Balada Meşterului Manole

culeasă de Vasile Alecsandri

  Meşterul Manole sau Monastirea Argeşului

Că-n drum agiungea

Pe-un biet ciobănaş
Din fluier doinaş. Un zid părăsit
Şi cum îl vedea, Şi neisprăvit,
Pe Argeş în gios, Domnul îi zicea: La loc de grindiş,
Pe un mal frumos, - Mândre ciobănaş La verde-aluniş
Negru-vodă trece Din fluier doinaş, - Ba, doamne-am văzut,
Cu tovarăşi zece: Pe Argeş în sus Pe unde-am trecut,
Cu turma te-ai dus, Un zid părăsit
Nouă meşteri mari, Pe Argeş în gios Şi neisprăvit,
Calfe şi zidari Cu turma ai fost. Cânii, cum îl vad,
Şi Manoli - zece, Nu cumv-ai văzut, La el se răpăd
Care-i şi întrece. Pe unde-ai trecut, Si latră-a pustiu
Merg cu toţi pe cale Si urlă-a morţiu.
Să aleagă-n vale Cât îl auzea,
Loc de monastire Domnu-nveselea,
Şi de pomenire. Şi curând pleca,
Iată, cum mergea Spre zid apuca,
Cu nouă zidari,
1
Nouă meşteri mari Şi mereu lucra, Ş-astfel cuvânta:
Şi Manoli - zece, Zidul ridica, - Nouă meşteri mari,
Care-i şi întrece. Dar orice lucra, Calfe şi zidari,
- Iată zidul meu! Noaptea se surpa! Ştiţi ce am visat
Aici aleg eu A doua zi iar, De când m-am culcat?
Loc de monastire A treia zi iar, O şoaptă de sus
Şi de pomenire. A patra zi iar Aievea mi-a spus
Deci voi, meşteri mari, Lucra în zadar! Că orice-am lucra,
Calfe şi zidari, Domnul se mira Noaptea s-a surpa
Curând vă siliţi Ş-apoi îi mustra, Pân-om hotărî
Lucrul de-l porniţi Ş-apoi se-ncrunta În zid de-a zidi
Ca să-mi rădicaţi, Şi-i ameninţa Cea-ntâi soţioară,
Aici să-mi duraţi Să-i puie de vii Cea-ntâi sorioară
Monastire naltă Chiar în temelii! Care s-a ivi
Cum n-a mai fost altă, Meşterii cei mari, Mâni în zori de zi,
Că v-oi da averi, Calfe şi zidari Aducând bucate
V-oi face boieri, Tremura lucrând, La soţ ori la frate.
Iar de nu, apoi Lucra tremurând Deci dacă vroiţi
V-oi zidi pe voi, Zi lungă de vară, Ca să ispraviţi
V-oi zidi de vii Ziua pân-în seară; Sfânta monastire
Chiar în temelii! Iar Manoli sta, Pentru pomenire,
Meşterii grăbea, Nici că mai lucra, Noi să ne-apucăm
Şfările-ntindea, Ci mi se culca Cu toţi să giurăm
Locul măsura, Şi un vis visa, Şi să ne legăm
Şanţuri largi săpa Apoi se scula Taina s-o păstrăm;
2
Ş-orice soţioară, - Dă, Doamne, pe lume Suflă-l pe pământ,
Orice sorioară O ploaie cu spume, Brazii să-i despoaie,
Mâni în zori de zi Sa facă pâraie, Paltini să îndoaie,
Întâi s-a ivi, Sa curgă şiroaie, Munţii să răstoarne,
Pe ea s-o jertfim, Apele să crească, Mândra să-mi întoarne,
În zid s-o zidim! Mândra să-mi oprească, Să mi-o-ntoarne-n cale,
Iată,-n zori de zi, S-o oprească-n vale, S-o ducă devale!
Manea se trezi, S-o-ntoarcă din cale! Domnul se-ndura,
Ş-apoi se sui Domnul se-ndura, Ruga-i asculta
Pe gard de nuiele, Ruga-i asculta, Şi sufla un vânt,
Şi mai sus, pe schele, Norii aduna, Un vânt pre pământ,
Şi-n câmp se uita, Ceriu-ntuneca. Paltini că-ndoia,
Drumul cerceta. Şi curgea deodată Brazi că despoia,
Când, vai! ce zărea? Ploaie spumegată Munţii răsturna,
Cine că venea? Ce face pâraie Iară pe Ana
Soţioara lui, Şi îmflă şiroaie. Nici c-o înturna!
Floarea câmpului! Dar oricât cădea, Ea mereu venea,
Ea s-apropia Mândra n-o oprea, Pe drum şovăia
Şi îi aducea Ci ea tot venea Şi s-apropia
Prânz de mâncatură, Şi s-apropia. Şi, amar de ea,
Vin de băutură. Manea mi-o vedea, Iată c-agiungea!
Cât el o zărea, Inima-i plângea Meşterii cei mari,
Inima-i sărea, Şi iar se-nchina, Calfe şi zidari
În genunchi cădea Şi iar se ruga: Mult înveslea
Si plângând zicea: - Suflă, Doamne,-un vânt, Dacă o vedea,
3
Iar Manea turba, Agiungă-ţi de şagă, Pan’ la costişoare,
Mândra-şi săruta, Ca nu-i bună, dragă. Pan’ la ţâţişoare,
În braţe-o lua, Manoli, Manoli, Pan’ la buzişoare,
Pe schele-o urca, Meştere Manoli! Pan’ la ochişori,
Pe zid o punea Zidul rău ma strânge, Încât, vai de ea,
Şi, glumind, zicea: Trupuşoru-mi frânge! Nu se mai vedea,
- Stai, mândruţa mea, Iar Manea tăcea Ci se auzea
Nu te speria, Şi mereu zidea; Din zid ca zicea:
Că vrem să glumim Şi o cuprindea - Manoli, Manoli,
Şi să te zidim! Pan’ la gleznişoare, Meştere Manoli!
Ana se-ncredea Pan’ la pulpişoare, Zidul rău mă strânge,
Şi vesel râdea. Pan’ la costişoare, Viaţa mi se stinge!
Iar Manea ofta Pan’ la ţâţişoare. Pe Argeş in gios,
Şi se apuca Dar ea, vai de ea, Pe un mal frumos
Zidul de zidit, Tot mereu plângea Negru-vodă vine
Visul de-mplinit. Şi mereu zicea: Ca să se închine
Zidul se suia - Manoli, Manoli, La cea monastire,
Şi o cuprindea Meştere Manoli! Falnică zidire,
Pan’ la gleznişoare, Zidul rău mă strânge, Monastire naltă,
Pan’ la pulpişoare. Ţâţişoara-mi plânge, Cum n-a mai fost altă.
Iar ea, vai de ea, Copilaşu-mi frânge! Domnul o privea
Nici ca mai râdea, Manoli turba Şi se-nveselea
Ci mereu zicea: Şi mereu lucra. Şi astfel grăia:
- Manoli, Manoli, Zidul se suia - Voi, meşteri zidari,
Meştere Manoli! Şi o cuprindea Zece meşteri mari,
4
Spuneţi-mi cu drept, Şi pe gânduri sta, Un glas năduşit,
Cu mâna la piept, Apoi poruncea Un glas mult iubit,
De-aveţi meşterie Schelele să strice, Care greu gemea
Ca să-mi faceţi mie Scări să le ridice, Si mereu zicea:
Altă monastire Iar pe cei zidari, - Manoli, Manoli,
Pentru pomenire, Zece meşteri mari, Meştere Manoli!
Mult mai luminoasă Să mi-i părăsească, Zidul rău mă strânge,
Şi mult mai frumoasă? Ca să putrezească Ţâţişoara-mi plânge,
Iar cei meşteri mari, Colo, pe grindiş, Copilaşu-mi frânge,
Calfe şi zidari, Sus, pe coperiş. Viaţa mi se stinge!
Cum sta pe grindiş, Meşterii gândea Cum o auzea,
Sus pe coperiş, Şi ei îşi făcea Manea se pierdea,
Vesel se mândrea Aripi zburătoare Ochii-i se-nvelea;
Ş-apoi răspundea: De şindrili uşoare. Lumea se-ntorcea,
- Ca noi, meşteri mari, Apoi le-ntindea Norii se-nvârtea
Calfe şi zidari, Şi-n văzduh sărea, Şi de pe grindiş,
Alţii nici că sunt Dar pe loc cădea De pe-acoperiş,
Pe acest pamânt! Şi unde pica, Mort bietul cădea!
Află că noi ştim Trupu-ş despica. Iar unde cădea
Oricând să zidim Iar bietul Manoli, Ce se mai făcea?
Altă monastire Meşterul Manoli, O fântână lină,
Pentru pomenire, Când se încerca Cu apă puţină,
Mult mai luminoasă De-a se arunca, Cu apă sărată,
Şi mult mai frumoasă! Iată c-auzea Cu lacrimi udată!
Domnu-i asculta Din zid că ieşea
5