5. Splendoarea şi decăderea iubirii adolescentine.

Mitul androginului – Gemenii

de Mircea Cărtărescu

- Platon, personalitate marcantă a antichităţii greceşti, a exprimat gândirea sa filosofică

într-o serie de Dialoguri (opere în care temele abordate sunt dezvoltate şi nuanţate în discuţia
dintre mai mulţi interlocutori, care fac apel la mituri, descrieri, diverse tehnici discursive),
remarcabile prin conţinutul de idei fiind, de exemplu, Banchetul sau Despre iubire, Phaidros
(Despre suflet, Despre frumos, Despre iubire), Republica – o scriere cunoscută, mai ales,
prin Mitul peşterii şi prin comentariile euristice despre politică, justiţie, guvernare.
Banchetul este un text format dintr-o serie de discursuri despre natura, esenţa şi calităţile
iubirii, ca sentiment definitoriu pentru condiţia omului. Termenul “Banchet” (în limba greacă, Tò
sumpósion), în acest context, face trimitere la un ritual al comuniunii, al tentativei de participare
la o bucurie dată de înţelegerea profundă a sensurilor vieţii şi a sentimentelor, iubirea fiind, ca şi
frumuseţea, în concepţia filosofului grec, forme de manifestare ale Binelui suprem.
Împrejurările istorice de care se leagă Banchetul lui Platon fac referire la petrecerea de
după războiul peloponesiac, când atenienii au fost învinşi de spartani. Organizatorul petrecerii
este un tânăr scriitor, pe nume Agathon, a cărui primă tragedie fusese jucată în faţa a trei mii de
spectatori, bucurându-se de un mare succes. Cu această ocazie au fost chemate personalităţi care
sunt invitate, pe rând, să facă elogiul iubirii, ceva ce nu a mai fost făcut niciodată, după cum se
spune în text. Acesta este pretextul de care se foloseşte Platon, în Banchetul, istoria unei lungi
nopţi dedicate înţelegerii sentimentului iubirii.
Mitul Androginului este un mit fundamental despre iubire, prezent în cultura universală,
din antichitate până la doctrinele gnosticilor creştini, de la greci la Orientul îndepărtat, şi
valorificat, în diverse ipostaze, în literatura cultă a tuturor timpurilor. Dar cel care a consemnat în
scris pentru prima dată acest mit este Platon, în Banchetul, mai exact, în discursul lui Aristofan,
dramaturg antic, “Părintele comediei”, prezent şi el la petrecerea care a servit ca pretext operei
platoniciene.
Aristofan îşi începe discursul prin a sublinia că, deşi oamenii au ridicat temple în cinstea
lui Eros, cei mai mulţi nu îşi dau seama de puterea iubirii şi o înţeleg superficial. Natura noastră
umană, spune Aristofan, a fost diferită altădată. Fiecare fiinţă umană era, de fapt, o sferă cu patru
mâini şi patru picioare, două feţe pe un singur cap, două sexe, două jumătăţi lipite spate în spate,
jumătatea bărbătească, copil al Soarelui, jumătatea femeiască, fiică a Pământului, amândouă
închinându-se Lunii. Aşa arăta Androginul, iar puterea şi mândria lui erau imense, dorind să ia
locul zeilor.

-Lumea cartii este una semi-fantastica, in mijlocul careia se desfasoara povestea a

doi adolescenti, pe fondul primei iubiri, al primelor dezamagiri si al primelor suferinte
traite in adolescenta. Naratorul-personaj este Andrei, tinar visator, usor atipic fata de
colegii sai, printre care insa ar vrea sa se integreze. Andrei se indragosteste de Gina,
povestea lor transformindu-se intr-o experienta fantastica.
Consider ca cea mai interesanta parte a cartii este ciudata experienta pe care o traiesc cei
doi. Din camera Ginei, printr-un tunel intortocheat, cei doi adolescenti ajung in Muzeul
Antipa. Astfel, cei doi se izoleaza, tunelul fiind asemenea unei treceri din lumea reala in
cea fantastica. Numai in aceasta lume poate avea loc unirea dintre cei doi. Cartea contine
si o anumita doza de erotism, fin si necesar intr-un fel pentru a explica finalul. Mi s-a
parut surprinzator si ciudat, aproape inexplicabil, daca nu te desprinzi de lumea reala si
nu incerci sa intelegi ca cei doi apartin lumii fantastice. Totodata, finalul ma duce cu
gindul la mitul androginului.