Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Anatomie curs 7
Plan:
Sistemul urinar e format din 2 structuri antimere – rinichi. Două conducte musculo fibroase
care conectează rinichii de vezica urinară.
Rinichi
Uretere
Vezica urinară
uretră
Restul sistemului urinar este spedcializat pentru transportul urinii înafara corpului sau
stocarea acesteia înainte de a fi eliminată.
Sistemul urinar se dezvoltă dintr-un mezoblast intermediar situat pe părţile laterale ale
embrionului, regiunea paracardiacă şi preromben cefalica până la nivelul eminenţei
caudale.
pronefros
mezonefros
metanefros.
Dezvoltarea rinichiului
Pronefrosul este o structură tranzitorie care ia naştere din mezvbolastul intermediar corespunzător
primelor 5-7 segmente cervicale.
Pronefrosul se dezvoltă la începutul săptămânii a 4-a din partea cranială cordonului nefrogen.
Din fiecare nefrotom see formează vezicule nefuncţionale (neproducătoare de urină) ( nu s-au pus în
evidenţă glomeruli din nivelul său), nefridii care aar succesiv şi dispar după un timp scurt (în secvenţă
craniocaudală(. Lateral, acestea se continuă cu tubulii pronefrici.
Tutublii pronefrotici respectă metameria, şi dispar la sfârşitul primei luni de viaţă embrionară,
începând cu cei craniali.
Prin fuzionarea verticală a tubulilor pronefrici, se ediifică ducutl pronefric, care reprezintă originea
capătului proximal al ductului mezonefric.
Migrarea gonocitelor primordiale din aria extraembrionară de-a lungul mezoului intestinului primitiv,
determină apariţia în mezdoremul intermedia, a două creste (cordoane):
Pe măsură ce se formează segmentele caudale, cele caraniale dispar, astfel încât rămân în regiunea
lombară superioară 220 de unităţi mezonefrice funcţionale.
În mezonefros se diferenţiază veziucle mezonefrice, considerate nefroni rudimentari, ele având funcţie
excretorie (unităţi excretorii mezonefridce) între S6 şi S10, după care regresează.
Veziculele se alunges transversal, devin tutubul mezonefrici, capătul lor lateral contribuind la
edificarea caudală a ductului mezonefric Wolf, situat în partea laterală a crestei nefrogenice.
În apropierea acesteia, din ductul mezonefric, la începutul S5, sub acţiunea inductoare al diverticulului
alantoidian, se formează un diverticul, mugurele ureteral.
Către sfârşitul sătpămânii a 8-a, o mare parte din mezonefrso este degenerată şidispărută.
Funcţia excretorie fetală e preluată de metanefrso.
Din componentele care rămân (ductul mezonefric şi tubulii mezonefrici) se formează diferite structuri
ale tractului genital masculin )sistemul de drenaj)
metanefrosul este la originea rinichiuilui definitiv, responsabil de producerea urinii, atât la făt cât şi la
adult.
Metanefrosul se formează la începutul s5 (somitele 29-35), care constituie blastemul metanefrogen, din
două componente:
- Mugurele ureteral
Blastemul metanefrogen induce ramificări dihotomice succesive ale mugurelui ureteral, şi induce
formarea nefronilor.
Lipsa de formare a mugurelui ureteral (componenta epitelială) sau a interacţiunii inductoare între
acesta şi blastemul metanefrogen sunt cauze al agenezie renale.
Divizarea mugurelui ureteral, parţială sau complteă, sau formarea a doi muguri ureterali, dulc la
dupllicaţii ale sistemului renal:
rinichi dublu
Din partea proximală a mugurelui ureteral se formează ureterul, pelviusl renal (din primele două
genraţii de tubuli), calicele mari (din următoarele 4 genraţii), calicele mici (din următoarele 4 generaţii)
şi ductele colectoare (din următoarele 11 generaţii).
Din restul tubului se diferenţiază tubul contort proximal, ansa lui Henle şi tubul contort distal.
În S10 tubii contorţi distali se cuplează cu tubuii colectori şi rinichiul îşi începe funcţia.
Mult timp s-a crezut că lipsa cuplării între componenţa metanefrică (unităţile excretorii) şi mugurele
ureterla (sistemul colector) este la originea bolii polichistice congenitale. S-ar părea, încă, că formarea
chisturilor se datorează dilataţiei unor părţi ale nefronului.
La sfârşitul s15 rinichiul are forma şi structura definitivă echivalentă cu cea de la adult.
După s15 apare o mişcare de ascensiune renală în care rinichiul urcă şi îşi câştigă poziţia lombară
definitivă. Suprafaţa renală devine din ce în ce mai netedă. Şanţurile care moarchează lobulaţia fetală
dispar după naştere. La adult rinichiul apare neted, nelobulat, uneori marginea laterală a rinichiului mai
poate păstra crenelul ca marcheri ai lobulaţiei fetale.
Lipsa ascensionării metanefrosului caracterizează ectopia renală. Cea mai des întîlnită e ectopia
pelvină. Fuzionarea caudală a metanefrosurilor conduce la „rinichiul în potcoavă” a cărui
„ascensionare” este împiedicată de artera mezenterică inferioră.
Odată cu ascensionarea rinichiului din poziţia pelvină în cea lombară, el primeşte ramuri de la niveluri
tot mai înalte ale aortei, până la cea definitivă, artera renală L2.
Arterele renale supranumerare (de obicei, aflate sub artera renală) sunt vestigii ale diferitelor surse
vasculare ale metanefrosul.
Vezica urinară se dezvoltă din cloacă (dilataţie a segmentului caudal al intestinului posterior).
Cloaca este divizată de septul urorectal într-o parte dorsală, rectul primitiv şi o parte ve3ntrală, sinusul
urogenital primitiv. Aceste este prezintă 3 segmentă:
Prin degenrarea şi fibrozarea alantoidei se formează uracul, care se întinde de la vezica urinară la
ombilic (la adult, ligamentul ombilical median).
Din canalul vezico-uretral see formează vezica urinară şi o parte din uretră.
Din porţiunea uretrală se formează, la bărbat uretra membranoasă şi uretra prostatică, iar la femeie
uretra membranoasă.
Din sinusul urogenital definitiv se formează, la bărbat, uretra peniană, iar la femeie, vestibulul vaginal.
Pe mesură ce vezica urinară îşi măreşte volumul, părţile distale ale ductelor mezonfrice sunt
incorporate în peretele său dorsal şi formează trigonul vezical (epiteliul care acoperă trigonul este,
însă, de origine endodermică).
De asemenea, ureterele se deschid separat, oblic, în vezică, iar ductele mezonefrice „alunecă” spre
canalul vezcio-uretral şi se deschid în partea acetuia din care se va edifica uretra prostatică, segmentul
lor distal formând ductele ejaculatoare.
Urina fetală este hipotonică, faţă de plasma fetală, acidă (ph=6) şi conţine foarte puţine proteine şi
glucoză, dar mai multă uree şi creatinină.
Urina este eliminată din vezica urinară fetală în cavitatea amniotică în jurul s9, când se formează
orificiul uretral.
Fătul contribuie astfel la producerea de lichid amniotic prin secreţia de urină şi de asemenea,
îndepărtează lichitul amniotic prin înghiţire (1/2 l pe zi).
Un volum mic de lichid amniotic (oligohidramnios) poate indica agenezia renală sau obstrucţia uretrală.
Hidronefroza congenitală care înseamnă mărirea de volum a tubilor urinari. Se datorează dee obicei
unui obstacol la nivelul ureterului.
Extrofia vezicii urinare, exteriorizarea vezicii urinare la nivelul peretelui abdominal anterior.
Hipoplazia vezicală e extrem de rară, e un simptom în cadrul unor sindroame. Fătul moare.
Diverticulii vezicali.
Stricturile congenitale ale uretrei.
Fistulele de uracă.
Plan:
I.Generalităţi
II.Morfologie exterioară
III.Raporturi
IV.Structură macroscopică
V.Structură microscopică
VI.Funcţii
Situaţie:
Retroperitoneal
Loja renală
De o parte şi de alta a coloanei vertebrale
În dreptul vertebrelor T11-L3. (rinichiul drept cu un corp vertebral mai jos din cauza ficatului)
Direcţie:
Mijloace de fixare:
Număr:
Doi
Supranumerar
Unic
Dimensiuni:
Lungime: 12 cm
Lăţime: 6-7 cm
Grosime: 3 cm
Greutate:
140-150 g la bărbat
125-130 g la femeie
Culaore:
Consitenţa:
Fermă, elastică
Morfologie externă:
Faţa anterioară
Faţa posterioară
Marginea laterală
Marginea medială (la unirea 1/3 sup cu 2/3 inf e hilul renal)
Polul superior („coafat” de glanda suprarenală)
Polul inferior
Faţa anterioară:
Rinichiul drept:
Rinichiul stâng:
Suprarenala stângă
Coada pancreasului
Splina
Flexura colică stângă
Ansele jejunale
Faţa post:
Diafragma
Hiatusul diafragmatic
Recesul costodiafragmatic
Pătratul lombelor
Grăsimea pararenală
Al 12-lea nerv intercostal
N. Iliohipogastric
N. Ilioinghinal
Marginea laterală:
Diafragma
Coasta 12
Muşchiul transvers al abdomenului
Rinichiul drept:
Rinichiul stâng:
Splina
Colonul descendent
Marginea medială:
Hilul renal:
Polul superior:
Glanda suprarenală
Polul inferior:
Macroscopic:
Capsul fibroasă. (calice mici= deschiderea vârfului pirmaidelor lui Malpighi, se unesc în calice
mari şi se deschid în )
Sinusul renal = pelvisul renal = bazinetul
Pe secţiune frontală, rinichiul prezintă o capsulă care timite la interior prelungiri. La interior capsulei
parenchimul se dispune într-o zonă periferică corticală, şi o zonă centrală medulară.
Medulara conţine 10-12 structuri triangulare cu baza situată spre corticală şi vârful spre sinusul renal,
numite piramidele renale ale lui Malpighi.
Sistemul tubular
Capsula glmerulară
Tubul renal
Ductele colectroare
Arborele pielocaliceal
Sistemul vascular
Sistemul arterial
Sistemul venos
Sistemul limfatic
Zone de cuplare tubulo- vasculară
Corpuscul renal malpighi
Aparatul juxtaglomerular
Complex tubulocapilar
functie: secretorie
Ductele colectoare:
Capsula Bowman
Tubul renal
tubul contort proximal si drept proximal prezinta epiteliu cubic simplu cu marginea in
perie in care au loc procese intense de rezorbtie(apa 80-85%, glucoza , Na)
ansa Henle prezinta un brat descendet(subtire in care au loc procese de concentrare) si unul
ascendent(mai gros)
tubii colectori drepti 60microni , formeaza cea mai mare parte a medularei
Sistemul vascular:
sistemul arteriale:
sistemul venos:
vene descendente(venule stelate Verhayen situate la suprafata rinichiului si in capsula adipoasa) →
vene interlobulare → vene arcuate → (vene drepte – vene ascendente se varsa tot in vene interlobare )
vene interlobare → venele renale(stanga si drepta)
Sistemul limfatic
Plexuri limfatice:
glomerulul renal + capsula Bowman – membrana filtranta glomerulara unde au loc procese de
ultrafiltrare
-juxtamedulari
localizare: in functie de segmentul tubular in jurul caruia se formeaza fie in corticala , fie in medulara