Sunteți pe pagina 1din 1

Cartea Morților

• Aceasta este una din principalele călăuze ale egiptenilor antici spre Lumea de Apoi.
• Compoziția a apărut începând cu 1550 î. Hr. (Regatul Nou).
• Cartea Morților nu a avut un scop propovăduistic, precum Biblia, nestabilind norme și doctrine.
Era în fapt un „simplu” îndrumar spre Lumea de Apoi.
• Denumirea inițială a fost „Cartea ieșirii la lumina zilei”.
• Textele funerare ce alcătuiesc Cartea Morților aveau menirea de a trasforma decedatul într-un
spirit iluminat.
• Cartea Morților = una dintre cele mai importante compoziții religioase.
• Au existat variante ale Cărții Morților: prima variantă a Cărții Morților = varianta thebană
• A doua variantă a Cărții Morților = varianta saită.
• Cartea Morților = creație compozită.
• Totuși, nu toate descântecele aveau și o imagine adiacentă.
• Crearea unui model iconografic al unei imagini se stabilea și se transmitea, cu posibilitatea
intervenției, în timp.
• Imaginea ajută foarte mult în procesul de datare a manuscriselor.

S-ar putea să vă placă și