Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară

Bucureşti
Facultatea Ingineria şi Gestiunea Producţiilor Animaliere
Specializarea Biosecuritatea Produselor Alimentare

Propolisul

Student : Vasile Florentina

Master – Anul I
Motto:

“Dacă eşti albină şi vrei să prepari propolis, reţeta ar fi următoarea: se colectează

răşina cu efect antibiotic de pe anumiţi copaci (plop, mesteacăn, pin, salcie), se mestecă vreme
indelungată cu salivă cât cuprinde, şi se depune în interiorul stupului, pe marginea ramelor şi
între rame şi podişor. Astfel stupul devine cu mult mai steril decât un spital modern, şi este
întărit ca o cetate”.

2
1. Introducere

Dezvolatrea societăţii umane a permis cunoaşterea unor resurse naturale deosebit de

valoroase-produsele albinelor. Mulţi vindecători din antichitate au folosit mierea, polenul cules
de albine, propolisul şi lăptişorul de matcă, ceara de albine şi veninul pentru tratarea unor boli.
În epoca modernă, studiile şi cerecetările efectute asupra resurselor naturale capabile să
asigure organismului uman echilibrul funcţional şi buna funcţionare, au evidenţiat valoarea
biostimulentă, nutritivă şi terapeutică acestor produse valoroase. Între acestea propolisul
reprezintă la ora actuală una dintre cele mai puternice provocări pentru lumea nutriţioniştilor şi
cea medicală.
Calităţile curative ale propolisului au fost cunoscute încă din vremea antichităţii.
Produsul era foarte bine cunoscut în Egiptul antic. Cu câteva milenii înainte de Hristos,
propolisul era cunoscut de marii preoţi, singurii ce procedau cunostinţe de medicină şi de chimie
şi chiar arta de îimbălsamare a cadavrelor.
Astfel cuvântul propolis vine din limba greacă și înseamnă „partea dinaintea cetății”.
Învățații greci l-au denumit așa observând cum își construiesc albinele stupul și ajungând la
concluzia că această substanță joacă rolul de pavăză împotriva agresorilor externi, propolisul
făcând din stup o adevărată cetate. Mai exact faimosul filosof grec Aristotel care dorea să
cunoască îndeaproape activitatea albinelor a construit un stup transparent. Albinele nu au vrut să-
şi dezvăluie “secretul” şi au acoperit partea interioară a peretelui transparent cu o substanţă de
culoare închisă – probabil propolis.
Propolisul sau "cleiul de albine" , este un produs apicol sub forma solidă, cu aspect de
răşina care, în stare naturală sau sub formă de extracte obţinute prin aplicarea unor procedeee
blânde, reprezintă o sursă naturală deosebit de interesantă de produşi cu acţiune complexă şi
care, aşa cum s-a demonstrat, prezintă o paletă deosebit de largă de acţiuni terapeutice, chiar în
afecţiuni cu care se confruntă civilizaţia secolului nostru.
În acest sens, cunoaşterea şi folosirea empirică şi conform tradiţiei medicinei populare a
"cleiului de albine" a fost treptat înlocuită de studii ştiinţifice aprofundate care au confirmat nu
numai complexitatea compoziţiei sale biochimice ci şi efectele deosebite pe care le oferă acest
produs natural în prevenirea şi tratamentul unor afecţiuni degenerative, boli infecţioase, virale
etc.
Cum ştiu albinele să dozeze acest elixir, să-l combine şi să-i dea în final o compoziţie
unitară, aşa încât diferitele tipuri de propolis culese din diverse regiuni ale lumii să aibă
proprietăţi practic similare, este o enigmă.
O enigmă este şi cum au putut medicii antici, cum ar fi Galen sau Pliniu, să identifice,
fără a beneficia de mijloacele moderne, proprietăţile sale terapeutice. Un lucru este cert:
primăvara, albinele culeg un medicament excepţional, adunat cu un efort uriaş, din mugurii abia
ieşiţi la lumină.

3
 Propolisul s-a dovedit a fi o sursă extrem de interesantă din punct de vedere al
compoziţiei sale în compuşi cu acţiune antioxidantă- cu deosebire compuşi flavonoizi- poate
contribui sub formă de supliment în alimentaţie, la prevenirea la om a mortalităţii premature, prin
corectarea deficitului din interacţiunile dintre antioxidanţii endogeni.
Studiile moderne privitoare la proprietăţile acestui preparat natural i-au uimit pe oamenii
de ştiinţă: nu mai puţin de 21 de bacterii, 9 specii de ciuperci parazite, 30 de tipuri de
virusuri (incluzând şi varietăţile lor) sunt distruse de către propolis, care este cel mai
puternic medicament antiinfecţios cunoscut.
În stare naturală sau sub forma de extracte, tincturi şi diferite forme farmaceutice,
propolisul reprezintă la ora actuală pe plan mondial unul dintre cele mai importante mijloace de
studiu şi de lucru pentru apiterapie.

2. Propolisul şi rolul său în cadrul coloniei de albine

Propolisul este o răşină pe care albinele o recoltează de pe mugurii unor arbori. O

depozitează pe picioarele din spate, o aduc în stup, unde este descărcată de către alte albine.
Uneori procesul durează şi două zile. Rolul major al propolisului este de a fi principalul
medicament cu care se menţine sănătatea coloniei.
Cei ce nu cunosc prea multe despre albine, le asociază adeseori numai producţiei de
miere. Dar apicultorii stiu foarte bine ca albinele, pe lângă miere recoltează şi polen, apă şi
propolis.
Albinele produc propolis ca mijloc de apărare împotriva microbilor, a mucegaiurilor,
pentru mumificarea într-un înveliș a intrușilor stupului (combinând propolisul cu ceară pentru
îmbălsămare), care sunt omorâți de albine (cum ar fi alte insecte sau șoareci), proces ce nu
permite putrezirea lor.
Propolisul mai este folosit (de către albine) pentru căptușirea pereților stupului cu un strat
lucios, etanș, care nu permite formarea curenților de aer. Acțiunea sa este antimicotică,
bactericidă și bacteriostatică, fapt ce previne îmbolnăvirea albinelor.
Propolisul este utilizat pentru astuparea fantelor sau fisurilor din adăpostul ocupat de
colonia de albine, pentru fixarea ramelor verticale la baza podişorului, acoperirea fagurilor noi.
Cercetările au arătat că propolisul utilizat pentru aplicarea acestei pelicule poate fi
constituit din substanţe asemănătoare diferitelor materii răşinoase obişnuite recoltatede pe
mugurii plantelor şi numai puţin modificate prin adăugarea de enzime secretate de glandele
faringiene şi mandibulare ale albinelor lucrătoare.
Pelicula de substanţă aplicată de albine pe fagurii noi, pe pereţii interiori ai celulelor
precum şi pe o mare parte din suprafaţa interioară a stupului, care adăposteşte cuibulde puiet a
fost denumită de P.W.HILLIP balsam.Unii cercetători consideră că pentru fabricarea balsamului
albinele folosesc polenul ca sursă principală de materie prima.

4
 Se mai găseşte în găurile din stup şi chiar pe părţile cu suprafaţa netedă. În general
albinele nu folosesc propolisul pentru a umple spaţiile superioare dar îl folosesc întotdeauna
pentru a micşora dimensiunile urdinişului în special în regiunile cu climat rece.

3. Sursele naturale şi producerea propolisului

Este un produs de digestie al albinelor şi este cules de pe cel puţin 20 de specii de arbori,
în special de pe mugurii de plop şi de arin, de pe frunzele, mugurii şi scoarţa coniferelor şi a
plopilor (Populus sp.), a salicaceelor (sălcii) si a prunilor(fig.1).
In Europa, principalele surse de propolis cuprind: alunul de pădure(Corylus sp.),
mesteacănul(Betula sp.), stejarul(Quercus sp.), plopul(Populus sp.) şi salcia(Salix sp.). În Statele
Unite ale Americii, principalele specii sunt plopul şi pinul. Materiile răşinoase astfel culese,
având efect antibiotic sunt amestecate de albine cu secreţii salivare şi ceară.
Producerea propolisului se face în acelaşi timp cu cea a mierii şi se realizează de către
albine specializate, în zilele călduroase, când temperatura este mai mare de 20 °C, moment în
care acesta devine plastic. De la un stup se poate recolta o cantitate de 100 - 400 g de propolis, în
funcţie de regiune.
Recoltarea propolisului pare a fi rezervată unui număr restrans de albinelucrătoare care
prezintă o predispoziţie genetică exclusivă. "in numărul total dealbine al unei colonii numai
cateva sunt angajate în această activitate iar acestea nu efectuează decat foarte rar alte activităţi
cum ar fi colectarea de nectar şi acest lucrunu se întamplă de obicei chiar dacă el este foarte
necesar coloniei.
Culegătoarele de propolis pot fi deturnate de la eforturile lor şi angajate în recoltarea de
nectar dacă în apropierea sursei de propolis există o sursă de nectar atractivă care conţine o
cantitate ridicată de zaharuri în general însă, ele îşi reiau rapid activitatea de colectare de
propolis. Culegătoarele de propolis sunt foarte rar mai în varstă de 15 zile. "in acest punct de
vedere ele se aseamănă celorlalte lucrătoare din stup

Figura 1. Colectarea propolisului

5
4. Proprietăţile fizice ale propolisului

Din punct de vedere al aspectului, propolisul se prezintă ca o masă heterogenă răşinoasă

de consistenţă solidă, uneori compactă ceroasă provenind din particule maleabile şi aderente,
alteori granuloasă ori friabilă, luând aspectul unor sfărâmâturi pulverente. Aceasta masă ce
prezintă o oarecare duritate la temperatura ambiantă devine friabilă la temperaturi scăzute, sub
15° C, chiar şi pentru sorturile ceroase. La temperaturi ridicate se înmoaie (370C) şi devine
răşinos şi lipicios, iar la temperaturi scăzute este casant. Punctul de topire al acestuia este situat
între 70 - 120 °C.
Culoarea propolisului este însă deosebit de variabilă în funcţie de sursa vegetală vizitată
de albine: de la brun închis până la verzui cu nuanţe galben- brune.
Conform studiilor efectuate de RICCIARDELLI D’ALBORE pe eşantioane de propolis
provenind din 5 continente, din diferite regiuni ale acestora a demonstrat că: propolisul din
zonele cu climă temperată prezintă o gamă de culoare ce variază :
- în Australia şi în zonele cu climat tropical culoarea propolisului poate ajunge pană la
negru;
- propolisul din zonele apropiate de cercul polar Finlanda are o culoare portocalie;
- propolisul cubanez prezintă mai multe varietăţi: roşu, brun, verde şi violet închis;
- propolisul brazilian are o culoare predominant verzuie cu nuanţe galben brune.

Mirosul propolisului este foarte specific în general, complex, balsamic amintind ceara,
mierea şi vanilia. Şi acest parametru este însă variabil în funcţie de sursa de cules. Fumul pe care
îl scoate la ardere poartă o aromă de răşini şi balsamuri de cea mai fină calitate.
Greutatea specifică a propolisului este cuprinsă în general între 1,033 şi 1,145 prezentând
astfel o variaţie extrem de mare.
Propolisul este extrem de greu solubil în apă, dar este parţial solubil în alcool, eter, acetonă,
cloroform, propilenglicol, benzen, dimetilsulfoxid şi etilendiamina. În funcţie de temperatură, se
înregistrează o variaţie importantă atât a vitezei de dizolvare cât şi a separării diferitelor elemente
componente, cum ar fi ceara, care se dizolvă în alcool fierbinte, dar este greu solubilă în alcool
rece. Insolubile rămân în primul rând impurităţile şi corpurile străine.
Solubilitatea diferită a componentelor propolisului, în funcţie de solventul utilizat, este
folosită şi pentru realizarea unui control calitativ al propolisului în aplicaţiile lui farmaceutice,
dar şi pentru obţinerea diferitelor extracte de propolis.
In funcţie de temperatură, variază nu numai viteza de dizolvare ci şi trecerea în soluţie
sau nu a unor fracţiuni cum ar fi de exemplu ceara (care se dizolvă în alcool fierbinte, dar este
greu solubilă în alcool la rece.

6
 Reziduurile de la dizolvare cuprind în majoritate impurităţi şi corpuri străine, alăturide
una sau sau mai multe dintre fracţiunile care răman parţial solubile sau insolubile, în funcţie de
selectivitatea dizolvantului.Trecerea parţială într-un anumit solvent este luată în considerare atat
la obţinerea extractelor de propolis cat şi la stabilirea calităţii propolisului prin aprecierea
substanţelor solubile, proporţia acestora putand fi dată ca indice decontrol calitatii în
farmaceutică. Conform părerii lui POPRAVKO,caracteristică este solubilitatea într-un amestec
de cloroform + acetonă (1/2).

Figura 2. Culoarea propolisului brut

5. Compoziţia chimică a propolisului

Compoziţia chimică a propolisului este extrem de complexa şi nu pe deplin cunoscuta,

deoarece depinde de flora din regiunea în care este colectat, acest fapt afectează modul în care
este utilizat în cadrul stupului putand servi ca o substanţă de îmbălsămare sau de acoperire a
stupului.
Acest lucru înseamnă că diferite părţi ale stupului detin compoziţii diferite de propolis, şi
este foarte difcil sa se găseasca doi stupi care produc propolis identic, chiar dacă acestiasunt
situati în aceeaşi zonă geografcă aşa cum s-a dezvoltat în funcţie de nevoile lor şi a surselor de
materii prime disponibile.
Studii preliminare ale unor cercetători diferiti indică faptul că s-a găsit un procent mai
mare de compuşi fenolici in propolis care acopera fagurii pentru a reduce intrare agentilor straini
in stup. S-au identifcat in propolis mai mult de 160 de compuşi, 50% fenol la care acestea sunt
atribuite acţiuni farmacologice .
Diferenţe în compoziţie sunt determinate în primul rand de flora zonei ecologice,de
ciclurile evolutive, de plante furnizoare de răşini care conditioneaza schimbarea concentraţiilor
acestora,microorganismele prezente în mediul geografc, factorii climatici care infuenţeazăde
asemenea caracteristicile organoleptice macroscopice ale propolisului şi tehnica de producţie.
Cu toate acestea, prezintă calitativ multe, in mod constant si relativ stabil

7
 În compoziţia chimică a propolisului brut au fost semnalate în principal răşini vegetale,
balsam de diferite compoziţii, ceară, uleiuri eterice, fier, microelemente - cupru, zinc, mangan,
cobalt-, la care se adaugă polen, flavonoide, secreţii ale glandelor salivare ale albinelor.
Compoziţia propolisului variază în funcţie de specia vegetală de pe care s-a cules, dar, un
propolis de calitate ar trebui sa conţină cel puţin 50 - 55% materii răşinoase şi balsamuri, 30%
ceruri, peste 14% uleiuri eterice şi 5% polen. Acest subprodus conţine fier, siliciu, magneziu,
cupru, molibden, arsen, staniu, aluminiu, vanadiu, wolfram, aur, iridiu, calciu, cadmiu, cobalt şi
stronţiu; are un conţinut ridicat de vitaminele B, E, C, H şi P, precum şi provitamina A.
Trebuie avut în acelasi timp în vedere că proprietăţile propolisului variază rapid după
scoaterea acestuia din stup. Cea mai rapidă variaţie are loc în primele două-trei ore, pentru că
apoi aceasta să se desfăşoare lent, depinzând însă în mod semnificativ de condiţiile de păstrare,
acţiunea utilă a propolisului dispărând în general după 1-3 ani.
Este de remarcat şi faptul că propolisul conţine ceară de două tipuri diferite. Preponderent
găsim ceară de tip A, similară cu ceara propriu-zisă, dar - într-o proporţie ce variază în jur de 6%
- găsim şi o ceară de tip B, net diferită, asemănătoare cu cerurile vegetale. (Ele pot fi separate
datorită solubilităţii lor diferite în alcool fierbinte concentrat şi respectiv diluat.)

Substanţele organice incluse :

• acizi organici: acid benzoic şi derivaţi (hidroxi-4 acid benzoic, acid benzoic metoxi-4, acid
protocatechuic şi acid galic).
• Acizi, fenoli, acid cafeic, acid fenil, acid isofenílico.
• aldehide aromatice, vanilină, isovanillin.
• Acizi aromatici nesaturaţi: acid cinamic p.cumárico derivaţi de acid, acid ferulic (4 -hidroxi-
3-methoxybenzaldehyde) şi acid isoferúlico.
• Cumarine:, escopoletol esculetol.
• Flavonoidele: ecacetina, galben pectolinarigenina chrysin, tectocrisina, galangin 3,5,7 -
trihidrixiflavona, isalpinina, ramnocitrina, isorhamnetin, quercetin, quemferido,
butelenol,ermanina, pinobanksina şi apigenina, 5.7-dioxine-3 ,4-dimethoxyflavone; 3.5-dioxine-
7, 4 – dimethoxyflavone şi 5-oxo-7 ,4-dimethoxyflavone.
• Flavone: pinostrobina, sakuranetina.
• Derivatele de la quercetin: alfa-acetoxibetulenol.

8
Flavonoide şi acizi fenolici, împreună cu esterii lor, sunt considerati principali compuşi de
propolis bioactivi, ce sunt larg distribuite în regatul plantelor, în părţile aeriene ale acestora, în
muguri şi frunzele tinere în special celecu sistemul vascular.
Aceşti compuşi au antioxidanti cu funcţii importante in peroxidarea lipidelor şi
minimizarea efectul radicalilor liberi, contribuind astfel la a reduce riscul de boli cardiovasculare
si care acţionează direct asupra capilarelor sangvine şi de îmbătrânire.

Figura 3. Principalii constituenţi chimici ai propolisului

9
6. Activitatea biologică a extractelor de propolis şi a diferitelor fracţiuni ale acestora

Din anii 60 s-au făcut primele investigaţii ştiinţifice care au aratatstructura complexă a
propolisului şi au relevat numeroase aplicatii farmaceutice.

Propolisul este cunoscut astăzi ca unul dintre cele mai surprinzătoare produse naturale
datorită studiilor şi cerecetărilor efectuate care atribuie acestuia şi diferitelor sale fracţiuni
nenumărate acţiuni biologice şi efecte terapeutice. Între acţiunile terapeutice se pot enumera:
antimicrobiană, antibiotic, antifungică, antiinflamatorie, antioxidantă şi anti-tumorală.
La ora actuală, pe plan mondial, propolisul este utilizat pe scară largă în diferite formule
de medicamente, suplimente sau aditivi alimentari şi băuturi pentru a îmbunătăţi starea de
sănătate şi pentru prevenirea unor afecţiuni: inflamatorii, boli cardiace, hepatice, diabetul şi chiar
unele forme de cancer.
Cu toate aceste dovezi asupra virtuţilor sale terapeutice, şansa de a se transforma dintr-un
remediu empiric într-un medicament, depinde foarte mult de purificare, standardizare şi
supunerea sa la toate celelalte etape de cercetare şi control: chimic, tehnologic, toxicologic,
preclinic şi clinic.
Progresul realizat în domeniu chimiei, farmacodinamiei şi a tehnologiile farmaceutice au
condus la stabilirea anumitor reguli pentru medicamente, între care cea mai severă este cea
privitoare la o anumită relaţie ce trebuie să existe între produsul respectiv şi efectele sale asupra
organismelor. Din această relaţie se naşte doza terapeutică, mai ales pentru substanţele active
pure, indiferent de forma farmaceutică în care acestea sunt prezentate.

10
 Prin standardizarea extractelor, tincturilor etc., noţiunea de doză poate fi extinsă şi la
medicamentele sau produsele care sunt amestecuri naturale de substanţe active. Standardizarea
înseamnă deci uniformozarea concentraţiei în principii active din produsele finite.

6.1. Acţiunea antiinfecţioasă - antimicrobiană a propolisului

Proprietățile terapeutice (antiseptice, antifungice și cicatrizante) ale propolisului sunt

cunoscute încă din Antichitate, astfel că papirusurile egiptene confirmă faptul că acesta era
utilizat drept medicament antimicrobian, fiind folosit deseori pentru tratarea plăgilor sau
vindecarea afecțiunilor digestive și respiratorii. Azi, propolisul este cunoscut și apreciat ca fiind
unul dintre cele mai puternice antibiotice oferite de natură, eficiența sa fiind demonstrată în
tratarea a cel puţin 200 de afecţiuni
Cea mai mare atenţie a fost acordată propolisului de a combate stările infecţioase locale şi
generale. GRANGE şi DAVEY au arătat că o fracţie hidrosolubilă termostabilă din propolis,
care este stabilă la liofilizare, este foarte eficientă împotriva infecţiei TBC produsă de
Mycobacterium tuberculosis.
La utilizarea asociată cu unele antibiotice, eficacitatea şi durata de acţiune a extractului
de propolis este mult accentuată iar respectivele microorganisme nu dezvoltă rezistenţa la
antibiotice.
La administrarea internă, propolisul nu prezintă disbacterioze ci o stimulare a factorilor
imuni specifici şi non-specifici şi ca rezultat o creştere a rezistenţei generale a organismului.
Datorită compoziției sale foarte complexe, stimulează formarea de anticorpi și ajută la
absorbția nutrienților în organism, fiind foarte eficient în menținerea unui sistem imunitar
sănătos. Tocmai de aceea, consumul de propolis este foarte potrivit atât în sezonul rece, cât și
primăvara și toamna, când avem o imunitate precară, ținând departe gripa și răceala.
.Conform celor deja menţionate principalii compuşi responsabili pentru această
importantă acţiune a propolisului sunt esterii acizilor fenolici cu alcooli aromatic. Când se
constată absenţa unei cantităţi dozabile de ulei volatile, eficacitatea propolisului nu este aceeaşi.
De aceea o importantă condiţie de calitate a propolisului este existenţa fracţiunii volatile.
Cu cât propolisul este mai aromat cu atât este mai eficient.
La nivel intern, propolisul are o puternică acțiune antimicrobiană (bacteriostatică şi
bactericidă atât asupra bacteriilor Gram pozitive, cât şi asupra bacteriilor Gram negative),
antimicotică (faţă de Candida albicans), antivirală (faţă de virusul Herpes simplex), analgezică,
antiinflamatoare, anestezică, cicatrizantă, imunostimulentă, antioxidantă și mucolitică.
La nivel extern, propolisul are o puternică acțiune analgezică, antiinflamatoare,
antimicrobiană, anestezică și cicatrizantă.
Propolisul este eficient în tratarea febrei, răcelii și gripei, virozelor respiratorii, tusei,
bronșitei, pneumoniei, faringitei, sinuzitei, gastritelor și ulcerului de stomac, colitei,
enterocolitei, paraziților intestinali, infecțiilor reno-urinare, precum și în tratarea eczemelor
infecțioase, micozelor, rănilor deschise și arsurilor, gingivitei, parodontozei și altor probleme ale
cavității bucale.

11
 Propolisul poate preveni și scurta în mod natural perioada de răceală, care deseori include
și o supărătoare durere în gât. Acest lucru nu este deloc surprinzător dacă ținem cont de
proprietățile antibacteriene și antiinflamatoare ale propolisului, care luptă cu succes împotriva
virusurilor și împiedică declanșarea simptomelor în organism.
Acţiunea protectoare, dezinfectantă şi antiinflamatoare a propolisului, face ca acest
produs apicol să fie utilizat cu succes pentru tratarea aftelor, gingivitei, abceselor dentare,
parodontozei sau pentru calmarea durerile gingivale și de dinți. În plus, datorită proprietăților
antibacteriene, propolisul dezinfectează zona bucală, împiedică formarea plăcii bacteriene,
protejând astfel împotriva cariilor.
Propolisul stimulează refacerea țesuturilor afectate de tăieturi, răni și în special de arsuri,
accelerând totodată procesul de regenerare a celulelor sănătoase. În cazul arsurilor, propolisul are
un efect dezinfectant, reparator și anestezic, fiind recomandat să se aplice extern pe suprafața
lezată.
Aceste calități ale propolisului au fost demonstrate în urma diferitelor experimente care
au concluzionat că propolisul poate fi la fel de eficace ca medicament în tratarea arsurilor de
gradul II. În plus, acesta este mai liniștitor decât tratamentele convenționale în tratarea arsurilor
minore.
Efectele antibacteriene ale propolisului au fost dovedite în diferite studii care au arătat
capacitatea propolisului de a preveni mai multe tipuri de infecții, inclusiv infecțiile urechii medii.
Spre exemplu, într-un studiu de caz realizat pe un grup de 122 de copii, cu vârste
cuprinse între 1-5 ani, s-a demonstrat că administrarea propolisului împreună cu zincul, poate
reduce semnificativ riscul apariției unui nou episod de otită.
Otita este frecvent întâlnită la sugari și copii, dar și la adulți, deopotrivă. Neglijarea și
netratarea la timp a otitei poate afecta auzul, iar propolisul s-a dovedit foarte eficace în
prevenirea și vindecarea acestei afecțiuni. În acest caz, este recomandat să înmoi un tampon în
tinctură de propolis şi să-l introduci mai apoi cu grijă în ureche, fără să ajungă direct pe timpan.

Acţiunea antimicrobiană a propolisului îl recomandă a fi aplicat în diferite domenii

medicale:
 Boli digestive: enterite, diaree cronică, colibaciloză digestivă;
 Boli genito-urinare: orhite, orhiepididimite, prostatite etc;
 Boli respiratorii: bronhopneumonie cronică, TBC pulmonar,TBC limfoganglionar
TBC renal;
 Boli ORL acute şi cronice: rinite, rinofaringite, laringo-traheo-bronşite,
amigdalite, otite medii şi externe, mezotimpanite;
 Boli oftalimice: infecţii bacteriene şi virale ale polului anterior ocular;
 Boli dermatologice: piodermită profundă, TBC cutanat, răni infectate, intertrigo
cu diateza exudativă suprainfectat cu Candida albicans, acnee juvenilă, infecţii
streptococice;
 Boli ale noilor-născuti şi sugarilor: tratamentul moniliazei;
 Boli ginecologice: infecţii bacteriene mixte ale colului uterin şi vaginale,
trichomoniaza şi micoza vulvo-vaginală.

12
6.2. Actiunea anestezica locala si generala

Propolisul este unul dintre produsele care s-a dovedit a fi un foarte bun agent anestezic
În aplicaţiile locale el prezintă o activitate de 3,5 ori mai mare decât a cocaine şi de 5.2 ori mai
mare decât a procainei.
În doze constând în 0.012g/kg corp, el produce la animale o anestezie general ce poate
dura 45 minute
Aplicat oral în chirurgia veterinară (la oi şi câini) efectul anestezic se instalează în 2-5
minute iar animalele nu prezintă modificări de puls, respiraţie şi temperatură şi nici dispariţia
excitabilităţii de reflex.

6.3. Rol de reducere a colesterolului din sânge

S-au constatat efecte remarcabile asupra sistemelor capilare prin reducerea fragilităţii şi
refacerea elasticităţii vaselor sanguine periferice datorită acţiunii vasodilatatoare produsă de
prezenţa flavonozidelor naturale.
În cardiopatia ischemică şi angină pectorală, cu aritmii şi insuficienţă cardiacă, se
recomandă tinctura de propolis (30%) luată intern de 2-3 ori pe zi, câte 10 picături, după mese,
timp de 15 zile pe lună.
În tratarea hipertensiunii arteriale şi a aterosclerozei, cu reducerea cantităţii de colesterol
din sânge este eficientă tinctura de propolis (20% în alcool 800) din care se iau câte 30 picături în
puţină apă, în fiecare dimineaţă pe nemâncate, până la completa ameliorare a bolii.

6.4. Alte boli

Boli ale sistemului nervos, boli ale pielii, boli reumatice, boli tiroidiene. Chiar daca
propolisul este recomandat pentru o serie larga de afectiuni, trebuie stiut ca este interzis in bolile
alergice, precum si copiilor de pana la un an
În tulburările neuro-psihice (sindromul de stress, astenie, migrenăşi restaurarea
echilibrului somn-veghe, scleroză multiplă (scleroza în plăci), distrofie musculară progresivă,
boala Parkinson, sindromul subiectiv de traumatism cranian, anorexie mentală) propolisul s-a
dovedit de asemenea a avea efecte benefice.
Extractele apoase de propolis sunt dovedite a avea un puternic efect asupra sistemului
nervos autonom cu acţiune periferică asupra transmiterii influxului nervos şi vasodilataţie la
nivelul reţelei sanguine

13
6.5. Efecte bune în afecţiunile maligne

În cancerul mamar, genital, hepatic, tiroidian, de colon şi în metastazele pulmonare se ia

tinctura de propolis (20-30%) în doză de 30-50 picături înainte de mese, de 3-4 ori pe zi, într-o
cură de lungă durată. Tratamentul cu propolis are efecte de blocare a celulelor maligne, măreşte
capacitatea sistemului imunitar şi restabileşte echilibrul organic al bolnavilor de cancer.
Tratamentul înlătură efectele nefaste ale aplicării radioterapiei în cancer.
În cancerul de piele se aplică o compresă cu tinctură de propolis care se ţine 60 de minute
pe locul afectat după care se lasă pielea la aer timp de 30 minute şi se completează cu un strat
subţire de unguent, aplicat pe plăcile canceroase.
În bolile reumatice, propolisul acţionează favorabil în reumatism acut, artroze, poliartrite
reumatoide şi spondilită anchilozantă.

6.6. Efectele propolisului asupra pancreasului endocrin

Studiile efectuate pe animale de laborator prezintă o creştere a numărului de insuliţe
Langerhans şi ca rezultat o hipersecreţie de insulină. Nivelul crescut de secreţie de insulină
determină o scădere a nivelului glucozei sanguine şi o acumulare sporită de glicogen în ficat şi
alte organe. În acest caz se poate trage o concluzie: extractul de propolis potenţează acţiunea
hipoglicemiantă a insulinei.

7. Valorificarea propolisului

Începand cu suplimentele alimentare sau băuturi tonice, propolisul poate fi introdus în

diferite formule.
Produsele farmaceutice (tablet, unguente, aerosoli, soluţii, spray-uri, capsule, emulsii,
suspensii, siropuri, instilaţii pentru nas şi ochi, supozitoare, ovule, pansamente etc.) pot fi
obţinute folosind fie tincturi, extracte alcoolice sau extracte hidrosolubile de propolis.
Propolisul poate fi utilizat şi în forma sa naturală, ca produs brut, cu condiţia că
impurităţile să fie îndepărtate cu atenţie. Mulţi apicultori care sunt obişnuiţi cu propolisul,
mestecă bucăţi mici de produs brut. Oamenii din epoca noastră care sunt puşi faţă în faţă cu
dezvoltarea societăţii şi ritmul vieţii modern sunt din păcate forţaţi să utilizeze produse mai uşor
de administrat- capsule, tablet, spray-uri, etc.
Propolisul poate fi de asemenea utilizat în asociere cu alte produse farmaceutice, dietetic
sau cosmetic, care în anumite cazuri poate îmbunătăţi efectele terapeutice ale acestora.
Acesta este pricipalul motiv pentru care mulţi cercetători încearcă să dezvolte noi metode
de extracţie, preparare, analiză şi conservare a propolisului penru a-i standardiza acţiunile la
nivel biologic şi pentru a putea utiliza acest produs, beneficiind de efectele sale terapeutice.
Studiile moderne privitoare la proprietăţile acestui preparat natural i-au uimit pe oamenii
de ştiinţă: nu mai puţin de 21 de bacterii, 9 specii de ciuperci parazite, 30 de tipuri de virusuri
(incluzând şi varietăţile lor) sunt distruse de către propolis, care este cel mai puteric medicament
antiinfecţios cunoscut.

14
 Eficienţa sa a fost demonstrată în cel puţin de 200 de afecţiuni, fiind un bun stimulator al
refacerii ţesuturilor afectate de răni, tăieturi şi, mai ales, arsuri, degerături. Este foarte util în
vindecarea rănilor produse cu arme de foc, precum şi în cicatrizarea operaţiilor. Propolisul
vindecă mucoasa bucală şi înlătură sângerările gingiilor.

În funcţie de natura afecţiunilor maladive, propolisul poate fi valorificat sub diverse

forme:
●Propolisul brut, aşa cum se recoltează în stup prin răzuire, conţine în medie 30% ceară,
restul fiind format din răşini, balsamuri, uleiuri esenţiale, şi destule impurităţi rămase de la
albine, pentru că ele folosesc propolisul pentru a îmbălsăma imediat ceea ce nu pot să evacueze.
Ceara este o componenta obligatorie a propolisului. Din propolis se extrag două tipuri de ceară
comparativ cu ceara propriu-zisă, extrasă din acelaşi stup: ceara A (circa 17%) având similitudini
cu ceara propriu-zisă şi ceara B (circa 6%) net diferita, asemănătoare cu cerurile vegetale.
Utilizare: o bucată de propolis de mărimea unei alune se suge în gură, ca pe o bomboană
sau gumă de mestecat, astfel că principiile active să aibă efect local. Se recomandă în infecţii la
nivelul gurii, în faringite şi amigdalite. Faptul că aderă puternic pe dantură este un inconvenient
şi necesită o spălare repetată.
● Tinctura de propolis(fig.4): se iau 20-30 g propolis brut la 100 ml alcool 900, se lasă la
macerat, în întuneric, cu agitare zilnică timp de 7 zile, se strecoară în sticluţe de culoare închisă
şi se consumă câte 30-50 picături puse pe o felie de pâine sau în miere, de 2-4 ori pe zi, cu o oră
înainte de mese. Nu se recomandă diluarea cu apă deoarece anumite substanţe din compoziţia
propolisului precipită în contact cu apa devenind insolubile şi trec prin organism fără efect.
La toate afecţiunile pielii, în special la bătături şi cheratite, răni vechi, arsuri şi micoze,
locurile bolnave se pot vindeca sută la sută prin tamponare cu tinctura de propolis, aceasta având
acţiune cicatrizantă, ajutând la formarea noilor ţesuturi.
● Extract alcoolic de propolis(fig.10): 150 g propolis brut pulverizat fin se pune la
macerat, în întuneric, cu un litru alcool 900, agitând zilnic. După 7 zile se strecoară prin tifon şi
se trece în sticluţe brune pentru păstrare timp îndelungat. Se consumă câte 20-40 picături în 100
ml lapte sau apă caldă, cu o oră înainte de mese. Are efecte în reglarea tensiunii arteriale. Pusă pe
gingia dureroasă sau pe măseaua cariată, alină durerea şi împiedică infecţia.
● Apa de propolis: se prepară din 5 linguriţe tinctură de propolis la 200 ml apă rece; are
efecte excelente în combaterea stomatitelor şi a cariei dentare (prin clătirea gurii) şi în tratarea
unor afecţiuni genitale la femei (leucoree, cervicită).
● Spray de propolis(fig.5): se pulverizează de la distanţa de 10-15 cm în tratarea unor
afecţiuni externe (ulcer varicos de gambă, plăgi, eczeme, arsuri, leziuni cutanate, keratodermii,
leziuni).

15
 ● Miere propolizată: se combină o linguriţă de tinctură de propolis cu 3 linguriţe de
miere. Se recomandă la copii câte ½ lingură de 3 ori pe zi pentru întărirea sistemului imunitar şi
pentru combaterea infecţiilor respiratorii şi intestinale. Adulţii anemici vor lua câte o lingură de 3
ori pe zi ca biostimulator, mărind rezistenţa fizică şi înlăturând oboseala.
● Sirop de propolis(fig.6): se prepară dintr-o linguriţă propolis brut mărunţit în 250 ml
apă care se fierbe până când lichidul scade la jumătate; se strecoară, se îndulceşte cu 2 linguri de
miere şi se consumă cu mare eficacitate în combaterea tusei (3 linguriţe pe zi).
● Unguent de propolis(fig.7): peste 50 grame untură încinsă la foc mic se pun 3 linguri
tinctură de propolis şi o bucată de ceară de mărimea unei alune; se amestecă bine timp de 10
minute, se ia de pe foc şi se amestecă în continuare până la întărire. Preparatul se păstrează în
frigider şi se foloseşte în tratament extern pentru vindecarea unor răni uşoare, eczeme, arsuri şi
contuzii.
● Pulberea de propolis(fig.8): se obţine prin răzuirea propolisului brut şi se păstrează
într-o cutie închisă ermetic pentru a fi utilizată în tratarea rănilor şi arsurilor mari.
● Balsamul de propolis(fig.10): protejeaza impotriva radiatiilor Roentgen si de alta
natura.
● Pentru prevenirea si tratarea afecţiunilor specifice sezonului rece se poate prepara o
băutură din 15 – 20 g de propolis ras introdus intr-un litru de ţuică tare. Soluţia se agită zilnic,
iar după câteva săptămâni se obţine o băutură amăruie, din care se bea un păhărel înainte de
culcare.
● Clei pentru lustruirea instrumentelor muzicale : sub forma unui clei se foloseşte la
prepararea lacurilor superioare pentru lustruirea instrumentelor muzicale din lemn (viori,
violoncele), a mobilei şi a unor produse medicamentoase (unguente, paste, extracte, emulsii,
tincturi).

16
Figura 4. Tinctura de propolis Figura 5. Spray Figura 6. Sirop

Figura 7. Unguent Figura 8. Pulbere Figura 9. Granule

Figura 10. Extract Figura 11. Balsam cu propolis

17
Concluzii

Propolisul a devenit în ultimele decenii unul dintre produsele majore ale stupului, el fiind
utilizat pe scară largă în medicina tradiţională.
Studiile asupra compoziţiei sale au relevat o mare diversitate de compuşi cu acţiune
biologică însemnată la nivelul organismului uman. Totuşi, compoziţia chimică a propolisului nu
este constantă şi nici reproductibilă, ea variind în funcţie de zona geografică şi de sursa vegetală
vizitată de albine pentru colectarea materiilor prime din care este produs.
Diversitatea de compoziţie chimică presupune aşa cum s-a arătat şi găsirea unor solvenţi
specifici pentru grupele de compuşi cu acţiune biologică şi farmacoterapeutică.
Dintre toti solvenţii utilizaţi pentru studiile comparative se pare că cel mai activ şi care a
fost adoptat de lumea ştiinţifică pentru majoritatea studiilor fundamentale este alcoolul etilic şi
acesta folosit în diferite concentraţii pentru prepararea de diferite tipuri de tincturi, extracte,
soluţii hidroalcoolice, aceasta în mod deosebit pentru aplicaţiile interne. Pentru aplicaţiile
externe, gama de solvenţi specifici cuprinde atât alcoolul etilic cât şi propilen-glicol, DMSO,etc.
Evidenţierea proprietăţilor biologice şi terapeutice ale propolisului a condus la căutarea şi
realizarea unor soluţii tehnologice originale de obţinere a unor extracte standardizate cu
aplicativitate în terapeutică.
Standardizarea propolisului este însă, la ora actuală o misiune destul de dificilă, având în
vedere diversitatea compoziţionala a produsului.
În concluzie, se poate spune că propolisul este un subprodus apicol extrem de benefic în
orice dietă. Un tratament naturist cu propolis, dacă este urmat cum trebuie, ne poate trata de boli
care poate nu cedează la tratamentele clasice ale medicinei tradiţionale.

18
 Bibliografie

1. Ecaterina Merică, “Tehnologia produselor cosmetice” ediţia a II-a, vol.I - Substanţe active şi
aditivi, Editura Kolos, Iaşi 2003;
2. Dumitru I.F., “Noutăţi în biotehnologie”, Editura ILEX, Bucureşti 2001.
3. https://www.apiland.ro
4. https://www.mieredelatara.ro

19