Sunteți pe pagina 1din 6

DECIZIA Nr.

841 din 7 iunie 2016


Text extras din aplicaţia Eurolex dezvoltată de G&G Consulting SRL

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie


Secţia penală

DECIZIA Nr. 841


din 7 iunie 2016

Condiţii de formă şi de fond ale cererii de extrădare. Motive opţionale de refuz a extrădării

Publicată în: Arhiva instanţei

*) Text realizat conform Deciziei nr. 37/2015, ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de
drept.

- art. 18, art. 22, art. 24, art. 26, art. 36 şi art. 38 din Legea nr. 302/2004
- art. 2 din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii

Prelucrarea deciziei a fost realizată la G&G Consulting, Departamentul juridic. (C.B.)

Prin Sentinţa penală nr. 89 din data de 24 mai 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în
Dosarul nr. x/2/2016 (nr. x/2016) s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, cu
privire la extrădarea persoanei extrădabile A. În baza art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004
republicată, s-au constatat întrunite condiţiile extrădării persoanei extrădabile A., în vederea punerii în
executare a mandatului de arestare emis la data de 10 iunie 2015, de către Tribunalul Districtual pentru
Districtul Mijlociu al statului Tennessee, SUA.
S-a admis cererea de extrădare formulată de autorităţile judiciare americane, împotriva numitului A., pentru
judecarea acestuia sub aspectul comiterii infracţiunilor de conspiraţie la fraudă bancară şi fraudă bancară,
prevăzute de Titlul 18 din Codul Statelor Unite, secţiunile 1349, 1343 şi 1344, precum şi fraudă prin cablu,
prevăzută de Titlul 18 din Codul Statelor Unite, Secţiunea 1343.
S-a constatat că persoana urmărită nu a fost de acord sa fie extrădată şi nu a renunţat la regula specialităţii.
În baza art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a menţinut măsura arestării în vederea
predării persoanei extrădabile A., până la predare.
S-a constatat că persoana extrădabilă A. a fost reţinută şi apoi arestată în prezenta cauză, din 09 mai 2016,
ora 14:00, la zi.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a constatat că prin adresa din 10 mai 2016, Parchetul de pe
lângă Curtea de Apel Bucureşti, în conformitate cu disp. art. 42 rap. la art. 43 alin. (2) din Legea nr. 302/2004
republicată şi art. 8 din Legea nr. 111/2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România şi Statele
Unite ale Americii, semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007, a sesizat Curtea de Apel Bucureşti, cu cererea
de extrădare formulată de autorităţile judiciare americane, împotriva numitului A. în vederea arestării
provizorii a acestuia şi soluţionării cererii de extrădare.
Anterior, prin adresa din 03 mai 2016, Ministerul Justiţiei a trimis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
Bucureşti, în temeiul dispoziţiilor art. 37 alin. (4) rap. la art. 40 din Legea nr. 302/2004 republicată, precum şi
art. 8 din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, cererea de extrădare formulată şi
transmisă de către autorităţile judiciare din Statele Unite Americii la data de 29 aprilie 2016 şi înregistrată la
data de 03 mai 2016 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
S-a constatat că cererea de extrădare, formulată de autorităţile judiciare americane împotriva numitului A.,
precizează ca acesta este urmărit pentru comiterea infracţiunilor de conspiraţie la fraudă bancară şi fraudă
bancară, prevăzute de Titlul 18 din Codul Statelor Unite, secţiunile 1349, 1343 şi 1344, precum şi fraudă prin
cablu, prevăzută de Titlul 18 din Codul Statelor Unite, Secţiunea 1343.
Astfel, s-a reţinut că în perioada 2011 - 2013 A., împreună cu alte persoane, a postat anunţuri false privind
vehicule scoase la vânzare şi a determinat victimele care doreau să cumpere vehiculele oferite să efectueze
transferuri prin cablu, în conturi bancare din SUA, controlate de conspiratori. De asemenea, s-a mai reţinut că
persoana extrădabilă a deschis conturi bancare în baza unor documente false.
Conform procesului-verbal din 09 mai 2016, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a fost
prezentat numitul A., de către lucrătorii din cadrul Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti
Serviciul de Investigaţii Criminale. Persoanei extrădabile i s-a adus la cunoştinţă faptul că este urmărit în
vederea punerii în executare a mandatului de arestare emis la data de 10 iunie 2015, de către Tribunalul
Districtual pentru Districtul Mijlociu al Statului Tennessee, pentru infracţiunile de conspiraţie la fraudă

pagina 1/6 Data print: 9/18/2019


DECIZIA Nr. 841 din 7 iunie 2016
Text extras din aplicaţia Eurolex dezvoltată de G&G Consulting SRL

bancară şi fraudă bancară, prevăzute de Titlul 18 din Codul Statelor Unite, secţiunile 1349, 1343 şi 1344,
precum şi fraudă prin cablu, prevăzută de Titlul 18 din Codul Statelor Unite, Secţiunea 1343. Persoana
solicitată a fost identificată pe baza cărţii de identitate.
Cu acel prilej, persoana solicitată a fi extrădată, a declarat următoarele: "Nu cunoşteam faptul că autorităţile
judiciare americane au formulat o cerere de extrădare pe numele meu. Nu recunosc acuzaţiile care mi se aduc
de către autorităţile judiciare americane. Am părăsit teritoriul Statelor Unite ale Americii.
În vara lui 2012 şi nu am mai revenit în SUA de atunci. Nu am fost niciodată în statul Tennessee. Arăt că am
un copil în vârstă de 4 ani. Nu sunt cercetat în România pentru nicio faptă penală. Nu sunt de acord cu
extrădarea mea în SUA"
Împotriva numitului A. s-a luat măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore din data de 09 mai 2016, ora
14:00 (ora la care a fost prezentat la sediul Parchetului de pe lângă C.A.B.), până la data de 10 mai 2016, ora
14:00, prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
La Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în prezenţa apărătorului ales, judecătorul de drepturi şi
libertăţi, a luat o declaraţie persoanei extrădabile A., aceasta menţinându-şi declaraţia data la Parchet.
Prin încheierea din 10 mai 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis cererea de arestare
provizorie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, iar în baza art. 43 alin. (3) din Legea
nr. 302/2004 republicată, a dispus arestarea provizorie în vederea extrădării către autorităţile judiciare din
SUA, a persoanei extrădabile A., pe o perioadă de 30 de zile, de la 10 mai 2016 la 08 iunie 2016 inclusiv,
avându-se în vedere îndeplinirea condiţiilor de fond şi de formă ale arestării provizorii, prevăzute de art. 43
alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată.
La data de 19 mai 2016, în prezenţa apărătorului ales, judecătorul de drepturi şi libertăţi, a luat o nouă
declaraţie persoanei extrădabile A., acesta declarând că se opune la extrădare şi nu renunţă la regula
specialităţii.
Dezbaterile cu privire la cererea de extrădare, au avut loc la 19 mai 2016, şi au fost consemnate în
încheierea de amânare a pronunţării, ce face parte din prezenta hotărâre.
Curtea de apel a apreciat că cererea de extrădare este fondată.
La cererea de extrădare au fost anexate documente, prevăzute de art. 8 din Tratatul bilateral:
- declaraţia dată sub jurământ de numitul B. în sprijinul cererii de extrădare;
- proba A - rechizitoriul din 10 iunie 2015 emis de Tribunalul Districtual al SUA, Districtul Central al
Statului Tennessee;
- proba B - mandatul de arestare emis la 10 iunie 2015 de Tribunalul Districtual al SUA, Districtul Central
al Statului Tennessee;
- proba C - copia dispoziţiilor legale aplicabile;
- proba D - declaraţia dată sub jurământ de agentul special C. în sprijinul cererii de extrădare;
- proba E - fotografia persoanei extrădabile.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi a constatat faptul că autorităţile judiciare americane au solicitat
extrădarea în vederea judecării numitului A., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de "conspiraţie la comiterea
de fraudă bancară şi fraudă prin cablu" şi "fraudă prin cablu", iar împotriva acestuia a fost emis de către
Tribunalul Districtual al SUA, Districtul Central al Statului Tennessee, la data de 10 iunie 2015, un
rechizitoriu şi un mandat de arestare.
Rechizitoriul include o anchetă a Biroului Federal de Investigaţii al Statelor Unite care a scos la iveală o
conspiraţie infracţională prin care peste 40 de victime au fost înşelate încă din anul 2011. Conspiratorii au
postat anunţuri false pentru vehicule puse la vânzare şi au determinat victimele, care doreau sa cumpere
vehiculele oferite, să efectueze transferuri prin cablu în conturi bancare din Statele Unite controlate de
conspiratori.
Investigaţia a arătat că A. a participat la această conspiraţie cel puţin din 2011 şi până în iulie 2013. Mai
concret, începând cel puţin din 2011, A. a recrutat alte persoane să participe la conspiraţie şi le-a instruit să
deschidă conturi bancare în Statele Unite în scopul primirii plăţilor de la victime. În plus, în anul 2013 A. a
călătorit în Statele Unite, unde a deschis mai multe conturi bancare folosind numele false menţionate în
rechizitoriu. Atunci când a deschis conturi bancare folosind aceste nume false, A. a utilizat documente false,
frauduloase şi contrafăcute, inclusiv paşapoarte. Persoana extrădabilă a deschis aceste conturi ca să primească
plăţi de la victime şi ulterior a retras aceşti bani prin diverse mijloace
S-a constatat că faptele de care este acuzat A. sunt pedepsite în legea Statelor Unite prin privare de libertate
pe o perioadă mai mare de un an şi sunt cuprinse în Articolul 2 din Tratatul de extrădare, iar termenul de
prescripţie american de 5 ani, nu împiedică urmărirea penală pentru infracţiunile pentru care se solicită
extrădarea.

pagina 2/6 Data print: 9/18/2019


DECIZIA Nr. 841 din 7 iunie 2016
Text extras din aplicaţia Eurolex dezvoltată de G&G Consulting SRL

Faptele descrise şi reţinute în sarcina persoanei extrădabile îşi găsesc corespondent şi în legislaţia penală
română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunilor de înşelăciune în formă agravată prevăzută de art. 244
alin. (1), (2) C. pen., constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., uz de
fals prevăzut de art. 323 C. pen., fiind pedepsite cu închisoare până la 5 ani.
Curtea de apel a constatat ca cererea de arestare provizorie în vederea extrădării cuprinde toate menţiunile
prevăzute de lege, respectiv:
a) autoritatea care solicită arestarea provizorie în vederea extrădării;
b) datele de identificare a persoanei urmărite internaţional, inclusiv cetăţenia;
c) existenţa unui mandat de arestare sau a oricărui alt document având aceleaşi efecte juridice;
d) confirmarea valabilităţii actului prevăzut la lit. c);
e) expunerea faptelor, care trebuie să precizeze data, locul unde au fost comise şi gradul de participaţie la
săvârşirea lor;
f) dispoziţiile legale aplicabile, inclusiv cele privind prescripţia răspunderii penale sau a executării
pedepsei.
În urma controlului de regularitate internaţională, efectuat în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Legea
nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, s-a constatat că la
cererea de extrădare au fost ataşate documentele prevăzute de art. 36 din Legea nr. 302/2004, traduse în limba
română (traducerea a fost efectuată de autorităţile americane) şi nu este incidenţă niciuna din limitele acordării
cooperării judiciare prevăzute la art. 3 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în
materie penală, republicată.
Potrivit art. 22 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, extrădarea unei persoane poate fi refuzată sau
amânată, dacă predarea acesteia este susceptibilă să aibă consecinţe, de o gravitate deosebită, pentru ea, în
special din cauza vârstei sau a stării sale de sănătate.
În opinia primei instanţe, faptul ca persoana extrădabilă are un copil de 4 ani cu handicap uşor, conform
raportului de evaluare complexă, cuprins în certificatul din 19 noiembrie 2015, eliberat de Comisia pentru
protecţia copilului, sector 6 Bucureşti, depus în instanţă (celelalte acte medicale fiind mai vechi), nu este de
natură a cauza suferinţe psihice foarte grave persoanei extrădabile, nu întruneşte cerinţele art. 22 alin. (2) şi nu
justifică respingerea pentru acest motiv a cererii de extrădare formulată de autorităţile judiciare americane
împotriva numitului A., pentru judecarea acestuia sub aspectul comiterii infracţiunilor de conspiraţie la fraudă
bancară şi fraudă bancară, prevăzute de Titlul 18 din Codul Statelor Unite, secţiunile 1349, 1343 şi 1344,
precum şi fraudă prin cablu, prevăzută de Titlul 18 din Codul Statelor Unite, Secţiunea 1343.
Apărarea persoanei extrădabile a învederat faptul că din copia Mandatului de arestare nu reiese în vreun fel
că emiterea şi înaintarea spre executare a mandatului de arestare a fost aprobată de un Judecător sau Judecător
Magistrat al Tribunalului Districtual al Statelor Unite pentru Districtul Central al Statului Tennessee.
Confirmarea valabilităţii mandatului de arestare preventivă, emis de autorităţile judiciare ale SUA, este o
cerinţă a Legii nr. 302/2004 republicată, nefiind însă cerută de dispoziţiile acestei legi analiza procedurii
penale prin care statul solicitant a eliberat mandatul de arestare. De asemenea, copiile rechizitoriului şi
mandatului de arestare emise de autorităţile judiciare din SUA, au fost confirmate ca fiind copii autentice ale
actelor originale de către emitent, respectiv Tribunalul Districtual pentru Districtul Mijlociu al statului
Tennessee, SUA, potrivit semnăturilor şi ştampilelor aplicate la filele 33 şi 44, fiind totodată autentificate prin
certificatul Departamentului de Justiţie al SUA.
Contestaţie
Împotriva acestei sentinţe penale a formulat contestaţie persoana extrădabilă, în termen legal.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 31 mai 2016,
fiind fixat termen aleatoriu la data de 07 iunie 2016.
În dezbateri, contestatorul persoană extrădabilă prin intermediul apărătorului ales, a susţinut, în primul rând,
netemeinicia sentinţei atacate, fiind respinsă cererea privind solicitarea de informaţii suplimentare, formulată
în temeiul art. 51 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004 şi art. 9 din Tratatul de extrădare încheiat între
România şi Statele Unite ale Americii. Apărarea a susţinut această cerere având în vedere că există documente
la dosarul cauzei neconforme cu dispoziţiile legale străine, făcând referire la mandatul de arestare preventivă
şi la rechizitoriul, care ar fi fost semnate de către grefier, şi nu de un judecător. S-a susţinut că, deşi grefierul
este autoritatea competentă să semneze mandatul de arestare în baza rechizitoriului, este necesar să existe
aprobarea expresă a unui judecător.
Sunt contestate şi anumite acte în limba engleză aflate la dosarul cauzei, care nu au fost traduse în limba
română, astfel cum prevăd dispoziţiile Tratatului bilateral încheiat între România şi Statele Unite ale Americii.
În subsidiar, s-a solicitat respingerea cererii de extrădare formulată de autorităţile judiciare străine.

pagina 3/6 Data print: 9/18/2019


DECIZIA Nr. 841 din 7 iunie 2016
Text extras din aplicaţia Eurolex dezvoltată de G&G Consulting SRL

Motivarea instanţei
Înalta Curte, examinând contestaţia în raport cu motivele invocate, constată că aceasta este nefondată pentru
următoarele considerente:
Înalta Curte constată că persoana extrădabilă A. este urmărită internaţional de autorităţile judiciare
americane - Tribunalul Districtual pentru Districtul Mijlociu al Statului Tennessee, împotriva sa fiind în
desfăşurare o procedură penală pentru comiterea infracţiunilor de conspiraţie la fraudă bancară şi fraudă
bancară, prevăzute de Titlul 18 din Codul Statelor Unite, secţiunile 1349, 1343 şi 1344, precum şi fraudă prin
cablu, prevăzută de Titlul 18 din Codul Statelor Unite, Secţiunea 1343. Astfel, din conţinutul cererii de
extrădare şi a documentelor anexate acesteia rezultă că persoana solicitată a fi extrădată este acuzată că din
anul 2011 a recrutat alte persoane să participe la conspiraţie şi le-a instruit să deschidă conturi bancare în
Statele Unite în scopul primirii plăţilor de la victime. În plus, în anul 2013 A. a călătorit în Statele Unite, unde
a deschis mai multe conturi bancare folosind numele false menţionate în rechizitoriu. Atunci când a deschis
conturi bancare folosind aceste nume false, A. a utilizat documente false, frauduloase şi contrafăcute, inclusiv
paşapoarte. Persoana extrădabilă a deschis aceste conturi ca să primească plăţi de la victime şi ulterior a
retras aceşti bani prin diverse mijloace.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte apreciază că sunt îndeplinite toate condiţiile legale
pentru admiterea cererii şi extrădarea persoanei solicitate.
În primul rând, se constată îndeplinite condiţiile de formă, potrivit art. 36 din Legea nr. 302/2004,
republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală cererea de extrădare fiind formulată
în scris de autoritatea competentă a statului solicitant, în sprijinul cererii prezentându-se copii ale mandatului
de arestare, ale rechizitoriului, precum şi a altor acte de procedură efectuate în cauza penală în care este
cercetată persoana extrădabilă, documentele fiind depuse şi în traducere legalizată în limba română (conform
Certificatului de traducere aflat la Dosar Parchet nr. x/II-5/2016). De asemenea, la cererea de extrădare au fost
ataşate documentele prevăzute de art. 8 din Tratatul bilateral (Tratatul de extrădare dintre România şi Statele
Unite ale Americii semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 111/2008).
Apărarea a susţinut că mandatul de arestare preventivă şi rechizitoriul, certificate de grefierul instanţei
străine au fost traduse în limba română, însă nu poartă traducerea ştampilei.
Înalta Curte constată că rechizitoriul, emis la data de 10 iunie 2015 de Tribunalul Districtual al SUA -
Districtul Central al Statului Tennessee, care reprezintă proba A, poartă semnătura procurorului care l-a emis
şi a procurorului şef, fiind certificat pentru autenticitate de către grefier (Dosar Parchet nr. x/II-5/2016). De
asemenea, din traducerea mandatului de arestare (proba B) rezultă că acesta este în deplină concordanţă cu
ceea ce se invocă de autorităţile judiciare străine, fiind emis la aceeaşi dată (10 iunie 2015) şi pentru
săvârşirea infracţiunilor precizate în rechizitoriu. Semnarea mandatului de arestare priveşte autenticitatea
acestui act şi a fost făcută de către grefierul instanţei străine, care este competent, potrivit legii străine, să
semneze acest act în baza rechizitoriului.
Pe de altă parte, proba D (tradusă în limba română), care reprezintă declaraţia dată sub jurământ de către
agentul special străin în sprijinul cererii de extrădare poartă semnătura acestuia şi a judecătorului districtual al
Statelor Unite - Districtul Central al Statului Tennessee (Dosar Parchet nr. x/II-5/2016), fiind acelaşi judecător
căruia i s-a înaintat spre soluţionare rechizitoriul.
Cele două documente aflate la dosarul Parchetului, despre care apărarea a susţinut că nu sunt traduse în
limba română, se referă la înaintarea documentelor de extrădare, iar autenticitatea acestora a fost verificată pe
cale oficială, în urma controlului de regularitate internaţională, efectuat în conformitate cu disp. art. 38 din
Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată. Mai mult, în
Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007,
ratificat prin Legea nr. 111/2008 există dispoziţii privind modul de înaintare a documentelor, constatându-se
că la art. 10 din Tratat se prevede că documentele care poartă certificarea sau sigiliul Ministerului Justiţiei din
România sau Departamentului de Justiţie al Statelor Unite ale Americii sau al ministerului ori departamentului
responsabil pentru afaceri externe al statului solicitant vor fi admisibile în procedura de extrădare în statul
solicitat, fără o altă certificare, autentificare sau legalizare. Mai mult, la dosarul cauzei există toate
documentele necesare în procedura de extrădare, transmise pe cale diplomatică, astfel cum prevăd disp. art. 8
din Tratatul bilateral.
Aşadar, Înalta Curte apreciază că nu sunt incidente dispoziţiile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 302/2004
privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, nefiind necesară obţinerea de relaţii
suplimentare de la autorităţile judiciare americane, aşa cum a solicitat apărarea, neexistând îndoieli cu privire
la autenticitatea documentelor transmise statului român.
De asemenea, s-a înaintat o expunere a faptelor pentru care se cere extrădarea, indicându-se data şi locul

pagina 4/6 Data print: 9/18/2019


DECIZIA Nr. 841 din 7 iunie 2016
Text extras din aplicaţia Eurolex dezvoltată de G&G Consulting SRL

săvârşirii acestora, calificarea juridică, referiri la dispoziţiile legale aplicabile.


A fost ataşată şi o copie a dispoziţiilor legale aplicabile, tradusă în limba română (proba C - Dosar Parchet
nr. x/II-5/2016).
În altă ordine de idei, se constată că între România şi Statele Unite ale Americii există norme convenţionale
pentru extrădare, fiind aplicabil Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii semnat la
Bucureşti la 10 septembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 111/2008.
Persoana solicitată este cercetată pentru săvârşirea unor infracţiuni, fiind îndeplinite dispoziţiile prevăzute
de art. 18 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, potrivit cărora
"pot fi extrădate din România, în condiţiile prezentei legi, la cererea unui stat străin, persoanele aflate pe
teritoriul său care sunt urmărite penal sau sunt trimise în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni (...)",
nefiind aplicabile dispoziţiile art. 19 din aceeaşi lege, potrivit cărora nu pot fi extrădaţi din România:
a) cetăţenii romani, dacă nu sunt întrunite condiţiile prevăzute la art. 20;
b) solicitanţii de azil, beneficiarii statutului de refugiat sau ai protecţiei subsidiare în România, în cazurile
în care extrădarea ar avea loc în ţara de origine sau în orice alt stat în care viaţa ori libertatea acestora ar fi
pusă în pericol sau în care ar fi supuşi la tortură, tratamente inumane şi degradante;
c) persoanele străine care se bucură în România de imunitate de jurisdicţie, în condiţiile şi în limitele
stabilite prin convenţii sau prin alte înţelegeri internaţionale;
d) persoanele străine citate din străinătate în vederea audierii ca suspecţi, persoane vătămate, părţi, martori
sau experţi ori interpreţi în faţa unei autorităţi judiciare române solicitante, în limitele imunităţilor conferite
prin convenţie internaţională.
De asemenea, nu sunt incidente nici motivele obligatorii de refuz al extrădării prevăzute de art. 21 din Legea
nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată şi nici motivele
opţionale de refuz prevăzute de art. 22 din aceeaşi lege.
În acest sens, apărarea, în motivele scrise depuse la dosarul cauzei a invocat incidenţa dispoziţiilor privind
motivele opţionale de refuz (respectiv, art. 22 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară
internaţională în materie penală, republicată) întrucât persoana extrădabilă este tatăl unui copil minor
diagnosticat cu un handicap uşor.
Se constată că prin Hotărârea nr. 845 din data de 19 noiembrie 2015 a Comisiei pentru protecţia copilului a
Consiliului local sector 6 Bucureşti s-a hotărât că D. (fiul persoanei extrădabile) se încadrează în gradul de
handicap, fiind aprobat panul de recuperare întocmit de Serviciul de Evaluare Complexă a Copilului cu
Dizabilităţi din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bucureşti - sector 6.
Se apreciază că motivele invocate nu se circumscriu motivelor opţionale de refuz prevăzute art. 22 alin. (2)
din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, iar situaţia
copilului nu a evidenţiat aspectele arătate de apărare (respectiv, supraveghere permanentă din partea ambilor
părinţi, examene medicale şi tratamente în străinătate), nefiind susţinute de dovezi.

Este îndeplinită şi condiţia dublei incriminări, prevăzută de art. 24 din Legea nr. 302/2004 privind
cooperarea judiciară internaţională în materie penală, deoarece faptele pentru care este cercetată persoana
solicitată au corespondent în legislaţia penală română.
Este îndeplinită şi condiţia referitoare la gravitatea pedepsei, fiind incidente dispoziţiile art. 26 din Legea
nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, potrivit cărora extrădarea este
acordată de România, în vederea urmăririi penale sau a judecăţii, pentru fapte a căror săvârşire atrage potrivit
legislaţiei statului solicitant şi legii române o pedeapsă privativă de libertate de cel puţin un an, iar în vederea
executării unei pedepse, numai dacă aceasta este de cel puţin 4 luni. De asemenea, sunt îndeplinite şi
prevederile art. 2 alin. (1) din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, ratificat prin
Legea nr. 111/2008 potrivit cărora o infracţiune dă loc la extrădare dacă este pedepsită de legea ambelor părţi
cu o pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an sau mai severă.
Din relaţiile comunicate de autorităţile solicitante, rezultă că infracţiunile pentru care se solicită extrădarea
sunt sancţionate cu o pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an, condiţia fiind îndeplinită şi raportat la
legislaţia română.
Nu există motive pentru a considera că persoana extrădabilă va fi judecată în Statele Unite ale Americii de o
instanţă de judecată care nu asigură garanţiile fundamentale de procedură şi de protecţie a drepturilor la
apărare.
Pe de altă parte, se constată că nu sunt incidente dispoziţiile referitoare la prescripţia răspunderii penale.
În consecinţă, Înalta Curte constată că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de
dispoziţiile art. 18, art. 24 şi art. 26 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în

pagina 5/6 Data print: 9/18/2019


DECIZIA Nr. 841 din 7 iunie 2016
Text extras din aplicaţia Eurolex dezvoltată de G&G Consulting SRL

materie penală, precum şi cele prevăzute de art. 36 - 46 din acelaşi act normativ, ce reglementează procedura
specială a extrădării pasive din România.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. raportat la
art. 53 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, va respinge, ca
nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 89 din data de 24 mai
2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2/2016 (nr. x/2016).
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de
200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu,
până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 lei, rămâne în sarcina statului.
Soluţia instanţei
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr.
89 din data de 24 mai 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr.
x/2/2016 (nr. x/2016).
Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către
stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în
sumă de 100 lei, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
_____________

Procesat de NN

pagina 6/6 Data print: 9/18/2019

S-ar putea să vă placă și