CONVERSIA ENERGIEI SOLARE.

STUDIUL TEORETIC SI SOLUŢII

CONSTRUCTIVE

CUPRINS

Pag.

Capitolul 1
Introgucere 1

Capitolul 2
Instalatii de captare a energiei solare pentru apa calda menajera
2.1. Prezentare 5
2.2. Eficienta 6
2.3. Captatoare solare 9
2.3.1. Tipuri 10
2.3.1.1. Captatoare plane 10
2.3.1.2. Captatoare cu concentrare 12
2.3.2. Captatori podusi in tara 13
2.4. Proiectare instalatiilor solare
2.4.1. Generalitati 21
2.4.2. Ipoteze de calcul 21
2.4.3. Indicatii pentru proiectare 21
2.4.4. Etape de calcul 22
.2.4.5. Exemple de calcul 35
2.4.6.Întreţinerea panourilor solare 37
2.5. Evaluarea eficienţei captării energiei solare.
2.5.1.Eficienţa financiară 37
2.5.2.Eficienţa energetică 38
2.5.3. Eficienţa valutară 39
2.5.4.Concluzii 39

1
 Capitolul 3
Strategii posibile de aplicat in domeniul
energiei electrice 40
3.1. Avantajele utilizarii energiei solare 41
3.2. Panoul solar 41
3.2.1. Generalităţi 41
3.3. Materiale folosite 43
3.4. Aplicatii 53
3.5. Cercetare si dezvoltare 57

Capitolul 4
Amplasarea si montare panourilor solare
4.1.Introducere 58
4.2 Studiul teoretic al miscarii soarelui 58
4.3. Amplasarea panourilor solare 58

Capitolul 5
Instalatie de optimizarea captarii energiei solare
5.1. Parti componente 62
5.2. Analiza inginereasca a solutiilor 64
5.2.1. Fluxul proiectarii creative 64
5.2.2. Elaborarea diagramei ideilor 65
5.2.3. Elaborarea matricelor morfologice a ideilor 66
5.2.4. Compararea solutiilor 67
5.2.5.Listarea criteriilor de apreciere (atributelor) 67
5.2.6. Ponderarea şi reordonarea criteriilor 67
5.2.7. Compararea soluţiilor 67
5.3. Proiectarea solutiei alese
5.3.1. Solutia de principiu. Parti componente 68
5.4. Concluzii 72

Capitolul 1
INTRODUCERE

Energia solarã reprezintã una din potenţialele viitoare surse de energie, folositã fie la
înlocuirea definitivã a surselor convenţionale de energie cum ar fi: cãrbune, petrol, gaze naturale
etc, fie la folosirea ei ca alternativã la utilizarea surselor de energie convenţionale mai ales pe
timpul verii, cea de a doua utilizare fiind în momentul de faţã cea mai raspânditã utilizare din
întreaga lume.

2
 Poate cel mai evident avantaj, în vederea utilizãrii acesteia, pe care îl are, este acela de a nu
produce poluarea mediului înconjurãtor, deci este o sursã de energie curatã; un alt avantaj al
energiei solare este faptul cã sursa de energie pe care se bazeazã întrega tehnologie este gratuitã.
Utilizarea energiei solare apare din timpurile istoriei ca prezentã în viaţa oamenilor sub
diferite forme: armã, curioziotate, utilizare efectivã; astfel în secolul al III-lea î.H., matematicianul
grec Arhimede (287 - 212 î.H.) a apãrat cetatea Siracuza (Sicilia) de atacuri, cu ajutorul unor
oglinzi uraşe care orientau fasciculele de luminã focalizatã spre navele inamice, incendiindu-le.
în 1767, apare şi termenul de energie termo-solarã, când omul de ştiinţã eleveţian Horace
de Saussure a inventat "cutia fierbinte", în fapt cel dintâi colector solar iar în 1830 astrologul Sir
John Hershel utilizeazã "cutia fierbinte" pentru a gãti în timpul unei expediţii în sudul Africii ori în
anul 1891 când are loc patentarea primului sistem comercial de încãlzire a apei de cãtre Clarence
Kemp.
Dintre toate sursele de energie care intrã în categoria surse ecologice şi regenerabile cum ar
fi: energia eolianã, energia hidro, energia geotermalã, energia mereelor; energia solarã se remarcã
prin instalaţiile simple şi cu costuri reduse ale acestora la nivelul unor temperaturi în jur de 100°C,
temperaturã folositã pentru încãlzirea apei cu peste 40 grade peste temperatura mediului ambiant,
instalaţii folosite la încãlzirea apei menajere sau a clãdirilor. De aceea, este deosebit de atractivã
ideea utilizãrii energiei solare în scopul încãlzirii locuinţelor şi se pare cã acesta va fi unul dintre
cele mai largi domenii de aplicaţie a energiei solare în urmãtorul secol. Tehnologia echipamentului
pentru instalaţiile solare de încãlzire a clãdirilor este deja destul de bine pusã la punct într-o serie
de ţãri ca Japonia, S.U.A., Australia, Israel, Rusia, Franţa, Canada şi Germania.
Radiatia solara
Soarele este o sfera cu raza de 695000 km, avand o densitate medie de 1400 kg/m3, iar masa
lui reprezinta 99,85% din masa totala a sistemului solar .Elementele care predomina in masa
Soarelui sunt hidrogenul si heliul care reprezinta 99% in greutate din atmosfera Soarelui). In
interiorul Soarelui au loc reactii nucleare: hidrogenul se transforma in heliu eliberand 4 milioane
de tone de energie - masa pe secunda. Ca urmare a reactiilor din Soare, temperatura lui in interior
atinge valori de 20*106Kelvin, iar la suprafata de 6000 K.
Din punct de vedere energetic, partea cea mai importanta a energiei solare din afara
atmosferei se gaseste in intervalul spectral 0,20 - 4,0 micrometri. In acest interval, puterea si
compozitia spectrala a radiatiei emise de catre Soare sunt practic constante la scara timpului. Din
cercetarile recente s-a ajuns la concluzia ca puterea radianta la suprafata Soarelui este de aproape
3,70-1026Watt.
Pământul nu interceptează decât o jumătate de miliardime din energia radiată de Soare ,
aceasta corespunde la nu mai puţin de 172 miliarde de megawaţi , ceea ce reprezintă de 20000 de
ori mai mult decât consumul de putere al omenirii în anul 1970 , şi , probabil de 1000 de ori mai
mult decât consumul necesar in anul 2050. În aceste condiţii , totalitatea combustibililor fosili şi
nucleari acumulaţi pe planeta noastră de câteva miliarde de ani nu reprezintă nici a 5-a parte din
energia pe care Soarele ne-o dăruieşte într-un singur an .
Aceste cifre ţin seama de faptul că din “ constanta solara “ de 1,353 kW pe metru pătrat la
incidenţa normală în afara atmosferei , numai circa 338 wati pot fi efectiv absorbiţi la suprafaţa
Pământului , în medie , din cauza coexistenţei permanente a zilei cu noaptea si a variaţiei fireşti ,
între 0 si 90˚ a incidenţei de absorbţie , între poli si Ecuator.
Nu toată radiaţia solară ce întâlneşte în drumul ei Pământul ajunge la sol , iar din aceasta
numai o parte poate fi efectiv colectată şi utilizată .Ştim , astfel că circa 30 % din radiaţia
incidentă este imediat reflectată în spaţiu de către nori , atmosfera şi suprafaţa planetei .După
această pierdere rămânem cu circa 1 kW pe metru pătrat ( cu soarele la zenit şi incluzând şi radiaţia
difuză ) .Alte 23 procente din radiaţie sunt absorbite de atmosferă , rămânând cca 47 de procente să
fie absorbite de terenul solid sau de ape .Din toată această radiaţie absorbită , aproximativ jumătate
pune în mişcare circuitul apei pe Planetă , alimentând ploile , zăpezile şi apele curgătoare ; alte 5
procente din constanta solară agită atmosfera şi oceanele , prin vânturi şi curenţi ; 0.2 % pentru
fotosinteză adică conversia biologică a energiei.
3
 Ceea ce rămâne – circa 20 % din constanta solară, este radiat în atmosferă în banda [2÷8]
μm, infraroşu, iar banda [0,4÷0,7]μm reprezintă spectrul vizibil
Se apreciază că 2 % din suprafaţa unei ţări ca S.U.A. ar fi suficiente pentru a asigura complet
nevoile de energie ale acestei ţări în anul 2010 .
Din studiile întreprinse de către fostul institut INCERC ( Institutul de Cercetări şi Economia
Construcţiilor ) reiese că o serie de localitaţi din ţara noastra au un regim mediu anual al
densităţilor de radiaţii globale solare cuprins între 106 kcal/m2 şi an şi 1,37*106 kcal/m2 şi an, aşa
cum reiese din tabelul 1.1. unde se evidenţiază şi numărul de zile senine dintr-un an.

Localitatea Iarna Primăvara Vara Toamna Anual

XII-II III-V VI-VIII IX-XI
A 12,40 31,17 43,24 22,48 109,29
PREDEAL B 206,7 409,5 620,7 390,9 1636,6
C 22,0 18,9 22,9 29,5 93,3
A 10,96 34,7 46,85 22,94 115,45
SIBIU B 219,4 515,6 737,6 464,3 1938,0
C 16,4 19,1 29,3 29,9 94,7
A 10,93 35,74 48,94 22,68 118,29
CLUJ B 201,8 556,3 784,4 456,3 1998,9
C 22,6 24,3 32,3 32,2 111,4
A 10,42 35,15 48,67 21,98 116
IAŞI B 204,8 541,9 843,0 428,6 2020
C 15 24,3 36,9 30,5 106,7
A 11,20 34,97 49,37 23,42 118,94
TIMIŞOARA B 208,1 563,4 829,5 479,4 2080,5
C 18,9 30,2 45,5 37,4 132,0
A 13,05 37,9 53,13 24,95 129
CONSTANŢA B 254,3 556,5 963,3 509,5 2283,7
C 17,3 27,6 54,6 34,0 133,5
A 12,36 36,89 51,6 24,75 125,32
BUCUREŞTI B 232,7 560,6 913,3 511,8 2218,4
C 16,5 22 39,4 32 109,9
A 10,95 35,06 47,68 22,67 116,56
SATU MARE B 205,4 584,3 821,3 464,8 2075,9
C 18,6 24,6 35,1 34,3 112,6
Tab.1.1.
A – Suma radiaţiei solare globale ( kcal/cm2)
B – Durata medie efectivă a strălucirii soarelui ( ore )
C – Numărul mediu al zilelor cu cer senin

Energia solara este gratuita este si poate aduce independenta fata de combustibilii
conventionali si va poate crea economii in cheltuielile dumneavoastra pentru apa calda si caldura.
Datorita cercetarilor si tehnologiilor aparute in ultimii 10 ani, randamentul panourilor solare sau al
bateriilor de colectori a crescut, facand ca amortizarea acestor sisteme complexe de incalzire solare
sa se reduca la 3 - 4,5 ani din cei 30 de functionare la parametri tehnici maximi.
Pentru prepararea apei calde prin intermediul energiei solare la gospodariile individuale, case
de vacanta, etc. se recomanda, datorita simplitatii ei, o instalatie care utilizeaza un panou solar
(colector solar) cu randament energetic ridicat.
Conversia directa a energiei solare în energie electrica , bazata pe efectul fotovoltaic,
constituie, modul cel mai comod de a utiliza energia solara, datorita sigurantei în exploatare si
întretinerii usoare.Aceste sisteme sunt indicate în zonele izolate, neracordate la sistemul energetic
national, unde pretul racordarii la aceste sisteme este ridicat si nejustificat economic.
4
 Utilizarea energiei solare pentru prepararea apei calde menajere cat si pentru obtinerea
energiei electrice se poate vedea in fig.1.1

Fig.1.1.
Se pune problema, pe buna dreptate, de ce nu s-a folosit mai mult energia solara, de ce pe
parcursul istoriei sale omenirea s-a indreptat de preferinta spre alte surse de energie - lemn, apa,
vant - si de ce si astazi, in epoca tehnologica, mai exista destule reticente, generate de dificultatile
de a o folosi ?
Motivul principal, in toate cazurile, il constituie randamentul scazut al tuturor instalatiilor
solare si pretul lor de cost, relativ ridicat. Puterea furnizata de Soare depinde de:
 felul activitatii Soarelui insusi,
 de latitudinea geografica,
 de altitudinea locului,
 de nebulozitate,
 de umiditatea atmosferica,
 de numarul orelor de insolatie,
 de poluarea atmosferica,
 intr-un cuvant, de ansamblul de conditii geografice si meteorologice, care nu pot fi
schimbate.
In plus, energia solara este difuza si discontinua - zi, noapte, vara, iarna - si extrem de
capricioasa, asa ca detractorii ei au destule argumente convingatoare pentru a combate utilizarea ei.
Dar, nu putem sa uitam nici faptul ca are o serie de calitati remarcabile :
 este gratuita ca forma de energie primara,
 se gaseste in cantitati nelimitate,
 este "curata", adica este una din putinele forme de energie practic nepoluanta.

Captarea energiei solare - Domenii de utilizare

Energia solarã cu ajutorul diverselor instalaţii se utilizeazã în toate domeniile de activitate şi
pentru diferite procese cum ar fi: cel mai raspândit pentru încãlzirea apei menajere, pentru
producerea de curent electric, pentru uscarea lemnului, pentru desalinizarea apei etc. Energia
solarã se foloseşte în diverse activitãţi cum ar fi tabelul 1.2.
5
  cuptoare solare
 uscãtorii solare
Utilizãri directe în industrie şi agriculturã  încãlzitoare solare
 distilerii solare
 desalinizarea apei de mare

 transformarea în energie mecanicã

Utilizãri indirecte în industrie şi agriculturã
 transformarea în energie electricã

 climatizare de iarnã şi varã

 apã caldã menajerã
Utilizãri casnice
 frigidere solare
 pile solare

Utilizãri cosmice  nave cu pânze solare

Tab.1.2.

CAPITOLUL 2
INSTALAŢII DE CAPTARE A ENERGIEI SOLARE PENTRU
APA CALDA MENAJERA

2.1. Prezentare
Aceste instalaţii sunt concepute ca să funcţioneze sezonier perioada caldă cu cer senin, sau
permanent – iarnă-vară .
Această instalaţie reprezintă un tot unitar în care energia radiaţiei solare este convertită la
nivelul captatorului solar în energie termică. Această energie este preluată de către apa care circulă
forţat de jos în sus prin ţevile captatorului şi utilizată ca agent primar sau la menaj. Firma Ariston
din Italia foloseşte o instalaţie de captare a razelor solare aşa cum se vede în fig 2.1.1.
6
 1-panou solar;2-sistem automatizare;3-vas expansiune;4-unitate de control;5-boiler;
6-alimentare/golire instalatie
Fig 2.1.1.

Din cauza defajajului între perioada de producere – captare, a energiei solare şi perioada de
consum a apei calde apare necesitatea unui boiler sau rezervor de acumulare pentru apa caldă
încălzită de la soare.
Pentru necesităţile de apă caldă menajeră ale unei familii compusa din 4 persoane s-au avut
în vedere următoarele:
- densitatea radiaţiei solare zilnice fiind de 5.600 kcal/m2 zi ( în luna iulie );
- randamentul instalaţiei η = 0,5;
- eficienţa transmisiei termice în acumulator η = 0,8.
Cu aceste elemente se poate determina suprafaţa panourilor.
Sp = Qc / qc*η*ηa , m2 unde
Qc = qc*np*( te – ti ) kcal/zi
- Qc – necesarul de căldură pentru încălzirea apei consumate pe zi de către 4 de consumatori.
-Panoul solar poate furniza apa de 40˚C în medie ( ziua de vară ).
-Consumul pe un consumator este de 50 l/zi la 40˚C.
Qc = 50*4*( 40-10 )= 6.000 kcal/zi.
Sp = 6.000 / 5.600*0,5*0,8 = 2.67 ≈ 3 m2
Acoperişurile caselor oferă suprafeţe disponibile mari pentru montarea captatorilor solari.
Pentru clădirile de tip blindat sau cu acoperiş tip terasă, captatorul solar se va monta pe o
structură de suporţi metalici pentru asigurarea înclinării necesare, respectiv a poziţiei de maximă
captare a radiaţiilor solare.
Operativitatea de punere în funcţiune a acestor instalaţii este funcţie de gradul de interesare al
beneficiarului precum şi de posibilităţiile de asigurare ritmică şi la timp cu utilaje şi echipamente
( pompe, panouri solare, rezervoare de acumulare şi schimbătoare de căldură ) de către
producătorii din sistemul industriei construcţiilor de maşini.

2.2. Eficienta
Captatoarele folosite pânã în prezent în instalaţiile solare de încãlzire a apei sunt, aproape
în exclusivitate, plane. Configuraţia cea mai frecventã este aceea de tip placã-tub unde tuburile au
diametre de 1,2 - 1,5 cm, sunt distanţate la 12-15 cm unul de celalalt şi au capetele lipite la câte o
7
conductã de colectare cu diametrul de circa 2,5 cm. Izolaţia plãcii absorbante faţã de carcasã are,
uzual, grosimea de 5-10 cm.
La incidenţa radiaţiei solare pe un corp solid apar trei fenomene: o parte din radiaţie se
reflectã, o parte se absoarbe şi restul trece prin corp (dacã este parţial transparent). în energetica
solarã avem de-a face atât cu corpuri opace cât şi cu corpuri transparente. Vom prezenta mai intâi
proprietãţile corpurilor opace şi apoi pe cele ale corpurilor transparente.
Pãrţile sale principale sunt:
 suprafaţa neagrã absorbantã a radiaţiei solare, înzestratã cu mijloace de transfer a
energiei absorbite cãtre un fluid purtator de caldurã;
 una sau mai multe suprafeţe transparente pentru radiaţia solarã (geamuri), aşezate
deasupra suprafeţei absorbante, care au rolul de a reduce pierderile de cãldurã prin convecţie si
radiaţie cãtre mediul ambiant;
 izolaţia termicã a suprafeţei absorbante, prevuzutã pentru a reduce pierderile de caldurã
prin conducţie;
 carcasa.
în esenţã funcţionarea captatorului plan se bazeazã pe încalzirea suprafeţei absorbante sub
acţiunea radiaţiei solare (directe sau difuze). Cãldura este transmisã fluidului aflat în contact termic
- direct sau indirect - cu suprafaţa absorbantã; apoi, prin circularea acestui fluid, cãldura este
transportatã spre alte elemente ale instalaţiei în care este integral captatorul. Drept fluid purtator de
cãldura se foloseşte, în mod curent, apa sau aerul.
Perfomnanţa oricãrui captator solar este descrisã, în ultima instanţã, de bilanţul sãu
energetic, acesta indicând modul în care este distribuitã energia solarã incidentã în energie utilã şi
diverse pierderi. Bilanţul energetic global pentru un captator plan poate fi scris sub forma:

Sc  Ek  DA c   Ek  DAdif   Qu  Qp  Qa

     (1)
unde:
 Sc este aria suprafetei absorbante (active) a captatorului;
 E reprezintã densitatea de putere radiantã, incidentã pe o suprafata orizontalã;
 k reprezintã factorul de raportare a densitãţii de putere radiantã din planul orizontal la
planul captatorului;
 DA reprezintã produsul echivalent al transmisiei-absorbţiei în ansamblul geamuri-placã
absorbantã;
 Qu reprezintã caldura utilã, transmisã fluidului purtator de caldurã în unitatea de timp;
 Qp reprezintã pierderile de caldurã, în unitatea de timp, de la captator la mediul ambiant
prin radiaţie, convecţie si conducţie;
 Qa reprezintã caldura acumulatã în captator, în unitatea de timp.
în ecuaţia de mai sus indicele d se referã la radiaţia directã iar indicele dif se referã la
radiaţia difuzã. într-o analizã riguroasã, radiaţia directã şi radiaţia difuzã trebuie tratate separat.
Factorul DA pentru radiaţia directã este determinat de unghiul real de incidenţã; factorul DA
pentru radiaţia difuzã poate fi considerat identic cu cel pentru radiaţia directã, calculat pentru un
unghi de incidenţãde 60°.
0 masurã a performanţei unui captator solar o constituie randamentul captatorului, definit
prin raportul dintre caldura utila obţinutã intr-o perioadã oarecare de timp şi energia solarã
incidentã pe suprafaţa captatorului, în aceeaşi perioadã de timp:
Desigur, este de dorit sã se obţinã randamentul maxim pentru un captator dat. însã, la
proiectarea unei instalaţii solare se urmareşte, de regulã, obţinerea energiei la un preţ de cost
minim. De aceea, s-ar putea sã fie preferat un captator cu randament inferior celui tehnologic
posibil. Dacã el conduce la un preţ de cost substanţial mai redus.
O serie de firme din Franţa, Germania, şi Italia au pus în fabricaţie un tip de instalaţii cu
colectoare a razelor de lumină de tip plan ( panou solar ) prin a cărui serpentină circulă un lichid

8
termo-convertor. Acest lichid are proprietatea de a circula şi capta razele solare şi în timp friguros
– iarna .
Lichidul termo-convertor format dintr-un amestec de apă, de glicol monoetilic, de antigel şi
un inhibator anticoroziv.
Un amestec cu 30% glicol are o temperatură de congelare de - 15˚C.
O astfel de instalaţie se compune din : panou solar ( colector solar ), o centrală de comandă
cu funcţionare automată care cuprinde : pompe de circulaţie, vas de expansiune, termostat, supape
de siguranţă, manometre etc, acumulator de apă caldă ( sau schimbător de căldură ).Acumulatorul
de apă caldă este prevăzut şi cu o încălzire de rezervă – auxiliară ( electrică ) pentru acoperirea
energiei termice în cazul zilelor cu cer acoperit când aportul energiei solare este minim, cca
50W/m2 de captator.
În fig. 2.2.1. este prezentată o diagramă cu ajutorul căreia se poate determina eficienţa
termică a panoului solar pentru patru valori ale densităţii razelor solare ( 250, 500, 750 şi
1000 W /m2 ) cifre caracteristice pentru zona europeană a pământului.

EFICIENŢA W/ m2 1000W = 860 kcal / h

1000
900
1000 W / m2
800
700
600

500 750 W/ m2
400
300
500 W/ m2
200 250 W/m2
100

0 10 20 30 40 50 60 70 80 90 100 110
Fig.2.2.1.

Δt˚C = tm – te
Valorile maxime ale densităţii radiaţiei solare sunt valabile pentru zilele senine din iulie –
august, iar valorile minime, pentru perioada de iarnă, a zilelor cu cer acoperit sau zilele cu radiaţii
difuze.
În abscisă este reprezentată diferenţa de temperatură, Δt.
Δt = tm – te,
unde :
tm = temperatura medie a suprafeţei plane a colectorului ( panoului ) solar
te = temperatura exterioară a mediului înconjurător.
Exemplu : Densitatea radiaţiei ssolare este de 1000 W/m2 = 860 kcal/m2,
tm = 85˚C,
te = 45˚C
Δt = 85 – 45 = 50˚ C
Eficienţa panoului este de 530 W/m2 = 460 kcal/m2
η = 460 / 860 = 0,535 =53,5 %
Eficienţa panoului depinde de densitatea radiaţiilor solare incidente la suprafaţa panoului şi
de condiţiile meteorologice.

9
 Caracteristicile tehnice şi constructive ale unei instalaţii solare se stabilesc, ţinând seama de
randamentul captatorului şi de energia termicã utilã

  Qu (2)
Qs
Fluxul de cãldurã util se exprimã cu relaţia:

Q  m  Qs  n  (tf  te)  m  Qs  n  t
(3)

Unde:
 m reprezintã un coeficient adimensional care depinde de caracteristicile fizice ale
suprafeţei vitrate a captatorului
 n [W/K] reprezintã un coeficient global de pierderi de cãldurã spre mediul exterior, care
depinde de caracteristicile termice ale captatorului
 tf [°C] reprezintã temperatura medie a fluidului caloportor
 te [°C] reprezintã temperatura exterioarã
 Qu reprezintã energia termica utila
 Qs reprezintã fluxul solar receptat
Perfecţionările aduse se referă la detalii constructive, pentru creşterea eficienţei conversiei şi
diminuarea riscurilor de deteriorare ( datorită : poluanţilor din zonă, grindinei etc.), precum şi la
calitatea materialelor folosite.
În ceea ce priveşte boilerului ( acumulatorul termic ) care înmagazinează şi cedează la cerere
căldura recepţionată de panourile solare, s-a manifestat o tendinţă de simplificare a construcţiei, cât
şi a principiilor de funcţionare.Acumularea de lungă durată, bazată pe masivitatea agentului termic,
a cedat locul ( pentru prepararea apei în scopuri menajere ) rezervoarelor de apă de mică
capacitate.
Instalaţia de circulaţie a apei ( prin termosifon sau prin pompe ) a suferit puţine schimbări în
ultimii ani; modificările aduse se referă la materialele folosite şi la detaliile de execuţie şi
montaj.S-a abandonat parţial sistemul de termosifon ţi a fost înlocuit cu pompe de înaltă eficienţă.
În figura 2.2.2. este reprezentată o schemă de preparare a apei calde menajere cu energie
solară.Elementele principale ale unei astfel de instalaţii sunt: panourile solare, pompa de circulaţie,
rezervor de acumulare a apei calde, rezervor de apă caldă ca sursă auxiliară, vas de expansiune,
vase de aerisire, instalaţia de automatizare, diverse armături .
Pentru suplinirea lipsei de energie solară ( pe timp de iarnă sau cer acoperit ) s-a prevăzut
racordarea instalaţiei solare, prin by-pass, la o sursă permanentă ( energie electrică sau un agent
termic ) printr-un boiler sau rezervor de acumulare a sursei auxiliare.
Această schemă se pretează la prepararea apei calde de consum pentru locuinte,unităţi
spitaliceşti,etc.
Pentru o clădire de 72 X 72 m se pot monta cca 600 – 700 m 2 de panouri solare şi un volum
de acumulare de cca 12 – 20 mc.
Panourile se montează pe anexe sociale sau pe partea de sud a acoperisurilor.
Pentru asigurarea transferului termic s-a prevăzut montarea unui schimbător de căldură, iar
pentru acumulare s-a prevăzut montarea unui boiler. Schimbătorul de căldură, pompele şi
acumulatoarele se vor monta în punctul termic sau în centrala termică.

10
 1-panourile solare, 2-pompa de circulaţie, 3-rezervor de acumulare a apei calde, 4-rezervor de apă caldă ca
sursă auxiliară, 5-vas de expansiune, 6-vase de aerisire, 7-instalaţia de automatizare, 8-diverse armături ,9-circuit
incalzire
Fig.2.2.2.

2.3. Captatoarele solare

Captatorii de energie solară au rolul de a capta radiaţiile solare diurne şi a le transforma în

energie calorică înmagazinată într-un fluid ( apă sau lichid de tip antigel ) în vederea utilizării
imediate a apei calde de consum sau în vederea acumulării fluidului încălzit ( direct de la soare sau
indirect prin intermediul unor schimbătoare de căldură ) în rezervoare de stocare.
Panourile solare din instalaţiile pentru încălzirea solară a apei sunt alcătuite, în general, dintr-
o casetă cu capac ( geam 4mmcolorat ) care adăposteşte o placă de absorbţie cu ţevi de apă ( aşa
cum se vede în fig.2.3.1.).
Pentru diminuarea pierderilor de căldură şi a infiltraţiilor din exterior, caseta se izolează
termic şi se etanşează.
Placa de absorbţie se compune dintr-o tablă pe care sunt fixate ţevi prin care circulă apa.
Eficienţa unei plăci de absorbţie este afectată de conductivitatea termică a metalului folosit, de
distanţa între ţevi şi vopseaua utilizată.
Acest tip de panou solar are un aport termic de 240000kcal/an şi m 2 pentru o insolaţie medie
de 150 zile senine / an la nivelul României. Căderea de presiune este de 10,2 mm CA pe un panou
şi un debit mediu al fluidului de 300 l/h pe un element, volumul de lichid din colectorul solar ( de 8
mp ) este de 9,3 l.

11
 Fig.2.3.1.

2.3.1.Tipuri
Panourile solare din instalaţiile pentru încălzirea solară a apei sunt alcătuite, în general, dintr-
o casetă cu capac transparent ( geam dublu ) care adăposteşte o placă de absorbţie cu ţevi de apă
Pentru diminuarea pierderilor de căldură şi a infiltraţiilor din exterior, caseta se
izolează termic şi se etanşează.
Placa de absorbţie se compune dintr-o tablă pe care sunt fixate ţevi prin care circulă
apa.La noi în ţară sau produs panouri solare de către fosta Întreprinderea de aparataj
Alexandria şi Frigocom.
Eficienţa unei plăci de absorbţie este afectată de conductivitatea termică a metalului
folosit, de distanţa între ţevi şi vopseaua utilizată.
Tipurile de captatori solari, utilizaţi în prezent, diferă din punct de vedere constructiv şi din
punct de vedere al performanţelor tehnice obţinute.Cerinţele impuse captatorilor solari sunt:
- montare rapidă şi uşoară, de către orice unitate industrială sau de către persoane
particulare, pe acoperişul construcţiilor sau la sol direct pe pamânt.
- evitarea lucrărilor complexe şi costisitoare de instalare ( lucrări minime de sudură şi
filetare )utilizându-se în acest scop racorduri flexibile din furtun de cauciuc cu coliere de strângere
sau racorduri fixe pregătite într-un atelier;
- durată de funcţionare îndelungată ( circa 20 ani ) asigurată prin utilizarea unor materiale
de calitate superioară.Stratul de vopsea absorbantă va trebui refăcut la intervale de circa 5 ani;
- comportare bună la intemperii şi şocuri termice prin acoperirea cuvei cu geam securizat şi
garnitură de etanşare.

2.3.1.1 Captatoare plane

a) Captator plan cu geam colorat

1-caseta, 2-termoizolatie, 3-placa absorbtie,4-serpentina ,5- geam

Fig. 2.3.1.1.
Element circulaţie fluid: Serpentină, din: CU;
Fluid încălzit: antigel
Domeniul de temperaturi: < 100˚ C

b) Captator plan cu tub colector vidat

12
1-circuit retur,2-circuit tur,3-suprafata absorbanta,4-tub sticla,5-racord circuit,6-izolator
Fig. 2.3.1.2.

Element circulaţie fluid: Serpentină, din: CU;

Fluid încălzit: antigel
Domeniul de temperaturi: < 100˚ C

c) Captator plan cu tub colector cu incalzire directa

1-circuit retur,2-circuit tur,3-invelitoare exterioara,4-schimbator coaxial de caldura,5-efect oglinda.

Fig. 2.3.1.3.

Element circulaţie fluid: Serpentină, din: CU;

Fluid încălzit: antigel
Domeniul de temperaturi: < 100˚ C

d) Captator plan cu tub colector vidat

1-teava dubla coaxiala,2-teava calda,3-camase din sticla,4-racord gofrat

Fig.2.3.1.4.
Element circulaţie fluid: Serpentină, din: CU;
Fluid încălzit: antigel
Domeniul de temperaturi: < 100˚ C

2.3.1.2.Captatoare cu concentrare

13
 a) Captator cu oglinda sferica (parabolica)

1-oglinda parabolica,2-captator,3-suport
Fig.2.3.1.5.

Element circulaţie fluid: Serpentină, din: CU;

Fluid încălzit: APA
Domeniul de temperaturi: peste 100˚ C

b) Captator cu oglinda cilindro-parabolic

1-oglinda,2-captator,3-circuit tur,4-circuit retur,5-suport

Fig.2.3.1.6.

Element circulaţie fluid: Ţeava ( fascicul ţevi ), din: CU

Fluid încălzit: APA
Domeniul de temperaturi : peste 100˚ C

2.3.2. Captatori solari produsi in tara

a) Captatorul solar plat. Acest captator se execută în două variante, cu serpentină şi cu

registru şi este destinat preparării apei calde de consum.

14
 Cuva captatorului este din tablă de oţel cu o termoizolaţie din spumă poliuretanică de 50 mm,
protejată cu o ţesătură din fibre de sticlă pentru tipul CH2 – SO şi CH2 – OV sau din vată minerală
şi împâslitură de fibre de sticlă pentru tipul CAE 113 –00 şi CAE 213 – 00.
Suprafaţa absorbantă este realizată din profile de aluminiu extrudat vopsită cu email negru
mat. Cuva este acoperită cu un geam securizat de 4 mm sub care se găseşte o folie poliesterică.
Caracteristici tehnice:
- suprafaţa 2 m2 ;
- debit nominal 30 ( 10 ) l / h * m2 ;
- presiune de regim 6 bar.
- economia anuală de combustibil 160 kg * cc ;
- masa 65 kg ;
- dimensiuni de gabarit ( L X l X h ) 2000 X 1000 X 100 mm.
În figura 2.3.2.1..este redată diagrama pentru determinarea randamentului termic al acestor
tipuri de captatori solari, respectiv ecuaţia curbei caracteristice, funcţie de intensitatea radiaţiei
solare şi de temperaturile mediului si a apei la intrare şi ieşire din captator.

η
0,9 -
0,8 -
0,7 - 1
0,6 - 3 2
0,5 -
0,4 -
0,3 - ε = (te + ti-2ta) / 2I
0,2 -
0,01 0,02 0,03 0,04 0,05 0,06 0,07 0,08 0,09
Fig 2.3.2.1.

1. CH2 – SO ( la 10 l / m2h )
CH2 – OV ( la 30 l / m2h )
η = 0,77 – 6,28 ε
2. CAE – 113 –00 ( la 30 l / m2h )
η = 0,77 – 6,68 ε
3. CAE – 213 – 00 ( la 30 l / m2h )
η = 0,76 – 6,5 ε
CAE 113
te – temperatura de ieşire ( K )
CH 250
ti – temperatura de intrare ( K )
ta – temperatura mediului ( K )
I - intensitatea radiaţiei solare globale (W/ m2 )
Pierderea de presiune, a agentului primar în captator, se determină cu nomograma din
fig.2.3.1.2. funcţie de debitul nominal, care se vehiculează prin ţevile captatorului solar.

Δp mm H2O
200

CAE 218
CH2 OV
15
150

100
90
80
70
60
50
40

30

20

10
5

10 15 20 25 30 35 40 45 l/ h m2
Fig. 2.3.1.2.

Aceste captatoare solare se pot monta pe suprafeţe orizontale ( terase sau la sol ) orientate
spre sud sau pe acoperişuri în pantă.
Captatoarele se amplasează astfel ca să se realizeze o înclinare de circa 30˚±5º faţă de
orizontală şi pe direcţia sud cu o abatere de circa ±10º.
Tipurile de captatoare cu serpentină se vor monta cu latura mare în poziţie orizontală şi cele
cu registru cu latura mică în poziţie orizontală.

b) Captator solar cu focalizare.Captatorul solar cu focalizare din ţeavă plată se execută în

două variante , cu serpentină tip C 121 – 00 şi cu registru tip C220 – 00.Acest captator tip panou
este destinat preparării apei calde de consum ( 50º).
Cuva este executată din tablă de oţel cu o termoizolaţie din vată minerală de 40 mm şi
împâslitură din fibre de sticlă de 8 mm.Ca element protector are o folie din polietilenă. Captatorul
solar este alcătuit dintr-o oglindă cilindro-parabolică din folie de aluminiu care concentrează razele
solare pe suprafaţa absorbantă realizată din ţevi de oţel plate de 40 X 20 X 2 mm, cuva este
acoperită cu geam securizat de 4 mm.
Caracteristici tehnice:
- suprafaţa 2 m2
- debit nominal 30 (10 ) l / hm2
- presiune de regim 6 bar.
- economie anuală de conbustibil - tip C 121 –00 – 150kg*cc
- tip C 221 – 00 - 130kg*cc
-Masa - tip C 121 – 00 - 75kg
- tip C 221 – 00 - 75,5kg
- dimensiuni de gabarit ( L X l X h )
2000 X 1000 X 100 mm
În fig. 2.3.1.3..este redată ecuaţia curbei caracteristice pentru cele două tipuri de captatori
solari.
η
16
 0,9 -
0,74 -
0,8 - C121-00
0,71 -
0,6 -
0,5 -
0,4 -
0,3 - C221-00 ε
0,2 -
0,01 0,02 0,03 0,04 0,05 0,06 0,07 0,08
Fig. 2.3.1.3
.
C 121 – 00 η = 0,74- 6,8 ε
C 221 – 00 η = 0,71 – 7,1 ε
ε = ( te + ti – 2 ta ) / 2I
te – temperatura de ieşire ( K )
ti – temperatura de intrare ( K )
ta – temperatura mediului ( K )
I - intensitatea radiaţiei solare globale ( W/ m2 )
Nomograma din fig. 2.3.1.4. ne ajută să aflăm pierderea de presiune în circuitul primar,
funcţie de debitul specific de fluid care trece prin instalaţie.

Δp mm H2O

150 C121-00
140

120 C221-00

100

80

40

20

0
5 10 15 20 25 30 35 40 l / hm2
Fig. 2.3.1.4.
Captatoarele tip C 121 – 00 se montează în mod obligatoriu cu latura mare în poziţie
orizontală în timp ce captatoarele tip C 221 – 00 se montează cu latura mică pe orizontală.
Captatoarele se amplasează pe acoperişuri terasă sau şarpantă cu orientarea spre sud.

c) Captator solar cu absorbţie. Captatorul solar cu absorbţie cu ţeavă plată se execută în

două variante, cu serpentină tip CA 121 – 00 şi cu registru tip CA 221 – 00 – sub formă de panou şi
destinat preparării apei calde de consum ( circa 50C ).Cuva este confecţionată din tablă de oţel cu
termoizolaţie din vată minerală de 40 mm şi împâslitură din fibre de sticlă de 8 mm.Ca element
protector are o folie de polietilenă.
17
 Suprafaţa absorbantă este constituită dintr-o tablă din oţel laminată la rece şi din ţevi de oţel
plate 40 X 20 X 2 mm, dispuse sub formă de serpentină CA 121 – 00 sau sub formă de registru CA
221 – 00.Ţevile sunt sudate pe placa absorbantă şi toată suprafaţa vopsită cu email negru mat.Cuva
este închisă cu geam securizat de 4 mm care are dedesupt o folie poliesterică transparentă.
Caracteristici tehnice :
- suprafaţa : 2 m2 ;
- debitul nominal 30 ( 10 ) l/ h m2 ;
- presiunea de regim 6 bar ;
- economia anuală de conbustibil : -tip CA 121 – 00 – 150 kg cc
-tip CA 221 – 00 –130 kg cc
- masa: -tip CA 121 – 00 – 84,9 kg
-tip CA 221 –00 – 85,6 kg.
În fig. 2.3.1.5. Este redată ecuaţia curbei caracteristice pentru determinarea randamentelor
celor două tipuri de captatori ( panouri ) solari.


0,9 -

0,8 -
0.7 -
0,69
0,67
0,6 -

0,5 - CA 121-00

0,4 -

0,3 - CA 221-00

0,2 -
0,01 0,02 0,03 0,04 0,05 0,06 0,07 0,08 0,09 
Fig. 2.3.1.5.

ECUAŢIA CURBEI CARACTERISTICE

CA 121 – 00  = 0,69- 5,6 

CA 221 – 00  = 0,67- 6,49 

 = ( te + ti * 2 ta ) / 2I (4)
te – temperatura de ieşire ( K )
ti – temperatura de intrare ( K )
ta – temperatura mediului (  K )
I - intensitatea radiaţiei solare globale ( W/m2 )
Cu ajutorul nomogramei din fig. 2.3.1.6. se poate determina pierderea de presiune a fluidului
în captatorul solar funcţie de debitul vehiculat.CA 121-00

p mm H2O

CA 221-00
18

l/hm2
 200
150

100
90
80
70
60
50
40
30

20

10 5
10 15 20 25 30 35 40 45
5 10 15 20 25 30 35 40 45

Fig. 2.3.1.6.
1,1765 0,7997
CA 121 – 00 p = ( 2v ) CA 221 – 00 p = ( 2v)
În ce priveşte aspectele legate de montajul captatorilor se menţin aceleaşi instrucţiuni
recomandate la captatorii cu focalizare.
d) Captator solar pentru încălzirea aerului. Acest tip de captator este destinat încălziri
aerului cu ajutorul energiei solare . Aerul astfel încălzit la circa 60C poate fi utilizat în procesele
tehnologice de uscare a plantelor medicinale sau de încălzire a unor încăperi etc.
Captatorul se fabrică în două variante, tip CH2 – G – O şi tip CG – 111 – O.
Pe lângă elementele specifice celorlalte captatoare, acest captator mai are o placă din tablă
galvanizată de 0,5 mm, cutată , pentru turbionarea aerului ( 6 ), izolaţie termică ( 7 ) de 50 mm,
vată minerală şi un sistem de susţinere ( 8 )aşa cum se vede în fig. 2.3.1.7.

1 – tablă cutată2 – izolaţie termică3 – element de susţinere

Fig. 2.3.1.7.

Aerul circulă în spaţiul dintre suprafaţa absorbantă şi tabla cutată.

În fig. 2.3.1.8. Este prezentată nomograma ecuaţiei curbei caracteristice pentru determinarea
diferenţelor de temperatură funcţie de intensitatea radiaţiei solare pe unitate de suprafaţă, unde:
- tp este temperatura elementului absorbant ( C )
- ta este temperatura ambiantă ( C )
- Ig este intensitatea radiaţiei solare globale incidente ( W/ m2 )
19
 t

90

80 CG-111-0

70

60

50

40 CH 2-G-0

30

20

10
100 200 300 400 500 600 700 800 W/ m2
Fig. 2.3.1.8.

Condiţiile în care au fost făcute măsurătorile şi s-au stabilit elementele pentru trasarea curbei
caracteristice au fost:
- debit de aer = 0;
- viteza vântului = 0,5....3,0 m/s
- atenuarea radiaţiei solare 20 %
- dimensiuni de gabarit ( L X l X h )mm 1000 X 2000 X 40,5
CH2 – G – O ; t = 0,123 Ig ; t = tp – ta
CG – 111 – O ; t = 0,129 Ig ; t = tp – ta

e) Captator solar tip „b” cu oglindă cilindro – parabolică. Acest tip de captator a fost
denumit iniţial cazan solar cu concentrator ( CSC – 1 ) model nr.1.Construcţia acestui captator este
de tip modulară.Fiecare modul are un mănunchi de ţevi 14 buc. cu  10 mm, care constituie
receptorul sau cazanul, prin care circulă agentul termic.Ţevile sunt acoperite cu vopsea neagră
mată.
Concentratorul este cilindric parabolic cu o deschidere de 4 m având focarul situat la 1,75 m
de vârful parabolic.Suprafaţa reflectoarelor este de 16 m2 realizată din tablă de aluminiu
lustruită.Întreg modulul este aţezat pe un cadru de susţinere şi poziţionare.

Caracteristici tehnice :
- dimensiuni : oglindă – modul de 5 m2 ( 4 m deschidere, 1,25 m lungime )
- masa : 45 kg / m2 oglindă
- orientare : Est – Vest
- debit mediu de abur : 0,3 kg / m2 h.

20
 Se precizează că în conformitate cu ultimele probe ( 1983 ) în condiţii industriale reale,
captatorul a reuşit să producă continuu numai apă caldă de circa 80 C şi uneori chiar mai mult.
- debit mediu de apă caldă : 3 kg / m2 h ( la 70 C diferenţă de temperatură între intrare şi
ieşire );
- economia anuală de conbustibil este de 45 kg cc /m2.
Această variantă de captator solar poate fi văzut în fig. 2.3.1.9. Amplasarea acestui tip de
captator se recomandă să fie făcută la sol din cauza greutăţii mari, precum şi a dimensiunilor de
gabarit destul de mari.

1-conducta;2-suport oglinda;3-oglinda
Fig. 2.3.1.9.

f) Centrală solară – termică cu captatoare solare cu concentrare tip C S C F – 1.

Această centrală solară realizată după I.C.P.E. a fost destinată preparării apei calde şi a
aerului cald la IPNC Sabaru, pentru uscare şi pentru apa caldă de consum.Schema de principiu este
prezentată în fig. 2.3.1.10. Instalaţia poate fi folosită fie pentru producerea simultană a apei calde
şi a aerului cald, fie independent, pentru producerea apei calde ( în acest caz nu este utilizat
schimbătorul apă – aer ).Apa caldă poate fi încălzită până la 80 C. Sunt utilizate captatoare solare
tip B cu 2 m2 în varianta fără protecţie cu tub de sticlă a receptorului, fabricate la Autobuzul
Bucureşti. Instalaţia realizată cu 1860 m2 captatoare, respectiv 10 şiruri a 90 captatoare, asigură un
debit de apă caldă de 28 m 3/ h pentru o intensitate a radiaţiei solare de 550 W /m 2 ( 473 kcal /m2 ),
viteza vântului sub 2 m/s şi o temperatură a aerului exterior de 20 C.
Variaţia debitului de apă funcţie de intensitatea radiaţiei solarese poate vedea în figura
2.4.1.1.11.Capacitatea termică de calcul a acestei instalaţii este de 4,2 Gcal respectiv 4,88 MWh,
asigurată printr-un volum de acumulare de 280 m3 apă.
Pentru instalaţia de uscare cu aer cald se asigură energie termică de 873.000 kcal /h la un
debit de 16 m3/ h apă, realizând prin schimbătorul de căldură trecerea unui debit de 30.000 m 3/h
aer cald la circa 70 C.
Instalaţia a fost calculată să funcţioneze 1200 ore pe an, respectiv 5 – 6 ore pe zi.

21
1-oglindă; 2-suport sprijin 3-tub receptor
Fig. 2.3.1.10

Fig.2.4.1.1.11.

22
 2.4.Proiectarea instalatiilor solare

2.4.1.Generalităţi.
Această metodă de calcul se referă la instalaţii civile şi instalaţii deservind anexele sociale ale
clădirilor industriale, precum şi pentru necesităţi tehnologice.
Metodologia serveşte la dimensionarea instalaţiilor de preparare a apei calde în schema cu
aparate în contracurent şi rezervoare de acumulare a apei calde.
O instalaţie solară se compune din următoarele elemente:
- suprafaţa de captare a radiaţiei solare Sp ( m2 );
- rezervorul de acumulare V ( l );
- schimbător de căldură între circuitul panoului solar ( circuitul primar ) şi circuitul apei
calde ( circuitul secundar ) caracterizat de suprafaţa de schimb de căldură Ssch (m2);
- pompe de recirculare a apei calde din rezervoarele de acumulare cu debitul Gsec (l/h)
- sursa auxiliară care asigură nivelul de temperatură şi necesarul de căldură impus de
graficul de consum specific consumatorului.
Dimensionarea instalaţiei constă în determinarea următoarelor mărimi :
- suprafaţa de captare a radiaţiei solare Sp (m2 );
- volumul rezervoarelor de acumulare V ( l );
- suprafaţa Ssch ( m2 ) şi tipul schimbătorului de căldură ;
- debitul de circulaţie a agentului termic primar Gp (l / h ) ;
- debitul de pompare a agentului termic secundar Gsec ( l / h ) ;
- calculul hidraulic al reţelei ;
- alegerea pompei.
Alegerea acestor elemente se va face avându-se în vedere obţinerea unui consum minim al
energiei înglobate în materialele instalaţiei solare şi în exploatare.

2.4.2.Ipoteze de calcul.
- Instalaţiile se dimensionează pentru funcţionarea în sezonul cald, acesta fiind cuprins
între lunile aprilie şi octombrie, inclusiv.
- Calculul se efectuează pentru un ciclu de consum a apei calde de 24 h.
- Consumul zilnic ( GT ( l/zi) şi graficul de consum al apei calde la temperatura de consum t c
( ºC ).
- Temperatura apei din reţeaua de alimentare publică ( pentru instalaţiile civile şi cele
deservind anexele sociale ale clădirilor industriale ) sau temperatura de la care începe încălzirea
apei în instalaţia solară ( pentru instalaţiile de producere a apei calde pentru necesităţi tehnologice )
t0 ( ºC ).
- Debitul specific al agentului termic primar :

Gp
 30l / m 2  h (5)
Sp

-Valoarea medie anuală ( tEm ) a temperaturii echivalente ( te ) pentru unghiul de înclinare al

panourilor de captare de 30º - 45º cu orientarea SUD; - valoarea medie anuală a temperaturii
echivalente la ora 13 ( te(13).

2.4.3.Indicatii pentru proiectare

Dacă considerăm, pentru poziţia geografică a României, o densitate medie anuală a radiaţiei
solare de cca 800 kWh / an şi m2 adică cca 680.000 kcal / an, m2 şi că eficienţa instalaţiei solare
este de 50 % ( adică numai jumătate din energia radiaţiei solare care, poate fi transformată în
23
căldură utilă ) – aceasta înseamnă că se poate conta pe 680.000 X 0,50 = 340.000 kcal / an şi m 2 de
suprafaţă de panou solar.
Pentru o unitate sanitară cu cca 300 m2 suprafaţă de panouri solare se pot obţine 300 X
340.000 = 102.000.000 kcal / an ceea ce reprezintă o economie anuală de 14500 kg combustibil
convenţional.
Necesarul de apă caldă se alege din STAS ţinând cont de specificul postului :
- consum de apă de 60 ºC în litri ≈ 20
- consum de apă de 40 ºC în litri ≈ 33
Pe considerentele de mai sus se stabileşte necesarul de apă caldă de 60 ºC şi 40 ºC pentru un
cadru medical pe un schimb de lucru, astfel :
Deoarece temperatura minimă la care se poate livra apa caldă la consumatori este de 40˚C,
consumul de apă caldă de 40˚C se determină astfel :

G 40 º = G 60 º * Δt1 / Δt2 =
G 60˚ * ( 60 – 10 ) / ( 40 – 10 ) = 1,67 G 60˚ (6)
Δt1 = t1΄ - t1 ; Δt2 = t2΄ - t1 (7)
t1΄ - temperatura apei calde
t1 - temperatura apei reci
t2΄ - temperatura apei la utilizare.

Rezervorul de apă caldă ( acumulatorul sau boilerul solar ) se dimensionează la consumul

mediu zilnic şi pentru o capacitate de acumulare egală cu 2 ~ 2,5 ori consumul zilnic total.
Suprafaţa totală a panourilor solare se stabileşte în funcţie de fluxul termic mediu ( densitatea
radiaţiei solare ) care poate fi recepţionată la latitudinea geografică respectivă , ţinând cont de
puritatea atmosferei ( amplasare în mediu rural, urban sau industrial ) şi de alţi factori specifici
zonei.
Utilizarea energiei solare pentru prepararea apei calde de consum şi a apei calde tehnologice
– este impusă de criza energetică specifică (societăţii moderne) zilelor noastre.
Foarte multe ţări, printre care şi România, au realizat diverse tipuri de instalaţii solare atât
pentru scopuri industriale cât şi pentru scopuri de agrement ( piscine, bazine de înot etc.) cât şi
pentru prepararea apei calde menajere.
Energia solară ne stă la dispoziţie în mod gratuit ca o sursă de energie fără impedimentele
poluării mediului înconjurător.
Promovarea soluţiilor de utilizare a energiei solare pentru prepararea apei calde menajere şi a
apei calde de consum sau a apei calde tehnologice este imperios necesară în domeniul medical,
pentru suplinirea penuriei de gaz metan , combustibil lichid şi a lipseicronice de fonduri..

2.4.4. Etapele calculului.

a) Determinarea factorului de recuperare energetică anuală F, definit ca raportul între
cantitatea de căldură furnizată de instalaţia solară şi cantitatea de căldură necesară cerută la
consumator :
t  t0
F  S p   A Em (8)
tc  t 0
- în care valorile parametrului A ,se citesc din fig. 2.4.4.1. în funcţie de raportul GT/Sp.

24
 Fig. 2.4.4.1.

Valoarea tEm ( valoarea medie anuală) precum şi valorile orare medii lunare, sunt înscrise în
tabelul din fig.2.4.4.2.
ORA 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18
LUN
A
IV - 41,94 68,07 88,56 99,63 105 103,37 92,42 74,92 51,99 -
V - 60,25 85,5 103,66 113,48 118,39 114,9 105,36 86,33 63,58 -
VI 40 69,15 96 115,05 115,05 124,16 128,2 123,67 93,69 70,15 -
VII 36,89 65,38 93,32 113,23 125,97 128,87 126,01 116,46 100,86 64,03 49,56
VIII 31,52 60,12 88,31 109,23 123,11 127,01 123,72 112,88 94,44 69,74 42,98
IX - 42,17 53,99 89,21 105,18 111,23 110 97,89 78,94 53,54 -
X - 44,94 65,12 77,63 84,68 83 73,26 84,6 33,52 - -

Fig.2.4.4.2.

Se trasează curba F(Sp).

b) Determinarea debitelor de agent termic pe circuitul primar şi pe circuitul secundar:

Gp = 30 Sp (9)

GT
GSEC  (10)
N
N = numărul de ore de funcţionare a instalaţiei solare indicat în tabelul din fig.2.4.4.3., în
funcţie de valorile temperaturii t0.

25
 t0 ( ºC ) 10 - 30 30 - 40 40 - 50 50 – 60

N 10 9 8 7
Intervalul
de funcţionare a
instalaţiei în 7,30-17,30 8,30-17,30 9,30-17,30 9,30-16,30
condiţii de calcul

85
tEm 93,92 96,15 100,57

114,5
tE(13) 114,5 114,5 114,5

Fig. fig.2.4.4.3.

NOTA : Valorile tE înscrise în tabelul din fig.2.4.4.2.se pot utiliza în calculul de dimensionare
a instalaţiilor solare de preparare a apei calde de consum care vor fi amplasate în judeţele :ILFOV,
IALOMIŢA, TELEORMAN, TIMIŞ, DÂMBOVIŢA, ARGEŞ, PRAHOVA, CONSTANŢA, OLT,
MEHEDINŢI, DOLJ, VÂLCEA, BRĂILA, BUZĂU, GALAŢI, TULCEA, CARAŞ-SEVERIN,
ARAD, GORJ.
c) Determinarea temperaturilor de calcul ale schimbătorului de căldură:
tTP = t0 + (1 – CTB ) ( tE(13)-t0 )
tRP = t0 + ( 1 – CRB ) ( tE – t0 )
tTS = t0 + A (tE(13)- t0 )
tTS = t0
t0 – temperatura iniţială de la care începe încălzirea apei ( ºC )
tTP – temperatura agentului termic primar la intrarea în schimbătorul de căldură ( ºC )
tRP – temperatura agentului termic primar la ieşirea din schimbător ( ºC )
tTS – temperatura agentului termic secundar la ieşirea din schimbător ( ºC )
tBS – temperatura agentului termic secundar la intrarea în schimbător ( ºC )
- Parametrii A şi B se citesc : A din diagrama din fig. fig.2.4.4.1.. iar B din diagrama din
fig.2.4.4.4.

fig.2.4.4.4.

26
 Fig. fig.2.4.4.4.Diagrama pentru determinarea coeficientului B , funcţie
de debit şi suprafaţa panou.

- Valorile CT şi CR sunt indicate în tabelul din fig. fig.2.4.4.5.. funcţie de temperatura

iniţială, t0 – CT, pentru tur ;CR – pentru retur.

t0 oct.30 30 - 40 - 50 –
( ºC ) 40 50 60
CT 0,0121 0,0238 0,0268 0,0306
CR 0,0247 0,0275 0,0309 0,0353

Fig.2.4.4.5.

d) Calculul necesarului de apă caldă

Conform STAS 1478 / 80 sunt necesari 20 litri apă caldă de 60ºC sau 33 litri apă caldă de
40ºC, pentru un angajat pe un schimb de lucru.
Pe baza ipotezelor formulate la punctul 2.4.2. se determină consumul de apă caldă. Acest
consum Gc este redat în tabelul din fig.2.4.4.6.

Fig. 2.4.4.6.

Apă caldă 60˚C – schimbul I – orele: 7 – 15 ; 16 pers.X 20 l/pers.: 8h = 40 l/h

- schimbul II – orele: 15 – 23; 17 pers. X 20 l/pers.: 8h = 42,5 l/h
Apă caldă 40˚C – schimbul I – orele: 7 – 15 ; 16 pers.X 33 l/pers. : 8h = 66 l/h
- schimbul II – orele: 15 – 23; 17 pers. X 33 l/pers. : 8h = 70 l/h
Calculul necesarului de căldură pentru prepararea apei calde de 40˚C.
Variaţia necesarului de căldură necesar preparării apei calde este redat în fig. 2.4.4.7.
.

27
 Consum de apă caldă litri
Ora 60º 40ºC
6-7 40 66
7-8 40 66
8–9 40 66
9 – 10 40 66
10 – 11 40 66
11 – 12 40 66

28
 12 – 13 40 66
13 – 14 40 66
14 - 15 42,50 70
15 – 16 42,50 70
16 – 17 42,50 70
17 – 18 42,50 70
18 – 19 42,50 70
19 – 20 42,50 70
20 – 21 42,50 70
21 – 22 42,50 70
22 – 23 42,50 70
23 – 24 - -
24 – 1 - -
1–2 - -
2–3 - -
3–4 - -
4–5 - -
5–6 - -
Fig. 2.4.4.7.

- Schimbul I – 16 angajaţi
Gc = 16 X 33 l/pers.şi schimb = 528 l
Q = 528 ( 40 – 10 ) = 15840 kcal / schimb
- schimbul II – 17 angajaţi
Gc = 17 X 33 l/pers. şi schimb = 561 l
Q = 561 ( 40 – 10 ) = 16830 kcal / schimb

e) Calculul unghiului de amplasare a panourilor solare

Unghiul de înclinare a panourilor solare se determină funcţie de perioada de utilizare pentru
ca să obţinem eficienţa maximă a instalaţiei solare.
Poziţia corectă a panoului solar determină randamentul instalaţiei.
Panoul se montează totdeauna cu faţa la sud.Unghiul de înclinare al panoului, se recomandă
de către firme străine ( Ariston – Italia )să ia valori egale cu latitudinea localităţii respective cu o
abatere de ± 10º.
Unghiul de înclinare optim se alege funcţie de destinaţia instalaţiei :-pentru funcţionare
permanentă iarnă-vară unghiul ia valori mai mari, cca 45º, - pentru funcţionare sezonieră
( aprilie-septembrie ) unghiul ia valori mai mici.
Făcând media grafică a valorilor pentru fiecare lună separat – conform tabelului din
fig.2.4.4.8.,rezultă unghiul optim α de 26˚,

LUNA α˚ Ora
6 9 12 13 18
1 2 3 4 5 6 7
Aprilie 0 51 348 462 342 60
10 48 360 510 354 60

29
 20 45 372 534 366 56,4
30‫٭‬ 42 372 540 366 53,4
40 37,8 372 540 366 49,8
Mai 0 105 402 522 390 102
10 98,4 408 540 396 96
20‫٭‬ 88,8 426 552 414 87
30 80,4 402 552 396 79,2
40 70,8 390 537 384 70,8
Iunie 0 136 408 528 408 132
10 126 414 546 402 126
20‫٭‬ 112 408 552 396 111
30 100,8 402 552 396 105
40 87,6 390 537 390 93,6
Iulie 0 121,8 474 612 444 104,4
10 113,4 474 636 456 96
20‫٭‬ 100 468 648 480 84
30 89,4 468 648 456 73,2
40 76,8 450 636 438 61,8
August 0 78 420 588 402 45
10 72 438 624 426 42
20 66 456 648 438 36
30‫٭‬ 60 456 666 444 32,4
40 54 456 666 438 27
Septembrie 0 21,6 312 468 300 12
10 21,6 330 510 330 12
20 22,2 360 552 348 12
30 21,6 378 570 366 12
40‫٭‬ 21,6 384 588 372 12
Fig. 2.4.4.8.

Fig. 2.4.4.9.

30
 Pentru valoarea optimă a unghiului de înclinare a panoului solar (α = 26˚)s-au trasat curbele
cu densitatea radiaţiei solare globale, valori orare medii lunare ( pentru luna aprilie şi august ) în
kcal/m2 h – reprezentate în diagrama din fig. 2.4.4.9.
Din această diagramă se observă că valoarea maximă a radiaţiei solare globale, este la ora 12
şi se situează la cca 660 kcal/m2 h respectiv 770 W/m2 h în luna august şi la 540 kcal/m 2 h în luna
aprilie.
Valoarea medie a radiaţiei solare pentru perioada aprilie – august, este de cca 600 kcal/m 2h
respectiv de cca 700 W/m2 h.fig. 2.4.4.10.
Calculele se vor efectua în continuare cu această valoare medie a perioadei sezonului cald
pentru intensitatea ( densitatea ) radiaţiei sol

ORA
luna aprilie
luna august
Fig. 2.4.4.10.
f) Calculul suprafeţelor de panouri solare necesare

Datele iniţiale de calcul se regăsesc în subcapitolul”Premise de calcul”.

Pe baza studiilor INCERC şi INCREST se propun următoarele metode de calcul a
suprafeţelor panourilor solare :
1. Utilizînd relaţia :

B j  t0
G1 * c * ln
B j  tc (11)
S p  1,11
K
unde :

G1 = debitul de apă caldă în l/h

c = căldura specifică a apei
Bj = temperatura medie echivalentă a panoului solar în ºC
31
 BJ  A*I  te (12)
K

A = 0,92 – caracteristica termică a panoului solar;

I = intensitatea medie a radiaţiei solare 600 kcal/m2 h;
K = 9 kcal/m2h ºC – coeficient global de izolare termică a panoului solar;
te = +20 ºC – temperatura exterioară în luna mai la ora 14. S-a luat luna mai pentru
acoperire.
t0 = + 10 ºC – temperatura apei reci;
tc = 40ºC – temperatura apei calde de consum.

B j 0.92 * 600  20  81 ºC (13)

9
Considerând în exemplul nostru că sunt necesari 561 l/h apă caldă livrată de către panourile
solare, astfel încât să fie asigurat consumul maxim rezultă :

1,11* 561*1* ln 81  10 2 (14)

Sp  81 10 17,38 m
9
Ţinând cont de zona geografică de amplasare, se majorează suprafaţa panourilor cu 10% deci
:
SP = 19,118 m2≈ 20 m2 (15)

2. A doua metodă utilizează relaţia :

Qz
Sp  (16)
qr * * s

unde:

Qz = debitul zilnic de căldură necesar pentru încălzirea apei necesare celor 33 de

angajaţi ( 16 + 17 );
Qz = Qschimb I +Qschimb II
Qz = 15840 + 16830 = 32670 kcal/zi
η = randamentul ( eficienţa ) instalaţiei = 0,5;
ηs = eficienţa transmisiei termice în acumulatorul de apă caldă = 0,8;
qr = 6000 kcal/m2 zi – radiaţia medie zilnică a soarelui, în cele cca 10 ore cât se
consideră că razele solare au o eficienţă în instalaţia de captare.
În aceste condiţii se poate trece la calcularea suprafeţei panourilor solare.

32670
Sp 
6000 * 0.5 * 0.8
 13,6125 m2 (17)

majorată cu 10 % , Sp = 15 m2

Observaţii:
a) Se constată că prima metodă de calcul introduce un element – debitul de apă caldă
consumat într-o oră – care în cazul nostru nu este suficient de semnificativ.

32
 b) A doua metodă de calcul introduce necesarul de căldură zilnic pentru prepararea apei
calde de consum şi valoarea radiaţiei solare medii zilnice, din considerentul că valoarea radiaţiei
solare de 600 kcal/m2 h zilnic se referă numai la cca 10 ore de strălucire a soarelui ( cu toate că în
sezonul cald poate fi şi de 15 ore pe zi).Cu toate aceste aproximări,se recomandă utilizarea celei de
a doua metode de calcul care este mai acoperitoare.
Pentru cazul nostru, suprafaţa panourilor solare se alege de 15 m2.

g) Calculul acumulari de energiei solare captate

Încă din premisele de calcul s-au stabilit următoarele :

- instalaţia solară funcţionează sezonier ( aprilie – septembrie );
- unitatea funcţionează cu 33 angajaţi ( 16, 17 ), repartizaţi în două schimburi.
- durata medie zilnică de strălucire a soarelui este de 10 ore, faţă de consumul de
apă caldă care se desfăşoară pe 17 ore.
S-a asimilat sursa solară cu o sursă de radiaţii, capabilă să dea constant ( pe perioadă
de radiaţie ) o cantitate de căldură Qr .
Qr = Sp * qr (18)
unde:
Sp = 15 m2 – suprafaţa panourilor solare
qr = 600 kcal/m2 h – radiaţia medie orară a perioadei aprilie – septembrie.

Qr = 15 * 600 = 9000 kcal/h (19)

Cantitatea orară de căldură, primită de panourile solare este de 9000 kcal.Cantitatea orară de
căldură furnizată de către panourile solare este funcţie de eficienţa panourilor şi de randamentul
instalaţiei.
Qc = Qr * η * ηs = 9000 * 0,5 * 0,8 = 3600 kcal / h (20)

Valorile acumulărilor se găsesc în tabelul din tab 2.4.4.11.

Căldura furnizată Căldura Acumulare Total

de panoul solar consumată acumular
kcal
Ora Kcal/h Cumulat kcal/h Cumulat kcal
kcal kcal
1 2 3 4 5 6 7
6–7 - - 1980 1980 -1980
7–8 3600 3600 1980 3960 -360
8–9 3600 7200 1980 5940 1260
9 – 10 3600 10800 1980 7920 2880
10 --11 3600 14400 1980 9900 4500
11--12 3600 18000 1980 11880 6120

33
 12 – 13 3600 21600 1980 13860 7740
13 – 14 3600 25200 1980 15840 9360
14 --15 3600 28800 1980 17820 10980
15 – 16 3600 32400 2103,8 19924 12476
16 – 17 3600 36000 2103,8 22028 13973 13783
17 – 18 - 36000 2103,8 24131 11869
18 – 19 - 36000 2103,8 26235 9765
19 – 20 - 36000 2103,8 28339 7661,3
20 - 21 - 36000 2103,8 30443 5557,5
21 – 22 - 36000 2103,8 32546 343,75
22 – 23 - 36000 2103,8 34650 1350
23 – 24 - 36000 - 36000 -
24 – 1 - - - - -
1–2 - - - - -
2–3 - - - - -
3–4 - - - - -
4–5 - - - - -

tab. 2.4.4.11.
Aşa cum se vede în calculul prezentat în tabel – totalul volumului de acumulare de căldură
este de 13782,5 kcal ceea ce reprezintă 38,28 % din capacitatea de căldură necesară pentru
consumul zilnic ( 36000 ).
Aceasta înseamnă că dacă consumul zilnic de apă caldă de 40˚C este de :
33 X 33 = 1089 litri
şi volumul de acumulare reprezintă 38,28 % atunci volumul boilerelor de acumulare va fi :
1089 X 38,28 % = 416,86 litri
Pentru acest volum de acumulare se va alege un boiler de 500 litri.
Pentru a se păstra temperatura apei calde acumulată în acest rezervor, acesta va fi izolat cu
vată minerală cu o grosime de 100 mm.

h) Circuitul primar

Pompa din circuitul primar sau circuitul solar – care vehiculează apa prin ţevile panoului
solar se va dimensiona pentru un debit caloric al panourilor cu Δt = 5˚C
Pompa din circuitul secundar se va alege funcţie de debitul caloric cu un Δt = 40 – 10 = 30˚C
Schema instalaţiei solare cu circulaţie prin gravitaţie.

34
 1 – Panou solar. 2.- Rezervor de acumulare. 3.- Rezervor de acumulare cu încălzire suplimentară. 4.- Rezervor
de înălţime pentru apă rece.
Fig. 2.4.4.12.

Între colectorul principal al panoului solar ( situat la partea superioară a panoului ) şi racordul
de ieşire a apei reci din rezervorul de acumulare, se recomandă o distanţă de cca 600 mm.
Pentru schema din fig. 2.4.4.12.de montaj şi funcţionare prin gravitaţie se recomandă
alegerea diametrului ţevilor de circulaţie a apei, funcţie de distanţele H şi M aşa cum rezultă din
tabelul. 2.4.4.13.
Suprafaţa panourilor
Hm 5 m2 10 m2
M – în m M – în m
1,5 3 7,5 1,5 3 7,5
0,3 1” 1” 1,1/4” 1,1/2” 1,1/2” 1,1/2”
1,5 1” 1” 1” 1,1/4” 1,1/4” 1,1/4”
3,0 1” 1” 1” 1” 1” 1,1/2”
tab. 2.4.4.13.
Ţevile se montează înclinate în sus, pentru a evita formarea sacilor de aer pe traseu.
Distribuitoarele şi colectoarele panourilor solare trebuie să aibă o pantă continuă pentru
scurgerea apei de la teul de legătură cu ţevile care leagă panoul solar de rezervorul de acumulare.
Pentru instalaţiile solare mari şi totodată când rezervorul de acumulare nu poate fi montat la
înălţime mai mare decât panourile solare, circulaţia apei se va realiza prin pompe.
Asigurarea funcţionării pompei de circulaţie numai în perioadele necesare se face printr-un
sistem de automatizare cu termostatare.
Dacă panourile solare sunt montate deasupra rezervorului de acumulare este necesară
prevederea unei clapete ( ventil ) de reţinere pe conducta de legătură, pentru a împiedica circulaţia
inversă a apei.
i) Suprafaţa de captare
Suprafaţa de captare SP rezultă din relaţia :

GT 2
Sp  m (21)
80

35
 Corespunzând unui factor de recuperare energetică

F = 0,72

F – este raportul dintre cantitatea de căldură furnizată de instalaţia solară şi necesarul cerut de
consumatori.
Valoarea F = 0,72 corespunde unui minimum de energie înglobată şi energie în exploatare.

j) Schimbătoarele de căldură.

 Debitele de agent termic pe circuitul primar Gp şi secundar Gsec se determină cu relaţiile :

Gp = 30 Sp ( l/h ) (22)

Gsec = 0,1 GT ( l/h) (23)

 Temperaturile de calcul ale schimbătoarelor de căldură se aleg astfel:

- TTP – temperatura agentului din circuitul primar la intrarea în schimbător = + 53,2˚C
- TRP – temperatura agentului din circuitul primar la ieşirea din schimbător = 43,75˚C
- TTS – temperatura agentului din circuitul secundar la ieşirea din schimbător =
+50,82˚C
- TRS – temperatura agentului din circuitul secundar la intrarea în schimbător = 15˚C

Valorile temperaturilor au fost determinate pe baza datelor din Metodologia INCERC,

corespunzătoare parametrilor :
Gp
 30l / m 2 şi F = 0,72 (24)
Sp

Suprafaţa schimbătoarelor se stabileşte cu relaţiile obişnuite de calcul pentru aparatele de tip

IPB ( S ) cu ţevi de alamă, fabricate de ICMA – BUCUREŞTI
La stabilirea valorii coeficientului de transmisie

K 1 (kcal / m 2 hC )
1  1  1   2 (25).
1  2 1 2

Se ia
1  2
  0.000261 (26)
1 2
în care:
δ1, δ2 – grosimea peretelui ţevii respectiv a stratului de piatră depusă ( m );
λ1, λ2 – coeficientul de conductivitate al acestor materiale ( kcal/m2 h ˚C.
În relaţia de calcul a suprafeţei schimbătorului
36
 Qh
S sch  (m 2 ) (27)
  K  t med

în care:
Qh = Gp ( TTP – TRP ) = Gsec ( TTS – TRS ) ( kcal/h )
φ = coeficientul de utilizare a suprafeţei schimbătorului = 0,87

(TRP  TRS )  (TTP  TTS )

t  10.5C
med (TRP  TRS ) (28)
2.3log
(TTP  TTS )

k) Acumulatoare de apă caldă.

 Se trasează curba clasată a consumurilor de apă pe 24 ore.
Pentru clădiri de locuit nu se consumă apă caldă în intervalul 000 – 500.
La ansambluri de locuinţe de alte mărimi, clădiri social – culturale sau anexe sociale din
industrie, repartiţia orară a consumului se stabileşte de proiectant, corespunzător cu condiţiile
funcţionale specifice obiectivului proiectat.
 Se trasează dreapta debitelor de apă cumulată pe circuitul secundar Σ0,1G T pentru 10
ore de funcţionare a pompelor în intervalul 7,30 – 17,30.
Această dreaptă se translatează până ce se realizează un singur punct de contact cu curba
consumurilor.
Diferenţa maximă pe verticală între cele două curbe exprimă pe scara ordonatelor, volumul
acumulării.

l) Conductele circuitelor primar şi secundar.

Dimensionarea conductelor se face pe baza debitelor stabilite cu relaţiile de punctul 7.4.
Pierderile de sarcină se calculează la vitezele de circulaţie economice, recomandate pentru
instalaţiile de alimentare cu apă caldă din ţevi zincate.

m) Pompele de circulaţie.
Caracteristicile pompelor se aleg corespunzător cu Gp sau Gsec şi pierderile de sarcină din
panourile de captare, schimbătoare şi conducte.
Pierderile de sarcină în panourile de captare se consideră h = 25 mm H2O/ panou.

n) Vasul de expansiune.
În cazul în care circuitul primar se dotează cu vas de expansiune închis, dimensionarea se
face conform STAS – 7132/80: „ Măsuri de siguranţă la instalaţiile de încălzire centrală cu apă cu
temperaturi de max. + 115˚C „.
Pentru instalaţii mici cu GT ≤ 50 m3/zi se poate lua volumul vasului VEX = 6 ÷ 8 % Vinst
În care Vinst este volumul de apă al circuitului primar.

2.4.5. Exemplu de calcul

Anexe sociale pentru 33 angajaţi pe zi repartizaţi în 2 schimburi de lucru.Date de proiectare:
- Clădirea este amplasată în oraşul Timişoara.
- Intervalul de funcţionare a instalaţiei de preparare a apei calde : 7 luni / an ( aprilie
– octombrie ).
37
 - Panourile de captare sunt amplasate pe acoperişul clădirii, înclinate la 40º şi
orientate spre sud.
- Consumul zilnic de apă de 50ºC, conform relaţiei de la punctul 7.2.b.

GT = 1,1*np * qp ( l/zi ) (29)

np = 33 persoane
qp = 45*1,28 = 57,6 l/zi pers. qp= 58 l/zi pers.
GT = 1,1*33*58 l/zi
GT = 2105 l/zi

- Temperatura de livrare a apei calde la consumator se ia tc = + 50 ºC.

- Temperatura apei reci de alimentare, în circuitul secundar, se ia t0 = + 15 ºC.

1) Determinarea suprafeţei de captare Sp

GT
Sp = (30)
30
Sp= 2105 / 30 = 70 m2 (31)

2) Determinarea debitului specific al agentului termic primar :

GP = Sp * 30 l/ h (32)
GP = 70*30 = 2100 l/ h

În funcţie de valoarea lui t0, din tabelul 8.4.3. rezultă:

3) Valoarea medie anuală (tEm) a temperaturii echivalente (t E) pentru unghiul de
înclinare al panourilor de captare de 40º cu orientarea sud.

4) Valoarea medie anuală a temperaturii echivalente la ora 13 (t E(13) )

tE(13) = 114,5ºC
5) Determinarea factorului de recuperare energetică anuală F
t Em  t0
F (S p )  A (33)
tc  t0
- în care valoarea lui A , se citeşte din fig.8.4.1.în funcţie de raportul GT/Sp
A = 0,58
85  15
F ( S p )  0.58  1.16 (34)
50  15
6) Determinarea debitelor de agent termic pe circuitul primar şi pe circuitul secundar:

GP= 30* Sp (35)

GP = 30 * 70 = 2100l/h
GSEC = GT/N (36)
-din fig. 8.4.3. rezultă N = 10
GSEC= 2100 / 10 = 210 l/h
7) Determinarea temperaturilor de calcul ale schimbătorului de căldură :
38
 tTP= t0 + ( 1- CTB )(tE(13)- t0 ) (37)
tRP= t0 + ( 1- CRB )(tE(13) – t0 ) (38)
tTS = t0 + A( tE(13) – t0 ) (39)
tRS = tO (40)
unde:
- t0 = 15ºC
- A din fig. 8.4.1. A= 0,58
- B din fig.8.4.4. B= 20
- CT din fig.8.4.5. CT = 0,01214
- CR din fig.8.4.5. CR = 0,0247
- Valoarea tE(13)= 85 din fig. 8.4.3.
tTP = 15+( 1 – 0,01214*20)(85 – 15 )
tTP = 68 ºC
tRP = 15 + ( 1 – 0,0247 *20 )(85 – 15 )
tRP = 50,42ºC
tTS = 15+0,58(85 – 15 )
tTS = 55,6ºC
tRS = 15ºC
8) Determinarea tipului de schimbător de căldură se face cu ajutorul valorilor G P;
GSEC,tTP, trp, tTS şi tRS rezultate din punctele 6. şi 7.
9) Determinarea volumului rezervoarelor de acumulare se efectuează conform
instrucţiunilor.,rezultând V AC = 1900 l.

ORA 05.iun 06.iul 07.aug 08.sep 09.oct 10.nov 11.dec dec.13 13-14
% 0 5,5 5,5 5,5 5,5 5,5 5,5 5,5 5,5

ORA 14-15 15-16 16-17 17-18 18-19 19-20 20-21 21-22 22-23 23-24
% 5,5 5,84 5,84 5,84 5,84 5,84 5,84 5,84 9,62 0

39
 2.4.6.Întreţinerea panourilor solare.

Instalaţia solară pune cam aceleaşi probleme de întreţinere ca şi o instalaţie de încălzire

centrală sau o instalaţie de preparare a apei calde de consum.
Probleme deosebite ridică panourile solare, respectiv:
- întreţinerea zilnică ( curăţirea geamurilor de praf şi depuneri );
- refacerea etanşietăţii geam – carcasă şi verificarea săptămânală;
- înlocuirea geamurilor sparte;
- verificarea şi eventuala înlocuire a izolaţiei din carcasă – anual;
- verificarea şi eventuale înlocuiri a racordurilor din furtun ;
- verificarea şi realizarea pantelor de scurgere a apei şi a evacuării aerului din panou şi din
conductele de legătură.

2.5. Evaluarea eficienţei captării energiei solare.

2.5.5.1.Eficienţa financiară.
- Calculul teoretic
Pornind de la premisa că prepararea energiei termice prin captarea energiei razelor solare
economiseşte combustibil natural, este firesc să se determine care va fi preţul combustibilului
economisit.
Preţul unitar ( lei/tcc ) al combustibilului economisit se va determina cu formula :

P  1  I  Ca 
 
(41)
E n 
în care :
E = economisirea anuală de combustibil realizată de instalaţie ( în tcc/an );
I = valoarea totală a investiţiei ( în lei );
40
 n – durata normată de funcţionare a instalaţiei ( în ani );
Ca = costurile anuale pentru asigurarea funcţionării instalaţiei ( exclusiv amortismentul
instalaţiei ).
Cantitatea anuală de combustibil economisită ( E ) se poate determina pe baza relaţiei :

E f * 0.143
E (42)
Rc
în care :
Ef = energia furnizată de instalaţie ( în Gcal )
Rc = randamentul de captare a energiei termice în centralele termice pe combustibil lichid =
0,8
0,143 = 1/7 Gcal / Tcc (43)
2.5.2.Eficienţa energetică
Soluţia energetică de preparare a energiei termice prin captarea energiei solare are ca scop
asigurarea condiţiilor de desfăşurare normală a unei activităţi productive fără să se apeleze la o
sursă energetică clasică de tipul combustibililor.
Energia razelor solare este inepuizabilă şi constituie o sursă veşnică.Aceasta nu înseamnă
însă că energia captată şi utilizată poate fi considerată gratuită. Pentru captarea energiei razelor
solare şi transformarea ei în energie utilizabilă ( termică sau electrică ) sunt necesare utilaje şi
instalaţii care încorporează în ele energie, şi în cele mai multe cazuri energie conţinută în
combustibili superiori care au fost utilizaţi fie ca materii prime fie ca generatori de energie.
Privită din acest punct de vedere decizia de adoptare a unei soluţii de captare şi utilizare a
energiei solare trebuie să se bazeze pe un calcul analitic al economiei totale de combustibil pe
întreaga durată de funcţionare – economie ce se poate determina cu ajutorul următoarei relaţii :

(n * E f  nE c  E i ) * 0.143
Et  (44)
Rc
în care :
Ec = energia consumată pentru funcţionarea instalaţiei;
Ei = energia înglobată în materiale ce intră în componenţa instalaţiei;
În această accepţiune de abordare a eficienţei captării şi utilizării energiei solare se poate
cuprinde şi „ durata de recuperare energetică „ a efortului de investiţii cu formula :

Ei
D.R.E.  (45)
Et
Durata de recuperare energetică a investiţiei informează numai despre timpul în care s-ar
putea recupera energia consumată în materialele puse în opera de investiţie, din economia de
combustibil ce se realizează prin funcţionarea instalaţiei.Investiţia însă , înseamnă nu numai
consum de materiale ce înglobează energie , ci şi consum de manoperă, beneficiile întreprinderilor
furnizoare şi timpul necesar.
Din aceste motive sistemul de informaţii trebuie să cuprindă şi „ durata de recuperare
financiară „ a investiţiei indicator ce se poate calcula cu ajutorul formulei:
I
D.R.F  (46)
ef
în care:
ef = economia financiară anuală ce se obţine prin înlocuirea soluţiei energetice pe centrale
termice cu combustibil clasic ( păcură, gaz metan, cărbune )

ef = Vc+Ct (47)

41
 în care
Vc = valoarea economiei anuale de combustibil determinată pe baza preţului unitar extern şi a
cursului de revenire de X lei/$
Ct = costuri anuale de funcţionare a unei centrale termice, pe combustibil clasic de
dimensiune corespunzătoare cantităţii de combustibil economisit.

2.5.3. Eficienţa valutară

Determinarea eficienţei valutare urmăreşte să scoată în evidenţă nivelul de competivitate al
soluţiei energetice bazată pe captarea energiei solare, în raport cu soluţia energetică bazată pe
combustibil clasic.Interesul naţional căruia îi este subordonată soluţia de captare a energiei solare îl
constituie aportul la îmbunătăţirea balanţei de plăţi la nivelul economiei naţionale prin diminuarea
importului de combustibil.În această ordine de idei este necesar să se determine următoarele:
a) Aportul valutar net anual sau economia netă de valută ce se va obţine anual prin înlocuirea
combustibilului din import cu energia captată de la soare.
E
A.V .N .  t * Pe (48)
n
în care:
A.V.N. = aport valutar net
P = preţ unitar extern al combustibilului lichid ( $/tonă)
b) Efortul financiar pentru economisirea unei unităţi valutare = cursul de revenire ( C.R)
Cp
C.R.  (49)
E * Pe
în care :
Cp = costul anual al energiei termice produse în instalaţia solară ( lei )
E = economia anuală de combustibil
Pe = preţul unitar extern al combustibilului lichid ( $/tonă ).

2.5.4.Concluzii
Cu toate că în actuala conjunctură de criză mondială economică , financiară şi energetică ,
problema prioritară este aceea a găsirii resurselor de ieşire din criză, deci a utilizării oricăror
resurse interne de care dispunem – utilizarea energiei solare este eficientă economic şi financiar şi
în mod deosebit energetic.
Durata de recuperare energetică a energiei înglobate în aceste lucrări se situează până la 4
ani.
Capitolul 3
STRATEGII POSIBILE DE APLICAT ÎN DOMENIUL ENERGIEI ELERCTRICE

Situaţia pe plan mondial şi naţional

Ca urmare a crizei energetice conjugate cu criza economică mondială, toate statele lumii şi-
au reconsiderat strategiile în domeniul energeticii.
La lucrările conferinţelor mondiale a energiei s-au formulat direcţiile prioritare de dezvoltare
energetică.Din aceste categorii de strategii fac parte :
- restructurarea consumului;
- reconsiderarea priorităţilor de investiţii energetice;
- promovarea surselor neconvenţionale de energie.
Atît din lucrările conferinţelor mondiale a energiei cât şi din indicaţiile privind balanţa
energetică, se desprind următoarele strategii posibile şi necesare de aplicat în perioada ce urmează.
a) Este necesară analizarea proceselor tehnologice cu consumuri mari de energie în scopul
alegerii acelor tehnologii care au consumuri minime.Se vor elimina procesele şi fazele tehnologice
42
intermediare, reorientând producţia industrială spre sectoare şi produse cu consumuri energetice
înglobate minime.
Se pot lua măsuri pentru aplicarea unor tehnologii care să asigure folosirea raţională a
căldurii, economisirea şi recuperarea acesteia , orientarea producţiei spre sectoare şi produse cu un
consum redus de energie.
b) Deoarece o serie de produse, vândute la export, au consumuri mari de energie, înglobată,
iar veniturile realizate nu echivalează cu veniturile care s-ar putea obţine prin exportul
combustibilului consumat pentru acest produs , apare ca necesară analiza eficienţei acestor
produse.Analize de acest gen sunt necesare pentru o serie de produse energo-intensive , oferite la
export, exemplu : sticlă, cauciuc, mase plastice etc.
c) Creşterea gradului de izolare termică a clădirilor, cu realizarea unui K = 0,5 kcal/m 2h˚C şi
optimizarea iluminatului natural, funcţie de pierderile de căldură şi insolaţie, prin elementele de
construcţii.
d) Economisirea de energie prin îmbunătăţirea parametrilor de consum, a aparatelor şi a
instalaţiilor. Producătorii de aparate, utilaje şi instalaţii să fie obligaţi să marcheze randamentele
proprii.
e) Extinderea încălzirii prin termoficare, iar pentru evitarea risipei este necesară
contorizarea căldurii la consumator şi reglarea temperaturii prin termostat.
f) Urgentarea realizării programului de centrale nuclearo-electrice.
g) Realizarea de microhidrocentrale.
h) În balanţa de energie primară să fie inclusă şi energia solara .

3.1. Avantajele utilizarii energiei solare

Panourile solare, ce sunt formate din celule fotovoltaice fig.3.1. s-au impus pentru că sunt
modulare şi uşoare, nu au părţi aflate în mişcare, nu au impact negativ asupra mediului
înconjurător şi necesită o întreţinere minimală. Un alt avantaj este că pot fi folosite, cel puţin
teoretic, în orice loc de pe glob, putând fi o soluţie pentru zonele în are accesul este mai dificil
şi unde nu există electrificare.

fig.3.1.
Deasemenea, din punct de vedere economic, folosirea celulelor fotovoltaice este
avantajoasă deoarece acestea au o durată de utilizare lungă (sunt garantate pentru 25 - 30 ani)
şi au costuri de întreţinere scăzute.

3.2. PANOUL SOLAR

3.2.1. Generalităţi
Celulele fotovoltaice, cunoscute şi sub denumirea de "celule solare", sunt folosite în
viaţa de zi cu zi la calculatoare de buzunar, la ceasuri de mână dar şi în sisteme mai mari, cum

43
este de exemplu un grup de panouri solare montate pe acoperişul unei clădiri pentru a
alimentarea acesteia cu energie electrică.
Deşi primele dispozitive electrice bazate pe energia solară au apărut prin anii 1880, putem
spune că celulele fotovoltaice, în forma pe care o cunoaştem şi azi, au fost inventate în anii 1950,
de laboratoarele Bell (U.S.A.) pentru a fi folosite în cadrul unor programe spaţiale.
Efectul fotoelectric este procesul fizic de bază prin care o celulă fotovoltaică converteşte
lumina solară în electricitate. în 1839, Edmond Becquerel a descoperit procesul utilizării luminii
soarelui pentru a produce un curent electric într-un material solid. însă a fost necesar mai mult
de un secol pentru a înţelege cu adevărat acest proces. Oamenii de ştiinţă au învăţat în cele
din urmă că efectul fotoelectric sau fotovoltaic (FV) determină anumite materiale să
convertească energia luminoasă în energie electrică la nivel atomic. Când lumina străluceşte pe o
celulă fotovoltaică, ea poate fi reflectată, absorbită, sau să treacă direct prin material. însă numai
lumina absorbită generează electricitate.
Energia luminii absorbite este transferată electronilor din atomii celulei fotovoltaice. Cu
energia lor de curând acumulată, aceşti electroni scapă de pe poziţiile lor normale din atomii unui
material fotovoltaic semiconductor şi devin parte din fluxul electric, sau curent, într-un circuit
electric. O trăsătură electrică specială a celulei fotovoltaice - ceea ce denumim noi un "câmp
electric intrinsec" - furnizează forţa, sau tensiunea, necesară conducerii curentului printr-o
"sarcină" externă, cum este un bec luminos.
Pentru a induce câmpul electric intrinsec în cadrul unei celule fotovoltaice fig.3.2., se pun
în contact unul cu altul două straturi de materiale semiconductoare oarecum diferite. Un strat
este un semiconductor de "tipul n" cu o abundenţă de electroni, care au o sarcină electrică
negativă. Celălalt strat este un semiconductor de "tipul p" cu o mulţime de "goluri", care au o
sarcină electrică pozitivă.

Fig. 3.2.

Deşi ambele materiale sunt neutre din punct de vedere electric, siliciul de tipul n are electroni
în exces, iar siliciul de tipul p are goluri în exces. Suprapunerea acestora creează o joncţiune p/n la
interfaţa lor, creând prin aceasta un câmp electric.
Când materialele de siliciu de tipuri n şi p vin în contact, electronii în exces trec din partea
tipului n în partea tipului p. Rezultatul este o construire a unei sarcini pozitive de-a lungul laturii
tipului n a interfeţei şi o realizare a unei sarcini negative de-a lungul laturii tipului p.
Din cauza fluxului de electroni şi a golurilor, cei doi semiconductori se comportă ca o
baterie, creând un câmp electric la suprafaţa unde se întâlnesc, ceea ce se numeşte joncţiunea
p/n. Câmpul electric face electronii să se mişte dinspre semiconductor către suprafaţa
negativă, unde devin disponibili pentru circuitul electric, în acelaşi timp, golurile se mişcă în
direcţia opusă, către suprafaţa pozitivă, unde aşteaptă electronii care sosesc.
Cel mai obişnuit mod de a confecţiona materialele de siliciu de tipul p ("pozitiv") şi n
("negativ") ce vor deveni în cele din urmă celulele fotovoltaice (FV) care produc electricitatea
44
solară , este prin adăugarea unui element siliciului, care fie are un electron în plus, fie îi lipseşte un
electron. Acest proces de adăugare a unui alt element se numeşte dopare.
"Celula" solară este unitatea de bază a unui sistem solar. Cele mai des întâlnite celule solare
generează aproximativ 0,5 V, dar ele se pot conecta în serie sau în paralel pentru a putea furniza
curentul şi tensiunea necesară. Mai multe celule solare conectate între ele formează un modul
solar, mai multe module solare conectate între ele formează un panou solar, iar mai multe
panouri solare formează o reţea. Tipic, modulele şi panourile solare furnizează o tensiune de 12
sau 24 V, iar curentul furnizat (e vorba de curent continuu) este în funcţie de numărul şi modul
de conectare a celulelor solare.
în cele mai simple sisteme ce folosesc celule fotovoltaice curentul continuu este folosit
direct, dar în cazul unor aplicaţii în care este nevoie de curent alternativ se va utiliza un invertor,
care va converti curentul continuu produs de celulele solare în curent alternativ.

3.3. Materiale folosite

Celulele solare pot fi făcute dintr-o serie de materiale semiconductoare. în cele ce urmează,
se va discuta despre:
> Siliciu (Si) - inclusiv Si monocristalin, Si multicristalin şi Si amorf
> Membrane subţiri policristaline - inclusiv diseleniura de cupru indiu (CIS),
telurură de cadmiu (CdTe) şi siliciu cu membrană subţire.
> Membrane subţiri monocristaline - inclusiv material de eficienţă înaltă cum
este arseniura de galiu (GaAs)
Aspectele care vor fi acoperite sunt caracterul cristalin, absorbţia, zona de energie
interzisă şi complexitatea fabricaţiei.
Caracterul cristalin al unui material indică cât de perfect sunt ordonaţi atomii în structura
cristalului. Siliciul, la fel ca şi alte materiale semiconductoare cu celule solare, poate să apară în
diverse forme: monocristalin, multicristalin, policristalin sau amorf. în cadrul unui material
monocristalin, atomii ce alcătuiesc cadrul cristalului se repetă într-o manieră foarte regulată,
ordonată de la un strat la altul. Dimpotrivă, într-un material compus din numeroase cristale mai
mici, aranjamentul ordonat este afectat când trecem de la un cristal la altul. O schemă de
clasificare pentru siliciu tab 3.1. foloseşte o mărime aproximativă a cristalului şi cuprinde de
asemenea metodele care se folosesc în mod tipic la creşterea sau depunerea unui astfel de material.

Tip de siliciu Prescurtar Intervalul de Metoda de

e mărime a cristalului depunere

Siliciu sc-Si >10 cm Zonă de flotare

monocristalin Czochralski

Siliciu Mc-Si 1 mm - 10 cm Turnare, foaie,

multicristalin bandă plată

Siliciu pc-Si 1mm Depunere de

policristalin vapori chimici

Siliciu mc-Si <1 mm Depunere de

microcristalin plasmă

Tab. 3.1.

45
 Coeficientul de absorbţie a unui material indică cât de departe poate lumina ce are o lungime
de undă specifică (sau energie) să penetreze materialul înainte de a fi absorbită. Un coeficient mic
de absorbţie înseamnă că lumina nu este absorbită uşor de material. Din nou, coeficientul de
absorbţie a unei celule solare depinde de doi factori: materialul ce alcătuieşte celula şi lungimea
de undă sau energia luminii absorbite. Materialul cu celulă solară are o muchie abruptă a
coeficientului său de absorbţie. Motivul este acela că lumina a cărei energie este sub zona de
energie interzisă a materialului nu poate elibera un electron, şi astfel, nu este absorbită.
Zona de energie interzisă a unui material semiconductor este o cantitate de energie. Mai
exact, este energia minimă necesară pentru a mişca un electron din starea sa legată în interiorul unui
atom către o stare liberă. Această stare liberă este aceea în care un electron poate fi implicat în
conductie. Nivelul de energie mai joasă a unui semiconductor se numeşte "bandă de valenţă". Iar
nivelul de energie mai înaltă în care un electron este liber să se mişte se numeşte "bandă de
conductie". Zona de energie interzisă (notată adesea cu E9) este diferenţa de energie între banda de
conductie şi banda de valenţă.
Părţile cele mai importante ale unei celule solare sunt straturile semiconductoare
fig.3.3., pentru că aici sunt eliberaţi electronii şi se creează curentul electric -este zona activă
"unde se desfăşoară acţiunea". Se folosesc mai multe materiale semiconductoare diferite pentru a
face straturile în tipuri diferite de celule solare, iar fiecare material are avantajele şi neajunsurile
sale.

Fig. 3.3. Structura unei celule solare

Costul şi complexitatea fabricaţiei pot varia pentru aceste materiale şi structuri de

dispozitive în funcţie de mulţi factori, inclusiv depunerea într-un mediu de vid, cantitatea şi
tipul materialului utilizat numărul de paşi implicaţi, nevoia de a muta celulele în diferite
camere de depunere şi altele.
O celulă solară tipică constă dintr-un înveliş de sticlă sau plastic sau un alt tip de înveliş, un
strat împotriva reflecţiei, un contact frontal care permite electronilor să intre într-un circuit, un
contact posterior care le permite să închidă circuitul şi straturile semiconductoare pe care
electronii îşi încep şi îşi încheie călătoria. Fig.3.4.

46
 Fig. 3.4. Straturile unei celule solare

Dispozitivele fotovoltaice pot fi confecţionate din diverse tipuri de materiale

semiconductoare, depuse sau aranjate în diverse structuri, pentru a produce celule solare care au
o performanţă optimă.
Principalele trei tipuri de materiale folosite la celulele solare: primul tip este siliciul, care
se poate fi folosit în diverse forme, inclusiv monocristalină, multicristalină şi amorfă. Al doilea tip
sunt membranele subţiri policristaline, cu dezbaterea specifică a diseleniurii de cupru indiu
(CIS), telurură de cadmiu (CdTe) şi siliciu cu membrană subţire. în cele din urmă, al treilea
tip de material este membrana subţire monocristalină, concentrându-ne în special pe celulele
confecţionate cu arseniură de galiu.
Siliciul - folosit pentru a realiza unele dintre primele dispozitive fotovoltaice (FV) - încă
mai este cel mai popular material pentru celulele solare. Depăşit numai de oxigen, siliciul este
de asemenea al doilea cel mai bogat element din scoarţa pământului. Totuşi, pentru a fi util ca
material semiconductor la celulele solare, siliciul trebuie rafinat la o puritate de 99,9999%.
Un atom de siliciu are 14 electroni, însă aranjamentul lor orbital natural permite numai celor
mai îndepărtaţi patru electroni să fie daţi, acceptaţi sau împărtăşiţi cu alţi atomi. Aceşti patru
electroni cei mai îndepărtaţi, numiţi electroni de valenţă, joacă un rol foarte important pentru
efectul fotoelectric.
Numere mari de atomi de siliciu se leagă între ei cu ajutorul electronilor de valenţă pentru
a forma un cristal. într-un solid cristalin, fiecare atom de siliciu în mod normal împărtăşeşte unul
din cei patru electroni de valenţă printr-o legătură covalentă cu fiecare din cei patru atomi de
siliciu învecinaţi. Corpul solid constă deci în unităţi de bază de cinci atomi de siliciu: atomul iniţial
plus ceilalţi patru atomi cu care împărtăşeşte electronii de valenţă.
Cristalul solid de siliciu este astfel alcătuit dintr-o serie regulată de unităţi de cinci atomi
de siliciu. Acest aranjament fix şi regulat de atomi de siliciu este cunoscut sub numele de reţea
cristalină.
La siliciul monocristalin, structura moleculară - care este aranjamentul atomilor în material
- este uniformă, deoarece întreaga structură este crescută din acelaşi cristal. Această
uniformitate este ideală pentru transferul eficient al electronilor prin material. Pentru a realiza o
celulă FV eficientă, totuşi, siliciul trebuie "dopat" cu alte elemente pentru a-l face de tipurile n şi
p. Procesul de dopare, care creează aceste materiale, introduce un atom al altui element în
cristalul de siliciu pentru a-i modifica proprietăţile electrice. "Dopantul", care este elementul
introdus, are fie trei, fie cinci electroni de valenţă - care sunt cu unul în plus sau în minus faţă
de cei patru ai siliciului fig.3.5.
înlocuirea unui atom de siliciu cu un atom de fosfor (cu cinci electroni de valenţă) într-
un cristal de siliciu lasă un electron suplimentar, nelegat, care este relativ liber să se mişte în jurul
cristalului.

47
 Fig.3.5. Doparea siliciului

Atomii de fosfor, care au cinci electroni de valenţă, se folosesc la doparea siliciului de

tipul n, deoarece fosforul îşi oferă al cincilea electron al său. Un atom de fosfor ocupă acelaşi loc
în reţeaua cristalină ocupat înainte de atomul de siliciu pe care l-a înlocuit. Patru dintre electronii
săi de valenţă preiau responsabilităţile de legare ale celor patru electroni de valenţă ai siliciului pe
care îi înlocuiesc. însă al cincilea electron de valenţă rămâne liber, fără să aibă responsabilităţi de
legare. Când atomii de fosfor înlocuiesc siliciul într-un cristal, rămân disponibili mulţi electroni
liberi.
Metoda cea mai obişnuită de dopare este aplicarea unui strat de material de siliciu cu fosfor
şi apoi încălzirea suprafeţei. Acest lucru permite atomilor de fosfor să se răspândească în siliciu.
Temperatura este apoi redusă astfel încât rata difuziei scade la zero. Alte metode de introducere a
fosforului în siliciu include difuzia gazoasă, un proces de aplicare prin pulverizare a unui
dopant lichid şi o tehnică prin care ionii de fosfor sunt conduşi în mod precis către suprafaţa
siliciului.
Siliciul de tipul n dopat cu fosfor nu poate forma un câmp electric de unul singur. Mai este
necesar siliciu de tipul p. Borul, care are numai trei electroni de valenţă, se foloseşte la doparea
siliciului de tipul p. Borul se introduce în timpul procesării siliciului când siliciul este purificat
pentru utilizare la dispozitivele fotovoltaice. Când un atom de bor ia o poziţie în reţeaua cristalină
care a fost ocupată înainte de un atom de siliciu, unei legături îi va lipsi un electron. Cu alte
cuvinte, există un gol încărcat pozitiv suplimentar.
Siliciul semicristalin constă în mai multe cristale mai mici sau granule, care introduc
limite. Aceste limite împiedică fluxul de electroni şi îi încurajează să se recombine cu golurile
şi reduce puterea la borne a celulelor solare. Totuşi, siliciul semicristalin este mult mai ieftin de
produs decât siliciul monocristalin. Aşadar, cercetătorii lucrează pentru alte căi de a minimiza
efectele limitelor de granulaţie.
Siliciul monocristalin. Pentru a crea siliciu într-o stare monocristalină, trebuie mai întâi să se
topească siliciu de puritate înaltă. Apoi este făcut să se reformeze sau să se solidifice foarte încet în
contact cu un "nucleu" de cristalizare monocristalin. Siliciul se adaptează la tiparul nucleului
monocristalin pe măsură ce se bobinează şi se solidifică treptat. Se pot utiliza mai multe procese
diferite pentru a creşte un buld de siliciu monocristalin.
Tehnica cu cea mai largă utilizare la fabricarea siliciului monocristalin este procesul
Czochraiski, în care un nucleu de siliciu monocristalin intră în contact cu partea superioară a
siliciului topit. Pe măsură ce nucleul este ridicat uşor, atomii siliciului topit se solidifică
după modelul nucleului şi expandează structura monocristalină.
După creşterea blocului de siliciu, acesta trebuie tăiat în tablete subţiri pentru procesarea
ulterioară în celulele FV.

48
 Odată ce se produc tijele monocristaline, fie prin metoda Cz, fie ZF, ele trebuie tăiate felii sau
cu ferăstrăul pentru a forma tablete subţiri. O astfel de ferăstruire, totuşi, pierde până la 20% de
siliciu bun sub formă de rumeguş, cunoscut sub numele de "tăietură". Tabletele subţiri rezultante
sunt apoi dopate pentru a produce câmpul electric necesar. Ele sunt tratate apoi cu un înveliş
pentru a reduce reflecţia şi placate cu contacte electrice pentru a forma celule FV funcţionale.
Deşi tehnologia siliciului monocristalin este bine dezvoltată, procesele Czochraiski şi
al zonei flotante sunt complexe şi costisitoare (după cum sunt şi procesele de turnare a blocului
discutate la siliciul multicristalin). Un alt grup de procese de realizare de cristale, totuşi, este
cunoscut sub numele general de "creşterea benzii". Aceste monocristalele pot costa mai puţin
decât alte procese, deoarece ele formează siliciul direct sub formă de tablete subţiri, utilizabile
de siliciu monocristalin. Aceste metode implică formarea directă de foi cristaline subţiri, evitând
astfel pasul de tăiere în felii necesar tijelor cilindrice. O tehnică de "creştere a benzii" începe cu
două nuclee de cristalizare care cresc şi prind o foaie de material între ele pe măsură ce sunt trase
dintr-o sursă de siliciu topit. Un cadru antrenează o foaie subţire de material când este trasă
dintr-o topitură.
Această tehnică nu risipeşte mult material, însă calitatea materialului nu este la fel de înaltă
ca a siliciului Cz şi ZF.
Siliciul multicristalin. Dispozitivele de siliciu multicristalin sunt în general mai puţin
eficiente decât cele de siliciu monocristalin, însă pot fi mai ieftin de produs. Siliciul multicristalin
poate fi realizat într-o varietate de moduri. Metodele comerciale cele mai populare implică un
proces de turnare în care siliciul topit este turnat direct într-un mulaj şi lăsat să se solidifice sub
forma unui bloc. Materia primă poate fi un siliciu cu grad mai redus de rafinare, în locul siliciului
semiconductor de grad mai înalt necesar pentru materialul monocristalin. Rata de răcire este un
factor ce determină dimensiunea finală a cristalelor din bloc şi distribuţia impurităţilor.
Mulajul este de obicei pătrat, producând un bloc ce poate fi secţionat şi tăiat felii în celule
pătrate ce se potrivesc mai compact într-un modul FV. (Celulele rotunde au spaţii între ele în
module, însă celulele pătrate se potrivesc împreună mai bine cu un minim de spaţiu pierdut).
Siliciu amorf. Corpurile solide amorfe, cum este sticla obişnuită, sunt materiale ale căror
atomi nu sunt aranjaţi în nici o ordine particulară. Ei nu formează structuri cristaline deloc şi
conţin numere mari de defecte structurale şi de legare. însă au unele avantaje economice faţă de
alte materiale, care le fac atrăgătoare pentru utilizarea în sistemele electrice solare sau fotovoltaice
(FV).
în 1974, cercetătorii au început să înţeleagă că puteau folosi siliciu amorf în dispozitivele FV
prin controlarea corespunzătoare a condiţiilor în care este depus şi prin modificarea atentă a
compoziţiei sale. Astăzi, siliciul amorf este obişnuit pentru dispozitivele alimentate cu ajutorul
energiei solare ce au cerinţe de energie scăzută, cum sunt ceasurile de mână şi calculatoarele.
Siliciu amorf absoarbe radiaţia solară de 40 de ori mai eficient decât o face siliciul
monocristalin, astfel că o membrană de numai aproximativ 1 micrometru - sau o milionime dintr-
un metru - grosime poate absorbi 90% din energia luminoasă utilizabilă care se receptează. Acesta
este unul dintre motivele de bază pentru care siliciul amorf ar putea reduce costul sistemelor
fotovoltaice. Alte avantaje economice sunt că poate fi produs la temperaturi mai mici şi poate fi
depus pe substraturi cu cost redus cum sunt plasticul, sticla şi metalul. Acest lucru face ca siliciu
amorf să fie ideal pentru produsele FV integrate în structuri cum este cel prezentat în imagine.
Caracteristicile structurale aleatoare ale siliciului amorf determină deviaţii de genul
"legăturilor nepereche". Legăturile nepereche oferă locuri pentru ca electronii să se recombine cu
golurile, însă ei pot fi neutralizaţi întrucâtva de hidrogen.
Siliciul amorf nu are uniformitatea structurală a siliciului mono sau multicristalin. Deviaţii
mici ale acestui material duc la defecte cum sunt "legăturile nepereche", în care atomilor le lipseşte
un vecin de care se pot lega. Aceste defecte oferă locuri pentru ca electronii să se recombine cu
golurile, în loc să contribuie la circuitul electric. în mod obişnuit, acest tip de material ar fi
inacceptabil pentru dispozitivele electronice, deoarece defectele limitează fluxul de curent. însă
siliciul amorf se poate depune astfel încât să conţină o cantitate mică de hidrogen, în cadrul
49
unui proces denumit "hidrogenare". Rezultatul este că atomii de hidrogen se combină chimic cu
multe dintre legăturile nepereche, în esenţă înlăturându-le şi permiţând electronilor să se mişte prin
material.
Instabilitatea este cel mai mare obstacol pentru siliciul amorf. Aceste celule cunosc efectul
Staebler-Wronski, când electricitatea produsă de ele scade pe o perioadă de timp în condiţiile
în care sunt expuse pentru prima dată la lumina soarelui, în cele din urmă, totuşi, electricitatea
produsă se stabilizează. Acest efect poate duce la o pierdere de până la 20% din produs înainte ca
materialul să se stabilizeze. Exact de ce apare acest efect nu este înţeles pe deplin, însă parţial
motivul este legat de natura hidrogenată amorfă a materialului. O cale de a reduce - deşi nu de a
elimina - acest efect este să se realizeze celule de siliciu amorfe ce au un model cu mai multe
joncţiuni.
Din cauza proprietăţilor unice ale siliciului amorf, celulele solare sunt proiectate pentru a
avea un strat superior de tip p ultra subţire (0,008 micrometri), un strat mijlociu intrinsec mai gros
(0,5 până la 1 micrometru) şi un strat inferior de tipul n foarte subţire (0,02 micrometri). Acest
model este numit o structură "p-i-n", fiind denumită după tipurile celor trei straturi. Stratul superior
este făcut atât de subţire încât cea mai mare parte a luminii trece direct prin el, pentru a genera
electroni liberi în stratul intrinsec. Stratele p şi n, produse prin doparea siliciului amorf, creează un
câmp electric de-a lungul întregii regiuni intrinseci, inducând astfel mişcarea electronilor în acel
strat i.
O celulă tipică de siliciu amorf foloseşte un model p-i-n, în care un strat intrinsec (stratul i)
este intercalat între un strat p şi un strat n.
Membrană subţire policristalină. O descoperire ştiinţifică a industriei de semiconductori
pentru calculatoare are şi ea un mare potenţial în industria fotovoltaică (FV): tehnologia
membranei subţiri. Termenul de "membrană subţire" vine de la metoda folosită pentru a depune
membrana, nu de la cât de subţire este membrana: celulele cu membrană subţire se depun în
straturi consecutive foarte subţiri de atomi, molecule sau ioni. Celulele cu membrană subţire au
multe avantaje faţă de omoloagele lor cu "membrană groasă". Spre exemplu, ele folosesc mult
mai puţin material - zona activă a celulei este de obicei de numai 1 până la 10 micrometri
grosime, în vreme ce membranele groase au o grosime în mod tipic între 100 şi 300
micrometri. De asemenea, celulele cu membrană subţire pot fi realizate de obicei în cadrul unui
proces pe scară mare, care poate fi un proces de producţie automată şi continuă. în cele din urmă,
ele pot fi depuse pe materiale cu substrat flexibil.
Se pot utiliza mai multe tehnici diferite de depunere a membranei subţiri, iar toate acestea
sunt potenţial mai ieftine decât tehnicile de creştere a blocului necesar siliciului cristalin. Putem
clasifica pe larg tehnicile de depunere în depunerea fizică de vapori, depunerea chimică de vapori,
depunerea electrochimică sau o combinaţie a lor.
Şi la fel ca sliciul amorf, straturile pot fi depuse pe diverse substraturi cu cost redus (sau
"suprastraturi"), cum sunt sticla, oţelul inoxidabil sau plasticul în practic orice formă.
în plus, aceste procese de depunere pot fi generalizate uşor, ceea ce înseamnă că aceeaşi
tehnică folosită la realizarea unei celule de laborator de 2 ţoii pe 2 ţoii se poate utiliza la
realizarea unui model FV de 2 picioare pe 5 picioare - într-un sens, este doar o celulă FV uriaşă.
Aceste membrane diferă de celulele de siliciu monocristalin, care trebuie interconectate
individual într-un modul. Dimpotrivă, dispozitivele cu membrană subţire pot fi realizate ca pe o
singură unitate - adică monolitic - cu un strat peste altul depuse secvenţial pe un anume substrat,
inclusiv depunerea unui strat antireflectant şi un oxid conductor transparent.
Structura celulei cu membrană subţire. Spre deosebire de cele mai multe celule
monocristaline, un dispozitiv tipic cu membrană subţire nu are o reţea metalică pentru contactul
electric superior. în schimb, foloseşte un strat subţire dintr-un oxid conductor transparent, cum este
oxidul cositor. Aceşti oxizi sunt foarte transparenţi şi conduc electricitatea foarte bine. Celulele
policristaline cu membrană subţire sunt făcute din multe granule cristaline mici de materiale
semiconductoare. Materialele folosite în aceste celule policristaline cu membrană subţire au
proprietăţi care sunt diferite de cele ale siliciului. Aşadar, par să lucreze mai bine pentru a crea
50
câmpul electric cu o interfaţă între două materiale semiconductoare diferite. Acest tip de interfaţă
este numită o joncţiune între semiconductoare eterogene ("eterogene" deoarece este formată din
două materiale diferite, în comparaţie cu "joncţiunea între semiconductoare omogene" formată din
două straturi dopate ale aceluiaşi material, cum este cel din bateriile solare de siliciu).
In fig.3.6. sunt aratate straturile unei celule policristaline/
Membrana policristalină cu membrană subţire tipică are deasupra un strat foarte subţire (mai
mic de 0,1 microni), numit strat "fereastră". Rolul stratului fereastră este să absoarbă energia
luminoasă numai de la capătul de energie înaltă a spectrului. Trebuie să fie îndeajuns de subţire şi
să aibă o zonă de energie interzisă suficient de largă (2,8 eV sau mai mult) pentru a lăsa întreaga
lumină disponibilă să treacă prin interfaţă (joncţiune între semiconductoare eterogene) către
stratul absorbant. Stratul absorbant de sub fereastră, de obicei de tipul p dopat trebuie să aibă o
capacitate mare de absorbţie (abilitatea de a absorbi fotoni) pentru curent înalt şi o zonă de
energie

Fig.3.6.
Celulele policristaline cu membrană subţire au o structură cu joncţiune între
semiconductoare eterogene, în care stratul superior este făcut dintr-un material semiconductor
diferit de stratul semiconductor inferior. Stratul superior, de obicei de tipul n, este o fereastră
care permite aproape întregii lumini să treacă către stratul absorbant, de obicei de tip p. Un
"contact galvanic" se foloseşte adesea pentru a oferi o bună conectare electrică la substrat.
Diseleniura de cupru indiu (CulnSe2 sau "CIS") are o capacitate de absorbţie extrem de mare,
ceea ce înseamnă că 99% din lumina primită de CIS va fi absorbită în primul micrometru de
material. Celulele făcute din CIS sunt de obicei structuri cu joncţiune între semiconductoare
eterogene - structuri în care joncţiunea este formată între semiconductoare ce au zone de energie
interzisă diferite. Materialul cel mai obişnuit pentru stratul superior sau fereastră la dispozitivele
CIS este sulfura de cadmiu (CdS), deşi câteodată se adaugă zinc pentru a îmbunătăţi transparenţa.
Adăugarea de mici cantităţi de galiu la stratul CIS absorbant inferior măreşte banda sa de energie
interzisă de la nivelul său normal de 1,0 electron-volţi (eV), lucru care îmbunătăţeşte tensiunea
electrică şi prin urmare şi eficienţa dispozitivului. Această variaţie particulară este numită în mod
obişnuit o diseleniură de cupru indiu galiu sau celulă FV "CIGS".
Termenul de "siliciu cu membrană subţire" se referă în mod tipic la dispozitivele fotovoltaice
pe bază de siliciu, altele decât celulele de siliciu amorf şi celulele de siliciu monocristalin (în care
stratul de siliciu este mai gros de 200 de micrometri). Aceste membrane au o mare capacitate de
absorbţie a luminii şi pot necesita o grosime celulară de numai câţiva micrometri sau mai
puţin. Siliciul nanocristalin şi siliciul policristalin cu granule fine - considerate siliciu cu
membrană subţire - pot fi capabile să înlocuiască aliajele de siliciu amorf ca celulă de bază în
dispozitivele cu mai multe joncţiuni. Ca şi în cazul altor membrane, avantajele acestora o
reprezintă economia de material, modelul monolitic al dispozitivului, folosirea unor substraturi
ieftine şi procesele de fabricaţie, care se desfăşoară la temperaturi scăzute şi posibil pe suprafeţe
întinse.
51
 Membrană subţire monocristalină. Arseniura de galiu (GaAs) este un compus semiconductor:
o combinaţie de două elemente, galiu şi arsenic. Galiul este un produs secundar al topirii altor
metale, în mod notabil aluminiu şi zinc, şi este mai rar decât aurul. Arsenicul nu este rar, însă
este otrăvitor. Arseniura de galiu a fost dezvoltată pentru utilizarea la celulele solare cam în
acelaşi timp al dezvoltării sale pentru diodele luminoase (LED-uri), lasere şi alte dispozitive
electronice care folosesc lumina.
GaAs este potrivită îndeosebi pentru utilizarea la celulele solare cu mai multe joncţiuni şi
eficienţă înaltă, din mai multe motive:
> Zona de energie interzisă a GaAs este de 1,43 eV, aproape ideală pentru
celulele solare cu o singură joncţiune.
> GaAs are o absorbţie atât de înaltă încât necesită o celulă de numai câţiva
microni în grosime pentru a absorbi lumina soarelui. (Siliciul cristalin are nevoie de un
strat gros de 100 de microni sau mai mult.)
> Spre deosebire de celulele de siliciu, celulele de GaAs sunt relativ
insensibile la căldură. Temperaturile celulei pot fi deseori foarte mari, în special la
aplicaţiile concentratorului.
> Aliajele făcute din GaAs şi aluminiu, fosfor, stibiu sau indiu au
caracteristici ce sunt complementare celor ale arseniurei de galiu, permiţând o mare
flexibilitate a modelului celulei.
> GaAs este foarte rezistentă la acţiunea radiaţiei. Aceasta, împreună cu eficienţa sa
înaltă, face GaAs să fie de dorit pentru aplicaţiile spaţiale.
Pentru a fi eficiente din punct de vedere al costului, celulele solare cu eficienţă înaltă de
arseniură de galiu (GaAs) sunt cel mai potrivite pentru sistemele cu concentrator, cum este
acela de la instalaţia de Fotovoltaică pentru Aplicaţiile Scalei de Utilitate (FVASU) din nordul
Californiei. Sistemele cu concentrator au evoluat în ultimul deceniu pentru diverse pieţe. Produsele
cuprind acum sisteme cu concentrator mici de 230 de waţi, sisteme hibrid ce furnizează atât
căldură, cât şi electricitate, şi mai multe sisteme inovatoare fără urmărire sau cu urmărire minimă.
Unul dintre cele mai mari avantaje ale arseniurii de galiu şi aliajelor sale ca materiale cu
celule fotovoltaice este acela că sunt potrivite cu o serie mare de modele. O celulă cu o bază de
GaAs poate avea mai multe straturi de compoziţie uşor diferită; acest lucru permite unui
proiectant de celule să controleze precis generarea şi colectarea electronilor şi golurilor. Pentru
a realiza acelaşi lucru, celulele de siliciu au fost limitate la variaţii ale nivelului de dopare.
Acest grad de control permite proiectanţilor de celule să împingă eficientele tot mai aproape
de nivelele teoretice. Spre exemplu, una dintre structurile GaAs cele mai obişnuite are un strat
fereastră foarte subţire făcut din arseniură de galiu de aluminiu. Acest strat subţire permite
electronilor şi golurilor să fie create aproape de câmpul electric al joncţiunii.
Cea mai mare barieră în calea succesului celulelor de GaAs a fost costul ridicat al unui
substrat de GaAs monocristalin. Din acest motiv, celulele de GaAs sunt folosite în primul rând la
sistemele cu concentrator, în care o celulă tipică de concentrator măsoară numai aproximativ
0,25cm2 suprafaţă, însă poate produce o putere mare la concentraţii înalte. în această configuraţie,
costul este suficient de mic pentru a face celulele de GaAs competitive, presupunând că
eficientele modulului se situează între 25% şi 30% şi că restul sistemului fotovoltaic este
eficient din punct de vedere al costului.
2.2.3. Structuri ale celulelor solare
Modelul structural efectiv al unui dispozitiv fotovoltaic depinde de limitele materialului
folosit la celula fotovoltaică. Vom analiza pe scurt patru structuri de bază utilizate în mod obişnuit
cu materialele pe care le-am discutat.
> Joncţiunea între semiconductoare omogene
> Joncţiunea între semiconductoare eterogene
> P-i-n/n-i-p
> Joncţiunea multiplă

52
 Joncţiunea între semiconductoare omogene. Siliciul cristalin este primul exemplu de
acest tip de celulă. Un singur material - siliciul cristalin - este modificat astfel încât o parte este
de tipul p, dominată de goluri pozitive, iar partea cealaltă este de tip n, dominată de electroni
negativi. Joncţiunea p/n este situată în aşa fel încât aproape de ea să fie absorbită cantitatea
maximă de lumină. Electronii şi golurile libere generate de lumină adânc în siliciu se răspândesc
până la joncţiunea p/n, apoi se separă pentru a produce un curent dacă siliciul este de o calitate
suficient de bună.
în acest model cu joncţiune între semiconductoare omogene, se poate varia mai multe aspecte
ale celulei pentru a spori eficienţa de conversie:
o Adâncimea joncţiunii p/n sub suprafaţa celulei
o Cantitatea şi distribuţia atomilor dopanţi de fiecare parte a joncţiunii p/n
o Caracterul cristalin şi puritatea siliciului
S-au proiectat de asemenea celule cu joncţiuni între semiconductoare omogene care au
contactele electrice negativ şi pozitiv în partea din spate a celulei. Această geometrie elimină
umbrirea determinată de reţeaua electrică în partea superioară a celulei. Un dezavantaj este acela
că purtătorii de sarcină, care sunt generaţi în cea mai mare parte aproape de suprafaţa din
partea superioară a celulei, trebuie să călătorească mai departe - întregul drum către partea
din spate a celulei - pentru a ajunge la un contact electric. Pentru a putea face acest lucru, siliciul
trebuie să fie de o calitate foarte înaltă, fără defectele cristaline care determină electronii şi
golurile să se recombine.
Joncţiunea între semiconductoare eterogene. Un exemplu al acestui tip de structură de
dispozitiv este o celulă CIS, în care joncţiunea este formată prin punerea în contact a două
semiconductoare diferite - CdS şi CulnSe 2. Această structură este aleasă deseori pentru
realizarea de celule din materiale cu membrană subţire care absorb lumina mult mai bine decât
siliciul. Stratele superior şi inferior dintr-un dispozitiv cu joncţiune între semiconductoare
eterogene au roluri diferite. Stratul superior, sau stratul "fereastră", este un material cu o zonă
largă de energie interzisă, ales pentru transparenţa sa la lumină. Fereastra permite aproape în
întregime luminii incidente să atingă stratul inferior, care este un material cu bandă joasă de
energie interzisă care absoarbe uşor lumina. Această lumină generează apoi electroni şi goluri
foarte aproape de joncţiune, ceea ce ajută la separarea efectivă a electronilor şi golurilor înainte
de a se putea recombina.
Dispozitivele cu joncţiune între semiconductoare eterogene au un avantaj inerent faţă de
dispozitivele cu joncţiune între semiconductoare omogene, care necesită materiale care să poată fi
dopate atât cu tipul p, cât şi cu tipul n. Multe materiale FV pot fi dopate fie cu tipul p, fie cu tipul
n, însă nu cu ambele. Din nou, deoarece joncţiunile între semiconductoare eterogene nu prezintă
această limitare, se pot investiga multe materiale FV promiţătoare pentru a realiza celule optime.
De asemenea, un strat fereastră cu zonă înaltă de energie interzisă reduce rezistenţa serială a
celulei. Materialul ferestrei poate fi făcut să fie foarte conductiv, iar grosimea poate fi sporită
fără a reduce funcţia de transfer al luminii. Ca urmare, electronii generaţi de lumină se pot
mişca uşor în lateral în stratul fereastră pentru a ajunge la un contact electric.
P-i-n şi n-i-p. în mod tipic, celulele de siliciu amorf cu membrană subţire folosesc o structură
p-i-n, în vreme ce celulele de CdTe folosesc o structură n-i-p. Scenariul de bază se prezintă după
cum urmează: se creează o intercalare de trei straturi, cu un strat intrinsec de mijloc (de tipul i sau
nedopat) între un strat de tipul n şi un strat de tipul p. Această geometrie stabileşte un câmp electric
între regiunile de tipurile p şi n care se întinde de-a lungul regiunii intrinseci mijlocii de rezistenţă.
Lumina generează electroni şi goluri libere în regiunea intrinsecă, care sunt apoi separaţi de
câmpul electric.
în celula de siliciu amorf (Si-a) p-i-n, stratul superior este Si-a de tipul p, stratul mijlociu
este de siliciu intrinsec, iar stratul inferior este Si-a de tipul n. Siliciul amorf are multe defecte
electrice la nivel atomic când este foarte conductiv. Astfel că ar circula foarte puţin curent dacă o
celulă Si-a ar fi să depindă de difuzie. Totuşi, într-o celulă p-i-n, curentul circulă deoarece

53
electronii şi golurile libere sunt generate în cadrul influenţei unui câmp electric, în loc să
trebuiască să se mişte către câmp.
într-o celulă de CdTe, structura dispozitivului este similară cu celula Si-a, cu excepţia
faptului că ordinea straturilor este inversată. Mai exact, într-o celulă CdTe tipică, stratul superior
este sulfura de cadmiu (CdS) de tipul p, stratul mijlociu este CdTe intrinsec, iar stratul inferior este
telurură de zinc (ZnTe) de tipul n.
Joncţiuni multiple. Această structură, numită de asemenea celulă în cascadă sau în serie,
poate realiza o eficienţă de conversie totală mai mare prin captarea unei porţiuni mai mari a
spectrului solar. în celula tipică cu mai multe joncţiuni, celule individuale cu zone diferite de
energie interzisă sunt aşezate una peste alta. Celulele individuale sunt aranjate în aşa fel încât
lumina soarelui să cadă mai întâi pe materialul cu cea mai mare zonă de energie interzisă. Fotonii
neabsorbiţi în prima celulă sunt transmişi celei de-a doua, care absoarbe apoi porţiunea de energie
mai înaltă a restului de radiaţie solară, în timp ce rămâne transparentă pentru fotonii de
energie mai scăzută. Aceste procese de absorbţie selectivă continuă până la ultima celulă, care are
zona cea mai îngustă de energie interzisă.
Un dispozitiv cu mai multe joncţiuni este o mulţime de celule individuale cu o singură
joncţiune aşezate în ordine descendentă a zonei de energie interzisă (Eg). Celula cea mai de sus
captează fotonii de energie înaltă şi lasă să treacă restul fotonilor pentru a fi absorbiţi de celulele cu
zonă mai mică de energie interzisă.
O celulă cu joncţiuni multiple poate fi realizată în două moduri diferite. în cadrul abordării
grupării mecanice, se realizează independent două celule solare individuale, una cu o zonă mare
de energie interzisă şi una cu o zonă restrânsă de energie interzisă. Apoi cele două celule sunt
aranjate mecanic, una deasupra celeilalte. în cadrul abordării monolitice, se face mai întâi o
celulă solară completă, iar apoi straturile pentru a doua celulă se cresc sau se depun direct pe
prima.
2.2.4. Stratul antireflectant
Siliciul este un material gri strălucitor şi poate acţiona ca o oglindă, reflectând mai mult de
30% din lumina care cade pe el. Pentru a îmbunătăţi eficienţa de conversie a unei celule solare, se
doreşte minimizarea cantitatăţii de lumină reflectată astfel încât materialul semiconductor să poată
capta cât mai multă lumină pentru a fi utilizată de electronii care se eliberează.
în mod uzual se folosesc două tehnici pentru a reduce reflexia. Prima tehnică este
acoperirea suprafeţei superioare cu un strat subţire de monoxid de siliciu (SiO). Un singur strat
reduce reflexia suprafeţei la aproximativ 10%, iar un al doilea strat poate reduce reflexia la mai
puţin de 4%.
O a doua tehnică constă în texturarea suprafeţei superioare. Gravura chimică creează un
model de conuri şi piramide, care captează razele de lumină care în alte condiţii ar putea fi
refractată în afara celulei. Lumina reflectată este reorientată în jos în celulă, unde mai are încă o
şansă să fie absorbită.
2.2.5. Contactele electrice
Contactele electrice sunt esenţiale pentru o celulă fotovoltaică (FV) deoarece acestea pot
face legătura între materialul semiconductor şi sarcina electrică externă, cum ar fi un bec electric.
Contactul posterior al unei celule - din partea opusă luminii soarelui incidente -este relativ
simplu. Constă de obicei dintr-un strat de aluminiu sau metal molibden. însă contactul frontal - de
partea cu faţa la soare - este mai complicat. Când lumina solară cade pe celula FV, un curent de
electroni circulă pe toată suprafaţa sa. Dacă ataşăm contacte numai la marginile celulei, nu va
funcţiona bine din cauza rezistenţei electrice ridicate a stratului semiconductor superior. Numai un
mic număr de electroni vor ajunge la contact.
Pentru a colecta cea mai mare parte a curentului, trebuie să punem contacte de-a lungul
întregii suprafeţe a unei celule FV. Acest lucru se face în mod normal cu o "tijă" de benzi metalice
sau "ştifturi". Totuşi, punerea unei tije mari, care este opacă, deasupra celulei umbreşte părţile
active ale celulei de soare. Eficienţa de conversie a celulei este astfel redusă în mod

54
semnificativ. Pentru a îmbunătăţi eficienţa de conversie, trebuie să minimizăm aceste efecte de
umbrire.
Contactele tijei de pe suprafaţa superioară a unei celule tipice sunt proiectate pentru a avea
multe ştifturi conductive subţiri, răspândite în fiecare parte a suprafeţei celulei.
O altă provocare a modelului celulei este minimizarea pierderilor de rezistenţă electrică
când aplicăm contactele tijei la materialul celulei solare. Aceste pierderi sunt legate de
proprietatea materialului celulei solare de a se opune circuitului unui curent electric, ceea ce duce
la încălzirea materialului.
De aceea, când proiectăm contactele tijei, trebuie să echilibrăm efectele de umbrire cu
pierderile de rezistenţă electrică. Abordarea obişnuită constă în proiectarea de tije cu multe ştifturi
subţiri şi conductive, răspândite în fiecare parte a suprafeţei celulei. Ştifturile tijei trebuie să fie
suficient de groase pentru a conduce bine curentul (cu rezistenţă mică), însă îndeajuns de subţiri
ca să nu blocheze mare parte din lumina incidenţă. Acest tip de tijă menţine scăzute pierderile de
rezistenţă, în timp ce umbreşte numai aproximativ 3% până la 5% din suprafaţa celulei.
Tijele pot fi scump de fabricat şi pot afecta siguranţa celulei. Pentru a face tije pentru
suprafaţa superioară, putem fie să depunem vapori metalici pe o celulă printr-o mască, fie să le
vopsim cu o metodă serigrafică. Fotolitografia este metoda preferată pentru calitatea cea mai
înaltă, însă are costul cel mai mare. Acest proces implică transferarea unei imagini prin fotografie,
ca în cazul tipăriri moderne.
O alternativă la contactele tijei metalice este un strat de oxid conductor transparent
(TCO), cum este oxidul de cositor (SnO 2). Avantajul TCO este că sunt aproape invizibile la
lumina incidenţă şi formează o bună legătură dinspre materialul semiconductor către circuitul
electric extern.
TCO sunt foarte utile în procesele de fabricaţie ce implică un suprastrat de sticlă, care
este învelişul părţii cu faţa la soare a unui modul fotovoltaic. Unele celule fotovoltaice cu
membrană subţire, cum sunt siliciul amorf şi telurura de cadmiu, folosesc suprastraturi. în acest
proces, TCO este depus în general ca pe o membrană subţire pe suprastratul de sticlă înainte de
depunerea straturilor semiconductoare. Straturile semiconductoare sunt apoi urmate de un
contact metalic care va fi de fapt partea inferioară a celulei. După cum se poate observa, celula
este construită de fapt "invers", din partea superioară către cea inferioară.
Insă tehnica de construcţie nu este singurul lucru care determină dacă pentru un anumit model
de celulă cea mai bună este o tijă metalică sau TCO. Rezistenţa foii semiconductorului este şi ea o
consideraţie importantă. în cazul siliciului cristalin, de exemplu, semiconductorul poartă electronii
îndeajuns de bine pentru a ajunge la un ştift al tijei metalice. Deoarece metalul conduce
electricitatea mai bine decât un TCO, pierderile datorate umbririi sunt mai mici decât pierderile
asociate cu utilizarea unui TCO. Siliciul amorf, pe de altă parte, conduce curentul foarte slab în
direcţie orizontală. De aceea, el este avantajat de prezenţa unui TCO pe întreaga sa suprafaţă.

3.4. Aplicatii

Sistemele fotovoltaice pentru orice aplicatie si pentru orice dimensiune pot fi construite
prin conectarea mai multor module intre ele. Constructia modulara , cum ar fi in cazul unor mici
aplicatii independente este un avantaj major al acestora.
Livrarea de energie de la cativa microwatti pana la mai multi megawatti poate fi obtinuta
pe baza acelorasi principii utilizate in faza de proiectare.
Toate aplicatiile cu generatoare fotovoltaice au proprietati caracteristice de baza, cum ar fi:
 generatorul solar livreaza electricitate numai in conditii de iluminare ;
 cantitatea de current depinde de intensitatea radiatiei solare;
 generatorul solar livreaza direct current;
 acesta are un maxim de putere determinat de caracteristica tensiune – current.
O alimentare sigura pentru lungi perioade de timp este obtinuta prin diverse masuri:
55
  stocarea energiei in baterii reincarcabile;
 utilizarea unui generator secundar (exemplu, un generator diesel pentru perioadele cu nori);
 functionarea in paralel cu reteaua.
Au fost realizate baterii speciale dedicate aplicatiilor solare cu un prag de descarcare jos si
cu o durata de viata lunga (cateva mii de cicluri incarcare/descarcare)
Acestea trebuie intotdeauna sa functioneze impreuna cu un regulator de incarcare, care
controleaza automat regimul de incarcare/ descarcare, prevenind astfel supraincarcarea sau
descarcarile adanci.
Cele mai importante aplicatii fotovoltaice sunt sistemele autonome pentru zonele izolate
( pentru alimentarea unor statii de transmisie, pompe de apa, sisteme de semnalizare, statii de
masura, locuinte izolate).
In aceste cazuri, intretinerea usoara si completa independenta fac si mai atractive utilizarea
solutiilor de alimentare cu sisteme fotovoltaice.
Din acest motiv, aplicatiile fotovoltaice pot avea o dispersie foarte mare, chiar si in tarile
mai putin dezvoltate care nu au o infrastructura dezvoltata.
Sisteme mici pentru alimentarea cu energie a pompelor de apa (apa potabila sau apa pentru
irigatii) sunt bune solutii pentru aceste zone.
Pentru alimentarea consumatorilor in c.a. curentul obtinut de la generatorul solar
fotovoltaic trebuie convertit prin intermediul unui invertor.
Prin colectoarele solare fotovoltaice se pot alimenta la o locuinta sau casa de vacanta
urmatorii consumatori: becuri electrice cu consum redus de energie, aparat de radio si televizor,
frigider, pompa de apa submersibila.
Pentru o utilizare sigura instalatia trebuie bine dimensionata fig.3.7.

Fig.3.7.
In tabelul 3.1. ete prezentat un model de calcul pentru o putere instalata 3 kW/zi

Aparat Buc Putere W/h Ore functionare/zi Consum W/zi

Frigider cu o capacitate de 250 litri,
având un consum redus de energie
(clasa "A") 1 33 24 792
Becuri cu un consum redus de energie 6 15 7 630
Tv 1 35 10 350
Radio-casetofon 1 15 10 150
Pompa apa 200 W 1 200 2 400
TOTAL 2322
Putere instalatie recomnadata 3000

56
Tab.3.1.

In graficul din fig.3.8. este prezentat consumul estimate la aparatele electrocasniceutilizate

in mod frecvent

Fig3.8.

Configuratia unui sistem solar este descrisa in schema electrica din fig.3.9. Acest sistem
semicomplex, este dezvoltat prin adaugarea unui generator diesel, care are rolul de a compensa
lipsa energiei electrice in situatii critice, neprevazute si reincarcarea bateriei in conditii de
supraconsum.

57
Fig.3.9.

Sunt folosite baterii acumulatori pentru stocarea energiei electrice. Alimentarea

consumatorilor se face in curent continu (DC) sau alternativ (AC).
Aceasta configuratie descrie foarte bine un sistem energetic autonom care poate fi folosit
pentru cabane, case de vacanta si sisteme ecologice.

58
 Energia solara poate fi utilizată la producerea de energie electrică pentru acţionarea
motoarelor de autovehicole fig. 3.10.

Fig.3.10.
Aceasta maşinã electricã de doua locuri are o celulã solarã pe acoperiş care transformã
lumina solarã în energie electricã pentru baterii.
Bateriile cu reîncarcare solarã ar putea deveni o soluţie viabilã de a combate poluarea
produsã de maşini.
O noua aplicatie a energiei alternative este alimentarea cu energie electrica a unui sistem
telecom pentru furnizare acces internet, aflat intr-o zona fara access la reteaua publica. Pentru
aceasta aplicatie se poate opta pentru alimentare folosind panouri fotovolatice
În cadrul Programului European de Cercetare ICOP DEMO 4080-98 a fost instalat la
Universitatea Valahia Târgoviste „Amfiteatrul Solar” un sistem fotovoltaicde 10 kWp format din
66 module fotovoltaice OPTISOL SFM 72 Bx produse de firma Pilkington Solar International si
24 module ST 40 produse de firma SIEMENS.

3.5 .Determinarea caracteristicilor de functionare

Instrumentul virtual realizat reprezinta asocierea între echipamentul hardware (placa

achizitie AT-MIO 16XE50, dispozitiv de conditionare a semnalului ) si un soft de aplicatie
(LabVIEW) care implementeaza functiile solicitate, fiind interfata dintre operatorul uman si
sistemul de masurare. Utilizarea acestui echipament hardware, asigura flexibilitatea, în sensul ca se
pot realiza alte instrumente virtuale, pentru a masura alte marimi fizice folosind
senzori/traductoare specifice procesului de masurare. Intrarile analogice pot fi configurate
diferential, cu referinta la masa sau flotante, având nivel de tensiune de ±2,5V, ±5V, ±10V
(bipolar/unipolar) selectabil prin programul de configurare a placii de achizitie. Schema bloc a
sistemului de achizitie este prezentata în figura 3.11., iar panoul frontal în figura 3.12.

Fig. 3.11. Schema bloc a sistemului de achizitie

59
 Fig. 3.12. Panou frontal aplicatie si caracteristici în curent continuu

Pentru a asigura exactitatea masurarilor s-a tinut cont de parametrii de functionare ai

sistemului fotovoltaic, (ceea ce a impus conditionarea semnalului) si de configuratia sistemului de
achizitie (setare sursa semnal, setare domeniu, setare canale). Solutia adoptata pentru conditionarea
semnalului a fost utilizarea unor traductoare de curent si de tensiune bazate pe efectul Hall. Efectul
Hall consta în aparitia unei tensiuni pe fetele unei placute semiconductoare parcursa de un curent
de comanda, situata într-un câmp magnetic de inductie B, perpendicular pe planul placutei. Tinând
cont ca trebuie determinate caracteristicile de functionare ale panourilor fotovoltaice si ale sirurilor
de panouri, aplicatia realizata permite masurarea valorilor tensiunii si intensitatii, trasarea
simultana a carecteristicilor (curent-tensiune, putere-tensiune, putere-rezistenta de sarcina),
prezentarea tabelara a parametrilor masurati/calculati (în timpul achizitiei datelor), achizitia punct
cu punct sau continua, salvarea datelor în fisiere pentru prelucrari ulterioare (fig.3.13).

Fig. 3.13. Optimizare caracteristica curent-tensiune în LabVIEW

60
 Datele achizitionate cu sistemul de achizitie, pot fi salvate în fisiere text sau Excel pentru a
fi analizate si prelucrate..

3.5 Cercetare si dezvoltare

Doua aspecte principale pentru finantarea cercetarii si dezvoltarii in domeniul fotovoltaic

sunt avute in vedere:
 reducerea costurilor pentru celule si module, prin costuri de productie scazute si
imbunatatirea eficientei;
 cresterea performantelor si reabilitarea sistemelor prin imbunatatirea componentelor si a
sistemelor de testare.

3.6. Concluzii

Desi costurile instalatiilor pentru producerea energiei electrice cu ajutorul panourilor

fotovoltaice sunt mai mari în comparatie cu costurile instalatiilor conventionale, numarul
sistemelor de acest tip este în continua crestere. Utilizarea sistemelor de achizitii de date permit
masurarea, determinarea caracteristicilor, vizualizarea si analiza formei de variatie a semnalelor.
Pentru sistemul utilizat a trebuit sa se ia în considerare rata de esantionare si numarul de
esantioane care trebuie achizitionat pentru a obtine o vizualizare optima.

61
 Capitolul 4

AMPLASAREA ŞI MONTAREA PANOURILOR SOLARE

4.1.Introducere
Elementul esenţial al unei instalaţii solare este „ panoul sau colectorul solar „.
Randamentul unei instalaţii solare este determinat de eficienţa ( randamentul ) panoului solar.
Gradul de eficienţă a panoului solar este determinat de poziţia, modul de amplasare corectă a
panoului solar şi de unghiul de înclinare faţă de orizontală, precum şi de latitudinea geografică,
unde se găseşte localitatea respectivă. In fig.4.1. se poate observa Influenta aliniamentului si
inclinatiei colectorului.

Fig.4.1.

4.2 Studiul teoretic al miscarii soarelui

Pamantul descrie o rotatie completa in jurul Soarelui,
Pamantul se roteste in jurul propriei axe de la vest spre est (sens trigonometric pozitiv, numit
si sens direct), astfel ca, aparent (punctul de observare fiind pe Pamant), sfera cereasca executa o
miscare de la est la vest (in sens trigonometric negativ, numit astronomic, sens retrograd). Este
normal deci ca pentru o localitate situata mai la est de alta, Soarele „sa rasara mai repede”. De
exemplu, la Galati, Soarele rasare mai repede, din punct de vedere al orei oficiale, fata de
Timisoara.
Axa de rotatie a globului terestru este inclinata pe planul orbitei Pamantului cu unghiul de 90 –
23,27 = 66 grade si 33 minute, ramanand paralela cu ea insasi in timpul deplasarii Pamantului in
jurul Soarelui. Datorita acestui fapt, Soarele lumineaza la Echinoctii in aceeasi masura, ambele
emisfere, zilele fiind egale cu noptiile, din acest motiv. Intre Echinoctiul de Primavara si cel de
Toamna, emisfera nordica este luminata mai mult, zilele fiind mai lungi decat noptileS iar la Polul
Nord este numai ziua, evident la polul Sud este noaptea polara. La fel invers pentru cealalta
emisfera.
Sa definim coordonate ale sistemului terestru. Latitudinea, numita si inclinatie, mai corect
DECLINATIE raportata la planul ecuatorului, este aproximativ un anumit unghi fata de acesta.
Distanta unghiulara a unui punct oarecare de pe glob sau a unui astru fata de un plan ecuatorial de
referinta, masurata in grade pe meridian. Este una dintre coordonatele polare spatiale, reprezentand
62
unghiul format de raza vectoare a unui punct dat cu planul triedrului ortogonal la care se
raporteaza punctul.
Poate avea valori intre 0 grade (Ecuatorul), 90 de grade nord (Polul Nord) si 90 de grade sud
(Polul Sud). Declinatia sau Latatudinea Nord se noteaza cu „plus”, iar cea Sud cu „minus”. Aceste
distante, situate deasupra si sub planul Eclipticii, se numesc latatudini celeste, sfera celesta are doi
poli: un Pol Nord Celest si un Pol Sud Celest, care sunt in directia Nordului si Sudului geografic.
Sfera locala este fixa, cu o maxima (Zenitul) si o minima (Nadirul).
Longitudinea, sau acea deplasare pe circumferinta ecuatorului, (sau pe un cerc paralel, fie la
nord sau la sud), care se socoteste de la MERIDIANUL ZERO, sau GREENWICH, pana la 180 de
grade spre Est sau spre Vest. Distanta unghiulara a unui punct de pe glob fata de primul meridian
(de la Greenwich), sau distanta unghiulara a unui astru fata de un plan meridian, luat ca origine.
Din cauza miscarilor neuniforme ale Pamantului si Soarelui s-au adoptat mai multe feluri de timpi
folositi in Astronomie. Dar pentru nevoile practice ale unei tari s-a adoptat asa numitul timp legal.
Pentru aceasta s-a impartit globul in 24 de “fuse orare” (un fus orar fiind suprafata cuprinsa intre
doua meridiane care difera cu 15°), deci 24 de ore ori 15 grade = 360 de grade. Aceasta inseamna
ca toate localitatile de pe acelasi fus orar vor avea aceeasi ora legala. Pentru Romania, a carei
granite, potrivit longitudinii estice, sunt de aproximativ 20,20 E si 29,60 E, timpul local, raportat la
meridianul Greenwich, se afla in fusul orar de doua ore diferenta spre Est, deci GMT + 2 ore.
Fiecare ora conventionala, pentru o “felie de paneta”, delimitata de Meridiane, are o intindere de
15 de grade, incluzand si zona Greenwich, apoi deplasandu-ne cu cate 15 grade spre Est cu “plus”
si spre vest cu “minus”Astfel, sa zicem ca ora 00, este raportata la Meridianul 0 grade, plus cate
7,5 grade Est si Vest. Ora 01 este intre meridianele 7,5 si 22,5 (7,5+15=22,5), iar ora 02 intre
meridianele 22,5 si 37,5, si asa mai departe, cate 15 grade pentru fiecare ora in plus, pe directia
Est, adaugand ore la timpul legal de la Greenwich, functie de LONGITUDINEA locului respectiv.
Aceste elemente ne vor fi de ajutor in datel de calculul al unei Teme Natale. Putem spune ca ora
legala in Romania este mult mai apropape de ora Moscovei. Practic miscarea, sau mai zis
pozitionarea pe ecliptica, indica latatudinea si longitudinea astrilor pe sferacereasca.
Dar, sa revenim asupra unor termeni, legati de timp, sau mai bine zis de anumite conventii valabile
pe aceasta planeta si acceptate odata cu dezvoltarea comertului, transporturilor, relatiilor si altor
domenii actuale. Ziua reprezinta timpul in care Pamantul se roteste odata in jurul exei sale.
Ziua se imparte in 24 de ore, obtinind ora reala sau solara. Ziua stelara, masoara timpul in care o
stea fixa ajunge in aceeasi pozitie (de la zenit la zenit), in timp ce ziua siderica este ceva mai scurta
decit ziua stelara, prin faptul ca in timp ce Pamantul se roteste in jurul axei sale, el parcurge cam
un grad din traectoria anuala de revolutie in jurul Soarelui. Deci parcurge cu 1 grad mai putin,
pentru ca steaua fixa sa ajunga din nou in aceeasi pozitie, si tot la fel si in zilele urmatoare. In
general se accepta ideea de ora medie, pentru ca apar mai multe variatii, prin modificarea vitezei
Pamantului functie de Soare: cand traectoria este mai aproape de Soare, viteza se mareste si scade
la indepartarea de Soare (traectoria are forma unei elipse, iar Soarele ocupa unul din poli).
Daca ne imaginam miscarea aparenta a Soarelui, acea zi obisnuita cu rasarit si apus, prin datele
cunoscute despre fusele orare de 15 grade, vedem urmatoarele raporturi intre gradele parcurse de
Soare pe cer si timpul masurat de noi: deci Soarele face 360 de grade in 24 de ore, 15 grade intr-o
ora si 1 grad in 4 minute. Deci la fiecare 4 minute vom avea un alt grad solar, daca ne gandim la
cele 360 grade solare, corespondente celor 365 de zile ale anului, avand cate 30 pentru fiecare din
cele 12 Semne Zodiacale, in cursul unui anumit An Chinezesc, si tot asa mai departe pana la
infinit. Nu se repeta absolut nimic, totul este intr-o dinamica continua.

4.3. Amplasarea panourilor solare ( captatorilor )

La amplasarea captatoarelor solare se va avea în vedere respectarea unor principii cum ar fi :
a) Captatorul va fi orientat „ întotdeauna „ spre sud.
b) Unghiul de înclinare al captatorului, faţă de orizontală se alege funcţie de :
- latitudinea geografică a localităţii ;
- de scopul în timp al instalaţiei ( cu funcţionare permanentă, sau cu funcţionare sezonieră);
63
 - de condiţiile din mediul înconjurător ( grad de poluare, grad de umbrire cu plantaţii şi
construcţii etc .).
c) Captatorul poate fi amplasat pe acoperişul caselor, pe acoperişul halelor industriale ( pe
shed sau pe un schelet metalic la acoperiş tip terasă ) şi la sol.
Captarea energiei solare maxime anuale se obţine la o înclinare faţă de orizontală a
colectoarelor solare pentru :
- unghiul α = 0,9 H –pentru latitudinea localităţii respective unde H = unghiul de înălţime
solară.
Captarea unor energii egale la mijlocul verii şi la mijlocul iernii se poate realiza prin
amplasarea captatorilor solari pentru :
- unghiul α = 1,5 H – la latitudinea respectivă.
În fig. 4.2.este prezentat schematic unghiul de înălţime solară, aşa cum este definit de către
STAS 6648/1 – 80.

N
H
V

E
O

Fig.4.2.Unghiul de înălţime solară ( H ) conform STAS 6648/1 – 80.

Unele firme străine recomandă ca unghiul de înclinare faţă de orizontală a

colectoarelor solare să se aleagă egal cu valoarea latitudinii geografice cu o abatere posibilă
de ± 10º.
Determinarea unghiului optim de înclinare a panoului solar se face, atât pe cale
grafică ( vezi proiectarea instalaţiilor solare – calcul şi dimensionare ), cât şi pe cale
analitică, funcţie de intensitatea maximă a radiaţiei solare zilnice pentru luna şi ora
perioadei destinată utilizării acestor captatori solari.
Pentru a se evita acoperirea cu umbră a panourilor solare fig.4.4. este necesar să
considerăm obiectele din mediu înconjurător precum şi amplasarea şirurilor ( bateriilor )
succesive de panouri solare.

64
 a

-22˚

+22˚
CASA

a) înălţimea solară maximă vara; b) înălţimea solară maximă iarna

Fig. 4.3.Montarea panoului solar.

65
Capitolul 5
INSTALATIE DE OPTIMIZAREA CAPTARII ENERGIEI SOLARE

Capitolul de fata este o aplicatie de optimizare a captarii energiei solare prin utilizarea
unei instalatii care sa asigure orientarea automata a unui modul solar astfel meat razele solare sa
cada Tn permanenta Tn mod perpendicular pe suprafata panoului solar.
Pentru realizarea acestei lucrari au fost necesare cuno§tinte de electronica, de actionari
electrice, de energetica si a unor principii de gasire de noi solutii creative.
Folosirea unei instalaţii de urmărire a poziţiei soarelui pentru un panou solar în scopul
optimizării captării energiei solare este foarte avantajoasă, deşi are dezavantajul creşterii costului
întregului sistem. Prin această metodă creşte eficienţa panoului solar cu până la aproximativ 30%.
O instalaţie de urmărire a poziţiei soarelui pentru un panou solar este compusa din:
 actuator
 montura polara
 comanda actuatorului
In fig.5.1. este prezentat undispozitiv de urmarire a traiectoriei solare dotat cu 2, actuatoare
unul pentru elevatie si unul pentru azimut

Fig.5.1. -actuator elevatie,2-actuator azimut,3-suport panou,4-pilon

66
5.1. Parti componente

a) Actuatorul
In continuare se prezintă schematic elementele componente ale actuatoarelor, precum şi
domeniile de utilizare ale acestora. în funcţie de tipul energiei utilizate există mai multe tipuri de
actuatoare, cum ar fi:
o Actuatoarele electromecanice;
o Actuatoarele hidraulice;
o Actuatoarele pneumatice.
La actuatoarele hidraulice şi pneumatice, forţa necesară poziţionării se distribuie cu ajutorul
presiunii exercitate de un fluid, fiind indicat ca fluidul să fie compatibil cu materialele din care
este construit actuatorul. La actuatoarele electrice forţa este preluată de la un motor electric de
curent continuu.
Elementele componente principale ale actuatorului electromecanic sunt următoarele:
o Sistemul de control al poziţiei (releu reed şi magnet) are rol de comutator;
o Motorul electric de curent continuu;
o Angrenajul cu roţi dinţate;
o Limitatorul de cursă;
o Mecanismul şurub-piuliţă, care transformă mişcarea de rotaţie în mişcare de translaţie.
Actuatorul este prevăzut cu un sistem care permite controlul poziţionării alcătuit în principal
dintr-un magnet, poziţionat pe unul din arborii angrenajului cu roţi dinţate, în dreptul căruia este
fixat un releu reed. La o rotire a arborelui releul se închide şi se deschide în funcţie de polul
magnetului aflat în dreptul său. Dacă la cele două borne ale releului se conectează în mod
corespunzător o tensiune modică, se obţine un semnal lent de formă dreptunghiulară, care este
citit de partea responsabilă de controlul poziţionării actuatorului.
Motorul electric de curent continuu va fi alimentat la maximum 36V, iar curentul absorbit va
fi de [0,3 - 0,5] A.
Reductorul măreşte puterea furnizată de motor, pentru a învinge momentul rezistent de la
arborele şurubului şi transmite mişcarea de la rotor la şurub. Astfel, la arborele de la intrarea
angrenajului (la rotorul motorului) va fi putere mică şi turaţie ridicată.

Fig.5.2. Cama actuatorului

Limitatorul de cursă este alcătuit din două came, una pentru cursa directă, respectiv inversă
şi două comutatoare montate în paralel cu două diode fig 5.2.
Partea mobilă a actuatorului deţine capete limitatoare pentru a se evita distrugerea
acestuia. Astfel, cu ajutorul unei came montată pe unul din axurile din angrenaj, se poate limita

67
cursa părţii mobile. Atunci când se ating limitele extreme, cama acţionează comutatoarele şi
circuitul va fi deschis fig.5.3.
Dacă actuatorul ajunge la limita inferioară cama va deschide întrerupătorul 1 iar motorul se
va opri. La schimbarea polarităţii de alimentare, curentul va circula de la borna 2 la borna 1,
prin întrerupătorul 2 care a rămas închis şi prin dioda 1. Actuatorul va roti cama iar tija acesteia va
elibera întrerupătorul 1 care se va închide şi curentul va circula din nou prin el.

Fig. 5.3.

Dacă actuatorul ajunge la limita superioară, cama deschide întrerupătorul 2, circuitul se

deschide şi motorul se opreşte. La schimbarea polarităţii de alimentare, curentul circulă din nou
de la borna 1 la borna 2 prin întrerupătorul 1 care a rămas închis şi prin dioda 2. Actuatorul
punându-se în mişcare va roti şi cama iar tija acesteia va elibera întrerupătorul 2, care se va închide
şi curentul va circula din nou prin el. Cele 2 limite ale actuatoarelor sunt reglabile. Limita
inferioară se reglează astfel: actuatorul se lasă să meargă (să se retragă) fără a-i bloca rotirea,
până se opreşte singur. După ce s-a oprit, se retrage manual până la capăt. Se roteşte actuatorul
pentru a ieşi, circa 3-4 rotaţii (aproximativ 10mm), până la limita mecanică. Nu se recomandă
folosirea camei pentru reglarea limitei inferioare.
Limita superioară se reglează astfel: se lasă actuatorul să meargă (să se extindă) până
când se opreşte, se decuplează de la alimentare, se ridică partea superioară a camei şi se roteşte
în sensul acelor de ceasornic (astfel încât să se depărteze de întrerupătorul pentru limita
superioară), se recomandă ca limita superioară să fie şi ea la circa 10mm de extinderea maximă a
actuatorului.
Structura internă a actuatorului este prezentată în fig.5.4.

Fig. 5.4.

68
 a) Montura polara
Montura polară fig.5.5. are rolul de a converti mişcarea de translaţie a tijei actuatorului într-o
mişcare de rotaţie în jurul unei axe. în acest mod panoul solar va putea urmări mişcarea de azimut
a soarelui.

1-carcasa,2-bolt.3-puncte fixare,4-motor,5-reductor melcat,6-bloc comanda,7-bolturi fixare

fig.5.5.

c) Comanda
Pentru ca sistemul să funcţioneze independent şi să realizeze orientarea panoului solar în
funcţie de poziţia soarelui, este necesară comadarea pornirii, respectiv opririi, actuatorului pe baza
informaţiilor primite de la nişte senzori (celule fotovoltaice, fotodiode, fotorezistenţe etc).
în cadrul proceselor automate, unitatea centrală de control generează şi urmăreşte
traiectoriile impuse şi procesează funcţiile logice de control. Unitatea centrală de control execută
comanda, folosind secvenţele de procesare construite în mod logic.
Unitatea centrală de control poate fi reprezentată de circuite integrate,
microprocesoare, microcontrolere etc.

5.2. ANALIZA INGINEREASCA A SOLUŢIILOR

5.2.1. Fluxul proiectarii creative

în cazul proiectării creative [1], fazele dominante sunt cele de sinteză inginerească, de
creaţie a unor noi soluţii constructiv-funcţionale-tehnologice superioare celor cunoscute pe plan
mondial.
Pentru pregătirea fazelor de creaţie tehnică, specifice proiectării inginereşti, analiza
inginerească a soluţiilor existente este asociată cu elaborarea diagramei, a matricelor morfologice
şi a obiectului generalizat al creaţiei tehnice, surse importante pentru realizarea de noi combinaţii
de parametri.
Fluxul proiectării creative începe cu informarea asupra soluţiilor constructiv -funcţionale -
tehnologice existente, pe baza consultării coordonate a revistelor de referate - recenzii -
semnalare a brevetelor de invenţii, a standardelor şi normelor, a prospectelor, cataloagelor de
produse şi a reclamelor, a articolelor de specialitate destinate analizei inginereşti şi
fundamentării ştiinţifice a noilor soluţii, a monografiilor, tratatelor, manualelor şi îndrumarelor.
în sinteza creativă, clasificarea trebuie să se concretizeze prin elaborarea diagramei şi a
matricelor morfologice de idei, bază importantă de lansare a fazelor creative.

69
 Diagrama ideilor, care începe cu enumerarea şi schematizarea domeniilor largi şi continuă
cu cea a subdomeniilor, rubricilor, subrubricilor etc. se caracterizează prin caracterul său deschis
noutăţilor, ceea ce reprezintă una din cele mai importante surse de inspiraţie, de găsire de noi
combinaţii, de noi soluţii tehnice.
Acelaşi rol important îl are şi matricea morfologică a ideilor, elaborată pe baza combinaţiilor
posibile a doi, sau trei parametri de bază.
Forma superioară de sinteză a informaţiilor privind soluţiile constructiv - funcţional -
tehnologice existente îl reprezintă elaborarea obiectului generalizat al creaţiei tehnice,
îmbinând într-un ansamblu unic diagrama ideilor şi matricea morfologică, asigurând
caracterul deschis şi vizualizat al sistematizării specific
diagramelor de idei, precum şi caracterul cuprinzător al tuturor combinaţiilor posibile al
matricii morfologice.
Ideile existente sunt apoi supuse unei amănunţite şi multilaterale analize inginereşti, care
presupune parcurgerea următoarelor faze de bază:
o Stabilirea şi ordonarea funcţiilor produsului (tehnologiei) folosind tehnica deciziei
impuse din ingineria valorii;
o Compararea soluţiilor existente şi stabilirea soluţiei optime prin reordonare după
numerele valorice;
o Stabilirea lipsurilor generale ale tehnicii în domeniu.
Analiza inginerească reprezintă etapa de verificare a creaţiei tehnice şi presupune
verificarea noii soluţii sub aspectul purităţii de brevet, elaborarea modelului fizico-matematic şi
proiectarea şi realizarea modelului experimental, aplicarea principiilor fizico-matematice şi
culegerea datelor experimentale, calculele şi verificarea acestora, evauarea şi generalizarea noii
soluţii, prezentarea rezultatelor şi recomandărilor şi evaluarea fiabilităţii.
Etapa următoare, prin excelenţă logică, a proiectării creative este reprezentată de proiectul
de execuţie, având de regulă:
o O parte funcţională, destinată proiectării schemei cinematice, electrice, electronice,
fluidice etc. a obiectului creaţiei;
o O parte organologică, destinată calculului şi dimensionării organelor de maşini
constituiente;
o O parte tehnologică, destinată precizării unor tehnologii specifice şi a parametrilor de
bază ale acestora.
Pe baza proiectului de execuţie şi a unei pregătiri tehnologice operative, la nivelul
atelierului de prototipuri, se realizează prototipul experimental, care este supus apoi
experimentului, perfecţionării şi optimizării.

5.2.2. Elaborarea diagramei ideilor

Este foarte greu de stăpânit şi de a avea în minte simultan, multitudinea informaţiilor
asupra soluţiilor constructiv - funcţionale - tehnologice existente; dimpotrivă, vizual,
proiectantul are capacitatea de a se concentra simultan asupra unui număr mare de soluţii,
distingându-ie uşor între ele. Cel mai important mijloc de vizualizare îl reprezintă diagrama
ideilor, care într-o singură planşă, pe baza criteriilor de clasificare elaborate anterior, conţine
ansamblul soluţiilor existente. Elaborarea diagramei ideilor începe cu fixarea domeniilor mai largi,
apoi a subdomeniilor, a tipurilor, a variantelor constructiv-funcţionale etc.
Prezentarea domeniilor, subdomeniilor, tipurilor, variantelor constuctiv- funcţionale etc.
se face pe bază de scheme de principiu din care să rezulte clar soluţia de bază şi are un caracter
deschis. Este evident că diagrama ideilor este cu atât mai completă cu cât mai amplă a fost
informarea. Caracterul deschis al diagramei ideilor reprezintă una din cele mai importante surse de
inspiraţii, de găsire de noi combinaţii în cadrul aceluiaşi nivel de clasificare, de noi soluţii tehnice.
Drept criteriu de clasificare a domeniilor s-a stabilit elementul de bază prin care se realizează
comanda motorului. Pe baza analizei şi sintezei informaţiilor din revistele de referate, recenzii şi

70
semnalare, brevete, standarde, norme departamentale interne, prospecte, cataloage şi reclame,
articole de specialitate şi monografii, a rezultat diagrama ideilor din fig.3.1.
Pentru simplificarea diagramei şi pentru uşurinţa vizualizării n-au fost reprezentate
soluţiile constructiv-funcţionale nediferenţiate esenţial faţă de cele de bază.
Analiza atentă a digramei ideilor în ce priveşte domeniile conduce la următoarele
concluzii critice de bază:
o Instalaţiile de urmărire a poziţiei soarelui pentru panouri solare, prevăzute cu circuite de
temporizare, necesită o informare foarte precisă a momentelor de timp când soarele se află în
respectivele poziţii. Acest lucru face ca programarea dispozitivului de comandă (microcontroler,
automat programabil etc) sa fie destul de elaborioasă;
o Instalaţiile de urmărire a poziţiei soarelui pentru panouri solare, prevăzute cu senzori de
lumină .prezintă avantajul unei exploatări mai uşoare şi elimină dezavantajul unei programări
complexe. Este însă foarte important să se acorde o atenţie sporită sensibilităţii senzorilor.

5.2.3. Elaborarea matricelor morfologice a ideilor

Matricea morfologică a ideilor [2], elaborată pe baza combinaţiilor posibile a două
clasificări sau parametri (matrici plane), sau a trei clasificări sau parametri (matrici spaţiale),
reprezintă de asemenea o sursă importantă pentru găsirea de noi soluţii constructiv-funcţionale-
tehnologice. Unele din soluţiile necunoscute rezultă neutilizabile-incompatibile, dar celelalte pot
constitui importante surse de creaţie tehnică.
Pentru elaborarea matricii morfologice spaţiale a ideilor pentru instalaţia de urmărire a
poziţiei soarelui pentru un panou solar, trebuie precizate în prealabil principalele trei criterii de
clasificare.
S-au ales următoarele trei criterii de clasificare:
1. După felul mişcării panoului solar;
2. După elementul care generează comanda de rotire;
3. După tipul motorului.

 După felul mişcării panoului solar, se disting trei soluţii de bază:

a) Cu mişcare de azimut;
b) Cu mişcare de elevaţie;
c) Cu mişcare de azimut şi de elevaţie.

 După elementul (elementele) care generează comanda de rotire a panoului solar, se

disting 6 soluţii de bază:
a) cu circuit de temporizare (se foloseşte microcontroler, automat
programabil etc);
b) cu senzor – fotorezistenţă;
c) cu senzor – celulă fotovoltaică;
d) cu senzor – fotodiodă;
e) cu sistem de oglinzi;
f) cu ceas solar (minim 8 celule solare).

 După tipul motorului se constată două soluţii mai importante:

a) cu motor de c.c.
b) cu motor pas cu pas.

Matricea spaţială realizată cuprinde 3x6x2=36 de combinaţii posibile, dintre care, unele
sunt cunoscute, iar altele necunoscute; dintre acestea, unele sunt absurde din punct de vedere
tehnic-incompatibile-disonante, dar unele pot fi concretizate cu avantaje substanţiale în raport cu

71
nivelul tehnic actual. Concretizarea constructiv-funcţională-tehnologică a soluţiilor viabile
reprezintă noi invenţii, dintre care unele pot deveni deosebit de eficiente.

5.2.4. Compararea solutiilor

Dacă analiza diagramelor şi matricelor morfologice ale ideilor nu evidenţiază direct soluţia
optimă şi lipsurile stadiului actual al tehnicii în domeniu, se poate apela la tehnica „deciziei
impuse” din ingineria valorii, cu un înalt grad de obiectivtate. O astfel de necesitate apare şi în
cazurile când soluţiile cunoscute nu pot fi net departajate fiind, la prima vedere, de valori apropiate.
Tehnica „deciziei impuse” presupune parcurgerea cronologică a următoarelor faze de bază:
o listarea criteriilor de apreciere (atributelor) a obiectului creaţiei, în ordinea obişnuită de
importanţă;
o ponderarea criteriilor, prin stabilirea coeficienţilor respectivi de importanţă;
o reordonarea criteriilor după coeficienţii de importanţă;
o compararea soluţiilor reprezentative cunoscute prin prisma fiecărui criteriu (atribut)
şi stabilirea numerelor valorice pentru fiecare soluţie;o reordonarea soluţiilor după numărul
valoric, stabilirea soluţiei optime şi direcţiei actuale de dezvoltare a tehnicii în domeniu;
o evidenţierea lipsurilor stadiului actual al tehnicii;
o formularea temei de sinteză creativă (invenţie).

5.2.5.Listarea criteriilor de apreciere (atributelor)

Listarea şi ordonarea firească a atributelor pe care trebuie să le îndeplinească obiectul
creaţiei poate fi realizată corect numai de un proiectant specializat în domeniu. Aceste atribute
sunt de tipul: productivitate, fiabilitate, precizie, simplitate constructiv-funcţională,
tehnologicitate, comoditate în exploatare, consum de combustibil, putere dezvoltată pe unitatea de
greutate, durabilitate, cost de fabricaţie etc.
Pentru instalaţia de urmărire a poziţiei soarelui pentru un panou solar s-au ales următoarele
criterii principale de apreciere:
A. cost de fabricaţie;
B. precizie;
C. complexitate în programare;
D. fiabilitate.

5.2.6. Ponderarea şi reordonarea criteriilor

In această fază, criteriile ordonate firesc, A, B ,C ,D, se compară între ele, două câte două,
obţinându-se Z decizii.
Raportând pentru fiecare criteriu numărul N de decizii pozitive la numărul total de decizii Z,
se va obţine coeficientul de importanţă N/Z pentru fiecare criteriu. Se constată că ordinea obişnuită
adoptată iniţial nu este confirmată.

5.2.7. Compararea soluţiilor reprezentative cunoscute şi stabilirea pentru fiecare a

numerelor valorice; reordonarea soluţiilor după numerele valorice
S-au considerat ca fiind reprezentative următoarele patru soluţii cunoscute:
a. cu senzori - 3 fotorezistenţe;
b. cu circuit de temporizare - un microcontroler;
c. cu senzori - 3 celule fotovoltaice;
d. cu ceas solar - 8 celule fotovoltaice.

In această fază soluţiile reprezentative, notate a, b, c şi d, sunt comparate între ele pe rând, în
ordine, după criteriile A, B, C, D.
Soluţia a este cea care trebuie luată în considerare, ca soluţie reprezentativă a tehnicii actuale.

72
 Din analiza făcută mai sus rezultă că soluţia a,optimă în cadrul stadiului actual al tehnicii, este
însă slabă sub aspectul criteriului B (precizie) şi sub aspectul criteriului D (fiabilitate). Dar această
soluţie are avantajul unui cost de fabricaţie mult inferior celorlalte soluţii (criteriul A).

5.3. PROIECTAREA SOLUŢIEI ALESE

5.3.1. SOLUŢIA DE PRINCIPIU. PARTI COMPONENTE

Soluţia aleasă pentru instalaţia de urmărire a poziţiei soarelui în vederea optimizării
conversiei energiei solare conţine următoarele elemente principale :
> 2 Fotorezistenţe pentru comandă ;
> Panou solar ASI-F10/12 ;
> Regulator de tensiune 12V, 4A ;
> Baterie 12V, 44Ah;
> invertor cc/ca.
> Actuator 36V, 10" şi montură polară ;
> Blocul de comandă
Instalaţia se compune dintr-un panou (modul) solar, (notat în lucrare cu M), destinat să
încarce o baterie de acumulatoare (B) şi două blocuri de comandă care funcţionează interconectate
(BC1 şi BC2) şi care comandă motorul unui actuator (A), utilizat pentru poziţionarea automată a
modulului solar astfel încât razele solare să cadă perpendicular pe suprafaţa acestuia.
FOTOREZISTENŢA
Fotorezistenţa, cunoscută în literatura de specialitate ca LDR (Light Dependent Resistor),
este un rezistor a cărui rezistenţă variază în funcţie de intensitatea luminoasă care cade pe el.
Daca un semiconductor este supus campului eletromagnetic al undelor luminoase, energia
transportata de fotoni disloca electroni de la nivelul atomilor, rezultind electroni, care se misca
liber ca sarcini negative, si ioni, ca sarcini pozitive. Apar astfel purtatori de sarcina, care produc
scaderea rezistentei electrice a semiconductorului, eveniment numit efect fotoelectric Fig. 5.6.
Cresterea conductibilitatii este proportionala cu fluxul luminos incasat, dar nu este nelimitata,
deoarece, o data cu generarea de purtatori de sarcina apare si fenomenul invers, de cuplare a
electronilor liberi cu ionii.

Fig. 5.6.
Pentru comanda de rotire a panoului solar s-au considerat necesare doua fotorezistenţe.
Fotorezistentele vor fi montate fiecare într-un suport din material izolator separate de un
paravan fig.5.7. Cele două suporturi pentru fotorezistenţe se montează solidar cu cadrul
panoului solar, într-un loc în care să nu poată să fie umbrite de alte elemente.

Fig.5.7.
După ce se reglează unghiul dintre direcţiile celor două fotorezistenţe, cele două suporturi se
se strâng cu ajutorul unui şurub cu piuliţă pentru ca acest unghi să nu se modifice.

PANOU SOLAR FOTOVOLTAIC

73
 Panourile fotovoltaice presentate in fig.5.8., produc energie electrica in cantitate
corespunzatoare puterii pentru care au construite. Romania dispune de o cantitate de energie solara
mult mai mare decat alte tari dezvoltate (Gemania, Austria, Belgia , Olanda, etc) , ceea ce face ca
utilizarea oricarui panou solar, pentru producerea curentului electric, in locatii unde nu exista acces
la reteaua nationala de energie, sa devina foarte interesanta.
Daca luam in considerare costurile de instalare si faptul ca energia electrica produsa este
gratuita, folosirea lor in diverse aplicatii, fac din panourile solare cea mai buna optiune.

Tip Celula: mono-Si

Putere Maxima (W) : 165
Curent Scurt-Circuit (A) : 10,14
Tensiune Circuit Deschis
21,6
(V) :
I la Pmax (A) : 9,48
U la Pmax (V) : 17,4
Lungime (mm): 969
Latime (mm) : 1310

Aria ( m2) : 1,27

Cod Produs: ISM=500ITIA Greutate ( KG) : 16,5

Model: I-165 ISOFOTON

Certificari IEC 61215 Certified TÜ– Safety Class II Certified

Fig.5.8.
REGULATORUL DE TENSIUNE
Regulatorul de tensiune are rolul de a proteja bateria. Pentru aceasta el trebuie să efectueze
două operaţii: evident, una din operaţii este aceea de a proteja bateria de supraîncărcare atunci
când este soare puternic şi consumul de energie este mic, iar cealaltă operaţie este de a proteja
bateria de descărcări excesive atunci când vremea este rea. Atât supraîncărcarea, cât şi descărcarea
excesivă a bateriei sunt deosebit de periculoase pentru aceasta şi îi reduc considerabil durata de
funcţionare.
Pentru a regulariza tensiunea electrică provenită de la panoul solar există mai multe
posibilităţi. Una dintre acestea este folosirea unui regulator linear. Acesta are însă dezavantajul
unui consum intern de energie atunci când lumina solară este slabă şi consumatorii solicită o putere
mare.
Schema electrică a stabilizatorului cu element de reglare serie şi amplificator de eroare este
data în fig.5.9.

74
 Fig.5.9.
BATERIA
Capacitatea bateriei - cat poate inmagazina - este evaluata in Amperi/ore (Ah).
Pentru a stabili cat de mare trebuie sa fie bateria am transformat Watt-ore in Amperi-ore.
Deoarece puterea (W) este egala cu Tensiunea in volti (V) inmultita cu curentul in Amperi (A)
P (W) = U (V) x I (A)
am impartit numarul wati-ora la tensiune.
Concluzionind ca pot folosi o baterie de 12 Volt pentru deci impart 100Wh la 12V si voi
obtine 8.3Amp/ore.
O alta problema este capacitatea de utlizare a bateriei.Bateriile cu acid nu trebuie sa fie
complet descarcate,nu pot fi folosite la capacitatea maxima.O baterie acida de 40 Amp-ora nu
poate livra 40 amperi ora.
Daca bateria este (deep-cycle) “ciclu profund”, nu trebuie sa fie niciodata utilizata la mai
mult de 80% din capacitatea sa. In cazul bateriilor de masina numai 20% din capacitate trebuie sa
fie utilizata - o utilizare la o capacitate mai mare va afecta durata de viata a bateriei.
Se va folosi o baterie de masina ,baterie cu ciclu profound. Am realizat calcule cu aceasta
baterie de masina si am impartit 8,3 Amperi-ora la 30% si am obtinut 27,7 Amperi-ora.
Am nevoie de o baterie echivalenta a 27,7 Amperi–ora iar bateria de masina este evaluata
la 40 Amperi-ora.
Dar apare o problema,ce se intimpla daca nu e zi cu soare ?…sau daca sunt cel mai multe
zile cu nori? Va trebui oricum sa am posibilitatea sa aprid lumina in aceasta perioada. Deci bateria
trebuie sa aiba o capacitate sa poata furniza energie, trei zile consecutive.
Facand un calcul pentru 27,7Ah/zi si considerand un interval de 3 zile rezulta
83,3Amper/ora.

Necesar Wh / zi Ah / zi Zile fara soare Factor de descarcare Capacitate necesara

Prezent 100 8.3 3 masina 30% 83Ah
Viitor 212 17.7 3 Ciclu Profund 80% 66Ah
Tab. 5.1.
Bateriile sunt normate in amperi-ora (Ah) si cu o norma sigura de incarcare/descarcare. De
exemplu o baterie normata la 40Ah si o rata de incarcare/descarcare, C/10 va fi incarcata/decarcata
in 10 ore la 4 A. 40Ah /10h = 4A
Daca voi descarca bateria cu o rata mai mare ( la un amperaj mai mare) nu voi obtine
capacitatea maxima. Deci daca voi cupla un consumator care va folosi mai mult de 4 A , atrunci
voi descarca bateria mai repede. Daca consumul e mai mare de 4A pentru cateva minute atunci nu
e nici o problema.
Privind in tabelul de consum din tab. 5.1.se determina cati amperi va consuma si pentru cat
timp. Bateria de masina poate prelua o rata de descarcare mare pentru o perioada scurta de timp.

INVERTORUL
In situaţia în care avem consumatori de curent alternativ, este necesară utilizarea unui
invertor cc/ca. Acesta are la intrare o tensiune de 12V curent continuu şi la ieşire o tensiune de
220V curent alternativ.
75
 Schema bloc a invertorului este prezentata in fig.5.10.

Fig. 5.10.

Functionare
Schema electrica a circuitului (de tip invertor care poate converti tensiunea de 12V cc in
tensiune de 240 sau 120 V c.a.) fig. 5.11.

Fig.5.11.
Puterea si tensiuneade iesire depinde de transormatorul folosit. Frecventa oscilatiei este
ajustabila intre 50 si 60Hz iar circuitul de semnalizare cu LEDva indica functionarea circuitului la
frecventa retelei. Cu o pereche de MOSFET tip IRFZ44 ,recomandat, va se va debita o putere
laiesire de 100W, cu doua perechi 200W fara radiator. Cu doua perechi de finali si radiator se poate
debita o putere de 400W sau maimare functie de numarul de perechi de tranzistoare si suprafata
radiatorului folosit
Circuitul este realizat cu circuitul clasic NE 555 cu rol de oscilator, stabil ca frecventa cu
variatia tensiunii de alimentare si un 4017cu rol de divizor de frecventa . Iesirile Q1 si Q2 se aplica
portilor tranzistoarelor finale ce vor permite inchiderea curentului prin primarul transformatorului
ridicator de tensiune. Reglarea frecventei de 50Hz se face din semireglabilul R8
In fig.5.12. este prezentata amplasarea componentelor.

76
 Fig.5.12.
Sectiunea transformatorului va fi calculata functie de puterea necesara la iesire, folosind
relatiile de calcul ale transformatoarelor de retea.Lista componentelor este dta mai jos
Nr.Crt. Part Type Denumire Valoare Cant
1 C1 Capacitor non-polarizat 22n 1
2 C2 Capacitor non-polarizat 47nF 1
3 C3 Capacitor non-polarizat 470nF 1
4 C4,C5 Capacitor polarizat 100uF 2
5 C6,C7 Capacitor non-polarizat 100nF 2
6 D1 Led 1
7 D2,D3 Dioda 1N4148 2
8 D4,D5,D6,D7 Tranzistor IRFZ44 4
9 J1 Conector CON2 1
10 J2 Conector CON3 1
11 Q1,Q2 Tranzistor C8050 2
12 R1 Rezistor 4k7 1
13 R2 Rezistor 100k 1
14 R3 Semireglabil 100k 1
15 R4 Rezistor 1M 1
16 R5 Rezistor 2k2 1
17 R6,R7,R8,R9 Rezistor 100 4
18 U1 C.I. NE555 1
19 U2 C.I. 4017 1
20 U3 Regulator LM7808 1

Invertoarele utilizate trebuie sa îndeplineasca urmatoarele cerinte:

 eficienta ridicata;
 control de operare dotat cu microprocesor pentru optimizarea automata a
 punctului de functionare al generatorului solar;
 protectia personalului în timpul instalarii si operarii;
 instalare simpla;
 modularitate pentru extinderi ulterioare;
 informarea utilizatorului privind etapa de operare;
 diagnosticare si indicare a defectelor;
 transmiterea valorilor masurate si a starilor de operare la un calculator.

Invertoarele sunt prevazute cu filtre si circuite de protectie la supratensiuni, atât la intrare

cât si la iesire. Pentru a evita functionarea incorecta a invertoarelor, acestea sunt prevazute cu
blocuri de comanda, care urmaresc variatiile tensiunii retelei de curent alternativ ( -15% +10%),
frecventei, impedantei retelei si intensitatii curentului electric specific fiecarui tip de invertor.

77
 BLOCUL DE COMANDĂ BC1

Blocul de comandă BC1 este alimentat de la un bloc sursă care furnizează o tensiune
stabilizată 12 V
Blocul de comandă BC1 este destinat pentru cvomanda actuatorului. In acest scop BC1 este
conectat la intrare la un bloc de senzori optici, reprezentaţi de două fotorezistenţe conectate
diferenţial.Fig. 5.13.
Acest bloc furnizează prin contactele unui releu o informaţie logică asupra stării a două
semnale analogice aplicate la intrările sale .

Fig. 5.13.Schema electrică a lui BC1

Schema se compune din două elemente identice realizate cu circuite integrate de tip NE555
Căderea releului se produce numai la scăderea ambelor semnale d1 la starea sub pragul de
basculare.
Se utilizează în scheme de reglare automată, dând o informaţie logică la trecerea
simultană prin zero a două semnale anaogice.
Această instalaţie asigură orientarea panoului solar, efectuând un unghi între poziţiile extreme
de aproximativ 100 grade.
Poziţionarea spre dreapta, corespunzătoare urmăririi soarelui de la răsăritul şi până la apusul
acestuia, se realizează automat.
Folosirea unei astfel de instalaţii de orientare creşte expunerea panoului solar la soare cu până
la 5 ore, acest lucru însemnând o creştere a randamentului sistemului cu aproximativ 30% (ţinându-
se cont şi de pierderile datorate consumului propriu).

5.4. Concluzii privind sistemele de stocare a energiei solare

în concluzie, caracteristicile pe care trebuie sã le îndeplineascã o unitate de stocare a

energiei solare pot fi rezumate astfel (în funcţie de domeniul de aplicaţie):
 unitatea de stocare trebuie sã fie capabilã sã primeascã energia cu maximum de vitezã
farã forţe termodinamice excesive (de ex. diferenţe de temperaturã; diferenţe de presiune;
diferenţe de potenţial etc.);

78
  unitatea de stocare trebuie sã livreze energia cu maximum de vitezã (dependentã de
scopul instalaţiei) farã a utiliza forţe termodinamice excesive;
 unitatea de stocare trebuie sã aibã pierderi mici (o caracteristicã de autodescãrcare
scazutã);
 unitatea de stocare a energiei trebuie sã fie capabilã sã suporte un numãr ridicat de
cicluri încãrcare-descãrcare, farã diminuarea substanţialã a capacitãţii sale;
 unitatea de stocare trebuie sã fie ieftinã.
Problema stocãrii energiei solare nu poate fi separatã complet de aceea a utilizãrii în sistem
a unei surse de energie auxiliarã. Analiza performanţelor sistemelor de stocare, în corelaţie cu
analiza costurilor echipamentului solar de captare şi echipamentului auxiliar (care furnizeazã
energie convenţionalã), trebuie folositã pentru determinarea dimensiunilor optime ale captatorului
şi ale unitãţii de stocare pentru fiecare aplicaţie particularã, în parte.

79