Iti este greu sa asociezi termenii "copil" si "agresivitate"?

Cel mai adesea, aceasta este o

atitudine fireasca, pentru ca nici unul dintre parinti nu isi poate imagina ca fiul sau fiica sa are un
comportament inadecvat si agresiv. Totusi parintii mi-ar putea da dreptate daca le amintesc de
nenumaratele situatii in care ei insisi s-au confruntat cu supararile duse uneori pana la exagerare
de micutii incapatanati in furia lor...

Parintii isi imagineaza de cele mai multe ori ca asemenea atitudini ale copiilor sunt firesti in
conditiile in care acestia incearca sa isi gaseasca si sa isi asume identitatea. Ca atare, nu se
ingrijoreaza foarte mult, considerand aceste faze normale si trecatoare. Insa in ce moment
anume un asemenea comportament inceteaza sa mai fie "normal", devenind o problema pentru
cel mic, pentru relatiile sale cu familia si cu persoanele din jurul sau? Cand este important ca
parintele sa intervina si sa redirectioneze agresivitatea copilului?

Psihologii americani considera ca un comportament agresiv implica un atac fizic sau verbal
asupra unei alte persoane, intr-un mod care ii raneste pe cei din jur sau ii pune, intr-un anumit fel,
intr-o situatie amenintatoare. Copiii, desi iti vine greu sa crezi acest lucru, sunt capabili de
asemenea lucruri. Tocmai de aceea este foarte bine sa monitorizezi indeaproape situatiile
"periculoase" si sa incerci sa le modifici cursul.

Ce ar trebui sa faca parintii?

Din nefericire, societatea zilelor noastre este una violenta, iar copiii nostri sunt supusi acestor
acte agresive in fiecare zi - fie prin mediatizarea lor, fie prin activitatile si relatiile pe care le au cu
cei din jur. Chiar si serialele de televiziune, asa numitele sitcom-uri, folosesc agresiunea verbala,
in situatii comice, care starnesc rasul. Astfel incat parintilor le este tot mai greu sa le evidentieze
copiilor faptul ca agresiunea reprezinta un pericol.

Uneori este dificil sa identifici situatiile in care cel mic este pur si simplu agresiv sau daca acest
comportament este determinat de alte cauze. In acest sens, psihologii americani sustin ca este
foarte utila pentru parinti pastrarea unui jurnal, tinerea unei evidente care sa le atraga atentia
asupra cazurilor in care copilul a adoptat o atitudine inadecvata.

Ceea ce poate face orice parinte este sa identifice niste pattern-uri (modele) in comportamentul
copiilor. O data ce parintele observa cu mai multa atentie atitudinea celor mici, mai ales in cazuri
iesite din comun, aceste pattern-uri sunt mult mai usor de identificat. Pasul urmator este de a
dezvolta niste strategii care sa ii ajute pe copii sa rezolve situatiile tensionate intr-un mod mult
mai eficient.

Un jurnal de acest tip poate fi bun si pentru parinti, deoarece le ofera o evidenta a felului in care
au reactionat fata de comportamentul copiilor. Daca reactiile nu sunt productive si este
recomandabil sa fie schimbate - deoarece nu vin in ajutorul celor mici - atunci un asemenea
jurnal reprezinta o bila alba in plus si pentru adulti... Parintii invata, treptat, sa observe semnele
"incipiente" ale enervarii micutilor. Acest lucru ii ajuta apoi sa gestioneze si sa stapaneasca
situatia, inainte ca aceasta sa scape de sub control...

Jurnalul este de mare folos si pentru copii: datorita lui, vor intelege ce anume declanseaza
enervarea si agresivitatea si, mai departe, vor invata sa faca fata acestor incidente tensionate.
Desi ai impresia ca un copil nu poate intelege aceste lucruri, nu il subestima! Are capacitatea de
a remarca, la fel ca si tine, dar la un alt nivel, ceva mai simplu, pattern-urile agresivitatii.

De asemenea, parintii trebuie sa le vorbeasca micutilor despre felul in care simt ei ca

reactioneaza in fata situatiilor care declanseaza comportamentul violent. Intrebari de acest tip pot
fi binevenite: Ce poti face in momentul in care simti ca te-ai enervat? Ce anume te poate
impiedica sa iti pierzi controlul? Cum poti preveni asemenea incidente? Ce poti invata din
asemenea situatii?
Copiii invata foarte mult din experientele anterioare. Ca atare, daca le explici totul ca pe o lectie,
care are o morala plauzibila si pe care o pot aplica mai departe in situatii asemanatoare, atunci isi
vor da seama mult mai usor care este linia de urmat. Supravegherea ta, ca parinte, este foarte
importanta - cel mic se bazeaza intotdeauna pe sprijinul tau si puterea ta de a-i deschide ochii
asupra unor lucruri pe care deocamdata nu le percepe foarte bine.

Fiecare copil reactioneaza in propriul fel in situatii tensionate. Pentru unii este suficient sa inspire
puternic de cateva ori, pentru a se calma; pentru altii, "nervii" dispar daca inchid ochii; alti copii
invata sa se elibereze de tensiune "calatorind" cu gandul intr-un loc neutru, in schimb ce pentru
altii "mormaiala" unui cantecel este solutia cea mai buna...

Unele familii stabilesc un sistem de semnale prin care se atentioneaza ca sunt pe cale de a-si
pierde cumpatul. Acest lucru este valabil atat pentru copii, cat si pentru parinti! Este o idee foarte
buna sa "implementezi" un asemenea sistem si in caminul tau - te va scuti de foarte multe
neintelegeri ulterioare...

Chiar daca esti constienta de faptul ca cel mic nu isi propune in mod special sa te scoata pe tine
din rabdari si ca supararile sale i se par justificate, stiu sigur ca uneori si tu ajungi in acel neplacut
si umbros colt al enervarii... Ca parinte, este foarte important sa nu ii arati copilului tau ca ti-ai
pierdut cumpatul. Acest lucru il demoralizeaza uneori sau il impulsioneaza sa vada pana unde si
cat de mult iti poate incerca limitele... De aceea este de preferat sa inveti, la randul tau, care sunt
punctele declansatoare ale maniei tale.

Copiii trebuie sa invete sa compenseze energia cheltuita prin enervare cu realizarea unor lucruri
pozitive. Inca de cand sunt mici, simtul actelor caritabile si al bunatatii trebuie sa prinda un contur
foarte clar in gandurile lor. Gesturile frumoase pe care le pot face fata de cei din jur sunt de real
ajutor in redirectionarea furiei pe care o vor simti la un moment dat. Implicarea pozitiva in vietile
prietenilor lor ajuta la construirea si intarirea empatiei.

Este de preferat ca parintii sa ii puna pe cei mici in fata unor situatii in care ei pot veni in ajutorul
altor persoane. In acest fel, copiii isi vor da seama ca recompensele sufletesti si sentimentul
utilitatii, care acompaniaza asemenea comportamente pozitive, ofera o rasplata mult mai mare
decat agresivitatea si descatusarea nervilor.

Rolul familiei este crucial pentru formarea personalitatii copiilor. Primele lectii de viata si de
comportament social sunt "predate" si invatate acasa. Expresia "cei sapte ani de acasa" spune
multe in acest sens... Rolul parintelui este acela de a-i oferi copilului un model si directia de urmat
in viata. Bunatatea si compasiunea se invata si se deprind in primul rand acasa, in urma "lectiilor"
pe care le "predau" adultii, precum si prin imitarea unor comportamente pe care copiii le observa
la parintii sau fratii lor mai mari.

O lectie de acest tip, aflata la indemana oricarui parinte, este sa il invete pe micut cum anume
trebuie sa se comporte fata de un animal de companie. Se stie foarte bine ca un caine sau o
pisicuta ajuta la formarea personalitatii unui copil, il invata ce inseamna responsabilitatea si
prietenia.

Insa copiii nu sunt constienti de propria putere fizica si cu atat mai putin isi dau seama cand
anume exagereaza cu exercitarea ei. Au existat, cu siguranta, cazuri in care copilul tau a reusit
sa "smotoceasca" o biata pisicuta mai mult decat ar fi fost cazul... Cei mici fac acest lucru din
dragalasenie, din prea multa dragoste si afectiune fata de animalul de companie pe care il
considera prietenul lor.

Tocmai de aceea supravegherea ta in asemenea situatii este foarte importanta - in clipa in care
sesizezi ca micutul nu isi da seama de faptul ca ii poate face rau animalului, spune-i pe un ton
cald si intelegator: "Cu grija, joaca-te mai bland cu pisicuta, o doare sa o tragi de coada!".
Reaminteste-i acest lucru de fiecare data cand exagereaza cu joaca si lauda-l daca observi ca
micile tale observatii dau roade si cel mic nu mai "chinuieste" animalul. Mai mult decat orice,
vorbeste cu el simplu si clar, fara sa te rastesti la el - considera-l o persoana cu judecata,
capabila sa inteleaga asemenea lucruri. Daca ii arati si cum anume trebuie sa se joace cu
animalul vostru de companie - puterea exemplului ajuta intotdeauna - te asiguri ca micutul va
invata prima lectie a comportamentului pozitiv.

Agresivitatea in cazul copiilor cu varste mai mari

Comportamentul agresiv al viitorului adult poate fi anihilat sau, cel putin, ameliorat daca primii
pasi ai copilului sunt urmariti inca de la varste fragede. Daca ii oferi fetitei sau baietelului tau
optiunea si alternativa cheltuirii energiei in alt mod decat prin acte agresive, viitorul adult va sti ca
exista lucruri pentru care nu merita sa te enervezi si peste care poti trece mai usor daca stii (sau
inveti) sa te controlezi.

O data ce cresc, copiii se confrunta cu noi si noi experiente, multe dintre ele traumatizante sau
extrem de stresante, care ii pun in fata unor situatii dificile. In special copiii care nu mai sunt
supravegheati indeaproape de parinti (o data cu inceperea scolii, nu mai petrec la fel de mult timp
acasa, cu familia), sunt cei mai expusi. Din aceasta cauza, este foarte important ca asemenea
metode de redirectionare a agresivitatii sa fie in continuare utilizate, ca modalitati de a-i invata pe
adolescenti sa faca fata "nervilor".

Este nevoie ca acest mesaj care militeaza pentru non-violenta sa fie repetat in mod constant,
astfel incat sa fie cu adevarat inteles de catre copii. Constanta si repetitia, afirma psihologii
americani, este utila pentru intelegerea si asimilarea acestui mesaj - o data patruns in mintea lor,
cei mici nu vor mai fi tentati sa apeleze la agresivitate atunci cand adultii nu se afla in preajma lor.
Mesajul non-violentei trebuie sa aiba sens pentru cel mic indiferent de cine se afla sau nu in
prezenta sa, este o atitudine pe care trebuie sa o adopte pentru ca o intelege si o accepta, nu
pentru ca "asa i se spune" ca este bine.

Unii parinti folosesc, pentru copiii lor, activitatile sportive sau alte activitati fizice extrascolare, ca
modalitate de eliberare a energiei. O descatusare fizica a agresiunii reprezinta uneori o solutie
eficienta, care ii impiedica pe copiii extrem de incarcati emotional sa rabufneasca. Scolarii nu au
decat de castigat din aceste lucruri - sportul este o activitate care le face bine, permitandu-le
dezvoltarea fizica armonioasa, dar ii ajuta si pe plan psihologic, eliberandu-i de tensiunile
acumulate.

Psihologii americani precizeaza insa ca acest lucru nu este intotdeauna valabil si ca este
important sa privim lucrurile in contextul lor. Spre exemplu, daca hotarasti sa iti inscrii baiatul intr-
o echipa de fotbal de juniori, aceasta poate fi o decizie foarte buna. Insa, daca cel mic percepe
colectivul in care incearca sa se integreze drept o sursa de frustrare si de umilinta (pentru ca nu
este foarte bun la acet sport, nu ii place sau ceilalti colegi de echipa rad de el dintr-un motiv sau
altul), atunci practicarea acestui sport nu reprezinta o solutie prea fericita...

Insa daca baiatul tau se simte implinit intr-o asemenea echipa, daca are parte de satisfactii si
reuseste sa isi faca prieteni printre coechipieri, sportul devenind o sursa de multumire si energie,
care ii ofera oportunitatea dezvoltarii unor abilitati native, acest lucru va ajuta la diminuarea
actelor agresive.

Pana la urma, eliberarea energiilor negative reprezinta un lucru bun, dar cel mai important lucru
este acela de a identifica si elimina cauzele care duc la aceste "rabufniri". Pentru foarte multi
dintre copiii nostri, aceste cauze nu reprezinta altceva decat "tratamentul" inadecvat de care au
parte la scoala, din partea unor colegi mai mari, care fac glume pe seama lor: abuzul verbal sau
chiar fizic, umilinta, experientele traumatizante, eliminarea dintr-un anumit cerc de prieteni, faptul
ca nu sunt apreciati etc. reprezinta tot atatea cauze pentru acumularea de frustrari.

Acestea vor "exploda" mai devreme sau mai tarziu si de aceea este de preferat sa identificam
motivele care duc la asemenea situatii, sa incercam sa le prevenim, sa le eliminam sau sa
redirectionam manifestarile lor nervoase. Mai important decat orice este ca micutul sa simta ca
are in tine un prieten care il intelege. De aceea, nu este recomandabil ca primul lucru pe care il
faci este sa ii spui ca un asemenea comportament este inadmisibil si ca "la varsta lui nu este
acceptabil sa aiba atatia nervi"... Nu faci decat sa il indepartezi de tine si sa ii adancesti
frustrarea. Trebuie sa vezi situatia in ansamblul ei si sa intelegi ca exista niste cauze care l-au
adus in aceasta stare de surescitare nervoasa. O data ce ajungi la explicatiile profunde ale
comportamentului lui, poti lua si masurile care se impun. Iar schimbarea circumstantelor care
produc aceste "revolte" reprezinta cea mai buna solutie pe termen lung.

Responsabilitatea ta, ca parinte, include si pastrarea unei comunicari eficiente cu cel mic.
Discutiile si urmarirea unor modele comportamentale (pattern-uri) te pot ajuta in depistarea
primilor pasi care duc la agresivitate. Identificarea surselor care genereaza frustrarea si apoi
actele agresive sunt importante pentru a te ajuta pe tine, ca parinte, sa stii ce situatii anume
trebuie sa invete copilul tau sa evite pe viitor. Eliminarea sau ameliorarea comportamentelor
agresive reprezinta o lectie pe care parintii si copiii trebuie sa o invete impreuna, inainte ca
agresivitatea sa se transforme in violenta.

Sfaturi practice pentru parinti

Arata-i foarte clar copilului tau ca nu accepti acest comportament din partea lui si ca nu ti se pare
deloc "dragut", "distractiv" sau "caraghios" nici un tip de agresivitate manifestata fata de alte
persoane.

Stabileste o lista de consecinte non-violente pentru fiecare comportament sau manifestare

rautacioasa si agresiva pe care o are fata de cei din jurul sau. Exemple de "pedepse" ar putea fi:
limitarea sau absenta timpului pe care are voie sa il petreaca la joaca, cu alti copii, sau obligatia
de a cere scuze "victimelor" sale, pentru orice ar fi spus, facut sau stricat.

Supravegheaza indeaproape activitatile copilului tau, prietenii de joaca, de pe strada sau de la

scoala, precum si locurile in care isi petrece timpul. Stabileste reguli clare pentru situatiile
tensionate, in care cel mic declara "stare de asediu" in familia voastra...

Comunicarea cu profesorii de la scoala este, de asemenea, foarte importanta. Daca observi

schimbari destul de drastice in comportamentul copilului tau in ultima vreme, o discutie cu
dirigintele te-ar putea lamuri daca aceasta problema este legata cumva de scoala sau daca isi
face simtita prezenta si in acest domeniu. Atitudinea lui la scoala, relatia cu profesorii, colegii sau
prietenii iti pot da multe indicii despre cauzele care au dus la aceasta situatie tensionata.

Vorbeste cu alti parinti despre acelasi lucru, incercand sa determini daca si copiii lor au probleme
asemanatoare.

Lauda eforturile celui mic atunci cand adopta un comportament mai putin agresiv si mult mai
responsabil, asa cum faci de fiecare data cand isi respecta indatoririle pe care le are acasa si la
scoala.

Nu il lasa sa urmareasca foarte multe emisiuni de televiziune care promoveaza o atitudine

agresiva si/sau violenta, mai ales nesupravegheat. Acelasi lucru este valabil si pentru jocurile de
acelasi tip pe calculator.

Ai grija de propriul comportament in preajma celui mic. Esti un model pentru copilul tau si vei
vedea ca, o data ce iti vei reduce sau elimina (pe cat posibil...) reactiile agresive, si el va face
acelasi lucru.

Discuta intotdeauna cu micutul despre lucrurile care il apasa si ajuta-l sa nu "inmagazineze"

frustrari si reactii negative.
http://www.didactic.ro/index.php?
cid=disciplina&did=15&what=planuri&pagina=2&type=0

Forme ale analizei de continut utilizate in decodificarea si interpretarea mesajelor

(analiza cantitativa,calitativa,indirecta,directa,contextuala)