Capitolul 1

Simplu-o seară de
vineri

-Da, da…….îhî……te iubesc şi eu. Te

pup. Ne vedem mâine. Deci la 9, da? Să
nu uiţi! Pa! Şi Gaby închide telefonul.
-Cine e „norocoasa” victimă? Întrebă
ironic Giulia, citind cartea veche pe care
abia se observau literele „Război şi pace”.
-Iar începi? Ce? Eşti mama mea? Sau
stai….eşti geloasă!
Giulia lăsă capul dezamăgită în jos şi
parcă pe obraji i se contură o roşeaţă.
-Deci…A văzut-o cineva pe Amy? Intră
Dragoş în cameră cu un zâmbet prostesc
pe faţă.
-Da…. E în camera ei, cântă şi
dansează.
-Iar e fumată?
Dar nu primi nici un răspuns. Dragoş
urcă rapid sus pe scările acoperite cu un
covor vişiniu, care scoteau un zgomot
subtil cănd tenişii lui vechi călcau pe ele.
Dragoş nu se înşelase. Amy era în mijlocul
camerei cântând la chitară.
-Amy?
-Pufuleţ…nu începe iar! Sări Amy la
gâtul lui şi îl sărută. Acesta o împinge.
-Miroşi a….a…..ştii a ce. Nu putem
continua aşa! Ori eu, ori drogurile!
Amy rămase singură, întinsă pe podea.
Ştia că greşeşte, dar ce putea să facă? Se
ridică şi deschise jurnalul.
„O nouă zi. Şi e la fel. Dragoş iar m-a
certat, dar nu pot …nu pot să mă cert
tocmai cu el! Doamne, ajută-mă!”
La parter, totul e normal. Giulia citeşte,
deşi gândurile îi zboară aiurea, Gaby îi
trimite un mesaj noii sale iubite, Andrei
fumează şi se uită pierdut cum rotocoalele
de fum se înalţă în aer. La auzul uşii
trântite de la uşa lui Dragoş, Pixie fuge sus
la el, dăndu-le celorlalţi din cameră o
singură explicaţie: „oups. Amy şi
Dragoş….probleme în Paradis.”
-Dragoş, ce faci?
-Mă uit la ştiri. Mâine iar va ploua…
-Nu, eu mă refer ce faci cu viaţa ta? Ţi-
o iroseşti cu Amy….nu vezi că nu e nimic
de capul ei? Tu eşti un băiat aşa de silitor,
de cuminte, de cumsecade. În schimb ea
o…
-Nici să nu te gândeşti să spui
„vagaboandă fără viitor” că uit că eşti sora
mea şi te plesnesc! O străfulgeră Dragoş.
Vreau să rămân singur. Te rog.
Dragoş se afundă în muzica din căşti,
iar Pixie coborî dezamăgită la parter unde
se auzi soneria.
-Bună Lucy! Intră. Pixie e…ă…uite că
acum coboară scările.
Lucy e chitaristul trupei sale, Pixie
Lottery.
-Ramona a spus că ar trebui să
repetăm. Acum. În garajul meu.
-Mergem la……?!?! Şi Pixie nu termină.
Ştia că era vorba că au reuşit să intre la
concursul de talente. Sări la gâtul lui şi îl
sărută cu foc.
-Wow….STOP! Luaţi-vă o cameră! Râse
Andrei de ei.
Pixie îşi luă pe ea geaca ei de piele, se
încălţă cu adidaşii şi plecă în grabă.

Capitolul 2
Viaţa versus moarte.
 ZBANG!

Picăturile de sudoare mişună pe

fruntea încreţită a lui Amy. Aceasta sare
din pat şi aruncă cerşaful jos pe podeua
plină de coji de seminţe. Fulgerul a
speriat-o atât de tare încât a uitat că
geamul era deschis.
-Dragoş! Ajutor! Te rog! Şi izbucni în
plâns încovoiată pe covor, strângând
perna roşie în braţe.
-Ce e?! Amy? Intră Dragoş şi o luă
strâns în braţe. Era doar un fulger şi tu ai
visat urât…..Gata……Apoi se ridică şi
închise geamul dintr-o izbitură. Am să-l bat
în cuie dacă te sperie.
-Nu e nimic….mi-a trecut. Iartă-mă!
-Gata, nu e nimic… o alină Dragoş.
Vrei să vii să dormi în camera mea? Poate
îţi mai trece frica.
Amy îi zămbi fals şi aprobă din cap.
Dragoş o purtă pe braţe până în camera
lui şi o aşeză gentil pe pat. Se aşeză lângă
ea şi îi ia mâna în palma sa protectoare. În
timp ce se juca cu micul cap de mort de
pe inelul său, ezitând, pune întrebarea:
-Deci…
-Nu întreba…te rog….nu înţelegi?
-Ce să înţeleg? Sări Dragoş. Tu nu
înţelegi! Ori eu, ori drogurile!
-Lasă-mă până mâine.
-Ok….dar nu uita că te iubesc.
Trecură câteva minute lungi şi liniştite
în care amândoi îşi adunară gândurile.
-De ce te temi, ştii tu…aşa de tare de o
simplă furtună? Ezită Dragoş.
-Păi…e o poveste lungă.
-Scurteaz-o. Îi zâmbi ştrengăresc.
-Ok…Ştii…mama şi tata au murit de
mult, pe când aveam vreo cinci ani. Tata o
bătea pe mama...din cauza alcoolului era
greu să mai porţi o conversaţie normală cu
el.
Şi într-o seară mama nu a mai rezistat.
Era furtună afară. A venit la mine, m-a
sărutat de rămas bun şi apoi s-a dus în
pod. Amy simţi cum Dragoş o strânse mai
tare la pieptul lui. Tata s-a descotorosit de
mine şi m-a aruncat într-un orfelinat. Apoi
am aflat că a murit şi el….din cauza
alcoolului. Acum am rămas singură.
-Ba nu…sunt eu cu tine…gata…
încearcă să dormi.

*****

ŢÂRR!!!!!

Ceasul de la telefonul lui Gaby anunţă

ora 9.
-La naiba! OF! bodogăni Gaby
încercând să se îmbrace cu blugii
prespălaţi. Trebuia să fiu deja la Janet!
Ieşi în grabă pe hol când Andrei izbucni
în râs.
-Fraiere! Ai un adidas alb şi unul roşu!
-Exact…da…ştiam asta! Încercam să
stabilesc un nou trend. Gaby se mai
relaxă. Oricum era în întârziere cu cel
puţin o jumătate de oră. Trebuia să se
gândească la nişte scuze bune. Îşi încălţă
adidaşii albi care se asortau cu cămaşa
albă şi geaca de piele şi ieşi ca un fulger
pe uşă. Nu se mai obosi să deschidă
portiera decapotabilei roşie pe care o
primise în dar de la tatăl lui când acesta a
aflat că s-a angajat la agenţia de modele.
Când se trânti pe scaun scoase un zgomot
de dezaprobare. Oricum era prea târziu să
mai facă ceva în legătură cu prostia pe
care tocmai o făcuse. Noaptea trecută a
fost furtună şi logic că a plouat torenţial.
Iar el era prea ameţit pentru a mai trage
capota maşinii. Acum scaunele erau ude
leoarcă. Plecă nervos sperând că Amanda,
ăă…scuze, Janet nu va observa (Niciodată
nu va putea să îşi deosebească fosta de
actuala. Le schimba prea repede.)
Ajuns în faţa casei lui Janet îşi făcu
ultimele retuşuri în oglinda retrovizoare şi
apăsă puternic pe claxon. Nici nu trecu un
minut că Janet apăru în faţa maşinii. Era
îmbrăcată oribil după părerea lui Gaby. Era
ROZ! Arăta de parcă ar fi înmuiat-o cineva
în caramel roz. Şi mai ales şuviţa roz falsă
probabil luată de la o păpuşă. Când se
aşeză lângă el remarca răutăcioasă despre
întârzierea lui şi despre scaunele ude nu l-
au deranjat atât de tare cât l-au deranjat
guma roz şi parfumul tare ce bănuia că
era Lacoste Pink sau ceva de genul.
-Mda….scuze…unde vrei să mâncăm
azi? Întrebă el dezinteresat.
-Păi azi speram să mâncăm la KFC. Ce
zici?
-E Ok.
O sărută şi plecară spre restaurant.

*****

Giulia scapă creionul pe jos. Andrei

sare şi când încearcă să i-l înapoieze se
împiedică şi cade. Ea bufneşte în râs, dar
când vede că acesta se roşeşte, încetează.
-Mulţumesc!
-Plăcere cu multă….adică…
-Adică ştiu…”cu multă plăcere”. Îi
zâmbi prietenos şi începu din nou să
schiţeze.
Creionul aluneca pe hârtie, trasând
când linii subţiri, când mai groase, când
umbre. Dar ca adineaori, când citea
„Război şi pace” gândul îi fugea aiurea. Îşi
imagina că e mireasă. Că păşeşte uşor ca
un fulg pe covorul roşu spre altar, unde
Gaby o aştepta. Îşi schiţa rochia. Era lungă
până în pământ, plină de dantelă. Corsetul
îi accentua talia şi aşa subţire şi strălucea
şi la cea mai mică unduire a corpului.
Voalul ce îi acoperea faţa, deşi era
translucid, permitea să i se vadă zâmbetul
imens.
Dar cel mai preţios lucru era zâmbetul
lui Gaby, ce arăta că el radia de fericire.
Numai de ar fi real…Dar nu era. Şi trebuia
să îşi termine schiţa că avea de făcut
curăţenie în bucătărie şi baie. Era rândul
ei.
Trânti nervoasă creionul şi caietul pe
fotoliu şi urcă apăsat scările. Trânti uşa de
la dormitorul ei şi se aruncă pe pat. Privi
timp îndelungat stelele lipite pe tavanul
albastru ce încerca inutil să dea senzaţia
de boltă cerească. Oftă adânc şi luă o gură
atât de mare de aer încât se înnecă. Tuşi
sec apoi îsi şterse lacrimile ce i-au curs de
la tusa prea uscată.
Oftă din nou.
 Se ridică uşor şi apucă mătura în
mână. Coborî scările, nu atât de apăsat ca
data trecută şi se apucă de treabă.
Mătura uşor în timp ce fredona o melodie.
Avea grijă să fie totul perfect, nici măcar
un firicel de praf să nu îi „populeze”
bucătăria. Era o obsedată de curăţenie. De
aceea Andrei o scotea mereu din sărite.
Cum putea o persoană să trăiască în aşa o
mizerie totală?
După bucătărie, aceasta intră în baie.
Şi-a dat seama din prima că ultimul ce o
vizitase era Andrei: mucuri de tigară pe jos
şi un miros irespirabil de droguri peste tot.
Se întreba cum poate să fumeze aşa ceva
când ei îi venea rău numai când simţea cel
mai mic firicel de miros.
Se hotărî că după atâta muncă o cadă
plină cu spumă i-ar prinde bine. Dădu
drumul la apă şi o lăsă să curgă în gol 5
minute căci era puţin murdară de la clor şi
rugină.
Turnă jumătate de sticlă de spumant
de baie cu aromă de piersici şi se aşeză în
cadă. Era atât de relaxant că putea chiar
să adoarmă acolo.
 -Hei! Cine e acolo? Întrebă ea când de
după perdeaua de baie se văzu o umbră.
-Stai calmă păpuşă, sunt eu!
-A… Andrei…tu erai. Vezi că tocmai am
făcut curăţenie, aşa că dacă ai de gând să
fumezi, ia-ţi gândul! Du-te afară!
-Ok…..dar vroiam să fac duş şi eu.
-Acum e ocupat drăguţă. Termin
imediat. Nu încerca să întrebi dacă nu e
loc lângă mine, căci nu e! Şi oricum…am
pus spumant de baie cu aromă de
piersici…..Vrei să miroşi „feminin”? şi
schiţă un zâmbet de satisfacţie pe care
păcat că nu putea să îl vadă şi Andrei.
-Ok…mă duc să fumez pe verandă,
păpuşo!
-Treaba ta!
Şi începu din nou să fredoneze aceeaşi
melodie.

*****

-Ce obositor a fost! Pixie intră şi se

trânti visătoare pe pat.
 -Deci…Aţi câştigat ceva? Întrebă
Andrei de pe verandă.
-Aiuritule, acum abia au fost audiţiile!
-Şi?
-Ne anunţă abia peste trei zile dacă
suntem sau nu acceptaţi în concurs. Dar e
bine că în juriu era un compozitor care mi-
a făcut cu ochiul.
-Ei…asta nu e premieră.
-Nu fi răutăcios. Pixie avea de gând să
pară puţin rea. Dar era cam imposibil
pentru ea.
-Şi cu ce melodie aţi intrat în concurs?
-Vrei să ţi-o fredonez? Dar nu aşteptă
răspunsul şi începu veselă să cânte cu
vocea ei subţire ce părea un clinchet de
clopoţei.

*****

Amy dormea adânc în braţele lui

Dragoş.
Visa.
 Cărarea din faţa ei se aşternea ca nu
şarpe. Se afunda în grădina plină de dafini.
Era puţin înfricoşător şi dacă ar fi avut de
ales, nu s-ar avânta prin putrezciunile din
grădină. Dar nu avea de ales. Înainta
neîncrezătoare, călcând pe pietrele umede
de pe cărare. Unele mai scârţâiau în
contact cu şlapul ud şi o făceau să
privească temătoare înapoi.
În grădină, totul era ofilit, cu excepţia
dafinilor care o priveau semeţ de sus.
Ceva o chema înăuntru. Şi ea nu se putea
împotrivi acelui „ceva”. Simţea uneori o
răsuflare rece în ceafă. Dar nu se întorcea
de frică pentru ce putea să-i întâlnească
privirea.
Casa dintre dafini părea cunoscută. O
casă mare, cu etaj. Pereţii era purpurii şi
cojiţi de la ploaie. Uşa mare era larg
deschisă şi părea că aştepta pe cineva. Se
tot întreba dacă acel „cineva” era ea.
Singurul lucru ce o îngrijora era podul. Îi
aducea imagini teribile în minte. Şi
deodată, la prima licărire a unei lumânări
topite pe jumătate ce părea a fi aşezată la
geamul prăfuit şi ciobit al podului, văzu
chipul acela cald de care atât de tare îi
este dor.
-Mamă !........Amy căzu în genunchi şi
îsi murdări cămaşa de noapte albă cu
ursuleţi – singurul lucru ce încă mai purta
mirosul dulce de prăjituri şi pâine coaptă a
mamei.
Chipu fantomatic de la geam apăru iar.
Şi îi zâmbi prietenos. Apoi întinse mâna
vineţie ce trecu prin geam.
-Vino…..
Amy se ridică şi fugi în pod. Se
împiedică pe scări, pierdu un şlap şi îşi
rupse cămaşa. Dar acum nu prea mai
conta cămaşa căci era la doar câteva clipe
de a strânge în braţe trupul firav al
mamei.
Dar sus nu era nimeni. Podul era gol,
plin de praf şi de un miros greu de
rumeguş ud.
-Mamă? Nu……te rog, întoarce-te!

Auzi vag vocea îngrijorată al lui

Dragoş.
-Amy! Trezeşte-te!
 Prin suspine Amy îi confirmă lui Dragoş
că e trează şi îl strânse puternic. Avea
nevoie de el mai mult decât avea nevoie
de aer. Visul acela… mama ei care o
chema la ea şi mai ales prezenţa rece din
spatele ei…..era totul prea confuz.
Deschise ochii. Orice ar fi fost acea chestie
ce îi sufla în ceafă, încă o mai simţea
acolo, lângă ea. Îl strânse şi mai tare pe
Dragoş în speranţa că se va linişti.

Capitolul 3:
Entitatea

Pe canapeaua aurie Pixie asculta

muzică în căşti şi îşi mişca capul în ritmul
ei. Era îmbrăcată elegant:o scurtă neagră
dintr-un material ce imita pielea, o cămaşă
roşie decoltată peste care incheiase o
vestă scurtă neagră. Avea în piept o broşă
mare argintie ce simboliza semnul păcii,
acelaşă semn ce se regasea şi pe lanţurile
de la pantofii ei cu platforme. Arăta bine,
cu excepţia cearcănelor mari. Noaptea
trecută nu a putut să doarmă. Pur şi
simplu auzea mereu paşi prin hol. Sigur
era Andrei care era prea drogat ca să
poată adormi.
Gaby o scurta din priviri.
-Ai întâlnire?
-Cu trupa. Mergem să sărbătorim.
-Aţi primit deja răspunsul? Aţi intrat în
spectacol?
-Nee…..dar ştie Lucy de la vărul lui
care e prieten cu unul din juriu…cică
suntem acceptaţi.
-Totuşi, nu pari prea entuziasmată.
-Mă îngrijorează faptul că azi-noapte
Andrei nu putea dormi. Tot umbla pe hol.
-Glumeşti? Andrei nu a fost acasă. Am
fost amândoi în Escape.
-Atunci…dacă voi nu eraţi acasă, Amy
a dormit cu Dragoş (făcu o faţă scârbită) şi
Giulia a dormit sigur…cine umbla pe hol?

Ding-Dong!

Sună sunerie. Pixie se ridică pasivă, îl

salută pe Lucy şi pleacă cu maşina lui spre
locul de întâlnire.
 *****

Briza răcoroasă îi mângâia uşor faţa lui

Amy. Ochii ei se deschiseră greu din cauza
rimelului şi al creionului pe care seara
trecută nu le-a şters. Îl privi pe Dragoş şi îi
zâmbi.
-Neaţa, somnoroaso! E ora 12. Apoi se
aplecă şi îi sărută uşor buzele reci.
-Frumos mod de a mă trezi. Îi răspunse
Amy.
-Noaptea trecută……ai visat urât?
-Chiar nu contează…..hai jos să
mâncăm ceva. Îţi fac cartofi prăjiţi.
-Chiar e nevoie? Găteşti groaznic.
Strâmbă Dragoş din nas.
-Ce vrei? Am doar 16 ani. Hai jos,
plângăciosule. Comandăm pizza.
Amy aruncă pe ea prima rochiţă de
vară care o găsi în dulap şi îşi pieptănă
părul lung şi negru în timp ce Dragoş
făcea un duş.
 -Alo? Da….aş vrea o pizza Capriciossa
cu sos iute. De fapt două. Aşa….strada
Fleet, numărul treisprezece. Mulţumesc.
Dragoş….am comandat pizza! Hai jos!
-Imediat.
Amy bătea cu degetele în masă ritmul
noii sale melodii.