NECHIFOR DORU

AN II/SPL SILVIC

AMENAJAREA UNUI SANTIER

DE EXPLOATARE
PREGĂTIREA TEHNICO-ORGANIZATORICĂ A UNUI
ŞANTIER DE EXPLOATARE A LEMNULUI
Organizarea şantierelor de exploatare a lemnului presupune par-
curgerea următoarelor etape:
obţinerea documentelor necesare începerii exploatării şi verifi-carea
corectitudinii punerii în valoare,
delimitarea şi marcarea secţiunilor şi postaţelor,
întocmirea documentaţiei tehnico-economice,
proiectarea şi execuţia căilor de colectare,
amenajarea platformelor primare,
asigurarea condiţiilor de cazare a muncitorilor şi de depozitare a
materialelor, mijloacelor de muncă, combustibililor şi a pieselor
de schimb,
pregătirea şantierului de exploatare din punct de vedere al nor-melor
de protecţie a muncii şi al P.S.I.(prevenire şi stingere a
incendiilor).
12.1. OBLIGAŢIIPROCEDURALE ŞI RELAŢII CU UNITĂŢILE SILVICE ÎN
ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA PROCESULUI DE EXPLOATARE A
LEMNULUI
Valorificarea biomasei lemnoase a arborilor pe picior în condi-
ţiile economiei de piaţă se face, în conformitate cu reglementările legale
în vigoare, prin licitaţie sau negociere.
Agenţii economici de exploatare devin beneficiari de lemn pe
picior prin obţinerea, după adjudecarea licitaţiei, în baza licenţei de
exploatare şi prin încheierea unui contract de vânzare – cumpărare, a
volumului lemnos respectiv.
Acest contract cuprinde:
informaţii de identificare a părţilor contractante,
locul în care s-a pus în valoare lemnul pe picior care face obiec-tul
contractului (ocol silvic, unitatea de producţie, unităţile ame-
najistice etc.),
felul produselor (principale, secundare, accidentale, igienă),
felul tăierii, conform tratamentelor aplicate,
structura pe specii (grupe de specii) şi sortimente dimensionale
estimate,
durata de exploatare şi epocile de tăiere,
 termenele de autorizare a exploatării, predare şi reprimire a par-
chetului,
valoarea lemnului pe picior şi termene de plată etc.
Atât înaintea începerii lucrărilor de exploatare, cât şi pe parcursul
desfăşurării acestora, agentul de exploatare trebuie să respecte regulile
silvice privind termenele, modalităţile şi epocile de recoltare şi transport,
având o serie de obligaţii procedurale în relaţiile cu unităţile silvice.
Astfel, organizarea şantierului de exploatare poate începe numai
după emiterea de către ocolul silvic a unei autorizaţii de exploatare.
Perioada de 15÷30 zile înainte de primul termen din eşalonarea la tăiere
a biomasei lemnoase este afectată execuţiei lucrărilor de pregătire a
exploatării.
Pentru a începe exploatarea efectivă a parchetului, cu cel mult 10
zile înainte de data prevăzută în autorizaţie pentru începerea exploatării,
între organele silvice şi gestionarul împuternicit de către unitatea de
exploatare contractantă se încheie un proces verbal de predare –
primire a suprafeţei de exploatat. Cu această ocazie, pe lângă arborii
inventariaţi, se preiau: suprafaţ a regenerată materializată în teren cu
limitele parchetului, căile de scos-apropiat, zonele de protecţie a
arborilor etc.
Se consemnează, de asemenea, starea seminţişului (proporţie,
compozi ţie, înălţime), proporţia admisibilă de vătămare a acestuia prin
lucrările de exploatare şi starea instalaţiilor de colectare.
În termenele prevăzute în autorizaţia de exploatare, agentul de
exploatare organizează recoltarea şi colectarea volumului lemnos
contractat respectând regulile silvice care impun protejarea arborilor
nemarcaţi şi a suprafeţelor cu seminţiş utilizabil, evitarea degradării
solului, reducerea pierderilor de exploatare şi valorificarea superioară a
volumului de lemn rezultat din arborii puşi în valoare.
Este necesară, în acest context, verificarea în teren a traseelor
căilor de colectare, urmărindu-se să fie amplasate în afara porţiunilor cu
seminţiş, dacă tăierea aplicată prevede acest lucru, precum şi să
corespundă din punct de vedere al asigurării protecţiei arborilor
nemarcaţi şi a solului. Ocolul silvic trebuie să avizeze soluţia tehno-
logică de exploatare a lemnului adoptată în parchetul respectiv, metoda
de exploatare înscriindu-se în autorizaţia de exploatare.
Interesul agentului de exploatare a lemnului este cel de a
introduce în circuitul economic întregul volum lemnos valorificabil de
pe suprafaţa primită spre exploatare. Inevitabil, rămân în parchet aşa-nu-
mitele resturi de exploatare, un volum de lemn nevalorificabil pentru
producţia industrială format din crăci, vârfuri, zoburi, coajă şi lemn pu-
tregăios. În scopul asigurării celor mai bune condiţii pentru dezvoltarea
seminţi şului (în cazul regenerării naturale) sau pentru executarea lu-
crărilor de împădurire (în cazul regenerării artificiale), resturile de
exploatare trebuie strânse în grămezi cu suprafeţe reduse, aşezate în
afara ochiurilor cu seminţiş sau pe cioate, urmărindu-se, în acelaşi timp,
eliberarea drumurilor utile desfăşurării activităţii din pădure, a văilor şi
pâraielor, a potecilor de interes turistic.
Pe timpul transportului materialului lemnos, încărcătura trebuie
să fie însoţită de foaia de transport, emisă de maistrul de exploatare,
care cuprinde obligatoriu date referitoare la locul de încărcare, ziua,
luna, anul şi ora, volumul fiecărei piese încărcate, volumul total al
încărcăturii, precum şi numele celui ce a emis foaia de transport. De
asemenea, şoferul trebuie să posede foaia de parcurs emisă de agentul
economic, prin care şoferului i se stabileşte ruta pe care se va face
deplasarea, precum şi certificarea că autovehiculul este apt pentru a
circula.
Reprimirea parchetului de către ocolul silvic se face cel târziu la
expirarea termenului prevăzut în autorizaţia de exploatare şi constă în
verificarea pe teren a modului în care s-au respectat condiţiile prevăzute
de instrucţiunile silvice. Cu această ocazie se semnează de ambele părţi
(agent de exploatare şi reprezentantul ocolului silvic) actul de reprimire
parchetului. Dacă este cazul, se calculează penalităţi pentru neres-
pectarea termenului de exploatare a parchetului sau a condiţiilor impuse.
Acestea nu scutesc agentul de exploatare de obligaţiile ce-i revin în ceea
ce priveşte curăţirea parchetului şi plata lucrărilor de înlocuire a
seminţişului vătămat.
Întreaga răspundere asupra situaţiei din teren după încheierea
actului de reprimire a parchetului revine organelor silvice care au semnat
acest document.
Estimarea cantitativă şi calitativă a lemnului arborilor pe picior
destinaţi exploatării se efectuează de către ocoalele silvice şi se
concretizează prin întocmirea actului de punere în valoare. Acesta stă la
baza contractării masei lemnoase şi a decontărilor cantitative şi valorice
între ocolul silvic şi beneficiarii de lemn pe picior.
Agenţii economici de exploatare a lemnului, dacă nu au parti-
cipat la lucrările de evaluare, trebuie să verifice corectitudinea datelor
înscrise în actelor de punere în valoare în termen de 15÷30 zile de la
primirea lor. Eventualele diferenţe se consemnează în documentaţiile de
verificare şi sunt soluţionate cu ocolul silvic în termen de 15 zile de la
efectuarea sesizării şi înregistrarea ei.
 Verificarea constă în efectuarea unui sondaj statistic pentru
determinarea caracteristicilor: diametru de bază, înălţime a arborilor şi
clasă de calitate. Scopul este cel de a constata dacă volumul total şi
proporţia lemnului de lucru au fost corect determinate la punerea în
valoare. Modul de eşantionare şi măsurare este cel prevăzut în normele
tehnice silvice privind evaluarea masei lemnoase destinate exploatării
(Anonymous, 2002).
Astfel, diametrul de bază al fiecărui arbore este măsurat pe două
direcţii perpendiculare, în calcule considerându-se valoarea medie obţi-
nută. Numărul arborilor incluşi în sondaj pentru determinarea diametru-
lui şi a clasei de calitate reprezintă 3÷15% (20% în condiţii speciale) din
numărul total al arborilor inventariaţi la punerea în valoare (tabelul 12.1).
Arborii incluşi în sondaj sunt aleşi randomizat de pe întreaga
suprafaţă a parchetului traversându-l pe direcţia curbei de nivel sau după
două diagonale.
Tabelul 12.1
Mărimea sondajului pentru verificarea actelor de punere în valoare
Natura N umărul de arbori inventariaţi
<200 200- 1000- 2000- 3000- >4000
arboretelor 1000 2000 3000 4000
mărimea minimă a sondajului (% din numărul total al
arborilor inventariaţi)
arborete de stejar, 20 15 10 7 5 4
amestecuri pe bază
de stejar şi făgete
cu lemn pentru
derulaj
alte arborete 15 12 8 6 4 3

Cu această ocazie, folosind dendrometrul sau alte instrumente cu

precizie ridicată, se măsoară înălţimea a 5÷7 arbori cu diametre egale cu
diametrul central dintre cei inventariaţi la punerea în valoare sau, dacă
nu mai pot fi identificaţi, la 10÷15 arbori cu diametre apropiate diame-
trului central.
Toleranţa diferenţei dintre media valorilor înălţimilor măsurate la
verificare şi cea din actul de punere în valoare este ±1 m , în primul caz,
şi ±1,5 m , în cel de-al doilea. Pentru diferenţe mai mari, se corectează
seria de volume sau curba înălţimilor şi se refac toate calculele din care
au rezultat datele înscrise în actul de punere în valoare.
Prelucrarea datelor din teren se face pe specii, categorii de
diametre şi clase de calitate, în paralel pentru cele două seturi de valori:
determinate la punerea în valoare şi determinate cu ocazia verificării.
 Succesiunea calculelor este cea de la întocmirea actului de pu-
nere în valoare: transformarea arborilor pe clase de calitate în arbori de
lucru, determinarea suprafeţei de bază multiple pe categorii de diametre,
pe total lot de arbori şi separat pentru arborii de lucru.
Calculul preciziei măsurării diametrelor (pd) se face prin
aplicarea relaţiei:
pd = G1 ⋅100 (%), (12.1)
G2
în care:
G1 reprezintă suprafaţa de bază a arborilor măsuraţi la verificare,
G2 - suprafaţa de bază a aceloraşi arbori rezultată cu datele din carnetul
de inventariere iniţial.
Actul de punere în valoare se consideră corect întocmit dacă pd
se situează între limitele intervalului [98%, 102%], în caz contrar fiind
necesară refacerea întregii lucrări din teren pentru obţinerea unui nou act
de punere în valoare.
Pentru verificarea corectitudinii clasificării calitative a arborilor
în picioare şi, implicit, a proporţiei lemnului de lucru, se calculează
raportul procentual:
ps = GL1 ⋅100 (%), (12.2)
GL2
ps fiind precizia sortării calitative,
GL1 - suprafaţa de bază a arborilor de lucru rezultată din datele de la
verificare,
GL2 - suprafaţa de bază a arborilor de lucru rezultată pentru acelaşi
sondaj din datele de la inventariere.
Dacă ps diferă faţă de 100% cu până la ±5%, lucrarea iniţială se
consideră bună. Pentru diferenţe mai mari de ±5%, dar mai mici de
±10%, volumele înscrise în actul de punere în valoare pentru lemn de
lucru total şi pe sortimente dimensionale trebuie corectate prin înmulţire
ps
cu 100 ; diferenţele rezultate astfel faţă de volumul brut total se com-
pensează pe seama volumului lemnului de foc, cu condiţia că în prima
etapă s-a dovedit corectitudinea măsurătorilor asupra diametrelor de
bază.
În situaţia unor diferenţe mai mari de ±10%, actul de punere în
valoare se respinge şi trebuie refăcut.
 Prin noile instrucţiuni de verificare a lucrărilor de evaluare se
prevede şi utilizarea metodei analizei secvenţ iale pentru verificarea
acte-lor de punere în valoare (Anonymous, 2002).
Pentru parchetele de produse principale şi secundare amânate de
la tăiere cu mai mult de un sezon de vegetaţie, având în vedere că lucră-
rile de determinare a volumului pus în valoare s-au executat cu 1÷2 ani
înainte de începerea exploatării, acestuia trebuie să i se adauge creşterile
în volum corespunzătoare perioadei respective.
În funcţie de anul şi luna în care s-a executat inventarierea şi de
anul de producţie în care se face exploatarea se stabileşte numărul de ani
(mai exact, sezoane de vegetaţie) pentru care urmează să se calculeze
creşterea.
Din tabelele de producţie, în funcţie de specie, clasa de producţie
şi vârsta arboretului, se extrag valorile creşterii curente anuale a pro-
ducţiei totale la hectar (Ict) şi volumul arboretului principal normal (V).
Procentul creşterii curente a producţiei totale la hectar (Ict%) se
determină cu relaţia:
I = Ict ⋅100 (%). (12.3)
ct %

V
Volumul creşterilor se calculează pe specii aplicând procentul
determinat anterior la volumul din actul de punere în valoare şi prin
multiplicare cu numărul anilor scurşi. Acesta se adaugă la volumul brut
înregistrat iniţial pentru specia respectivă şi se repartizează pe sortimente
primare şi dimensionale în proporţia în care au fost reprezentate fiecare.
În cazul produselor secundare, la volumul înregistrat în actul de
punere în valoare se adaugă numai 40% din creşterea calculată.
12.2. CONSTITUIREA ŞI MARCAREA SECŢIUNILOR ŞI POSTAŢELOR
Pentru exploatarea masei lemnoase dintr-un parchet se organi-
zează un şantier de exploatare, dotat cu mijloacele adecvate de recoltare
şi colectare, care cuprinde suprafaţ a parchetului, căile de colectare,
instalaţiile de colectare şi platforma primară, astfel încât procesele de
lucru să se desfăşoare în flux continuu în condiţiile folosirii eficiente a
utilajelor şi instalaţiilor moderne de mare productivitate.
Organizarea teritorială a unui şantier de exploatare se referă la
organizarea tehnică a terenului pe care se desfăşoară lucrările de
exploatare prin compartimentarea interioară, stabilirea şi execuţ ia tra-
seelor de colectare, eşalonarea etapizată a operaţiilor specifice etc.
 Pentru ca lucrările din parchet să se poată desfăş ura ritmic, cu
respectarea regulilor de exploatare şi fără pericol de producere a
accidentelor, este necesară o compartimentare a parchetului în secţiuni şi
postaţe care reprezintă unităţile de organizare în spaţiu a şantierelor de
exploatare.
Secţiunile reprezintă părţi din parchet fără limit ări din punct de
vedere al suprafeţei caracterizate prin acelaşi sens de scurgere a
materialului lemnos.
După I.Oprea (1995), secţiunile tehnologice reprezintă suprafe-
ţele din interiorul unui parchet în care se prevede funcţionarea unei
singure linii tehnologice de exploatare a lemnului.
În general, o secţiune presupune o unitate de acţiune, deci folo-
sirea unui singur tip de mijloace de colectare (Zlate şi Brenndörfer,
1985). Delimitarea acestor secţiuni în teren se face după culmi, firul văi-
lor, alte forme naturale, dar şi după drumuri sau linii somiere (figura 12.1).
Nu se mai face împărţirea parchetului în secţiuni atunci când
procesul de colectare este asigurat numai de un singur utilaj.

Figura 12.1. Compartimentarea unor parchete în secţiuni:

- în condiţiile terenului accidentat,
- în regiunile joase (câmpie, coline)
Postaţele (benzile) reprezintă suprafeţ e mai mici ale parchetului
(subunităţi ale secţiunilor) în care activitatea se desfăşoar ă continuu, în
deplină securitate a muncii. Sunt suprafeţe tehnologice elementare a
căror delimitare este necesară (pe planul de situaţie, dar şi în teren)
pentru o programare optimă a lucrărilor de exploatare şi pentru diferen-
ţierea condiţiilor de colectare (volume exploatate şi distanţe de deplasare
pentru fiecare mijloc de colectare).
 Lăţimea şi orientarea postaţelor variază în funcţie de forma
terenului, felul arboretului şi direcţia căilor de colectare. În cazul
terenurilor aşezate, unde parchetele au forme regulate, postaţele sunt
dreptunghiulare sau trapezoidale, lăţimea lor fiind dependentă de înăl-
ţimea medie a arborilor de exploatat. Se consideră corespunză toare din
punct de vedere al asigurării condiţiilor de securitate a muncii o lăţime
minimă a postaţei egală cu dublul înălţimii medii a arborilor din par-
chetul respectiv, variind, în general, între 30 m şi 70 m. În regiunile
accidentate, postaţele nu mai pot avea neapărat forme regulate, iar faptul
că se produce adesea alunecarea arborilor după doborâre obligă la
majorarea lăţimii postaţelor în intervalul 50 m - 100 m.
Orientarea postaţelor în terenuri cu pantă mare, dacă se prevede
corhănirea materialului lemnos, se face pe direcţia liniei de cea mai mare
pantă, astfel încât să se asigure alunecarea liberă a lemnului, fără ca
acesta să iasă din suprafaţa postaţei (figura 12.2a).
În celelalte cazuri (colectarea cu tractoarele sau cu funicularele),
orientarea postaţelor poate fi pe direcţia curbelor de nivel sau puţin obli-
că, aproximativ perpendiculară pe calea de scos-apropiat (figura 12.2b).
Transpunerea pe teren a compartimentării parchetului în secţiuni
şi postaţe se face prin marcarea limitelor acestora. Arborii situaţi pe
limitele secţiunilor vor fi însemnaţi printr-un cerc realizat cu vopsea albă
(sau var) pe circumferinţa lor la înălţimea de 1,30 m faţă de sol.
Postaţele se delimitează prin cioplaje efectuate pe arborii de limi-
tă, orientate spre interiorul postaţei, iar din loc în loc se scrie pe aceste
cioplaje, tot cu vopsea albă, numărul postaţei (P1, P2 etc.).

Figura 12.2. Orientarea postaţelor în raport cu modul de realizare

a colectării
Pentru desfăşurarea în condiţii optime a procesului de producţie,
postaţele se împart în compartimente sau sectoare de lucru, echivalente
cu o suprafaţă de pe care se recoltează într-o zi toţi arborii puşi în va-
loare.
Aşezarea şi deplasarea formaţ iilor de lucru (de doborâtori, de
fasonatori, a echipelor de la colectare) în postaţ e, de la un compartiment
la altul, se fac după anumite scheme de lucru a că ror aplicare împiedică
producerea unor interferenţe sau suprapuneri ale unor etape de lucru,
ceea ce ar putea provoca ştrangulări ale procesului de producţie sau, mai
grav, accidente de muncă. Este recomandat ca deplasarea să se facă din
aval spre amonte sau, în cazul terenurilor plane, dinspre capătul din
platforma primară al căii de colectare spre extremitatea acesteia din
parchet şi să se prevadă zone de siguranţă între sectoarele de lucru.
Expresia grafică a acestei organizări teritoriale a şantierului de
exploatare şi mijlocul de prezentare a soluţiilor adoptate pentru exploa-
tarea lemnului este schiţa tehnologică a parchetului. Aceasta are la bază
harta amenajistică la scara 1:5000 sau 1:2000 şi reuneşte următoarele
informaţii: limitele parchetului, unităţile amenajistice componente şi
cele vecine, culmile, văile, curbele de nivel, panta terenului, limitele
secţiunilor şi ale postaţelor, că ile de colectare şi de transport, direcţiile
şi distanţele de colectare, poziţia tasoanelor şi a platformei primare etc.

12.3. ÎNTOCMIREA DOCUMENTAŢIEI TEHNICO-ECONOMICE

Pentru orice agent economic activitatea productivă trebuie să fie
eficientă. În cazul exploatării lemnului, la calculul economic trebuie
avuţi în vedere următorii indicatori:
volumul de lemn ce urmează a fi exploatat;
distanţa de apropiat;
valoarea materialului lemnos;
valoarea lucrărilor necesare exploatării: căi de acces pentru trac-
toare, drumuri de tras pentru vite, montarea instalaţiilor cu cablu,
organizarea de şantier;
felul tăierii, prin numărul de arbori de extras la hectar şi volumul
arborelui mediu, ceea ce influenţează capacitatea mijloacelor de
colectare;
utilajele folosite, starea tehnică a acestora precum şi preţul car-
buranţilor şi lubrifianţilor.
Documentaţia tehnico-economică cuprinde: soluţia tehnologică
pentru exploatarea lemnului din parchet, volumele de material lemnos
corespunzătoare fiecărui mijloc de colectare, distanţele medii de colec-
tare, analiza tehnico-economică a variantelor tehnologice propuse,
calculul necesarului de utilaje şi forţă de muncă, precum şi planificarea
lucrărilor din cadrul procesului tehnologic de exploatare.
12.3.1. Stabilirea soluţiei tehnologice pentru
exploatarea lemnului dintr-un parchet
Această etapă de proiectare presupune parcurgerea următoarelor
faze:
studiul terenului,
delimitarea zonelor de colectare,
alegerea mijloacelor de colectare în diverse variante tehnologice,
stabilirea amplasamentelor căilor de colectare pentru fiecare va-
riantă posibilă,
adoptarea variantei tehnologice optime.
Studiul terenului în vederea stabilirii soluţiilor tehnologice posi-
bile de aplicat poate fi realizat în mai multe moduri: prin ridicare în plan
a parchetului, prin procedeul profilelor sau prin utilizarea fotogramelor.
Procedeul ridicării în plan a parchetului necesită un volum mare
de munc ă, dar este şi cel mai precis din punct de vedere al stabilirii so-
luţiei de colectare a lemnului.
Practic, după o recunoaştere prealabilă a parchetului care se face
pe un itinerar care include limitele acestuia şi talvegurile interioare, se
execută ridicarea în plan printr-o drumuire cu radieri. Se obţine, astfel,
un plan de situaţie al parchetului la scara uzuală 1:2000, cu curbe de
nivel cu echidistanţa de 5 m sau 10 m, care cuprinde şi toate traseele de
căi de colectare existente în parchet de la lucrările anterioare de ex-
ploatare.
Pe acest plan de situaţie se delimiteaz ă porţiunile care permit
folosirea aceluiaş i tip de mijloc de colectare în funcţ ie de zonarea după
pantă a terenului: pante mai mici de 25% unde poate fi aleasă soluţia de
colectare cu tractoare, pante în intervalul 25%÷50%, corespunzătoare
atelajelor, şi pante peste 50% unde soluţia de colectare poate fi, după
caz, corhănirea sau instalaţiile cu cablu.
Un alt procedeu, mai expeditiv, este procedeul profilelor tere-
nului care presupune copierea zonei parchetului de pe un plan restituit,
cu scara 1:5000 şi echidistanţa curbelor de nivel de 5 m (planuri utilizate
curent în lucr ările de amenajare a pădurilor). Acesta se completează prin
măsurători în teren cu date referitoare la panta versanţilor şi a condiţiilor
de desfăşurare a traseelor de colectare.
 Datele de teren se înregistrează sub forma unor succesiuni de
rapoarte (numărătorul reprezentând distanţ a, iar numitorul, panta) şi
rezultă prin ridicarea expeditivă a profilelor longitudinale ale văilor ş i a
unor profile pe direcţia liniei de cea mai mare pantă a versanţilor, la
intervale de aproximativ 100 m. Panta se măsoar ă cu clizimetrul sau
chiar cu dendrometrul, iar distanţa cu ruleta sau cu o sfoară lungă de 10
m sau 20 m. Orientă rile profilelor pe versanţi se determină cu ajutorul
unei busole de mână. Pentru a putea stabili soluţiile de colectare posibile
trebuie înregistrate precis locurile unde, datorită pantei sau a diverselor
obstacole, este necesară schimbarea mijlocului de colectare.
Dacă există fotograme recente pentru zona studiată, acestea dau
informaţ ii în detaliu referitoare la suprafaţa parchetului, la microrelieful
acestuia şi la compoziţia şi structura arboretului. Prin aplicarea proce-
deului utilizării fotogramelor se obţine un plan de situaţie al parchetului
cu toate detaliile planimetrice şi altimetrice fără să fie necesare ridicări
topografice în teren.
Indiferent de metoda folosită, pe planşă se adaugă elementele
(detaliile) care lipsesc pe harta originală prin:
înscrierea pantelor, distanţelor, profilelor;
delimitarea versanţilor, platourilor, teraselor, culmilor;
delimitarea suprafeţelor omogene din punct de vedere al pantei şi
marcarea pe schiţă a direcţiilor de cea mai mare pantă;
evidenţierea zonelor cu stâncării, mlaştini etc.;
delimitarea zonelor cu seminţiş utilizabil;
marcarea locului de amplasare a platformei primare. Simbolurile
convenţionale utilizate sunt prezentate în figura 12.3.
În funcţie de soluţia pentru care se optează la colectarea lemnului
(utilajul de bază folosit la scos-apropiat, mijloacele folosite la adunat) s-a
încercat elaborarea unor scheme tehnologice cadru diferenţiate în funcţie
de felul tăierii, specia forestieră, de caracteristicile parchetului (supra-
faţă, pantă etc.) şi cele ale procesului de producţie, rezultând o suc-
cesiune tipizată de operaţii pentru recoltarea, colectarea, fasonarea şi
expedierea materialului lemnos.
Dată fiind diversitatea condiţiilor de desfăşurare a procesului de
exploatare a lemnului, automatismul în aplicarea practică a acestor
scheme tipizate poate avea efecte negative concretizate în creşterea
consumurilor tehnologice, a pierderilor de exploatare şi a nivelului pre-
judiciilor aduse solului şi arboretului, ceea ce determină, în sens contrar
scopului pentru care au fost create aceste scheme, o majorare a cheltu-
ielilor de producţie.
Este neapărat necesar şi cu implicaţii practice benefice să se
analizeze mai multe variante de soluţii de colectare pentru fiecare caz
concret şi să se aleagă soluţia optimă atât din punct de vedere economic,
dar şi silvicultural, fără constrângeri artificial introduse prin tipizare.
În acest context, optimizarea are drept scop alegerea mijloacelor
de colectare şi a traseelor de deplasare a masei lemnoase, luându- se în
considerare caracteristicile tehnice ale acestor mijloace şi, în mod deo-
sebit, efectele ecologice ale utilizării lor.

limită de parchet
limită de secţiune (culme, vale etc.)
limită de postaţă
limită de zonă omogenă de adunat
linie de instalaţie cu cablu (funicular)
linie de funicular cu care se efectuează şi adunatul lateral
drum de tractor
drum auto
adunat prin corhănire
adunat cu troliul tractorului
adunat cu atelaje
direcţie de mişcare a materialului lemnos (colectare, transport,
manipulare)
drum de atelaje
tason
platformă primară
zonă cu seminţiş utilizabil
zonă cu arbori calamitaţi în masă
Figura 12.3. Simboluri folosite la întocmirea planurilor de situaţie
ale parchetelor (după Oprea, 1995)
Numai după stabilirea unor soluţii acceptabile din acest punct de
vedere se poate trece la analiza economică a variantelor propuse în ve-
derea stabilirii variantei optime care asigură un cost minim ş i o pro-
ductivitate maximă a muncii, ceea ce echivalează cu un consum de timp
de muncă minim pe unitatea de volum de lemn exploatat.
Atunci când colectarea se realizează integral cu mijloace meca-
nizate de mare capacitate, luând în considerare posibilităţile tehnice de
adunat lateral în condiţ ii optime trebuie să se determine distanţa dintre
trasee rezultând, astfel, o densitate optimă a reţelelor, căilor sau liniilor
acestora. Neapărat, trebuie să se introducă parametrul restrictiv al
volumului minim de biomasă lemnoasă ce justifică economic un anumit
tip de cale de colectare mecanizată.
Dacă variantele de soluţii de colectare comparate sunt bazate pe
mijloace diferite de colectare, adoptarea celei mai favorabile variante se
va face numai după ce fiecare în parte a fost optimizată în prealabil.
În principiu, optimizarea soluţiilor de colectare dintr-un parchet
constă în determinarea valorii minime a funcţiei Ct care reprezintă fie
3
cheltuieli totale de colectare (în lei/m ), fie consumul total de timp de
3
muncă (în ore⋅om/m ). Expresia acestei funcţii (după I.Oprea, 1984)
este:
n

Ct = ∑(Ci + C'i ) (12.4)

1

în care:
3 3
Ci reprezintă cheltuielile (lei/m ) sau consumul de timp (ore⋅om/m )
pentru execuţia operaţiei de colectare i,
3 3
C’i - cheltuielile (lei/m ) sau consumul de timp (ore⋅om/m ) pentru
ame-najarea căii de colectare specifice operaţiei i,
- număr convenţional atribuit fiecărei operaţii de colectare (exemplu: 1
pentru adunat lateral cu funicularul, 2 pentru scos-apropiat cu funi-
cularul, 3 pentru adunat cu troliul tractorului forestier, 4 pentru scos-
apropiat cu tractorul, 5 pentru corhănire, 6 pentru tras cu atelajele).
Se observă că termenii C’i intervin numai dacă este necesară
amenajarea unei căi de colectare pentru operaţia i (în exemplul
considerat, pentru operaţiile 2 şi 4) şi se referă, în marea majoritate a
situaţiilor practice, la montarea-demontarea liniilor de funicular sau la
amenajarea şi întreţinerea drumurilor de tractor.
Se poate demonstra că , prin explicitarea relaţiilor costurilor sau
consumului de timp în fiecare caz concret, funcţia Ct devine dependentă
de lungimea căii de colectare. Valoarea minimă a funcţiei Ct corespunde
optimului economic al acestei lungimi.
 În funcţie de forma, regulată sau nu, a suprafeţ ei deservite de
linia de colectare respective, lungimea economică a c ăii de colectare se
poate determina prin relaţii matematice, respectiv prin relaţii statistice.
În ce priveşte forma ş i mărimea parchetelor, aceste caracteristici
sunt determinate de parcelele şi subparcelele componente, de tratamentul
aplicat, de volumul pus în valoare astfel încât să rezulte o cantitate
optimă de material lemnos recoltat care să justifice economic folosirea
mijloacelor mecanice de lucru.
12.3.2. Determinarea volumului de material
lemnos corespunzător fiecărui mijloc de colectare
Pentru fiecare tip de mijloc de colectare i (i=1,…,m) şi fiecare
postaţă j (j=1,…,n), volumul Vij de material lemnos corespunzător
3
(exprimat în m ) se determină cu relaţia:
V = ⋅V , (12.5)
S
ij ij S

în care:
Sij reprezintă suprafaţa (în ha) din postaţa j în care se foloseşte mijlocul
de colectare de tipul i;
3
V – volumul total pus în valoare în parchetul analizat (m );
– suprafaţa parchetului (ha).
Sij rezultă, pentru fiecare variantă tehnologică, prin măsurare pe
planul de situaţie, fie prin planimetrare, fie prin alte procedee mai
expeditive (împărţirea în figuri geometrice regulate, metoda de linii
paralele echidistante etc.).
Volumul de material lemnos Vi colectat cu acelaş i tip de mijloc
de colectare i, dintr-o secţiune sau din întreg parchetul, dacă varianta
tehnologică respectivă nu prevede împărţirea în secţiuni, se calculează
cu relaţia:
n

Vi = ∑Vij pentru fiecare i=1,…,m

j =1
În calculele ulterioare interesează proporţiile Vi ⋅100 (%),
V
secţiune

V
pentru fiecare secţiune, sau Vi ⋅100 (%) pentru întreg parchetul.
 12.3.3. Determinarea distanţelor medii de colectare
Distanţele de colectare (de adunat, scos sau apropiat) se
determină ca distanţe reale (nu reduse la orizont), în funcţie de acestea
fiind stabilite normele de muncă şi tarifele.
Distanţele de adunat medii se măsoară, în fiecare postaţă, între
„centrele de greutate” ale zonelor de adunat şi limita inferioară a
acestora. În cazul adunatului cu atelaje, datorită devierilor de la linia
dreaptă necesare înscrierii atelajelor în miş care printre arbori sau cioate,
distanţa de adunat se multiplică printr-un coeficient de sinuozitate ksin
(ksin≈1,1).
Distanţa medie de apropiat corespunzătoare fiecărei postaţe se
consideră de la proiecţia pe calea de apropiat a „centrului de greutate” al
postaţelor şi până la platforma primară.
Dacă este necesară faza de scos, distanţa de scos este considerată
de la proiecţia „centrului de greutate” al postaţelor pe calea de scos şi
până la intersecţia acesteia cu calea de apropiat.
Distanţele de colectare Di, medii pentru fiecare secţ iune tehno-
logică (sau, după caz, pentru întregul parchet) se determină ca o medie
aritmetică a distanţelor calculate în modul prezentat anterior, ponderată
cu volumul de material lemnos, Vij, corespunzător fiecărei postaţe j şi
fiecărui tip de mijloc de colectare i :
n

∑d ij
⋅V
ij

D= j =1
. (12.6)
i
Vi
În relaţ ia anterioară, dij este distanţa medie de colectare cu tipul
de mijloc i a materialului lemnos din postaţa j. Pentru că nu este
necesară o precizie foarte mare, valorile obţinute pentru Di se rotunjesc
la zeci de metri.
12.3.4. Analiza tehnico-economică
Variantele tehnologice propuse trebuie analizate în vederea ale-
gerii variantei optime. Aceasta constă în evaluarea şi compararea mări-
mii prejudiciilor silviculturale ce s-ar produce în fiecare caz în parte, a
productivităţii şi randamentului utilajelor, a consumului de carburanţi, a
productivităţii muncii şi, ca un criteriu esenţial, se compară costurile de
exploatare estimate.
Datorită faptului că variantele tehnologice diferă numai prin so-
luţia de colectare aleasă, pentru alegerea variantei optime este suficient
 3
să se compare costurile unitare la colectarea lemnului (în lei/m ). Aces-
tea sunt formate, în principal, din:
cheltuieli pentru amenajarea căilor de colectare, Ca ,
cheltuieli pentru funcţionarea şi întreţinerea mijloacelor de colectare,
Cfi ,
cheltuieli pentru salarizarea muncitorilor, Cs .
Ca se obţine prin raportarea costului total, I, de amenajare a
căilor de colectare (drumuri de tractor, linii de funicular, poteci pentru
atelaje) pentru o anumită variantă tehnologică la volumul V pus în
valoare în parchetul respectiv:
Ca = I . (12.7)
V
Cheltuielile medii de întreţinere şi funcţionare specifice pentru
-1 -1
fiecare tip de mijloc de colectare, kfi în lei⋅t ⋅km , sunt cunoscute din
3
activitatea de producţie. Pentru a determina aceste cheltuieli pe m
corespunzătoare unui anumit parchet trebuie să se ţină seama de
structura pe specii (sau grupe de specii) a biomasei lemnoase puse în
valoare, de distanţ a medie de colectare ş i de proporţia în care este
folosit un anumit tip de mijloc de colectare în parchetul respectiv.
Relaţia generală de calcul este:
C fi = k fi ⋅ ρ ⋅ D ⋅ p , (12.8)
1000 100
în care:
3
reprezintă masa volumică a lemnului proaspăt doborât, în kg/m (diferită
pentru fiecare grupă de specii),
D – distanţa medie de colectare cu tipul de mijloc considerat, în km,
p – procentul de biomasă lemnoasă colectată cu acest mijloc din
volumul total exploatat în parchetul care se analizează.
Cheltuielile pentru salarizare, Cs , se raporteaz ă, de asemenea, la
unitatea de volum colectat din parchetul analizat cu un anumit tip de
mijloc de colectare. Se utilizează relaţia:
Cs = TU ⋅ p ⋅ ks (12.9)
100
în care TU este tariful unitar la operaţia respectivă de colectare, p are
semnificaţia anterioară, iar ks este un coeficient de multiplicare aplicat
pentru asigurarea sarcinilor sociale.
 12.3.5. Calculul necesarului de utilaje şi forţă de muncă
Pentru o anumită soluţie tehnologică adoptată, ţinând seama de
disponibilul de forţă de muncă ş i mijloace tehnice, agentul economic de
exploatare a lemnului urmăreşte o concentrare optimă a acestora pentru
a realiza o productivitate fizică maximă.
Ritmul de lucru este impus de utilajele care realizează apropiatul
materialului lemnos; de aceea, se iau în considerare, pentru aceeaşi
soluţie tehnologică, mai multe variante posibile de concentrare a acestor
utilaje de bază (cu un utilaj de bază, cu două, cu trei ş.a.m.d.).
Prin modul de calcul al necesarului de utilaje şi forţă de muncă
într-un parchet se urmăreşte structurarea pe formaţii de muncă al căror
număr de muncitori să fie optim (numărul minim strict necesar).
Obiectivele acestei analize comparative constau în:
asigurarea funcţionării utilajelor de bază la întreaga capacitate,
reducerea aşteptărilor tehnologice,
echilibrarea nivelului productivităţii corespunzătoare diferitelor
operaţii tehnologice,
creşterea gradului de utilizare a timpului de lucru.
Pentru fiecare linie tehnologică din parchet, se calculează pro-
ducţia fizică medie zilnică (Pfmz), ritmul liniei tehnologice (R) şi nu-
mărul posturilor de muncă (m).
Producţ ia fizică medie zilnică corespunzătoare unei variante de
3
concentrare (în m /zi de lucru de 8 ore) este considerată egală cu randa-
mentul utilajelor de bază şi se calculează după relaţia:
Pfmz = nub ⋅ NPU , (12.10)
în care:
nub reprezintă numărul de utilaje de bază în varianta de concentrare
analizată,
3
NPU - norma de producţie pe utilaj, în m /zi de lucru de 8 ore, calculată
pentru fiecare utilaj de bază în funcţie de distanţa medie de co-
lectare corespunzătoare.
Ritmul liniei de flux tehnologic (R) este definit în general ca
fiind timpul dintre două execută ri succesive de produse identice sau
timpul consumat de fiecare post dintr-o linie tehnologică pentru exe-
cutarea operaţiei ce îi revine.
3
Relaţia de calcul a acestuia (în ore/m ), specifică producţiei din
exploatările forestiere cu ziua de lucru activă de 8 ore, este:
 R= 8
. (12.11)
Pfmz
Este necesar să se urmărească asigurarea ocupării la întreaga
capacitate a utilajelor, iar gradul de ocupare a forţei de muncă să fie cât
mai apropiat de 100%. Pentru fiecare formaţie de lucru, consumul de
3
timp pe m pentru fiecare operaţie din fluxul tehnologic trebuie să fie
foarte apropiat de timpul alocat acesteia, în cazul ideal chiar egal cu
mărimea ritmului R.
Numărul muncitorilor necesari (pentru o anumită operaţie, pentru
un grup de operaţii sau pentru întreaga linie tehnologică), deci numărul
posturilor de muncă (m), se calculează ca raport între consumul specific
de manoperă (CSM) şi mărimea ritmului (R):
m = CSM . (12.12)
R
CSM (în ore⋅om⋅m-3) reprezintă consumul de timp de muncă
(T, în ore⋅om) ce revine pe unitatea de volum de lemn brut (Vb) care a
fost supus unei operaţii, unui grup de operaţii sau corespunzător unei
linii tehnologice, conform relaţiei:
CSM = T (12.13)
V
b
Un grup de operaţii este constituit din operaţiile mecanizate pen-
tru care s-a adoptat un număr comun de utilaje de acelaşi tip sau din ope-
raţiile manuale pentru care s-a adoptat un număr comun de muncitori.
Pentru o singură operaţie, se aplică şi relaţia echivalentă:
CSM = NT ⋅ p , (12.14)
100
în care NT reprezintă norma de timp corespunzătoare operaţiei res-
-3
pective (în ore⋅om⋅m ), iar p este proporţia volumului de lemn brut
supus acelei operaţii.
În cazul operaţiilor care se execută mecanizat trebuie să se
calculeze, în continuare, numărul de utilaje necesare nu :
n = m , (12.15)
u

Fm
în care Fm reprezintă numărul de muncitori din formaţia de muncă ce
deserveşte utilajul respectiv.
Valorile definitive pentru numărul de muncitori (m) şi numă rul de
utilaje (nu) rezultă prin rotunjire la întreg, întotdeauna în plus, după ce
s-au cumulat, dacă este cazul, valorile parametrului m pentru operaţiile
ce pot fi deservite de un număr comun de muncitori, respectiv, valorile
parametrului nu pentru operaţiile ce se execută cu acelaşi tip de utilaj.
Criteriul alegerii variantei optime de concentrare a utilajelor de
bază este cel al maximizării productivităţii fizice (W, exprimată în
3 -1 -1
m ⋅om ⋅zi ), calculată pentru fiecare linie tehnologică cu relaţia:
W = Pfmz , (12.16)
∑m
în care ∑m reprezintă numărul total de muncitori adoptat pentru deser-
virea liniei tehnologice, în cazul variantei de concentrare luate în con-
siderare.
Procesul de producţie în exploată rile forestiere trebuie să se
desfăşoare continuu şi ritmic. În acest scop, trebuie să se aibă în vedere o
bună organizare a forţei de muncă, asigurându-se astfel eşalonarea
optimă a operaţiilor şi fazelor de lucru în succesiunea lor de realizare.
Atât în cadrul şantierelor de exploatare a lemnului, cât şi în
C.S.P.L. sau depozitele centrale, forţ a de muncă este organizată în
formaţii; o forma ţie de muncă poate fi definită, în sens larg, ca un grup
de muncitori care participă la realizarea unui produs, a unei lucrări sau a
întregului proces de producţie prin intermediul anumitor mijloace de
muncă.
Criteriul de repartizare a muncitorilor în cadrul formaţiei este în
primul rând cel al calificării profesionale, dar sunt luate în considerare şi
aptitudinile fizice.
Muncitorii componenţi ai unei formaţii de muncă pot fi denumiţi
după operaţia pe care o execută (exemplu: doborâtor), după utilajul pe
care îl deserveş te (exemplu: tractorist) sau după complexul operaţie-
utilaj (exemplu: fasonator mecanic).
Formaţia de muncă poate fi individuală (un singur muncitor care
execută o activitate independentă din cadrul procesului de producţie) sau
de grup (o echipă de executanţi individuali a căror activitate se inter-
condiţionează).
Pentru doborârea arborilor, echipa este formată frecvent dintr-un
doborâtor mecanic (care deserveşte ferăstrăul mecanic) şi un muncitor
manual (ajutor). În situaţia, mai rar întâlnită în prezent, în care doborârea
se execută manual cu ajutorul joagărului, formaţia de muncă este
constituită de asemenea din doi muncitori.
 Dacă dimensiunile arborilor sunt mici şi mai ale în regiunea de
câmpie şi de deal, se pot constitui formaţii individuale compuse din câte
un doborâtor mecanic sau chiar doborâtor manual care execută
doborârea cu toporul (la operaţiunile culturale sau pentru tăierile în
scaun).
La colectarea lemnului, structura formaţiilor de munc ă şi mă ri-
mea acestora depind în primul rând de utilajul folosit (modul în care se
face deplasarea lemnului).
În cazul atelajelor, formaţia de muncă este constituită dintr-un
singur muncitor (conducător de atelaj) care, pe lângă conducerea sar-
cinii pe traseu, execută şi pregătirea, legarea şi dezlegarea sarcinii.
Dacă se foloseşte tractorul, formaţ ia de muncă este compusă din
minimum doi muncitori: tractoristul şi un muncitor manual care leagă şi
dezleagă sarcina.
Formaţia de muncă pentru colectarea lemnului cu instalaţiile cu
cablu prin procedeul clasic (funiculare) este compusă, în funcţie de tipul
funicularului, din minimum trei muncitori (un mecanic funicularist şi
muncitori manuali pentru legarea şi dezlegarea sarcinii). Dacă instalaţia
cu cablu este dotată cu comandă de la distanţă sau în cazul troliilor
independente, numărul muncitorilor din formaţia specifică de muncă
poate fi mai mic.
Corhănirea lemnului se realizează de echipe formate din 2÷4
muncitori, iar adunatul manual se face cu echipe de 1÷3 muncitori.
În platforma primară, principalele operaţii executate sunt dezle-
garea şi deplasarea sarcinii, secţionarea, stivuirea, încărcarea şi, uneori,
mangalizarea lemnului. Formaţ ia de muncă este, în general, mică (2÷3
muncitori) datorită faptului că unele operaţii se execută mecanizat şi
datorită policalificării muncitorilor.
12.3.6. Planificarea lucrărilor
Eşalonarea etapelor din cadrul procesului
tehnologic de
exploatare se face global pentru întreg parchetul analizat determinându-se,
pentru început, numărul de zile (nz) necesare efectuării fiecărei operaţii
în funcţie de numărul de utilaje (nu) sau numărul de muncitori (nm=∑m)
adoptate anterior, de normele de muncă medii şi volumul de lemn brut
(Vb) supus operaţiei respective.
Pentru operaţiile executate mecanizat:
nz = Vb (12.17)
nu ⋅ NPu
24
1
iar pentru cele executate manual:
nz = Vb (12.18)
nm ⋅ NPm
NPu este norma de producţie a unui utilaj, iar NPm reprezint ă
3
norma de producţie pentru un muncitor (ambele exprimate în m /8 ore).
În final, se întocmeşte graficul calendaristic de desfăşurare a lu-
crărilor sub forma unei succesiuni de operaţii, cu menţionarea timpului
afectat fiecăreia.
12.4. PROIECTAREA ŞI EXECUŢIA CĂILOR DE COLECTARE
În concordanţă cu direcţiile de desfăşurare a căilor de colectare
prevăzute în soluţia tehnologică aleasă după analiza tehnico-economică
efectuată anterior, se trece la pichetarea traseelor acestora şi la întoc-
mirea documentaţiei de execuţie.
Prin pichetare se urmăreşte transpunerea în teren a reţelei stabi-
lite pe planul de situaţie folosindu-se ruleta sau un înlocuitor al acesteia
pentru măsurarea distanţelor şi clizimetrul pentru determinarea declivi-
tăţilor longitudinale şi transversale.
În cazul drumurilor de tractor trebuie să se urmărească respec-
tarea elementelor geometrice ale acestora. Se determină declivitatea
longitudinală (verificând să nu se depăşească valorile maxime admise),
distanţele dintre punctele succesive de schimbare a acesteia ş i pantele
transversale ale terenului de o parte şi de alta a axului drumului.
Pe baza datelor din teren se estimează volumul de lucrări nece-
sare şi se evaluează costul acestora, întocmindu-se un deviz al lucrărilor.
Pichetarea liniilor de funicular necesită, în primul rând, fixarea
poziţiei punctelor de capăt ale instalaţiei, urmată de deschiderea liniei.
Se urmăreşte transpunerea în teren a poziţiilor acestor linii reprezentate
pe planul de situaţie al parchetului.
Cazul cel mai simplu este cel în care există vizibilitate între
capetele liniei, când se marchează capătul de sus printr-un reper (de
exemplu, o pânză de culoare deschisă plasată pe un arbore), direcţia
liniei de funicular stabilindu-se prin viză directă din punctul de capăt din
aval.
Dacă traseul nu oferă vizibilitate între punctele de capă t, direcţia
liniei de funicular este dată de orientarea aliniamentului acesteia,
orientare care se măsoară pe planul de situaţie. Pentru trasee lungi,
desfăşurate pe talveguri sinuoase, este necesar să se facă o drumuire
între punctele de capăt care să surprindă şi punctele de confluenţă cu
talvegurile secundare. Prin raportarea acestei drumuiri se poate stabili direcţia
optimă de instalare a funicularului.
Proiectul liniei de funicular se referă atât la montarea cât şi la demontarea
acesteia şi cuprinde antemăsurătoarea lucrărilor şi devizul
12.5. AMENAJAREA PLATFORMELOR PRIMARE
Platformele primare trebuie dimensionate şi amenajate după mo-dalitatea
prezentată anterior (la capitolul 11).
Compartimentele funcţionale ale platformei primare sunt urmă-toarele:
spaţii pentru descărcarea sarcinilor de la mijlocul de apropiat,
spaţii pentru fasonarea lemnului,
drum de manipulare cu tractorul, atelajele, eventual cu încărcă-torul frontal,
spaţii de stivuire a materialului lemnos pregătit pentru transport.
Organizarea şantierelor de exploatare a lemnului implică, aşa cum s-a
menţionat, asigurarea condiţiilor de cazare a muncitorilor şi de depozitare a
materialelor, mijloacelor de muncă, combustibililor şi a pieselor de schimb,
precum şi pregătirea şantierului de exploatare din punct de vedere al normelor
de protecţie a muncii şi al P.S.I.