-Istoric:

Cercetările au arătat că se poate vorbi de călătorii turistice încă din antichitate.

Având în vedere noţiunea de turism, putem aprecia călătoriile pe care grecii le făceau cu ocazia
Jocurilor Olimpice şi pelerinajele lor la locurile de cult, ca fiind călătorii turistice.
Călătoriile cu scop turistic erau practicate şi de locuitorii vechiului Imperiu Roman, care se
deplasau în staţiunile cu ape termale din Italia, Galia sau Dacia Felix, pentru tratarea unor boli
sau chiar de plăcere.
În vremea împăratului Octavianus Augustus au apărut primele poştalioane imperiale cu orar
regulat.
În Evul Mediu nu au apărut modificări de substanţă în domeniul călătoriilor, care erau efectuate
de comercianţi, preoţi şi pelerini în scopuri religioase şi, mai târziu, de oameni de ştiinţă, artişti şi
studenţi care se îndreptau spre universităţi şi centre culturale.
Atât călătoriile persoanelor, cât şi transportul mărfurilor se făceau în grup. Mijloacele de
găzduire erau hanurile şi mănăstirile, care lăsau mult de dorit cu privire la curăţenie şi siguranţă.
La începutul secolului al XVIII-lea apare aşa-numitul “European grand tour”, tot in aceasta
perioada au apărut, pentru prima dată, termenii de „turism” şi „turist”.
-Evolutia la nivel mondial:
După primul război mondial asistăm la modificări fundamentale în circulaţia turistică, îndreptate
în egală măsură asupra cererii şi ofertei turistice. Motivaţiile de călătorie ale cererii se schimbă:
se apelează la noi rute ale turismului internaţional; se schimbă obiceiurile de călătorie; apar
modificări în structura mijloacelor de transport alese (apare automobilul), cererea turistică
deplasându-şi interesul pentru distanţele medii şi mari spre şosele şi aeroporturi, spre turismul de
camping. Oferta devine mai largă şi mai diferenţiată, apar noi destinaţii turistice între care şi
ţările din Estul Europei.
-Evolutia in tara noastra:
În România, activitatea turistică a evoluat, în linii mari, în acelaşi sens ca şi în alte state europene
situate în Centrul şi Sud-Estul Europei. Până în secolul al XIXlea ţara noastră a fost puţin
cunoscută ca destinaţie turistică, vizitatorii străini fiind, de regulă, oameni de cultură, diplomaţi,
comercianţi, alte categorii, care îşi împărtăşeau impresiile de călătorie prin documente sau în
cadrul unui cerc restrâns de auditori. Spre sfârşitul secolului al XIXlea şi în prima jumătate a
secolului XX, în ţara noastră au început să apară societăţi turistice, care organizau călătorii în
scopul cunoaşterii diferitelor obiective de potenţial turistic natural şi antropic din diferite zone
geografice.
-Obiectul de studiu si metoda:
Obiectul de studiu al disciplinei Economia turismului, îl reprezintă fenomenul turismului,
abordat din mai multe puncte de vedere și anume: turismul ca activitate economică, specifică
sectorului terțiar, care se manifestă sub influența factorilor economici și sociali și având două
funcții de bază și anume: funcția economică și funcția culturală; turismul ca organizare la nivel
național și internațional, piața turistică și cele două componente ale acesteia: cererea, având
asociate noțiunile de consum turistic, circulație turistică și altele și oferta, având asociate
noțiunile de resurse turistice, servicii turistice și altele și eficiența economică și socială a
turismului. Metodele de studiu specifice disciplinei sunt cantitative și calitative.
-Concepte si definitii:
Turismul include activităţile unei persoane care călătoreşte în afara mediului său obişnuit,
pentru mai puţin de o perioadă specificată de timp şi al cărei scop principal de călătorie este altul
decât exercitarea unei activităţi remunerate la locul de vizitare.
Au fost delimitate trei forme principale de turism: turismul intern, turismul internaţional
receptor, turismul internaţional emitent.
Aceste trei forme de turism de bază se pot combina, rezultând trei forme derivate: turismul
domestic, turismul naţional, turismul internaţional.
Călător este orice persoană care se deplasează între două sau mai multe ţări sau între două sau
mai multe localităţi din ţara unde îşi are reşedinţa uzuală.
Vizitatorul este orice persoană care se deplasează într-un loc, altul decât acela al mediului său
obişnuit, pentru mai puţin de 12 luni şi al cărei scop de călătorie este altul decât exercitarea unei
activităţi remunerate la locul vizitat.
Reşedinţa uzuală desemnează ţara sau locul în care persoana trăieşte pentru mai mult de un an.
-Turismul:ramura a economiei nationale:
In practică turismul este considerat o ramură a economiei naționale, teoretic disciplina Economia
turismului este o economie de ramură, în cadrul căreia se regăsesc concepte economice generale,
dar cu manifestare specifică activității turistice.
Turismul se conturează ca un domeniu distinct de activitate din sectorul terţiar. Apartenenţa la
acest sector este argumentată de conţinutul şi caracteristicile sale, ca şi de comportamentul
economic pe care îl manifestă. Astfel, activitatea turistică înglobează servicii de tipul: efectuarea
de prestaţii de cazare, alimentaţie, agrement, tratament, transport, furnizarea de informaţii,
comercializarea de vacanţe etc.
-Particularitatile turismului, ca ramura a economiei nationale:
Avand in vedere complexitatea particularitatii turistice, se pot desprinde cateva particularitati
care caracterizeaza turismul ca ramura a economiei nationale si anume, turismul ca activitate
economica, face parte din sectorul tertiar al economiei tertiare, fiind constituit din prestatii de
servicii. Plasarea turismului in aceasta zona a activitatii umane imprima o dinamica accentuata,
trasatura care caracterizeaza in general serviciile in economia de piata.
Afirmarea turismului ca ramura distincta a economiei cu resurse turistice nationale bogate si
puternic receptoare, dar si in tarile emitatoare a dat crearea unei baze materiale specifice
turismului compusa din unitati de cazare si agrement si pe de alta parte prin unitati specifice.
-Locul turismului:
Pentru a stabili locul turismului în economia unei ţări, în literatura de specialitate sunt precizate
criteriile ce pot fi luate în considerare, atunci când turismul este considerat activitate distinctă în
economie, componentă a sectorului terţiar şi anume: ponderea populaţiei active ocupată în turism
în totalul populaţiei active; contribuţia turismului la crearea PIB; ponderea încasărilor din
turismul internaţional în exportul total de mărfuri şi servicii; ponderea capitalului fix din turism
în volumul total al capitalului fix din economie; specializarea forţei de muncă.
În economia unei ţări, turismul este o adevărată industrie cu conotaţii politice. Turismul este un
grup de industrii interdependente: cazare, alimentaţie, transport, agrement, activităţi de vânzare
cu amănuntul etc.
-Functiile turismului: (economică si culturală)
-Funcţia economică:
Ca activitate a economiei naţionale, turismul îşi face remarcat rolul economic în mod direct, în
primul rând prin contribuţia pe care o are la crearea PIB şi la obţinerea de încasări valutare, prin
efectul pozitiv asupra ridicării social-economice a diferitelor zone ale ţării.
Turismul contribuie direct sau indirect la ridicarea economică a anumitor localităţi, zone şi
regiuni şi, implicit, la creşterea veniturilor populaţiei din localităţile respective, comparativ cu
alte domenii, industria turistică fiind intensivă în ceea ce priveşte activitatea.
-Funcţia culturală:
În plan mondial asistăm la o dezvoltare şi diversificare a turismului cultural, ca urmare a
deschiderii politice şi economice din ţările Europei Centrale şi de Est şi datorită concurenţei între
ţările cu vechi tradiţii în turismul cultural.
Călătoriile de cunoaştere culturală, caracterizate prin dinamism şi lipsă de monotonie le vor
devansa pe cele de simplu sejur, prin atragerea de noi segmente ale cererii.
La nivel european turismul cultural este în ascensiune, cuprinzând nivele culturale diferite, de la
vizite la muzee şi galerii de artă la meciuri de fotbal, spectacole muzicale, expoziţii
internaţionale etc.
Obiectivele turistice româneşti sunt de mare interes cultural, ştiinţific, artistic, educativ, multe
dintre ele având caracter de unicat pe plan naţional şi european.
-Factorii care determina evolutia turismului:
Activitatea turistică apare ca o cursă între solicitări şi potenţial, între cerere şi ofertă. Cererea
turistică este impulsionată de factori ca: motivaţiile turistice; existenţa timpului liber din fondul
de timp al individului; nivelul veniturilor personale şi partea destinată pentru satisfacerea uneia
sau a mai multor motivaţii turistice.
Oferta turistică depinde de posibilităţile unei zone sau ţări şi anume de: condiţiile naturale (relief,
climă, floră, faună etc.); valorile istorice şi culturale, constituite din vestigii istorice, obiceiuri şi
folclor; construcţii industriale şi culturale, care prezintă interes pentru turişti; baza materială:
unităţi de cazare, de alimentaţie, mijloace şi căi de transport, baze de tratament, de agrement etc.
Clasificarea factorilor care influenţeză evoluţia turismului:
I. factori economici; factori tehnici; factori sociali; factori demografici; factori psihologici,
educativi şi de civilizaţie; factori organizatorici.
II. factori cu influenţă permanentă; factori conjuncturali.
III. factori exogeni; factori endogeni.
IV. factori ai cererii turistice; factori ai ofertei turistice.
-Factori econ si dem:
Factori economici: veniturile populaţiei şi modificările acestora, preţurile şi modificările
acestora, oferta turistică.
Factori demografici: evoluţia numărului populaţiei, modificarea duratei medii a vieţii, structura
pe genuri, grupe de vârstă, socio-profesională.
- Factori econ si psih:
Factori economici: veniturile populaţiei şi modificările acestora, preţurile şi modificările
acestora, oferta turistică.
Factori psihologici, educativi şi de civilizaţie: nivelul de instruire, dorinţa de cunoaştere,
caracterul individului, temperamentul, moda etc.
-Factori econ si politici:
Factori economici: veniturile populaţiei şi modificările acestora, preţurile şi modificările
acestora, oferta turistică.
Factori organizatorici: formalităţi la frontieră, facilităţi în turismul organizat, regimul vizelor,
diversificarea aranjamenteloretc.
-O.M.T:
Este una din cele mai largi şi mai reprezentative, organizaţii internaţionale de turism.
Decizia de înfiinţare a OMT a fost luată în septembrie 1970, cu prilejul Adunării Generale a
Naţiunilor Unite, de la Mexico.
OMT este un organism specializat al Naţiunilor Unite şi cea mai mare organizaţie internaţională
în domeniul turismului, având rolul de forum global în problemele de politică turistică şi de sursă
de know-how în turism. Organizaţia cuprinde patru categorii de membrii şi anume: membrii
deplini; membrii asociaţi; ovservatori; membrii afiliaţi.
Structura OMT cuprinde:
-Adunarea Generală
-Comitetele regionale
-Consiliul Executiv
-Comitetele de specialitate ale OMT
-Secretariatul
-Organiz/Evolutia institutionaliz. turismului in Ro:
Prima organizaţie oficială în domeniul turismului, în România, al cărei rol era acela de îndrumare
a turismului în direcţia folosului public, realizarea publicităţii acţiunilor turistice şi a staţiunilor
balneoturistice a fost Oficiul Naţional de Turism.
La 27 februarie 1936 statul român a instituţionalizat organizarea oficială a turismului, care
prevedea şi crearea unui Oficiu Naţional de Turism (O.N.T.)
O.N.T. şi-a orientat activitatea în trei direcţii şi anume:
- coordonarea şi controlul iniţiativelor publice şi private în domeniul turismului;
- coordonarea investiţiilor directe din partea statului şi a celor indirecte prin subvenţionarea
iniţiativei private;
- propaganda şi informarea turistică în ţară şi în străinătate, cu scopuri de publicitate comercială
de specialitate şi de propagandă generală a ţării.
-Atributiile Ministerului Turismului:
- aplică strategiile de dezvoltare a infrastructurii de turism;
- organizează congrese, colocvii şi alte acţiuni similare în domeniul turismului;
- efectuează controlul calităţii serviciilor din turism;
- coordonează programele de asistență acordată de O.M.T. și de alte organisme internaționale;
-Asociatiile profesionale in turism:
În ţara noastră, cu sprijinul acordat prin Programul PHARE, din anul 1990 Comisia Europeană a
susţinut formarea unor asociaţii profesionale cum sunt:
- ANAT, înfiinţată la 24 martie 1990
- Federaţia Industriei Hoteliere din România, înfiinţată la 24 martie 1990
- Fundaţia Europeană pentru Învăţământ Hotelier-Turistic din România, înfiinţată în anul 1994;
- Asociaţia Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism din România, înfiinţată în anul 1994, dar
existând iniţial din 1960;
- Asociaţia Naţională a Staţiunilor Turistice din România, constituită în anul 2002
- Asociaţia Naţională a Bucătarilor şi Cofetarilor din Turism, înfiinţată în anul 1971
- Asociaţia de Catering din România, înfiinţată în anul 2000
- Clubul Naţional de Turism pentru Tineret;
- Asociaţia Turoperatorilor din România, înfiinţată în anul 1996;
- Asociaţia Naţională pentru Turism Rural, Ecologic şi Cultural, înfiinţată în 1994;
-Întreprinderile de turism şi distribuitorii de produse turistice:
În sens general, întreprinderea este locul de întâlnire a factorilor de producţie, al cărui scop este
de a maximiza diferenţa dintre valorile de achiziţie a factorilor de producţie şi câştigurile din
vânzarea produselor sau serviciilor.
Întreprinderea turistică, ca activitate concretă, oferă un serviciu format din prestaţii cum sunt:
informare/rezervare, transport, cazare, alimentaţie, agrement. Întreprinderile de turism se
diferenţiază, în funcţie de: forma de proprietate (publică, privată, mixtă, cooperatistă, obştească,
asociativă, străină); statutul juridic (societate pe acţiuni, cu răspundere limitată, în nume colectiv,
mixtă, asociaţii profesionale); forma de exploataţie (societăţi independente, lanţuri voluntare sau
integrate, franşiză, contract de management); tipul de activitate (agenţii de voiaj/turism,
întreprinderi de hoteluri şi restaurante, de agrement, de transport etc.).
Gruparea întreprinderilor după tipul de activitate :
- întreprinderi hoteliere
- întreprinderi de transport colectiv
- întreprinderi de agrement
- agenţii şi organizatori de călătorii

-Piata turistica:
Piata turistica este sfera economica a ofertei turistice materializata prin productia turistica,
materializata prin consum.
Particularitati:
-locul ofertei coincide cu locul de consum dar nu si cu locul de formare al cererii
-oferta turistica este perceputa de cerere sub forma unei imagini rezultata din cumularea tuturor
informatiilor de catre turismul potential
-cererea si oferta se manifesta diferit
Piata turistica este formata din cerere si oferta.
-Metode cantit. si calit. de cercetare a pietei:
Cercetarea de tip motivational a activitatii turistice permite obtinerea de informatii cu privire la
fenomenele si procesele ce compun activitatea turistica legat de descrierea sau explicarea unor
aspecte comportamentale in turism cu valoare operationala la fundamentarea deciziilor la comun.
Exista 3 criterii de grupare a metodelor si tehnicilor:
-in functie de faza cercetarii
-in functie gradul de specifitate
-in functie de scopul si obiectivul urmarit
-Cererea turistica:
Cererea turistică trebuie privită ca un segment al cererii globale, ca o formă particulară a
acesteia.
Robert Lanquar, formulează cererea turistică ca fiind: „aceea a persoanelor care se deplasează
periodic şi temporar, în afara reşedinţei obişnuite, pentru alte motive decât pentru a munci sau
pentru a îndeplini o activitate remunerată”.
Gruparea determinanţilor cererii în determinanţi economico-sociali şi determinanţi
motivaţionali, include în categoria factorilor economico-sociali: disponibilitatea de timp liber,
factorii economici, factorii demografici, factorii sociali, organizarea şi promovarea, iar în
categoria factorilor motivaţionali: necesităţile biologice şi psihologice.
Elasticitatea cererii turistice este diferită la nivele diferite ale preţurilor serviciilor turistice.
Analizată în valoare absolută, elasticitatea este mai mică la preţuri mari şi mai mare la preţuri
mici.
Pe o eventuală curbă a cererii, pot fi identificate 3 zone şi anume: zona unde elasticitatea este
mai mare ca 1, egală cu 1 şi mai mică decât 1. Putem defini cererea turistică ca fiind elastică,
dacă elasticitatea este supraunitară, inelastică, dacă elasticitatea este subunitară şi unitar elastică,
dacă valoarea egală cu 1.
-Cererea turistica, consumul turistic, motivatia turistica:
Noţiunea de consum turistic are o sferă mai largă de cuprindere decât aceea de cerere, dar faţă de
ofertă, consumul turistic are o sferă mai restrânsă, în turism producându-se ceea ce se consumă.
În ceea ce priveşte componentele sale, cererea turistică se manifestă ca:
- cerere turistică actuală sau efectivă
- cererea suprimată
Cererea turistică se formează la locul de reşedinţă al turistului, respectiv în bazinul cererii, definit
prin caracteristicile economice, etnice, sociale, politice ale teritoriului naţional căruia îi aparţine,
în timp ce consumul turistic se realizează în cadrul bazinului ofertei turistice în mai multe etape,
ce pot fi eşalonate în timp şi spaţiu astfel: înainte de deplasarea spre locul de destinaţie turistică,
dar legat de aceasta; în timpul deplasării înspre locul de destinaţie; la locul de destinaţie.
Nivelele piramidei motivaţionale a lui Maslow:
- motivaţia socială
- motivaţia cognitivă
- motivaţia de concordanţă între cunoaştere, simţire şi acţiune
- motivaţia de repaus şi reconfortare
- motivaţia estetică
-Determinantii cererii turistice:
Se impart in:
a)determinanti social-economici:
-disponibilitatea de timp liber
-factori economici
-factori demografici
-factori sociali
-organizarea si promovarea in turism
b)determinanti motivationali:
-necesitatea de echilibru
-necesitate de aliniere si emitere
-Consumul turistic:
Consumul turistic este elementul care asigura interfata dintre cerere si oferta turistica. Consumul
turistic se realizeaza in bazinul ofertei turistice pe mai multe trepte desfasurate in timp si spatiu.
Consumul turistic este influentat de 2 factori: nivelul pretului efectiv si nivelul venitului
disponibil al consumatorilor.
-Forme de turism:
a) După locul de provenienţă a turiştilor deosebim: turism naţional, turism internaţional.
b) După momentul şi modul de angajare a prestaţiilor turistice, turismul poate fi: turism
organizat, turism neorganizat, turism semiorganizat.
c) După sezonalitate deosebim: turism de vară, turismul de iarnă, turismul de circumstanţă.
d) După gradul de mobilitate a turiştilor deosebim: turism de sejur, turismul de circulaţie,
turismul de tranzit.
-Indicatori statistici:
Metoda statistică reprezintă o formă ştiinţifică de studiere a comportamentului unei populaţii, în
vederea evidenţierii caracteristicilor generale ale unui ansamblu dat.
Pentru dimensionarea circulaţiei turistice se folosesc indicatorii specifici şi anume: numărul
turiştilor, numărul mediu zilnic de turişti, numărul de zile-turist, durata medie de sejur, încasările
din turism, densitatea circulaţiei turistice şi preferinţa relativă a turiştilor.
-Sezonalitatea:
Sezonalitatea activităţii turistice constă în oscilaţiile activităţii turistice, determinate, în principal,
de condiţiile de realizare a echilibrului ofertă-cerere şi se concretizează într-o mai mare
concentrare a fluxurilor de turişti în anumite perioade ale anului calendaristic. Prin urmare,
sezonalitatea se reflectă, pe de o parte, în utilizarea incompletă a bazei materiale şi a forţei de
muncă, iar pe de altă parte, în nivelul scăzut al satisfacerii nevoilor consumatorilor.
-Determinantii sezonalitatii cererii si consumului turistic:
Exista două categorii de cauze care determină sezonalitatea şi anume: cauze naturale şi cauze
sociale.
a) Cauzele naturale sunt cele care ţin de climă, în special de temperatura aerului şi a apei. În
cadrul unui climat temperat, nivelul maxim al cererii este direct legat de temperatura maximă.
b) A doua formă a sezonalităţii cererii turistice, fundamentată pe factori sociali este legată de
zonele de origine turistică, de locul de formare a cererii. Această formă de sezonalitate este
cunoscută sub denumirea de sezonalitate socială care include si sezonalitatea instituţională,
exprimată prin: vacanţele şcolare, cele religiose sau orice tip de vacanţă localizată temporal de o
instituţie.
-Cai de echilibrare a cererii cu oferta:
Întrucât în turism oferta este rigidă, singura care poate suferi schimbări pentru a se atinge
echilibrul pe piaţa turistică este cererea.
Pe piaţa turistică, cererea vine în întâmpinarea ofertei, motiv pentru care măsurile întreprinse în
decursul timpului pentru echilibrarea cererii cu oferta sunt denumite „strategii de răspuns”.
Acestea sunt grupate în două categorii: primare şi secundare.
Strategiile de răspuns primare sunt cele care influenţează cererea prin sistemul legislativ.
Strategiile de răspuns secundare sunt măsurile iniţiate şi puse în practică de întreprinzătorii
individuali în turism.
-Oferta turistica:
Oferta turistică cuprinde totalitatea resurselor turistice naturale şi antropice, echipamentul de
„producţie” a serviciilor turistice, masa de bunuri alimentare, industriale destinate consumului
turistic, forţa de muncă specializată în activităţi specifice, infrastructura turistică şi structurile de
primire, condiţiile de comercializare.
Particularităţi: complexitatea, rigiditatea şi substituirea.
-Complexitatea se referă la structură, elementele componente ale ofertei fiind atracţiile turistice
şi elementele funcţionale.
-Rigiditatea este generată de utilizarea în cadrul ofertei a unor componente care sunt greu de
înlocuit cu altele.
-Substituirea se referă la utilizarea ofertei în alte scopuri, decât scopul din perioada de sezon.
-Determinantii ofertei turistice:
Principalii factori care determină nivelul şi structura ofertei turistice sunt: teritoriul, sectorul
terţiar şi baza materială.
-Teritoriul reprezintă pentru oferta turistică condiţia esenţială a existenţei sale.
-Sectorul terţiar este componenta de bază a oricărui complex economic naţional, care reuneşte
activităţile de prestare de servicii şi care, urmare a dezvoltării şi diversificării nevoii sociale, s-a
individualizat ca sector distinct în economie.
- Baza materială este un alt factor care poate influenţa oferta turistică, echipamentul turistic fiind
tot atât de diversificat şi specializat ca şi serviciile turistice.
-Potentialul turistic al Romaniei:
Potenţialul turistic constituie condiţia esenţială a dezvoltării turismului într-un anumit perimetru
şi poate fi definit, într-o abordare generală, prin ansamblul elementelor ce se constituie ca atracţii
turistice şi care se pretează unei amenajări pentru vizitare şi primirea călătorilor.
-Potentialul turistic natural al Romaniei:
Potenţialul turistic natural cuprinde ansamblul condiţiilor pe care le oferă cadrul natural, prin
componentele sale (relief, climă, hidrografie, vegetaţie, faună, monumente naturale, rezervaţii
etc.)
-Potentialul turistic antropic al Romaniei:
Potenţialul turistic antropic cuprinde creaţiile omului de-a lungul timpului, concretizate în
elemente de cultură, istorie, artă şi civilizaţie, economice şi socio-demografice care, prin
caracteristicile lor atrag fluxurile turistice.