UNIVERSITATEA „DANUBIUS“ GALAŢI

FACULTATEA DE COMUNICARE ŞI RELAŢII

INTERNAŢIONALE

SPECIALIZAREA: COMUNICARE ŞI RELAŢII PUBLICE

LUCRARE DE LICENŢĂ

Coordonator ştiinţific,

Conf. univ. dr. ARSITH Mirela

Absolvent,

Bontaş Valentin

Galaţi 2020
2
UNIVERSITATEA „DANUBIUS“ GALAŢI

FACULTATEA DE COMUNICARE ŞI RELAŢII

INTERNAŢIONALE

SPECIALIZAREA: COMUNICARE ŞI RELAŢII PUBLICE

ASPECTE ALE COMUNICĂRII INSTITUȚIONALE

STUDIU DE CAZ:

PAGINI DIN ISTORIA MILITARĂ

ORAŞULUI ROMAN

Coordonator ştiinţific,

Conf. univ. dr. ARSITH Mirela

Absolvent,

Bontaş Valentin

Galaţi 2020
 3
III. PAGINI DIN ISTORIA MILITARĂ A ORAŞULUI ROMAN

III .1. Oraşul Roman

Situat la confluența râului Moldova cu Siretul, orașul Roman a ocupat încă din cele mai
vechi timpuri o poziție strategică importantă din punct de vedere militar. În secolele XIV-XV
orașul Roman era cunoscut sub numele de „Târgul de Jos”, acesta fiind și reședința „Țării de
Jos”. Construită în timpul domniei lui Ştefan cel Mare şi situată la aproximativ 5 km de oraşul
Roman, pe malul stâng al râului Siret, în comuna Gâdinţi, „Cetatea Nouă”, este prima
structură militară atestată documentar, fiind menționată în uricul lui Ștefan cel Mare din 15
septembrie 1466.
1
„Cetatea Nouă a Romanului” s-a constituit ca un avanpost pentru apărarea cetăţii de
scaun de la Suceava şi ca protecţie pentru comerţul înfloritor care se desfăşura în acea
perioada prin târgul Romanului. Ridicată pe un teren nisipos, lucru destul de rar având în
vedere construcţiile similare din perioada respectivă, care erau poziţionate pe înălţimi greu
accesibile, cetatea se compunea dintr-un fort cu şapte turnuri, cu o fundaţie constituită din
şanţuri, pământ şi bârne de stejar peste care s-au ridicat zidurile cetăţii. Cetatea era prevăzută
cu un şanţ de apărare consolidat cu bârne şi lespezi de piatră. Importanţa strategică a
fortificaţiei în cadrul sistemului de apărare a Moldovei rezidă şi din faptul că pârcălabii cetăţii
semnau documentele de cancelarie imediat după domnitor. În perioada medievală, cetatea a
fost supusă în mai multe rânduri asediului armatelor ungare și otomane. „Cetatea Nouă a
Romanului” a rezistat asediului armatelor regelui ungur Matei Corvin aflate în drum spre Baia
la 29 noiembrie 1467.
Refacerea cetăţii după distrugere s-a încheiat undeva pe la 1478, dovadă fiind faptul că
la 22 ianuarie 1479, Ştefan cel Mare scria din „Cetatea Nouă”, de la târgul Romanului, regelui
Cazimir al Poloniei. Urmează în anul 1483 întărirea cetăţii cu turnuri semicirculare şi un turn
rectangular, respectiv cu un şanţ de apărare sub forma unei potcoave prin care era deviată apa
râului Siret.
În anul 1675, din ordinul sultanului Mehmed al IV-lea (1648-1684), domnitorul
Moldovei, Dumitraşcu Cantacuzino, a distrus cetăţile din Moldova, printre care şi „Cetatea
Nouă a Romanului”. Dacă în prima jumătate a sec. XIX, zidurile cetăţii mai erau în picioare,
acestea au fost demantelate de către episcopul de Roman, Gherasim, pentru construcţia zidului
de incintă al episcopiei şi de către boierul Lupu Bogdan din Gâdinţi pentru

1
Istoria oraşului Roman (1392-1992), Societatea Culturală Roman-600, Roman 1992, pg. 7
4
construirea propriului conac, acțiunea de distrugere fiind continuată de sătenii din
2
împrejurimi .

Parcul din Roman, 1900

Bulevardul Precista Mare, anul 1906

2 Vasile Ursachi, ș.a., Istoria oraşului Roman, 1392-1992, Imprimeria „Bacovia” Bacău, 1992, p. 51
 5
În ciuda faptului că în anul 2004 a fost întocmit un proiect de reconstrucţie a cetăţii cu
fonduri guvernamentale, în momentul de faţă ruinele cetăţii se află într-o stare de degradare
avansată.
În acest studiu de caz voi încerca să ilustrez valenţele enciclopedice prin care sunt
identificate toate structurile militare care au funcționat în oraşul (garnizoana) Roman, fără a
avea pretenția că este tratat exhaustiv.

III.1.2. Înființarea primelor structuri militare pe meleaguri romașcane

În anul 1709, o parte din oastea regelui Carol al XII-lea al Suediei s-a retras în Moldova
în urma înfrângerii suferite la Poltava, în fața armatei țariste. Unități ale armatei suedeze au
fost cartiruite în Săbăoani și Tețcani, de unde s-au dedat la jafuri asupra populației din ținutul
Roman. Acest lucru l-a determinat pe domnitorul Moldovei, Nicolae Mavrocordat, să
protesteze pe lângă regele Carol al XII-lea și autoritățile otomane și să dea dispoziții, în
secret, ca populația din ținutul Roman: „să se înarmeze cu beldii și să-și facă singură
dreptate”.
Populația locală a avut de suferit și în urma războiului turco-austriac din 1716-1718,
atunci când trupele austriece au prădat negustorii din Roman și Adjud. Orașul Roman a mai
fost jefuit și prăduit de trupele austriece în anul 1736 și de cazaci în anul 1739. Cazacii,
însărcinați cu strângerea proviziilor pentru armata țaristă „s-au purtat cu mare cruzime,
despuind atât pe preoți cât și pe femei și pe fecioare, săvârșind tot felul de jafuri și lucruri rele
3
și necuviincioase” conform relatărilor din Cronica Ghiculeștilor .
În perioada Războiului austro-turc dintre anii 1787-1792, în ținutul Roman au fost
redactate și înaintate agenției consulare de la Iași o serie de rapoarte de către administratorii
districtului Roman: von Oechsner, Freyherr von Metzburg și von Raab. Corespondența
diplomatică și rapoartele consulare au fost întocmite în limba germană în timpul ocupației
austriece. Această corespondență diplomatică a fost culeasă de Eudoxiu de Hurmuzachi și se
păstrează în original în Biblioteca Academiei Române. Din conținutul acestei corespondențe
diplomatice, desprindem informații și date valoroase despre situația economică și socială a
ținutului Roman, transformat într-o reședință temporară de către autoritățile austriece, precum
și despre organizarea militară a trupelor de ocupație. Într-un raport întocmit la Roman, la data
4
de 10 august 1784 administratorul von Oechsner informa despre : „[…] extrădarea

3 Ibidem, p. 153.
4 Ion Nistor, Documente privitoare la istoria românilor, vol. X, partea I, București, 1922, p. 529.
6
dezertorilor din ținutul Bacăului și al Romanului și despre dificultatea extrădării dezertorilor
însurați”.
Într-un alt raport întocmit la data de 26 noiembrie 1788, administratorul districtului
Roman, Freyherr von Metzburg îl informa pe superiorul său din Ministerul Afacerilor Străine
despre faptul că prințul de Coburg și-a stabilit cartierul general în garnizoana Roman. Este
posibil ca medicul Josephus Muehr să fi făcut parte din Spitalul de Campanie al Corpului
expediționar al armatei austriece în timpul războiului austro-turc din 1787-1792. Cert este
faptul că, după ocuparea orașului de către armata imperială austriacă, Comandamentul a fost
cartiruit în sediul Episcopiei, în timp ce Spitalul de campanie n-ar fi exclus să fi fost dislocat
în locul Bolniței de la Mănăstirea „Precista”.

Mănăstirea Precista cu bolniţa ei – reconstituire după indicii

arhivistice de ing. Dragomir şi dr. Epifanie Cozărescu

Înainte de ocuparea orașului Roman de către trupele austriece în garnizoană a fost

dislocat un corp al armatei otomane. Acest lucru este confirmat de o întâmplare petrecută la
data de 9 martie 1788 și consemnată într-o Cazanie tipărită la Râmnic și păstrată în Biblioteca
5
Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului : „[…] La 1788 in ziua de 40 de sfinți, când erau 1200
de turci în târgul Romanului cu Iacob-aga, au plouat si au tunat si au fulgerat”.

5 Colecția personală preot dr. Florin-Aurel Țuscanu.

 7
Pe lângă spital, funcționa o spițerie, a cărei conducere a fost asigurată de medicul
Josephus Muehr, conform procesului-verbal de preluare de la 1 aprilie 1798. Din rapoartele
întocmite în garnizoana Roman în perioada Războiului austro-turc merită a fi consemnat
raportul întocmit la data de 24 aprilie 1789 de către Freyherr von Metzburg în care este
prezentată lupta de la Valea Seacă, localitate situată între Roman și Focșani. În aceste rapoarte
diplomatice se găsesc informații prețioase despre armata țaristă, despre înaintarea armatei
austriece în Moldova, precum și despre greutățile de aprovizionare întâmpinate de aceasta din
urmă.
6
La data de 1 mai 1789, administratorul Freyherr von Metzburg informa de la Roman :
„[…] despre izbânda rușilor de la Maxineni, despre însărcinarea generalului Kamensky cu
comanda trupelor rusești din Moldova și despre înaintarea Prințului de Coburg spre Bacău”.
Într-un raport întocmit la data de 26 iunie 1789 se precizează faptul că „[…] se așteaptă la Iași
sosirea lui Potemkin și a fostului Domn al Moldovei Alexandru Mavrocordat și că Marele
7
Vizir ar înainta către Belgrad” . După încetarea din viață a diplomatului Freyherr von
Metzburg locul acestuia va fi luat de către administratorul von Raab.
La data de 18/30 iulie 1806, Domnul Moldovei a redactat la Iași un ordin către
Isprăvniciile din Bacău, Piatra, Fălticeni, Botoșani și Roman de a se respecta tratatele de
prietenie cu Austria și de a se pedepsi atragerea locuitorilor din Bucovina și Moldova. În anul
revoluției de la 1821, oastea Eteriei aflată sub comanda generalului Alexandru Ipsilanti,
compusă din 2000 de combatanți a trecut prin Roman îndreptându-se spre Bârlad. După
înfrângerea mișcării eteriste de la Drăgășani la data de 7 iunie 1821, o parte dintre combatanți
8
s-a retras la Roman și la Mănăstirea Secu .
În timpul ocupației țariste măsurile impuse prin „Regulamentul Organic” au fost
apăsătoare asupra populației din Principatele Române, Moldova și Țara Românească.
Aproximativ 60.000 de țărani din întreaga Moldovă s-au grupat în luna aprilie 1831, în jurul a
cinci localităţi: Săbăoani, Deleni (Herţa), Bârnova (Iaşi), Galaţi şi Tărnăuca (Basarabia) și s-
au răsculat împotriva trupelor țariste de ocupație9. Răscoala țărănească desfășurată în luna
aprilie 1831, mai puțin cunoscută și studiată, a avut multiple cauze economice, sociale și
politice.
Cauzele principale ale răscoalei au fost catagrafia pe baza căreia urma să se stabilească
birul pe care urma să-l plătească țăranii și împotrivirea la încorporare a unor tineri în armata
permanentă a Moldovei. „Regulamentul Organic” a reorganizat printre altele și armata,

6 Ion Nistor, Documente privitoarea la istoria românilor, vol. X, partea I, București 1922, p.539.
7 Ibidem, pp. 540-541.
8 Vasile Ursachi, Istoria oraşului Roman, 1392-1992, Imprimeria „Bacovia”, Bacău, 1992, p. 153.
8
stabilind obligativitatea serviciului militar pentru toți tinerii cu vârsta cuprinsă între 20 și 30
de ani.
La data de 20 februarie 1831, fruntașii din satele din ținutul Roman: Săbăoani,
Gherăești, Răchiteni, Adjudeni, Buruienești, Luțca, Tămășeni, Sterpul, Rediul, Sagna, Fârtești,
Oțeleni și Pildești au redactat un document programatic prin care se obligau să nu mai permită
concentrarea tinerilor pentru „Straja pământeană”. În aceste condiții, vicepreşedintele
Divanului Moldovei, generalul rus Feodor Mircovici, i-a solicitat părintelui Angeloni,
superiorul Misiunii Franciscane din Moldova, să meargă în regiunea Romanului pentru a-i
convinge pe locuitorii din aceste sate să se supună prevederilor „Regulamentului Organic”.
Timp de nouă zile, părintele Angeloni a străbătut satele catolice din jurul
Romanului pentru a-i determina pe credincioşii săi să se supună legilor
stipulate în „Regulamentul Organic”. Misiunea părintelui Angeloni a eșuat și în consecință,
generalul Feodor Mircovici a ordonat într-o primă fază trimiterea la Săbăoani a 300

de husari din garnizoana militară rusească dislocată la Roman.

La data de 24 aprilie 1831, într-o zi de luni, au fost trimiși la Săbăoani pentru reprimarea
răscoalei, 1000 de infanterişti însoţiţi de 500 de călărași din armata rusă de ocupație. După ce
au simulat că se întorc spre Roman pentru a-i deruta pe răsculați, au intrat în sat şi au
înconjurat cimitirul, unde erau refugiaţi ţăranii rebeli din Săbăoani şi din satele vecine.
Comandantul detașamentului de represiune a încercat să rezolve conflictul pe cale pașnică,
explicând ţăranilor că înfiinţarea armatei naţionale este un lucru bun, întrucât ea va veghea
asupra integrităţii teritoriului Moldovei. Țăranii nu s-au lăsat convinşi de cuvintele ofițerului
rus și la răspunsul negativ al acestora, trupele țariste au tras trei salve pentru intimidare. În
urma bătăliei corp la corp care a urmat între răsculați și trupele ruse, țăranii au fost nevoiți să
capituleze. Bilanțul luptei a fost tragic de ambele părți, din rândurile țăranilor răsculați s-au
înregistrat numeroși morți: 30 din Săbăoani, patru din Pildești, unul din Barticești, unul din
Prăjești și patru din Gherăești.
Comisia de anchetă numită de autorități în urma desfășurării răscoalei țărănești a stabilit
că principalii organizatori ai răscoalei din satele din ținutul Roman au fost: vornicul Andrei
Dascălu din Săbăoani, Petre Mârță din Cândești, Mihai Pârțan, Mihai Ghergheleanu și
Dimitrie Târzioru din Tămășeni, Dumitru Ciocoiu din Adjudeni, Ilie Burluiu din Doljești,
vornicul Petre Covre și Simion, fiul lui Toma din Oțeleni. La interogatoriile desfășurate în
timpul anchetei, ţăranii au declarat:
 9

Roman, 1901

[ Gândul nostru au fost să nu ne supunem întru nimica stăpânirii şi hotărârea să ne

împotrivim cu toate chipurile şi cu toată virtutea noastră, iar întâmplându-se şi moartea unui
9
boier sau ghinerariu sau alti ucideri să răspundem toate satele […].

Piaţa Mare, 1913

9
Ion Ciubotaru, Gherăești un sat din ținutul Romanului, Editura „Presa Bună”, Iași, 2013, pp. 73-74
10
La data de 7 august 2011, în Săbăoani a fost dezvelit şi sfinţit un monument realizat de
sculptorul Florin Zaharescu pe care sunt înscrise numele a 40 de țărani morți în confruntarea
cu armata țaristă. Prin legea din anul 1834 din Moldova, formațiunile militare ale slujitorilor
și plăieșilor au fost reorganizate și a luat ființă la Iași, Statul Major al armatei (Ștabul). În
aceeași perioadă au apărut și alte organisme de conducere precum „Departamentul ostășesc”,
viitorul Minister de Război, „Ștabul domnesc” și „Sfatul ostășesc”. În anul 1834, orașul
Roman a devenit capitala județului Roman.
La începutul celui de-al patrulea deceniu al secolului al XIX-lea, Ţinutul Romanului era
alcătuit din 3 ocoale: Ocolul de Sus (33 de sate), Ocolul de Jos (40 de sate) şi Ocolul de
Mijloc (26 de sate).
Între anii 1848-1850 în garnizoana Roman au fost cartiruite trupe țariste din
„Comanda cazacilor” și Batalionul 3 din Divizia 14 Infanterie/Corpul 5 Armată
10
rus, unități care au participat la reprimarea Revoluției de la 1848 . Retrase din oraș în anul
1850, trupele țariste au revenit în garnizoana Roman în luna iunie 1853, în timpul „Războiului
Crimeii”. Un an mai târziu, în februarie 1854, locul trupelor țariste a fost luat de către armata
austriacă. În perioada premergătoare unirii Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859,
orașul Roman s-a constituit ca un puternic centru unionist.
Intrarea în vigoare a decretului din 24 iunie 1864 al domnitorului Alexandru Ioan Cuza
privind înfiinţarea instituţiei dorobanţilor în Moldova, avea să ducă la apariţia pe meleagurile
romaşcane a primelor structuri militare moderne. Acest lucru s-a concretizat prin înfiinţarea la
11
Roman a Divizionului II subordonat celei de-a treia Inspectorii din Iaşi , compus la rândul
său din şase escadroane dislocate în oraşele: Fălticeni, Piatra Neamţ, Roman, Bacău, Tecuci şi
Focşani.
A III-a Inspectorie de la Iași era comandată de colonelul inspector Ion Duca ajutor
12
locotenent-colonel Alecsandru Asache și șef de cancelarie, căpitan Gavril Botedu .
La comanda Divizionului al II-lea aflat în districtul Roman se afla maiorul șef de
divizion Constantin Lipan. Conform „Ordinului de zi pe toată oastea” nr. 52 din 17 Februarie
1865, „repartiția dorobanților și grănicerilor se face pe escadroane și companii și seria lor
13
numerică se face pe inspectorii” .

10 Epifanie Cozărescu, Octav Clocotici, Istoricul Spitalului Municipal „Precista Mare” din Roman până la
bicentenar (1998); Parțial și al vieții medico-farmaceutice romașcane, S.C. „ȘTIINȚĂ ȘI TEHNICĂ” S.A.,
Roman, 2001, p. 9.
11 Istoria Militară a Poporului Român, vol. IV, Editura Militară, Bucureşti, 1988, p. 448.
12
„Anuar Militar al Oastei Române pe anul 1865”, Imprimeria Ministerului de Resbel, Bucuresci, 1865, p.
109.
13 „Monitorul Oastei”, 1865, pp. 84-85.
 11
III. 1.3. Escadroane, Divizii şi Batalioane la Roman

Divizionului II cartiruit în districtul Roman i se subordonau șase escadroane, cu

14
următoarea dislocare și ordine de bătaie :
1. Escadronul nr. 5, Districtul Suceava - se afla dislocat la Fălticeni;
2. Escadronul nr. 6, Districtul Neamțu - se afla dislocat la Piatra Neamț;
3. Escadronul nr. 7, Districtul Roman - se afla dislocat la Roman;
4. Escadronul nr. 8, Districtul Bacău - se afla dislocat la Bacău;
5. Escadronul nr. 9, Districtul Tecuciu - se afla dislocat la Tecuci;
6. Escadronul nr. 10, Districtul Putna - se afla dislocat la Focșani.
În conformitate cu prevederile Ordinului de zi pe toată oastea no. 181 din 14 iunie 1865,
„sergentul major Broșteanu de la Escadronul 11 Dorobanți Huși se mută începând cu data de 1
15
iunie 1865, la Escadronul 7 Dorobanți „Roman” . Ordinul de zi pe toată oastea no. 184 din
17 iunie 1865, stipulează faptul ca registrele matricole privind evidența dorobanților și a cailor
întocmite la nivelul companiei sau escadronului se vor întocmi în trei exemplare, iar
inspectorii vor coresponda cu Ministerul de Resbel, numai în cazuri de urgență.
În Raportul la Domn nr. 84 din 18 ianuarie 1863, înaintat de generalul Emanoil Florescu
domnitorului Alexandru Ioan Cuza, se raporta faptul că soldatul Iordache Panaiotescu din
târgul Roman, încadrat la Regimentul nr. 4, a fost condamnat prin sentința consiliului ostășesc
de revizie pentru a treia dezertare, la două sute de lovituri și la trei ani în temnița orașului
16
Brăila sau Giurgiu :
,,Noi bine voind, reducem pedeapsa loviturilor la optzeci, iar închisoarea pe termen de
trei ani o întărimu întocmai.
Ministrul Nostru de resbel, prin înțelegere cu al justiții să aducă la îndeplinire
dispozițiile ordonanței de față.
ALEXANDRU IOAN
Ministru de Resbel General Florescu”

Într-o scrisoare de mulțumire trimisă Ministrului de Resbel din data de 19 iunie 1865,
deputatul de Roman, Ianuș Robu, își exprima recunoștința pentru faptul că a primit în dotare,
la solicitarea sa, o armă de foc lucrată în Stabilimentul Armatei. De remarcat, este faptul că

14 „Anuar Militar al Oastei Române pe anul 1865”, Imprimeria Ministerului de Resbel, Bucuresci, 1865, pp.
110-
111.

15 ,,Monitorul Oastei”, 1865, pp. 273-274

16 „Monitorul Oastei”, 1862, pp. 352-353
12
una dintre santinelele care asigurau paza domnitorului Alexandru Ioan Cuza în noaptea
17
detronării a fost soldatul Ion Lupu din satul Ciuturești, plasa Fundul, fostul județ Roman :
[ Când l-au scos din domnie pe Cuza eu eram santinelă, adică eram cel care avea
poruncă să nu lase pe nimeni înăuntru. Da-ntr-o seară, ce zic eu seara, pe la miezul nopţii,
au venit mai mulţi boieri şi ofiţeri şi-au descuiat uşa cu cheia. Eu am crezut că o au de la
domnitor. După jumătate de ceas au ieşit cu Domnul Cuza îmbrăcat nemţeşte. Şi mai târziu
am pricepuit eu viclenia. Când mi-am dat seama am plâns până-n zori. Se duse bietul Cuza.
El, care ne-a făcut atâta bine. Şi azi îmi pare rău.
În anul 1866, Inspectoratele de dorobanți s-au desființat, locul acestora fiind luat de
Divizioanele de dorobanți. În 1867, dorobanții s-au organizat pe 8 Divizioane arondate la 4
Divizii teritoriale.
În urma raportului nr. 2544 al ministrului de Război, domnitorul Carol I a adoptat
Înaltul Decret nr. 342 din 12 martie 1867, care prevedea că escadroanele de dorobanți se
împart pe divizioane. Escadronul de dorobanți „Roman” se subordona Divizionului de
18
dorobanți dislocat în orașul Bacău . La propunerea subintendentului armatei, s-a emis
Ordinul de zi către oaste nr. 94 din 10 octombrie 1867 în care s-a stabilit un cuantum de 60 de
parale pe zi alocație pentru hrana cailor dorobanților din garnizoana Roman.
În conformitate cu prevederile Legii privind organizarea armatei din 11 iunie 1868,
19
„puterea armată a României” era constituită din cinci elemente distincte :
1. Armata permanentă cu rezerva;
2. Miliția activă formată din dorobanți și grăniceri;
3. Miliția neactivă;
4. Guardia cetățenescă existentă numai în orașe;
5. Gloatele.
În anul 1868, în orașul Roman era dislocată o companie de vânători subordonată
Batalionului 1 de Vânători de la Bacău, parte a armatei permanente. Batalionul 1 Vânători mai
avea în subordine trei companii: o companie și statul major al batalionului de la Bacău,
compania de la Roman și o companie la Târgu Ocna20. În Ordinul de zi pe oaste nr. 41 din 16
martie 1868 semnat de Ministru de Resbel, colonelul G. Nițescu, se arată:
[ În urma unui raport ce am primit de la șeful divisiunii a II-a teritoriale No. 808
prin care se arată că dorobanții Bălan Nicolae și Bordan Gheorghe din escadronul
districtului Vasluiu fiind însărcinați a conduce doi arestați la tribunalul Roman acusați de furt
prin efracțiune, pe drum acești arestați au încercat să fugă, și dupe o luptă de o oră și

17 Colecția personală general de flotilă aeriană (ret) Vasile Florea.

18 ,,Monitorul Oastei”, 1867, p. 165
19 „Monitorul Oastei”, 1868, p. 149
 13
jumătate ce au avut cu arătații dorobanți, aceștia din urmă au reușit al omorî dupe ce au
primit mai multe lovituri cu fiarăle și un ciomag în cap, ast-feliu în cât unul dintre dorobanți
20
se află în cura spitalului greu rănit .
Din conținutul acestui raport, reiese faptul că la tribunalul din garnizoana Roman unde
se afla cartiruit comandamentul Divizionului 2 Dorobanți, se judecau toate procesele în care
erau implicați dorobanții din cele șase escadroane subordonate. Efectivele Escadronului de
dorobanți călări „Roman” era constituit din 4 ofițeri, dintre care, un căpitan, un locotenent, doi
sublocotenenți și trupa. Numărul trupei era distinct de la un escadron la altul, funcție de
suprafața geografică județului pe care îl deservea.
În baza Înaltului Decret nr. 115 din 20 ianuarie 1869, contrasemnat de Ministrul de Resbel,
colonelul Duca, locotenentul Uricaru Lascăr din Escadronul de dorobanți „Roman” a fost numit
21
comandant al Companiei de Pompieri „Roman” . În baza Înaltului Decret nr. 1333 din 21 iulie
1869 teritoriul României se împarte în patru divizii teritoriale care cuprind toate categoriile puterii
armate existente la acea dată. Această măsură era necesară în contextul în care până atunci
împărțirea teritoriului fiind diferențiată între categoriile puterii armate.
În raportul înaintat regelui Carol I de către Ministrul de Resbel, generalul Gheorghe
Manu, se arăta: „[…] Având în vedere că teritoriul României neavând o singură împărțire
atât pentru miliții cât și pentru celelalte elemente ale puterii armate este causa multor
22
inconveniente […]” .
Începând cu data de 1 octombrie 1870 toate structurile militare existente în districtul
Roman s-au subordonat Diviziei 2 Teritoriale cu sediul la Iași.
Prin modificările aduse legii din 11/23 iunie 1868 privind organizarea armatei, survenite
în 1872, se prevedea, prin reorganizarea corpului grănicerilor, înfiinţarea armatei teritoriale
formată din trupe de cavalerie (călăraşi) şi trupe de infanterie (dorobanţi). Pe lângă
atribuţiunile ce îi reveneau pe timp de război, armata teritorială îndeplinea pe timp de pace
sarcini administrative şi poliţieneşti în slujba administraţiilor judeţelor pe a căror rază
teritorială se aflau cantonate regimentele de călăraşi sau dorobanţi. Un exemplu în acest sens
este și faptul că în anul 1870, învățătorul G. Simionescu, solicita subprefectului
județului Roman „trimiterea la școala din Gherăești a unui dorobanț care să aducă cu forța la
23
școală copii absenți” .
În conformitate cu prevederile articolului 2 din Înaltul Decret nr. 1260 din 9 august
1868, în districtul Roman s-a înființat Batalionul 21 de Miliții prevăzut a avea în subordine

20 Ibidem, p. 624
21 Monitorul Oastei”, 1869, p. 53
22 Ibidem, pp. 729-730
23 Ion Ciubotaru, Gherăești un sat din ținutul Romanului, Editura „Presa Bună”, Iași, 2013, p. 208.
14
șase companii, din cauza lipsei de ofițeri, acest batalion va avea în subordine, în mod
temporar, doar două companii.
În baza Ordinului de zi pe oaste nr. 148 din 29 august 1868, căpitanul Burchi Nicolae,
comandantul Batalionului de Miliții din districtul Gorj, a fost numit comandant al
Batalionului de Miliții „Roman” în locul căpitanului Cotruț Ion, care a ocupat funcția vacantă
de la Gorj33. Căpitanul Burchi Nicolae a ocupat această funcție până la data de 30 noiembrie
1868, dată la care a fost înlocuit din funcția de comandant al Batalionului de Miliții „Roman”
de către maiorul Nicolau. În baza Ordinului de zi pe oaste nr. 149 din 20 august 1868, Molnar
Mihaiu a fost avansat la gradul de sublocotenent și a fost repartizat în corpul dorobanților la
24
Escadronul de dorobanți „Roman” .
În anul 1869, în districtul Roman era dislocat în continuare Batalionul 21 de Miliții,
subordonat Regimentului 11 Miliții cu sediul la Bacău din compunerea Diviziei 2 Teritoriale
„Iași”. Batalionul 21 de Miliții din districtul Roman avea în subordine în anul 1869, patru
companii. De remarcat este faptul că maiorul comandant al batalionului era singurul ofițer
care avea în înzestrare doi cai.

25
III. 2. Divizia 7 infanterie Roman

Comandamentul Diviziei 7 Infanterie s-a înființat în garnizoana Roman la data de 16

martie 1883, în conformitate cu prevederile Legii nr. 1677 din 8 iunie 1882 asupra organizării
comandamentelor armatei și a Legii asupra administrației militare din data de 31 ianuarie
1883.
Compunerea Diviziei 7 Infanterie:
1. Brigada 13 Dorobanți „Huși;
2. Brigada 14 Dorobanți „Iași”, formată din următoarele regimente:
- Regimentul 14 Dorobanți „Roman;
- Regimentul 13 Dorobanți „Iași”;
- Regimentul 7 Călărași din Brigada 4 Cavalerie „Iași”;
- Regimentul 8 Călărași „Roman;
- Regimentul 4 Artilerie „Roman.
Pentru anul 1883, se află consemnat în registrul istoric, s-a executat concentrarea
efectivelor Diviziei 7 Infanterie pentru executarea instrucției pe o perioadă de 60 de zile, în

24 Ibidem, p. 494.
25 Petre Otu, Generalul Constantin Prezan și răscoala din 1907, în „Document. Buletinul Arhivelor Militare
Române”, nr. 2 /(40) 2008, pp. 64-65.
 15
intervalul 20 august la 16 octombrie, având drept scop executarea de aplicații și de exerciții
practice în teren.
La data de 9 martie 1885, în baza Ordinului nr. 1491 al Corpului 4 Armată, în
subordinea Diviziei 7 Infanterie au intrat Compania 3 Jandarmi
Începând cu data de 1 aprilie 1888, comandant al Diviziei 7 Infanterie a fost numit
generalul Cantili Grigore. În baza Înaltului Decret nr. 566/1889 s-a hotărât o nouă împărțire
teritorială, acest lucru având drept consecință preluarea în subordinea Diviziei 7 Infanterie din
punct de vedere militar a județului Bârlad, precum și o parte din județul Tecuci.
În anul 1889, Brigada 13 Infanterie din compunerea Diviziei 7 Infanterie și-a stabilit
reședința la Bârlad având în subordinea sa Regimentul 12 Dorobanți „Bârlad” și Regimentul
25 Dorobanți „Vaslui”. În același an, Regimentul 26 „Huși” a ieșit din subordinea Diviziei 7
Infanterie și i s-a stabilit reședința în garnizoana Craiova. În cursul anului 1889, Regimentul 7
Linie și Batalionul 4 Vânători, singurele unități cu trupe permanente din organica Diviziei 7
Infanterie au concentrat 4 contingente la care s-au prezentat doar jumătate dintre cei
concentrați. Mai târziu, în repartiția ordonată de Ministerul de Război, în scopul reprimării
26
răscoalelor țărănești, Divizia 7 Infanterie Roman avea în subordine următoarele unități :

1. Regimentul Dolj nr. 1;

2. Regimentul Rahova nr. 25;
3. Regimentul Argeș nr. 4;
4. Regimentul III Dâmbovița nr. 22;
5. Regimentul 3 Roșiori;
6. Regimentul 9 Călărași cu două escadroane;
7. Escadronul jandarmi călări;
8. Regimentul 8 Artilerie;
9. 1/2 din Regimentul 4 Artilerie.
La reprimarea răscoalelor țărănești din județul Roman au participat alături de unitățile
subordonate Diviziei 7 Infanterie, Regimentul 7 Infanterie din Prahova, Regimentul 2 Roșiori
din București și Regimentul 3 Infanterie din Calafat. După data de 13 martie 1907, răscoalele
din județul Roman au scăzut în intensitate.
La data de 1 aprilie 1911, a fost numit la comanda Diviziei 7 Infanterie, generalul
adjutant Constantin Prezan, iar șef de stat major locotenent- colonelul Iacob Zadik. În
perioada 11-19 septembrie 1911, în regiunea Botoșani-Dolhasca-Fălticeni, s-au desfășurat

26 Ibidem, pp.61
16
exerciții tactice ce au constat în executarea de antrenamente cu arme combinate, precum și
manevre de divizie contra divizie.
Manevrele regale din toamna anului 1911 s-au desfășurat în perioada 20-26 septembrie
1911 în zona localității Hălăucești. La aceste manevre regale au participat unități și subunități
din subordinea Corpului 3 și a Corpului 4 Armată. Tema manevrelor regale, de mare
amploare, desfășurate între 22-24 septembrie 1911, la care a participat și elita aviației militare,
apare consemnată în Registrul istoric al Diviziei 7 Infanterie:
[ Armata inamică (albastră) își adună grosul forțelor în Valea Bârladului, la Vaslui
și spre Sud; o parte din forțe în Valea Siretului, la Nord de Bacău. Armata noastră (roșie)
înaintează spre Sud cu grosul forțelor prin Valea Jijia și pe Șoseaua Mihăileni-Botoșani-
Hârlău-Podu Iloaiei. Corpul IV Armată staționează în seara de 21 septembrie cu Divizia 7
Infanterie în Valea Siretului și cu Divizia 8 Infanterie și Divizia 2 Cavalerie în Valea
Moldovei.
Grosul armatei noastre având intențiunea a ataca peste Prut grosul forțelor inamice, va
ataca mâine dimineață (22 septembrie) din direcția Hârlău-Podu Iloaiei-Vaslui. Corpul IV
Armată împreună cu Divizia 2 Roșiori are sarcina să respingă forțele inamice din Valea
Siretului și apoi să se îndrepte prin Roman spre Vaslui pentru a ataca flancul stâng și grosul
trupelor inamice. La intrarea României în Primul Război Mondial, Divizia 7 Infanterie
„Roman” era comandată de generalul Ion Istrati și se afla în subordinea Corpului 4 Armată
din Armata de Nord.
În timpul bătăliei de la Mărăști din luna iulie 1917, Divizia 7 Infanterie s-a aflat în
rezerva generală a Marelui Cartier General și a ocupat un raion în regiunea Matca-Drăgănești.
În luna decembrie 1917, detașamente rebele ale armatei ruse bolșevizate care au încercat
eliberarea soldaților ruși aflați în captivitate în garnizoana Roman au fost anihilate de către
armata română. Au fost dezarmate și s-au predat rând pe rând, unități și mari unități ruse,
precum Regimentele 104, 335, 336 Infanterie și Divizia 26 rusă. La data de 14 ianuarie 1918,
Regimentul 2 Grăniceri a primit ordin să dezarmeze Corpul 2 Armată rus care încerca să
pătrundă și să comită jafuri în Fălticeni.
În sprijinul unității de grăniceri a fost trimis un batalion din Regimentul 16 Dorobanți și
o baterie de artilerie, unități din subordinea Diviziei 7 Infanterie. După îndeplinirea cu succes
a misiunilor încredințate, în conformitate cu Ordinul nr. 5036 din 21 noiembrie 1919, al
Marelui Cartier General, unitățile Diviziei 7 Infanterie au început deplasarea către
garnizoanele de reședință.
La data de 7 decembrie 1919, a avut loc intrarea triumfală în oraşul Roman a trupelor
Diviziei 7 Infanterie care au contribuit, cu numeroase jertfe de sânge, la înfăptuirea României
 17
Mari. În perioada interbelică, conform ordinii de bătaie a forțelor armate în timp de pace în
anul 1927, Divizia 7 Infanterie era subordonată Corpului 4 Armată.
Divizia 7 Infanterie-instrucție comandată de generalul Sava Caracaș avea un efectiv de
5125 militari și era dislocată în zona Bechet, Craiova, Tia Mare și Vișina Veche. Divizia 7
Infanterie-instrucție a fost înființată mai târziu, la sfârșitul anului 1943 ca dublură a Diviziei 7
Infanterie, având efective reduse și formată în principal din recruți.
Structura Diviziei 7 Infanterie- instrucție era de șase batalioane de infanterie și un
semidivizion de artilerie dotat cu patru tunuri de 75 mm și două obuziere de 100 mm.
Armamentul antitanc și automat de infanterie era extrem de redus. Divizia 7 Infanterie-
instrucție a participat la acțiunile de lichidare a rezistențelor inamicului în special în sectorul
Corabia. În localitatea Caracal, marea unitate romașcană a organizat și un lagăr de prizonieri
În garnizoana Roman, a funcționat în perioada postbelică, pentru o scurtă perioadă de
timp, și Batalionul 8 Radiotehnic. În urma reorganizării și restructurării radiolocației,
compania de radiolocație de la Secuieni, înființată în anul 1956, a fost desființată în anul
2001.
La Roman a funcționat și o structură subordonată Comandamentului Comunicațiilor și
Informaticii. Depozitul de materiale de transmisiuni (și centru de mentenanță) a fost înființat
la 1 iunie 1967 la Roman și a fost desființat în anul 2006. În garnizoana Roman, în cazarma
fostului Regiment 14 Dorobanți, și-a desfășurat activitatea Școala de Subofițeri Auto și
Tancuri.
Această structură a fost desființată în urma producerii unor evenimente grave, soldate cu
pierderi de vieți omenești. În baza H.C.M. nr. 1664 din 18.08.1956 a fost înființată Brigada 20
Drumuri - Poduri cu 4 Batalioane Drumuri-Poduri la Buzău, Târgoviște, Alba-Iulia și Roman.
Brigada a purtat succesiv denumirile de Brigada 40 Drumuri-Poduri și Brigada 35 Drumuri. În
27
anul 1982, Batalionul Drumuri-Poduri din garnizoana Roman a fost desființat .
În anul 1989 în garnizoana Roman era dislocat Batalionul 25 Geniu, subordonat Diviziei
10 Mecanizate din Armata a 2-a. În anul 1995, Batalionul 25 Geniu se afla în subordinea
Corpului 10 Armată din garnizoana Iași, subunitate de geniu care ulterior a fost desființată.

În garnizoana Roman a funcționat Centrul 92/93 I.E.M.L. (Instrucție Echipaje Mașini de

Luptă, 1963-1993), transformat ulterior în Centrul 92 Instrucție/Depozitare și Mobilizare și
Batalionul 633 Tancuri „Roman I Mușat” (1994-2004).

27
Adrian Stroea , 165 de ani de existență a artileriei române moderne, București, 2008, p. 418.
18

La data de 1 noiembrie 2002 în garnizoana Roman a fost înființat Batalionul 43

Aprovizionare şi Transport „Roman I Muşat”. În anul 2010, a fost înființată Baza 3 Logistică
„Zargidava”, având în subordine Centrul 83 Mentenanță, mare unitate din subordinea Diviziei
2 Infanterie „Getica”.
Baza 3 Logistică „Zargidava”
 19
Misiunea acestuia este de a asigura mentenanța tehnicii de luptă și refacerea stării
tehnice a echipamentelor din înzestrarea structurilor subordonate Diviziei 2 Infanterie
,,GETICA":
,,Astăzi se aniversează cinci ani de la înfiinţarea Centrului 83 Mentenanţă «Est» şi
acordarea drapelului de luptă prin decret prezidenţial. În decursul existenţei sale, structura
aflată în subordinea Bazei 3 Logistică «Zargidava» s-a remarcat prin consecvenţă în
executarea misiunilor specifice, iar valorificarea experienţei pozitive şi-a pus amprenta pe
evoluţia acestei structuri militare, conferind acesteia valenţe de modernitate, profesionalism
şi dinamism. Din cele mai vechi timpuri, drapelul a fost simbolul onoarei, vitejiei şi gloriei
militare, reamintind fiecărui militar, dar şi fiecărui cetăţean, tradiţiile glorioase ale poporului
român, precum şi datoria sacră de a servi cu credinţă patria, de a apăra chiar cu preţul vieţii
pământul strămoşesc", a declarat general-maior doctor Petrică Lucian Foca, comandantul
Diviziei II Infanterie ,,Getica" (Portalul Naţional de Administrație Publică, 6 oct. 2015)
20
21
22

28
III. 2.1. Comandanții Diviziei 7 Infanterie Roman

General de brigadă Grigore Cantili (1888 - 1891): s-a născut la data

de 24 ianuarie 1839. A participat la Războiul de Independență a
României (1877-1878) în calitate de comandant al Brigăzii I Infanterie
din Divizia a IV-a, Corpul al II-lea de armată. A condus Brigada I
Infanterie în bătăliile de la Vidin și Calafat. Între anii 1888-1891,
generalul Grigore Cantili a îndeplinit funcția de
comandant al Diviziei 7 Infanterie „Roman”. A parcurs toate treptele ierarhiei militare până la
gradul de general de divizie (1893). Grigore Cantili a decedat în anul 1906.

General de brigadă August Gorjan (1895 - 1900): s-a născut la data

de 1 august 1837 la Vălenii de Munte, județul Prahova. A parcurs toate
gradele ierarhiei militare de la soldat, la 16 aprilie 1856, până la
general de brigadă, la 30 iulie 1895. Având gradul de locotenent-
colonel, August Gorjan a participat la Războiul pentru Independență
din 1877-1878. Înainte de a fi numit comandant al Diviziei 7 Infanterie
a îndeplinit, între anii 1893-1894, funcția de
comandant al Pieții București. A fost decorat cu numeroase ordine și medalii: „Steaua
României”-1878, „Virtutea Militară”-1878, „Crucea Trecerii Dunării”, „Apărătorilor
Independenței” și „Coroana României” - 1888. Generalul de brigadă August Gorjan a încetat
din viață la data de 20 mai 1900, la Viena.

Colonel Aristide Lecca(1916): s-a născut la data de 27 octombrie

1867. S-a înrolat voluntar în armata română ca simplu soldat, la vârsta
de 18 ani. În anul 1892 a absolvit Școala Militară de Ofițeri de
Infanterie și Cavalerie. A participat la Războiul pentru Întregirea
României în calitate de comandant al Regimentului 37 Infanterie
„Alexandru cel Bun” din Botoșani. În cursul lunii noiembrie 1916,
timp de aproape două săptămâni, a comandat Divizia 7 Infanterie
„Roman”. Prin Înaltul Decret Regal nr. 159 din 2 ianuarie 1920, generalul Aristide Lecca a
fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul” clasa a III-a „pentru energia și priceperea cu care a

28 Constantin Prangati, Dicționarul oamenilor de seamă din județul Neamț, Editura Crigarux, Piatra Neamț,
1999, p. 217.
 23
condus trupele Diviziei 1 Vânători în luptele de la Segvar, Zentes, Misdzent și Homedzo,
Vasarhely din iulie 1919, înfrângând trupele ungare, pe care le-a împins pe malul stâng al
râului Tisa”. Generalul Aristide Lecca a încetat din viață la data de 13 octombrie 1923.

General Nicolae Rujinschi (24 decembrie 1916 - 30 august 1917 ):

născut la data de 15 iunie 1864 la Piatra Neamț, a fost comandantul
Diviziei 7 Infanterie în timpul luptelor purtate de marea unitate
romașcană în vara anului 1917. A absolvit Școala de Ofițeri din Iași și
Școala Superioară de Război, participând în calitate de combatant la
cel de-al Doilea Război Balcanic și la Războiul pentru Întregirea
României. În perioada 24 decembrie 1916 - 30 august 1917 generalul Nicolae Rujinschi a
îndeplinit funcția de comandant al Diviziei 7 Infanterie ,,Roman”.

General de brigadă Constantin Scărișoreanu (30 august 1917 -

26 mai 1918): s-a născut la 11 ianuarie 1869, în localitatea Rucăr,
județul Muscel. A urmat Liceul Militar din Iași (1884-1888), Școala
Militară de Ofițeri (1888-1890), Școala de Aplicație de Artilerie și
Geniu (Secția Geniu, 1890-1892) și Școala Superioară de Război
(1895-1897). A participat la cel de-al Doilea Război Balcanic și la
Războiul pentru Întregirea României.
S-a remarcat și în cunoscuta Bătălie a Bucureștiului din noiembrie/decembrie 1916, în cursul
căreia a comandat Divizia 9/19 Infanterie. În perioada 30 august 1917-26 mai 1918, a
îndeplinit funcția de comandant al Diviziei 7 Infanterie „Roman”. Pentru merite deosebite
29
dovedite pe câmpul de luptă, fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul” clasa a III-a : „Pentru
repetatele fapte de vitejie ce le-a făcut pe câmpul de luptă”. Generalul Constantin
Scărișoreanu s-a stins din viață, la data de 12 noiembrie 1937, la București.

General Constantin Neculcea (11 decembrie 1918 - 18 aprilie

1919 şi 1924 - 1931): s-a născut la data de 4 martie 1873, în
localitatea Dumbrăveni, județul Iași. Între anii 1904-1906 a urmat
cursurile Școlii Superioare de Război din București. În timpul celui
de-al Doilea Război Balcanic s-a aflat la comanda Batalionului de
Rezervă al Regimentului 16 Dorobanți din Fălticeni. A îndeplinit

29 Eugen Stănescu, Cavaleri ai ordinului militar de război „Mihai Viteazul”, Editura SALGO, Sibiu,
2012, p. 86
24
funcții de comandant de regiment, brigadă și divizie în campaniile anilor 1916-1918. În
perioada Războiului pentru Întregirea României, Constantin Neculcea a îndeplinit și funcția
de comandant al Regimentului 56 Infanterie. A fost numit comandant al Diviziei 7 Infanterie
„Roman”, la data de 11 decembrie 1918. A fost decorat cu Ordinul „Coroana României” și
medalia „Avântul Țării”. După trecerea în rezervă în anul 1938, a îndeplinit pentru o perioadă,
funcția de primar al orașului Fălticeni. Generalul Constantin Neculcea a decedat în anul 1952.

General de brigadă Constantin Dumitrescu (19 aprilie 1919 - 1

octombrie 1920): s-a născut la 25 februarie 1868 în localitatea
Morunglav, plasa Olteţu, judeţul Romanaţi. A fost declarat admis la
Școala Fiilor de Militari de la Craiova începând cu data de 20
septembrie 1887, pe care a absolvit-o în anul 1890. În același an, a
susţinut examenul de admitere la Școala de Ofiţeri la care a fost
înmatriculat începând cu 15 iulie 1890 și pe care a absolvit-o în anul
30
1892, când a și fost înaintat la gradul de sublocotenent . În plină desfășurare a Primului
Război Mondial, la 1 aprilie 1916, maiorul Constantin Dumitrescu a fost înaintat la gradul de
locotenent-colonel și numit șef al Statului Major al Corpului 1 Armată. Această funcţie a
îndeplinit-o până la 14 octombrie 1916, dată la care a fost înaintat la gradul de colonel. La 3
aprilie, în baza Ordinului de Zi nr. 64, i s-a încredințat comanda Corpului 1 Armată. A
îndeplinit această funcţie, până la 1 octombrie 1929, dată la care a fost trecut în rezervă.
Generalul Constantin Dumitrescu a decedat în anul 1935.

General Mihail Schina (1 aprilie 1920 - 1 octombrie 1921): născut

la data de 14 iunie 1867 la București, a fost unul dintre generalii
armatei române, șef de stat major al Diviziei 7 Infanterie în Al Doilea
Război Balcanic. A urmat între anii 1886-1888, cursurile Școlii de
Ofițeri de Infanterie și Cavalerie din București și ulterior Școala
Superioară de Război din Torino. La data intrării României în cel de-
al Doilea Război Balcanic, Divizia 7 Infanterie se afla în
subordinea Corpului 4 Armată și era comandată de generalul adjutant Constantin Prezan.
Generalul Mihail Schina a decedat în anul 1945 și este înmormântat în cimitirul Bellu din
București.

30
Ion Rîșnoveanu, Un militar destoinic: Generalul de divizie Constantin Dumitrescu, în Buletinul Arhivelor
Militare Române”, nr.4 (70) / 2015, pp. 30-34.
 25
General de divizie Gheorghe I. Florescu (1931 - 1934): s-a născut
la data de 20 mai 1879, la Dobronitu, plasa Oltul de Jos, județul Olt.
A urmat Școala de Ofițeri de Artilerie, Geniu și Marină (1898-1900),
Școala de Aplicație de Artilerie (1901- 1903) și Școala Superioară de
Război (1909-1911). A participat la Războiul pentru Întregirea
României cu Divizia 14 Infanterie. Pe parcursul carierei militare a
îndeplinit și funcția de comandant al Regimentului 24 Artilerie
(1921-1926) și comandant al Regimentului 4 Artilerie (1926-1928).
Între anii 1931-1934 s-a aflat la comanda Diviziei 7 Infanterie
„Roman”. Florescu Gheorghe a fost un erudit, cunoscător al limbilor franceză, italiană și
germană, precum și un distins om de cultură. Generalul de divizie Gheorghe I. Florescu a
încetat din viață în anul 1955.

General de armată Constantin Constantinescu-Claps (1937 -

1939): s-a născut la data de 20 februarie 1884 în localitatea Beceni,
județul Buzău, a fost unul dintre marii comandanți ai armatei
române din prima jumătate a secolului al XX-lea. Între anii 1903-
1905 a absolvit Școala Militară de Artilerie și Geniu și a parcurs
toate treptele carierei militare, de la gradul de sublocotenent, la
general de armată. A participat cu Regimentul 12 Artilerie la
Campania militară a celui de-al Doilea Război Balcanic. Regimentul
12 Artilerie a fost înființat în baza Înaltului Decret nr. 1008 din 1 aprilie 1892, din bateriile
Regimentelor 4 și 8 Artilerie din garnizoana Roman. Pentru faptele de vitejie dovedite în
campanile militare, a mai fost decorat cu Ordinul „Coroana României” cu spade în grad de
cavaler și cu Ordinul „Steaua României” clasa a II-a. După instaurarea regimului comunist în
România, generalul Constantin Constantinescu-Claps fost arestat pentru prima dată la 15
august 1949, fiind învinuit că ar fi avut legături cu membrii fostului Partid Național
Țărănesc. Eliberat din închisoare la 1 septembrie 1949, a fost din nou arestat și judecat pentru
că ar fi ordonat execuția unor partizani sovietici în timpul campaniei din Est. A fost
condamnat pe nedrept la 15 ani muncă silnică și a fost eliberat după 4 ani, la 26 septembrie
1955 din penitenciarul Văcărești. Generalul de armată Constantin Constantinescu-Claps a
decedat în anul 1961, la Bacău.
26
General de brigadă Vasile Mitrea (1939): s-a născut la data de 3
iulie 1884, în satul Căciulești, comuna Girov, județul Neamț. Între
anii 1906-1908, urmează cursurile Școlii de Ofițeri de Artilerie
din București și ulterior ale Școlii Superioare de Război. Este
avansat la gradul sublocotenent în anul 1908 și repartizat în
garnizoana Roman, în funcția de comandant de pluton la
Regimentul 4 Artilerie, unitate din subordinea Diviziei 7
Infanterie. După o serie de funcții didactice și de comandă
îndeplinite în diferite structuri ale armatei, în ianuarie 1941, a fost numit prefect al Capitalei.
După doar patru zile de la numirea în această funcție, va fi demis, fiindu-i reproșată poziția
moderată pe care a adoptat-o în reprimarea rebeliunii legionare. Vasile Mitrea a participat în
calitate de combatant atât la Războiul pentru Întregire cât și la campania celui de-al Doilea
Război Mondial, unde s-a remarcat în mod deosebit în luptele pentru cucerirea Odessei.
Generalul Vasile Mitrea s-a numărat printre cei mai valoroși gânditori militari, având o
importantă contribuție la dezvoltarea învățământului de artilerie în Armata Română. După 23
august 1944, generalul de brigadă Vasile Mitrea a fost implicat în Mişcarea Naţională de
Rezistenţă, organizație anticomunistă, ce avea ca scop lupta împotriva comunizării şi
sovietizării României. În urma unui denunț, a fost arestat la data de 3 mai 1946, iar în
noiembrie, același an, a fost judecat și încarcerat la Jilava. Generalul Vasile Mitrea a decedat
la închisoarea Jilava, în aprilie 1951, la 66 de ani.

General Olimpiu Stavrat (5 iunie 1940 - 1 august 1942): s-a

născut în satul Mihăileni, județul Dorohoi la data de 30 mai
31
1888 . A urmat Școala Militară de Ofițeri de Infanterie din
București, pe care a absolvit-o la data de 1 iulie 1919 cu gradul de
locotenent. A fost repartizat în funcția de comandant de pluton la
Batalionul 8 Vânători. A participat la Primul Război Mondial, la
luptele de la Mărăști și Mărășești fiind încadrat în funcția de
comandant de batalion în Regimentul 54/56 Infanterie (constituită
din rezerva Regimentelor 14 și 16 Infanterie), unitate din subordinea Diviziei 14 Infanterie.
A fost decorat cu Ordinul „Steaua României” cu spade, în grad de comandor și panglică
de „Virtute Militară” și avansat la gradul de maior, la data de 1 septembrie 1917. Generalul
Maior Olimpiu Stavrat a fost comandantul Diviziei 7 Infanterie „Roman” în perioada 5

31 Eugen Stănescu, Cavaleri ai ordinului militar de război „Mihai Viteazul”, Editura SALGO, Sibiu,
2012, p. 86.
 27
iunie 1940-1 august 1942. Generalul Olimpiu Stavrat a fost arestat la 11 septembrie 1948.
subacuzația de crime săvârșite sub comanda lui de soldații și ofițerii Diviziei a Condamnat
inițial la închisoare pe viață, a fost închis la închisoarea Văcărești. Olimpiu Stavrat a fost
grațiat și pus în libertate la 3 decembrie 1955. A decedat în 1968, la vârsta de 80 de ani.

General de divizie Constantin Trestioreanu (1 august 1942 - 20

martie 1943): s-a născut la data de 18 iulie 1891 în localitatea
Trestioara, județul Buzău. A urmat Școala de Ofițeri de Artilerie
(1909-1911) și Școala Superioară de Război din Paris (1920-1922).
A participat la Primul Război Mondial în funcția de comandant al
Bateriei a 6-a din Regimentul 11 Artilerie în luptele de la Pralea,
Mărășești și Soveja. De asemenea, a participat la campania militară
a celui de-al Doilea Război Mondial în luptele
pentru eliberarea Basarabiei, Odessa și Cotul Donului, precum și la luptele de pe teritoriul
românesc din anul 1944. A fost decorat cu ordinele „Steaua României” clasa a III-a, „Mihai
Viteazul” clasa a III-a și „Vulturul German” clasa a II-a. După instaurarea dictaturii comuniste
în România, a fost acuzat de măsuri împotriva populației evreiești în 1941, judecat și
condamnat la moarte de Tribunalul Poporului la 22 mai 1945. Pedeapsa a fost comutată la
muncă silnică pe viață, fiind închis în penitenciarele Dumbrăveni, Aiud, Craiova și Gherla de
unde a fost eliberat la 25 aprilie 1956. Generalul de divizie Constantin Trestioreanu a încetat
din viață la data de 26 ianuarie 1983, la București.

General de divizie Filip Agricola (12 aprilie 1944 - 29

septembrie 1944): s-a născut la data de 21 noiembrie 1891, în
localitatea Dumbrăveni, plasa Burdujeni, județul Suceava. În anul
1911 a absolvit Școala Militară de Ofițeri de Infanterie din
București și în anul 1921, Școala Superioară de Război. Numit la
comanda Diviziei 7 Infanterie la data de 12 aprilie 1944, a condus
marea unitate din Roman în luptele purtate de armata
română la nord de Iași. După 23 august 1944, a comandat Divizia 7 Infanterie în luptele
desfășurate pe cursul râului Mureș. A fost decorat cu următoarele ordine și medalii românești
și străine: „Avântul Țării”, „Crucea Comemorativă” (1913); „Crucea Comemorativă (1916-
1918)”; Ordinul „Coroana României” cu spade clasa a V-a; „Sfânta Ana” clasa a III-a cu
spadă și fundă, Ordinul „Coroana României” cu spade clasa a IV-a,
28
Ordinul „Steaua României” clasa a V-a etc. Generalul de divizie Filip Agricola a decedat în
anul 1965.
32
General Ioan D. Popescu (28 septembrie - 12 octombrie 1944):
s-a născut la data de 10 iulie 1894 în orașul Galați. Între anii 1912-
1914 a urmat cursurile Școlii Militare de Ofițeri de Artilerie, Geniu și
Marină și în anul 1924 a absolvit Școala Superioară de Război. În
perioada 28 septembrie - 12 octombrie 1944, generalul de brigadă
Ioan D. Popescu a îndeplinit funcția de comandant al Diviziei 7
Infanterie „Roman”. A fost decorat cu Ordinul „Steaua României”
clasa a III-a (1945) și Ordinul „Mihai Viteazul” cu spade clasa a III-a,
conform Înaltului Decret nr. 1494 din 12 aprilie 1945, în calitate de comandant al Diviziei 3
Infanterie303: „Pentru bravura, spiritul de sacrificiu, capacitatea și energia cu care și-a condus
Divizia la aprigele lupte pentru cucerirea importantului nod de comunicații de la Plesivet, de
pe râul Saja și a satului Pascova”. Generalul Ioan D. Popescu a decedat la data de 4 februarie
1960, la București.

III. 3. Regimente din Roman

În contextul extrem de tensionat al situaţiei din zona balcanică, ministrul de război,

colonelul George Slăniceanu, a înaintat un raport domnitorului Carol I la data de 26 noiembrie
1876 prin care susţinea înfiinţarea a încă opt regimente de dorobanţi.

III. 3.1. Regimentul 8 Dorobanţi

În conformitate cu prevederile „Legii de organizare a armatei”, prin Decretul nr. 1066
din 5 iunie 1872, în garnizoana Roman a fost înființat Regimentul 8 Dorobanţi389: „Prin
acest Î.D. se fixează No. de companii și batalioane la fiecare Reg. de dorobanți”. Această
unitate s-a constituit din companiile de grăniceri care asigurau paza pe vechea frontieră
(Coarnele Luncii, Dorna, Prisăcani, Comăneşti şi Oituz) şi din cadrele permanente de miliţie.
Regimentul 8 Dorobanţi era comandat de colonelul Alexandru Fotea și avea reşedinţa în
garnizoana Roman. Era compus din cinci batalioane şi cuprindea teritorial judeţele Roman,
Suceava și Neamţ, unde erau cantonate câte un batalion, excepţie făcând judeţul Bacău unde
se aflau cantonate două batalioane, unul în oraşul Bacău, iar celălalt în Târgu Ocna.

32 Alesandru Duțu, Florica Dobre, Leonida Loghin, Armata română în al doilea război mondial 1941-
1945, Editura Enciclopedică, București, 1999, p. 326.
 29

III. 3.2. Regimentul 14 Dorobanţi

În contextul extrem de tensionat al situaţiei din zona balcanică, ministrul de război,
colonelul George Slăniceanu, a înaintat un raport domnitorului Carol I la data de 26 noiembrie
1876 prin care susţinea înfiinţarea a încă opt regimente de dorobanţi402. Raportul a primit
rezoluţie favorabilă şi drept urmare, prin Înaltul Decret nr. 2195 din 26.11.1876, publicat în
„Monitorul Oastei” nr. 35/1876 s-a înființat Regimentul 14 Dorobanţi cu reşedinţa la Roman.

Organizat în două batalioane, cuprinzând administrativ teritoriile judeţelor Roman şi

Bacău şi aflat în compunerea Diviziei a 4-a Teritoriale, conform Ordinului Circular nr. 75 din
28.12.1876 al Ministerului de Război, Regimentului 14 Dorobanţi i s-au stabilit ca efective un
număr de 26 ofiţeri şi 1490 trupă. La data înființării, Regimentul 14 Dorobanți cuprindea
teritorial județele Roman și Bacău și avea în compunere două batalioane și 8 companii.

III. 3.3. . Regimentul 54 Infanterie

În baza Înaltului Decret nr. 4609 din 20 iunie 1913, în garnizoana Roman s-a înfiinţat
Regimentul 54 Infanterie Rezervă, dislocat în cazarma Regimentului 14 Dorobanţi „Roman”.
Regimentul 54 Infanterie a fost înființat în contextul mobilizării armatei române, în vederea
participării la cel de-al Doilea Război Balcanic. Regimentul 54 Infanterie Rezervă a fost
demobilizat la data de 15 august 1913, după încheierea campaniei militare a celui de-al Doilea
Război Balcanic. La data de 1 aprilie 1914, conform Înaltului Decret nr. 1444/1914 Batalionul
de Rezervă „Roman” s-a transformat în Regimentul 54 Infanterie, fiind rezerva Regimentului
14 Dorobanţi şi inclus în compunerea Corpului 4 Armată.

III. 3.4. Regimentul 4 Artilerie

S-a înființat în garnizoana Roman la în baza Înaltului Decret nr. 489 din data de 1 martie
1877, din vechiul Regiment nr. 1 Artilerie, la care s-a încorporat o secție din bateria teritorială
de pompieri din orașul Roman. În baza aceluiași Decret, comandant al Regimentului 4
Artilerie a fost numit colonelul Alexandru Anghelescu.
Patronul spiritual al Regimentului 4 Artilerie este sărbătorit de Biserica Ortodoxă
Română la data de 8 septembrie, „Nașterea Maicii Domnului”547. Regimentul 4 Artilerie la
data constituirii avea în dotare 36 de piese, fiind organizat pe două divizioane, având 6 baterii,
dintre care cinci montate și una călăreață.
30

3.5. Regimentul 8 Artilerie

Regimentul 8 Artilerie a fost înființat la 1 aprilie 1883 în garnizoana Roman, în
conformitate cu prevederile Înaltului Decret Regal nr. 829, publicat în „Monitorul Oastei” nr.
24 din 25 aprilie 1883. Patronul spiritual al Regimentului 8 Artilerie este sărbătorit de Biserica
Ortodoxă Română la data de 15 august, „Adormirea Maicii Domnului”.

3.6. Regimentul 24 Artilerie

La data de 1 aprilie 1914 prin Înaltul Decret nr. 1444 „relativ la creațiuni de
comandamente și transformări de corpuri” au luat ființă 5 regimente de artilerie de rezervă,
câte unul pentru fiecare corp de armată. A fost înființat Regimentul 24 Artilerie la Botoșani,
având cazarma provizoriu în garnizoana Roman, comandant fiind numit locotenent-colonelul
Raicovici Teodor. În baza Înaltului Decret nr. 3499 din 5 Noiembrie 1914 s-a desemnat ca
patroni spirituali ai Regimentului 24 Artilerie, „Sfinții Împărați Constantin și Elena”,
sărbătoriți de Biserica Ortodoxă Română la data de 21 Mai.

3.7. Regimentul 64 Artilerie

A fost înființat în garnizoana Roman la data de 4 septembrie 1939, în etapa a 2-a de
reorganizare generală a armatei române. În baza Înaltului Decret nr. 1688 din 1 aprilie 1937,
la data de 1 aprilie 1938 s-a declanșat reorganizarea marilor unități ale corpurilor de armată.
În consecință, la data de 4 septembrie 1939 se înființează Divizia 35 Infanterie rezervă alături
de alte opt divizii. Această divizie avea aceeași organizare ca o divizie de infanterie obișnuită
și era constituită din regimente de infanterie înființate la mobilizare, fiind înzestrate cu
armament mai vechi. Pentru dotarea acestor divizii nou înființate au fost create 18 regimente
de artilerie de câmp. Diviziei 35 Infanterie rezervă i-au fost arondate regimentele 63 și 64
artilerie, primul cu trei divizioane, iar cel de-al Doilea cu două. La data de 24 octombrie 1940,
în baza Ordinului nr. 16)300= al Marelui Stat Major, Divizia 35 Infanterie rezervă a fost
deconcentrată.

3.8. Regimentul 8 Călăraşi

Prin Înaltul Decret nr. 10.170 din 1872 s-a înființat Regimentul 8 Călărași în garnizoana
Roman, compus din patru escadroane: Suceava, Neamț, Roman și Bacău. Patronul spiritual al
Regimentului 8 Călărași era „Sfântul Alexandru”, sărbătorit de Biserica Ortodoxă Română la
data de 30 august. La acea dată, escadronul din Roman avea în statul de organizare 12
sergenți, 20 brigadieri, 8 trompetiști, 240 de soldați și 176 de cai. La data de 9 octombrie
 31
1876, în cadrul Diviziei a 4-a Infanterie Focșani s-a înființat Brigada a 4-a Cavalerie
comandată de colonelul George Rosnovanu. Brigada a 4-a Cavalerie era compusă din
Regimenul 7 Călărași Iași care avea câte un escadron dispus la Iași, Vaslui, Fălciu și Botoșani
și din Regimentul 8 Călărași.

III. 4 Vizite regale în garnizoana Roman

Prima vizită a principelui Carol I în ținutul Roman a avut loc în luna august 1866, la
numai câteva luni de la venirea în ţară. Suveranul a sosit în orașele din Moldova pentru a
cunoaşte locurile şi oamenii. Timp de trei săptămâni a parcurs cu trăsura 1500 km și a vizitat
11 din cele 14 judeţe ale țării. Principele Carol I a trecut pe la Roman, a poposit la moşia
Ghica de la Dulceşti și s-a îndreptat spre Piatra Neamţ.
33
În memoriile regelui Carol I se consemnează :
,,Înainte de a ajunge la Roman, trebuie să treacă peste poduri de lemn două râuri
frumoase, Bistrița și Moldova. Romanul este un oraș de vreo 20.000 de locuitori. Toată
populația e în picioare. Înaintea vechii biserici episcopale prințul se oprește, episcopul cu
întregul cler - foarte numeros - îl primește și el asistă la un Te-Deum, slujbă bisericească
plină de efect mai ales din cauza corului frumos. Apoi prânz cu toast; seara orașul e
luminat.”

33 „Monitorul Oastei”, vol. 2, 1918, p. 1038

32
De la Piatra Neamț, Carol I s-a deplasat apoi la Văratec, unde a fost impresionat de
frumuseţea satului mănăstiresc, îngrijit fără cusur de cele peste 200 de slujitoare ale
Domnului. A doua vizită a domnitorului Carol I în garnizoana Roman a avut loc în anul 1870,
cu scopul inspectării structurilor militare din garnizoană. Pe lângă trupele de dorobanți din
compunerea Divizionului II, și cele de pompieri cartiruite în garnizoana Roman, suveranul a
inspectat și Spitalul „Precista Mare”. După numai doi ani de la această primă vizită, în anul
1872, în conformitate cu Legea organizării armatei, la Roman s-a înființat Regimentul 8
Dorobanți și Regimentul 8 Călărași. În conformitate cu prevederile aceleași Legi, trupele de
pompieri din orașul Roman s-au transformat într-o baterie de artilerie teritorială, având în
subordine câte o secție la Bacău și Botoșani.
În anul 1885, a avut loc o nouă vizită a M.S. Carol I în garnizoana Roman, de această
dată în calitate de Rege al României. În această vizită, regele Carol I a fost însoțit de către
ministrul de război, generalul Ștefan Fălcoianu și de ministrul de interne, generalul Constantin
Barozzi.
La data de 21 august 1917, atunci când unitățile militare din compunerea Diviziei 7
Infanterie purtau lupte deosebit de grele la în zona Oituz, M.S. regina Maria a vizitat spitalele
militare din orașul nostru. În legătură cu vizita efectuată la Spitalul militar al Misiunii Militare
Engleze.

Regina Maria – în vizită la Spitalul Z.I. 481 al Crucii Roşii Britanice –

21 august 1917
 33
34
Regina Maria va consemna în Memorii :
[ Din păcate au și foarte mulți amputați – peste tot moralul e bun, soldații sunt plini
de curaj, foarte interesați de jocul războiului – dar, văzând prăpădul, îmi repetam: ce
nebunie, ce nebunie! Și peste tot aduc daruri și vorbesc și îmi fac datoria cu curaj, cât mai
bine pot! Dar e obositor; totuși știu că este monstruos să te gândești la puțină oboseală când
ai în față atâta suferință, așa că îmi înăbuș toate senzațiile fizice și merg înainte tot înainte și
nu refuz pe nimeni dacă sunt rugată să mai vizitez un loc. Ajută moralului răniților,
doctorilor și infirmierelor…”
În 1918, pe când se afla la Târgu Neamţ, la comanda Regimentului Vânători de Munte,
principele Carol al II-lea a dezertat la Odessa pentru a se căsători în secret cu Zizi Lambrino.
Pentru dezertare, principele Carol al II-lea, a fost pedepsit cu 75 de zile de arest la Mănăstirea
Horaiţa, județul Neamț, loc izolat şi greu accesibil la acea vreme. În acea perioadă, prințul
Carol I a vizitat de multe ori și conacul familiei Schina din satul Cuci, fostul județ Roman.
Palatul Regal de la Bicaz, clădire în care astăzi funcţionează Primăria, a constituit loc de
refugiu pentru familia regală română, din iulie până în octombrie 1918. În perioada interbelică
și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, regele Mihai I împreună cu ,,Regina Mamă”
au vizitat de mai multe ori Palatul Regal de la Bicaz și mănăstirile de pe raza județului Neamț.

Principele Carol al II-lea şi Zizi Lambino la Roman

34Ibidem, p. 1903.
34

V. CONCLUZII

Cu precădere, la sfârșitul secolului al XIX-lea, după războiul ruso- româno-turc din anii
1877-1878, orașul Roman a devenit una dintre cele mai mari și puternice garnizoane militare
din această parte estică a țării, situație menținută și dezvoltată până după cel de-al Doilea
Război Mondial. Poziția geografică – la vest de râul Siret, pe o ușoară colină, și la confluența
râului Moldova cu râul Siret, precum și pe traseul nord-sud al căii ferate Suceava-Pașcani-
Roman-Focșani și a șoselei paralelă cu linia C.F.R. – a conferit gir favorabil devenirii orașului
Roman ca importantă garnizoană militară.
Cât privește personalitățile militare și civile, române sau străine, prezente în garnizoana
Roman, șirul acestora este destul de mare. Voi da doar câteva exemple:
- Ion Agârbiceanu, care a funcționat în Roman în urma refugiului din Ardeal, în 1916,
și care a fost apoi confesorul corpului de voluntari români ardeleni, foști prizonieri în Rusia.
- Sublocotenentul de rezervă Gheorghe Brătianu (1898-1953), fiul prim-ministrului
Ion C. Brătianu și al Principesei Maria Moruzi-Cuza, președinta Societății de Cruce Roșie din
Iași, în anii 1916-1919.
- Maiorul Panait Donici (1825-1905), născut în satul Buruienești din județul Roman și
înmormântat în curtea bisericii din Valea Ursului, a fost primul comandant al unei unități
militare de geniu și întemeietorul armei geniului din România.
- Episcopul Dr. Partenie Ciopron (1896-1980), episcop al Armatei Române în anii
1937-1948 și episcop eparhio al eparhiei Romanului și Hușilor în anii 1962-1978. Ca episcop
al Armatei Române a fost în repetate rânduri în mijlocul militarilor din garnizoana Roman etc.
Această pagină din istoria militară a oraşului Roman reprezintă în istoriografia militară
românească un important și necesar document.
 35

CUPRINS

III. PAGINI DIN ISTORIA MILITARĂ A ORAŞULUI ROMAN

III .1. Oraşul Roman
III.1.2. Înființarea primelor structuri militare pe meleaguri romașcane
III. 1.3. Escadroane, Divizii şi Batalioane la Roman
35
III. 2. Divizia 7 infanterie Roman
III. 2.1. Comandanții Diviziei 7 Infanterie Roman36
III. 3. Regimente din Roman
III. 3.1. Regimentul 8 Dorobanţi
III. 3.2. Regimentul 14 Dorobanţi
III. 3.3. . Regimentul 54 Infanterie
III. 3.4. Regimentul 4 Artilerie III.
3.5. Regimentul 8 Artilerie III. 3.6.
Regimentul 24 Artilerie III. 3.7.
Regimentul 64 Artilerie III. 3.8.
Regimentul 8 Călăraşi
III. 4. Vizite regale în garnizoana Roman
V. CONCLUZII
 36

BIBLIOGRAFIE

1 Istoria oraşului Roman (1392-1992), Societatea Culturală Roman-600, Roman 1992, pg. 7
2 Vasile Ursachi, Istoria oraşului Roman, 1392-1992, Imprimeria „Bacovia” Bacău, 1992, p. 51
3 Ibidem, p. 153.
4 Ion Nistor, Documente privitoare la istoria românilor, vol. X, partea I, București, 1922, p. 529
5 Colecția personală preot dr. Florin-Aurel Țuscanu.
6 Ion Nistor, Documente privitoarea la istoria românilor, vol. X, partea I, București 1922, p.539
7 Ibidem, pp. 540-541.
8 Vasile Ursachi, Istoria oraşului Roman, 1392-1992, Imprimeria „Bacovia”, Bacău, 1992, p. 153
9 Ion Ciubotaru, Gherăești un sat din ținutul Romanului, Editura „Presa Bună”, Iași, 2013, pp. 73-74

10 Epifanie Cozărescu, Octav Clocotici, Istoricul Spitalului Municipal „Precista Mare” din Roman până la
bicentenar (1998); Parțial și al vieții medico-farmaceutice romașcane, S.C. „ȘTIINȚĂ ȘI TEHNICĂ” S.A.,

11 Istoria Militară a Poporului Român, vol. IV, Editura Militară, Bucureşti, 1988, p. 448
12
„Anuar Militar al Oastei Române pe anul 1865”, Imprimeria Ministerului de Resbel, Bucuresci, 1865, p. 109

13 „Monitorul Oastei”, 1865, pp. 84-85

14 „Anuar Militar al Oastei Române pe anul 1865”, Imprimeria Ministerului de Resbel, Bucuresci, 1865, pp.
110-
111

15 ,,Monitorul Oastei”, 1865, pp. 273-274

16 „Monitorul Oastei”, 1862, pp. 352-353
17 Colecția personală general de flotilă aeriană (ret) Vasile Florea.
18 ,,Monitorul Oastei”, 1867, p. 165
19 „Monitorul Oastei”, 1868, p. 149
20 Ibidem, p. 624
21 Monitorul Oastei”, 1869, p. 53
22 Ibidem, pp. 729-730
23
Ion Ciubotaru, Gherăești un sat din ținutul Romanului, Editura „Presa Bună”, Iași, 2013, p. 208
24 Ibidem, p. 494

25 Petre Otu, Generalul Constantin Prezan și răscoala din 1907, în „Document. Buletinul Arhivelor
Militare Române”, nr. 2 /(40) 2008, pp. 64-65
26 Ibidem, pp.61
27 Adrian Stroea , 165 de ani de existență a artileriei române moderne, București, 2008, p. 418
28 Constantin Prangati, Dicționarul oamenilor de seamă din județul Neamț, Editura Crigarux, Piatra Neamț,
1999, p. 217
29 Eugen Stănescu, Cavaleri ai ordinului militar de război „Mihai Viteazul”, Editura SALGO, Sibiu,
2012, p. 86
30
Ion Rîșnoveanu, Un militar destoinic: Generalul de divizie Constantin Dumitrescu, în Buletinul Arhivelor
Militare Române”, nr.4 (70) / 2015, pp. 30-34
 37
31 Eugen Stănescu, Cavaleri ai ordinului militar de război „Mihai Viteazul”, Editura SALGO, Sibiu,
2012, p. 86
32
Alesandru Duțu, Florica Dobre, Leonida Loghin, Armata română în al doilea război mondial 1941-
1945, Editura Enciclopedică, București, 1999, p. 326
33 „Monitorul Oastei”, vol. 2, 1918, p. 1038
34 Ibidem, p. 1903