Cauze care au influențat perceperea istoriei assiriene

Faima sinistră cu care Assiria a intrat în istorie se conturase încă înainte de prăbușirea imperiului
și s-a perpetuat de-a lungul timpului, istoriografia modernă considerând nu o dată că stăpânirea
assiriană în Orient poate fi caracterizată cel mai bine prin epitete ca „teribilă”, „sângeroasă”,
„înspăimântătoare” sau „monstruoasă”. În cele ce urmează vom prezenta câteva dintre cauzele
care au determinat această viziune asupra istoriei assiriene, însă fără să le supunem unei cercetări
amănunțite, din dorința de a nu anticipa rezultatele studiului nostru.
1. Rarele contacte nemijlocite între greci și assirieni, anterioare dispariției imperiului 38,
constituie o explicație pentru numărul redus și caracterul îndoielnic al unora dintre informațiile
referitoare la Assiria transmise de textele antichității clasice. Situația se modifică abia după
cucerirea lumii orientale de către perși, deci la aproape un secol de la prăbușirea Ninivei, când
grecii sosesc în număr mai mare în Mesopotamia. Deși unii dintre ei au scris despre aceste
ținuturi, nu știm astăzi niciun autor grec (cu excepția numită Berossos) care să fi cunoscut limba
akkadiană (dialectele assirian și/sau babilonian) și scrierea cuneiformă. Prin urmare, aceștia nu
au avut acces direct la documentele mesopotamiene 39. Războaiele medice, percepute ca o
confruntare între lumea greacă liberă și despotismul oriental, au modificat înțelesul inițial al
termenului „barbar” care, aplicat inclusiv popoarelor orientale, sfârșește prin a dobândi o
conotație peiorativă40. Această tendință nu devine însă o caracteristică a întregii istoriografii
clasice: în ciuda dihotomiei „noi (grecii) – ceilalți (barbarii)” autori ca Herodot sau Xenophon
scriu cu o oarecare simpatie despre diversele civilizații 41. Referindu-ne la elementele fabuloase
conținute de izvoarele pe care le-am prezentat, nu trebuie să uităm că includerea lor în texte a
reprezentat o practică obișnuită a istoriografiei antice, autori și public deopotrivă considerându-le
adesea de o reală autenticitate istorică42.
2. Spre deosebire de istoriografia clasică, autorii cărților care compun Vechiul Testament
nu au avut nici cea mai mică intenție de a prezenta cititorilor o istorie culturală a regiunilor
învecinate. Prima parte a Bibliei reprezintă o colecție de scrieri religioase și acesta este
principalul lucru de care trebuie să ținem seama atunci când folosim asemenea surse 43, potrivit
cărora rolul suveranilor mesopotamieni se reduce la cel al cuceritorilor nemiloși, adepți ai unor
deșarte culte păgâne. Pentru profeții biblici imperiul assirian reprezenta un instrument de
pedeapsă al mâniei divine, pe care poporul ales a atras-o asupra sa stăruind din păcat 44. De aici
trebuie să înceapă analizarea imaginii pe care tradiția vetero-testamentară o oferă despre Assiria.
 3. Pentru istoricul de astăzi ignorarea prejudecăților de orice fel reprezintă condiția
esențială pentru reușita unui demers istoriografic. Subiectul ales trebuie tratat de pe o poziție
neutră, în orice alt caz efortul său fiind sortit eșecului. Această axiomă a științei actuale nu a fost
întotdeauna considerată valabilă în redactarea unei lucrări istorice. O astfel de atitudine își are
propria contribuție la perceperea dominației assiriene ca „o monstruoasă negare a libertății și
civilizației”45.
4. Assiriologia apare în vremea în care istoria evenimențială era trăsătură definitorie a
istoriografiei, care – folosind cu precădere izvoare istorice oficiale – înfățișa evenimentele
trecutului sub forma unei alternanțe a perioadelor de pace și război. În cazul Mesopotamiei
inscripțiile regale se potriveau perfect acestui mod de a scrie istoria, dar importanța acordată
acestor surse a fost deseori exagerată, în timp ce lacunele au fost în cel mai bun caz trecute cu
vederea. Se credea că istoria și caracterul assirienilor pot fi în mare măsură reconstituite cu
ajutorul acestor surse46. O asemenea convingere își găsește cu greu justificarea astăzi. Studii mai
mult sau mai puțin recente au stabilit cu destulă acuratețe nu numai importanța dar și lacunele și
capcanele acestei categorii de documente47. Inscripțiile regale mesopotamiene reprezintă izvoare
istorice importante dar insuficiente pentru un demers istoriografic care își propune să abordeze și
alte aspecte pe lângă cele politice sau militare (numele regilor ori descrierea campaniilor
războinice)48. Utilizarea unor astfel de surse trebuie să țină seama de mai mulți factori: mediul și
modul în care a apărut acest gen de documente (problemă în directă legătură cu nașterea și
evoluția „istoriografiei” mesopotamiene în general) 49, gradul lor de obiectivitate, ce interese
serveau ș.a50. Toate dificultățile presupuse de interpretarea și folosirea inscripțiilor regale ca
izvoare pentru istoria Mesopotamiei au fost perfect sintetizate încă de acum opt decenii, când un
reputat assiriolog își avertiza cititorii că „istoria începe cu vanitatea regilor”51.
5. Spre deosebire de alte cazuri de imperialism antic, cel assirian nu a făcut obiectul unei
lucrări de ansamblu, care să trateze acest fenomen sub toate aspectele sale: politic, militar,
economic, administrativ etc. Această situație se datorează în primul rând unor cauze obiective,
dintre care amintim lipsa izvoarelor sau numărul insuficient al acestora pentru o perioadă istorică
(epoca paleo-assiriană de exemplu), dificultățile presupuse de traducerea și interpretarea textelor
sau caracterul fragmentar al acestora, numărul încă redus al instrumentelor de lucru (dicționare,
lexicoane, culegeri de texte etc.). Prin urmare, assiriologii au fost nevoiți să abordeze anumite
aspecte ale imperialismului assirian în lucrări de mici dimensiuni (articole, studii), care sunt de
multe ori inaccesibile cititorilor de rând din cauza limbajului de specialitate și care, în ciuda
meritelor incontestabile, nu reușesc să ofere o imagine de ansamblu asupra subiectului în
discuție.