Sunteți pe pagina 1din 2

AUTOINIŢIERE REIKI NAMI

Nami înseamnă în japoneză val. În acest stil de Reiki, termenul „val” este
folosit datorită faptul că energia poate fi văzută ca un val, mereu în mişcare, cu
intensitate diferită.
Termenul „val”, de asemenea, ne duce cu gândul valurile mării, marea fiind
în mijloc între Pământ şi Cer reprezintă punctul mediu de existenţă, echilibrul între
aer şi sol. Apa este punctul de echilibru. Corpul uman, de asemenea, este compus
în principal din apă.
Abordarea taoistă a acestui stil de Reiki indică ciclul apei în natură: apa
curge spre mare, ocolind obstacolele, apa se transformă, urcă la cer pentru a revine
înapoi pe Pământ, începând, astfel, un nou ciclul de viaţă, un alt timp.

Auto-acordaj Reiki

Instrucţiuni:
-Găsiţi un loc unde să nu fiţi deranjaţi, timp de 20-30 minute.
-Găsiţi o poziţie confortabilă.
-Respiraţia abdominală.
-Relaxaţi-vă.
-Puneţi palmele ca în poziţia de rugăciune, pentru a simboliza fuziunea emisferelor
cerebrale (stânga - dreapta) şi de a uni mintea conştientă cu cea subconştientă.
-Expiraţi si inchideţi ochii
-10 Respiraţii (calmează stările tensionate)
-10 Respiraţii numărând de la 10 la 1(acum sunteţi complet relaxat, în stare alfa)
-Faceţi următoarea sugestie: Doresc să fiu acordat/ă la Energia Universală a
vieţii şi să fiu capabil/ă să o utilizez pentru a mă vindeca.
Spuneţi-vă subconştientului dvs.:
Subconstientul meu Drag, ştiu că tot ceea ce există este facut din energie, într-o
formă sau alta. Ştiu că este posibil pentru mine să mă acordez la Energia
Universală a vieţii şi lasă-o să curgă prin mine, să mă ţină sănătos/sănătoasă şi în
armonie cu Universul. Energia Vieţii curge deja prin mine, aşa că trebuie doar să
devin conştient/ă de ea şi să o las sa curgă liber prin mine.
Repetaţi de 3 ori: Acum, ştiu că mă pot acorda la Reiki, Energia Universală
de viaţă şi să o utilizez în condiţii de siguranţă şi să mă vindec. De acum sunt
permanent în armonie cu Reiki, Energia Universală a vieţii, şi o pot utiliza în
siguranţă pentru a mă vindeca.

Repetaţi de trei ori şi rămâneţi relaxaţi, ar trebui să începeţi să simţiţi


energia care curge prin dvs. Uneori se poate întâmpla să aveţi anumite experienţe:
să vedeţi culori, să auziţi anumite sunete, tremurat de muschi.... Se spune că acest
lucru se datorează fluxului de energie circulând în mod liber prin dvs, nu fiţi
îngrijoraţi, doar permiteţi acest lucru să se întâmple şi rămâneţi relaxaţi.

La fel ca valurile veţi circula energia, vă imaginaţi că inspiraţi energie din


Univers în zona de sub ombilic şi pe expiraţie trimiteţi energia înapoi în Univers.
Această respiraţie poate fi folosită în orice moment când vreţi să vă reîncărcaţi sau
vreţi să vă eliberaţi de tensiune.

Atunci când vă simţiţi că a venit timpul să reveniţi din starea de meditaţie,


mulţumţiţi Universului, respiraţi numărând de la 10 la 1(„ acum revin la starea mea
normală de conştienţă”). Deschideţi ochii. „Aceasta va fi prima zi din restul vieţii
mele”.

Energia Reiki curge liberă prin mine şi eu sunt în stare să-o folosesc în
siguranţă la cel mai bun nivel al posibilităţilor mele mele.

Concluzie

Acum sunteţi un Nami Reiki practicant. Sunteţi la fel ca înainte, doar mai
sensibili la puterile proprii.

S-ar putea să vă placă și