Durata lungă conform delimitării lui Braudel, care împarte evenimentele istorice pe

mai multe nivele, acest termen este asociat unor perioade de timp lungi, lente, cum ar fi
formarea statelor, formarea unor societății sau dezvoltarea limbajului. De exemplu,
observarea omului de-a lungul acestor perioade de timp lente. Cu alte cuvinte durata lungă de
timp reprezintă efectul de continuitate dat de textul istoric ca urmare a selectării
evenimentelor istorice într-un mod ce conferă coerență ansamblului lucrării.

Conceptul de putere în linii generale poate face referire rolul superior al unui individ
într-o societate, dat fie de așezarea sa ierarhică, fie de funcția pe care o deține ( de exemplu
șeful unui stat, regi, conducători), dar poate face într-un sens negativ trimitere la capacitatea
de a influiența și de a constrânge, prin impunerea forței. Totuși din perspectiva istoriei ca
profesie conceptul de putere face referire la ideea de centru sau de profunzime a politicii, a
conducerii statelor sau a relațiilor politice dintre state, motiv pentru care are un rol important
în istoria politică, din moment ce a ajutat acest tip de istorie să-și reimpună discursul.

Istoricismul este, după Popper, o abordare în ştiinţele sociale care consideră predicţia
istorică drept ţelul ei principal. La acest ţel se poate ajunge descoperind „ritmul”, „tiparul”,
„legile” sau „tendinţele” care stau la baza evoluţiei istoriei. Poper a criticat istoricismul și
baza acestui determinismul, fiind un concept susținut de către persoane precum Hegel sau
Marx, care considerau că viitorul poate fi prezis prin intermediul trecutului.
Holismul tendinţa de a privi grupurile sociale nu ca pe simple agregate de
persoane, nu ca pe simpla sumă a membrilor lor şi a relaţiilor dintre ei; cercetarea se
structurează pe ideea „organismului”, pe tendinţa de a studia întreaga societate ca pe un
„întreg”, în sens de totalitate.
Școală istoriografică reprezintă un mod prin care un curent de reflecție asupra
trecutului se constituie și se înființează în raport cu alte abordări istorice. Ea se distinge prin
mai multe elemente, precum: o concepție proprie cu privire la trecut care se materializează
într-un program ce enunță principii coerente organizatorice; capacitatea de reproducere a
principiilor și metodelor de studiere a istoriei; delimitarea critică a altora față de maniera de
prezentare a trecutului propusă.

Structuralism este un curent dominant în ștințele sociale din a doua jumătate a

secolului al XX-lea. Acesta este o metodă în ştiinţele sociale care pleacă de la înţelegerea
faptului uman ca pe o practică, ca pe o totalitate, structură: elementele au sens doar în
raport cu altele şi în raport cu întregul.
Structuralismul a apărut şi dezvoltat iniţial în domeniul lingvisticii, în fonologie, prin
contribuţia lui Ferdinand de Saussure: acesta a încercat să studieze limbajul prin intermediul
sunetelor care-l alcătuiesc; prin urmare, limbajul trebuia deconstruit, destructurat la nivelul
sunetelor; dar sunetele erau semnificative prin combinarea, ordonarea, interdependenţa lor;
structura limbii este cea care le dă sens. Metoda a fost preluată în multe domenii ale

cunoaşterii, cum ar fi psihologia, antropologia, filosofia etc.

23