Bunescu Beatrice Andreea

Master, Studii medievale

Magia în civilizația egipteană antică ( prof. univ.Miron Ciho)

An I, sem. II

Analiză a vrăjilor

Una dintre vrăjile ce mi-au atras atenția este descântecul din Papirusul Leiden cu privire la
ieșirea unei persoane pe timpul nopții ce mărturisește că acesta are conexiune cu zeitățile, prin
urmare având o anumită influență asupra demonilor. Noaptea este considerată perioada prielnică
activității demonilor, al căror număr este într-o continuă creștere pe baza indicațiilor din textele
egiptene. În religia egipteană diferențele dintre zei și demoni nu sunt atât de mari, după cum bine
se cunoaște demonii pot fi găsiți oriunde și se pot reîncarna chiar și în zeități cu remarca că
activitatea lor se desfăsoară exlusiv pe timpul nopții. Divinitățiile sunt aproape de vorbitor, acest
lucru nefiind considerat neobișnuit in textele egiptene, printre cei mai populari zei regăsindu-se
zeul Shu, zeul Horus, zeul Tefnut și zeul Horus.

Cuvintele folosite de către vorbitor ce au menirea să impresioneze demonii fac cel mai adesea
referiri la părți ale corpului precum mână, picior și ochi. Cel care folosește acest descântec se
indentifică adeseori cu Horus-Seth, lucru ce pare curios deorece cele doua entități se află în
antiteză, fiind într-o continua rivalitate. Acest lucru se poate explica prin faptul că scribul dorea
să pună în evidență zeul cu fața dublă. Referitor la papirusul din care este extrasă aceasta vrajă,
anume Papirusul Leiden, reprezintă un important document pentru studiul magiei egiptene
antice. Plecând de la acest papirus realizat de către cercetătorul olandez J.F. Borghouts au fost
create numeroase alte studii și cercetări care fac trimitere la magia egipteană.

Magia presupune de asemenea credintă și practici, însă acestea sunt separate de riturile
cultului organizat. Magia defensivă este una dintre cele mai cunoscute tipuri de magie egipteană,
răspândite fiind vrăjile folosite în situația muscăturii sau întepării de către un animal considerat
malefic, cel mai adesea fiind amintit șarpele. Vrăjile sunt transpuse pe diferite obiecte, precum
sunt statuile sau stelele lui Horus. Instrumentul intermediar dintre vrajă și obiectul respectiv este
apa vindecătoare, astfel obiectele sunt stropite cu această apă ce a absorbit descântecul mai apoi
fiind dăruită persoanei aflate la ananghie, muscată de un animal veninos. Această practică este
considerată extrem de eficace la momentul respectiv.

Un alt descântec pe care vreau să-l amintesc este cel al mâinii lui Atum, fiind întruchiparea
creației universului, cunoscut și sub denumirea de stăpân al Helioposului. Se considera că la
început Atum reprezenta totul, începutul lumii. Un personaj important în spiritualitatea
egipteană, părțile corpului său au fost puse sub protecția zeităților. Mâna lui Atum a devenit un
pion cunoscut pentru calitățile sale de vindecare. Din acest decântec reiese puterea magică a
mâinii lui Atum, adică protecția oferită contra animalelor veninoase. Sunt prezentate de
asemenea și alte elemente mitologice ce au menirea de a asigura eficacitate vrăjii. Apophis
simbolizează expenentul reptilelor veninoase și era regăsit în permanentă într-o stare de furie. În
cel de-al doilea fragment al descântecului este prezentată o combinație de ingrediente ce are
menirea tratării unei muscături de animal veninos.