UNIVERSITATEA DIN ORADEA

MASTER: EDUCAȚIE INTEGRATᾸ ÎN ÎNVᾸȚᾸMȂNTUL PRIMAR ŞI

PREŞCOLAR

FORMA DE ÎNVᾸȚᾸMȂNT: ZI

ANUL I

IMPACTUL DEFICIENȚELOR DE VEDERE ASUPRA DEZVOLTᾸRII

PSIHICE

MASTERANDA:

COSTAŞ ( SᾸLᾸJAN) ALINA-FLORENTINA

ORADEA

2019
 Deficienţa de vedere este o deficienţǎ de tip senzorial și constǎ ȋn diminuarea ȋn grade
diferite (pȃnǎ la pierderea totalǎ ) a acuitǎţii vizuale. Deficienţele de vedere sunt incluse ȋn cadrul
deficienţelor senzoriale, fiind studiate prioritar de tiflopsihopedagogie.(, Monica Delicia
Avramescu,2002, p.48).
În opinia lui Alois Gherguţ (A., Gherguţ, 2013, pg.189) obiectivele acestei discipline
pot fi sintetizate :
a) recuperatorii și compensatorii
b) educaţionale
Astfel spus cele recuperatorii și compensatorii sunt (A., Gherguţ, 2013, pg.189) :
- ocrotirea vederii restante;
- folosirea eficientǎ a posibilitǎţilor vizuale ȋn scopul perceperii active și
sistematice a realitǎţii;
- utilizarea la maximum a celorlalte aferenţe senzoriale pentru a completa sau
ȋnlocui vederea;
- dezvoltarea unor abilitǎţi ale proceselor psihice care intervin ȋn procesul
compensaţiei;
- prevenirea, remedierea și ȋnlǎturarea unor posibile tulburǎri ȋn planul dezvoltǎrii
psihosomatice;
- educarea psihomotrice ȋn scopul asigurǎrii independenţei și siguranţei ȋn mișcare;
- corectarea reprezentǎrilor vizuale, completarea și ȋmbogǎţirea acestora prin noi
experienţe.
Iar cele educaţionale sunt (A., Ghergut, 2013, pg.190):
- accesul la toate gradele și formele de ȋnvǎţǎmȃnt;
- pregǎtirea știinţificǎ, tehnicǎ și culturalǎ;
- orientarea școlarǎ ș profesionalǎ;
- desfǎșurarea de activitǎţi didactice care sǎ consolideze și sǎ perfecţioneze
mecanismele compensatorii;
- operaţionalizarea conţinuturilor educaţionale prin metode și mijloace accesibile.
Principalii indicatori funcţionali utilizaţi ȋn cazul deficienţelor de vedere sunt :
 acuitatea vizualǎ este distanţa la care ochiul poate percepe disticnt obiecte
 cȃmpul vizual spaţiul pe care ȋl poate percepe ochiul atunci cȃnd privește fix un
obiect
 sensibilitatea luminoasǎ capacitatea de a diferenţia diferite intensitǎţi de luminǎ
 sensibilitatea de contrast capacitatea de a distinge deosebirile de intensitate
luminoasǎ dintre excintanţii prezenţi concomitent
 sensibilitatea cromaticǎ capacitatea de a percepe culorile
 eficienţa vizualǎ capacitatea de prelucrare a stimulilor vizuali la nivel central.(
Neamu, George,2003, coordonator, p.890).
Etiologia tulburǎrilor de vedere include o diversitate de factori de risc care, ȋn funcţie
de locul și perioada ȋn care acţioneazǎ, determinǎ forme și grade diferite de deficienţe ale
analizatorului vizual:
 a) malformaţii congenitale: anomalii ereditare – genopatii (mutaţii
cromozomiale); anomalii neereditare – gametopatii (lezarea celulelor germinale ȋnainte de
fecundare), blastopatii ( leziuni produse ȋn perioada blastogenezei – primele 15 zile dupǎ
concepţie), embriopatii (leziuni produse ȋntre sǎptǎmȃnile 2-12 de sarcinǎ); fetopatii (leziuni ȋn
perioada fetalǎ, ȋncepȃnd cu luna a IV-a de sarcinǎ și pȃnǎ la naștere);
 b) cauze care acţioneazǎ perinatal sau postnatal, ȋn diferite perioade ale
existenţei persoanei: boli infecţioase – infecţia genococicǎ, trahomul, conjuctivita diftericǎ,
rujeola, tuberculoza, sifilisul, infecţii pe traectul nervului optic etc. intoxicaţii cu diferite
substanţe (alcool metilic, arsenic, antibiotice, intoxicaţii profesionale), traumatisme, arsuri
produse de accidente sau explozii, cauze diverse ( iradiaţii, dezlipire de retinǎ)
 c) alte cauze : boli neurologice (pot determina atrofii ale nervului optic,
paralizii ale mușchilor globului ocular); boli ale pielii (pot afecta ţesǎturile dermice oculare prin
ulceraţii, afecţiuni ale cristalinului sau corneei); boli ale sȃngelui (pot provoca atrofii retiniene
sau ale nervului optic, tumori); infecţii microbiene sau virotice (ca de exemplu gripa – pot
determina complicaţii la nivelul anexelor globului ocular); boli infecţioase și boli venerice (pot
provoca afecţiuni mai ales la nivelul ţesuturilor conjunctive sau retiniene); boli
endocrine/hipersecreţia tiroidianǎ (pot determina apariţia glaucomului infantil); traumatisme ale
globilor oculari ȋn diferite circumstanţe de viaţǎ ale copiilor ( joacǎ, accidente ȋn timpul
diferitelor activitǎţi școlare sau extrașcolare, agresiuni fizice, etc.). Cunoașterea etiologiei și
manifestǎrilor clinice ale deficienţelor de vedere prezintǎ o mare importanţǎ ȋn stabilirea unui
diagnostic diferenţial, stabilirea unui tratament compensatoriu, profesionalizarea și integrarea
socialǎ a persoanei cu deficienţǎ de vedere.
Prezintǎ urmǎtoarele caracteristici din tabloul psihopedagogic al persoanelor cu
deficienţe de vedere:
Deficienţele vizuale determinǎ o serie de consecinţe primare ( scǎderea fluxului de
informaţii vizuale, neclaritatea și imprecizia imaginii, dificultǎţi ȋn discriminarea și fixarea
imaginilor sau imposibilitatea perceperii lor) care influenţeazǎ dimanica proceselor corticale și
intervenţia unor mecanisme fiziologice și psihice cu rol compensator al deficitului de vedere și
consecinţe secundare (ţinuta corporalǎ defectuoasǎ determinatǎ de poziţionarea segmentelor
corpului ȋn funcţie de posibilitatea receptǎrii cȃt mai clare a imaginii pe retinǎ - rǎsuciri sau
ȋnclinǎri ale capului și pǎrţii superioare ale trunchiului care determinǎ atitudini cifotice
asimetrice; ȋncetinire a ritmului dezvoltǎrii psihice, un nivel de cunoaștere scǎzut ȋn raport cu
vȃrsta, o coordonare oculo-motorie deficitarǎ, elemente ale unui infantilism afectiv sau
dimpotrivǎ capacitate de memorare intentionatǎ, concentrare deosebitǎ a atenţiei);
Lipsa controlului vizual, influenţa mișcǎrilor ( mai ales ȋn primii ani de viaţǎ) duc la
ȋntȃrzieri ȋn dezvoltarea fizicǎ generalǎ și ȋn evoluţia motricitǎţii, experienţe negative care trezesc
și ȋntreţin teama copilului cǎ ar putea sǎ se ȋmpiedice, sǎ cadǎ, sǎ se loveascǎ, apar dificultǎţi de
echilibru, atitudini greoaie, stȃngace;
Reprezentǎrile sunt adesea incomplete, parţiale, eronate, sǎrace ȋn detalii, iar conţinutul
lor este lipsit de caracteristicile esenţiale, ceea ce face ca eficienţa lor ȋn activitatea cognitivǎ și
practica sǎ fie foarte redusǎ; ȋn cazul pierderii totale a vederii ȋnainte de 3 ani, reprezentǎrile
vizuale sunt structurate strict pe baza experienţelor vizuale și tactil – kinestezice ale persoanei,
ceea ce conduce la aprecierea eronatǎ a formei și mǎrimii obiectelor, a raportului dintre obiecte și
componentele lor, imposibilitatea operǎrii cu noţiunea de culoare ȋn maniera unei persoane
normale, ect.;
În orbirea dobȃnditǎ dupǎ vȃrsta de 2-3 ani deficientul de vedere are o experianţǎ
concretǎ cu elementele lumii ȋnconjurǎtoare, situaţie ȋn care are loc un proces de restructurare a
schemei funcţionale, cu participarea analizatorilor normali care au influenţe compensatorii
asupra activitǎţii psihice a nevǎzǎtorului; orientarea ȋntr-un spaţiu tridimensional are la bazǎ
analiza polisenzorialǎ a informaţiilor primite de la receptori multipli și diferiţi;
Memoria nevǎzǎtorului are anumite particularitǎţi, acestea oferind o serie de informaţii
necesare orientǎrii acestuia ȋn spaţiu – topografia locului, a reperelor tactile, auditive, constanţa
direcţiilor, a numǎrului de pǎrţi sau de scǎri, a numǎrului de staţii pȃnǎ la coborȃre (o permanentǎ
solicitare ȋn situaţii ȋn care omul cu vedere normalǎ nu face apel la memorie, ele constituindu-se
ȋn acţiuni stereotipe, automatizate).
Gȃndirea are particularitǎţi determinate de tipul orbirii (congenitalǎ sau dobȃnditǎ) și
de modalitǎţile cunoașterii senzoriale ȋn care este antrenatǎ persoana deficientǎ; dificultǎţile
selectǎrii elementelor esenţiale din informaţiile percepute determinǎ efectuarea greoaie a
operaţiilor gȃndirii, ȋn special a generalizǎrilor și comparaţiilor, fapt care ar putea ilustra un
tablou clinic asemǎnǎtor unui copil cu deficienţe intelectuale, ȋnsǎ ȋn condiţiile unor activitǎţi
educative normale se pot asigura condiţii de evoluţie normalǎ ȋn plan intelectual;
Atenţia necesitǎ educare continuǎ impunȃnd indreptarea sa ȋn direcţii diferite sau
concentrarea ȋntr-o direcţie sau alta, dupǎ intensitatea și semnificaţia stimulilor percepuţi;
Din punct de vedere afectiv, unii copii pot manifesta o atitudine pasivǎ, de neȋncredere
ȋn forţele proprii, timiditate accentuatǎ, izolare, reacţii ȋntǎrite atunci cȃnd copilul este scos din
mediul familial, stǎri de anxietate, deprimare, refuz al activitǎţilor școlare, grad ridicat de
agitaţie, violenţǎ, manifestǎri de negativism, atitudini de despotism faţǎ de cei mai mici ca
vȃrstǎ.( Alois Gherguţ , 2013, p.196-198).
Compensarea deficienţelor vizuale reprezintǎ o componentǎ a mecanismului biologic de
menţinere și redresare a funcţilor vitale din organism care exprimǎ cel mai ȋnalt grad de
ultarsensibilitatea sistemului biologic și perturbǎri ale echilibrului și danimicii sale, avȃnd la
bazǎ plasticitatea deosebitǎ a sistemului nervos central.
În clasificarea fǎcutǎ de Gherguţ (A., Gherguţ, 2013, pg.199) formele compensǎri sunt:
- reperezentarea organicǎ ;
- vicarierea ( suplinirea) ;
- restructurarea funcţionalǎ .
Factorii condiţionali ai compensǎrii conform aceluiași autor (Alois Gherguţ, 2013,
pg.199) sunt:
- gradul deficienţei ;
- cauza deficienţei ;
- consecinţele pierderii vederii
- particularitǎţile persoanei cu deficienţǎ de vedere : nivelul intelectual,
temperament, caracter ;
- deficienţele asociate tulburǎilor de vedere .
Pentru a realiza compensarea ar fi nevoie de urmǎtoarele:
- folosirea unor sisteme optice sau a unor aparate (vin ȋn sprijinul suportului
biologic al compensǎrii) ș mobilizarea resurselor de vedere (corecţia opticǎ prin ochelari,
corectarea convergenţei, reducerea mișcǎrilor nistagmice, formarea unor scheme vizuale-
perceptive eficiente, optimizarea indicilor funcţionali ai vederi, etc) ;
- interacţiunea analizatorilor și restructurarea legǎturilor funcţionale pentru o
acţiune unitarǎ (compensarea polisenzorialǎ, importantǎ mai ales ȋn cazul nevǎzǎorilor) ;
- participarea fenomenelor mnezice, memoria senzorialǎ ;
- participarea proceselor superioare de cunoaștere și educaţia vizual- perceptivǎ (
pentru cei cu resturi de vedere) ;
 - mobilizarea atenţiei și implicarea factorilor motivaţionali. (Alois Gherguţ, 2013,
p.199).
Activitǎţile didactice trebuie sǎ se bazeze pe metoda intuiţiei principiul fundamental al
educǎrii și instruirii persoanelor cu deficinţe de vedere este principiul intuiţiei. Adesea se
ȋntȃlnește o asociere ȋntre deficienţa senzorialǎ și cea de intelect, care poate fi:
- o consecinţǎ a deficienţei senzoriale ;
- o deficienţǎ cu etiologie comunǎ sau de altǎ naturǎ care ȋnsoţește deficienţa
senzorialǎ (Alois Gherguţ, 2013, p.199) .
În primul caz efectele recuperatorii pot avea o evoluţie mai bunǎ decȃt ȋn al doilea caz.

Bibliografie:
Monica Delicia, Avramescu,2002, Defectologie și Logopedie.
Alois, Gherguţ, 2013,Sinteze de psihopedagogiei specialǎ, ed. Polirom.
Neamu, George,2003, coordonator, Tratat de asistenţǎ socialǎ.