Emil Durkheim – Forme elementare ale vietii religioase

Emile Durkheim s-a născut la Epinal (Franta) pe 15 aprilie 1858, și este ultimul copil al
unei familii de evrei stabilită in Franța in Evul Mediu. El a studiat literele și științele in timp
ce a urmat studiile secundare, iar ca elev al Școlii Normale Superioare a studiat filozofia. Este
influențat de cărțile lui Montesquieu, ale contelui de Saint-Simon, dar si de Auguste Comte si
Herbert Spencer. Durkheim este autorul a numeroase articole, a unor recenzii critice dar mai
ales al unor studii importante in sociologie, fiind "primul creator al unui sistem teoretic clar si
explicit formulat, folosit adesea in constuirea teoriilor" (Hoffman Oscar, Sociologie
Organizationala, Ed. Economica, Bucuresti, 2004): "Despre diviziunea muncii sociale",
"Regulile metodei sociologice", "Despre sinucidere". Formele elementare ale vietii religioase
apare in 1912, fiind ultima contributie importanta .
Lucrarea "Forme elementare ale vietii religioase" are ca obiect elaborarea unei teorii
generale a religiei. Pentru aceasta, Durkheim ii studiaza pe aborigienii din Australia cu scopul
de a gasi fundamentele oricarei religii. Durkheim vedea in religiozitate un fenomen universal
si social. Tot la el sentimentul sacrului se trezeste in societate prin participarea activa
colectiva, la o ceremonie. Exista un cult primitiv numit de etnografi totemism. Totemul este
un simbol dublu. El il semnifica atat pe zeu cat si pe individ. In lucrare Durkheim isi propune
sa analizeze si sa explice cea mai primitiva si mai simpla religie. Sistemul religios cel mai
simplu indeplineste doua conditii: se intalneste in societatea cu cea mai simpla organizare si
poate fi explicata fara a recurge la elemente de la o religie anterioara.
Nu exista religie falsa, dupa autorul lucrarii, iar toate religiile raspund unor conditii date
ale existentei omenesti. Unele pot fi considerate superioare altora, in sensul ca sunt mai
bogate in idei, au un surplus de concepte, mai putine senzatii si imagini. N-am putea intelege
religiile cele mai recente fara sa urmarim modul in care s-au alcatuit. Actele religioase pot fi
explicate dupa cum situam la originea evolutiei naturismul, animismul sau o alta forma
religioasa. Pana in prezent am fost tentati sa credem ca notiunea de zeu este caracteristica
pentru tot ceea este religios. Dar religia aborigienulor australieni nu are ideea divinitatii,
fortele caruia ii sunt adresate riturile este diferita de cele din religiile moderne. Religiile
primitive nu permit relevarea elementelor constitutive ale religiei, ci ajuta la explicarea lor.
Faptele sunt mai simple iar raporturile dintre ele sunt mai clare. In religiile primitive faptul
religios poarta amprenta originilor sale.

1
 Toate religile il exprima pe om intr-un mod specific si toate ne ajuta sa intelegem mai
bine aspectul naturii umane. Notiunea de "supranatural" ajuta la caracterizarea a tot ceea ce
este religios. Supranaturalul este lumea misterului, a necunoscutului, a neintelesului.
Incercand sa dea o definitie religiei, Durkheim apeleaza la alti ganditori. Max Muller vede in
toate religiile "un efort de a intelege neintelesul, de a exprima inexprimabilul, o aspiratie catre
infinit". Misterul joaca un rol important in unele religii, mai ales in crestinism. Conceptiile
religioase au drept obiect exprimarea a ceea ce este constant si obisnuit, si nu explicare
exceptionalului. Ideea de mister nu are nimic originar, ea a fost inventata de om si de aceea ea
ocupa un loc intr-un numar mic de religii avansate. A. Reville spune ca "religia este
circumscrierea vietii umane prin sentimentul unei legaturi care uneste spiritul uman cu spiritul
misterios cu care ii place sa se simta unit, recunoscandu-i dominatia asupra lumii si asupra lui
insusi" .
Fenomenele religioase se impart la Durkheim in doua categorii: credintele si riturile.
Credintele sunt stari de opinie, constand in reprezentari, celelalte sunt modalitati de actiune
determinate. Riturile nu pot fi definite si diferentiate de alte practici, in special de cele
spirituale decat prin obiectul lor. Natura specifica ritului este exprimata prin credinta si ca sa
defineasca ritul, Durkheim considera ca trebuie mai intai sa defineasca credinta. "Toate
credintele religioase presupun o clasificare a lucrurilor, reale sau ideale pe care si le reprezinta
oamenii in doua clase opuse, profan si sacru. Impartirea lumii in doua domenii constituie
trasatura distincta a gandirii religioase; credintele, miturile, dogmele, legendele sunt fie
reprezentari, fie sisteme de reprezentari exprimand natura lucrurilor sacre." Prin lucruri sacre
nu intelegem numai zei sau spiritele, ci si o stanca, un arbore, un izvor, o piatra, o bucata de
lemn, o casa sau chiar un cuvant . Toate riturile poseda sacrul. Omul in schimb, este privit ca
neavand nimic sacru.
"Cand un anumit numar de lucruri sacre intretin intre ele raporturi de coordonare si
subordonare, asa incat sa formeze un sistem cu o oarecare unitate, si care nu intra la randul
sau in nici un alt sitem de acelasi tip, ansamblu de credinte si riturile corespunzatoare
constituie o religie". "O religie este un sistem unitar de credinte si practici relative la lucruri
sacre, adica separate, interzise, credinte si practici care unesc intr-o aceeasi comunitate
morala, numita Biserica, pe toti cei care adera la ea". Aceastea sunt definitiile date de
Durkheim religiei. Rezulta de aici ca religia este un lucru eminamente colectiv.
Nu a existat niciodata un sistem religios care sa nu contina, sub diferite forme, strans
legate, dar dinstincte doua religii. Una se refera la lucrurile naturale (vanturile, fluviile,
astrele, cerul, plante, animale, stanci, etc, aceasta este denumita naturism. A doua religie se

2
refera la fiintele spirituale (spirite, suflete, genii, demoni, divinitati) care nu pot fi vazute de
oameni. Aceasta poarta numele de animism. Acest fapt a dus la existenta a doua teorii
contrare. Pentru unii animismul ar fi religia primitiva, naturalismul fiind o forma secundara,
iar pentru ceilalti spiritismul este un lucru secundar iar naturismul ar fi punctul de plecare.
Principala problema pe care si-o pune stiinta religiei ar fi care dintre cele doua solutii trebuie
aleasa.
Pentru a considera ca practicile animiste constituie forma primitiva a vietii religioase ar
trebui sa fie indeplinite 3 conditii: prima ar fi ca sa se arate ca ideea de suflet este centrala
religiei, a doua este ca ar trebui sa se arate cum au devenit sufletele obiect de cult si cum s-au
transformat in spirite iar a treia conditie ar fi faptul ca in nici o religie cultul spiritelor nu
reprezinta totul.
Dupa Durkheim sufletul nu nu este un spirit, el este atasat de un corp din care nu iese
decat in mod exceptional. In schimb sufletul il poate parasi daca vrea, iar omul nu poate intra
intr-o relatie cu el decat respectand niste precautii rituale. Locuitorii Melaneziei cred ca
poseda un suflet care la moarte paraseste corpul si isi schimba numele. Ei invoca cultul
mortilor (li se adreseaza in rugaciuni, sunt invocati, li se aduc ofrande). La triburile
australiene riturile in onoarea unor stramosi fabulosi sunt considerate de traditie a fi la
originea timpurilor, ceremoniile constand intr-un soi de reprezentari dramatice in care fiinte
umane pun in scena faptele unor eroi legendari, si sunt transformati astfel intr-un soi de zei.
Dar nu putem spune ca acel rit constituie un cult al stamosilor deoarece ele nu se adreseaza
stramosilor ca atare. Aborigienii cred ca in timp ce sufletul este interior trupului, spititul isi
petrece cea mai mare parte a existentei in afara obiectului.
In Australia exista o credinta aproape universala, raspandita si printre indienii din
America de Nord, care spune ca stramosii ar fi animale, plante sau ca primii oameni ar fi avut
trasaturi specifice unor specii de animale sau plante .
Numele zeilor sunt de obicei substantive comune sau vechi substantive comune al caror
sens original nu poate fi gasit. De exemplu "Agni", una dintre principalele zeitati indiene
semnifica la inceput focul, fara vreo adaugire metodologica. Si in cultura „Vede” zeul este
folosit avand aceeasi acceptiune, iar semnificatia s-a pastrat si in alte limbi indo-europeene si
demonstreaza ca zeitatea este primitiva: latinescul "ignis", lituanianul "urgnis". aceasta
dovedeste faptul ca diferite popoare o recunosteau ca zeitate, inainte de separarea lor. Focul a
fost un element indispensabil in progresul tehnic sau artistic, pentru ca facea posibila viata pe
timp de iarna, datorita lui omul a mancat alimente preparate, a ajutat la prelucrarea metalelor
care s-au transformat in instrumente si arme. Omul nu poate intra in legatura cu natura fara sa-

3
si dea seama de imensitatea ei pentru ca natura il inconjoara din toate partile, si de aici natura
ne trezeste o senzatie coplesitoare, senzatia unui infinit care ne invaluie si ne domina.
"Tocmai din aceasta senzatie, spune Durkheim au derivat religiile" . Aici religia era in stare de
germene si s-a constituit cu adevarat atunci cand spiritul a incetat sa-si mai reprezinte fortele
naturale sub forma abstracta. A trebuit ca sceste forme abstracte sa se transforme in fiinte vii
si rationale, in puteri spirituale, si chiar in zei.
Gandirea religioasa nu intra in contact cu realitatea decat pentru a o acoperii imediat cu
un val gros ce-i ascunde adevaratele forme, val tesut din credinte fabuloase mitologice.
Credinciosul este un om delirant, traind intr-un mediu populat de fiinte si lucruri avand doar
existenta verbala.
Durkheim vorbeste si despre notiunea de "totem". Cuvantul totem a aparut in literatura
etnografica la sfarsitul secolului al XVIII-lea, in cartea lui J.Long intitulata "Voyages and
Travels of an Indian Interpreter". Totemismul a fost cunoscut ca o institutie exclusiv
americana, apoi s-a semnalat existenta unor practici totemice similare in Australia. Pe langa
celor doua forme derivate ale religiei mai exista un alt cult care este mai important si mai
primitiv decat naturismul si animismul, numit totemism. Mc Lennan s-a straduit sa arate ca
totemismul era nu numai o religie, ci ca din aceasta au derivat o multime de credinte si
practici pe care le regasim in sistemele religioase mai avansate. Americanii si-au dat seama ca
totemismul era solidar cu o anumita organizare sociala, si anume cea a clanurilor. Smith s-a
straduit sa descifreze principiile profunde ce decurd din credintele totemice. In cartea sa "La
Parente et le Mariage dans l'arabie primitive", el a aratat ca totemismul presupune o
"consubstantialitate" a omului cu un animal sau planta. Australia a reprezentat terenul cel mai
favorabil de studiu al totemismului.
Cuvantul "totem" este utilizat de populatiile ojibway din tribul algonkin spre a desemna
specia lucrului al carui nume este purtat de clan. Obiectele ce tin de totem sunt in majoritatea
cazurilor fie din regnul animal, fie din cel vegetal. Restul sunt fenomene ale naturii, ploaia,
norii, grindina, inghetul, luna, soarele, vantul, toamna, unele stele, tunetul, focul, fumul, apa,
marea. Se remarca importanta redusa a fenomenelor cosmice si a corpurilor ceresti.
Totemurile acestea sunt normale, dar unele mai prezinta si anomalii, totemul nefiind un obiect
in unele cazuri ci doar o parte a lui. Totemul nu este un exemplar, ci o specie sau o varietate,
nu este un anumit corb, sau un anumit cangur, ci corbul si cangurul in general.
In Australia exista anumite clanuri care-si trag numele de la o denivelare sau depresiune
de teren, determinata geografic de la un musuroi la un altul. Cauzele care au dat nastere unor
asemenea totemuri anormale demonstreaza ca aceste totemuri sunt relativ recente.

4
 In functie de trib exista trei religii diferite. In unele triburi copilul ia la nastere totemul
mamei. In alt caz mama are un totem obligatoriu diferit de cel al sotului, iar ea doar locuieste
in in societatea acestuia. In alte locuri totemul se transmite pe linie paterna. Copilul ramane
langa tata, grupul fiind format din indivizi ce apartin aceluiasi totem. Fiecare totem isi are
totemul propriu, dupa cum rezulta de mai sus. O alta combinatie este cea observata la
triburile Arunta si loritja. In acest caz copilul are un totem care nu este neaparat nici al mamei
si nici al tatalui, ci al stramosului mitic care a fecundat-o mistic pe mama in momentul
conceperii. Faptul ca stramosul respectiv s-a aflat din intamplare in preajma mamei face ca
totemul copilului sa depinda in cele din urma sa depinda de imprejurari fortuite. De obicei
totemul copilului in acest caz este hotarat de localitatea in care mama l-a conceput. Fiecare
totem are un centru, stramosii frecventand locurile care constituie centrele totemului respectiv.
Cum mama locuieste de cele mai multe ori in apropierea locului care este centrul totemic al
sotului ei, copilul are de obicei acelasi totem cu tatal.
Fratria este gruparea unor clanuri unite intre ele prin legaturi de fraternitate. Un trib
australian este format din doua fratrii care cuprind diferite clanuri. Intre totemul fratriei si cele
ale clanurilor exista un raport de subordonare. Doar in mod exceptional clanul poate include
reprezentantii unei fratrii. In afara acestor grupuri in triburile australiene intalnim si clase
matrimoniale care sunt un grup secundar, dispunand de o oarecare individualitate.
Totemismul nu are caracteristic interdictia alimentara, precum in crestinism de exemplu.
Totemismul reprezinta in primul rand o emblema. Fiecare familie adopta un animal sau o
planta ca ecuson si semn distinctiv. In Austalia o parte din societate a devenit sedentara, cortul
fiind inlocuit de casa, astfel incat totemul e gravat pe lemn sau ziduri.
Decoratiile totemice ne fac sa presupunem ca totemul nu reprezinta doar un nume. Pe
durata ceremoniilor religioase totemul are un caracter religios.
In schimb indienii din America de Nord totemul este reprezentat in special de un animal,
care este reprezentat fidel. Animalele totemice nu sunt singurele lucruri sacre, mai exista si
fiinte reale care fac obiectul ritualilor datorita legaturilor lor cu totem. Desenele care
reprezinta totemul desteapta sentimente religioase si este firesc ca lucrurile reproduse au o
anumita proprietate. Majoritatea desenelor sunt animale sau plante. Rolul profan al animalelor
este hrana sacra, caracterul sacru al plantei sau animalului se recunoaste prin faptul ca este
interzis consumului. Datorita faptului ca sunt sacre aceste plante si animale intra in
componenta unor mese mistice, care servesc la sacramente, dar in mod normal ele nu pot fi
utilizate in alimentatia obisnuita.

5
 Totemul este un simbol dublu. El desemneaza zeul totemic, care esete o forta anonima si
impersonala, si independenta fata de supusi. Totemul este in acelasi timp si simbolul clanului
si simbol al zeului si al societatii. Durkheim afirma ca fortele pe care oamenii capata anumite
forte din religie au o baza reala. Ele provin din societate, sistem care este superiora
individului.
Referindu-se la cartea lui Emile Durkheim "Forme elementare ale vietii religioase", el
retine ca religia trebuie sa fie considerata o dimensiune a sociologiei cunoasterii. Religia este
un instrument de comunicare si de cunoastere si de recunoastere si permite in acord intre
sensul semnelor si sensul lumii. Religia are o functie de integrare logica si sociala in
reprezentarile colective si mai ales in formele de clasificare religioasa. Sociologia religiei este
o dimensiune a sociologiei puterii.
Concluzia cartii lui Durkheim este ca "religia e un lucru eminamente social.
Reprezentarile religioase sunt reprezentari colective, exprimand realitatii colective. Riturile
sunt modurile de actiune care iau nastere doar in sanul grupurilor reunite si care sunt destinate
a suscita, a intretine sau reface anumite stari mentale ale grupului. Dar categoriile fiind de
origine religioasa, rezulta ca ele trebuie sa tina cont de natura comuna a tuturor faptelor
religioase: si ele trebuie sa fie lucruri sociale, produse ale gandirii colective".