Comunicarea părinte –cadru didactic-elev

Prof. Hrimiuc Ramona- Maria

Şcoala Gimnazială „Leon Dănăilă”, Darabani

Rolul familiei este esenţial în formarea şi dezvoltarea unui copil. Şcoala reprezintă o
nouă treaptă de dezvoltare, de instruire a copilului, total diferită de forma anterioară pe care
copilul a parcurs-o.
Implicarea părinţilor în acţiunile şcolii reprezintă o necesitate şi totodată contribuie la
obţinerea rezultatelor pozitive la învăţătură a copiilor. Părinţii trebuie să se consulte cu
dirigintele sau cu profesorii în ceea ce priveşte situaţia la învăţătură a copilului.
O participare activă presupune realizarea unor parteneriate între familie şi şcoală. Părinţii pot
astfel să urmărească acţiunile educative în care este implicat copilul, să ajute la corectarea
unor comportamente sau la îmbogăţirea cunoştinţelor acestuia. O altă modalitate de
comunicare eficientă se poate realiza în timpul şedinţelor cu părinţii, şedinţe care permit
organizarea unor întâlniri periodice între părinţi şi cadrele didactice.
De asemenea în cadrul orelor de consiliere din şcoală, părinţii au posibilitatea să participe la
întâlniri cu dirigintele clasei şi să se consulte, să fie consiliat sau să se informeze cu privire la
anumite teme de interes comun.
Cadrul didactic are obligaţia de a planifica anual întâlniri cu părinţii, de a media
eventuale conflicte apărute, de a ajuta părinţii în ceea ce priveşte îmbunătăţirea relaţiilor cu
propriul copil, pentru ca acesta la rândul său să beneficieze de un climat afectiv propice
dezvoltării.
Un consilier eficient întâlneşte situaţii pe care le abordează deschis şi direct. El are capacitatea
de a exprima clar”să spui ceea ce gândeşti şi să gândeşti ceea ce spui”. Confruntarea stă la
baza multor orientări în consiliere. De aceea şi cadrul didactic care programează întâlnirile cu
părinţii, trebuie să ştie să abordeze direct şi clar, problemele pe care doreşte să le aducă în
discuţie. Astfel este util ca acesta să aibă :
1.capacitatea de a identifica discrepanţa între ceea ce persoana din faţa sa spune şi ceea ce
face, dintre oameni sau dintre oameni şi situaţiile create.
2.capacitatea de a identifica frazele de confruntare şi de a le diferenţia de celelalte
3.capacitatea de a oferi feedback despre discrepanţe fără a fi moralizator dar folosindu-se de
deprinderea de a confrunta părţile implicate.
Cuvântul confruntare implică un conflict. De aceea, cadrul didactic trebuie să ştie cum să
medieze acest conflict. Fără empatie şi înţelegere, confruntarea nu are sens. Confruntarea este
nevoie să se realizeze fără judecarea persoanei din faţa noastră, iar noţiunile de respect şi
politeţe trebuie percepute în egală măsură atât de părinte, cadrul didactic cât şi de către copil.
Dacă părintele, copilul sau chiar cadrul didactic este foarte asertiv, poate chiar agresiv, se
poate observa la un moment dat că menţinerea respectului şi politeţei este greu de făcut. Cel
mai important lucru în acest caz, este rolul cadrului didactic, care trebuie să asculte atent, să
vorbească clar, ferm, dar totdeauna fără să moralizeze şi cu respect. Nu trebuie să fie blând
pentru a se face înţeles sau a fi cuviincios. În unele cazuri este utilă confruntarea deschisă.
Combinaţia dintre umor şi fermitate poate fi binevenită în cazul unei persoane care nu doreşte
să se analizeze sau care poate doreşte să evite adevărul.
În ceea ce priveşte organizarea orelor de dirigenţie la clasă, este bine să amintim
câteva aspecte. Orele de dirigenţie se pot desfăşura după următorul plan:
1.prezentarea datelor,exemplelor, sau problemei
2.analiza şi explicarea acestora cu ajutorul elevilor clasei
3.desprinderea trăsăturilor esenţiale ce rezultă din analiză
4.aplicarea cunoştinţelor însuşite în aprecierea conduitelor elevilor
5.recomandările şi concluziile extrase
Temele propuse spre dezbatere în cadrul orelor de dirigenţie, se stabilesc de către
diriginte la începutul fiecărui semestru, cu ajutorul elevilor.
Pentru creşterea interesului, a competenţei informaţiei dirigintele poate invita diferiţi
specialişti: medici, jurişti, poliţişti, psihologi, sociologi etc.
Prin organizarea acestor acţiuni, dirigintele are posibilitatea să urmărească realizarea
sarcinilor pe care şi le-a propus şi în primul rând cunoaşterea personalităţii elevilor. Este de
asemenea indicat să noteze periodic aceste observaţii şi să completeze fişele psihopedagogice
ale elevilor.
„Rolul dirigintelui se concretizează prin organizarea unor serii de activităţi cu caracter
educativ, care să sintetizeze, să sistematizeze, să valorifice şi să completeze influenţele
educative exercitate în şcoală cât şi în afara ei”.(I. Drăgan, 1976).
Un cadru didactic trebuie să fie precaut atunci când se implică în acţiuni sociale,
pentru ca actele sale să nu fie apoi interpretate în mod negativ, şi să fie luate drept un gir
pentru activităţi nespecifice(politice, religioase sau de altă natură).
În cazul în care la clasă sunt prezenţi copii sau rude ale sale, ale colegilor săi, sau a
superiorilor săi pe cale ierarhică, el îşi va interzice transmiterea de informaţii acestor categorii
de elevi, informaţii care să le aducă avantaje de care alţii sunt privaţi.
Totodată, cadrul didactic nu are dreptul de a se folosi de statutul sau funcţia sa, pentru a
constrânge copilul să se confeseze. El se va limita doar la discuţii specifice, care ţin de
învăţare, şcoală, educaţie. Atunci când observă că anumiţi copii au nevoie de consiliere
specializată, acesta îi va orienta spre specialişti capabili să răspundă întrebărilor care ies din
aria sa de competenţă(medic, psihiatru, psiholog , etc).
Atunci când este pus în discuţie comportamentul unui copil, cadrul didactic nu poate să se
bazeze decât pe comportamentul acestuia în timpul studiilor.
Prin urmare, pentru a facilita învăţarea, este important ca sarcinile didactice să fie încadrate şi
adaptate mediului în care trăieşte elevul, şi pe cât posibil să vizeze şi componente afectiv-
motivaţionale ale personalităţii elevilor, tocmai pentru a susţine participarea activă a acestora.
În concluzie, o comunicare eficientă între părinte-cadru didactic şi elev se bazează pe
colaborare şi participare activă , şi nu în ultimul rând putem spune că se bazează pe politeţe şi
respect reciproc.

BIBLIOGRAFIE:
Yvey Allen E. Gluckstern N., Abilităţile consilierului, Abordarea din perspectiva
microconsilierii, 2002, Editura Universităţii Oradea
Anucuţa l., Psihologie şcolară, 1999, editura Excelsior, Timişoara
Cucoş C., Pedagogie, 2006, Polirom, Iaşi
Domilescu&Co., Profesorul facilitator sau cum să fii cu adevărat un profesor mai bun pentru
elevii tăi, 2012, EIKON, Timişoara