Dragomir Simona-Georgiana

Anul III – Semestrul I

Istorie

Urbanism în Egiptul Faraonic

Mitul lui Osiris

Problematica mitului egiptean antic

Termenul de mit are diferite înțelesuri și semnificații, diferențe care se remarcă foarte clar și la
marii egiptologi, precum H.Brugsch, S. Schott, E. Brunner-Traunt, J. Assmann etc. Aceste
mituri, la începuturi, erau considerate a fii ”povești„ , îmbinate cu ritualuri neavând în fond nicio
legătură cu sensul actual al termenului ”mit”. Această explicație este susținută de către S. Schott.

Conform ”ultimului„ egiptolog amintit mai sus, J. Assmann, mitul are o explicație mai
complexă, fiind o poveste cu ”început,cuprins și încheiere„ , și totodată Assmann pune accent pe
folosirea greșită a două termene, anume ”mit” și ”mitic”, ce pot fi înlocuite cu expresii precum
”lumea de dincolo de moarte„ , ”cerul„ , ”lumea zeilor„ etc.

Procesul prin care s-a format mitul a apărut în timpul Regatului Mijlociu/Epoca Imperiului, iar
acesta (mitul) prezintă trei caracteristici, și anume coerența narativă, stabilirea în timp și spațiu
și schimbarea constelațiilor de persoane. Conform primei caracteristici, Assmann consideră că
miturile sunt expresii ale geniului sau ale mediului, care pot lua diferite forme, de la basme la
poezii, de la un vas la un sigiliu etc.

Referitor la a doua caracteristică a mitului, J.Assmann consideră că această fixare a ”poveștii”

într-un anumit trecut, neprecizat, îmbină elementele mitului, reprezentate în sfera prezentului, cu
cele ale ritualului, reprezentate în sfera trecutului.

O constelație se bazează pe anumite raporturi sociale, împrumutate din lumea reală, cum ar fi
relația mamă-copil, și doar un număr mult mai mare de constelații pot forma o bază pentru
apariția, și în fond, susținerea, mitului. Astfel, în viziunea lui Assmann, constelațiile, ulterior
miturile, sunt asemănate cu niște icoane, care prezintă imagini de referință. Folosind termenul de
constelație, Assmann poate scoate în evidență diferențele dintre personajele din lumea zeilor și
rolul social al fiecăruia dintre ele-dimensiunea cultică, dar si diferențele dintre personajele care
au un anumit rol în mit-dimensiune mitică.

Fiind prezentate astfel părerile lui Assmann ce au la bază semnificația mitului, s-a format o
antiteză, prima părere atribuind mitul cu narativitatea, iar cea de-a doua, atribuind mitul cu
iconicitatea.

Totodată, este menționat faptul că începând cu dinastia a V-a, ”miturile” au început sa se

contureze cu adevărat, drept legături ale acțiunilor în lumea zeilor, iar în Epoca Elenistică,
miturile de proveniență egipteană au fost inflențate de trăsăturile grecești, prin intermediul
autorilor greci.

Hecateu din Abdera și Euhemeros au vrut chiar să ofere miturilor o explicație logică, rațională,
spunând despre mituri că sunt povești despre oameni de rang superior, aceste lucruri
întamplându-se spre sfârșitul secolului al IV-lea î.Hr.

Odată cu răspândirea în Egipt a ideilor eleniste, a început să se dezvolte practica istorisirii

miturilor, iar în timpul dominației prusace, aceste idei grecești erau acceptate ca o formă de
eliberare.

Cartea (Civilizaţia Egiptului greco-roman. Plutarchi "De Iside et Osiride) prezintă și faptul că
metoda relevării imaginii unui zeu nu este caracterizată de o interdicție, dar există o diferență
între forma reală și imagine, forma reală fiind prezentată oamenilor de rând doar în anumite
cazuri excepționale. Pe Pământ credinciosul trebuia să se mulțumească cu simple imagini, în
timp ce în Lumea de Apoi exista posibilitatea să fie vazută si forma reală. Imaginea divinității
era considerată un intermediar între divinitate și om.

Prin naștere, oamenii puteau deveni ”moștenitori„ ai zeilor, sau puteau deveni imagini ale
acestora (zeilor), prin acțiunile făcute.
Cel ce îndeplinea aceste caracteristici și era primul fiu dar si prima imagine a zeului creator, era
Faraonul, iar acesta era ”ținta„ egiptenilor atunci când se refereau la om în calitate de imagine a
zeului.

În dinastia a IV-a, adica în Epoca Piramidelor, faraonul era fiul zeului soare, dar odată cu
Regatul Mijlociu, acesta devine ”imaginea divinității„.

Formele de manifestare și reprezentare, pentru egipteni, se modifică de-a lungul timpului, iar
pentru ei, imaginea zeilor era o realitate distinctă, ei (zeii) reprezentând forțele ce explică și
conduc lumea iar aceste informații sunt transmise prin intermediul mitului.