Areal: Preferă pădurile întinse de foioase şi de amestec,
MISTRETUL (SUS SCROFA L.) dar se localizează frecvent şi în trupurile mici de pădure,
Denumiri: Masculul se numeste mistret, porc mistret,
gligan, vier sau solitar, femela mistreata sau scroafa, puii
sub 6 luni purcei, iar cei de 6-12 luni godaci, grasuni,
grostei sau bârlingi.
Aspect morfologic: Prezinta un aspect general masiv, usor
aplatizat lateral, mai mult înalt decât gros, care lasa
impresia de putere si de mobilitate, fiind conformat
perfect pentru râmat si pentru strapungerea desisurilor.
Dimorfismul sexual este slab evident, dupa forma si dupa
colti .Culoarea generala este bruna-cenusie, bruna-roscata,
bruna-închis, uneori aproape neagra.
Coltii apar la mistret în jurul vârstei de 10 luni, dar încep sa
se toceasca la 16 luni. În continuare ei cresc în lungime
pâna la vârsta 7-8 ani, atâta timp cât cresterea acestora
depaseste tocirea lor. Dupa aceasta vârsta optima de
împuscare a vierilor pentru trofeu, mistretul se mai
mentine 3-4 ani în putere. În această perioadă, tocirea
egaleazăm creşterea colţilor, ca apoi să o depăşească şi
trofeul să înregistreze o scădere din ce în ce mai evidentă
în lungime şi ca valoare. Scroafele au însă colţi cu rădăcină
care se închide cu vârsta, fără posibilitate de creştere după
5-6 ani. Colţii de vier sunt consideraţi trofeu convenţional.
Sunt considerate trofee neconvenţionale şi colţii de
scroafă, precum şi părul din coama ambelor sexe, blănurile
şi busturile naturalizate.
Greutatea vierilor poate atinge si chiar poate depasi, în
situatii de exceptie, 300 de kg
Greutatea femelelor, chiar foarte dezvoltate, este de
maximum 150 - 180 kg. De regula, vierii puternici au circa
150 - 200 kg, iar scroafele adulte 120 - 150 kg.
Longevitate: În condiţii de libertate, mistreţii ajung rar la
18-20 de ani.
Sunete: În ciurda, atunci când manânca linistiti, purceii
care sug si scroafele care alapteaza scot grohaituri usoare,
profunde, de buna dispozitie. Mai stridente sunt guitaturile
purceilor care s-au pierdut sau care solicita
insistent sa suga. Scroafele emit un grohait scurt si adânc
când au intentia de a-si avertiza semenii ori de a speria
dusmanii.
Daca intentia este de a preveni ciurda asupra vreunui
pericol scroafa pufaie puternic. Pufaie a avertisment si
atunci când un anume detaliu necunoscut i-a stârnit
suspiciunea.
Urme: Amprentele „tipar” si urmele „pârtie” seamana
oarecum cu cele de cerb, dar nu pot fi nicidecum
confundate cu acestea. Diferentele au fost deja descrise în
textul destinat urmelor cerbului.
Simturi: Mistretul are atât mirosul, cât si auzul foarte fine.
Vazul în schimb este mai slab, sesizând bine doar obiectele
în miscare.
dacă sunt dese, precum şi în stufărişuri şi în plauri. Uneori
este întâlnit în lanurile întinse de cereale şi în
terenurile lăsate pârloagă din vastul câmp agricol. Datorită
amplitudinii ecologice foarte mari, arealul mistreţului se
întinde practic din golul de munte până pe ţărmul mării.
Hrana: Omnivor tipic şi mănâncă aproape tot ceea ce
este comestibil, la suprafaţa solului şi din sol.
Constituie hrană pentru mistreţ: verdeţurile şi chiar
lujerii unor specii forestiere, rădăcinile, rizomii, bulbii şi
tuberculii, fructele cărnoase, nucoase şi seminţele
forestiere, cerealele şi seminţele agricole, animalele
nevertebrate şi vertebratele mici şi chiar mijlocii, cadavrele
animalelor mari, humusul şi putregaiul din sol în condiţii
extreme. Omoară vertebratele prin scuturare, după
obiceiul prădătorilor.
Duşmani: Lupii urșii ți câinii de la stâne sunt duşmanii
principali ai mistreţului.
Sociabilitate: Mistreţul este sociabil. Scroafa cea mai
bătrână, împreună cu urmaşele acesteia care sunt mame,
cu scroafele sterpe, cu godacii şi cu purceii descendenţi din
familie formează o grupare familială, denumită ciurdă sau
cârd. Această grupare este condusă de scroafa cea mai în
vârstă. În cadrul ciurdelor, vierii tineri sunt acceptaţi până
la vârsta de un an.
Vierii se retrag şi formează, până toamnă, asocieri de câte
3-4 vieruţi tineri. De foarte multe ori, vieruţii singuratici se
localizează în apropierea unui vier solitar, probabil pentru
o eventuală protecţie împotriva
prădătorilor.
Vierii puternici şi cei bătrâni trăiesc solitar.
Reproducere: Perioada de împerechere este lungă, ca şi în
cazul muflonului, ţinând din septembrie până în ianuarie.
Vârful acesteia se situează însă în lunile noiembrie-
decembrie.
Perioada de gestaţie durează 18 săptămâni, după care
scroafele nasc 4-8 purcei fiecare, uneori mai puţini
(scroafele tinere), alteori mai mulţi (chiar 10-12 în cazul
scroafelor mature). De reţinut că o singură scroafă nu
poate creşte mai mult de 10 purcei, deoarece numărul
acestora este limitat de numărul mameloanelor şi de
obiceiul purceilor de a stăpâni, după vârsta de 4
săptămâni, fiecare câte un mamelon.
Obiceiuri: Mistreţul rănit şi urmărit atacă omul. Chiar şi
scroafele.
Vânare: 1 august pâna la 15 februarie. Acolo unde mistretii
produc prejudicii se pot împusca, cu aprobarea Autoritatii
care raspunde de silvicultura, si în afara acestei perioade.
Metodele de vânatoare admise sunt: la goana, cu sau fara
câini de mistreti, la pânda si, uneori, dibuitul. Est practicata
si metoda urmaririi mistretului pe urma, conditionata însa
de existenta zapezii proaspete, moi si pufoase.

IEPURELE COMUN (LEPUS EUROPAEUS P.)
Denumiri: Masculul se numeste iepuroi, femela
iepuroaica, puiul iepuras sau pui de iepure, iar exemplarele
juvenile vatui sau soldani.
Apect morfologic: Este apreciat ca fiind de talie medie, de
3,5 - 4 kg, cu trupul prelungit si turtit lateral, cu buze
carnoase si mobile, cu urechi lungi sub forma de cornet, cu
codita scurta si ridicata, cu ochi mari si bulbucati, având
picioarele posterioare lungi, cu 5 degete, iar picioarele
anterioare scurte, cu 4 degete, si talpile acoperite cu par.
Coloritul parului variaza de la galben-cafeniu, cu fire de par
suriu pe spate, pâna la alburiu pe abdomen si alb curat
inferior cozii. Vârfurile firelor de par si vârfurile urechilor
sunt negre. În ansamblu, culoarea face iepurele
confundabil cu terenul, acoperit de ierburi si de frunze
uscate, în care se ascunde.
Dimorfismul sexual este inexistent. Sexele se pot distinge
cu o usoara dificultate, dupa organele genitale, chiar si în
cazul iepurilor capturati .
Longevitate: Traieste maximum 10 (12) ani. Sunt
predominante însa exemplarele din primii 3 ani de viata.
Sunete: Iepurele ranit si prins ori cel încoltit de pradatori
scoate un vaiet asemanator plânsetului de copil. Masculul
mai scoate însa si un mormait discret când urmareste
iepuroaica în calduri.
Simturi: Are auzul foarte bun, mirosul mediocru, iar vazul
slab, distingând usor doar obiectele în miscare si pe cele
care contrasteaza puternic cu mediul.
Urme: Sunt inconfundabile, deoarece iepurele nu merge ci
sare (topaie), picioarele posterioare depasindu-le
întotdeauna în mers, pe cele anterioare .
Excrementele sunt si ele caracteristice, de nuanta bruna si
forma turtita (lenticulara), cu diametru de 1 - 2 cm. Alte
urme ale prezenţei iepurilor sunt rosăturile lăsate pe
ramuri, pe arbuşti şi pe arbori tineri, imposibil de
confundat datorită lăţimii mici a acestora, corespunzătoare
incisivilor înguşti comparativ cu ai altor specii.
Biotop: Îl întâlnim din golul alpin până pe ţărmul mării, în
aproape toate tipurile de biotop. Evită într-o oarecare
măsură doar terenurile mlăştinoase şi biotopurile acvatice.
Hrana: Diferă în funcţie de sezon. Din toamnă până în
primăvară consumă ierburi uscate, dar şi verdeţuri, pe care
la nevoie le dezgroapă de sub zăpadă, lujeri şi coajă de
specii lemnoase, fructe, ierburi şi frunze, suculente etc.
Când hrana devine deficitară se retrage în păduri, dar nu se
sfiieşte să se apropie şi de localităţi, unde pătrunde chiar în
grădinile oamenilor. Răspunde bine la hrana
complementară.
Dușmani: Lupul, sacalul, vulpea, râsul, pisica salbatica,
jderii, dihorii, viezurele si chiar mistretul, hermelinele si
nevastuicile îl urmaresc pentru a-l prinde sau, dupa caz,
pentru a-i devora puii.
Pradatorii cu pene amintim: uliul gainilor,uliul de trestie,
toate acvilele, vulturul codalb, uliul sorecar, apoi buha si
huhurezii.
Sociabilitate: Iepurele vieţuieşte prin excelenţă singuratic,
lipsindu-I total simţul familial. Iepuroaicele „păzesc” puii,
fără a-i apăra, doar cca. două săptămâni.
Reproducere: Epoca de împerechere începe în luna
ianuarie si tine pâna prin octombrie. În acest interval,
iepuroaicele se împerecheaza si fata de 4-5 ori, câte 2-4 pui
(în medie 10-15 pui/an). Gestatia dureaza 6 saptamâni (42
- 43 de zile). Puii se nasc cu blana si cu ochii deschisi, fiind
capabili de fuga din primele zile.
Obiceiuri: Este un animal cu activitate preponderent
nocturna.
Perioada de vânătoare:
1 noiembrie-31 ianuarie
Metode de vânătoare : la sărite, la goană;
Interzise: la pândă și după apusul soarelui
IEPURELE DE VIZUINA (ORYCTOLAGUS CUNICULUS L.)
Aspect morfologic: Fiind înrudit îndeaproape cu iepurele
de câmp, seamana cun acesta, dar se deosebeste prin talia
mult mai mica (1,5 - 2,2 kg), prin urechile de dimensiuni
mai reduse, prin picioarele din fata mai puternice si prin
cele posterioare mai scurte .
De asemenea, se deosebeste prin coloritul general mai
cenusiu. Cele doua specii nu pot fi confundate. În plus,
daca urechea iepurelui se întinde spre vârful botului, la
iepurele de câmp îl depaseste pe când la iepurele de
vizuina, nu.
Nu este observabil dimorfismul sexual.
Longevitate: Se apreciaza la maximum 6 ani.
Urme: Sunt asemanatoare cu cele lasate de iepurele de
câmp, fiind însa mai mici si mai apropiate . Rosaturile
crengilor,arbustilor, pomilor si arborilor tineri seamana cu
cele ale iepurelui de câmp, dar sunt si mai marunte, ca de
altfel si excrementele, lasate din abundenta în preajma
vizuinilor.
Areal: Este originar din Spania, dar a fost colonizat de sute
de ani în apusul Europei, apoi introdus în România dupa
1900, în zona Iasului. S-a constatat ca prefera terenurile
usoare de pâna la 500 m altitudine, în care-si poate sapa
vizuinile, situate la margine de masiv paduros ori spinariile
si tufisurile situate în câmpul
cultivat agricol.
Sociabilitate: Spre deosebire de iepurele de câmp, iepurele
de vizuina traieste în colonii familiale, sapându-si viziunile
unele în apropierea altora, de foarte multe ori din aceeasi
intrare comuna.