COMPETENȚELE

Una din finalitățile educației o reprezintă formarea competențelor.

Competența presupune mobilizarea de cunoștințe declarative și
procedurale ce pot fi mobilizate în situații noi de către educat.
Acumulările realizate de către educat la mai multe niveluri ale
personalității sale îi permit acestuia să probeze faptul că este capabil să
rezolve o sarcină sau o problemă. Educatul selectează, organizează,
structurează și exersează competențele pentru a identifica soluții și
rezolvări.
Competența este semnificativă din perspectiva acţiunii reale, prin
care educatul „pune în operă“ sistemul propriu de acumulări.Finalitatea
constă în integrarea eficientă în realitatea socială şi profesională,
Competențele integrază cunoştinţe, deprinderi, motivaţii şi atitudini
care mijlocesc comportamentul profesional şi garantează acţiunea
expertă în domenii şi în contexte specifice de activitate.

Caracteristicile definitorii ale competențelor:

-Competențele se formează și se perfecţionează prin acţiuni
practice;
- Activitatea care activează competenţa este funcţională şi utilă şi
are scop şi finalitate;
- Competențele sun probate când pot rezolva o sarcină;
 -În funcție de scopul stabilit și în funcție de context, sunt stabilite
anumite sarcini; în acest caz, sunt mobilizate cunoștințe, capacități de
acțiune și un set de comportamente pentru a realiza sarcinile cu
succes;
- Psihologic, o competență este o abilitate recunoscută, este
cunoaşterea aprofundată care dă dreptul de a judeca, de a decide; este
capacitatea de a rezolva o problema într-un context dat;
Competenţele au caracter disciplinar, interdiciplinar şi
transdisciplinar. Ele se instituie ca o componentă a personalităţii
individului.

Disciplinele şcolare se impun ca instrumente, ce trebuie combinate

în situaţii complexe, dând competenţe transversale, exersate în situaţii
complexe, inter-, transdisciplinare, practice, pentru a fundamenta
afirmarea personală activă, recunoscută social.

Competenţa poate fi evaluată prin calitatea efectuării sarcinii, prin

măsurarea calităţii rezultatelor.
Rolul competenţelor este acela de a mobiliza resursele interne ale
educatului, care sunt formate din cunoştinţe, scheme, capacităţi,
informaţii, instrumente, norme, valori, atitudini, motivaţii. Toate acestea
se impun drept condiţii necesare pentru realizarea transferului funcţional
în rezolvarea situaţiilor practice complexe.
 Competenţele trebuie exersate, formate, antrenate, stimulate,
perfecţionate, de unde rolul educaţiei în construcţia lor prioritară faţă de
rolul anterior al erudiţiei.
Pedagogia competenţelor, dezvoltată în ultimul deceniu, a devenit
un punct de referinţă pentru multe reforme curriculare, în vederea
pregătirii tinerilor pentru viaţa reală.
O competenţă se clădeşte într-un mod specific, se perfecţionează,
se adaptează la cerinţele contextului, în exercitarea profesiunii, căci
fiecare are un anumit mod de expunere şi de rezolvare.

Competenţa de a învăţa să înveţi

Competenţa de a învăţa reprezintă capacitatea individului sau a

grupului de a-şi organiza propria învăţare şi de a persevera în învăţare,
inclusiv printr-un management efectiv al timpului, al resurselor şi al
informării.
Această competenţă include conştientizarea propriilor procese şi
nevoi de învăţare, prin:
- identificarea oportunităţilor disponible;
-manifestarea capacităţii de a depăşi obstacole în scopul de a învăţa
cu succes.
Pentru formarea şi dezvoltarea acestei competenţe sunt necesare
însuşirea, producerea şi asimilarea de noi cunoştinţe și abilităţi.
 Competenţa de a învăţa presupune ca persoanele care îşi continuă
formarea să adauge noi cunoştinţe la cunoştinţele dobândite anterior şi la
experienţa de viaţă dobândită noi experienţe, în scopul de a folosi şi de a
aplica cunoştinţe şi capacităţi într-o varietate de contexte: în familie, la
locul de muncă, în educaţia şi formarea profesională.
Esenţiale pentru această competenţă sunt motivarea şi încrederea în
sine a individului.
Foarte importantă este modelarea unei atitudini pozitive a
individului, care include un ansamblu de valenţe, motive, interese dar şi
o încredere în capacitatea sa de a urmări şi de reuşi în activitatea de
învăţare pe toată perioada vieţii.

Competenţe sociale şi civice

Acest tip de competenţe includ competenţe personale,
interpersonale şi interculturale şi sunt solicitate în toate formele de
comportament, pentru a oferi individului posibilitatea de a participa într-
un mod constructiv şi eficient la viaţa socială şi la activitatea şi cultura
organizaţiei în care munceşte, în condiţiile unei societăţi tot mai
diversificate, competitive şi chiar conflictuale.
Competenţele civice înzestrează individul pentru a participa în
mod activ la viaţa civilă, bazată pe cunoaşterea conceptelor şi
structurilor sociale şi politice, şi pe angajarea la o participare
democratică şi activă.
Competenţele sociale au legătură cu bunăstarea socială şi personală, care
presupune înţelegerea modalităţilor în care indivizii pot să îşi asigure
sănătatea mintală şi fizică optime, incluzând resurse pentru sine, pentru
propria familie şi pentru mediul social.
Pentru o participare socială şi interpersonală plină de succes, este
esenţial să se înţeleagă codurile de conduită şi maniere general acceptate
în diferite societăţi şi medii sociale sau de muncă.
Partea cea mai însemnată a competenţelor sociale şi civice include
capacitatea de a comunica în mod constructiv în diferite medii, de a arăta
toleranţă, de a exprima şi înţelege diferite puncte de vedere, de a negocia
cu abilitate pentru a produce încredere, şi de a empatiza.
Indivizii trebuie să fie capabili să gestioneze situaţiile de stres şi
frustrare, să le exprime într-un mod constructiv şi, de asemenea, trebuie
să distingă între sferele personale şi profesionale.
Aceaste competenţe se bazează pe o atitudine de colaborare,
asertivitate şi integritate. Indivizii trebuie să îşi manifeste interesul
pentru dezvoltări socio-economice şi comunicare interpersonală şi
trebuie să aprecieze diversitatea şi respectul pentru alţii, să fie pregătiţi
atât pentru a depăşi prejudiciile dar şi pentru compromis.
Competenţele civice se bazează pe cunoaşterea conceptelor de
democraţie, justiţie, egalitate, cetăţenie, drepturi civile, referitor la
modul cum sunt ele exprimate în Carta Drepturilor Fundamentale a
Uniunii Europene şi în declaraţii internaţionale şi la modul cum sunt ele
aplicate de către diferite instituţii la nivel local, regional, naţional, în
Europa şi la nivele internaţionale.
Mai mult, ar trebui să fie permanent dezvoltată şi asumată o
conştientizare a scopurilor, a valorilor, a politicilor de dezvoltare socială
şi economică. Imporantă este şi conştientizarea diversităţilor şi
identităţilor culturale din Europa.
Abilităţile pentru competenţele civice se raportează la capacitatea
de a se angaja efectiv împreună cu alţii în domeniul public şi de a da
dovadă de solidaritate şi interes în rezolvarea de probleme care afectează
comunităţi locale şi comunităţi mari. Aceasta implică o reflectare critică
şi creativă, o participare constructivă la viaţa comunităţii şi la activităţi
în comun, precum şi luare de decizii la toate nivelurile.
Respectul total pentru drepturile omului include egalitatea drept
bază pentru democraţie, aprecierea şi înţelegerea diferenţelor dintre
sisteme de valori ale diferitelor religii şi grupări etnice, se constituie în
fundament pentru abordarea unor atitudini şi comportamente dezirabile.
Competenţele sociale şi civice implică demonstrarea spiritului de
responsabilitate, precum şi demonstrarea înţelegerii şi a respectului
pentru valori împărtăşite, care sunt necesare pentru a asigura coeziunea
socială, cum ar fi respectul pentru principii democratice.

Competenţe cognitive:
 - abiltatea de a se informa rapid şi eficient, de a stăpâni cunoştinţe
utile, de a opera cu acestea în context diferite;

- competenţe lingvistice, computeriale;

- capacitatea de a căuta şi formula idei, de a sesiza cât mai multe

posbilităţi, de a propune schimbări, de a a alege şi de a justifica
alegerile făcute, de a manifesta spirit critic, de a exprima ideile în
scris şi oral, de a cunoaşte şi de a aplica drepturile omului, de a
cunoaşte diferitele sisteme politice, de a avea o formare generală.
Competenţe sociale:

- capacitatea de a reacţiona prompt, de a găsi cât mai multe soluţii,

de a rezolva un conflict, de a coopera, de a lucra în echipă, de a
participa cu toată responsabilitatea şi încrederea;

- capacitatea de a lua o decizie, de a alege cea mai eficientă

variantă, a fi conştient de drepturi şi de respnsabilităţi, de a
dialoga, a fi pragmatic, organizator, a combina sentimentele
identităţii şi recunoaşterii altor culturi.
Competenţe afective:

- de a avea atitudini de toleranţă, de a accepta diversitatea

intereselor, motivaţiilor, emoţiilor;

- de a câştiga încrederea celorlalţi, respectul, de a avea încredere şi

respect pentru propria persoană, de a lua în seamă afectele
 celorlalţi în luarea unei decizii, de a accentua rolul motivaţiei şi al
voinţei.

Competențe antreprenoriale
Competenţele antreprenoriale se referă la capacitatea unui individ
de a-și pune ideile în practică. Aici intră creativitatea, inovaţia, asumarea
riscurilor, precum şi capacitatea de a planifica şi de a manageria proiecte
în scopul atingerii obiectivelor.
Competenţele antreprenoriale oferă eficacitate activităţii indivizilor
nu numai în viaţa lor de zi cu zi, dar şi la locul de muncă, făcându-i
conştienţi de contextul muncii lor și făcându-i capabili să profite de
oportunităţi.

Competenţele transversale sunt acele capacităţi, abilităţi şi

priceperi care depăşesc un anumit domeniu, un anumit program de
studii, datorită faptului că sunt modelate prin abordări transdisciplinare.
Acestea constau în abilităţi de lucru în echipă, abilităţi de
comunicare orală şi scrisă în limba maternă/străină, utilizarea
tehnologiei informaţiei şi comunicării TIC, rezolvarea de probleme,
luarea deciziilor, recunoaşterea şi respectul diversităţii şi
multiculturalităţii, autonomia învăţării, iniţiativă şi spirit antreprenorial,
deschiderea către învăţarea pe tot parcursul vieţii, respectarea şi
dezvoltarea valorilor şi eticii profesionale etc.1
1
http://www.upt.ro/pdf/calitate/Metodologia_CNCSIS.
 Xxx
Conform curriculumului naţional competenţa școlară este definită
ca „un ansamblu/sistem integrat de cunoștinţe, capacităţi, deprinderi și
atitudini dobîndite de elevi prin învăţare și mobilizate în contexte
specifice de realizare, adaptate vîrstei elevului și nivelului cognitiv al
acestuia, în vederea rezolvării unor probleme cu care acesta se poate
confrunta în viaţa reală.‟ O definiţie mai puţin formală poate stabili
competenţa ca fiind capacitatea de a rezolva problemele din viaţa
cotidiană utilizînd în timp real cunoștinţele și atitudinile dobîndite.
Formarea unei competenţe școlare este un proces extins în timp,
separabil în etape convenţional distincte, cu elemente de trecere comune.
Aceste etape sunt:
• achiziţionarea cunoștinţelor fundamentale (știu);
• transformarea cunoștinţelor fundamentale în cunoștinţe
funcţionale (știu să fac)
• interiorizarea cunoștinţelor/formarea atitudinilor (știu să fiu)
• exteriorizarea cunoștinţelor (știu să devin); această etapă se referă
la competenţele știinţifice care, în contextul curriculumului modernizat,
devin o parte a activităţii școlare.
Etapele de formare a competenţei școlare se condiţionează reciproc
și constituie un ciclu continuu care, prin utilizarea diferitor metode,
forme, mijloace de învăţare, are drept rezultat avansarea performanţei.
 Autorii de standarde educaţionale şi de curricula funcţională
propun următoarea clasificare:
-competenţe-cheie,
-competenţe transversale,
-competenţe specifice disciplinei şcolare şi
-subcompetenţe.
Noţiunile competenţe-cheie şi competenţe transversale reprezintă
în plan psihologic achiziţii complexe (metacompetenţe),
formate/dezvoltate în cadrul studierii disciplinelor şcolare în
integralitatea lor, iar în plan pedagogic – finalităţile proiectate la nivel
de sistem şi de trepte de învăţămînt.
2. Competenţa specifică disciplinei este o formulare strict
pedagogică; formularea psihologică ar fi competenţa ca achiziţie a
personalităţii formată/dezvoltată prin intermediul/în cadrul unei
discipline concrete (disciplina şcolară nu poate dispune de
„competenţe”, competenţe poate avea persoana).
Mobilizarea unui ansamblu de resurse. Competenţa face apel la
mobilizarea unui ansamblu de resurse: cunoștinţe, experienţe, scheme,
automatisme etc. Doar această caracteristică nu este suficientă pentru a
face deosebirea între capacitate și competenţă.
Caracterul finalizat. A doua caracteristică a competenţei constă
în faptul că mobilizarea ansamblului de resurse nu se face în mod
întîmplător. Competenţa este finalizată: resursele sunt folosite conștient
de purtătorul competenţei, ele capătă o „funcţionalitate”.
Relaţia cu un ansamblu de situaţii. Cea de-a treia caracteristică
ţine de faptul că mobilizarea resurselor are loc în cadrul unui ansamblu
de situaţii reale și în contextul rezolvării unor probleme reale.
Caracterul disciplinar. Este în strînsă legătură cu cea precedentă.
În timp ce capacităţile au un caracter transversal, competenţele au un
caracter disciplinar. Această caracteristică rezultă din faptul că
competenţa este deseori definită printr-o categorie de situaţii
corespunzătoare unor probleme specifice disciplinei, provenite și ele
direct din exigenţele disciplinei. Fără îndoială, anumite competenţe ce
aparţin diferitelor discipline sînt uneori apropiate una de alta, fiind,
așadar, mai ușor transferabile.
3. Noţiunea subcompetenţa se referă strict la dimensiunea
psihologică a competenţelor – ca achiziţie intermediară, constitutivă a
acesteia (poate fi privită şi ca derivată a altei competenţe). în plan
pedagogic şi, în primul rînd, teleologic, echivalentul noţiunii de
subcompetenţe este competenţe specifice unităţii de învăţare.
Această abordare structurează sistemul de competenţe în raport cu
acelaşi indicator – plan pedagogic (are un sistem de referinţă) şi plan
psihologic (are alt sistem de referinţă).