\Principiul incertitudinii al lui Heisenberg reprezintă una dintre ideile fizicii cuantice care

intră în cultura de masă. Principiul spune că nu putem ști niciodată cu precizie atât
poziția, cât și impulsul unui obiect - și servește ca metaforă universală, de la critica
literară la comentariile sportive.

Incertitudinea e des explicată ca un rezultat al măsurătorilor, prin măsurarea poziției

unui obiect schimbându-i viteza sau viceversa. Cauza reală e însă mult mai profundă și
mai uluitoare. Principiul incertitudinii există deoarece totul în univers se comportă
simultan atât ca particulă, cât și ca undă. În mecanica cuantică, poziția exactă și
impulsul unui obiect - nu au înțeles.

Pentru a înțelege asta, trebuie să ne gândim ce înseamnă a te comporta ca o particulă

sau undă.
Particulele, prin definiție, se găsesc într-un singur loc, într-un anumit moment. Putem
reprezenta asta printr-un grafic arătând probabilitatea găsirii obiectului într-un loc
anume,ce arată ca un vârf, 100% într-o anumită poziție și 0 oriunde altundeva. Undele,
pe de altă parte, sunt perturbări răspândite în spațiu, precum undele de la suprafața
unui lac. Putem identifica per ansamblu caracteristicile tiparului undei, în special,
lungimea acesteia, adică distanța dintre două vârfuri sau două văi învecinate. Dar nu îi
putem atribui o singură poziție. E o mare probabilitate de a se afla în multe locuri
diferite.
Lungimea de undă e esențială în fizica cuantică, deoarece lungimea de undă a unui
obiect este asociată cu impulsul său (masa x viteza).

Un obiect în mișcare rapidă are multe impulsuri, care corespund unei lungimi de undă
foarte scurte. Un obiect greu are multe impulsuri, chiar dacă nu se mișcă foarte rapid,
ceea ce din nou înseamnă o lungime de undă foarte scurtă. Din această cauză nu
observăm natura undelor obiectelor cotidiene.

Dacă arunci o minge de baseball în aer, lungimea sa de undă e o miliardime de

trilionime din trilionimea unui metru, mult prea mică de detectat vreodată.

Totuși, lucrurile mici precum atomii sau electronii, pot avea lungimi de undă îndeajuns
de mari de măsurat în experimente.

Așadar, dacă avem o undă pură îi putem măsura lungimea, prin urmare și impulsul, dar
nu are poziție.

Putem afla foarte ușor poziția unei particule, dar nu are o lungime de undă, deci nu-i
știm impulsul.

Pentru a avea o particulă cu poziție și impuls, trebuie să combinăm cele două idei
pentru a crea un grafic cu unde, dar numai într-o zonă mică.

Cum putem face asta? Prin combinarea undelor cu diferite lungimi de undă, adică dând
obiectului cuantic șansa de a avea impulsuri diferite. Când adăugăm două unde,
descoperim că există locuri unde vârfurile se aliniază, creând o undă mai mare și alte
locuri unde vârfurile uneia umplu văile celeilalte.

Rezultatul arată zone unde vedem unde separate de zone goale. Dacă adăugăm o a
treia undă, zonele unde undele se anulează devin mai mari, la o a patra se măresc în
continuare, zonele mai ondulate îngustându-se.

Continuând să adăugăm unde, putem crea un grup de unde cu o lungime de undă clară
într-o zonă mică. Acesta e un obiect cuantic, cu natură duală undă-particulă, dar pentru
a ajunge aici, a trebuit să pierdem certitudinea atât a poziției, cât și a impulsului.

Poziția nu e restricționată la un singur punct. E o mare probabilitate de a o găsi la o

anumită distanță de centrul grupului de undă
și creăm grupul de undă adăugând multe unde, însemnând că există o anume
probabilitate de a o găsi având impulsul corespunzător oricăreia dintre acestea.

Atât poziția, cât și impulsul sunt acum incerte, iar incertitudinile sunt conectate. Dacă
vrei să scazi incertitudinea poziției prin crearea unui grup de unde mai mic, trebuie să
adaugi mai multe unde, crescând astfel incertitudinea impulsului.

Dacă vrei să știi mai bine impulsul, ai nevoie de un grup mai mare de unde, crescând
astfel incertitudinea poziției.

Acesta e principiul incertitudinii al lui Heisenberg, formulat de fizicianul german Werner

Heisenberg în 1927.

Această incertitudine nu e o problemă de măsurare corectă sau greșită, ci e consecința

inevitabilă a dualității particulă-undă.

Principiul incertitudinii nu e doar o limită practică în măsurare. E o limitare a

proprietăților pe care le poate avea un obiect, inerentă structurii fundamentale a
universului în sine.