului social. Viața
colectivã este mediul propice apariției opiniilor publice. Aici se confruntã problemele, abordãrile
și mai ales soluțiile. În aceastã ecuație complexã apar și indivizii care reprezintã simboluri,
purtãtorii de opțiuni și credințe. Se ridicã, de asemenea, problema unui gen de perenitate a
opiniei publice comparativ cu viața corpului social. În acest caz, opinia publicã nu face decât sã
sintetizeze o experiențã condensatã în norme, atitudini, sã însumeze judecãți și abordãri comune
sub forma unei înțelepciuni impersonale. ªi sub aceastã ipostazã opinia publicã se exprimã,
alãturi de norma impersonalã, tot prin indivizi ; persoana particularã este, și în acest caz, tot un
vector de exprimare a unei realitãți, a unui fond comun care transcede individului. Exista douã
forme de opinii : publicã și privatã. Prima este de ordin sociologic și trebuie interpretatã pe plan
sociologic. A doua este de ordin psihologic ; psihologia este singura capabilã sã o studieze în
mod adecvat. Opinia publicã aparține societãții. Ea contribuie la constituirea și exprimarea ei.
Opinia privatã aparține persoanei care o realizeazã și o manifestã.
Cercetãtorii și teoreticienii “ opiniei publice “ au dezvoltat direcții de analizã care sondeazã
implicațiile actualei tranziții cãtre o societate mediatizatã. Teoriile despre opinia publicã au mers
în paralel cu cele ale altor științe sociale fiind derivate din ceea ce numim “ paradigma
semnificației “ Aceastã paradigmã se bazeazã pe principiile cunoașterii, limbajului și
comportamentului. Este dificil ca orice listã sinteticã sã cuprindã atât de multe idei, dar în
principal paradigma semnificației include urmatoarele propoziții interdependente :
1. Memoria umanã face posibilã dezvoltarea cunoașterii.
2. Cunoașterea existã sub forma conceptelor, care sunt structuri de semnificații etichetate sau
denumite ca atare de cãtre indivizi.
3. Semnificațiile pentru concepte pot fi create de cãtre o persoanã prin contact senzorial direct
cu diferite aspecte ale realitãții, sau prin interacțiune simbolicã în cadrul unei comunitãți de
limbã.
4. Limba este în principal un set de simboluri care denumesc semnificații convenite în
prealabil.
5. Convențiile standardizeazã legãturile dintre simbol și semnificație,
facând comunicarea posibilã între cei care aderã la reguli.
6. Simbolurile și convențiile lingvistice convenite și folosite de un anumit grup
modeleazã percepția, interpretarea și conduita fațã de lumea fizicã și socialã a membrilor
societãții.
Existã în sociologie douã curente ,oarecum separate, care s-au dezvoltat în jurul ideii de
interacțiune socialã și semnificații comune ca baza pentru interpretãri individuale ale
lumii obiective.Unul a provenit din sociopsihologia lui Charles Horton Cooley care considera cã
oamenii pot comunica nu pe baza caracteristicilor obiective, așa cum existã ele în realitate, ci
doar prin impresiile pe care și le formuleazã unul despre altul prin interacțiune.El a denumit
aceste seturi de impresii “ idei personale “. Ideea personalã este o construcție de semnificații, un
set de atribute imaginare pe care le proiectãm asupra fiecãreia dintre persoanele din jur și
cunoștințele noastre ca interpretãri ale persoanei lor.
O alta teorie constructivistã, oarecum independentã, care s-a dezvoltat în cadrul sociologiei,
aparține filosofului german Max Scheler. Potrivit acestei perspective, cunoașterea oricãrui lucru
care apare în societate este modelatã și limitatã de cãtre cultura care prevaleazã în acea vreme.
O preocupare specialã a sociologilor sunt acele forme de cunoaștere, prin urmare și de opinii,
care modeleazã natura societãții. Ele iau forma ideologiilor, religiilor, explicațiilor ștințifice.
Felul în care oamenii sunt tratați în cadrul unor astfel de ordini sociale este determinat de un
efect profound asupra opiniei publice.