Sunteți pe pagina 1din 3

Dimensiunea politică a integrării europene

Anul II – Semestrul II

Istorie

Dragomir Simona-Georgiana

Criza refugiaților

De ce este aleasa Europa?

Potrivit relatărilor unor refugiați, țările care îi gazduiesc acum îi încurajează sa plece, aceștia
fiind considerați o povară pentru restul societății și pentru resursele țărilor respective, țări precum
Iordania și Liban, unde situația devine din ce în ce mai gravă.

În Libia de exemplu, mai mult de un sfert de populație este reprezentată de refugiați.

Cele doua țări, Iordania și Libia, la care se adaugă Turcia și Irak, nu îi recunosc pe refugiații
sirieni înregistrați, în aceste condiții, aceștia nu pot avea un loc de muncă legal, iar ostilitatea
locuitorilor față de ei este în continuă creștere.

Un refugiat, Lawrence Mala Ali, ajuns recent în Norvegia, a mărturisit că ,,Europa este
singurul loc posibil care îl face să se simtă ca un om nou”.

Potrivit unor calcule, 40% din refugiații sirieni au studii superioare, în comparație cu afganii,
aceștia având un nivel de educație de doar 20%.

Totodată, ruta pentru a ajunge în țările europene dorite/preferate a devenit mult mai ușoară.
Inițial era preferată ideea traversării mării din Libia spre Italia, dar ulterior o ruta mult mai sigură
era cea din Turcia spre Grecia, astfel, după ce Macedonia a ridicat măsurile care împiedicau
refugiații să intre în țară, drumul lor spre tările nordice a fost mult mai bun.
Drumul din Turcia în Grecia dura aproximativ o ora, ceea ce face ca și prețul sa fie mult mai
mic.

Un alt motiv solid pentru care Europa este ,,destinația” preferată îl reprezintă și Germania, care
este dispusă sa ofere rezidentă temporară refugiaților. Aceste informații fiind difuzate și la
televizor, au devenit mult mai accesibile pentru mult mai multe persoane, astfel irakienii au
început să se alăture acestui val, fiind încurajați de această atitudine a Germaniei.

Totuși, potrivit mai multor declarații, motivul principal pentru care este aleasă Europa este acela
că se dorește construirea unui viitor mult mai bun pentru copii.

Potrivit datelor ONU, 69% dintre imigranți sunt bărbați, majoritatea sub 20 de ani, 18% copii și
13% femei.

Probleme sociale

Uniunea Europeană va trebui, să-i integreze pe aceștia, pentru a nu deveni o problemă socială
și mai mare. Refugiații trebuie să-și găsească un loc de muncă și să nu depindă de ajutoarele de
la stat, care sunt de altfel foarte generoase. Cancelarul Germaniei, Angela Merkel a cerut
companiilor germane să-i angajeze, acestea oferind astfel programe de formare profesională.

Șeful guvernului de la Berlin susținea ca imigranții trebuie să învete limba germană și să accepte
tradițiile, obiceiurile și valorile germane, aducându-se drept exemplu situația prin care a trecut
Franța, când în perioada post-colonială au venit în țară aproximativ 6 milioane de refugiați
musulmani, care nu au dorit sa se integreze în societate, nu au vrut să aibă un serviciu, fiind
mulțumiți cu ajutoarele sociale, grupându-se astfel la periferiile orașelor, formând în acest sens o
adevărată problemă economică, dar fiind și ușor influențabili și ușor de recrutat de islamiștii
radicali care căutau noi adepți, o dovadă a acestui lucru fiind atacurile teroriste din capitala
Franței.

De exemplu, atentatele teroriste de la Paris din 2015. Acestea au fost o serie de atacuri
armate, bombe și luare de ostatici, întâmplate în Paris în luna noiembrie a anului 2015, fiind
revendicate de Statul Islamic. Statul francez a declarat în acel moment stare de urgență și a
reintrodus controalele de frontieră.
Un alt exemplu cunoscut este atentatul împotriva revistei Charlie Hebdo. Acesta a avut loc
tot la Paris, tot în anul 2015, în luna ianuarie, atentat în urma căruia 12 persoane au fost ucise și
11 au fost rănite, atacurile fiind revendicate tot de Statul Islamic, pe motiv că Charlie Hebdo, o
revistă satirică franceză care apare săptămânal, a creat foarte des polemici în legatură cu Statul
Islamic, cea mai cunoscută fiind cea care privea caricaturile cu profetul Mahomed.

S-ar putea să vă placă și