xxxü 279893 ANUL XXXII

NR. 1 - 2 IANUARIE—FEBRUARIE 1942

REVISTA
TEOLOGICA

ML CLI.-; :

Nr.iíM..-jc-. a ¡

REDACŢIA ADMINISTRAŢIA

SIBIU, ACADEMIA TEOLOGICĂ ANDREIANĂ

ANUL XXXII Ianuarie—Februarie 1942 Nr. 1—2

REVISTA TEOLOGICA
ORGAN PENTRU ŞTIINŢA Şl V I A Ţ A BISERICEASCĂ

REDACTOR: Prof. Dr. GRIGORIE T. MARCU

VEACUL ORTODOXIEI MISIONARE

de
Diacon Dr. GRIGORIE T. MARCU
Profesor la Academia teologică „Andreîană"

Dincolo de senzaţionalul poliform şi neliniştitor al în­

tărâtatelor vremuri ce le străbatem, stărue masivă ca o
certitudine şi ameninţătoare ca un cataclism pustiitor
incurabila nestatornicie a istoriei. Ştim că legile organice
ale vieţii nu pot fi înfrânte şi că pulsaţia ei nu v a conteni
atâta vreme cât v a dăinui p e acest pământ spiţa neamului
omenesc. Dar mai ştim şi aceea că o seamă de înţelepţi ai
veacului acestuia trag consecinţe îndrăsneţe din neodihnita
alergătură care caracterizează viaţa insului şi a popoarelor.
A m auzit spunându-ni-se nu odată că mersul evenimentelor
actuale este tot ce poate fi mai firesc şi, cu istoria în mână,
ni s'a argumentat că nici altă dată n'a fost mai bine decât
acum. Neînţelegerile dintre indivizii singuratici întreţin emu­
laţia generatoare de progrese nebănuite şi'n cuptorul apo­
calipticelor încăierări de noroade se făuresc temeiuri noui
pentru viaţa omenirii şi se călesc idealuri cari purifică făp­
tura, înobilând-o şi înălţând-o. Răsboiul, prin urmare, a
fost ridicat la rang de doctrină şi pentru demonstrarea
necesităţii lui, am auzit rostindu-se pledoarii demne de
elocvenţa fremătătoare a celebrilor retori cari animau o a r e -
când agorele unei lumi de mult apuse.
Astăzi, datorită ideilor vânturate 'n cele patru laturi
ale lumii de regisorii pomenitei mentalităţi, există atâţia
i
oameni cumsecade cari — aşteptând resemnaţi potolirea
zarvei actuale — omoară vremea calculând matematic şi
cu cea mai p u r ă serioşi ta te, soroacele la cari sângeroasa
poveste ce se deapănă sub ochii, noştri v a fi reluată dela
capăt. Doar istoria de aceea-i istorie ca să se repete, b ă ­
tătorind bine nţeles vechile făgaşuri şi perfecţionând m e ­
todele şi instrumentele de subminare a păcii şi de nimicire
a trudnicelor ei realizări pozitive, pentru ca astfel p r o ­
gresul cu c a r e se trufeşte titanismul modern să fie legitimat.
Pacea, în aceste condiţiuni, nu mai poate revendica
pentru sine atributele cuvenite alviei normale în care a r e
să se scurgă viaţa insului şi istoria noroadelor pământului»
E a nu mai este regulă, ci excepţie. E provizorat şi nu
stare normală. Pacea, în concepţia închinătorilor sălbati­
cului Marte, e pauză între răsboaie. A t â t a tot!
Cutezi să te rosteşti altfel în această problemă vitală ?
Atunci găteşte-te de suferinţă. Vei fi arătat cu degetul c a
un ins fără ţară, vei fi denunţat ca cel mai periculos uma­
nitarist şi — cine ştie ? — poate că neostenita gură a lumii
va găsi de cuviinţă să te împroaşte cu noroiul unor invec­
tive şi mai umilitoare. Pacifismul a devenit o îndeletnicire
primejdioasă şi d u p ă apostolii iui, vremea noastră aruncă
pietre...
P e bună dreptate o f a c e ! . , .
Nu credem că există n astă lume minte frământată 'n
adâncuri de dorul grabnicei curmări a babiloniei actuale
şi inimă îndurerată până la lacrimi de pârjolul ce pusti­
eşte atâta agonisită şi sugrumă atâtea vieţi, care să gân­
dească şi să simtă altfel. Răsboiul este o calamitate.
Şi ca să-ţi dai seama că această calamitate este rodul
amar al pacifismului modern, croit dintr'o pănură pur s e ­
culară — şi de aceea p r e a fragil ca să reziste cu succes
intemperiilor istoriei — nu trebue numai decât să-i fi simţit
colţii rupând din propria ta spinare. Ajunge ascultarea
atentă a cuvântului Evangheliei lui Hristos, El a cutreerat
şi meleagurile de petrecere şi visare cari au văzut înăi-
ţându-se oarecând zidurile de marmoră o le unei clădiri
luxuriante, c a r e voia să fie „Templul Păcii". A bătut la
porţile lui, dar erau zăvorâte. Pacea devenise, într'adevăr,
pauză între două răsboaie.
Nici nu se putea altfel.
D u p ă o p ă r e r e îndeobşte admisă, ale cărei temeiuri le
vom supune numai decât unei analize minuţioase, istoria
însemnează progres. Istoria erei creştine cu atât mai vârtos.
S e spun în această privinţă vrute şi nevrute, se invoacă
descoperiri, se preamăresc invenţii cari — ca tot atâtea
turnuri Babei — ar fi schimbat complect faţa lumii şi ar fi
îmbunătăţit p â n ă la rafinament condiţiile de viaţă ome­
nească. L u m e a a căpătat în acest răstimp de milenii un
lustru c a r e se chiamă „civilizaţie" şi despre o cultură a
masselor p o p u l a r e vorbesc p â n ă şi băeţii de prăvălie.
Şi în această pornire năvalnică de auto-amăgire, s ă ­
racul L a z ă r zace încă plin de bube şi rupt de foame la
porţile palatelor, iar instituţia antică a sclaviei păleşte în
faţa rafinatelor metode de exploatare a păturii de jos, de
care se folosesc acei omnipotenţi magnaţi ai aurului cari
sunt capitaliştii moderni.
Ne-am civilizat şi ne-am emancipat, e drept. Vocabu­
larul vremii indică fără greş direcţia greşită a acestei orien­
tări în veac. „Economicul p r i m e a z ă " ; „să organizăm p r o ­
ducţia şi să promovăm supraproducţia pentru a putea sta­
bili un plafon rezonabil al preţurilor şi a ridica astfel stan­
dardul de viaţă al cetăţeanului de mijloc" — iată lozinci
cari circulă 'n toate gurile, frământă cafenelele, animează
congresele şi tulbură seninătatea atmosferei care făcea o a r e -
când din căminurile noastre colţuri de raiu terestru. Iar
când belşugul Canaanului cosmic s'a topit ca ceara de faţa
focului, s'a modificat doar limbajul: „ s ă raţionalizăm", „să
cartelăm" şi alte eufemisme de-ale lui „să răbdăm". P r e o ­
cupările au rămas aceleaşi, limitate la stomac.
Nici eea mai sfioasă amintire în toată această frămân­
tare stearpă de cuvântul lui Dumnezeu. S'a încercat p a c i ­
ficarea lumii nesocotindu-se însaş colaborarea făuritorului
păcii popoarelor. S'au improvizat campanii răsunătoare de
curmare a suferinţelor sociale fără să se ţină seamă de
dumnezeescul graiu care ne încredinţa oarecând că „nu
1*
 numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care vine
dela Dumnezeu" (Mat. 4, 4). A m lăcomit la satisfacerea
„prin noi înşine" (ce formulă păgână!) a necesităţilor de
fiecare zi, înlăturând incomoda prezenţă a lui Dumnezeu şi
astăzi culegem dobânzile acestui pas nebunesc: tremurăm
la gândul zilei de mâine cu toate sistemele noastre de or­
ganizare a producţiei, în vreme ce păsările cerului — fără
concursul economiştilor — se bucură de acelaş belşug şi
voie bună ca p e vremea când dumnezeescul F i u întrupat
străbătea drumurile arse de soare ale Ţării sfinte.
înrăutăţirea condiţiilor de viaţă omenească, sporirea
suferinţelor sociale, cu toată poleiala civilizaţiei noastre de
două ori milenară, e o evidenţă cu putinţă de controlat de
ori cine. F a i m o a s a legea a progresului sufere astfel o des-
minţire brutală.
Cine poartă vina acestui eşec care dă un atât de trist
certificat de sănătate omenirii veacului nostru ?
Unii reformatori sociali au avut curajul cavaleresc de-a
acuza făţiş Creştinismul, asmuţând a s u p r a altarelor Iui
furia mulţimilor înebunite de mizerie. C u astfel de detractori
ai religiei revelate, ne putem lua la luptă dreaptă. L e
cunoaştem metodele şi prin u r m a r e ştim să ne alegem mij­
loacele potrivite pentru o răfuială definitivă. Alţii, adoptând
cea mai cuvioasă atitudine care se poate imagina, îşi în­
velesc pumnii în vată şi te lovesc fără să-ţi dai seama
cine sunt şi ce vreau. De obiceiu, ei nu fac altceva de cât
descarcă în c â r c a primului întâlnit propriile lor păcate.
Biserica lui Hristos, care nu se a p ă r ă cu jandarmii, se p r e ­
tează de minune unor atari operaţiuni de substituire a
răspunderilor. Şi cum instituţia sfântă în concepţia omului
de r â n d se confundă cu clerul care o serveşte, oprobiul
se aşterne a s u p r a preoţimii, care-i făcută vinovată de tot
răul cât există în lume. Gazetele sunt pline de articole
c a r i vorbesc de-o criză a Creştinismului iar actualul P a ­
triarh al României mărturisia recent, sub semnătură, că
atari enormităţi i-au fost împărtăşite adeseori în convor­
biri ocazionale sau prin scrisori (vezi revista „Biserica
O r t o d o x ă Română" an. L I X , nr. 9—10, S e p t — O c t . 1941
p , 505 urm.).
 Lăsând laoparte faptul că numai Dumnezeu din cer şi
aici p e pământ conducerea bisericească sunt în măsură să
constate şi să sancţioneze eventualele scăderi ale unora din
membrii clerului, trebue să precizăm din capul locului că
nu putem împărtăşi opiniile acelora cari susţin — ori cât
de arătoase le-ar fi numele şi ori cât de temută poziţia
socială — că Creştinismul străbate o epocă de criză care
trebue să ne pună p e gânduri. Biserica lui Hristos a r e asi­
gurată dela Dumnezeu permanenţa ei peste veacuri şi peste
vremi. Nici porţile iadului n'o vor birui.
Misiunea ei în lume nu şi-a pierdut nimic din valoare,
chiar d a c ă anumite cugete înguste ar fi de altă p ă r e r e .
Căci dacă lumea sufere cum se ştie şi cum am încercat
să arătăm şi'n rândurile de până aci, nu-i de vină E v a n ­
ghelia lui Hristos ci omenirea, c a r e a încercat să-şi cro­
iască în aria istoriei alte făgaşuri de cât cele voite de
Dumnezeu. Admitem bucuros că această tendinţă de înde­
părtare dela spiritul Evangheliei a fost uneori încurajată
— indirect sau p e faţă — chiar din sânul Bisericii, d a r
vinovaţii — şi ei există! — trebuesc căutaţi altundeva de
cât în staulul Ortodoxiei răsăritene. P e aceasta, nimeni
n'a putut-o acuza vreodată că nutreşte scopuri seculariste
şi ea nu s'a lăudat nici când că poate vârî două săbii
într'o teacă. Ortodoxia răsăriteană respinge ideea unei do­
minaţii universale, de tip laic, cu sfânta indignare a lui
Hristos când se ispitea de către S a t a n a (cf. Mat. 4, 8—10).
Voinţa ei e voinţa lui Hristos, căruia i se supune fără să-i
falsifice curăţenia dumnezeeştilor intenţii cu cari s'a a p r o ­
piat E l de omenirea vândută sub păcat. Şi atâta vreme
cât confuziile ce se fac în această privinţă stărue în con­
ştiinţa veacului, v a fi cu neputinţă să găsim cărări drepte
pentru paşii noştri slăbănogiţi de atâta deşertăciune şi
vânare de vânt.

Ci iată că impasul în c a r e ne aflăm grăbeşte clarifi­

carea dorită cu atâta a r d o a r e de toate inimile înşelate de
tocmelile şi miragiile înţelepciunii omeneşti. F i e r b e în
adâncurile de taină ale sufletului obştesc nostalgia altei
vieţi, întocmită în conformitate cu voia lui Dumnezeu şi
d e n'ar stărui p e alocuri gândul viclean al pretinsei trădări
a lui Hristos de către unii slujitori ai Bisericii, sfintele
lăcaşuri ar fi şi mai populate de cât avem bucuria să le
vedem astăzi.
Iată de ce trebuesc angajate cele mai voinice eforturi
ale noastre în slujba spulberării acestei infamii: ca să reabi­
lităm încrederea mulţimilor în Biserică şi'n belşugul ine­
puizabil al darurilor ei. Dacă d e câteva săptămâni scoarţa
pământului a r d e — când înainte de aceea pâlpâiau doar
câteva vâlvătăi p e continentul nostru — dacă jalea şi mi­
zeria şi moartea îşi fâlfâie aripile întunecate peste întreaga
lume, apoi pricina acestei nemaipomenite catastrofe este
una singură: eliminarea lui Hristos din viaţa inşilor şi a
popoarelor.
Numai cei ce nu l-au trădat p e Fiul lui Dumnezeu
pentru trecătoarele măriri pământeşti au dreptul să cheme
lumea la pocăinţă, numai ei au autoritatea morală d e - a
pune piatră de temelie unei lumi noui, călăuzită de d r e p ­
tate şi însufleţită de iubirea care niciodată nu se trece.
C ă m a ş a fericitului a fost găsită în bordeiul săracului.
Nimeni n'are dreptul să tragă concluzii false din situaţia
modestă pe c a r e o deţine Ortodoxia răsăriteană în con­
certul diverselor biserici creştine cari îşi dispută adeziunea
sufletească a mulţimilor contimporane. Curăţenia Evanghe­
liei lui Hristos nu se cuibăreşte în palate somptuoase şi nu
se a p ă r ă cu gărzi pretoriene. Suferinţele sociale ale vremii
noastre se lecuesc cu cuvântul Domnului, nefalsificat de
nici o corectură sau adaos omenesc. Şi aşa, curat, neîntinat,
viu şi strălucitor de frumuseţe suprafirească, el rezidă în
singura biserică creştină care 1-a apărat cu preţul atâtor
renunţări, suferinţe şi martiragii. A ş a zisa „criză" a C r e ş ­
tinismului este, în fond — d u p ă cele zise — criza confe­
siunilor creştine cari au renunţat la propovăduirea şi trăirea
a s p r e l o r lui adevăruri. De năravurile acestora — atât de
păgubitoare pentru Biserica cea una — Ortodoxia r ă s ă r i ­
teană s'a ferit totdeauna şi a isbutit să rămână străină de
ele. Ceasul restaurării ei în funcţiunea mântuitoare de în­
drumătoare a întregei suflări omeneşti nu mai poate în­
târzia, după ce atât sofia laică a lumii acesteia cât şi creş-
tinismul concesionar al celorlalte confesiuni creştine şi-au
v ă d i t într'un mod atât de lamentabil incapabilitatea de-a
c u r m a dihonia dintre neamuri şi sălbaticele întărâtări cari
pustiesc periodic atâtea aşezări omeneşti şi suprimă mi­
lioane de vieţi.
Zorile acestui veac nou — l-am numit „veacul Orto­
doxiei misionare" — au prins deja să îmbujoreze obrajii
zilelor ce va să vie. Constatăm ivirea lor cu bucurie —
dar fără trufie, ci mai degrabă cutremuraţi de dimensiunile
covârşitoare ale apostoliei ce a r e să înceapă. Sufletul ome­
nesc e sătul de înţelepciunea înţelepţilor şi surogatele unor
religii cari mai păstrează din zestrea primordială a C r e ş ­
tinismului doar numele, le repudiază cu desgust. El cere
să i se dea a p a cea vie c a r e i-a fost refuzată atâta vreme
şi sub cele mai felurite pretexte. Nu vom contraveni câtuşi
d e puţin comandamentelor supreme ale Ortodoxiei ecu­
menice dacă vom asculta această smerită rugă, care se
înalţă de sârg din m a r e a întinăciunilor omeneşti s p r e lim­
pezimile de taină ale splendorilor suprafireşti.
Imaginaţia colorată a celor trecute vremi răzima lumea
p e patru stâlpi, iar molochul modern le-a schimbat doar
numele sau le-a sporit numărul, când în realitate singurul
sprijin al întregei firi văzute şi nevăzute a fost şi a rămas
Hristos-Domnul. Ingratitudinea şi opacitatea oamenilor nu-i
pot despuia de această prerogativă — singura sub soare
c a r e nu se închiriază şi nu se transmite nimănui, ori cât
de sclipitoare ar fi tiarele peţitorilor ei. Cerul n'are daruri
d e a r e n d a t . . . E datoria Ortodoxiei răsăritene să facă în­
ţeles acest suprem adevăr.
*

In lumina acestor considerente, îndatoririle slujitorilor

Bisericii ortodoxe româneşti a p a r limpezi şi pline de sens.
V a trebui să fim, mai presus de ori ce, călăuze treze şi
sârguincioase ale propriilor noştri paşi şi îndreptători ne­
înfricaţi ai cugetului obştesc şi-ai faptei individuale p e
căile aspre ale poruncilor Evangheliei. Asta, cu atât mai
vârtos cu cât Hristos aşteaptă şi acum să fie propovăduit
între „neamuri". E x p e d i ţ i a misionară a Episcopatului or-
todox ardelean în B a s a r a b i a şi Transnistria reprezintă d o a r
a r v u n a silinţelor noastre viitoare. V a trebui să zidim în-
lăuntru — şi numai noi putem aşeza această lucrare p e
temelii de neclătinat. Ori această acţiune reclamă jertfe*
J e r t f e de simţire curată, de slujire devotată, jertfe de a r ­
ginţi chiar. Flagelul suferinţelor sociale cari bântuie v r e m e a
noastră nu poate fi biruit numai cu vorbe, ori cât d e
elocvente ar fi ele. Mântuitorul însuşi a acceptat prinoasele
băneşti ale unor femei încreştinate, iar un sfânt p ă r i n t e
Vasile cel M a r e a făurit din daniile benevole ale p ă s t o r i ­
ţilor săi o instituţie de asistenţă a bolnavilor, care-i p r e -
cursoara spitalului modern.
Pentru curmarea suferinţelor celor ce se sbat în
amare lipsuri, obştea dreptcredincioasă dărueşte cu a t â t
mai bucuros cu cât preotul îşi ştie birui mai bine sfiiciunea
de-ai cere obolul şi cu cât roadele ajutorării sărmanilor
de către Biserică sunt mai evidente. Iar ca să poţi turna
în cererea ta toată puterea de convingere, ajunge u n
singur l u c r u : s'o faci în numele lui Hristos şi nu al lui
Chefa sau al altor pretinşi urmaşi ai lui, să ceri ca şi
când ar c e r e Hristos.
M ă gândesc, în această ordine d e idei, ce-ar fi d a c ă
într'o bună zi li s'ar cere credincioşilor Bisericii noastre
să dea câte un leu de fiecare suflet din familia lor, pentrti
organizarea unei şi mai intense misiuni interne? Este o
contribuţie p e care şi cerşetorul dela colţul străzii o p o a t e
oferi, fără să-şi desechilibreze sărăcăciosul său buget. U n
prim fond de cel puţin zece milioane L e i ar putea fi
strâns într'o singură zi. Ş i câţi n'ar mai pune ceva l a
obolul c a r e li se c e r e ?
Gospodărit cu înţelepciune şi tragere de inimă — şt
mai ales fără tărăgănările atât de obicinuite ale nelipsitelor
comisii şi comitete — mărturia ajutorării deaproapelui în
suferinţă ar pătrunde în sute şi mii de căminuri ocolite
d e noroc.
Ortodoxia e e x p r e s i a împlinită a Creştinismului viu*
lucrător, e însuşi Hristos în plină acţiune de lecuire a
suferinţelor sufleteşti şi trupeşti. Şi într'o lume eare-şi d i
seama, p e zi ce trece, că numai la sânul Mântuitorului îşi
mai poate găsi alinare, Ortodoxia nu-şi poate desminţi a p ­
titudinea recunoscută de-al u r m a cu fidelitate p e Hristos,
făcând slujbă de samaritean la căpătâiul veacului nostru
căzut între tâlharii necredinţei şi trufiei.
S ă chibzuim îndelung. Veacul Ortodoxiei misionare şi
jertfelnice bate la uşa chinuitei noastre istorii. E v e a c u l
verificării zelului apostolic, e veacul vostru, fraţilor preoţi.
Putem nutri o mai sfântă dorinţă decât aceea de-a fi
demni de poverile l u i ?
 ŞTIRI Şl DOCUMENTE DESPRE
BISERICA ORTODOXA ROMÂNĂ
DIN TRANSILVANIA DUPĂ 1761
CULESE DIN ARHIVA CONSILIULUI DE STAT SI A
1
CABINETULUI IMPERIAL DIN VIENA
de
Prot. Dr. ŞTEFAN LUPŞA
V R « c t o r u i Academiei teologice din O r a d e a - T i m i ş o a r a

A b i a la 17 Iunie 1771 îi trimise împărăteasa guver­

nului ardelean ordinul pentru publicarea şi aplicarea d e ­
cretului care îi pedepsea ca p e apostaţi p e cei c e părăsesc
unirea, d a r în acelaşi timp îi trimise şi guvernatorului,
contelui Auersperg, un rescript prin c a r e îl instruia c ă
intenţia s a e s ă nu se ia p r e a riguros după litera d e c r e ­
tului. Contele A u e r s p e r g îi scrise atunci cancelariei aulice
ardelene c ă i se p a r e că a ghicit că M . S a vrea p e d e o
p a r t e c a să se evite orice sensaţie la curtea rusească, iar
p e de alta c a s ă nu se accentueze emigrarea Românilor
ardeleni prin stârpirea p r e a forţată a „schismei". E deci
d e p ă r e r e a c a decretul pentru pedepsirea ca apostasie a
părăsirii unirii să nu se publice deloc, sau numai în fraze
d e cuprins general, fără pomenirea „schismei". Propune,
pentru cazul c ă decretul s'ar publica totuşi, modificarea în
următorul chip a §-ului I : si quis aetate minorennis, aut
hac grandior (asta întru cât decretul p r e v e d e în §-ul II şi
p e n t r u minori apostaţi pedeapsă, deşi numai extraordinară),
catholicam religionem, vel sacram unionem deserendo a p o -
staret. Cancelaria e d e p ă r e r e a că r e d a c t a r e a c e a mai p o ­
trivită a frazei excepţionate a r fi: si quis, plenae et p e r -
fectae aetatis, a religione, q u a e in ditionibus potestati nostrae
subjectis p r o orthodoxa habetur, a d aliam quamcumque
deficeret...

i U r m a r e d i n Revista Teologică XXXI, 1941 p . 295,

 Cu privire la fondul chestiunii, cancelaria propune ca
să i se mai trimită guvernatorului A u e r s p e r g încă un r e -
script, prin c a r e să fie provocat ca (deodată cu publicarea
decretului) să-i oblige pe primpretori, ca să nu-i aresteze
imediat p e cei ce părăsesc unirea, ci întâi să trimită p e
capul lor un p o p ă unit sau catolic dintre cei mai zeloşi şi
mai dibaci, care trei săptămâni întregi să-i tot îndemne să
revină la unire şi abia d a c ă încercarea aceasta eşuează,
atunci să fie arestaţi, dar nu p e motivul făţiş că nu vreau
să fie uniţi, ci sub pretextul vreunui delict civil. In tem­
niţă să continue preotul cu îndemnurile prin alte trei s ă p ­
tămâni şi dacă nici aşa nu se înduplecă, atunci să fie p e ­
depsit inculpatul cu mutarea din satul său într'un sat fără
uniţi, ca să n'aibă p e cine atrage la schismă. Dacă totuşi
ar afla p e cineva şi l-ar seduce la apostasie, atunci să i se
1
aplice pedeapsa de la §-ul I I I , sub pretextul conturbării
liniştei publice.
In acest sens se oferă cancelaria să facă două rescripte
noi, unul către guvern, altul către guvernator, iar cele din
17 Iunie să le revoace.
Rezoluţia împărătească, iscălită la 20 Sept. 1771 de
Blumegen, cere revocarea celor două rescripte din 17
iunie 1771, dar dispune ca să nu se trimită altele noui până
când se v a restabili liniştea în vecinătatea împărăţiei.
2
Atunci să se reamintească.
1
P e d e a p s a f o r m u l a t ă v a fi fost, p r o b a b i l , c e a d i a d e c r e t u l contra părăsito-
rilor unirii, d a t l a 1749, d e s p r e c a r e consiliul d e m i n i ş t r i din 4 Iulie 1752 d e c l a r ă
că e prea moderat prescriind 1 an temniţă cu d o u ă zile d e p o s t (pe p â n e ş i a p ă )
l a s ă p t ă m â n ă . A c e a s t a — z i c e a u miniştrii — n i c i nu e o s â n d ă , ci „ m i j l o c b i n e f ă c ă t o r
în s e r v i e i u l c o n v e r t i r i i " . V . D . I o a n o v i c i u : „Slobozen'e în leage" şi „apostasie", in
revista „Legea Românească", II, O r a d e a , 1922, N r . ) 9 (21 M a i ) , p . 7. U n caz d e
aplicare a unei p e d e p s e mai a s p r e pentru trecerea la o r t o d o x i e t o c m a i p e l a 1749,
povesteşte d u p ă izvoare din a r h i v a j u d e ţ u l u i A r a d , u n d e s'au p ă s t r a t d e c r e t e l e din
17 I ă n . şi 18 Nov, 1749 a l e î m p ă r ă t e s e i p e n t r u p e d e p s i r e a p ă r ă s i r i i c a t o l i c i s m u l u i şi
a unirii, p ă r i n t e l e D r . G h . C i u h a n d u în c a r t e a : „Schite din trecutul Românilor ară­
deni din veacul XVIII", A r a d , 1934, p. 44. O aplicare a decretului din 17 I a n ,
1749 povestesc după a c t e din arhiva episcopiei latine din Oradea în broşura:
„Căsătoria unui Român cu o unguroaică şi urmările ei", O r a d e a , 1936, p . 14,
a
St. R. 3 2 2 7 , 17 S e p t , 1771. Vortrag der siebenbiirgischen Hofkanzîei vom
16 S e p t , 1 7 7 1 . B e g l e i t e t d i e V o r s t e l l u n g e n d e s G r a f e n A u e r s p e r g , tiber die B e s t r a f u n j
d e r zu d e m S c h i s m a t e u b e r t r e t t e n d e n unitorum.
 Cazuri de p ă r ă s i r e a unirii ivindu-se şi în părţile un­
gureşti (Maramureş, Crişana, Banat), ceru şi cancelaria un-
garică directive pentru r e p r i m a r e a şi sancţionarea lor.
Primi o rezoluţie imperială din 24 Decemvrie 1779 c a r e
prescria tratarea în sensul propus de cancelaria ardeleană
la 1771 a apostaţilor (catehizare forţată la domiciliu întâi,
apoi în temniţă), motivând că nu pot fi pedepsiţi ca a p o ­
staţi oameni cari nu cunosc religia p e c a r e o părăsesc,
d e o a r e c e clerul unit e atât de incult, încât nu le-o poate
face cunoscută.
Cancelaria ungarică remonstră împotriva acestei rezo­
luţii cu motivarea c ă : 1. Nu crede că toţi preoţii uniţi să
fie atât de inculţi încât să nu le poată da convertiţilor
cunoştinţe importante. 2. In 1759 s'a decis în conferinţa
ministerială că necunoaşterea religiei părăsite nu-1 scapă
de p e d e a p s ă p e apostat, ci i-o micşorează numai.
Cancelaria şi consiliul de Stat, drept aceea au redu»
p e d e a p s a apostaţilor c a r e nu cunosc religia părăsită, la ju­
mătatea celei prescrise în 1749.
In 8 Martie 1780 se întruni Cancelaria cu Consiliul
de Stat în conferinţă, pentru concordarea acestei deciziuni
cu rezoluţia imperială din 24 Decemvrie 1779.
Comisia fu de p ă r e r e a c ă : 1. întreţinerea apostatului
în timpul catehizării forţate în temniţă ar cădea în sarcina
clerului unit sau al justiţiei, ceea ce nu e rentabil. 2. T r a ­
tarea p r e a cu mănuşi a apostaţilor favorizează defecţiunile
dela unire, iar recunoaşterea că primiseră religia unită

Graf A u e r s p e r g erhielt zu gleicher Zeit, ein, a n d a s Gubernium gerichtetes

R e s c r i p t , s o die K u n d m a c h u n g , d e r ü b e r d i e z u m S c h i s m a t a ü b e r t r e t t e n d e n , zu v e r ­
hängenden Strafen anbefahl, u n d ein z w e i t e s b e l e h r t e d e n G r a f e n ! d a s s d i e gestn-
>ung J . Majestät wäre, die von d e r u n i o n a b f a l l e n d e , mit n i c h t a l z u g r o s s e r S t r e n g e
zu behandeln. E r glaubt d i e a b s i e h t S r . M a j e s t ä t e r r a t h e n z u h a b e n , wenn er die
Vermeidung alles Aufsehens bei dem r u s s i s c h e n Hof, und die Verminderung der
Flüchtung der Siebenbürgischen Wallachen, wegen besorgender Ausrettung der
Schisma, als den Zweck derselben voraussetzet. E b e n die G r ü n d e , so wider die
zu grosse S c h ä r f e bei Bestrafung der von der union abgefallenden, stritte, stünden
der Kundmachung der gerichtlichen Strafen ü b e r die abfallende, entgegen. E s "war»
also d a s an d a s Gubernium e r l a s s e n e Rescript völlig zurückzuhalten, oder doch nur
mit Einschaltung generaler Ausdrücke, und ohne das Schisma zu nennen Kund
zu machen.
fără a o cunoaşte, scandalizează publicul. 3. C a în viitor să
se ordone ca nimeni să nu mai fie primit la unire p â n ă
nu cunoaşte religia aceasta, comisia nu găseşte d e lipsă.
împărăteasa răspunde la 7 A p r i l i e 1780 că menţine
rezoluţia dată, concede însă ca în cazurile în c a r e nu se
poate evita pedepsirea cuiva pentru apostasie, să i se aplice
1
pedeapsa, dar numai cu a p r o b a r e a imperială din caz în caz.

1
S t . R, 5 0 8 / 1 7 8 0 . P r o t o c o l l d e r u n t e r m 8 M a r ţ i i 1780 abgehaltenen Concer­
t a t i o n , d a s C r i m e n A p o s t a s i a e in A n s e h u n g j e n e r , s o a b u n i o n e a d S c h i s m a a b f a l l e n
o d e r z u r ü c k t r e t e n , btrf. Auf die über einen Hung. K a n z l e i - V o r t r a g von 24 Dee.
1779 e r f l o s s e n e a. h, R e s o l u t i o n e r i n n e r t d i e K a n z l e i , d a s s s i e sich n i e m a l s beigehea
lassen, a l s ob der unirte m i n d e r e C l e r u s universellement nicht i m S t a n d e s e y e , in
d e n wahren Religionsgründen dem V o l c k e einem wichtigen Unterricht beyzubringen,
daher dann auch J h r e Mt. v o n der L o s s p r e c h u n g aller Straffe, w e l c h e sich auf die
vermuthete allgemeine Unwissenheit d e s C l e r i m i n o r i s uniti g r ü n d e t , a b z u g e h e n g e ­
r u h e n w ü r d e n , u m s o m e h r , a l s d i e in S a c h e n a d 1 7 5 9 abgehaltene Conferenz sich
d a h i m g e ä u s s e r t hat, d a s s apostatae von dieser Gattung aus Mangel des vollstän­
digen Unterrichts, in D o g m a t e U n i o n i s nicht s t r a f l o s b e h a n d e l t , s o n d e r n n u r nicht
mit j e n e S c h ä r f e , w i e g e g e n d i e f ö r m l i c h e a p o s t a t a s f ü r g e g a n g e n w e r d e n s o l t e , D a h e r
d a n n H . L . R a t h u n d d i e K a n z l e i n u r die c o n f e r e n t i a l i t e r q u o a d m a t e r i a l e s a p o s tat os
unbestimmt eingerathene Straffe ad dimidium poenae pro formalibus apostatis per
b e n i g a a m R e s o l u t i o n e n ! n o r m a l e m a d 1749 s a n c i t a m s t a b i l i t a e h e r a b g e s e t z e t h a b e u m
a l l e r W i l k ü h r S c h r a n k e n zu setzen.
Annebens unterliege die a n b e f o h l e n e U b e r g a b solcher material apostatorum
a n die unirte Geistlichkeit zum behörigen Unterricht auch jenem Bedenken, dass
d i e G e i s t l i c h k e i t einen m i t t e l l o s e n a p o s t a t u m v e r p f l e g e n m ü s s e , w o d o c h s e l b e o h n e h i n
nichts überflüssiges h a t ; i m M a g i s t r a t u a l a r r e s t a b e r w ü r d e ihnen d i e Verpflegung
a u s d e r D o m e s t i c a l C a s s a v e r a b r e i c h e t u n d ein G e i s t l i c h e r d a h i n b e o r d n e t .

Endlichen würde durch Straflosigkeit der material apostatorum der Rück

u n d A b f a l l a d S c h i s m a u n g e m e i n b e f ö r d e r t , u n d stritte w i e d e r s i e d a s f a c t u m t e m e -
r a r i u m , zu e i n e r R e l i g i o n s i c h b e k e n n t zu h a b e n , v o n w e l c h e r sie k e i n e zureichende
Begriffe gehabt, nunc d a s dem publico gegebene Ă r g e r n î s s per regressum aut transi-
tum a b unione a d schisma. Weilen a b e r durch im obgedachten Vortrag beyneh-
migte Verfügung, womit nemlich künftig j e n e , so zur unirten Kirchen überzutreten
wünschen, s o l a n g e nicht z u r G l a u b e n s b e k e n n t n i s s z u g e l a s s e n w e r d e n sollen, b i s s i e
nicht von einem wohl erfahrnen Geistlichen h i e z u tüchtig befunden worden, der
c a s u s m a t e r i a l i » a p o s t a s i a e b e h o b e n w i r d , i s t d i e C o n , d a h i n eines g e w o r d e n , dass
hierwegen pro futuro keine b e s o n d e r e Vorschrift nöthig seye.
RES. AUG.

Es hat lediglich b e y Meiner ertheilten Resolution sein Verbleiben: jedoch

werden, s o oft s i c h ein C a s u s ergibt, wo jemand wegen der apostasie bestrafet
w e r d e n soll, j e d e s m a l die gesammten Acten vor der Entscheidung Mir samt Gut­
a c h t e n v o r z u l e g e n s e y n . 7 A p r i l 1780. ( I s c ă l i t u r ă m i n i s t e r i a l ă ? i n d e s c i f r a b i l ă ) .
 D u p ă această lungă digresiune p e c a r e ne-o pricinui
punctul IV al programului ce-1 fixă comisiunea „pentru
cele transilvănene", desbaterilor sale în legătură cu cererea
episcopului administrator Dionisie Novacovici, revenim la
protocolul şedinţei principale, din 22 Iulie 1768, a comisiei.
Problema iniţială şi p r o p r i u zisă a desbaterilor comi­
siei, pe c a r e însă comisia, urmând politica religioasă a u -
stro-ungară, o punea în dependenţă de cea a „stârpirii
schismei", e r a cea din punctul I al ordinei de zi: satisfa­
c e r e a sau nesatisfacerea cererii episcopului administrator
Dionisie Novacovici de a se numi d u p ă moartea sa epi­
scop ortodox în Ardeal. A m lăsat-o ia urmă, fiindcă la ea
s'a dat rezoluţia imperială, c a r e d ă soluţia problemei puse
în titlul prezentului studiu.
Rezultatul desbaterilor cu privire la această problemă,
1
îl r e d ă astfel protocolul şedinţei din 22 Iulie 1768 a c o m i s i e i :

1
Die Hofkanzlei i»t m i t dem zweiter Antrag des Gubernatoris verstanden
u n d hält die Zurückhaltung eines nach widerholter Prüfung erlassenen Allerhöchsten
Befehles für bedenklich und t r ä g t a n , in dem Einfang des ersten §-es folgende
W o r t e e i n z u r ü c k e n : sí q u i s , p l a e n a e , et p e r f e c t a e a e t a t í s , a religione, q u a e in d i t i o -
nibus potestati nostrae subjectis pro orthodoxa habetur, a d aliam q u a m c u n q u e defi-
c e r e t . S i e findet A n s t a n d , f o l g e n d e s , n a c h d e m A n t r a g d e s Graf Auersperg einzu-
g ehalten: si quis aetate minorennis, aut hac grandior, catholicam religionem, vel
sacram unionem d e s e r e n d o a p o s t a r e t , 1-mo, Im d e m z w e i t e n § d i e s e s R e s c r i p t e s ist
für m i n d e r j ä h r i g e b l o s e i n e p o e n a e x t r a o r d i n a r i a f e s t g e s e z e t , d e r Z u s a z s c h e i n t a l s o
m i t i h m in W i e d e r s p r u c h z u s t e h e n . 2 - d o , B e i d i e s e m Z u s a z w ü r d e d e m Aufsehen,
u n d d e n übel F o l g e n d e s s e l b e n , b e s o n d e r s b e i d e n izigen U m s t ä n d e n , n i c h t s a t t s a m
vorgebogen; da uns die Erfahrung überzeugte, d a s s ein die union verlassender
Wallach gemeiniglich zu d e m S c h i s m a , u n d n i c h t leicht zu einer a n d e r e n R e l i g i o n
übertrette, d a s V e r b o t d e r Religionsveränderung w ü r d e a l s o , auch danach dem noch
so sehr eingeschränkten Verstand des gemeinsten Wallachens das S c h i s m a zum
Gegenstand haben, und das von den r u s s i s c h e n P o p p e n erregte und unterhaltene
A u f s e h e n und B e s o r g n u s s unterstüzen,
Dem Grafen Auersperg wäre auch durch ein neueres Rescript mitzugeben,
er s o l t e d i e O b e r B e a m t e d e r K r e i s e v e r h a l t e n , n i c h t a l s o g l e i c h g e g e n die a b f a l l e n d e
m i t d e m A r r e s t f ü r z u g e h e n s o n d e r n d u r c h einen g e s c h i c k t e n , e i f r i g e n u n i r t e n P o p p e n ,
o d e r c a t h o l i s c h e n G e i s t l i c h e n , z u r R ü k k e h r d u r c h 3 W o c h e n e r m a h n e n zu l a s s e n , d a n n
d i e s e l b e n , unter d e m V o r w a n d eines w e l t l i c h e n V e r g e h e n s in V e r w a h r u n g zu b r i n g s n ,
uud durch noch 3 andere Wochen, allen F l e i s s ihn a u f d e n W e g zurückzuführen
anwenden, — Solte alle M ü h e v e r g e b e n s seyn, so w ä r e der a b g e f a l l e n e a u s seinem
Wohnorte, wenn es thunlich, in ein d e m nemlichen Grundherrn zustehendes, mit
lauter Schismaticis beseztes Dorf zu ü b e r s i e d e l n , o d e r g e g e n d i e e r n s t e E r m a h n u n g
 D a c ă s'ar lua în considerare numai scopul desfiinţării
totale a ortodoxiei orientale în Transilvania, atingerea a c e ­
stui scop ar fi servită prin lăsarea ortodocşilor ardeleni
fără conducător, pentruca ei lipsiţi de ajutorul acestuia să
p o a t ă fi atraşi la unire. D a c ă însă se ia în considerare şi
a c e e a , că ortodocşii sunt popor foarte numeros în Transil­
vania şi că ei doresc cu cel mai mare dor numirea unui
episcop în fruntea lor, că pentru aceasta au înaintat deja
mai multe cereri stăruitoare la guvern, că lipsa arhipă sto­
rului îi menţine în legături cu străinătatea (Principatele
Române), că tocmai acest popor e mai înclinat totdeauna

sich r u h i g zu halten, freizulassen, In dem Falle aber, d a s s sie sich nach ihrer
F r e i l a s s u n g u n r u h i g v e r h i e l t e n , o d e r a n d e r e , zu d e m S c h i s m a b e r d e n w o l l t e n , wären
sie als S t ö r e r der algemeinen Ruhe, nach der Verordnung des dritten §-en abzu­
strafen,
Die Hofkanzlei erbietet sich d i e zwei, an d a s Gubernium, und dem G u b e r -
mator z u e r l a s s e n d e R e s c r i p t a zu entwerfen. D i e zwei j e d o c h v o m 17 Juny wären
zur V e r m e i d u n g a l l e s A n s c h e i n e s eines W i d e r s p r u c h e s zurück zu senden.
Resol, Aug, : Es s i n d für d e r m a l e n die beiden Original Rescripte zurückzu­
senden, und wird s e i n e r Zeit, w e n n in der N a c h b a r s c h a f t d i e R u h e w i e d e r u m her­
g e s t e l l t ist, w i e d e r u m in E r i n n e r u n g z u z i e h e n s e y n , was noch der damaligen L a g e
der S a c h e n h i e r ü b e r weiter a n z u w e n d e n seyn wolle,
20 Sept, J771
Blumegen
1, I. Ob dermalen auf die bestellung eines Wall, N, U. Bischofs in Siebenbär-
ien fürzudenken, was für Beweggründe darzu anrathen, oder welche Bedenken die­
ser Benennung entgegen stehen, und was für eigenschaften bey dem allenfalls zu
ernennenden Bischof erfodert würden ?
D a sind über diesen so wichtigen Gegenstand schon anderweit conferentia-
Hter d i e Beratschlagungen abgehalten, auch letzthin, bevor man zur Benennung
d i e s e s B i s c h o f s f ü r g e s c h r i t t e n , alle h i e r u n t e r v o r k o m m e n d e B e t r a c h t u n g e n in wieder­
holte Ü b e r l e g u n g g e n o m m e n werden.
W e n n m a n einzig u n d a l l e i n auf die baldige B e h e b u n g und Ausrottung des
Schismatis in Siebenbürgen, ohne alle ânderweite Rücksicht den Antrag richten
w o l l t e s o scheint z u E r r e i c h u n g des Endzweches ganz diensam zu seyn, d a s n. u .
Volk ohne Vorsteher zu belassen, damit es von dieser Unterstützung entblösset
u m s o e h e n d e r v o m S c h i s m a t e a b z u w e i c h e n u n d zur U n i o n s i c h z u w e n d e n bewogen
werden möge.
B e t r a c h t e t m ? n a b e r zugleich, dass diese Schismatici d e r z e i t ein s e h r z a h l ­
reiches Volk in S i e b e n b ü r g e n ausmachen, dass selbe die Benennung eines Vor­
stehers auf d a s sehnlichste wünschen, und d a r u m b e y m G u b e r n i o schon zu wieder­
holten m a l e n a u f d a s s e h n l i c h s t e a n g e l a n g e t , d a s s sie f e r n e r s in E r m a n g e l u n g eines
g e i s t l i c h e n O b e r h a u p t e s in d e m n e x u mit den F r e m d e n u m so m e h r b e l a s s e n würden
?spre emigrare şi că, p r e c u m asigură episcopul Baitai, mai
anulţi emigranţi de aceştia, prinşi şi întrebaţi despre mo­
tivul emigrării lor, au dat ca motiv faptul că sunt necăjiţi
în exercitarea religiei lor şi nu li se dă episcop, — atunci
r e i e s e că lăsarea ortodocşilor ardeleni fără episcop ar p r o ­
duce între ei nemulţumire generală şi creşterea emigraţiei
şi chiar de s'ar ajunge astfel la stârpirea „schismei", s'ar
ajunge numai cu preţul foarte simţit al pierderii i r e p a r a ­
bile a atâtor supuşi. Pentru religia însăşi, ar rezulta din
aceasta mai mult desavantaj decât avantaj, pentrucă tot

u n d d a s s e b e n d i e s e s V o l k zu E m i g r a t i o n e n s i c h s t e t s hingeneigt finde, a u c h a l l s c h o n
von m e h i e r n derley entwischenen, wie Bischof B a r o n B a i t a i versichert, vorzüglich
-diese U r s a c h e d e r E m i g r a t i o n a n g e g e b e n w o r d e n , d a s i S i e in A u s ü b u n g i h r e r R e l i ­
g i o n g e k r ä n k e t , u n d mit e i n e m B i s c h o f nicht v e r s e h e n w ä r e n . S o k a n n m a n nicht
• änderst, a l s für h ö c h s t b e d e n k l i c h a n s e h e n , die B e s t e l l u n g d i e s e s n. u. B i s c h o f s a n -
n o c h l ä n g e r a u s g e s e z e i z u l a s s e n , w e i l e n h i e r a u s u n t e r d e m n. u. V o l k ein a l l g .
M i s s v e r g n ü g e n erwachsen, die Emigration fortan noch mehr Ü b e r h a n d nehmen, und
wenn m a n d o c h in d i e s e m W e g d i e B e h e b u n g d e s S c h i s m a t i s zu e r w i r k e n vermö-
ifiete, d i e s e r Z w e c k n i c h t ä n d e r s t , a l s mit d e m e m p f i n d l i c h s t u n w i e d e r b r i n g l i c h e n
V e r l u s t so vieler U n t e r t h a n e n e r r e i c h e t w e r d e n w ü r d e . F ü r die R e l i g i o n s e l b s t w ü r d e
d a r a u s mehr Nachtheil als B e f ö r d e r u n g entstehen, wenn m a n erweget, dass gleich-
w o h l e n allzeit die H o f n u n g e r ü b r i g t in a n d e r e r A r t d i e s e K e z e r d u r c h g l i m p f l i c h e r
B e n e h m e n und eyfrige Bemühung der Geistlichkeit von dem Irrthum abzuziehen.
D i e sieb. Kanzlei s o w o h l , als der commandirende General, G r a f von O'Donell,
w i e a u c h d e r B i s c h o f B a r o n B a i t a i s e l b s t h a b e n n a c h d i e s e r B e s c h a f f e n h e i t die
S a c h e b e u r t h e i l e t , u n d einhellig mit d e n s e l b e n findet m a n a u c h d i e s a. u. O r t s sich
ü b e r z e u g e t , d a s s a u s d e n u n t e r w a l t e n d e n politischen B e t r a c h t u n g e n u n d s o a u c h in
R ü c k s i c h t auf d i e R e l i g i o n s e l b s t nicht v e r m i e d e n w e r d e n k ö n n e , d e r z e i t f ü r d a s n.
a, w a l l . V o l k e i n geistl. O b e r h a u p t w i e d e r u m zu bestellen,
J e m e h r m a n a b e r d i e s e N o t w e n d i g k e i t einsieht, u m so s o r g f a l t i g e r w i r d
anbey d i e A b m a a s s d a h i n zu r i c h t e n s e y n , auf d a s s m a n v o n d e r A b s i c h t w e g e n
B e f ö r d e r u n g d e r U n i o n sich k e i n e s w e g s e n t f e r n e n , s o n d e r n s o l c h e mit d i e s e r B e ­
stellung möglichst zu verbinden suche.
E s w ü r d e daher, wie man d a s a. u. D a f ü r h a l t e n s ist, k e i n e r d i n g e n r ä t h l i c h
seyn, einen eigenen B i s c h o f d e m n. u. V o l k d e r g e s t a l t e n v o r z u s e z e n , d a s s h i e r u n t e r
» a c h weiterer E r f o r d e r n i s s der U m s t ä n d e nicht allzeit w i e d e r u m d i e d i e n s a m e
.Abaenderung sollte vorgenommen werden können.
D a m a n hoffen m a g , d a s s d u r c h göttlichen B e y s t a n d u n d d u r c h e y f r i g e V e r ­
w e n d u n g der G e i s t l i c h k e i t d i e U n i o n w e i t e r s einen g e d e y l i c h e n F o r t g a n g g e w i n n e n ,
somit die A n z a h l der Schismaticorum nach und nach w e r d e vermindert werden, so
w ä r e e s b e d e n k l i c h h i e r u n t e r sich d i e H ä n d e zu b i n d e n u n d m a n e r a c h t e t e d i e s e m -
n a c h , d a s s l e d i g l i c h ein A d m i n i s t r a t o r a d b e n e p l a c i t u m s u m m i P r i n c i p i s o h n e b e -
.Stimmung e i n e r g e w i s s e n Zeit zu b e s t e l l e n w ä r e , s o w i e a u c h der letzt v e r s t o r b e n e
. B i s c h o f f a s t in gleicher A r t s e i n e A n s t e l l u n g e r h a l t e n h a t . A u s s e r d e m m u s s bey
rămâne pentru viitor ca aceşti eretici (!) să fie smulşi din
r ă t ă c i r e p e altă cale, prin osteneala zeloasă a clerului.
Atât cancelaria ardeleană, cât şi generalul comandant,
conte de O'Donell, precum şi episcopul baron Baitai însuşi,
a u judecat din acest aspect chestiunea şi de acord cu ei
se află convinsă şi comisia, că din considerarea situaţiei
politice şi din consideraţii religioase chiar, nu se poate în­
conjura instituirea din nou în timpul de faţă a unui epi­
scop pentru Românii ortodocşi.
Cu cât mai mult recunoaştem însă această necesitate,
cu atât mai multă grijă trebue să avem ca în executare să

d e r Auswahl des subiecţi s e l b s t vor a l l e m d a s A u g e n m e r k d a h i n gerichtet werden,

dass man keinen Zeloten, noch allzugeschichten V e r f e c h t e r der R e l i g i o n dahin b e ­
stelle, dass m a n ferner von dessen wahrer devotion gegen den a. h, Hof genüglich
versichert sey und solchergestalten sich vervrechen m ö g e , d a s s dieser zu benennende
administrator d e n ihm ertheilenden A n l e i t u n g e n in a l l e m sich willig f ü g e n , somit
d e r beförderung der Union keine nachtheilige Hinderniss entgegensetzen werde.
N a c h der Ä u s s e r u n g des B i s c h o f s B a r o n von Baitai sind d i e s e Eigenschaften
i n d e m n. u, B i s c h o f d e s W e r s c h e t z e r D i s t r i k t s in d e m Temeswarer Banat verein­
b a r t anzutreffen, welcher a u c h e b e n d a h e r v o n d e m com, Generalen vorzüglich in
Vorschlag gebracht worden,
M a n nimmt a l s o d i e s e s a, u, O r t s k e i n e n A n s t a n d E , M. a. u. einzurathen,
diesen Werschetzer Bischof als Administratoren! provisoräo m o d o ad beneplacitum
und dergestalten allermildest zu benennen geruhen, w o m i t E r q u a talis v o m G u b .
gewöhnlichermassen i m L a n d installirt, s o d a n n a b e r mit B e y b e h a l t u n g s e i n e s Bistums
n u r v o n Zeit zu Zeit, b e s o n d e r s in den S o m m e r m o n a t e n in S i e b , s i c h b e g e b e n und
die gehörige B e s o r g u n g der Administration führen möge.
S o f e r n e d e r V o r s c h l a g E , M . a, g. B e y f a l l findet, s o s i c h e t m a n ein v e r s t a n d ­
lich mit d e m C o m m a n d i r e n d e n d a b e y n o c h für h ö c h s t e r v r i e s l i c h an, w o m i t dieser
B i s c h o f a n f o r d e r s t a n h e r e i n b e r u f f e n , Ihm d i e h i e r u n t e r f ü h r e n d e a, h, G e s i n n u n g in
d i e n s a m e r A r t zu e r k e n n e n zu g e b e n u n d d e r e n h a l b e n d i e b e h ö r i g e I n s t r u c t i o n e r t h -
eilet, a u s s e r d e m aber derselbe vorzüglich an den im Land commandirenden Ge­
n e r a l e n in a l l e n b e s o n d e r e n V o r f ä l l e n zur B e l e h r u n g a u s d r ü c k l i c h a n g e w i e s e n w e r d e ,
W e g e n der A b g a b e n , w e l c h e v o n d e m V o l k , o d e r ^der G e i s t l i c h k e i t diesem
V o r s t e h e r z u e n t r i c h t e n , k ö n n t e z u ' g l e i c h e r Zeit ein V e r z e i c h n i s s , w i e e s unter dem
letztverstorbenen Bischof diesfalls gehalten worden, abgefordert werden, damit man
dem bestellenden Administratori das g e w i s s e richtmaass auch hierunter vorschrei­
ben möge,
In dieser A r t a l s o w i r d m a n d e m s e h n l i c h s t e n V e r l a n g e n d e s V o l k e s die B e ­
f r i e d i g u n g v e r s c h a f f e n , o h n e d a s für d i e u n i o n h i e r a u s e i n i g e r Nachtheil besorglich
s e y n m a g , w e n n a n d o r t zugleich d e r u n i r t e Bischof u n d d e s s e n u n t e r h a b e n d e G e i s t ­
lichkeit an d e m behörigen Eyfer, und wirksame Verwendung es fortan nicht w i r d
g e b r e c h e n l a s s e n , (St, R, 2 1 6 3 / 1 7 6 8 ) .
se aibă în v e d e r e şi să se conexeze cu a c e a instituire p r o ­
movarea unirii.
Drept aceea, să nu li se dea neuniţilor ardeleni episcop
propriu, ca să nu ne legăm manile în privinţa p r o p a g ă r i i
viitoare a unirii, ci numai administrator s d beneplacitum
summi Principis, fără a-i acorda timp mai lung, p r e c u m
de altfel a fost instituit în m a r e măsură şi răposatul N o v a -
covici. Mai trebue să se aibă în vedere la alegerea a d m i ­
nistratorului ca el să nu fie nici zelos, nici p r e a dibaciu
apărător al religiei, să fie însă cu adevărat devotat curţii
imperiale şi să ofere garanţia că va urma bucuros instruc­
ţiunile ce i se vor da şi astfel nu va pune piedici în calea
promovării unirii.
După p ă r e r e a episcopului baron Baitai, însuşirile a c e ­
stea le întruneşte episcopul ortodox al Vârşeţului, care
tocmai de aceea şi este propus de generalul comandant.
Comisiunea propune deci numirea de administrator
episcopesc în Ardeal a episcopului de Vârşeţ, care să fie
şi instalat ca atare, conform uzului, de guvernul ardelean,
dar apoi să-şi v a d ă de episcopia sa vârşeţeană şi să nu
1
meargă în A r d e a l decât r a r şi de preferinţă vara. înainte
de istalarea în administrarea scaunului ardelean, să fie
chemat la Viena, să i se împărtăşească preaînaltele intenţii
expuse mai sus şi să i se dea instrucţiunile conforme, între
care să fie şi aceea, ca în toate cazurile speciale să se
consulte cu generalul comandant.
Cu privire la veniturile ce le-ar a v e a de încasat dela
clerul şi poporul ardelean, s'ar putea în acelaş timp or­
dona o conscriere, cum s'a făcut şi sub răposatul N o v a -
covici, pentru ca să i se poată da prescripţiuni precise şi
în această privinţă.
In acest chip s'ar putea satisface şi dorinţa arzătoare
a poporului şi s'ar putea asigura şi progresul unirii, numai
episcopul şi clerul unit să ştie profita cu zel de împreju­
rările Create. (Va urmai

1
C â n d nu p o a t e l u a c o n t a c t c u o a m e n i i , fiind d u ş i la l u c r u .
 1
HRISTOS Şl ANTIHRIST
de
Preot ZOSIM O ANCE A **
Profesor la Şcoala Normală „ A . Şsguna"

„ D a r noi a ş t e p t ă m , potrivit făgăduinţelor,

c e r u r i n o u i şi p ă m â n t nou, în care locu­
ieşte d r e p t a t e a " (II Petru 3, 13).

In vremuri d e r ă s c r u c e , d e sfârşit şi început d e lume, c u m se

p a r e că sunt şi cele d e azi, omenirea a deschis cărţile profeţilor,
cărţile vizionarilor, în spiritul c ă r o r a au trăit evenimentele cu mult
înainte de a trăi pe scena istoriei, atât pentru e x p l i c a r e a prezentului,
cât mai ales pentru întrevederea viitorului. C ă c i d a c ă spusele lor
d e s p r e prezent s'au adeverit, a c e a s t a e c e a mai sigură chezăşie a
împlinirii celor s p u s e d e s p r e viitor.
Cu multă smerenie, îndrăznesc să deschid şi eu d e d a t a a c e a s t a
câteva cărţi d e ale v ă z ă t o r i l o r înainte, c a în lumina lor s ă tălmăcim
împreună prezentul şi s ă ne înfiripăm o i c o a n ă a viitorului.
In c a r t e a lui F. La Mennais, Paroles d'un croyant, scrisă pe la
anul 1833, se g ă s e ş t e u r m ă t o a r e a vi t u n e : 2

Intr'o sală neagră, luminată d e o l a m p ă roşiatică, stau pe ş a p t e

scaune de fier, ş a p t e oameni îmbrăcaţi în r o ş u , a v â n d p e c a p câte o
coroană. In mijlocul sălii se ridică un tron făcut din o a s e , iar la p i ­
cioarele tronului este o c r u c e r ă s t u r n a t ă . înaintea tronului este o
masă de a r a m ă , iar pe m a s ă un v a s plin d e sânge r o ş u şi s p u m o s şi
un craniu d e om.
Unul dintre cei şapte se ridică d e pe scaun, clătinându-se, p u n e
piciorul p e cruce, ia vasul cu sânge, t o a r n ă în craniul acela, b e a şi
fortificat de a c e a s t ă b ă u t u r ă , zice; „Blestemat să fie Hristos care a
adus în lume libertatea!" T o ţ i se s c o a l ă de p e s c a u n e şi r e p e t ă
blestemul. Ş i începe a p o i sfatul pentru d i s t r u g e r e a religiei lui H r i ­
stos. R â n d p e r â n d se s c o a l ă d e p e s c a u n e fiecare, b â n d câte un
craniu de sânge şi d â n d u - ş i p ă r e r e a .

1
C o n f e r i n ţ ă ţ i n u t ă l a S i g h i ş o a r a , în c a d r e l e „ A s t r e i " , l a 22 Noemvrie 1921,
2
F, La Mennais, P a r o l e s d'un c r o y a n t , P a r i s 1913, p, 68—76,
 Al doilea zice: „ N u numai religia t r e b u c distrusă, ci şi ştiinţa
şi gândirea, căci ştiinţa v r e a s ă c u n o a s c ă c e e a c e nu e bine pentru
noi să^ştie omul, i a r g â n d i r e a e totdeauna g a t a s ă se r ă s v r ă t e a s c ă
î m p o t r i v a 'forţei", — „Adevărat este, r ă s p u n s e r ă toţi, să distrugem
ştiinţa şi gândirea!"
Al treilea zice; „ B r u t a a r e instincte şi simpatii p r i m e j d i o a s e .
T r e b u e c a nici un p o p o r s ă nu a u d ă glasul altui p o p o r , c a nu c u m v a
d a c ă acela se p l â n g e şi se revoltă, a c e s t a s ă fie ispitit a-1 imita. Nici
un sgomot din a f a r ă s ă nu p ă t r u n d ă la noi". — „Adevărat este, r ă s ­
p u n s e r ă ceilalţi, nici un sgomot din afară să nu pătrundă la noi!"
Al patrulea zice: „ N o i a v e m interesul nostru şi p o p o a r e l e a u
d e a s e m e n e a interesele lor, o p u s e interesului nostru. D a c ă se unesc
pentru a-şi a p ă r a interesul, cum le v o m rezista ? S ă le i m p ă r ţ i m pentru
a le stăpâni. S ă cerem fiecărei provincii, fiecărui oraş, fiecărui sat,,
un interes contrar celorlalte sate, o r a ş e şi provincii. A t u n c i toţi se
vor urî şi nu se v o r mai gândi s ă se u n e a s c ă împotriva noastră".
„Adevărat este, r ă s p u n s e r ă ceilalţi, să-i împărţim pentru a-i stăpâni,
înţelegerea ne va omorî".
Al cincilea e de p ă r e r e c ă bruta trebue s ă ştie de f r i c ă : „Că­
lăul e primul ministru al unui bun prinţ". Ş i toţi îl a p r o b a r ă .
Al şaselea zice: „ E u r e c u n o s c avantajul chinurilor prompte»
teribile, inevitabile. T o t u ş i e x i s t ă suflete tari şi suflete disperate, c a r e
înfruntă chinurile. D a c ă vreţi s ă - i g u v e r n a ţ i cu uşurinţă p e oameni,
distrugeţi-i prin p l ă c e r i . V i r t u t e a nu ne ajută la nimic, ea alimentează
f o r ţ a ; s'o sleim p r i n corupţie!" — „Aşa este, r ă s p u n s e r ă ceilalţi, să
le sleim forţa, energia şi curajul prin corupţie!"
Al şaptelea a p r o b ă toate cele p r o p u s e , însă e de p ă r e r e , c ă
a t â t a v r e m e cât v o r m a i exista totuşi suflete legate de Hristos, va fi
un veşnic r ă z b o i u între ei şi El. Pentru a deslipi lumea de Hristos,
el p r o p u n e c e a mai s a t a n i c ă î n c e r c a r e : „Să câştigăm preoţii lui Hri­
stos prin bunuri, onorari şi putere. Ş i ei v o r c o m a n d a p o p o r u l u i din
p a r t e a lui Hristos de a ni se supune în totul, orice a m face şi o r i c e
a m porunci. Ş i p o p o r u l îi v a c r e d e şi îi v a asculta din conştiinţă,
j a r puterea noastră va fi mai t a r e decât înainte". — „Adevărat este,
r ă s p u n s e r ă toţi, să câştigăm preoţii lui Hristos!"
Ş i îndată l a m p a se stinse, iar cei şapte oameni se d e s p ă r ţ i r ă în
întunerec.
In acelaş timp, însă, glasul Domnului s'a îndreptat s p r e un
drept, c a r e veghea şi se r u g a înaintea Crucii, z i c â n d u - i : „Ziua mea
se apropie. Crede şi nu te teme de nimic"!
 Un alt m a r e profet al satanismului, ce a v e a s ă c r e a s c ă u r i a ş
I n iume, e scriitorul r u s Th. M. Dostoievsky, născut la anul 1822 şi
mort la anul 1881.
Intre multele şi a d â n c i l e sale scrieri, sunt şi r o m a n e l e p r o f e ­
tice s Posedaţii şi F r a ţ i i K a r a m a z o v .
Romanul ; „ P o s e d a ţ i i " a r e motto Evanghelia cu îndrăcitul din G a -
dara, L u c a 8, 3 2 — 3 7 . Ş i într'adevăr eroii acestui r o m a n sunt, în c e a
mai m a r e p a r t e , îndrăciţi, c a r e plănuesc o lume nouă, zidită din u r ă ,
corupţie, necredinţă şi violenţă.
Kirilov e apostolul sinuciderii din convingere, ca s u p r e m a d o ­
v a d ă a libertăţii. C ă c i , zice el : „ L i b e r t a t e a deplină v a fi atunci, c â n d
1
va fi indiferent de a trăi s a u n u " . Motivele pentru c a r e oamenii
nu se sinucid în m a s ă sunt: suferinţa şi frica de viaţa viitoare.
„ A c e l a c a r e v a învinge suferinţa şi frica, a c e l a v a fi Dumnezeu...
2
Cine îndrăsneşte s ă se o m o a r e e D u m n e z e u " .
Şigaliev p r o p o v ă d u e ş t e nivelarea universală. „ O zecime numai
din umanitate v a p o s e d a drepturile personalităţii şi v a exercita o
autoritate nelimitată a s u p r a celorlalte n o u ă zecimi. A c e ş t i a v o r p i e r d e
3
personalitatea şi v o r deveni ca o t u r m ă " .
„Toţi sunt sclavi şi egali în sclavie. Calomnia şi asasinatul în
cazurile extreme, d a r întotdeauna egalitatea. M a i întâi s ă c o b o r î m
nivelul culturii, al ştiinţelor şi al talentelor... A t ă i a limba lui C i c e r o
a s c o a t e ochii lui Copernic, a-1 o m o r î cu pietri p e S h a k e s p e a r e ,
iată şigaliavismul...
A nivela munţii e o idee f r u m o a s ă şi nu ridicolă... Noi v o m
strivi geniile în leagănul lor... N e c e s a r u l singur e necesar, a c e a s t a v a
fi de azi înainte d e v i z a globului p ă m â n t e s c " . * Insă pentru a nu fi
plictisitoare a c e a s t ă viaţă, se v a d a din 30 în 30 de ani semnalul
revoltei, în c a r e sclavii „ v o r începe subit s ă se mânânce unii
5
pe a l ţ i i " .
Petru Verhovensky preconizează, c a m e t o d ă pentru i n s t a u r a r e a
rânduielii v i s a t ă de ei în lume, c o r u p ţ i a şi d i s t r u g e r e a universală -,
„ E d u c a t o r u l , c a r e - ş i b a t e joc împreună cu copiii d e Dumnezeul
lor şi d e leagănul lor, este de-al nostru. A v o c a t u l c a r e a p ă r ă un
asasin bine crescut, dovedind c ă a c e s t a e r a m a i învăţat decât victi-
miîe sale şi că, p e n t r u a-şi p r o c u r a bani, el nu putea s ă nu o m o a r e ,

1
Th, Dostoievsky: L e s P o s s é d é s , P a r i s 1933, tom, I, p . 98.
2 3
Ibidem p . 99. Ibidem tom. II, p . 6 5 ,
4 6
Ibidem p. 81, Ibidem p . 82,
este d e - a l nostru. Şcolarii, c a r e pentru a î n c e r c a o sensaţie, o m o a r ă
un ţăran, sunt d e - a i noştri. Magistraţii c a r e achită sistematic toate
c r i m e l e sunt d e - a i noştri. P r o c u r o r u l c a r e t r e m u r ă la tribunal, de a
1
nu se fi arătat destul d e liberal, este d e - a l n o s t r u " .
„ V o m p r e d i c a distrugerea... a c e a s t ă idee e a ş a d e s e d u c ă t o a r e .
V o m chema focul în ajutorul nostru... V a fi o r ă s t u r n a r e cum n'a
m a i văzut încă lumea. R u s i a se v a a c o p e r i de întunecimi, pământul
2
î ş i v a plânge vechii lui D u m n e z e i .
„ T o t acest V e r h o v e n s k y a r e ideia diabolică să î m p a c e inter­
naţionala cu P a p a dela R o m a . „ E l s ă i a s ă cu picioarele goale din
p a l a t u l s ă u şi să se a r a t e poporului, z i c â n d : „Iată ce a m ajuns şi
toţi, chiar şi a r m a t a , se v o r p r o s t e r n e la picioarele Iui. P a p a d e a ­
3
s u p r a , noi împrejurul lui şi sub noi şigalevismul".
Toţi aceşti îndrăciţi sunt dirijaţi de Nicolae Stavroginul, numit
d e c ă t r e interpreţii lui D o s t o i e v s k y ; faţa diavolului. „ E l nu t r ă e ş t e
4
d e c â t pentru a face r ă u o a m e n i l o r " .
A c e a s t ă viziune a lumii fără Dumnezeu e completată de către
Dostoievsky în romanul simbolic: Fraţii Karamazov. Ivan Karamazov
e simbolul Rusiei atee, revoluţionare.
El z i c e ; „ D u p ă a mea p ă r e r e , nu trebue nimicit nimic în mintea
omului a f a r ă de ideea Dumnezeirii, cu asta trebue început. O, orbii!...
nu p r i c e p nimic. O d a t ă ce întreaga omenire v a ajunge s ă t ă g ă d u ­
i a s c ă p e Dumnezeu — şi c r e d c ă e p o c a ateismului universal v a sosi
la r â n d u l ei, c a şi cutare e p o c ă geologică, atunci dela sine, fără an­
tropofagie, v o r d i s p a r e vechile sistemuri şi mai ales vechea m o r a l ă . . .
Duhul omenesc v a creşte, se v a înălţa p â n ă la o m â n d r i e satanică şi
3
a s t e a v o r fi timpurile D u m n e z e u l u i - o m e n i r e " .
„ P e n t r u Dumnezeu nu fiinţează legi! Dumnezeu este pretutin­
deni la locul lui. Total este îngăduit, aceste cuvinte r e z u m ă întreaga
6
l e g e " . In cele din urmă, Ivan înebuneşte.
D a r în timp ce S a t a n a îşi mobilizează toate forţele pentru a d a
gigantica luptă împotriva lui Hristos, Duhul lui Dumnezeu îşi r e ­
z e r v ă şi el apostolii m a r i l o r biruinţi. Chiar în societatea îndrăciţilor
trăeşte smerit, c u r a t , prevestitor al lumii ce se v a naşte prin sufe-

1
Th. Dostoievsky : O p , cit. t o m . I I , p . 83.
2 3
Ibidem p. 8 5 . Ibidem p. 84. * Ibidem tom. I, p . 266.
6
Th. Dostoievsky : Fraţii Karamazov, trad, de George B. R a r e ş , Bucureşti,
1929, vol. II p . 2 5 1 ,
8
Ibidem p. 2 5 3 .
rinţă, Şatov. „Eu cred în Rusia, zice el, eu cred în ortodoxia sa... Eu
•cred în trupul lui Hristos... Eu cred că un nou reviriment mesianic
1
va avea loc în Rusia... Eu cred..."
Iar b ă t r â n u l Ştefan Teofimovici Verhovensky, în c a s a c ă r u i a se
ţineau sfaturile Satanii, tatăl lui Petru Verhovensky, d u p ă o viaţă de
libercugetător, se trezeşte în cele din u r m ă clipe, pune s ă i se ci­
tească Evanghelia cu v i n d e c a r e a îndrăcitului din G a d a r a şi zice apoi :
„Aceşti demoni, c a r e ies din bolnavi şi intră în porci, sunt toate
otrăvile, toate miasmele, toate necurăţiile, toţi diavolii îngrămădiţi de
secole în m a r e a şi s c u m p a n o a s t r ă bolnavă, în R u s i a n o a s t r ă ! Da,
a c e a s t ă Rusie, pe c a r e eu a m iubit-o întotdeauna. D a r a s u p r a ei, ca
şi a s u p r a acestui îndrăcit nebun, veghiază din înălţime o m a r e g â n ­
dire, o m a r e voinţă, c a r e v a scoate toţi aceşti demoni, toate a c e s t e
necuraţii, toată a c e a s t ă otrăvitoare corupţie şi ei înşişi v o r cere să
intre în p o r c i . C e spun eu ? P o a t e sunt deja intraţi ! Noi suntem, noi
şi ei şi Petru,., şi ceilalţi cu ei şi p o a t e eu cel dintâi; nebuni, fu­
rioşi, noi ne v o m a r u n c a de pe stâncă în m a r e , ne v o m îneca toţi,
căci nu merităm decât a c e a s t a . D a r b o l n a v a v a fi mântuită şi „ s e v a
2
a ş e z a la picioarele lui Iisus... şi toţi o vor privi cu m i r a r e " . . .
In „ F r a ţ i i K a r a m a z o v " , Dostoievsky întruchipează idealul s ă u
creştin, a ş a cum îl v e d e în R u s i a purificată prin m a r e a suferinţă, în
ce! mai mic dintre fraţi, A l i o ş a . F i r e curată, angelică, el intră în
m ă n ă s t i r e a stareţului Zosima, c a r e , d u p ă o scurta ucenicie, îl trimite
în lume, lângă fraţii săi, l ă s â n d u - i testament cuvintele: „Caută-fi fe­
3
ricirea în lacrimi !".
A l i o ş a , i a a s u p r a s a lanţurile fratelui s ă u mai m a r e , DLiiitrie,
c a r e simbolizează R u s i a p r e r e v o l u ţ i o n a r ă şi c a r e spune d e s p r e sine
că : „E duelul diavolului şi al lui Dumnezeu şi câmpul de bătaie sunt
eu. suni ea !..**
A l i o ş a veghiaza a s u p r a nebuniei lui I v a n !
In n o a p t e a d u p ă e v a d a r e a lui Dimitrie, cu cătuşele la mâni,
culcat între osândiţii porniţi s p r e Siberia, A l i o ş a îl văzu în vis pe
stareţul Zosima, mort de multă v r e m e , c a r e - i spuse : „Vei suferi mult
d a r vei g ă s i fericirea în suferinţă; vei suferi c a ales a lui Dumnezeu,
căci trebue s ă existe suferinţa, s p r e a se împlini, d u p ă v r e r e a Sui

1
Tk, M. Dostoieusky ; L e s P o s s é d é s , o p . cit. t o m . I p, 246.
2
Ibidem t o m , II p. 3 3 7 .
3
Th. M. Dostoievsky : F r a ţ i i K a r a m a z o v , o p , cit. vol. I p. 50.
* Ibidem p . 120.
 1
Dumnezeu, destinele o m u l u i " . II îndeamnă s ă iubească, p e n t r u c ă
„ i a d u l nu este altceva, decât suferinţa celor ce nu pot iubi".* „Sme­
renie, milostenie, tot adevărul", c ă c i : „fiecare dintre noi ştie că este
3
vinovat în faţa tuturor". Călugărul, mănăstirea, trebue s ă f a c ă lumea
s ă înţeleagă a c e s t e a . E l trebue s ă stea în legătură cu p o p o r u l , d i n
c a r e v a ieşi mântuirea. „ P o p o r u l v a învinge ateismul şi c â n d p o p o r u l
4
v a fi triumfat, nu v o m a v e a d e c â t o singură b i s e r i c ă o r t o d o x ă " .
D e c â t e v a decenii o m e n i r e a în general, t r ă e ş t e a e v e a c e e a c e a
străfulgerat, ca repetate avertismente, în conştiinţele vizionarilor, c u
mult înainte. Necredinţa, imoralitatea, u r a , materialismul cel mai c r a s ,
l-au desprins pe om din centrul lui spiritual, 1-aa coborît mai întâi,
în rândul d o b i t o a c e l o r şi a p o i l-au făcut maşină. R e g e l e universului
a devenit r o b u l celor mai josnice patimi şi forţe. Iar culmea b a r b a r i -
zării lui a t r ă i t - o în R u s i a Sovietică, p e n l r u c ă , d u p ă cuvintele u n u i
alt m a r e vizionar rus, Nicolae Berdiaeff, expulzat din R u s i a în anul
1 9 2 2 : „ P r i n formaţia sa spirituală, el (poporul rus) e un p o p o r a p o ­
caliptic, c a r e nu a s p i r ă decât la punctul culminant al istoriei. El.
tinde fie la împărăţia lui Dumnezeu, la fraternitatea în Hristos, fie la
5
tovărăşia în Antihrist, la regatul Prinţului acestei lumi".
In R u s i a , S a t a n a a întreprins c e a mai a p r i g ă luptă î m p o t r i v a
lui Hristos. Preoţii a u fost s a u deportaţi, s a u ucişi, i a r bisericile
distruse s a u p r e f ă c u t e îm magazii de g r â u , p r ă v ă l i i , săli de teatru,,
de cinematograf e t c , d u p ă ce l e - a u d ă r â m a t turlele şi l e - a u jefuit
o d o a r e î e . A m v ă z u t în T r a n s n i s t r i a o frântură din a c e a s t ă n e m a i ­
pomenită b a t j o c u r ă . P e toate căile, a p o i , literatură, cinematograf,
şcoală e t c , se făcea o intensă p r o p a g a n d ă antireligioasă.
Şigalevismul, d i s t r u g e r e a ştiinţei şi a gândirii, n i v e l a r e a g e n e ­
r a l ă , a fost dus p â n ă în ultimele lui consecinţe, atât din punct d e
v e d e r e economic, cât şi spiritual.
Din punct de v e d e r e economic, toţi a u fost egalizaţi în mizerie,
pentrucă nu a v e a nimeni nimic şi toţi e r a u robii Statului, c a r e le-a
luat averile şi toamna le d ă d e a atât cât s ă nu chiar m o a r ă d e foame.
In satele din Transnistria, prin c a r e am fost noi, totul e r a pustiu,
iar bieţii ţărani năuciţi, slăbiţi şi g o i A m botezat într'o c o m u n ă
91 d e copii, majoritatea rahitici.

1
Ibidem vol. II p. 3 6 9 — 3 7 0 .
2 3
Ibidem p. 3 7 1 . Ibid. p. 3 7 2 ,
* Tk. Dostoievsky: F r a t f i K a r a m a z o r , o p . cit., vol. II p. 374»
* N. Berdiaeff: U n nou e v m e d i u , t r a d , d e M a r i a V a r t i c , S i b i u 1936 p . 116,.
 D i a punct d e v e d e r e spiritual, a u ajuns la un astfel de confor­
mism, încât, d u p ă m ă r t u r i s i r e a scriitorului francez comunist, André
Gide, c a r e s'a dus în R u s i a prin anul 1936 s ă v a d ă p e teren c r e ­
dinţele sale ; „ D e fiecare d a t ă când v o r b e ş t i cu un rus, e c a şi c â n d
ai vorbi cu toţi. Nu numai că fiecare ascultă precis la un cuvânt d e
ordine, d a r totul e rânduit a ş a chip c ă el nu p o a t e fi altfel, G â n d i ţ i - v ă
că a c e a s t ă uniformizare a spiritului începe din c e a m a i fragedă co­
pilărie"/
Conformismul a c u p r i n s toate domeniile activităţii spirituale,
până şi arta. „Vedeţi, i s'a s p u s lui A n d r é G i d e de c ă t r e un artist
sovietic, la noi un artist trebue să fie în primul r â n d în linie. Altfel
2
cele mai f r u m o a s e talente sunt c o n s i d e r a t e f o r m a l i s m e " .
D u p ă amănunţite şi s c r u p u l o a s e c e r c e t ă r i în acest domeniu, sus~
pomenitul scriitor conchide : „In U. R. S. S. oricât de f r u m o a s ă a r
putea fi o o p e r ă , d a c ă nu este în linie, e a e p r o s c r i s ă . F r u m s e ţ e a e
c o n s i d e r a t ă c a o v a l o a r e burgheză. Oricât d e genial a r p u t e a fi un
artist, d a c ă nu lucrează în linie, atenţia e î n d e p ă r t a t ă delà el. C e e a
ce se cere artistului, scriitorului, e de a fi conform, restul i se a d a u g ă
3 4
delà sine. Frunţile n'au fost niciodată a ş a d e p l e c a t e " .
Inteligenţa c o n d u c ă t o a r e a fost î n d e p ă r t a t ă şi executată, r ă m â *
nând la conducere zecimea îndrăcită şi incultă a lui Şigaliev, în c e a
mai m a r e parte c o m p u s ă din jidani.
Bolşevismul a r u p t orice legătură c u restul lumii, „Nici un
sgomot din afară să [nu pătrundă la noi". A c e l a ş scriitor francez z u ­
g r ă v e ş t e s t a r e a de plâns a acestui p o p o r , c a r e , în toată mizeria lui,
se s o c o t e a totuşi cel mai fericit. El nu admitea c ă a r p u t e a exista în
altă p a r t e o civilizaţie m a i înaltă, belşug m a i m a r e , nu-i venea s ă
c r e a d ă c ă sunt şî la P a r i s tramvaie, a u t o b u s e , metrou, etc.
5
„Fericirea lor e făcută din nădejde, încredere şi ignoranţă".
„Cetăţeanul sovietic rămâne într'o extraordinară ignoranţă despre
9 7
străinătate". „Pentru ei, în afară de U. R. S. S. e noaptea".
A c e l a ş lucru îl mărturiseşte un alt scriitor francez, Roland Dor-
gelés, în c a r t e a s a : „Vive la Liberté!", a p ă r u t ă în anul 1937, d u p ă a
călătorie făcută în R u s i a S o v i e t i c ă : „Nimic, ei nu ştiu nimic. Ei n'ait

1
André Gide: R e t o u r d e U. R . S . S „ P a r i s 1936, p , 49.
2 1
Ibidem p , 82, * Ibidem, p, 8 4 — 8 5 , Ibidem p . 74.
5
Ibidem p . 50. ' Ibidem p, 52. Ibidem p , 55,
dreptul să ştie ceva. Aceasta mă face să mă gândesc la acele paseri
1
cărora li se scot ochii, pentru a le face să cânte mai bine".
N a t u r a l c ă pentru a ajunge la a c e a s t ă imbecilizare, călăul ş i - a
a v u t rolul său. A u fost ucişi mii de preoţi şi alţi intelectuali. Ne sunt
p r o a s p e t e tuturor în amintire m a s a c r e l e făcute între ofiţeri, p e m o ­
tiv c ă e r a u contrarevoluţionari s a u troţkişti. Şi chiar c â n d nu se
a j u n g e a la î m p u ş c a r e , e r a altă cale ; S i b e r i a . A m constatat în T r a n s -
nistria c ă e r a c e v a foarte obicinuit s ă fi stat câţiva ani în Siberia.
P o p o r u l a fost s u p u s celor mai g r o z a v e m a s a c r e când s'a făcut
c o l e c t i v i z a r e a a v e r i l o r , p e n t r u c ă s'a opus. R e v o l t a a fost sângeros
reprimată.
„S'a zis despre Sf. Petersburg, zice R o l a n d Dorgeles, că Petru
întâiul l-a clădit pe oase. Se va putea spune despre colectivismul
2
rural că Stalin l-a construit pe un carnaj".
T o a t e valorile m o r a l e au fost r ă s t u r n a t e . Deviza lui î v a n Kara -
m a z o v : „ Totul e îngăduit" şi c o r u p ţ i a p r e c o n i z a t ă de Petru V e r h o -
vensky, c a şi de al ş a s e l e a diavol din v e d e n i a lui L a Mennais, a u fost
d u s e p â n ă ia cele mai extreme limite.
Magistratul lui Verhovensky e r a la datorie. „La Samara, pove­
steşte acelaş scriitor, un speculator, la care sau găsit 85 motorete de
aţă, a fost condamnai la zece ani. Soţia lui, la şapte. Trebue să loveşti,
3
ca să fii temut, îmi repeta procurorul, un vechiu mason".
Ni s ' a povestit în B a s a r a b i a , în com. Verejeni din jud. Orheiu, de
c ă t r e preotul locului, că pe v r e m e a stăpânirii sovietice tinerii din sai,
feciori şi fete, e r a u strânşi în c a s a parohială, preluată de ei, şi siliţi
s u b ameninţări s ă se prostitueze.
Bolşevismul a încercat s ă câştige şi pe preoţii cari a u m a i
r ă m a s . A c e s t o r a li se trimeteau d e la soviet mărturisiri de credinţă
c a a c e s t e a : „ T o t c e e a c e v'am p r e d i c a t p â n ă ieri n'a fost decât o
minciună, c a r e mi s'a impus d e s u s , de ţarism. Dumnezeu nu există.
Deşteptaţi-vă din somn şi vedeţi c ă nu e x i s t ă nimic sfânt în a f a r ă
d e omul c a r e l u c r e a z ă şi d e modul cum îşi d e s v o l t ă c a p a c i t a t e a lui
4
de m u n c ă . Om şi maşină, iată Dumnezeul n o s t r u " .
V ă z â n d că preoţii refuză a s e m e n e a a c t e de apostazie, a u r e ­
c u r s la alt mijloc. A u încercat s ă întemeeze: biserica vie, necanonică

4
Roland Dorgeles: Vive l a l i b e r t e ! , P a r i s 1937, p. 49.
2 3
Ibidem p . 122. Ibidem p . 142.
4
V. Dădu: B i s e r i c a o r t o d o x ă d i n R u s i a S o v i e t i c ă , B u c u r e ş t i 1938, p, 7.
Ieşită din comunitatea dogmatică ecumenică o r t o d o x ă , c a r e s ă - ş i în-
s u ş a s c ă comunismul şi să-1 p r o p o v ă d u i a s c ă . Ş i a c e a s t ă î n c e r c a r e a
eşuat.
Sacrilegiul a m e r s p â n ă acolo, încât agenţii G. P. U-lui f ă c e a u
pe preoţii, mergeau într'o anumită regiune, unde s p o v e d e a u poporul.
Peste noapte d i s p ă r e a u , c a a d o u a zi s ă facă a r e s t ă r i în m a s ă .
A ş a a crezut S a t a n a că-şi p o a t e întemeia împărăţie statornică
pe pământ.
D a r n'a făcut a l t c e v a de cât s ă r e a p r i n d ă făclia credinţii, să
a r a t e omului că nu poate trăi singur, c ă despărţit d e Dumnezeu, el
se a r u n c ă în braţele Satanii. E x p e r i e n ţ a din R u s i a a pus înaintea
omului d i l e m a : Teocraţie sau Satanocraţie.
A c e a s t a însemnează sfârşitul umanismului, sfârşitul epocii Omului-
Dumnezeu şi începutul unui nou E v - M e d i u , prevestit d e ani d e zile
de către Nicolae Berdiaeff, d e s p r e c a r e a m m a i amintit. „Ziua naţio­
nalistă a istoriei e trecută, zice el, iată amurgul, ne a p r o p i e m de
1
noapte".
O dovedeşte a c e a s t a m a r e a învolburare, c a r e a cuprins azi
lumea. C ă c i : „ Z i u a istorică, înainte d e a face loc nopţii nu se termină
niciodată fără d e foarte m a r i r ă s t u r n ă r i şi catastrofe. E a nu se r e ­
1
trage paşnic".
A c e s t nou E v - M e d i u v a fi: „ E p o c a luptei îndârjite intre prin­
cipiile creştine şi anticreştine, nu v a mai fi o e p o c ă seculară, ci re­
3
ligioasă, o e p o c ă de tip s a c r u " .
„ C â n d se i s p r ă v e ş t e m i ş c a r e a î n d e p ă r t ă r i i d e D u m n e z e u ; c â n d
însăşi m i ş c a r e a îndepărtării de Dumnezeu i a c a r a c t e r u l unei mişcări
s p r e diavol, atunci începe Evul-Mediu şi sfârşesc timpurile m o d e r n e .
Dumnezeu trebue s ă redevie centrul vieţii n o a s t r e întregi, g â n d i r e a
noastră, sentimentul nostru, singurul nostru vis, singura n o a s t r ă n ă ­
2
dejde".
E s t e ziua Domnului c a r e se a p r o p i e , din viziunea lui L a Mennais,
e revirimentul religios văzut de noi în T r a n s n i s t r i a şi p r e v ă z u t de
Şatov, e v i n d e c a r e a îndrăcitului şi înecarea d r a c i l o r , prezisă de
bătrânul Verhovensky, e e p o c a lui A l i o ş a în c a r e poporul şi B i s e r i c a
v o r birui ateismul.
A c e a s t a însă nu însemnează că s'a terminat cu suferinţa. „ C a u -
tă-ţt fericirea în lacrimi"... „Vei suferi mult..." îi spune stareţul Z o -
1 2 3
N. Berdiaeff: O p . cit. p . 49. Ibidem p. 52, Ibidem p. 59.
2
Ibidem p . 80,
 1
sima lui Alioşa. „Creştinismul e religia adevărului crucificat", zice
Berdiaeff.
D a r dincolo de suferinţă, dincolo de viaţa şi de m o a r t e a n o a ­
stră personală, d e p a r t e în z a r e a istoriei: „Noi aşteptăm, potrivit făgă­
duinţelor, ceruri noui şi pământ nou, în care locueşte dreptatea" (11
Petru 3, 13).
0 î n t r e b a r e c a r e ni s e impune este a c e a s t a : cum se p r e z i n t ă
sufleteşte neamul nostru în acest moment crucial, când o lume v e c h e
e pe cale s ă se p r ă b u ş e a s c ă şi alta nouă s ă înceapă, când cele d o u ă
tabere. Hristos şi Antihrist, se definesc tot mai mult, g a t a s ă se în­
cleşteze în ultima şi hotărîtoarea l u p t ă ? A c c e n t u e z : sufleteşte, în­
trucât S a t a n a nu v a c ă d e a o d a t ă cu bolşevicii lui Stalin, ci-şi v a
continua lupta pe a c e a s t ă cale a sufletului.
P e n t r u a nu d a un r ă s p u n s greşit la a c e a s t ă hotărîtoare între­
b a r e , deschid c a r t e a : „Mustul care fierbe", a lui Octavian Goga, unul
dintre marii noştri vizionari, în sufletul c ă r o r a , cu decenii înainte, a u
trăit durerile şi umilirile, pe c a r e le-a trăit neamul în anii din u r m ă .
Magistral, cu glas d e tunet, Octavian G o g a a denunţat originea
necredinţii, liber-cugetării, masonismului şi a tuturor otrăvurilor d e
p e u r m a c ă r o r a a v e a u s ă ne vină atâtea dureri, z i c â n d :
„ E a d e v ă r a t c ă în R o m â n i a se g ă s e s c astăzi (adică atunci c â n d
a scris) d o u ă t a b e r e militante p u s e faţă în faţă. In ultimii ani, o p r ă ­
p a s t i e s'a deschis între ele. Românismul integral, cu toate impulsurile
unei istorii milenare, e pe o b a r i c a d ă şi pe alta sunt cetăţenii p r o a s ­
p e ţ i ai tratatului de p a c e , veseli profitori ai războiului. D o u ă con­
cepţii de viaţă deosebite s'au angajat în luptă. V o r b e ş t e pământul c u
2
firul d e praf a d u s de vânturi".
In sufletul lui G o g a , din c a r e a u ieşit şi profeticile v e r s u r i :
„Din c a s a v o a s t r ă , unde 'n u m b r ă ,
Plâng doinele şi r â d e hora,
V a străluci o d a t ă vremii
N o r o c u l nostru al t u t u r o r a " (Plugarii)
nu e r a nici o îndoială c ă biruinţa v a fi a p o p o r u l u i român, cu t r a ­
diţiile lui milenare, cu credinţa şi legea lui, v a fi a pământului s t r ă ­
moşesc.
D a r ziua a c e a s t a a biruinţii totale, el o v e d e a încă departe.
„ N o i cei d e astăzi n'o v o m ajunge nici o d a t ă . Suntem g e n e r a ţ i a
1
Ibidem p . 129.
2
Octavian Goga: Mustul care fierbe, Bucureşti p . 85.
sacrificată, c a r e nu poate a v e a altă consolare decât ideia c ă a făcut
din jertfa ei p u n t e a d e trecere între trecut şi viitor.
Fericiţi cei de mâine. E i din mustul ce fierbe astăzi, v o r p u t e a
gusta vinul pur, d u p ă c e fermentaţia a încetat, u n d a s'a limpezit şi
1
drojdiile, vai, drojdiile s'au coborît la f u n d " .
Da, „ a l t a r u l nădejdii noastre de m a i bine" a r e la temelie; po­
porul şi credinţa lui creştină.
S'a verificat aceasta, cum nu se p u t e a m a i bine, în anul de
cruntă prigonire naţională şi religioasă din B a s a r a b i a .
A m fost şi eu între cei 56 d e p r e o ţ i misionari în B a s a r a b i a şi
am urmărit pretutindeni s ă v ă d cum se p r e z i n t ă sufletul b a s a r a b e a ­
nului, p r e a puţin cunoscut de noi, din punct de v e d e r e r o m â n e s c
şi creştin.
Pentru întâia o a r ă când i-am văzut, în t r e c e r e a noastră cu m a ­
ş i n a s p r e Chişinău, b a s a r a b e n i i ne-au a p ă r u t închişi, străini, d u ş m ă ­
noşi chiar. P o p o s i n d însă a d o u a zi prin sate, a m avut o minunată
revelaţie. A c e l a ş sat românesc, a c e l a ş p o p o r bun şi blând, a c e e a ş
limbă a ş a d e a p r o p i a t ă de a n o a s t r ă din A r d e a l , a c e e a ş ospitalitate,
a c e e a ş credinţă.
In privinţa limbii, e destul s ă amintesc c ă pretutindeni în B a s a ­
rabia se v o r b e ş t e cu „amu". In cuvântările p e c a r e le-am ţinut, a m
scos în relief a c e a s t a , spunându-le c ă „ l a noi în A r d e a l sunt o p a r t e
dintre români, c ă r o r a li se zice „cei d e la a m u " şi m ă b u c u r v ă z â n d
că în B a s a r a b i a toţi sunt d e k „ a m u " .
A m văzut a p o i c ă b a s a r a b e a n u l nu e închis din fire, nu e străin
şi d e p a r t e de a ne fi privit duşmănos, dar e r a speriat, năucit, nu mai
ştia ce s ă c r e a d ă . Intrase a ş a de mult g r o a z a în el, încât nu-i venea
s ă c r e a d ă c ă s'a sfârşit chinui, c ă nu-1 mai pândeşte noaptea între
12—2 maşina n e a g r ă , c a r e să-1 ducă, cu întreaga familie, p e drumu­
rile f ă r ă d e întoarcere ale Siberiei, c ă îşi v a putea munci d e a c u m
liniştit, încrezător în ziua de mâine, pământul s t r ă m o ş e s c , c ă nu v a
mai fi de a c u m ucis de glontele p ă g â n , nici nu v a mai fi batjocorit
de jidanii şi ţiganii, care-1 conduceau.
Da, a c e ş t i a e r a u , în m a r e parte, conducători. A p r o a p e în fiecare
sat e r a u jidani în soviet şi a m găsit în c â t e v a p r i s ă d a t e , preşedintele
sovietului, ţigan. E x e m p l u com. Vorniceni, j u d . L ă p u ş n a , cu 1100 de
familii. F u s e s e p r i s ă d a t e ţigan, p r o c u r o r u l s ă t e s c ţigan şi un fel de
a g e n t secret o ţigancă.
1
Octavian Goga: O p . cit, p. 170.
 A u fost a ş a d e multe suferinţele, încât îmi spunea un ţ ă r a n ?
„Dacă s'ar fi dat liber la Prut, Basarabia rămânea pustie, toţi ve­
neam în România".
In corn. Izbeştea, jud. Orheiu, a m văzut un copil gângav, în
v â r s t ă de v r e o 8 ani. T a t ă l s ă u , învăţător, mi se p a r e că anul trecut,
la c e d a r e a B a s a r a b i e i , e r a concentrat şi a r ă m a s în R o m â n i a . Copilul
a r ă m a s cu m a m a sa, tot î n v ă ţ ă t o a r e , Prinzându-i-se o c o r e s p o n d e n ţ ă
din România, a fost a c u z a t ă d e c ă t r e siguranţa sovietică d e spionaj.
A fost a r e s t a t ă n o a p t e a d u p ă miezul nopţii şi m a i târziu î m p u ş c a t ă .
De atunci, din a c e a noapte de g r o a z ă , copilul r ă m a s singur, e g â n g a v ,
s p e r i a t şi trist.
A m m a i văzut un a s e m e n e a copil trist în corn. Criuleni, judeţul
Orheiu, al advocatului C a i s â n Nicolae, c a r e a fost a r e s t a t îndată d u p ă
o c u p a r e a B a s a r a b i e i d e c ă t r e bolşevici şi închis mai întâi la Chişinău,
a p o i la Orheiu. S o ţ i a lui a v e a d r e p t s ă m e a r g ă din 10 în 10 zile s ă - i
ducă de m â n c a r e , f ă r ă însă să-1 p o a t ă vedea. E l i b e r â n d u - s e un preot,
c a r e fusese în a c e e a ş celulă cu el, i-a trimis v o r b ă soţiei s ă m e a r g ă
la Orheiu, cu copilul, al cărui dor îi a r d e a inima, şi s ă se plimbe
prin faţa celulei lui, c a să-i v a d ă cel puţin printre zăbrele. S'a d u s
soţia cu copilul, d a r nu l-au mai găsit, p r o b a b i l c ă între timp îl
s c h i m b a s e r ă în altă celulă.
II a ş t e p t a u încă, d a r nu m a i v e n e a de nicăiri, mai mult sigur c ă
a fost ucis în temniţa Orheiului, unde şi-au a r ă t a t jidanii toată setea
lor de chin şi d e sânge r o m â n e s c . D u p ă c e i-au mutilat pe cei închişi,
tăindu-le nasul, urechile, scoţându-le ochii, au aruncat benzină peste
închisoare şi i-au dat foc, a r z â n d u - i p e toţi de vii.
Cine a r p u t e a z u g r ă v i , apoi, d u r e r e a celor p a t r u copii ai Pr.
T e o d o r B u n e s c u , din corn. Zubreşti, jud. L ă p u ş n a , omorît şi el prin
v r e o temniţă, c a r e plâng în hohote, cu bătrânul lor bunic, tot preot,
în v â r s t ă de 81 d e a n i ?
Ş i mulţi alţi intelectuali, învăţători şi preoţi mai ales, a u fost
ucişi în chipul cel m a i crud d e c ă t r e ucigaşii lui Dumnezeu.
Ş i - a u bătut joc a p o i de sfintele locaşuri. M â n d r i a Chişinăului,
c a t e d r a l a Sf. S o b o r , a fost a p r i n s ă . Peste icoanele aurite, v ă z â n d c ă
nu a r d , jidanii a u aruncat benzină. Din cele trei a l t a r e a m a i r ă m a s
unul, la c a r e se face a c u m slujbă.
L a intrarea catedralei, p e peretele din stânga, e o icoană m a r e
cu încreştinarea Ruşilor. B ă t r â n i , tineri, copii, s t a u în a p a sf. botez,
s u b b i n e c u v â n t a r e a Sf, Duh. A v e a m în faţă d o u ă icoane. A c e a s t a ,
c a r e ne p o v e s t e a m ă r e ţ i a unui p o p o r c a r e se a p r o p i a de Dumnezeu
şi cealaltă i c o a n ă de înjosire, de u r ă şi de distrugere, la c a r e p o a t e
ajunge acelaş p o p o r , c â n d v r e a să-1 alunge p e D u m n e z e u din h o t a ­
rele vieţii lui.
C u toate acestea, b a s a r a b e n i i nu s'au f r â n t ! Răzeşii lui Ştefan
cel M a r e s'au a r ă t a t şi de d a t a a c e a s t a ceeace a u fost î n t o t d e a u n a ;
val de netrecut, c a z e m a t ă de neînvins şi de necucerit a românismului
şl a intregei civilizaţii e u r o p e n e la porţile răsăritului.
E i a u înfruntat chinurile şi ş i - a u dat trupurile morţii, p e n t r u c a
să-şi m â n t u i a s c ă sufletele româneşti şi creştineşti. „Na-mi leapăd haina
şi slujba chiar dacă ar fi să-mi dau viaţa", s p u n e a un preot într'un
sat, în c a r e v e n e a dela zeci de km. s ă slujească.
Efectul prigoanei a fost tocmai contrarul a c e e a c e voiau ei. In
multe locuri ni s'a s p u s , s p r e d u r e r e a şi ruşinea n o a s t r ă dintr'un
punct de v e d e r e , căi „ D a c ă R o m â n i a nu ne-a putut face în 20 de
ani Români, ne-au făcut bolşevicii într'un an".
A m găsit, apoi, fapte de eroism r o m â n e s c şi creştinesc v r e d ­
nice s ă stea alături de toate martiragiile sbuciumatei noastre istorii.
In comuna mică Ohrincea, jud. Orheiu, cea mai mică între cele
in c a r e am fost eu, numai de 150 familii — în B a s a r a b i a satele nu­
m ă r ă 4, 5, 7, 8 sute şi peste 1000 de familii — femeile, auzind că
bolşevicii v r e a u s ă intre în biserică s'o batjocorească şi s'o jefuiască,
au alergat a c o l o , a u luat cheile, a u fugit cu ele şi s'au ascuns, orice
ar fi fost s ă li se întâmple. Bolşevicii a u forţat totuşi u ş a , îndepîi-
nindu-şi lucrul încredinţat de stăpânul lor, S a t a n a .
In com. Hânceşti, jud, L ă p u ş n a , bolşevicii a u ridicat un m o n u ­
ment lui Cotovschi, cel mai m a r e tâlhar al B a s a r a b i e i , ajuns s u b ei
m a r e demnitar. L a desvelirea statuii, a fost p u s s ă v o r b e a s c ă şi
cântăreţul bisericesc din sat, c a r e a s p u s ; „ N e p a r e şi n o u ă ghîne­
că a v e m şi noi un monument în târgul ista al nostru, d a r nu trebuia
să-1 puneţi p e tâlharul ista chiar lângă biserică". A fost arestat pe
loc şi deportat.
In com. Izbeştea, jud. Orheiu, ţăranul Mihail Băluţel, pentru o
pretinsă greşaîă, a fost pus în situaţia s ă - ş i c e a r ă iertare dela intregul
soviet, în care e r a u şi jidani. El, însă, a s p u s : „îmi cer iertare dela
cei botezaţi, dar dela cei nebotezaţi nu-mi vciu cere niciodată iertare".
A fost d u s îndată la marginea satului şi împuşcat.
A m m a i v ă z u t unitatea sufletească a b a s a r a b e a n u l u i cu sufletul
r o m â n e s c de pretutindeni şi din setea cu c a r e a primit vagonul d e
c ă r ţ i româneşti, din p a r t e a Arhiepiscopiei noastre o r t o d o x e ardelene
ş i din p a r t e a Astrei, împărţit numai în jud. L ă p u ş n a şi Orheiu.
Dar a m văzut a c e a s t ă înfiorătoare unitate mai ales în lacrimile
c a r e ţâşneau năvalnic din ochi, c â n d le v o r b e a m d e d u r e r e a a m a r ă
a R o m â n i l o r chinuiţi şl batjocoriţi din alte părţi, c a r e a ş t e a p t ă s ă
s u n e şi ceasul bucuriei lor şi când le v o r b e a m d e crucile de lemn,
s u b c a r e dorm, lângă ogoarele lor desrobite, feciorii din A r d e a l ,
Muntenia, M o l d o v a şi din toate celelalte provincii româneşti.
Revelaţia, însă, nu s'a sfârşit. Dincolo de Nistru a v e a să ne
minuneze şl m a i mult, tocmai p e n t r u c ă nu ne aşteptam. In satele în
c a r e a m fost eu, Butur şi Taşlăc, cu alţi doi fraţi preoţi, sunt numai
m o l d o v e n i neaoşi, c a r e nu s e d e o s e b e s c prin nimic, nici prin limbă,
nici prin obiceiuri, nici prin credinţă de cei din d r e a p t a bătrânului
nostru N i s t r u .
A m găsit nume de familie ca a c e s t e a ; Ababii, Pleşcan, S a i n s u s ,
P e ş t e r ă u , Boţea, Anton, Poiată, B a r b u , Cioban, S e c a ş , B a r b ă , B a c a ,
D o i bani, B ă r c u ţ a , Ciubotariu, Dămian, Vasile, J a l b a , Septică, B r a d u l ,
B a d e a , Paerele, F u r d u i , Şaptecâni, B ă d ă r ă u , Cucu, T a l p ă , Pătrunjel,
C a s ă r e c e , D e c u s a r ă , ş. a.
A m sosit în com. Butur S â m b ă t ă dimineaţa p e la orele 9 şi
le-am s p u s c ă d u p ă m a s ă vom s ă v â r ş i slujba sf, botez pentru cei
nebotezaţi, iar a d o u a zi, Dumineca, Sf, Liturghie. Intre timp, am
m e r s s ă mai vestim în com. T a ş l â c acelaş lucru.
Auzind acestea, s'au a p u c a t să-şi refacă una dintre biserici.
A v u s e s e r ă d o u ă . P e una o p r e f ă c u s e r ă bolşevicii în p r ă v ă l i e şi pe
cealaltă în m a g a z i e de g r â u .
C â n d ne-arn întors, p e la orele 3 d u p ă m a s ă , a m văzut m a r e a
minune a credinţii, a unui p o p o r chinuit şi trupeşte şi sufleteşte, d a r
c a r e a aşteptat cu sufletul însetat, ziua cea m a r e a d e s c ă t u ş ă r i i . R e -
f ă c u s e r ă o biserică, încât, d u p ă s ă v â r ş i r e a a p e s t e 50 d e botezuri, am
putut sluji în ea. A u s c o s din pământ, unde le î n g r o p a s e r ă , multe
din sfintele o d o a r e şi. a u refăcut c a t a p e t e a s m a frântă,
A d o u a zi, la Sf. Liturghie, e r a m îngrijoraţi de cine ne v a d a
răspunsurile, când a venit un cântăreţ bisericesc din alt sat, c a r e
fusese 6 ani în S i b e r i a şi 4 ani la B u g , iar în satul s ă u venise numai
d e 2 săptămâni.
Cum a intrat în biserică, a î n t r e b a t ; „Cine ştie să c â n t e ? " Ş i
îndată au păşit înainte femei cu copii în braţe, b ă r b a ţ i încărunţiţi şi
tinere fete, alcătuind un cor de toată minunea. Cântau şi plângeau,
fericiţi că Dumnezeu nu i-a părăsit „până în sfârşit".
Neuitat îmi va fi tabloul acesta de credinţă, de lacrimi şi de
rugăciune, asemenea căruia n'am mai văzut niciodată. Neuitat bă­
trânul clopotar orb, care de zeci de ani nu mai trăsese clopotul şi
•care stătea acum sub clopotul adus dela colhoz, izbindu-i limba de o
parte şi de alta. Văzând lumina ce-i strălucea pe faţă, am înţeles cu­
vântul Mântuitorului c ă : „orbii văd" şi îmi venea să zic cu poetul:
O, Doamne, dacă ochii trupeşti nu sunt în stare,
Să vadă măreţia şi strălucirea mare
Prielnică de-i noaptea privirii — cât aş vrea.
1
Să fiu în întunerec ca să te pot vedea!

Văzând toate acestea, nu m'am putut stăpâni să nu exclam, în

cuvântul ţinut la Sf. Liturghie: „O, suflet românesc, cât de unitar şi
de tare eşti tu, în toate obiceiurile tale, în credinţa ta şi în toate
simţămintele tale!"
Cum să nu nădăjduim atunci că dincolo de orice suferinţă, care
ar mai putea veni asupra noastră în gigantica luptă dintre Hristos şi
Antihrist, că peste trupurile noastre frânte şi peste sufletele noastre
chinuite, vor învia „ceruri noui şi pământ nou", în care să locuiască
dreptatea eternă şi pentru noi Românii, când vedem că de două mi!
de ani, ca un Făt-Frumos din poveste, neamul nostru taie toate ca­
petele balaurilor cari încearcă să dărâme rânduiala creştină a lumii.

1
Zoe N. I. Apestolescu: P e drumul Golgotei, S i b i u 1939, p. 23.
 PATER IANI DE ALBA-IULIA
de
Prot. Dr. SEBASTIAN STANCA
Consilier eparhial, Cluj

Guvernul ardelean, sesizat de necesitatea de a r e g l e ­

menta situaţia negustorilor din ţară, dispune în 1514 ca
toţi negustorii „mercatores" să se organizeze într'un co­
legiu, făcându-şi statute „inter se cum consensu Principis
accedente". Nici un popor şi nici o tovărăşie nu se poate
organiza fără o jurisdicţie precisă, aprobată de forurile
superioare. (Nullus Populus et nulla Universitas potest con-
dere stătuta, quae non habet J u r i s dictionem propriam, sed
alterius subest Dominio, nisi cum consensu sui superioris).
1
Statutele trebue prezentate la „Curia Regia" spre a p r o b a r e .
in baza acestui principiu se dă voie în 1632 G r e c i l o r t

Macedoromânilor, Armenilor etc., în special celor ce vin

din Turcia, să facă negustorie, obligându-i să plătească
tricésima. Concensiunile acestea sunt însă rezervate direct
principelui. E i stau la dispoziţia principelui „dispositioja
2
ala".
Pe Macedoromâni, având aceste concesiuni, îi aflăm
organizaţi în „companii" în 1636 în Sibiu, Braşov, Sebeş,
3
Alba-Iulia, A i u d p â n ă la B e i u ş . L a început, companiile
acestea duceau o viaţă a p a r t e de ceilalţi locuitori. F i i n d
însă buni creştini şi ortodocşi convinşi, a fost firesc să se
strângă în jurul bisericii ortodoxe române din Ardeal, care
l e putea garanta conservatismul lor religios. Şi au făcut c a u z ă
comună cu Românii.
Astfel unii dintre Macedoromâni, oameni isteţi şi în­
treprinzători, pricepuţi în comerţ, ajungând în scurtă v r e m e
la situaţii materiale înfloritoare, şi-au câştigat un prestigiu

1
Verbóczy: Decretum tripartítum, p. 487—489.
2
A p p r o b a t a e e i c o m p i l a t a e T i t 52. A r t , 1. p. 155.
* lorga N.: Istoria R o m â n i l o r ardeleni p, 297—298,
excepţional în faţa Românilor băştinaşi, dând acestora un
sprijin preţios şi moral şi material în multe probleme r o ­
mâneşti.
In 1653 se complectară dispoziţiile de mai sus cu
următoarele: Coloniştii veniţi din alte ţări, cari vreau să
se aşeze aici în ţară şi să-şi câştige proprietăţi şi drept
de moştenire sau să poarte slujbe, pot să-şi câştige acest
drept, având să înainteze îndată la cea dintâi dietă a ţării,
prin principe şi „ a z orszâg statusai âltal" o cerere (sub-
missiot igyekezzek impetrâlni), ca să fie încorporaţi între
cetăţenii statului şi ai „statusului" care li se cuvine şi să facă
jurământ solemn în adunare (juramentumot deponâlni in
publica congregatione Regnicolarum) pentru observarea cu
sfinţenie a legilor ţării şi serviciul credincios către principe
şi ţară. Astfel „recipiâltatott" şi devine cetăţean şi se in­
troduce în „articulii" respectivei diete şi îşi poate câştiga
1
averi şi slujbe potrivite rangului său.
Intre Macedoromânii veniţi în A r d e a l a p a r e la loc de
frunte, în 1671, Pater Iacoş de Tir no va, birău al cumpaniei
din Sibiu. A v e a însă locuinţa în Alba-Iulia, sub numele
2
„Pater Ianoş de Alba-Iulia".
Grecii îl numiau „Caloiani Pater", adică tata Iani cel
frumos, Românii îi ziceau Pater Iani, iar Ungurii Pater
Ianoş.
Când a venit în Ardeal, până acum nu se ştie. F a p t
este că în 1671 e r a în Alba-Iulia, negustor bogat, bărbat
bătrân cu o barbă albă respectabilă şi om de frunte în
oraş. Documentul din arhiva capitlului de Alba-Iulia îl
numeşte ,,nobil de Alba-Iulia", nobleţă câştigată probabil
în baza decretului dela 1653. De bună seamă era stabilit
aci de mult, poate chiar din tinereţe, dar a p a r e numai la
1671, când ia în arendă ocnele de s a r e dela Ocna Sibiului
şi depozitul dela Murăş Port.
Terenurile cu sare dela Ocna Sibiului erau deţinute
3
şi exploatate încă dela 1613 de particulari. In 1665 con-
1
A p p r o b a t a e X L I Â r t 1 p, 131.
2
A r h i v a c a p i t l u l u i din A l b a - I u l i a . M i s c e l l a n e a , lista 2, f a s c , 3. N r , 2 1 ,
8
Bakk Endre: I s t o r i c u l o c n e l o r d e s a r e din O c n a S i b i u l u i , m a n u s c r i s în a r h i v a
comunei p , 439,
stată dieta a r d e l e a n ă că ocnele de s a r e delà T u r d a , Ocna
Sibiului, Cojocna, S i c şi depozitul delà Murăş Port s'au
desorganizat şi nu aduc nici un venit statului. Dieta de­
cide deci să le pună la dispoziţia principelui (kegyelmes
dispozitioja ala) şi le p r e d ă acestuia (Nagysâgodnak ke-
z c b e bocsâtjuk) ca să le dea în arendă, cu condiţia ca
arendaşii să verse în visteria statului „annuatim" 20,000
1
taleri sub titlul de impozite.
In baza acestei hotărâri dă principele ocnele de sare
din Ocna Sibiului şi depozitul din M u r ă ş Port, în ziua de
2 5 M a i 1671, în arenda lui Pater lanoş, pe timp de patru
2
ani, până în 2 2 Mai 1 6 7 5 .
In aceeaş zi de 25 M a i 1671, Pater face un contract
in scris cu şase reprezentanţi ai muncitorilor delà salinele
din Ocna Sibiului : Stan Toader, Petru Ilie, Petru Buiescu,
Dumitru Duesc, Iordan Stoica şi Vlad Dragomir, stabilind
în 23 puncte până şi cele mai mici amănunte privitoare
la datorinţele şi drepturile patronului şi ale muncitorilor.
Contractul acesta, sub numirea „Par instructionis melyet
irtak akkor, a mikor Pater lanoş ur az aknăkat arendâlta"
se păstrează şi acum în arhiva comunei Ocna Sibiului.
In 25 Noernvrie 1671 dieta revine asupra hotărârii
delà 25 Mai şi revoacă delà Pater concesiunea asupra
depozitului delà M u r ă ş P o r t : „Venitul delà Partoş să nu
3
se mai dea în arendă străinilor, ci numai patrioţilor",
S e vede că situaţia de drept a lui Pater nu e r a l ă ­
murită. El cere deci dietei ardelene să-i precizeze d r e p ­
turile de cari poate beneficia în Ardeal. Dieta desbate
chestiunea în şedinţa din 10 Oct. 1672 şi în articolul III
decide în ce chip se permite lui Pater lanoş să locuiască
şi să-şi câştige proprietate în ţ a r ă : „ D u p ă c e Pater lanoş
este deja nobilitat şi încorporat în ţară am hotărât să aibă
libertatea domiciliului în patria noastră şi dreptul să cum­
p e r e pe bani proprietăţi, observând la aceste c u m p ă r ă r i
decretele şi articolii legilor ţării şi anume să nu prejudi-

1
C o m p i l a t a e 1665 E d i c k , 43 p. 111.
2
Bakk o. c. p . 1542
* Ibidem
cieze rudeniile şi vecinii, în caz când aceştia vor să-şi
r e z e r v e drepturile pentru sine, depozitis deponendis, astfel
i se d ă dreptul să locuiască liber în ţară, [să-şi câştige
proprietăţi şi să le poseadă şi să-şi a d u c ă în ţară soţia şi
1
copiii şi să-i înpâmântenească aci."
Cu a r e n d a salinelor dela Ocna-Sibiului a avut Pater
şi inconveniente. Principele se vede că ajunsese în jenă
financiară şi a cerut în 1675, înainte d e terminul arendei,
să-i plătească banii. Un o a r e c a r e Szegedi Gyorgy, probabil
un emisar al principelui, i-a pretins banii. Pater ridică în
17 M a i 1675 protest împotriva acestei proceduri, decli­
nând dela sine orice răspundere. (Protestatio loannis Pater
de Aiba-Iulia, 1675, 17 Maji, super eo instituto ut si ex
interdicto salium ex fodinis et Portu Inventatis, ante ter­
ni inum a r e n d a e suae expirantern, quidquam emerserit, ipse
2
culpari et a d solutionem cogi non debeat, nec p o s s i t " .
Dieta ardeleană constată apoi în şedinţa din 22 Iunie
1678 că sistemul arendei nu d ă rezultate satisfăcătoare şi
decide ca salinele dela Turda, Ocna-Sibiului, Cojocna, Dej
3
şi S i c să revină ia „ c ă m a r ă " şi să fie exploatate în r e g i e .
D a r Pater nu se intimidează. Nu renunţă la afacerile
cu sarea, c a r e de bună seamă îi fusese rentabilă şi în 1683
nu mai este simplu arendaş, ci împreună cu nobilul S z e ­
gedi G y o r g y d e Mikeszâsza îl aflăm „salisfodinarum a c
Portus M a r o s Vâradgyaiensis (Oarda de jos) Proventuum
administratores 1salisfodinarum Vizaknensium camerarii" S
Tot în 1683 c u m p ă r ă Pater dela Szegedi o casă în
Copşa m a r e şi o transcrie p e numele său in Alba-Iulia,
fiind „om bogat şi cu bani mulţi" (nagyon gazdag es pen-
5
zesember).
Este interesantă apoi mărturisirea contelui Bethlen Ni-
colae, în care spune că „domnii consilieri ai oraşului au
împrumutat în 1685 lui Pater — respective loru-şi, p e a -
trucă sub numele lui Pater ei erau adevăraţii deţinători ai
sării — suma de 44,000 fl. din banii statului, sub titlul

1
A r t í c u l i d í e t a l i s 1672, p . 318.
2
C o m i t a t u s A l b e n s í s , M i s c e l á n e a l i s t a 2, f a s e . 3 N r . 21 si l i s t a 4 f a s e . 4 Nr, 2 ? .
3 4 5
Bakk o. c, p . 1544. Bakk o. c. p , 1 5 4 5 , Ibidem p . 439.
transportului de sare. E u (Bethlen) a m protestat, arătând
că banii aceştia sunt pierduţi. Nu m'au crezut, ci m'au
judecat ca rău intenţionat, iar astăzi s'au dus şi banii şi
Pater Iânos... Destrămându-se administrarea sării, precum
şi însăşi situaţia ţării, lui Pater nu i-au mai rămas decât
16—20 iobagi, b a r b a albă şi părul alb. El (Pater) a p r o ­
testat însă împotriva acuzelor mele zicând că statul să cer­
ceteze gestiunea timpului în care a administrat salinele şi
depozitul dela Mureş Port, să ia informaţii dela oamenii
de serviciu şi dela alţi interesaţi în cauză şi în special dela
urmaşii lui Szegedi şi se v a convinge că s'au recuperat cei
44.000 fl., ba şi mai mult. Statul a şi dispus anchetă în
două rânduri, cu „exactori din cele trei naţiuni (hârom n â -
tiobol exactorokat rendele), dar statul a rămas în m a r e
1
măsură de pagubă".
Consilierii oraşului căutau probabil să exploateze p e
Pater şi nu i-au plătit banii cari i se cădeau şi atunci şi
Pater a rămas în restanţă cu livrarea sării între anii 1683—
1688. Pentru aceasta Pater a fost reclamat. Rezultatul nu
2
se ştie.
Este însă mai mult ca probabil că din chestiunea
aceasta a ajuns la conflicte cu „Nemeş vitezlo M e r a Mi-
klos" dela care Pater pretinde în 1689 achitarea unei d a ­
torii. Acesta nevoind să plătească, Pater pune sechestru
p e casa lui din Ocna-Sibiului. M e r a se plânge la princi­
pele Apaffi, iar acesta dă în 8 Iulie 1689 ordin lui Pater
să elibereze casa lui Mera, urmând ca să reguleze acest
diferend în alt chip, având în vedere că şi M e r a are a n u ­
mite pretenţiuni faţă de Pater.*
M e r a se răsbună apoi cu ajutorul lui Apaffy Mihai
împotriva lui Pater. Apaffy dă în 20 Decemvrie 1689 ordin
să se scoată la vânzare proprietăţile lui Pater din Ocna
pentru o datorie de 11,000 fl. încredinţează cu executarea
acestui ordin p e Szentpali F e r e n z , duşmanul lui Pater,
poruncindu-i să confişte şi să prefacă în bani toate bunu-

1
Gr. Bethlen Miklos: O n e l e t r a j z a , P e s t 1858, voi. I, p. 551 şi voi. II p . 2 1 $ .
2
Bakk: o, c. p. 439.
3
A r h i v a c o m u n e i O c n a , f a s c , I, p. 1689.
rile lui Pater din Ocna, iar banii să-i trimită la curtea lui
Apaffy. In scopul acesta dă ordin primarului, juraţilor, no­
tarului şi grefierilor oraşului Ocna să dea mână de ajutor
lui SzentpahV
Cum s'a terminat diferendul acesta nu ştim.
Un capitol special din viaţa lui Pater îl formează a c ­
ţiunea sa în vestitul proces al mitropolitului S a v a B r a n -
covici şi atitudinea sa faţă de mitropolitul Atanasie, cu
prilejul unirii acestuia cu biserica Vienei, amândouă d e ­
stul de cunoscute şi lămurite de istoricii noştri.
După procesul cu principele Apaffy şi eşecul cu A t a ­
nasie nu este exclus ca Pater să fi trecut în România, unde
se ştie că avea legături de prietenie cu principele ţării
româneşti.
Pater a avut un fiu şi două fete. Fiul său Nicoîae e r a
în 1700 In Braşov, ca „tricesimator al noului fisc". In
Aprilie 1700 el figurează ca martor când un German din
Ileni vinde o casă din Scheii Braşovului lui Constantin
2
Brâncoveanu.
In 29 Noemvrie 1710, C. Brâncoveanu cinsteşte co­
mandantului Steinwille din Ardeal 12 buţi de vin de Ni-
copole. Comisarul Haan dă ordin vămaşilor din Braşov să
lase liberă trecerea „mărfurilor" fără să le vămuiască.
J^ic. Pater satisface, dar primăria Braşovului se plânge în
19 Ianuarie 1711 împotriva acestui abuz al lui Pater Ni­
3
coîae sub motiv că a păgubit pe cărăuşii ardeleni. Plân­
gerea n'a avut nici o urmare.
Tot Nicolae Pater cumpără în 1714 o moară a co­
munei Breţcu, care fusese proprietatea comunei timp de
400 a n i / O fiică a lui Pater a fost măritată cu nobilul
Teodor Vasile Dindar de Thimdarei (Ţăndărei) pe la 1699.
Un urmaş al acestuia a fost Alexe David Dindar, nobil
de Arieş, deputat în dieta Ardealului la 1790—1792, fă­
5
când parte în 1791 din secţia juridică a d i e t e i .
1
A r h i v a c o m u n e i Ocna, l i s t a I,
2
N. lorga: o. c, p , 342.
3
Hurmuzachi: V p . II, p . 1547 şi X V p. 1, 1556,
"* A r h i v a gu-v. a r d e l e a n Nr. 47.
5
A r t i c u l i diactaH p . 130, 216, 247.
 Altă fiică a lui Pater, M ă r i a , a fost măritată cu Christof
Czompo, pomenit în acte la 1683.'
In dieta ardeleană figurează la 1723 şi „Paulus Pater
civitatis Claudiopolis Senator et deputatus", probabil tot o*
2
rudenie de a p r o a p e a lui Pater lani.
Iar N. Iorga şi Hurmuzachi pomenesc şi de un Istrate,,
3
nepot al lui Pater lani din B ă l g r a d .
Pater lani a fost o personalitate importantă în viaţa
românească din Ardeal, dar p r e a puţin cunoscută. A m
ţinut să complectez, măcar în parte, părţile cunoscute din
viaţa lui cu cele de mai sus. Arhivele din Alba-Iulia, S e b e ş
şi B r a ş o v păstrează cu siguranţă acte în legătură cu Pater
lani, cari vor lămuri şi mai mult importanţa acestui o m
pentru problemele româneşti din vremea s a .

1
Bakk; o. c, p . 439.
2
A r t i c u l i o. c. p, 2 5 .
3
N. Iorga: I s t o r i a R o m â n i l o r a r d e l e n i p, 298 n o t a 2 ; H u r m u z a c h i X V , p, 1396»
PASTORAŢIA ÎN VREME DE RĂSBOKJ
— UN MODEL AL GENULUI: PASTORALA DE CRĂCIUN A
I. P . S F . M I T R O P O L I T NICOLAE —
de

SABiN SIB1ANU

înainte cu mai bine de doi ani de zile, la scurtă v r e m e

după ce un îndepărtat bubuit de tun vestea întregei lumi
că p a c e a continentului nostru a fost pusă în cârji, L P. Si.
Mitropolit Nicolae a întrunit la reşedinţa S a , într'o confe­
rinţă intimă, întreaga preoţime dela centrul Mitropoliei
Ardealului. D u p ă îndătinata rugăciune „ î m p ă r a t e ceresc",
cântată îngereşte d e toţi cei prezenţi, înaltul Ierarh a
vorbit mai bine d e - o oră despre necesitatea acomodării
urgente a pastoraţiei la împrejurările schimbate, schiţând
cu acel prilej un întreg p r o g r a m de acţiune şi subliniind
îndatorirea colaboratorilor S ă i apropiaţi d e a contribui din
răsputeri la c r e a r e a nouei mentalităţi pastorale, cerută d e
vremile a s p r e ce a v e a m să le străbatem. N'a fost trecut c u
vederea nici cel mai mărunt amănunt în această inspirată
cuvântare improvizată. îmi aduc aminte, de pildă, cu câtă
căldură pleda I. P. Sf. S a pentru îngrijirea duhovnicească
a celor chemaţi la concentrare: preotul să-i spovedească
şi să-i cuminece, să-i p e t r e a c ă o bucată d e drum la p l e ­
carea din sat şi apoi să poarte grije de familiile lor, stân-
du-îe într'ajutor p â n ă şi la citirea scrisorilor venite dela
cel plecat la datorie şi la alcătuirea răspunsurilor.
încredinţat c ă locul Arhipăstorului, la bucurii şi l a
necazuri, e în frunte, înaltul Ierarh şi-a pilduit spusele cu
propria S a atitudine faţă de împrejurările actuale. L e c t u r a
pastoralelor şi circularilor arhipăstoreşti din ultimii doi a n i
— ca şi ajutorarea refugiaţilor, desele vizitaţii făcute ino­
pinat în spitalele d e răniţi, lagărele de prizonieri, garni­
zoane şi p e la casele gospodarilor înstăriţi cari a u adoptat
unul sau mai mulţi orfani de războiu, aceşti copii dragi ai
I. P. Sf. S a l e — o dovedesc cu prisosinţă. Nu putem spune
tot ce ştim în această privinţă, dar va veni vremea când
o vom face.
Pe scurt, strădania de fiecare zi a Arhipăstorului no­
stru a ţintit la domolirea sbuciumului contimporan şi la
stâmpărarea atâtor suferinţe pricinuite de frământările spo­
rite ale vremii noastre.
A făcut uz în acest scop de încercatele instrumente
taumaturgice ale «uvântului şi faptei creştine. Pentru cel
dintâi, fremătătoarea Pastorală de Crăciun este o mărturie
impresionantă a grijii Arhipăstorului faţă de cugetul cre­
dincioşilor Săi, pe care-1 luminează şi-1 întăreşte, dându-i
răspuns neajuns de cea mai ageră minte omenească: r ă s ­
punsul lui Hristos, trecut prin sufletul unei inimi dogorite
d e iubirea frăţească faţă de aproapele.
Iată câteva din aceste întrebări îndrăsneţe — şi atitu­
d i n e a creştină faţă de lume şi viaţă, ca să nu se desmintă,
nu poate fi decât aşa — p e cari ie-a prins din sborul ex­
perienţelor de fiecare zi înaltul I e r a r h : D e ce Evanghelia
n'a fost în stare să asigure o p a c e durabilă între semin­
ţiile pământului?... De ce vina stărilor actuale n'o poarta
e a ? . . . Cum putem întări Neamul?.., De ce sunt îndreptăţite
nădejdile ce le nutrim ca creştini şi ca R o m â n i ? . . . Şi prin
u r m a r e , de ce nu trebue să slăbim în credinţă ?
Desprindeţi singuri răspunsurile şi cântăriţi-le p u t e r e a
d e convingere din fragmentele ce u r m e a z ă :
Dacă Tatăl nostru al tuturor a găsit că cel mai bun cuvânt ce
ni-l poate spune în clipa atât de însemnată a naşterii Fiului Său este
cel despre p a c e , atunci putem fi încredinţaţi că nu este ceva mai înalt,
mai frumos şi mai dulce pentru sufletul omenesc decât pacea.
Dar nici când na putut înţelege omenirea întreagă atât de mult
că pacea este cel mai mare bun, cum mi se pare că înţelege astăzi.
Nici când nu şi-a dat seamă atât de mult ca astăzi, că nu putea
coborî în noaptea Vifleemului din cer o cântare şi o veste mai minu­
nată ca aceasta. Pentrucâ nici odată nu a răsunat această cântare
intr'o lume atât de învrăjbită, ca în acest an.
Tot pământul răsună de bubuitul tunurilor şi de bombele aero­
planelor. Uscatul, apele şi oierul sunt învăluite pretutindeni în fum
şi 'n sgomot de arme. Peste tot e numai svârcolire, strigăt de durere
şi suferinţă. Războiul care a isbucnit acum doi ani s'a întins ca un
foc năpraznic dela ţară la ţară şi dela popor la popor şi astăzi
aproape nu e colţişor care să nu fie atins de lipsurile şi pustiirile
legate de el.
Omenirea, prinsă în sbuciumul cumplit al unui războiu cum nu
s'a mai pomenit, îşi dă acum seama [ca niciodată ce mare binefacere
este pacea, pe care o cântă din nou îngerii în noaptea Crăciunului.
Dar vrăjmaşii sfintei Evanghelii se ridică şi spun: Dacă pacea e
cel mai preţios bun, de ce Evanghelia na fost în stare de două mii
de ani să o înstăpânească între oameni şi popoare, ci o tot vesteşte
aşa fără de spori Sau Evanghelia nare putere să aducă pacea pe
care-o propovădueşte, zic ei, sau nu e cu putinţă să fie coborîtă
pacea în lume şi atunci legea creştinească urmăreşte ceva ce şe îm­
potriveşte cu firea lucrurilor.
Dar duşmanii sfintei Evanghelii n'au dreptate nici într'un fel nici
într'altul. Nici Evanghelia nu e lipsită de putere şi nici pacea nu e
ceva ce să nu poată fi sălăşluit pe pământ şi între oameni.
Dar pacea pe care o vesteşte credinţa creştinească nu e pacea
cea din afară, ci cea din suflete. Dacă ar fi urmărit o pace din în­
tocmirile cele din afară ale oamenilor, atunci Domnul nostru Iisus
Hristos s'ar fi născut pe un tron împărătesc şi şi-ar fi făcut cea mai
puternică armată cu care să fi putut zdrobi toate împărăţiile cari ar
fi vrut să se ridice împotrivă-i cu războiu. Dar pacea aceasta ar fi
fost o pace ţinută cu puterea, oamenii ar fi stat liniştiţi de teamă, ar
fi fost pacea unor oameni legaţi în lanţuri. Fără îndoială Dumnezeu
ar fi putut întemeia şi susţinea şi o astfel de pace. Totuşi El n'a
voit să facă din oameni robi, ci fii ai Săi, cari să ajungă în chip
liber la o stare de pace a sufletului.
Domnul nostru Iisus Hristos a cunoscut ca nimeni altul pe oa­
meni şi a ştiut că o pace adevărată nu se poate sprijini pe puterea
cea din afară, nici pe nişte contracte pe cari le-ar încheie într'olaltă
oamenii şi statele. El n'a avut judecata copilărească a celor ce cred
că pacea s'ar putea înfăptui cum ai bate din palmi pentru vecie.
Domnul Hristos a ştiut că până la pacea cea adevărată este o cale
grea. întâi trebue o curăţire a sufletului omenesc de toate patimile şi
de toate poftele necurate. Trebue desrădăcinată din om pisma, pofta
de mărire şi de stăpânire, lăcomia, dorul de plăceri neiertate şi în
locul lor trebue aşezat duhul lăpădării de cele lumeşti, iubirea de
Dumnezeu şi de oameni. Până se mişcă în oameni patimile de tot felul,
ele îi fac vrând nevrând să se încaere, ori câte contracte de pace
veşnică ar fi încheiat şi ori câte tunuri ar sta de pază.
Domnul nostru Iisus Hristos a venit să înalţe sufletele până la
acea stare de curăţenie şi de bunătate din care să izvorască în chip
nesilit, ca apa din izvor, pacea.
Dar o astfel de stare a sufletului, izvorâtoare de pace, nu o poate
dobândi omul prin puterile sale, ci numai când e aproape de Dum­
nezeu, împăcat cu El. Depărtarea de Dumnezeu îi răpeşte omului
pacea sufletească, iar apropierea de Dumnezeu face să se reverse
acele puteri cari să întemeieze înlăuntrul său curăţenia şi pacea. Apro­
pierea cea mai mare de Dumnezeu ne-a adus-o Fiul Său, care s'a
născut în peştera din Vifleem ca om. El e împăratul păcii, cum i-au
zis prorocii. Prin El ne întinde Tatăl cel ceresc iubirea Sa izbăvitoare
care ni se face în suflete putere de pace în mijlocul vrajbei din lume.
Prin Domnul nostru Iisus Hristos ne ştim împăcaţi cu Dumnezeu şi
siguranţa aceasta ne dă linişte în vârtejul sbuciumat al lumii.
Unde se sălăşlueşte Hristos, acolo se sălăşlueşte pacea. Puterea
Lui coborîtă în noi se face voinţă de pace în sufletul nostru.
Şi cu cât pătrunde mai adânc această pace a lui Hristos-
Domnul în suflete, eu atât se trezeşte în oameni mai puternic dorul
după pace şi în rânduielile din afară ale vieţii lor. Acest dor îl face
pe fiecare să simtă că Dumnezeu nu a făcut pe oameni să-şi facă rău
unul altuia şi să-şi facă viaţa un chin, ci să trăiască în bucuria păcii
şi a buneiînţelegeri, înălţând prin iubirea întreolaltă virtuţile sufletului
pană la asemănarea cu Tatăl ceresc.
Dar pacea din afară pe care o dorim trebue să fie după chipul
frumos şi trainic al păcii din suflet, al păcii lui Hristos. Ea nu trebue
să fie o pace nedreaptă, o pace votrivnică cinstirii lui Dumnezeu şi
rânduielilor morale voite de El. O pace nedreaptă ar fi un izvor de
alte războaie şi de tulburări între oameni. Poporul nostru românesc
roagă şi el pe Dumnezeu să aducă o pace dreapta, cu statornicirea
drepturilor fiecărei naţii. Noi Românii am fost un popor al păcii în
toate timpurile, un popor făcător de pace, pentrucă am avut în inimă
pacea lui Hristos. Dar pace trainică, pace adevărată e numai pacea
dreaptă, care dă fiecăruia ce este al său, tăind poftele unor naţii la­
come după bunuri străine şi după robirea altor popoare.
Pentru a ajunge la această pace şi pentru a ne arăta vrednici de
ea, trebue să mai răbdăm şi trebue să ne ajutăm unii pe alţii in pur-
tarea poverilor acestor timpuri grele. ...Neamul îl întărim ajutându-ne
unul pe altul.
Oricât ar fi de mari greutăţile de azi, dragii mei, să nu ne
perdem curajul. Sărbătoarea Naşterii Domnului este un îndemn la în­
credere, căci ea ne asigură despre iubirea Tatălui ceresc, care nu ne
lasă, ci ne trimite pe însuşi Fiul Său ca să ne mântuiască. Să avem
încredere în steaua |noastră ca neam şl în ajutorul lui Dumnezeu,
care va veghea la înfăptuirea dreptăţii noastre. Războiul, oricât de
crâncen ar fi, nu va dărâma decât lucrurile putrede şi nedrepte. Noi
suntem un popor tânăr şi nu căutăm decât dreptatea, iar tinereţea
şi dreptatea n u pot fi î n ă b u ş i t e d e nimic.
Solia Crăciunului „pe pământ pace" stă în încrederea în iubirea
lui Dumnezeu, în curajul netulburat în mijlocul tulburărilor pămân­
teşti, in dragostea neistovită faţă de aproapele, în aşteptarea plină de
nădejdi a păcii celei drepte pentru toate popoarele şi deci şi pentru
al nostru. Căci nu spre robie, ci spre libertate a zidit Dumnezeu pe
om şi a împodobit grădina pământului cu diferiteZneamuri.

D a c ă aş fi preot într'un sat d e oameni cumsecade,

mi-aş întocmi fără preget programul d e lucru în parohie
p e toată durata războiului. Pastorala d e Crăciun a I. P,
Sf. Mitropolit Nicolae al A r d e a l u l u i mi-ar servi d e model,
cu atât m a i vârtos cu cât e a nu s e mulţumeşte numai să
pledeze t e m a : „Hristos e p a c e a lumii", îndrumându-te cum
s'o statorniceşti în colţişorul tău d e veghe şi trudă p r e o ­
ţească, ci te învaţă şi cum s ă - i asiguri trăinicia,
E o pagină clasică d e atitudine creştină în faţa împre­
jurărilor actuale, iar pentru pastoraţie — un model al
genului.
 RĂSPUNSURILE ECTENIILOR
de
Preot GHEORGHE ŞOIMA
Profetor la Academia teologică „Andreiană"

Intenţionăm să facem aci un scurt comentar psihologic

religios ai răspunsurilor liturgice: „Doamne, milueşte-ne",
„Dă-ne, Doamne", „Ţie, Doamne" şi „Amin".

1. „DOAMNE, MiLUEŞTE-NE"

O rugăciune foarte concentrată, alcătuită din trei cu­

vinte : un subiect la cazul vocativ (Doamne), un predicat
la modul imperativ (!) (milueşte) şi un complement drept,
pronume personal (ne). Subiectul, la singular, este divin;
complementul, la plural, uman. P e plan ontologic, între
corespondenţii acestor termeni se află o incalculabilă dis­
tanţă : distanţa dintre Dumnezeu şi om; dar şi o punte d e
legătură: mila. „Doamne — milueşte — ne".
Ce este m i l a ? — O punte, sau o scară, p e care nu
oamenii, ci Dumnezeu a întins-o din cer p e pământ, pentru
ca pământenii să poată urca la cer. Mila este de esenţă
divină. E a nu-i altceva decât o formă a iubirii, anume
iubirea faţă de cei aflaţi în diferite lipsuri: morale, mate­
riale, sanitare etc. Iar prin miluire înţelegem mila activă,
mila în manifestare.
„Doamne, milueşte-ne", a d e c ă : Doamne, ajută-ne să
putem simţi că ne iubeşti; înlătură păcatele noastre, aceste
pricini cari ne împiedecă să primim şi să simţim bine­
facerile dragostei T a l e şi cari ne depărtează de T i n e ;
spală-ne de întinăciune şi ne iartă.
O caracteristică a acestei rugăciuni o constitue sme­
renia. Căci cine sunt cei cari cer milă chiar şi oamenilor ?
— C e i umili, cei lipsiţi, cei suferinzi; ei sunt cei cari ne
inspiră milă. Iar când, la rândul nostru, cerem milă dela
Dumnezeu, ne recunoaştem asemenea lor, ne învesmântăm
în smerenie şi, aşa plecaţi, ne rugăm lui Dumnezeu.
 De asemenea, din faptul că nu cântăm: Doamne, mi-
lueşte-mă, nici milueşte-i, c i : „milueşte-ne", vedem cum
răsbat în această rugăciune-răspuns conştiinţa şi sentimentul
unităţii Bisericii creştine, Răsbate conştiinţa solidarităţii
noastre cu aceia pentru cari ne rugăm, conştiinţa că
suntem una cu ei, căci nu numai că-i iubim, dar ne şi
regăsim în ei, sunt semenii noştri şi suntem semenii şi
fraţii lor.
Diaconul p r o p u n e : „Pentru dreptcredinciosul nostru
rege Domnului să ne rugăm" şi noi nu r ă s p u n d e m :
Doamne, milueşte-1, ci „Doamne, milueşte-ne", pentrucă e
al nostru. L a fel ne îndeamnă diaconul să ne rugăm, îm­
preună cu dânsul, „pentru cei ce umblă p e ape şi călăto­
resc . . , pentru cei bolnavi, pentru cei robiţi" etc. şi noi
nu r ă s p u n d e m : Doamne milueşte-i, ci tot „Doamne mi­
lueşte-ne", pentrucă aceştia simt „întru Hristos fraţi ai
noştri" şi apoi pricinile cari fac să ne rugăm pentru dânşii
ne sunt comune şi nouă sau ni se pot întâmpla şi nouă.
O, dar ce înalt grad de simţire religioasă presupune
această rugăciune atât de concentrată! Ce smerenie şi
câtă căldură a inimii! Puţini sunt aceia cari le au şi l e
pot exprima dintr'odatâ f
De aceea Biserica a rânduit ca, în slujbele dumne-
zeeşti, rostirea sau cântarea acestei rugăciuni să se facă de
trei ori, de douăsprezece sau chiar de mai multe ori,
pentrucă ceeace nu avem gata, ca oricând să putem m a ­
nifesta dintr'odată, să putem realiza cel puţin gradat, măcar
în timpul slujbelor.
Şi, potrivit paralelismului psiho-fizic şi mai ales psiho-
vocal, această rugăciune gradată ar trebui s'o recunoaştem
şi în modulaţia (ascensiunea sau descensiunea) ca şi în
nuanţarea tonului cântăreţilor.
Este fals că cânţi de douăsprezece ori, chiar intermi­
tent, „Doamne, milueşte-ne" numai pe două melodii şi
mai ales în acelaş ton şi cu aceleaşi nuanţe. Dar în ge­
neral cam a ş a se face- Diaconul îndeamnă; „Cu pace Dom­
nului să ne rugăm". Corul: „Doamne, milueşte-ne" (întâiul).
Diaconul: „Pentru p a c e a de sus şi pentru mântuirea su­
fletelor noastre, Domnului să ne rugăm". Corul'. „Doamn<v
milueşte-ne" (al doilea). Şi diaconul continuă: „Pentru
p a c e a a toată l u m e a " . . . „Pentru (înalt) P r e a Sfinţitul
(arhi) episcopul n o s t r u " . . . „Pentru dreptcredinciosul nostru
r e g e " . . . „Domnului să ne rugăm". Şi corul răspunde
mereu la fel: „Doamne milueşte-ne" (întâiul şi al doilea).
Nici o ascensiune, nici o gradaţie, nici o insistenţă, silind
şi p e diacon să rămână intr'o dureroasă monotonie.
C r e d e m însă că procesul psihologic petrecut în timpul
cântării răspunsurilor ecteniilor mari este mai curând un
proces de degradaţie fizică (acustică), dar, în schimb, un
p r o c e s de gradaţie spirituală, un proces de adâncire în duh.
A ş a se poate explica de ce ecteniile fac încheierea
c u un ecfonis, adică cu o ridicare a tonului. D e ce ridi­
c a r e ? Când a coborît şi a slăbit t o n u l ? Fireşte, numai în
decursul şirului d e răspunsuri ale ecteniei. De c e ? A p o i
numai din cauza naturei procesului psihologic petrecut în
timpul cântării; căci fără de o cauză d e ordin psihologic,
în condiţiuni fizice şi fiziologice normale, vocea omenească
nu scade.
D a r trebue să admitem cu toţii că intonarea adecvată
a răspunsurilor ecteniilor, ca şi a oricărei cântări biseri­
ceşti, nu este posibilă decât unor oameni cari să fie, în
a c e l a ş timp, buni cântăreţi şi creştini adevăraţi.

2 . „DĂ-NE, DOAMNE"

O rugăciune-răspuns tot atât de condensată ca şi

„Doamne, milueşte-ne", d a r cu un caracter mai precis,
mai special, mai direct şi mai obiectiv, ca înşişi îndem­
nurile diaconului cari o precedează. In timp ce îndemnu­
rile diaconeşti, cari cer răspunsul „Doamne, milueşte-ne",
ne spun mai ales pentru cine să ne rugăm, îndemnurile
cu răspunsul „Dă-ne, Doamne" ne propun mai ales pentru
ce să ne rugăm. Şi motivele acestei rugăciuni din u r m ă
sunt a p r o a p e numai spirituale, transcendentale. E x : „Ziua
toată desăvârşit s f â n t ă " . . . „înger d e pace, păzitor sufle­
telor şi trupurilor n o a s t r e " . . . „Milă şi iertare de p ă c a t e " . . .
„ C e l e bune şi d e folos sufletelor"... „Sfârşit creştinesc
vieţii n o a s t r e . . . si răspuns bun la înfricoşatul judeţ al lui
Hristos".
 D e aceea, p e scara cererilor liturgice scurte, comune
m a i multor slujbe bisericeşti, aceste îndemnuri, ca şi răs­
punsurile lor, le putem socoti culminante. Intr'adevăr,
nici o slujbă bisericească nu începe şi nici nu termină cu
ectenia celor şase cereri, ci locul acesteia îl aflăm de
obicei cam pe la mijlocul slujbei.
Dar răspunsul „ D ă - n e , Doamne" denotă şi un grad de
inai m a r e apropiere faţă de Dumnezeu decât răspunsul
„Doamne, milueşte-ne". Când cântăm: „Dă-ne, Doamne"
exprimăm o îndrăsnire mai mare, o deosebită încredere.
Este încrederea bazată p e asigurarea Mântuitorului: „Ce­
reţi şi vi se va d a " (Mateiu 7, 7), d u p ă cum rezultă şi din
euvintele sfântului evanghelist loan: „ Ş i aceasta este în-
drăsnirea ce avem către El (Domnul) că d a c ă cerem ceva,
d u p ă voinţa Lui, E i ne ascultă" (I loan 5, 14).

3. „ŢIE, DOAMNE"

Un alt răspuns liturgic, cu nimic inferior în sens şi

putere de expresie faţă de celelalte răspunsuri ale ecte-
niilor. Cu nimic mai prejos nici faţă de îndemnul diaco­
nului, de care depinde, dar p e care îl împlineşte. Când
diaconul p r o p u n e : „toată viaţa noastră lui Hristos Dum­
nezeu să o dăm", el se adresează oamenilor; când credin­
cioşii răspund, prin glasul cântăreţilor, „ Ţ i e , Doamne", ei
se adresează lui Dumnezeu.
îndemnul: „toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu
să o dăm", reprezintă un raport mai îndepărtat, un raport
dela persoana întâia la persoana a treia. In schimb, răs­
punsul: „ Ţ i e , Doamne" exprimă un raport personal mult
mai apropiat, raportul dintre persoana întâia şi persoana
a doua. Şi, teoretic, persoana a doua totdeauna este mai
a p r o a p e de persoana întâi decât persoana a treia.
Curăţiţi de baia repetării cu stăruinţă a rugăciunilor
„Doamne, milueşte-ne" şi „Dă-ne, Doamne", când aud în­
demnul diaconului: „toată viaţa noastră lui Hristos Dum­
nezeu să o dăm", credincioşii prind să aibă viziunea fru­
museţii subordonării voinţei lor voii lui Hristos şi cuce­
riţi de perspectiva unei asemenea trăiri sfinte, ei e x c l a m ă :
« Ţ i e , Doamne". Când cântă astfel, ei nu numai că fac o
solemnă făgăduinţă, dar dau şi expresie dorului lor lăuntric
după o vieţuire sfântă; mai mult; cu inima, ei chiar anti­
cipează această p r e a dulce suferinţă a închinării vieţii lor
întregi lui Iisus Hristos.

4. „AMIN"
Cuvânt trecut din cultul iudaic în cultul Bisericii c r e ­
ştine, înseamnă: „Intr'adevăr", fie", „aşa să se
întâmple".
Când rostim sau cântăm la slujbele bisericeşti: „ A m i n " ,
rezumăm într'un singur cuvânt tot ceea ce preotul a spus
înainte. Deci nu putem spune „Amin", decât d a c ă am
auzit şi am înţeles tot şi d a c ă astfel consimţim la ceea ce
am auzit. D e fapt, în cultul divin creştin, cuvântul „ A m i n "
are mai multe nuanţe, după cuprinsul ideilor p e cari a r e
să le confirme.
In general, „Amin" este un cuvânt de foc. Cel mai
sintetic, eel mai expresiv şi cel mai solemn, presupunând
cel mai înalt grad de luciditate, de conştiinţă religioasă şi
chiar de entuziasm religios.
Când buzele noastre articulează „Amin", sufletul ni
se cutremură ca şi cum am rosti „jur", ca şi cum am
iscăli cu inima un angajament sacru, in faţa unor martori
dumnezeeşti.
 DARURILE BISERICII
de
Preot Dr. ILARION V. FELEA
Profesor U Academia teologică, A r a d

Mari şi minunate sunt toate lucrurile lui Dumnezeu,

Numărul şi călătoria astrelor prin univers, sborul şi cân­
tecul paserilor prin văzduh, culoarea şi mirosul florilor,
bogăţiile şi binefacerile pământului, facultăţile şi aspiraţiile
sufletului omenesc — toate sunt mărturii evidente despre
atotputernicia, înţelepciunea şi bunătatea Lui.
Dar mai presus de toate, suprema mărturie despre
iubirea lui Dumnezeu este Biserica, aşezământul mântuirii,
stâlpul şi temelia adevărului (I Tim. 3, 15). In Biserică a
aşezat Dumnezeu vistieria darurilor duhovniceşti, comoara
bunătăţilor nepieritoare.
Darurile Bisericii sunt darurile Duhului Sfânt. Aceste
daruri sunt imperceptibile şi imponderabile, a d e c ă inde­
pendente de om şi de puterile lui investigatorii. Nu sunt
daruri materiale şi bunuri pământeşti, c a r e să trezească
m oameni pofta de câştig şi lupta de a le achiziţiona prin
orice mijloace. Sunt daruri spirituale, d u p ă c a r e râvnesc
idealiştii şi profeţii, oamenii cari cred în suflet şi în
Dumnezeu.
Nu arareori se aude din gura oamenilor c a r e nu calcă
pragul bisericii întrebarea destul de cutezătoare: Ce-mi
dă mie B i s e r i c a ? . . . Ce folos am eu dela B i s e r i c ă ? Este
întrebarea obişnuită a oamenilor c a r e nu merg la bise­
rică şi c a r e adeseori pune în încurcătură p e ceice merg,
când unul sau altul dintre bunii creştini îşi chiamă în
sărbători vecinul nepăsător sau ateu, la biserică.
C a întrebarea să nu rămână fără de răspuns, noi
vom înşira aci un număr de zece daruri p e care numai
Biserica ni le dărueşte şi c a r e covârşesc toate bunurile
5
p e cari ni le poate dărui l u m e a , ^ " ^ * ^
 1. Numele de „creştin". Este ceî dintâi dar p e c a r e
îl primim dela Biserică, în taina sfântului Botez, şi numele
cel mai de cinste p e care poate să-1 poarte un om. Pentru
numele de „creştin" s'au nevoit sfinţii, s'au luptat voevozii
şi împăraţii cruciaţi şi s'au jertfit martirii. Astăzi, „războiul
sfânt" împotriva bolşevismului nu este altceva decât o luptă
p e viaţă şi p e moarte pentru numele de creştin. întreagă
istoria Bisericii şi calendarul cu toate numele şi praznicele
lui, sunt tot atâtea mărturii despre onoarea şi însemnătatea
unică ce o a r e în lume numele şi calitatea de creştin.
2. Credinţa mântuitoare. Nu orice credinţă mântue.
Păgânii şi necredincioşii încă îşi au o „credinţă" a lor; „şi
dracii c r e d şi se cutremură" (Iacob 2, 19), dar nu se mântue.
Credinţa mântuitoare este energia spirituală c a r e ne elibe­
r e a z ă d e rău şi ne duce la Dumnezeu, este „încredinţarea
d e s p r e cele nădăjduite şi dovedirea lucrurilor nevăzute"
(Evrei 11, 1), este o doctrină sfântă, o concepţie crista­
lizată, unitară şi armonică d e s p r e lume şi viaţă, d e s p r e
Dumnezeu şi om, p e c a r e nu ne-o pot d a nici filosofiile,
nici ştiinţele, nici artele, cu toate părerile, ipotezele, teo­
riile şi emoţiile lor.
3. Viaţa sfântă, a d e c ă sfinţirea sufletului prin cele
ş a p t e sf. Taine, prin slujbele dumnezeeşti, prin faptele şi
virtuţile creştineşti. Purificarea sufletului întinat este p r i ­
vilegiul exclusiv al Bisericii. Nu există alt aşezământ pentru
cultura inimii şi mai ales pentru curăţirea lui de păcatele
prin care s'a pângărit d u p ă sf. Botez, în afară de Biserică.
E x t r a Ecclesia nulla salus. C â n d conştiinţa ne mustră şi
păcatele ne apasă p e suflet, Biserica este singura casă de
adăpost şi cetate de s c ă p a r e , în c a r e îşi pot afla puritatea
pierdută şi scopul vieţii chiar şi cei mai mari păcătoşi.
4. Libertatea şi fericirea. Toţi oamenii vreau să fie
liberi şi fericiţi; toţi luptă pentru libertate şi aleargă ne­
odihniţi d u p ă fericire, dar câţi pot răspunde cu inima
deplin împăcată că într adevăr sunt liberi şi fericiţi ? Toţi
d o r e s c să fie liberi în fericire şi nu sunt, deoarece nici
libertatea, nici fericirea nu stau numai în puterea omului.
E s t e liber cine este independent de păcat şi e fericit omul
când a ajuns în comunitate de iubire şi unire cu D u m ­
nezeu. A ş a se face că sunt mai multe condiţii de fericire
şi garanţii de libertate între oamenii simpli, săraci şi curaţi
la inimă, decât între cei bogaţi şi egoişti. D a r înţelepciunea
aceasta o aflăm numai în Biserică.
5. Comuniunea sfinţilor şi în special cultul morţilor. C u
viaţa de dincolo d e mormânt numai Biserica ne poate pune
în legătură şi numai ea ne mângăe cu b u c u r i a învierii şi
a revederii morţilor. E a ne încredinţează prin învăţăturile
ei revelate şi prin Tainele şi slujbele ei sfinte că morţii
trăesc şi că între cei vii şi cei morţi există o comunitate
de viaţă ca şi între Hristos şi Biserică şi că această comu­
nitate se realizează prin rugăciuni, prin milostenii, prin
J e r t f a euharistică adusă pentru vii şi pentru morţi, — prin
dragostea care nu c a d e niciodată (I Cor. 13, 13). Căci ,,de
nădăjduim în Hristos numai în viaţa aceasta, suntem mai
de plâns decât toţi oamenii" (I Cor. 15, 19). Biserica este
comunitatea de viaţă dintre toţi cei răscumpăraţi, vii şi
.morţi (adormiţi).
6. Sărbătorile. Nu n e putem închipui cum ar fi v i a ţ a
fără de sărbători şi cântări sfinte; cât a r fi de blestemată
viaţa omului c a r e a r trebui s ă muncească de dimineaţa
până seara şi dela naştere p â n ă la moarte, fără de r e p a o s
fi mai ales fără de sărbători sfinte. P e d e altă parte, p e t r e ­
cerile şi sărbătorile lumeşti obosesc în loc să recreeze,
desgustă în loc să sature. Numai sărbătorile Bisericii sunt
sfinte şi înălţătoare, aduc înfrăţirea între oameni şi cerul
pe pământ, înseninează frunţile încruntate, mângâie inimile
îndurerate, împacă sufletele învrăjbite şi r e v a r s ă peste c a p e ­
tele tuturor credincioşilor lumina şi r o u a binecuvântării
lui Dumnezeu.
7. Preotul. Oricâţi prieteni a r a v e a omul, cel mai bun
şi mai desinteresat este preotul, duhovnicul. E l este sluji­
torul lui Dumnezeu şi sfătuitorul oamenilor, prietenul tuturor
la bucurie şi mai ales la durere. E l încreştinează copiii, în­
cununează mirii, consolează p e cei întristaţi şi prohodeşte
morţii; sfinţeşte casele, binecuvintează munca şi purifică
prin darul lui Dumnezeu sufletele. El este păstorul oilor,
purtătorul crucii, învăţătorul şi misionarul tuturor idealu­
rilor, sluga poporului, straja Bisericii şi apostolul tuturor
dogmelor şi slujbelor ei sfinte şi sfinţitoare. Dacă numai
p e acest om al lui Dumnezeu ni l-ar dărui Biserica şi ar
li destul ca să-i arătăm toată dragostea şi recunoştinţa.
8. Sfânta Scriptură, cartea descoperirii lui Dumnezeu,
este unul dintre cele mai mari bunuri sufleteşti p e c a r e
ni le dărueşte Biserica. Biblia este comoara Bisericii şi cartea
vieţii, care numai în Biserică aduce slujbă lui Dumnezeu.
E a a fost asemănată cu o farmacie în c a r e se află leacuri
contra tuturor bolilor sufleteşti, din care cei nepricepuţi
(sectele) iau otrăvuri în loc d e leacuri tămăduitoare; cu o
p ă d u r e în care cei neştiutori se rătăcesc şi cu o m a r e de
înţelepciune în c a r e unii se scaldă şi se curăţesc d e toate
întinăciunile, iar alţii se înneacă, se p i e r d şi se osândesc.
Sf. Scriptură este constituţia Bisericii, mai presus de toate
cărţile, legile şi constituţiile lumii.
9. Religia, legea noastră cu toate comorile ei, este darul
Bisericii. Toate popoarele îşi au legea lor, religia lor.
Religia noastră este religia Bisericii. In ea ne-am născut
şi ne-am botezat, în ea a u trăit şi au murit părinţii şi
moşi-strămoşii noştrii, în ea găsim toate luminile şi mân-
găerile şi ajutoarele d e c a r e avem lipsă în călătoria s p r e
ţinta ultimă a vieţii noastre, care este fericirea eternă în
comunitate d e iubire sfântă cu Dumnezeu. Cine trăeşte
d u p ă cum ne învaţă religia Bisericii este un om bun, un
creştin evlavios şi serios. E v l a v i a şi seriositatea c a r a c t e r i ­
zează p e omul religios. Răutatea şi frivolitatea caracteri­
zează p e atei şi păgâni, cari încă nu s'au învrednicit să
se îndulcească din darurile Bisericii.
10. Pacea cu Dumnezeu este m a r e a răsplată a d r e p ­
ţilor, bunul suprem pe care îl dobândesc ceice primesc
darurile Bisericii. Cine are p a c e a lui Dumnezeu în suflet,
a r e liniştea şi lauda conştiinţei. Cine este în războiu cu
Dumnezeu, a r e tulburarea şi întunecarea cugetului. N e c r e ­
dincioşii, nelegiuiţii şi vrăjmaşii lui Dumnezeu nu au p a c e
în viaţă, nici linişte în suflet. Sunt urmăriţi de umbra
gândurilor şi a faptelor lor rele, cum a u fost urmăriţi C a i a
şi Iuda, p â n ă la moarte. Pacea este binecuvântare dela
Dumnezeu şi se r e v a r s ă în lume prin lucrarea Bisericii.
De aceea darul păcii încununează toate darurile Bisericii.

Iată ce ne dă Biserica şi numai Biserica. Bine înţeles

c ă nu acestea sunt toate darurile Bisericii. In fiecare din
cele înşirate aci se cuprind alte zeci de daruri, tot aşa de
mari şi minunate, aşa încât ele sunt nenumărate, ca şi r a ­
zele soarelui.
încheiem această scurtă d a r e de seamă a s u p r a d a r u ­
rilor Bisericii cu o mică socoteală, c a r e priveşte în special
p e oamenii cari nu p r e a cercetează biserica. Intr'un an
sunt 365 de zile. Din aceste zile sunt 52 de Dumineci, la
cari adăugând şi celelalte sărbători, trecem cu câteva peste 80.
D a c ă din toate aceste Dumineci şi sărbători scoatem orele
de slujbe divine c a r e se fac în biserici, abia putem face
câteva zile. D a c ă socotim un minimum de timp care s'ar
cere pentru cercetarea bisericii, cel puţin o oră pentru
fiecare sf. Liturghie, şi dacă am aduna toate aceste ore,
« l e nu fac nici cinci zile din cele 365. întrebarea ce trebue
pusă omului care se numeşte creştin şi nu merge la bise­
rică, este a c e a s t a : Din 365 de zile, câte sunt într'un an,
câte ceasuri din ele dai tu lui Dumnezeu?,..
D u p ă ce vorbim oamenilor despre darurile Bisericii,
>e bine să le punem şi întrebarea aceasta, ca să ne dăm
seama nu numai de greşala ce o fac ceice întreabă cu in­
diferenţă : Ce-mi dă mie Biserica, — ci mai ales de m a r e a
bunătate a lui Dumnezeu, c a r e răsare soarele peste noi
chiar şi atunci când din timpul p e c a r e ni-1 dărueşte nu
d ă m Bisericii S a l e decât p r e a puţin, sau — unii — nimic.
 DOCTRINA DESPRE VIAŢĂ A
PROFESORULUI NICOLAE PAULESCU
de
Diacon NICOLAE MLADIN

CHIP DE SAVANT ROMÂN

„Profesorul Paulescu, c a r e a trăit ca un mucenic şi ai

murit ca un sfânt, înfăţişază în chipul cel mai expresiv p e
învăţatul român, aşa cum îl fac cele mai bune tradiţii a l e
1
ţării n o a s t r e " ; e icoana adevăratului om de ştiinţă, pentru
c a r e ştiinţa este scară către Dumnezeu şi oglindire a d u ­
hului românesc în lucrurile Adevărului. Ştiinţa e universală,
pentrucă există un singur a d e v ă r ; dar adevărul acesta e
o u m b r ă de lumină din adevărul cel mai presus de orice
a d e v ă r : Dumnezeu. El e şoapta de taină a veşniciei îtt
frământarea de lut a timpului. D e a c e e a rădăcinile lui se
învăluie în falduri de mister: e c ă r a r e sfielnică s p r e o c e a ­
nul cel necuprins al Dumnezeirii. E revelare naturală a
măririi divine, scara minţii p e care sufletul se suie la c e r . . .
Savantul nostru nu este, nu poate fi, o minte c a r e sus­
p e n d ă lumile de vidul nefiinţei şi le scoate din nu ştiu c e
haotică îngemănare de atomi; gândul lui străjuieşte, luminos şt
înalt, ca o mireasmă a duhului românesc, sub bolţile de har
ale veşniciei. Viziunea lui creşte organic din sufletul neamului
şi se arcueşte ca un curcubeu de lumină peste veacuri. El
e neamul în faţa adevărului, neamul cucerind zările adevă­
rului. Şi supremul adevăr al neamului, ca şi al ştiinţei, este
Dumnezeu. Celce nu înţelege adevărul ca o punte între
inima neamului şi flăcările de har ale cerului, nu poate ii
socotit savant român. Este un desrădăcinat: a r a m ă s u n ă ­
toare şi chimval gălăgios.
1
N . l o r g a , în „ N e a m u l r o m â n e s c " d i n 2 9 Iulie 1 9 3 1 .
 Dar ştiinţa românească mai este ea ştiinţă u n i v e r s a l ă ?
F ă r ă îndoială. Ştiinţa e ancorată în lumea fenomenelor: aici
savantului român i se deschide un câmp comun d e cerce­
tare, în c a r e poate d a la iveală adevăruri unanim r e c u ­
noscute. In privinţa aceasta, ştiinţa românească este însăşi
Ştiinţa, Fenomenele însă sunt manifestări ale unei cauza­
lităţi mai adânci, care poate ii sesizată ca o taină şi lămu­
rită ca o limită s p r e c a r e tinde observaţia ştiinţifică- Ştiinţa
este cunoaşterea prin cauze. Nimeni nu poate opri p e omul
de ştiinţă să .caute dincolo d e fenomen — b a z a t pe raţiona­
ment şi observaţie — cauza cauzelor, cauza p r i m ă şi ultimă a
lumii: Dumnezeu. Aceasta nu e ştiinţă ? E mai mult decât
atât: e încoronarea firească a ştiinţa, e limanul spre care
ne îndreaptă paşii zările adevărului creatura!. A d e v ă r u l e
climatul firesc al raţiunii. A d e v ă r u l e lumină, e bucurie,
e e l i b e r a r e ; „adevărul" care nu e lumină, „adevărul" c a r e
coboară s p r e prăpăstioasele hăuri ale nefiinţei şi nu urcă
spre seninătăţile de azur ale cerului, nu este adevăr. Istoria
ştiinţei a dovedit-o fără drept de apel. A d e v ă r u l coboară
din Dumnezeu ca să ne urce iarăşi la Dumnezeu. Aceasta
e calea Ştiinţei, a marilor savanţi occidentali; ştiinţei r o m â ­
neşti, savantului român, nu i se cere nimic mai mult. P e
calea aceasta i se deschid şi ştiinţei româneşti orizonturile
universalităţii.

A ş a d a r , adevăratul învăţat român, aşa cum îl cer tra­

diţiile strămoşeşti, nu trebuie să fie nici subiectiv, nici
unilateral, nici strâmt, neguros sau strâmb în perspective:
*/ trebuie să fie deplin. Zările viziunii lui: vaste cât A d e ­
vărul şi adânci cât cerul. Căci cum se oglindesc stelele
nemişcate ale cerului în apele mişcătoare ale lacurilor d e
munte, aşa gândurile lui Dumnezeu cele veşnice se r ă s ­
frâng în valurile trecătoare ale lumii. Omul de ştiinţă nu
9 nevoit să vadă numai valurile: lui trebuie să i se desvăluie
şi oglindirile de har ale cerului. Iar adevărul acesta, a d e ­
văr creatural şi răsfrângere din lumina Adevărului necreat,
îl d ă ca hrană sufletului românesc, omenirii întregi
Nicolae Paulescu este întruchiparea r e a l ă a savantului
român. Spirit d e înaltă putere de sinteză, de adâncă şi
metodică analiză, putere de muncă neobişnuită, inteligenţă
latină: clară, fină, pătrunzătoare, onestitate sufletească şi
d u h de sacrificiu, avea toate darurile unui adevărat om
de ştiinţă. Doctor în medicină şi în ştiinţele naturale, cola­
borator al prof. L a n c e r e a u x — N. Paulescu, ca profesor de
fiziologie la Facultatea de medicină din Bucureşti, a p u ­
blicat, în revistele de specialitate, lucrări ştiinţifice unanim
apreciate. N'avem noi competenţa să expunem contribuţia
profesorului N. C. Paulescu în acest domeniu; e destul să
amintim că „ a p r o a p e nu există capitol de fiziologie, asupra
căruia Prof. Paulescu să nu fi contribuit prin experienţele
1
sale a-1 clarifica, a-1 întregi sau a-1 suprima". O p e r a lui e
sintetizată în două tratate cu m a r e răsunet în lumea medi­
c a l ă : Traité de Médecine (5 vol.) şi Traité de Physiologie
médicale (3 vol.). Dovada neîndoelnică a prestigiului ştiin­
ţific ce şi-1 câştigase prin aceste lucrări, este faptul că
Facultatea de medicină din Paris, d u p ă moartea prof. L a n ­
cereaux, 1-a chemat să ocupe catedra fostului său profesor.
El însă a preferat să-şi închine toate puterile de muncă
şi jertfă ţării s a l e . . .

Şi ţara, ţara aceasta care a adulat atâţia idoli deşerţi

şi streini, 1-a răsplătit cu uitarea.
Mai mult : s'a cerut în parlament să fie înlăturat delà
catedra de fiziologie. D e ce ? — Pentrucă şi-a deschis cursu­
rile la Facultate cu o severă, dar ştiinţifică critică a d a r -
winismului? Pentrucă a dovedit netemeinicia materialis­
mului şi a luminat, prin ştiinţă, zările sufletului şi ale Dum-
nezeirii? Pentrucă a crezut în divinitatea lui lisus şi în
destinul de flacără şi cer al neamului? Pentrucă â în-
drăsnit să fie naţionalist, antisemit şi antimason ? — Pentru
toate acestea, şi poate şi pentru alte zări de lumină ce se
desprindeau tainic din ochii lui senini ca seninul cerului.
Materialismul şi darwinismul, sub forma lor haeckeliană,
constituiau dogma „ştiinţei" universitare româneşti; puterea
evreiască şi masoneria tindeau să constitue osatura eco-

1
D r . C . M i c h ă i l e s c u : C u v â n t a r e rostită Ia î n m o r m â n t a r e a Prof. D r . N. C . P a u ­
l e s c u , p . 4.
nomică-politică a statului. Cine ar fi îndrăsnit să fie d e
altă p ă r e r e ? Nicolae Paulescu, în primul an d e profesorat,
n a şovăit: a pornit lupta de luminare a orizonturilor, de
descătuşare a ştiinţei şi sufletului românesc. T r e b u i a să
sufere consecinţele: persecuţie şi uitare. Mai ales pentrucă
doctrina lui nu e r a simplu sentimentalism: grea de docu­
mentare, clară în perspective, evidentă în concluzii, e r a ca
o explozie de lumină care alunga întunerecul rătăcirilor
ştienţiste. Era glasul autentic al ştiinţei care dărâma feti­
şismul ştienţist al unui veac materialist.

N. Paulescu, delicat şi modest cum era, a trecut peste

toate ofensele senin şi zâmbitor: un aristocrat al spiritului.
Pilda Mântuitorului era vie în inima lui. D e aceea, înainte
de a muri, ultima lui dorinţă a fost a c e a s t a : să fie înmor­
mântat simplu şi creştineşte, cu capul răzimat de „trico­
lorul c a r e atât de mult mi-a fost drag" — , „iar deasupra
mea să aşezaţi chipul însângerat de spini al Mântuitorului,
p e care mi 1-a făcut Paciurea, inspirat de ultimele Lui cu­
vinte rostite p e c r u c e : Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce
1
faci" E l ştia că lupta lui este lupta adevărului, trudă
ctitoritoare de ştiinţă românească şi sbucium d e eliberare
a neamului. Ştia că ştiinţa nu este a r m ă împotriva lui
Dumnezeu, ci stâlp de lumină p e c a r e se sprijinesc tăriile
cerului; că neamul îşi va găsi deplina realizare şi mărire
nu în iudaism sau francmasonerie, nici în vreo concepţie
materialistă şi atee, ci sub bolta d e har şi lumină a B i s e ­
ricii, prin r e v ă r s a r e a iubirii lui Iisus în inima Ţării.

I-a iertat şi a biruit: ei nu mai sunt, dar sufletul lui,

cu cât trec anii, r ă s a r e tot mai luminos peste zările trăirii
româneşti,
De sus, din lumea de fericire şi lumină divină, priveşte
surâzător şi senin peste v e a c u r i : ctitor al ştiinţei româneşti,
călăuzitor al naţionalismului creştin, icoană în veac a sa­
vantului român „ a ş a cum îl fac cele mai bune tradiţii ale
ţării noastre".

1
„ U n i v e r s u l " d i a 22 Iwlie 1 9 3 1 .
 CAPITOLUL I
BIOLOGIE: SPECIFICUL Şl CAUZA VIEŢII

„ T r e b u i e s ă mărturisesc... c ă la 18 ani, când a m ieşit

din liceu, am fost şi eu ateu şi materialist, căci auzisem
p e un profesor d e filosof ie spunând, d e p e catedră, c ă
Dumnezeu nu există, că sufletul e un moft şi că Natura e
1
mama tuturor lucrurilor din U n i v e r s " . „ E r a m materialist
pentrucă n'aveam decât o prea restrânsă cantitate d e cu­
noştinţe a s u p r a naturii b r u t e ; pentrucă mintea m e a încă
nu e r a desvoltată şi, fiind lipsit de spirit critic, credeam
tot ceeace auziam sau citiam; totodată căzusem în cursa
acestei perfide afirmaţii c ă toţi oamenii d e ştiinţă sunt
materialişti". Aceasta e r a „ e d u c a ţ i a " ce o d ă d e a statul g e ­
neraţiilor neamului, educaţie d e c a r e ne resimţim şi azi.
„ E i bine, continuă Paulescu, dacă după aceea n'aş fi d o ­
bândit, printrun studiu susţinut, noui cunoştinţe asupra n a ­
turii brute şi a fiinţelor vii, s a u dacă, prin vreo întâm­
plare, facultăţile mele intelectuale a r fi rămas tot a ş a ca în
tinereţe, sau în sfârşit d a c ă n'aş fi constatat c ă adevăraţii
savanţi resping sistemul materialist, aş fi fost încă şi azi
victima acestei doctrine".* E mărturia lui Paulescu : ştiinţa
superficială din liceu 1-a îndepărtat d e Dumnezeu; ştiinţa
cea a d e v ă r a t ă a fost cale d e întoarcere d e p e cărările r ă ­
tăcirii la v a t r a d e foc a credinţii. Atenţia lui s'a îndreptat
în special a s u p r a vieţii. Viaţa i-a descoperit tainele sufle­
tului şi luminile iubirii divine. Concluziile la cari a ajuns,
cercetările şi experienţele lui, în acest domeniu, l e - a e x p u s
în articole, studii, broşuri, tratatul d e Fiziologie medicală
ş. a-, ca prin aceste convingeri ştiinţifice s ă îndrumeze
sufletul neamului s p r e împărăţia d e vis şi dor în care stă­
pâneşte Dumnezeu. Desigur în această succintă p r e z e n t a r e
n'avem pretenţia d e - a r e z u m a toată p e r s p e c t i v a paulesciană
a s u p r a vieţii, nici a coborî p â n ă în subsolul tuturor a m ă ­
nuntelor: — nu v r e m decât s ă actualizăm o luptă şi s ă
schiţăm fizionomia unei concepţii despre viaţă, profund
creştine şi de o strălucitoare evidenţă.
» Dr, N. C, Paulescu: Supliment la cartea : Spitalul, CoranuL Talmudul, Canalul
ş i F r a n c m a s o n e r i a , B u c u r e ş t i 1913 p, 5.
2
D r . N , C . P a u l e s c o î T r a i t é d e P h y s i o l o g i e m e d i c a l e . B u c . 1 9 2 1 , t. III p , 9 1 « ,
 1. Specificitatea vieţii. — C a r e este caracterul deosebitor
a l fenomenelor vitale faţă de fenomenele fizico-chimice ?
E întrebarea centrală a biologiei: observaţia şi experienţa
au aici prioritate. D e aceea se cuvine să ascultăm glasul
faptelor...
Orice fiinţă vie se deosebeşte d e lucrurile neînsufleţite
prin următoarele caractere morfologice şi fiziologice:
1. C a r a c t e r e morfologice: corpul (protoplasma), forma
Icelula), organizaţia şi evoluţia;
2. C a r a c t e r e fiziologice: fenomenele de nutriţie şi de
1
relaţiune.
Organizarea există şi la fiinţele unicelulare (proto­
plasma, nucleu, centrosomi etc. cu funcţiuni precise), dar
e mai evidentă şi mai complexă la fiinţele pluricelulare.
Celulele se diferenţiază, se specializează şi se asociază,
formând ţesuturi şi organe, cari împlinesc funcţiuni dife­
rite. O observaţie neîndoelnică, în mecanismul organizării,
este deplina a d a p t a r e a organelor la funcţiunile cărora le
sunt destinate; s, ex. aparatul digestiv, aparatul circulator,
simţurile etc. pentru necesităţile c ă r o r a le corespund. Iar
împlinind aceste funcţiuni „ele slujesc (totodată) la sub-
sisienţa individului şi perpetuarea speciei". S. ex. digerarea
alimentelor nu se a r e p e sine ca scop, ci scopul ei incon­
ştient este subsistenţa individului; organele reproductive
slujesc pentru p e r p e t u a r e a speciei. Aceasta este ceeace
numim finalitatea imanentă a organizării. E a e subliniată
şi d e faptul că unele organe se formează încă din faza
vieţii embrionare, deşi ele funcţionează p r o p r i u zis mult
mai t â r z i u : pancreasul, corneia şi cristalinul, glandele ma-
m a r e ş. a. Rezultă de aici că nu funcţiunea crează or­
ganul, ci organul se face în vederea unei funcţiuni. Aceasta
e cu atât mai evident, cu cât organizarea şi finalitatea ei
e inconştientă: „Nici mama, nici embrionul n'au conştiinţă
de actele de organizare, cari totuşi se execută cu o p e r ­
fecţiune şi o preciziune de abia imaginabilă".*

1
Cf. D r . N. C . P a u l e s c o : T r . d e P h . M é d . t. I p . 6 6 urm.
2
D r . N. C . P a u l e s c u : o. c. p. 1 1 5 — 1 1 6 .
 Evoluţia fiinţei vii grăeşte d e s p r e aceeaş finalitate i m a ­
nentă ca şi organizarea. Viaţa fiinţelor unicelulare e îm­
părţită într'o perioadă de creştere şi o perioadă d e seg­
mentare : cresc s p r e a se r e p r o d u c e , spre a perpetua viaţa.
Fiinţele pluricelulare se desvoltă din celula embrionară,
care, prin segmentare şi diferenţiere, formează toate or­
ganele lor, atât de variate şi atât de c o m p l e x e : „Pentru
a forma s. ex. corpul omului, mii de miliarde de celule se
aranjează cu o regularitate şi o ordine perfectă, după un
plan c a r e e acelaş la toţi oamenii şi care a fost acelaş d e
când dăinueşte specia umană. Acelaş lucru... la toate fiin­
ţele pluricelulare". „Planul" preexistă în celula embrio­
nară, „care conţine în potentă individul întreg, cu toată
organizaţia lui, cu toate funcţiunile şi aptitudinile lui: —
această massă microscopică de protoplasma e însuşi artistul
c a r e construeşte miracolul p e c a r e îl numim fiinţă vie, —
câine, pasăre, peşte, vierme sau plantă — , sublimă c a p o -
d'operă, lângă care toată arta omenească nu e decât o în­
1
c e r c a r e copilărească". Evoluţia fiinţelor pluricelulare cu­
prinde trei p e r i o a d e : perioada de creştere, perioada d e
reproducţie şi perioada de îmbătrânire. Cauza finală a
evoluţiei se rezumă în cuvintele biblice: „creşteţi şi vă în­
mulţiţi". Perpetuarea speciei, continuitatea vieţii, este scopul
evoluţiei vitale. Dar atât evoluţia, cât şi scopul ei, sunt
ignorate de fiinţa v i e : ea nu le voeşte, ci urmează impul-
2
siunilor inconştiente sădite într'ânsa.
P e temeiul acestor fapte, suficient de luminoase s p r e
a nu fi îndoelnice, putem conchide: specificul fiinţelor vii
din punct de vedere morfologic este finalitatea; o finalitate
imanentă şi inconştientă: conservarea individului şi p e r ­
petuarea speciei.
Caracterele fiziologice prin cari viaţa devine posibilă
într'un mediu dat, sunt: funcţiunile nutritive (respiraţia,
digestia, absorbţia, asimilaţia, desasimilaţia, eliminarea) şi
funcţiunile de relaţiune (la cari adăugăm şi p e cele r e p r o -
ductive). Deja numele de funcţiuni (fungi — a împlini un

* D r , N. C . P a u l e s c u ; o, c. p . 120,
J
C i D r . N. C . P a u l e s c u : o, c, p, 132,
scop) ne îndrumează s p r e accentul lor finalist. E l e sunt
acţiuni „coordonate (ce) se îndeplinesc în v e d e r e a unui
scop determinat: conservarea individului şi p e r p e t u a r e a
1
speciei". S. ex. acidul carbonic în fizică se naşte fără scop,
ori de câte ori există condiţiunile necesare. „ A c e l a ş fenomen,
producerea acidului carbonic, prezintă la fiinţele vii un cu
totul alt caracter. întâlnirea carbonului cu oxigenul nu
mai este efectul întâmplării. Fiinţele vii introduc în orga­
nism p e de o p a r t e substanţe carbonate, p e de altă p a r t e
oxigen, pentruca oxigenul să se combine cu carbonul"; prin
aceasta se pune în libertate energia necesară fenomenelor
8
de relaţiune. De altfel pentru cine nu-i evident că func­
ţiunea nutritivă serveşte pentru subsistenţa individului, că
funcţiunea reproductivă slujeşte pentru p e r p e t u a r e a s p e c i e i ?
Animalul nu ştie ce este mâncarea pentru m â n c a r e : el se
hrăneşta ca să existe (fără a fi conştient de aceasta). Tot
aşa funcţiunea reproductivă, la animal, nu se poate a v e a
pe sine s c o p : scopul ei inconştient este p e r p e t u a r e a spe­
ciei, înmulţirea.

Fenomenele de relaţie sunt reacţiuni la modificările

mediului sau mişcării, puse în serviciul celorlalte funcţiuni.
Condiţiunile exterioare influinţează asupra organismului,
„care reacţionează prin mişcări făcute întotdeauna într'un
scop de apărare, adică cu scopul d e a ieşi din sfera con-
diţiunilor vătămătoare şi a ajunge în regiuni unde condi­
ţiunile mediului sunt optime". Cele mai simple reacţiuni
sunt taxiile: chimiotaxii, termotaxii, fototaxii etc. S. ex,^
Când o plasmodie unicelulară „fuge de a p a p r e a rece sau
prea caldă, c a r e o poate ucide, şi se îndreaptă s p r e acele
părţi unde temperatura pentru ea este optimă", mişcarea
aceasta e o termotaxie. C a u z a ei finală: conservarea vieţii
3
individuale. Taxiile sunt reacţiuni simple. Mai complicate
decât acestea sunt reflexele şi instinctele. Actele reflexe
au un rol capital mai ales în fenomenele vitale interne»
S. ex. mişcările stomacului, reacţiunile ochiului ş. a. „ A c e s t e

1
D r . N, C . P a u l e s c u s o, c. p. 15.
1
Dr. N. C . P a u l e » c u < o. c. t. II p. 6 — 7 .
» D r . N . C. P a u l e s c u ; o. c. t. III p, 6 i i 7.
acte, admirabil adaptate la scop, se execută cu o p r e c i -
ziune minunată, fără ca fiinţa să presupună existenţa şi fi­
1
nalitatea lor".
Actul instinctiv e un ansamblu coordonat d e mişcări,
supus unei impulsiuni irezistibile, c a r e conduce în chip
nedeliberat s p r e un scop determinat. Mecanismul lui se
p u n e în mişcare îndată ce organismul e impresionat d e
o senzaţie particulară emotivă şi când o cere impulsul
lăuntric. Emoţia reiese din r a p o r t a r e a inconştientă a sen­
zaţiei la finalitatea vieţii. D e ea (atracţie sau repulsiune)
depinde „ a p r e c i e r e a foloaselor sau pericolelor situaţiei în
c a r e se găseşte fiinţa, apreciere uimitoare prin promptitu­
dinea şi exactitatea ei şi cu atât mai minunată cu cât nu
2
este g â n d i t ă " . E a e însăşi impulsul lăuntric raportat la
excitaţia externă sau internă. Actul instinctiv e însoţit d e
plăcere sau neplăcere, d u p ă împrejurări. Scopul lui e s t e :
conservarea individului (hrană, a p ă r a r e ş. a.) şi p e r p e ­
tuarea speciei (cuibul, îngrijirea puilor e t c ) . Este un com­
p l e x d e mişcări p e cari fiinţa vie nu le-a învăţat dela ni­
m e n i : ele sunt date prin naştere. Astfel o pasăre, născută
şi crescută în colivie, îndată ce e pusă în libertate, face
un cuib identic cu cuibul paserilor din specia ei: e un
impuls înnăscut. Instinctul este cu a d e v ă r a t „un miracol
d e finalitate". S. ex. larva sphexului, s p r e a se desvolta
trebuie să se hrănească cu ţesuturile vii ale unui v i e r m e .
De aceea sphexul îşi aşează oul în condiţiuni speciale: face
un fel d e „ulcior"; p e fundul lui pune un vierme viu dar
imobilizat printr'o a d e v ă r a t ă „operaţie chirurgicală" (i-a
împuns toate centrele nervoase); la gura ulciorului ţese
un „leagăn d e fire" în c a r e aşează oul; larva ce va ieşi
din ou se va putea coborî p e un fir până în fundul ulcio­
rului, spre a se hrăni cu ţesuturile vii ale viermelui imo­
bilizat. De unde „ a învăţat" sphexul toate a c e s t e a ? N'a
avut de unde să le înveţe, d e v r e m e ce el moare îndată
d u p ă aşezarea oului în p l a s ă : el nu-şi cunoaşte larva şi
nici condiţiunile ei de viaţă. Există aşadar un impuls

1
D r . N. C . P a u l e s : u ; o, c, t. III p . 9.
* D r . N, C , P a u l e s o u : o. c. t, III p. 14.
 înăscut, o „ştiinţă" dată, nu „învăţată" : ea declanşează un
întreg ansamblu de mişcări la momentul potrivit şi pentru
un scop determinat. E a nu greşeşte niciodată... „ A r fi a b ­
s u r d — scrie Ch. Richet (prof. de fiziologie la Facultatea
de medicină din Paris) — să presupunem că o mişcare in­
stinctivă nu este în perfect acord cu nevoile vitale ale
individului. O mişcare reflexă complicată, ca şi o mişcare
reflexă simplă, este întotdeauna s p r e folosul individului.
Intr'adevăr, să presupunem pentru moment absurditatea
aceasta, că într'o anumită specie animală instinctul mamei
ar determina-o să-şi mănânce puii, în loc să-i ajute şi să-i
hrănească. C e ar u r m a ? A doua generaţie nu ar putea
supravieţui acestui instinct destructiv. Este deci un non
sens a presupune într'o specie o a r e c a r e un instinct sau o
mişcare reflexă care să fie în opoziţie cu viaţa anima­
lului. A c e a s t ă finalitate absolută a instinctelor este un fapt
incontestabil... nu e teorie, ci o b s e r v a ţ i e : fiinţele vii par
să aibă drept misiune, a trăi şi a se r e p r o d u c e .
Toate dispoziţiunile anatomice, ca şi toate funcţiunile
1
fiziologice, concurează la creşterea şi la prelungirea v i e ţ i i .
Concluzia: „finalitatea imanentă morfologică şi fizio­
logică este trăsătura distinctivă a fiinţelor vii".
2. Negaţii: Finalitatea vieţii, ca şi critica generaţiei
spontanee şi a darwinismului, au fost prilejul unei pole­
mici ştiinţifice P a u l e s c u — D . Voinov (profesor d e zoologie
la F a c . de ştiinţe din Bucureşti) şi Paulescu—N. Leon,
(prof. d e istorie naturală la F a c . d e medicină din Iaşi),
publicată în „Convorbiri Literare" (Aprilie 1903—Octom-
vrie 1908). Primul şi ultimul cuvânt le-a avut P a u l e s c u :
biruinţa îi aparţine şi biruinţa lui este biruinţa ştiinţei r o ­
mâneşti împotriva „ştiinţei" universitare din a c e a vreme.
L a început, D. Voinov neagă aprioric finalitatea fe­
nomenelor vitale. Paulescu cere să i se d o v e d e a s c ă p r i n
fapte „ c ă nici un organ nu e folositor fiinţelor v i e ţ u i t o a r e ;
că nici un fenomen nu se îndeplineşte într'un scop util
2
fiinţelor v i e ţ u i t o a r e " .

1
D r , N. C, P a u l e s c u : o. c. t, III p. 8 6 9 n. 2.
2
D r , N, C, P a u l e s c u : o p . c, t. III p . 8 5 9 ,
 D. Voinov aduce ca „dovezi" împotriva finalităţii
morfologice şi fiziologice a fiinţei vii, organele rudimen­
tare, adică acele „părţi din corpul unui animal, c a r e au o
durată scurtă, trecătoare..., se ivesc numai la făt şi l a
copil şi apoi dispar; sau d a c ă sunt păstrate şi la animalul
adult, dacă dăinuesc toată viaţa, ele sunt foarte puţin c r e s ­
cute..., slab desvoltate, încât nu pot împlini nici o func­
ţiune": ele „sunt... formaţiuni nefolositoare".
S ă presupunem dovada valabilă. C e ar dovedi aceasta ?
„Nu că finalitatea vitală nu există, ci că alături de multe
1
organe folositoare, ar exista şi câteva fără utilitate".
In plus, dovada nu e deplină, nu e valabilă. Că există
„organe rudimentare" e neîndoelnic, d a r că aceste o r g a n e
sunt lipsite de orice funcţiuni, sunt nefolositoare, nu e
tot atât d e sigur: r ă m â n e d e cercetat. Observaţia înclină
spre concluzia o p u s ă : organele rudimentare au şi ele o
funcţiune, fie că o cunoaştem, fie că o ignorăm încă. D e
ce unele organe trăesc numai o anumită p e r i o a d ă ? P e n -
trucă numai atunci au o funcţiune de îndeplinit. S. ex.
thymusul e necesar numai în perioada creşterii: p e l a
17—18 ani dispare.
Dar organele mici şi s l a b e ? îndeplinesc funcţiuni im­
portante, c a r e s'au descoperit ulterior, deşi la început s e
c r e d e a că sunt nefolositoare. S. ex. glandele suprarenale^
glandele parathyroide, corpul pituitar ş. a.
Alături d e acestea, există între „organele rudimen­
tare", organe de p r e v e d e r e şi d e rezervă. Organismul îşi
formează unele organe din starea embrionară. Datorită lor,
fiinţa vie a r e posibilitatea adaptării la schimbările mediului,
2
fie prin hipertrofia organelor respective, fie prin atrofia
celor devenite inutile în noile condiţiuni de viaţă. E x .
glandele mamare înainte de naştere n'au nici o funcţiune:

1
D r . N . C . P a u l e s c u : o. c. t. III p. 8 7 0 .
2
„ D a c ă u n a n i m a l n u a r e o r g a n e l e n e c e s a r e a d a p t ă r i i , el n u p o a t e trăi i n t r ' u n
m e d i u a l e c ă r u i c o n d i ţ i u n i s u n t d i f e r i t e d e a c e l e a l e m e d i u l u i in c a r e e o b i ş n u i t s ă
trăiască... Nevoia nu poate crea organul, ci organul e făcut în vederea trebuinţelor
ulterioare". O. c. t. III p , 873 n. 2.
 1
ele se hipertrofiază şi devin active când. femeia este mamă.
Acestea sunt organe de prevedere. Organele de r e z e r v ă
s'au atrofiat din pricina schimbării mediului, dar n'au dis­
părut, fie pentrucă împlinesc încă o funcţiune necesară,
fie pentrucă şi-ar relua funcţiunea în caz că se întorc v e ­
chile condiţii de viaţă. S . ex. aripile struţului îl ajută la
m e r s ; aripile păsărilor domestice le pot fi de folos dacă
ele revin la starea d e sălbătăcie.
Aşadar, „dovezile cele mai puternice ce se pot a d u c e
împotriva finalităţii", cum a caracterizat D. Voinov o r g a ­
nele rudimentare, sunt dovezi în favoarea finalităţii: unele
prin durata lor scurtă şi trecătoare, altele — deşi mici —
prin funcţiunile ce le împlinesc; iar organele de p r e v e d e r e
şi de r e z e r v ă „sunt probe strălucite în favoarea finalităţii,
prevederea posibilităţilor viitorului fiind, ca să zic aşa,
2
culmea finalităţii". Prin aceasta însă, „dovezile" prin c a r e
se neagă specificitatea vieţii nu s'au epuizat.
Materia fiinţelor vii — se afirma — este aceeaşi cu a
lucrurilor neînsufleţite: carbon, oxigen, hidrogen, azot ş. a.
Din constatarea aceasta s'a zămislit ideia generaţiei spon­
tanee. Dacă viaţa nu este decât combinarea anumitor ele­
mente chimice şi nu se deosebeşte întru nimic d e materia
brută, se 'nţelege dela sine că p r i m a celulă vie a a p ă r u t
în chip spontan din humusul terestru, aşa cum răsar băşi-
cuţele de aer din nămolul bălţilor. Ipoteza aceasta, c a r e
3
a avut larg răsunet în cercurile haeckeliene, este d a t ă
uitării de mult. De ce ? Pentrucă s'a dovedit a fi fantezia
unui v i s : ea nu poate fi demonstrată experimental, precum
4
a recunoscut, deja de atunci, în răspunsul său, Dr. N. L e o n .
In primul rând, chimiştii n'au fost în stare, cu toate e x p e ­
rienţele încercate, să producă o singură celulă v i e : a ş a d a r
viaţa e altceva decât o simplă combinare de elemente chi-

1
G l a n d e l e m a m a r e la sexul masculin sunt o r g a n e d e p r e v e d e r e , cari la nevoie
pot funcţiona normal. C a z u r i e x i s t ă . Cf. o, c, t, III p , 873—874.
* D r . N. C . P a u l e s c u : o. c. t. III p . 8 7 5 .
3
D a r w i n nu a d m i t e a g e n e r a ţ i a s p o n t a n e e , ci i n t e r v e n ţ i a c r e a ţ i e i d i v i n e .
4
Cf, D r , N. C , P a u l e s c u : G e n e r a ţ i a s p o n t a n e e şi D a r w i n i s m u l , „Convorbiri
literare", M a r t i e şi M a i u 1904.
 m i c e ; în al doilea rând, nu s'a observat nici în natură
existenţa generaţiei spontanee: cercetările lui Pasteur au
dovedit în chip irevocabil temeinicia străvechiului a d e v ă r :
„omne vivum ex ovo" — , viaţa se naşte din viaţă, nu din
materie. Iar povestea „monerei" este un capitol comic din
istoria acestei ipoteze, c a r e a r a t ă numai setea cu c a r e susţi­
nătorii ei căutau „dovezi", fie ele şi neştiinţifice. T. Huxley
descoperi un mucus amorf marin, care fu numit „Bathybius
Haeckeli": materialiştii din toată lumea au săltat de bucurie
că, în sfârşit, generaţia spontanee e o realitate, d e v r e m e
c e „monera" se naşte p e fundurile mărilor şi astăzi. Dar
peste 10 ani, acelaş T. Huxley, confirmând cercetările lui
M i l n e - E d wards, mărturiseşte că „Bathybius" nu se naşte
din spuma apelor, ci este o excreţie a zoofitelor marine.
A ş a s'au îngropat, în ridicol, toate tablourile „moneriene"
filogenetice ale „marelui" vulgarizator d e ştiinţă proastă,
Haeckel. „ A z i — scria în 1904 Ch. Richet — nu este un
singur fiziologist c a r e ar îndrăsni să susţină ideia gene­
1
raţiei spontanee".
Materialul d e construcţie al fiinţei vii poate fi acelaş
cu materialul din care-s făcute şi lucrurile neînsufleţite.
Totuşi între ele se cască o prăpastie de netrecut: fiin­
ţele au viaţă, lucrurile sunt moarte. Viaţa nu e atribu­
tul materialului: materialul e simplu instrument în ma­
nile vieţii. Viaţa presupune o forţă care utilizează materia,
nu isvorăşte din ea. O statuie, ca materie, e identică cu
orice bloc de marmoră. Cine însă ar cuteza, fără a fi r i ­
dicol, să emită p ă r e r e a „savantă" că statuia s'a cioplit
s i n g u r ă ? E acolo geniul unui creator, care a dat duh
materialului amorf. A ş a e şi fiinţa v i e : armonia, coordo­
narea, autonomia, cu un cuvânt, finalitatea imanentă, a r a t ă
că ea nu e o întâmplătoare întâlnire de elemente chimice,
ci opera unui agent, c a r e a turnat viaţă într'o materie
moartă.
Dar să nu anticipăm. Căci materialiştii ne scot în faţă
alte „dovezi". E vorba acum d e analogiile vieţii: cristalele.
„Analogiile" însă sunt atât de superficiale, încât nu e ne-
1
Dr, N. C . P a u l e s c u : T r . d e P h . m é d . t. III p . 882 n. 2,
cesar să stăruim p r e a mult a s u p r a lor. Cristalele „cresc",
dar prin j u x t a p u n e r e : e o simplă adunare de celule iden­
tice ; finţa creşte prin intususcepţiune; e o asimilare, prin
care elementele mediului primesc pecetea vieţii. Cristalele
n'au nici o evoluţie: „cresc" până epuizează soluţia; fiinţa
vie creşte, se reproduce, îmbătrâneşte şi m o a r e : e o evo­
luţie cu scadenţă, deşi materialele care ar hrăni creşterea
indefinită nu lipsesc. Cristalele „se înmulţesc" prin jocul
forţelor moleculare : lângă cristalul introdus în soluţie a p a r
alţi cristali ş, a. m. d.; fiinţele unicelulare (ca şi cele
pluricelulare) se înmulţesc prin segmentarea celulei r e s ­
pective. Cristalele aparţin forţelor fizico-chimice, prin tot
mecanismul lor; viaţa nu poate fi subordonată acestor
forţe, pentru simplul motiv că e imposibil să identifici
1
fiinţa vie cu cadavrul e i .
In fine, un postulat „filosofic", care a apus de mult
ca un coşmar al g â n d i r i i : nu există în natură decât feno­
m e n e ce c a d sub simţuri; finalitatea nu poate fi pipăită
cu simţurile, — aşadar nu există. Ştiinţa şi filosof ia actuală
nu mai cunosc astfel de naivităţi: ele ştiu că simţurile nu
limitează existenţa, ci numai câmpul nostru de cunoaştere.
A nu recunoaşte ca valabil decât ceeace p e r c e p simţurile,
este nu numai o arbitrară limitare a domeniului de c e r ­
cetare, dar chiar negaţia ştiinţei. Intr'adevăr, ştiinţa e cu­
noaşterea prin cauze. Dar cauzalitatea nu c a d e sub sim­
ţuri: e o exigenţă a spiritului, ca şi finalitatea. Simţurile
p e r c e p numai succesiunea fenomenelor, nu şi raportul cauzal
ce le l e a g ă : aceasta e concluzia raţiunii, temeinicită p e
experienţă. Acelaş este cazul finalităţii. A nega cauza
finală pentru motivul că nu c a d e sub simţuri, este tot una
2
cu a nega şi cauza eficientă, adică a nega însăşi ştiinţa.
Finalitatea este însăşi evidenţa faptelor p e care viaţa ni le
pune la dispoziţie. Ştiinţa contimporană n'are nici o în­
doială în această p r i v i n ţ ă : „Existenţa ftnalităţii nu poate fi
negată: fiecare element p a r e să cunoască nevoile actuale
şi viitoare ale ansamblului şi se modifică după ele",.. „In

1
Dr. N. C . P a u l e s c u : o. c. t. III p . 8 8 0 , 8 9 2 .
2
D r . N. C . P a u l e s c u : o . c. t. I p, 1 5 ; t. III p. 8 7 9 .
toată istoria embrionului, ţesuturile se comportă ca şi cum
ar cunoaşte viitorul... Aceste fapte sunt o dată primară a
observaţiei, (pe care) nu le putem interpreta cu ajutorul
1
naivelor concepţii mecaniciste".
Finalitatea e caracterul specific al vieţii. A u r e c u -
noscut-o şi adepţii mecanicismului, cum e r a s. ex. Ch.
Richet: „Finalitatea tuturor instinctelor e un fapt incon­
testabil... Toate aceste mişcări complicate, minunat adaptate
la un scop, succedându-se cu o p r e v e d e r e profundă, nu
sunt nici cugetate, nici voite. Instinctul p a r e că arată o
inteligenţă superioară care previne pericolele, ghiceşte
viitorul, pregăteşte dinainte salvarea generaţiilor viitoare,
cu grija de a înlătura orice muncă nefolositoare şi a folosi
orice s f o r ţ a r e , . . Inteligenţa aceasta nu este în animalul
c a r e execută aceste acte, nici în strămoşii lui, căci nici
2
unul n'a cugetat vreodată la marele scop p e care-1 execută" :
e o finalitate inconştientă, o finalitate dată odată cu viaţa.
Materia brută d ă numai materialul, lemnele: scânteia
c a r e coboară focul vieţii în sânul materiei este altceva,
este de altundeva.
3. Darwinismul, — Finalitatea este aşadar caracteristica
vieţii; viaţa a r e specificitatea ei, c a r e o distinge de m a ­
teria brută. F ă c â n d abstracţie de origina vieţii, asupra
căreia vom reveni, se pune întrebarea: c a r e este cauza
finalităţii v i t a l e ? Nu există decât două ipoteze posibile:
finalitatea vitală este sau fortuită sau voită, un joc al ha­
3
zardului sau o creaţie a cuiva. D a r w i n i s m u l a dat im­
presia multă vreme, în anumite cercuri ştiinţifice, că a
descoperit explicaţia mecanică, fortuită a vieţii. Aceasta
este, între altele, pricina succesului p e c a r e 1-a înregistrat.
Ni-o spune un evoluţionist, botanistul De V r i e s : „înalta
valoare a teoriei selecţiunii lui Darwin se datoreşte, cum
toată lumea o recunoaşte, faptului că ea explică finalitatea
naturii organice cu ajutorul principiilor pur materiale, fără
mijlocirea nici unei teorii teleologice. Pentru aceasta, teoria

1
A l e x i s C a r r e l : O m u l , fiinţa n e c u n o s c u t ă . B u c u r e ş t i 1938 p . 2 0 8 .
2
Cf. D r , N. C , P a u l e s c u ! o, c, t. III, p . 869 n, 2.
3
Critica darwinismului este critica întregului evoluţionism biologic.
^descendenţii trebuie să fie azi (1901) în mod general a c c e p ­
1
tată". Numai că ştiinţa nu cunoaşte astfel de obligaţii;
pe ea o interesează nu excluderea teleologiei, ci adevărul.
Este adevărat că finalitatea vieţii poate fi explicată prin
d a r w i n i s m ? — Iată întrebarea capitală, a cărei desbatere
s'a terminat în defavoarea transformismului...
Dacă darwinismul e verificat experimental, desigur
trebuie să fie a c c e p t at : e o teorie ştiinţifică; dacă nu e
verificat experimental, dar nici nu e în contrazicere cu
fapte bine stabilite, el poate fi acceptat: e o ipoteză cu un
o a r e c a r e grad de probabilitate; dar d a c ă nu e verificat
experimental şi e în contrazicere cu fapte evidente, dar­
winismul nu trebuie şi nu poate fi admis în ştiinţă. Acestea
sunt criteriile de judecare a oricărei ipoteze cu aparenţe
ştiinţifice.
Ce susţine darwinismul? — Că există o selecţiune n a ­
turală, datorită căreia supravieţuesc numai fiinţele cu or­
ganisme mai utile, deplin a d a p t a t e : ea este motorul evo­
luţiei dela cea dintâi vieţuitoare până la om. Cari sunt
factorii principali ai selecţiunii n a t u r a l e ? — Variabilitatea,
ereditatea şi lupta pentru existenţă. Variabilitatea e posi­
bilitatea schimbării caracterelor biologice: indivizii din
aceeaş specie nu sunt identici, au anumite particularităţi
distinctive. Transformismuî susţine că variabilitatea e ne­
limitată: toate caracterele speciei sunt supuse schimbării.
Ereditatea transmite aceste schimbări la urmaşi. In
felul acesta, dintr'un individ cu o anumită particularitate,
se formează grupuri d e astfel de indivizi. S. ex. din în­
tâmplare, într'o turmă, s'au născut nişte miei cu picioarele
scurte. Particularitatea aceasta, transmisă ereditar, a dat
naştere la rasa anconă. Darwinismul susţine că transmi­
siunea ereditară e nelimitată: se moştenesc toate particula­
rităţile părinţilor.
P e temeiul variabilităţii şi eredităţii, lupta pentru
existenţă realizează selecţiunea naturală. In ce constă lupta
pentru existenţă? E lupta pentru cucerirea mijloacelor d e
trai. Pricina ei e disproporţia dintre germenii vieţii şi

1
Cf. D r . N. C . P a u l e s c u i o. c, t. III, p . 9 0 2 a , I .
posibilităţile d e hrană pe c a r e natura le pune la d i s p o ­
ziţie. Din cauza aceasta, viaţa e o continuă luptă cu con-
diţiunile mediului, cu fiinţele din aceeaş specie, cu p a r a ­
ziţii, cu animalele de p r a d ă etc. Biruitoare vor fi desigur
fiinţele cele mai adaptate, cari au o particularitate în plus„
mai utilă în împrejurările respective. S . ex. într'o insulă
bătută de vânturi, insectele cu aripi lungi dispar în mod
fatal: rămân numai insectele cari din întâmplare a v e a u
aripi scurte. Acesta este efectul mecanic al variabilităţii,.
eredităţii şi luptei pentru existenţă. In felul acesta „fiinţele
vii ajung să nu aibă decât (numai) caractere utile...: toate
acţiunile şi fenomenele vitale par să se împlinească în v e ­
d e r e a unui scop imanent. Finalitatea vitală nu este, deci,
o finalitate p r o p r i u zisă, adică voită, concepută, ci numai
1
o aparenţă de finalitate, c a r e se datoreşte hazardului".
A c e a s t a este concluzia darwinismului.
S ă observăm, înainte de a cântări valoarea ştiinţifică
a transformismului, că factorii mecanici externi nu sunt s u ­
ficienţi s p r e a explica „evoluţia" şi că însăşi lupta pentru
existenţă presupune, ca necesar, un agent imanent al fina­
lităţii vitale. Intr'adevăr, perfecţiunea unui organism nu se-
măsoară numai d u p ă numărul şi diferenţierea organelor
utile: o fiinţă vie e cu atât mai perfectă cu cât funcţiunile
şi organele sunt mai bine centralizate, părţile mai bine s u b ­
ordonate întregului, forţele mai bine coordonate. V i e ţ u ­
itoarele, în perspectiva datwinistă, sunt ca nişte cetăţi în­
grădite cu ziduri, a p ă r a t e de o armată bine utilată. Dar
la ce-i folosesc toate zidurile şi toate armele dacă n'are
unitate de c o m a n d ă ? L a ce folosesc toate organele d a c ă
n'au nici un centru de unitate ? C a r e este agentul prin care,
asaltată din toate părţile, fiinţa vie totuşi îşi coordonează
mişcările, îşi asociază acţiunile, se adaptează împrejurărilor
şi perpetuează viaţa peste toate adversităţile? C a r e este
agentul finalităţii imanente ce reiese din r a p o r t a r e a părţilor
la tot ? — Iată ceeace uită să ne spună darwinismul. C a u ­
zele modificării organismului nu sunt atât în agenţii e x t e ­
riori mecanici, cât mai ales în însăşi forţa imanentă o r i ­
c ă r e i fiinţe vii.
1
D r . N. C . P a u l e s c u ; o . c. t, III, p, 9 0 1 - 9 0 2 .
 Dar chiar şi lupta pentru existenţă mărturiseşte despre
a c e a s t a : ea se bazează p e voinţa de a trăi a fiinţelor vii.
„Lupta pentru existenţă nu e impusă indivizilor din afară,
ci e propria lor voie de a o d a ; şi fără această voinţă^
fără voinţa de conservare şi manifestare a vieţii proprii,
de procreaţiune şi conservare a urmaşilor, natural, n'ar fi
nicăiri vorba de o luptă pentru existenţă. Şi anume,,
această voinţă de a trăi este condiţia absolut primitivă
pusă de această teorie: ea nu poate deriva din selecţiunea
1
naturală", E a este manifestarea unui agent lăuntric, purtător
2
al finalităţii vitale.
Explicaţia mecanicistă este unilaterală şi nesatisfăcă­
t o a r e : dacă va fi existând o evoluţie a vieţii, ea nu p o a t e
fi consecinţa factorilor mecanici, cât mai ales a unui agent
imanent fiinţei vii, p e care r ă m â n e să-1 definim. Şi aceasta
nu mai este tot una cu darwinismul. Drumul se adaptează
accidentelor terenului: de aici nu rezultă că aceste acci­
dente sunt cauza drumului sau că ele i-ar fi dat direcţia»
Tot aşa forţele exterioare influinţează viaţa, dar nu ele
îi dau sensul şi direcţia: nu ele sunt cauza vieţii şi a
3
evoluţiei,
Vremea este dar să ne ocupăm mai amănunţit de v a ­
loarea ştiinţifică a transformismului, privit în angrenajul.
argumentelor p e cari se sprijină: există sau nu există evo­
luţie ? e adevărat sau nu e adevărat că speciile se trans­
formă ? — Sunt întrebări de un interes ştiinţific netăgăduit.
Când darwinismul ar fi o teorie ştiinţifică? — Dacă ar
fi verificată experimental, adică dacă s'ar constata sau s'ar
realiza, astăzi, transformarea unei specii în alta. Până acum,
această dovadă experimentală nu s'a făcut. A ş a d a r trans-
formismul (evoluţionismul) nu poate fi o teorie valabilă în
ştiinţă.
Este cel puţin o ipoteză admisibilă ? — Pentru aceasta,
trebuie să nu fie în contradicţie cu fapte bine stabilite,
1
F r , P a u l s e n : I n t r o d u c e r e în F i l o s o f i c B u c u r e ş t i 1920, p . 2 2 0 — 2 2 1 .
2
„Variabilitatea c a r a c t e r e l o r şi e r e d i t a t e a p r e s u p u n e existenţa prealabilă a
unei o r g a n i z ă r i p r i m o r d i a l e şi a r e p r o d u c ţ i e i , a c ă r o r finalitate i n c o n t e s t a b i l ă r ă m â n e
n e e x p l i c a t ă " , D r , N. C . P a u l e s c u : o. c , t. III, p . 9 0 2 .
3
C o m p a r a ţ i a e s t e a filosofului f r a n c e z H , B e r g s o n ,
C e r c e t a r e a factorilor mecanici ai evoluţiei va lămuri şi v a ­
l o a r e a ipotetică a darwinismului (şi a evoluţionismului)..,
Variabilitatea există, e un fapt; dar ea nu este fără
g r a n i ţ e : puterea ei se extinde numai în limitele speciei.
Intr'adevăr, alături de particularităţile individuale variabile,
există anumite caractere specifice, cari definesc specia.
Caracterele individuale, nespecifice, sunt supuse variabili-
tăţii; astfel se nasc, în cadrul speciei, diferitele rase. Dar
schimbarea caracterelor specifice sub presiunea mediului
nu naşte specii noui, ci a r e drept rezultat stingerea speciei.
Ereditatea va clarifica mai deplin aceste limite ale
variabilităţii. Limitele transmisiunii ereditare se lovesc de
aceleaşi caractere specifice, prin modificarea c ă r o r a ar fi
posibilă transformarea unei specii într'o altă specie. T r a n s ­
miterea variaţiilor individuale, nespecifice, este origina
raselor. Dar variaţiunile specifice? — A c e l e a dau naştere
la hibrizi. Rasele produse în cadrul speciei, mărturisesc
despre existenţa variabilităţii şi a eredităţii; hibrizii, reieşiţi
din încrucişarea a două specii deosebite, mărturisesc despre
limitele fireşti ale variabilităţii şi eredităţii. Ce sunt hi­
b r i z i i ? — Indivizi ieşiţi din specii deosebite, cari sunt
sterili sau, dacă se reproduc, în câteva generaţii se întorc
l a speciile paterne. S. ex. catârul e steril: nu poate în­
temeia o specie n o u ă ; ovicaprele (capră + oaie) sunt fecunde,
d a r se întorc la speciile din c a r e s'au născut. De a c e e a
n u s'a putut produce nici o specie nouă din speciile exi­
stente, cu toate cercetările şi experienţele ce s'au încercat:
specia, cu caracterele ei specifice, constituie ţărmul de care
se isbesc valurile nestatornice ale variabilităţii şi eredităţii,
fără a putea vreodată muta hotarul. Darwinismul a fost
pripit în generalizări: a văzut numai mişcarea şi a trecut
cu v e d e r e a permanenţa. E l a uitat că fără permanenţă nu
poate exista mişcare.
Nici a d a p t a r e a la mediu nu e nelimitată. Când mediul
forţează fiinţa vie să se a d a p t e z e prin modificarea c a r a c ­
terelor specifice, a d a p t a r e a aceasta este moarte. Astfel se
explică de ce niciodată o specie nu s'a transformat în altă
specie, dar sunt destule specii cari a u dispărut din pricina
condiţiunilor mediului: a d a p t a r e a însăşi nu e valabilă decât
în limitele speciei, pentru caracterele nespecifice; schim­
b a r e a caracterelor specifice este moarte. S. ex. Mucor
mucedocitat de Dr. N. Leon — suferă într'adevăr modi­
ficări importante sub influinţa mediului; d a r ; a) dacă se
menţin condiţiunile schimbate ale mediului, se stinge, nu
mai lasă urmaşi; b) d a c ă revin vechile condiţii, trăeşte şi
se întoarce la forma ei originară.
Aşadar, darwinismul a extins factorii de c r e a r e a ra­
selor şi asupra speciilor, Darwin a crezut că precum se
produc rasele, prin variabilitate şi ereditate, tot aşa se pot
transforma şi speciile. Saltul acesta, dela rase la specii,
nejustificat de niciun fapt de observaţie, p e lângă că nu e
verificat experimental, e în contrazicere cu fapte precise
şi neîndoelnice: e un salt imaginar,
Concluzia: „Ipoteza darwinistă, nefiind probată şi fiind
în contrazicere cu fapte bine stabilite, suntem obligaţi s'o
1
respingem ca antiştiinţifică".
Ce devine „lupta pentru existenţă", în cadrul acestor
realităţi? — „Lupta contra cauzelor de degenerare şi de
d e g r a d a r e a speciilor, contra cauzelor de alterare a tipului
specific". E firesc: nu hibrizii vor domina, vor depăşi p e
indivizii cu caracterele specifice neschimbate, ci invers.
U n individ e cu atât mai bine desvoltat şi mai bine p r e ­
gătit de luptă, cu cât este mai apropiat de imaginea ple­
nară a speciei sale şi e cu atât mai slab cu cât se d e p ă r ­
tează de stâlpii de susţinere ai speciei. A c e a s t a e o obser­
vaţie comună. „Selecţionarea sexuală", de care s'a făcut
atâta vâlvă, este o concurenţă din c a r e iese biruitor celce
reprezintă mai deplin chipul ideal al speciei: reproducţia
este o funcţie de perpetuare a speciei, nu de transformare
a ei în altă specie. De aceea ea caută tipul plenar al spe­
ciei, nu tipurile ei periferice. „Astfel selecţiunea sexuală,
ca şi selecţiunea naturală, au drept scop şi drept efect
conservarea purităţii tipului specific, iar nu transformarea
2
speciilor, d u p ă cum pretinde Darwin". Aceasta e con-

1
Dr. N. C , P a u l e s c u ; „ G e n e r a ţ i a S p o n t a n e e " ş i „ D a r w i n i s m u l " , î n f a t a me­
t o d e i e x p e r i m e n t a t e . B u c u r e ş t i 1 9 0 2 , p , 14.
2
D r , N . C . P a u l e s c u : o. c, p . 17.
cluzia observaţiei ştiinţifice: ea exclude transformismul din
rândul ipotezelor valabile în biologie.
Totuşi, să ne oprim, în treacăt, şi la „dovezile" indi­
recte ale darwinismului.
Paleontologia arată apariţia succesivă (în timp) a s p e ­
ciilor. Aceasta însă nu poate dovedi transformarea speciilor,
cum cred darwiniştii, căci d a c ă derivaţia implică succe­
siunea, succesiunea nu implică în chip necesar d e r i v a ţ i a :
există şi alte posibilităţi explicative. Raţionamentul „post
hoc, ergo propter hoc" este o sofisma. In acest sens, chiar
d a c ă s'ar descoperi în scoarţa pământului aşa numitele
„specii intermediare", n'ar constitui un argument pentru
transíormism: singură verificarea experimentală este v a l a ­
bilă. Aceasta însă contrazice ipoteza darwinistă.
Anatomia comparată arată asemănarea dintre o r g a ­
nismele diferitelor specii. Nici aceasta nu e d o v a d a d e s ­
cendenţii; pentrucă, dacă derivaţia implică homologia or­
ganelor, homología nu implică, în chip necesar, d e r i v a ţ i a :
ea poate fi şi reflexul unui plan, unitar şi armonic. P â n ă
la verificarea experimentală a transformismului, anatomia
comparată nu-i poate servi de argument.
Embriología — ontogenia repetă filogenia — este în
aceeaş situaţie: d a c ă descendenţa implică asemănarea, a s e ­
mănarea nu implică, cu necesitate, descendenţa. De altfel
„legea" embriológica haeckeliană este falsă: a) evoluţia em­
brionului nu repetă arborele filogenetic, ci se aseamănă
numai cu stările embrionare respective (cf. un plan unitar
şi armonic); b) Haeckel, formulatorul „legii", a fost prins
cu o mică excrocheríe: a publicat, ca „dovadă", clişeul
aceluiaş embrion de trei ori, prezentându-1 ca forme a trei
specii diferite.
Argumentele indirecte nu pot a v e a valabilitate, de
vreme ce transformismul nu e dovedit experimental.
Ne-au mai rămas câteva „dovezi" aduse în discuţie
d e prof. N. Leon şi D. Voinov, în polemica lor cu Paulescu.
1
1. „Speciile — zic ei — nu au o valoare a b s o l u t ă " :

1
Dr, N. C . P a u l e s c u ; G e n . s p o n t . şi D a r w i n i s m u l . R ă s p u n s . B u c . 1904 p . 19.
sunt „o p u r ă creaţie mintală". D o v a d ă : adesea naturaliştii
n u sunt de acord a s u p r a speciilor.
A c e a s t a nu e o dovadă împotriva existenţii reale a
speciilor, ci mărturiseşte numai că naturaliştii n'au ajuns
încă să identifice precis toate speciile existente. S p e c i a
însă e x i s t ă : ea e un fapt. „Când zicem că speciile... nu
s e transformă unele în altele, aceasta însemnează: — obser­
vaţia arată că fiinţele cari, prin abstracţie şi generalizare,
dau noţiunea de specie (A), nu-şi modifică astfel c a r a c ­
terele ca să devină identice cu fiinţele cari, prin abstracţie
1
şi generalizare, ne dau noţiunea d e altă specie (B)".
2. Paulescu întrebase: d e ce dela începutul perioadei
istorice p â n ă azi — circa 6000 ani — nu s'au constatat
transformări d e specii, cum ar fi fost n o r m a l ? N. Leon
r ă s p u n d e : e nevoie pentru aceasta nu d e mii, ci de mi­
lioane de ani. Răspunsul este tipic pentru argumentele
fanteziste ale darwinismului, care n'au nici o legătură cu
ştiinţa. Darwin credea că sunt suficiente pentru transfor­
m a r e a unei specii 1000—10.000 generaţii. Cum speciile
cari se reproduc anual nu s'au transformat în 6000 de ge­
neraţii? — Fiinţele unicelulare se înmulţesc r e p e d e şi sunt
foarte sensibile la schimbările mediului. S. ex. baccillus
ramosus a r e 1000 generaţii în 41 zile —, 10.000 generaţii
în 416 zile. Experienţele ce s'au făcut cu ele, n'au dus
la nici un rezultat: transformismul n'a putut fi verificat.
Aici, mai au vreun preţ „milioanele" de a n i ?
2
3. „Dovezile" prof, D. V o i n o v : organele rudimen­
tare, organele atavistice şi mutaţiunile lui De Vries.
Organele rudimentare: Din faptul că un organ e des-
voltat în specia A şi atrofiat în specia B , se conchide că
B derivă din A . R ă s p u n s : d a c ă derivaţia implică oarecum
homologia organelor, p r e c u m şi hipertrofia şi atrofia lor,
homologia, hipertrofia şi atrofia organelor nu implică câtuşi
de puţin descendenţa. A m văzut, mai înainte, sensul atro-

1
D r . N. C, P a u l e s c u : T r a n s f o r m i s m o r i P a u l i s m . R ă s p u n s u l dlui D . Voinov.
B u c u r e ş t i , 1907 p. 5.
2
D r . N. C. P a u l e s c u ; „Dovezi" nevalabile. R ă s p u n s la r ă s p u n s u l dlui D .
Voinov, B u c u r e ş t i , 1908.
fiei şi hipertrofiei, fără a a p e l a la transformism : ea e d o ­
v a d a unei finalităţi imanente de netăgăduit.
Organele atavistice sunt organe multiplicate, sau c a
desvoltarea necomplectă, uneori e x a g e r a t ă ; câte odată lip­
sesc cu totul. S. ex. microcefalia, mulţimea glandelor m a -
mare etc. Sunt cazuri r a r e . E x p l i c a r e a lor nu e în ata­
vism, în transformism: ele „rezultă din acţiunea asupra
embrionului a unor agenţi morbifici" ; sunt aşadar cazuri
patologice, anomalii individuale.
Mutaţiunile lui De Vries nu sunt dovezi în favoarea
transformismului, pentru simplul motiv că prin ele b o t a ­
nistul olandez n'a obţinut specii noui, ci numai r a s e noui :
9 r a s e necunoscute d e Oenothera, nu 9 specii noi.
Concluzii: a) Transformismul nu e teorie ştiinţifică,
pentrucă nu e dovedit experimental ; b) Transformismul nu
e nici ipoteză ştiinţifică, pentrucă e în contrazicere cu fapte
bine stabilite; c) C e e s t e ? „Este o doctrină falsă, care
trebue exclusă din ştiinţă". Profesorul N. Paulescu a avut
d r e p t a t e : astăzi darwinismul este o piesă de m u z e u ; a i
impresia clară că, tratând d e s p r e perspectivele lui ipote­
tice, vorbeşti despre cineva c a r e a murit...
C a r e este ipoteza p e c a r e o admite P a u l e s c u ? I a t ă
răspunsul: — „ D a t fiind faptul bine stabilit că nu s'a o b ­
servat în natură nici un caz de transformare a unei specii
în alta şi considerând că ipoteza transformării speciilor
este în contrazicere cu fapte bine stabilite, în numele m e -
todei experimentale şi p â n ă la p r o b a contrarie evidentă,
admitem imutabilitatea speciilor şi a d e r ă m sentinţei lui
L i n n é : Tot numeramus species quot a b initio creavit infi­
1
nitum E n s ! " . Ipoteza aceasta, verificată experimental ş i
logic admisibilă, câştigă teren şi în filosofie: e „ipoteza
2
quantelor biotice". Zările ei, înmuiate în taina veşniciei,
deschid perspective d e lumină gândirii umane.
4. Ipoteza „suflet — Dumnezeu". — C e e a c e ne inte­
resează în această prezentare nu este legea de desfăşurare
a vieţii — problema aceasta a fost pusă numai accidental —
1
D r . N. C. P a u l e s c u : G e n , s p o n t . ş i D a r w . f a ţ ă c u m e t o d a e x p e r i m , , p, 21„
2
Cf, P . P . l o n e s c u : O n t o l o g i a u m a n ă şi c u n o a ş t e r e a . B u c , 1 9 3 9 p . 2 2 — 3 4 .
ci specificitatea vieţii. In această privinţă, ştiinţa contim­
porană — fie că admite, fie că nu admite imutabilitatea
speciilor — confirmă întru totul cercetările şi concluziile
ştiinţifice ale marelui fiziolog român. Finalitatea imanentă,,
ce caracterizează viaţa, e un dat al observaţiei; ea nu
poate fi explicată numai prin acţiunea mecanică a forţelor
fizico-chimice, ea nu e rezultatul, hazardului cum susţi­
neau darwiniştii, ci manifestarea unei puteri lăuntrice, care
diferenţiază fiinţa vie de cadavrul ei. Această putere l ă ­
untrică, de unitate şi coordonare, agent al finalităţii ima­
nente, principiu formativ al fiinţei vii, care d ă viaţă m a ­
teriei, Paulescu o numeşte suflet (psihic). E l nu cade sub
simţuri, nu e nici materie, nici e n e r g i e ; e imaterial. Ca
agent al finalităţii vitale, este imanent şi unic pentru fie­
care fiinţă: aceasta reiese din unitatea şi coordonarea feno­
menelor vitale spre utilitatea organismului respectiv.
Concluzie: fiecare fiinţă a r e un singur agent imanent
şi imaterial al finalităţii vitale, principiu d e viaţă, pe c a r e
îl numim suflet. A c e a s t a ca rezultat al faptelor aduse în
discuţie şi ca o consecinţă a neputinţii mecanicismului d e
a explica specificitatea vieţii.
L a a c e e a ş concluzie ajungem pe cale ipotetică, prin
analogie. Materialiştii au căutat analogiile existente între
materia vie şi materia b r u t ă ; ei însă n'au putut găsi şi
explica specificitatea vieţii. Fiinţa vie a r e mult mai multe
analogii s. ex. cu o maşină, decât cu un cristal. „Organele"
maşinii (morfologie) şi funcţiunile ei (fiziologie) sunt făcute
şi se împlinesc după şi pentru un plan prestabilit. Ingi­
nerul c a r e a conceput planul, e cauza p r i m ă ; mecanicul
care o construeşte şi o conduce, potrivit planului, este
cauza imediată a „finalităţii organelor" maşinii. In chip
analogic, fiinţa vie „trebuie să aibă un agent constructor
şi conducător, c a r e construeşte organele trupul iii d u p ă un
plan prestabilit şi prezidează la funcţionarea lor, îndrep-
tându-le s p r e un scop determinat. Acest agent (sufletul) e
cauza imediată a finalităţii morfologice şi fiziologice": el
execută planul voii lui Dumnezeu, „inginerul" vieţii. De
aceea legile vieţii, instinctele s. ex., se zic „legi divine":
sufletul e receptacolul şi agentul lor imanent.
 Ipoteza sufletului, ca principiu al vieţii, poate fi a d ­
misă în ştiinţă: a) pentrucă ea explică, într'un mod satis­
făcător, specificitatea fiinţei vii, finalitatea imanentă; b)
pentrucă nu e în contrazicere cu nici o observaţie ştiinţi­
fică. „Sufletul este acela c a r e regulează diviziunea celu­
lelor, diferenţierea şi aranjarea lor d u p ă un plan p r e s t a ­
bilit, în v e d e r e a formării organelor cu funcţiuni speciale,
<:are nu funcţionează decât mai târziu. Sufletul e acela
c a r e prezidează la evoluţia fiinţei şi-i împlineşte r e p r o ­
ducţia. Lipsa lui... este moarte, adică o p r i r e a definitivă a
evoluţiei şi s u p r i m a r e a finalităţii vitale... Tot sufletul coor­
d o n e a z ă fenomenele vitale de nutriţie şi relaţie în vederea
unui scop util. E l e... agentul minunilor p e cari le-am
1
studiat sub numele d e instincte". Prezenţa lui la cârma
vieţii, lămureşte deplin insuccesul mecanicist, falimentul
generaţiei spontanee şi falsitatea darwinismului,
Desigur acestea sunt primele dibuiri ale biologiei întru
definirea principiului vital: mai sunt atâtea şi atâtea p r o ­
bleme nedeslegate, a căror rezolvare aparţine viitorului.
Important e că, prin aceasta, biologia nu mai e o simplă
a n e x ă a chimiei organice, ci ştiinţa vieţii: păşeşte p e c ă r ă ­
rile p e care se deschid adevăratele orizonturi ale vieţii.
Importanţa crucială a acestei orientări spre specificitatea
vieţii o releva încă în 1924 biologul F r a s e r Harris, ca o
luminoasă poartă spre a d e v ă r : „Unul din faptele cele mai
importante din lumea biologiei, este în acest moment, ideea
ce se formează despre aspectul nematerial al organismului
viu. Materialismul extrem al lui Huxley nu mai e doctrina
nici unora din ceice conduc gândirea biologică. Astăzi psi­
hicul a fost aşezat la locul lui în lanţul cauzelor şi efec­
2
telor vitale". Este ceeace confirmă şi marele savant a m e ­
rican Aiexis Carrel, în cartea sa de răsunet universal: „Omul,
fiinţă necunoscută" (1938), c a r e e o magistrală sinteză a
ştiinţei contimporane.
Profesorul Nicolae Paulescu, ca un premergător ilu­
minat al acestei biruinţi, a v e a dreptate să mărturisească :

1 D r . N. C . P a u l e s c u : T r , d e P h y s . M é d . t. III, p, 2 8 9 .
2
C f . T h . M o r e a u x : L e s confíns d e la S c i e n c e et d e l a F o i , P a r i s 1925 t, I, p . 115.
^Sunt tot atât de sigur de existenţa sufletului, ca de ori­
care alt adevăr stabilit de ştiinţa experimentală". Nu o c r e ­
dinţă ipotetică, ci o convingere clară, temeinicită p e a r g u ­
mente şi i a p t e deplin verificate.
Sufletul însă e numai constructor şi călăuzitor: r e c e p -
tacol activ. El execută, inconştient, un plan dat în fiinţa
lui. Individul „se supune unui consemn... la c a r e s'au
supus şi părinţii lui de când specia există" ; el nu cunoaşte
scopul actelor sale, nu şi-a conceput singur planul. „Ingi­
nerul" care a întocmit planul şi 1-a infuzat în organism, „ l e ­
giuitorul" c a r e a determinat legile vieţii, ca şi ale materiei
brute, este cauza primă a finalităţii vitale, Dumnezeu.
Dumnezeu este s u p r e m a concluzie a biologiei. Căci
d a c ă viaţa e un domeniu a p a r t e în armonia cosmosului,
dacă ea a r e un început şi nu s'a zămislit spontan din ma­
teria brută, ştiinţa — c a r e e cunoaşterea prin cauze — a r e
dreptul să se întrebe: c a r e este cauza vieţii ? E x c l u s ă fiind
generaţia spontanee, rămâne singura ipoteză v a l a b i l ă : viaţa
a fost creată de Dumnezeu. Germenele ei a fost semănat
în primele e r e ale pământului de voinţa lui Dumnezeu:
— El a zis şi s'a făcut; El a poruncit pământului să p r o ­
ducă viaţa — şi aşa a fost.
Biologia nu se opreşte aici, la postularea existenţii lui
Dumnezeu, cauza primă şi originară a vieţii; ea precizează
mai d e a p r o a p e — întru cât se poate preciza — noţiunea
cauzei c r e a t o a r e :
1. Cauza primă, care a creat sufletul imaterial, t r e -
bue să fie imaterială;
2. Cauza primă este unică: unitatea, armonia, planul
ce există în natura vie mărturiseşte despre un singur C r e a t o r ;
3. Cauza primă e înţeleaptă (spiritualitate): aceasta
reiese din minunata orânduire şi armonie a vieţii pe care
a făcut-o.
Concluzie: „ Viaţa este efectul a două cauze imateriale ;
una, cauza secundă sau sufletul, unic pentru fiecare fiinţă
vie; alta, cauza primă sau Dumnezeu, unic pentru totali­
tatea fiinţelor vii".
Concluzia aceasta o confirmă, alături de experienţa
ştiinţifică, o impresionantă culegere de mărturii, ce înco-
6
ronează „Fiziologia medicală": sunt peste 60 de savanţi*
creatori de epocă în ştiinţă — nu simpli compilatori s a u
vulgarizatori mediocrii — , pentru cari Dumnezeu e „o no­
1
ţiune fundamentală, fără care ştiinţa cade in absurd". Nu-i
putem cita p e toţi: astronomi (Kepler, Copernic, Galileu,.
Newton, Herschel, L a p l a c e , L e Verrier, F a y e ş, a.), m a t e ­
maticieni (Euler, Couchy, Hermite ş. a.), fondatorii chimiei
moderne (Lavoisier, Berzelius, Berthelot, G a y - L u s s a c , J . B»
Dumas, Liebig, Chevreul, Wurtz ş. a,), fondatorii fizicei
moderne (Reaumur, Volta, F a r a d a y , A m p è r e , Fresnel, J . B ,
Biot, Robert Mayer, Maxwell, William Thompson ş. a.),
creatorii ştiinţelor naturale moderne (Buffon, Linné, Cuvièr,
Agassiz, Quatrefages, D e Blainville, D e Bonnard, Hauy*
Etienne şi Isidore Geoffroy, Saint—Hilaire, Cruveilhier,
Milne E d w a r d s , Flourens, Pasteur, Claude Bernard, L a n c e -
r e u x ş. a.). Ne mărginim dar la aceste puţine mărturii*
celelalte le va găsi cititorul la locul indicat,
Jurien de la Gravière (Preşedinte al Academiei d e
ştiinţe din Paris 1886): Botanica „este o ştiinţă care se
mulţumeşte a admira pe Creator în operele Sale" ;
J. Cruveilhier (Prof, de Anatomie la F a c , de med. Paris) :
„ L a v e d e r e a acestei minunate organizări (e vorba d e
corpul omenesc) unde totul a fost prevăzut, coordonat cu
o înţelepciune infinită, care anatomist nu e tentat să strige,
cu Gallien, că o carte de anatomie e cel mai frumos imn
care s'a dat omului a-l cânta în cinstea Creatorului" ;
A. Milne-Edwards (Prof, de Zoologie, membru al A c a ­
demiei de ştiinţe): „ T r e b u i e să ne mirăm că în faţa unor
fapte atât de semnificative şi atât de numeroase, pot să s e
mai găsească oameni c a r e ar susţine că minunăţiile naturii
sunt simple efecte ale hazardului sau consecinţe forţate a l e
proprietăţilor generale ale materiei.,. Aceste ipoteze d e ­
şarte, sau mai bine zis aceste aberaţiuni ale spiritului nu­
mite uneori ştiinţă pozitivă, sunt respinse de adevărata ştiinţă ;
şi azi, ca şi în timpul lui Reaumur, Linné, Cuvier şi a altor
oameni de geniu, naturalista nu pot înţelege fenomenele ce
le observă, decât atribuind operele creaţiunii acţiunii unui
Creator";
» Cf. D r . N , C . P a u l e s c u ; T r , d e P h , m é d , t. III, p . 9 1 8 — 9 2 4 .
 Claude Bernard (fondatorul Fiziologiei şi Medicinei
experimentale; membru al A c a d . franceze şi al Acad. d e
ştiinţe — cel mai m a r e spirit ştiinţific al veacului trecut):
„In realitate, noi nu asistăm la geneza nici unei fiinţe;
vedem numai o continuare periodică (reproducţia). Raţiunea
acestei creaţiuni aparente nu e în prezent, ci în trecut, la
origină. Noi n'o găsim în cauzele secunde sau actuale;,,, o
găsim în cauza primă" (E argumentaţia lui Paulescu);
L. Pasteur (creatorul Chimiei biologice şi al Micro­
biologici ; Membru al Acad. franceze şi al Acad. de ştiinţe):
„Noţiunea şi respectul de Dumnezeu ajung la mintea mea
p e căi tot atât de sigure, ca acelea cari ne conduc la a d e ­
văruri d e ordin fizic". „Fericit acela c a r e poartă în el un
Dumnezeu, un ideal d e frumuseţe şi i se supune... (In El)
sunt isvoarele vii ale marilor gânduri şi marilor acţiuni.
Totul se luminează cu reflexele infinitului,.. Mă întreb: în
numele cărei descoperiri filosofice sau ştiinţifice se pot
smulge aceste înalte preocupări din sufletul omenesc; ele
îmi par de esenţă veşnică, pentrucă misterul care îmbracă
universul... e el însuşi veşnic prin natura sa"...
Viaţa, cu toate splendorile ei, este un imn închinat
Creatorului. Ştiinţa vieţii, cu toate luminile ei, este o
punte de lumină către Dumnezeu; oamenii de ştiinţă, cari
desvăluie uimiţi taina minunată a vieţii, au gândul înves­
mântat în aureola credinţii: ei ştiu că viaţa nu e zămislită
din negurile hazardului, nici produsă de experimentul
ştiinţific, ci e creată de Dumnezeu, Ştiinţa descopere ceeace
a creat Dumnezeu: ea nu crează, ci luminează. „A demonstra
existenţa unei cauze prime a vieţii, imaterială, unică şi in-
finit-înţeleaptă: iată limita sublimă la care ajunge fiziologia.
Această cauză primă este Dumnezeu. Omul de ştiinţă nu
se poate deci mulţumi să z i c ă : Credo in Deum. El trebue
1
să afirme: Scio Deum esse".

Desigur credinţa în Dumnezeu — scio Deum esse — o

pot mărturisi şi ceice îmbrăţişează evoluţionismul şi ceice
combat psihicul animal, susţinând mecanicismul: ea nu e
legată numai de perspectiva ştiinţifică paulesciană. In p r e -
1
D r . N, C , P a u l e s c u : T r , d e P h y s . m e d , t, III, p , 916.
zent, e adevărat, biologia păşeşte p e urmele doctrinei lui
Paulescu: ea însă se supune din raţiuni pur ştiinţifice, nu
pentrucă aşa ar cere afirmarea credinţii în Dumnezeu,
Ortodoxia nu impune nimănui o anumită concepţie d e s p r e
viaţă (viaţa animală) sau o anumită cosmogonie: ea n'a con­
damnat, nici n'a ars pe rug pe nimeni pentru convingerile
lui ştiinţifice. E a lasă ştiinţa să păşească liber s p r e zările
adevărului creatural. D e c e ? Pentrucă e sigură, că ori­
care ar fi acel adevăr, el mărturiseşte, ca reflex, despre
existenţa Adevărului divin: „ C e r i u r i l e spun mărirea lui
Dumnezeu".,., este certitudinea care lasă libere ştiinţei căile
cercetării, căci raţiunea obiectivă nu poate descoperi în
natură decât ceeace Dumnezeu a pus într'ânsa. De aceea,
zic, chiar şi ipoteza evoluţionistă, a cărei combatere ştiin­
ţifică am expus-o rezumativ, nu întunecă orizonturile p e
cari ştiinţa le deschide s p r e zările Dumnezeirii, cum ar
vrea să ne convingă anumiţi „vulgarizatori" de mediocră
imaginaţie. D o v a d ă sunt mărturiile lui Lamarck şi Darwin,
stâlpii de reazim ai evoluţionismului, pe cari le citează
Paulescu: Lamarck, care admitea generaţia spontanee, afirma
în Dumnezeu p e Autorul şi Legiuitorul naturii; Darwin,
c a r e nu admitea generaţia spontanee, vedea în Dumnezeu
cauza primă a vieţii şi a universului. ,,Eu admit, zice
Darwin, că într'adevăr toate fiinţele organizate, cari au
trăit p e pământ, descind dintr'o anumită formă primitivă
pe care Creatorul a animat-o cu suflul vieţii". „ E u n'am
mers niciodată p â n ă la ateism, adică p â n ă la a nega exi­
stenţa lui Dumnezeu". Una din raţiunile credinţei în Dum­
nezeu „provine din imposibilitatea de a concepe universul
ca rezultat al unei necesităţi oarbe. In felul acesta, mă simt
mânat să admit o cauză primă, un spirit inteligent, analog
într'un anume fel cu spiritul uman"...
„ S e va îndrăsni — întreabă L a m a r c k — să se vorbească
d e spirit de sistem până la a zice că natura singură a creat
această diversitate uimitoare de mijloace, de precauţiuni,
d e răbdare, de care activitatea animalelor ne dau atâtea
exemple ? Ceeace observăm în acest sens numai în clasa
insectelor, nu este de mii de ori mai mult decât suficient
s p r e a ne face să simţim că limitele puterii naturii nu-i
permit de loc să p r o d u c ă ea însăşi atâtea minunăţii — f

şi să forţeze p e filosoful cel mai neînduplecat să r e c u ­

noască cum că aici voinţa supremului Autor al tuturor lu­
crurilor a fost necesară şi numai ea e suficientă spre a face
să existe atâtea lucruri minunate?" „Natura nefiind o in­
teligenţă, nici chiar o fiinţă, ci o ordine d e lucruri, con-
stitue o forţă supusă legilor atotputernice. Astfel voinţa lui
Dumnezeu este peste tot exprimată prin execuţia legilor na­
turii, pentrucă aceste legi vin dela El". „ F ă r ă îndoială nimic
nu există decât (numai) prin voinţa sublimului Autor al
tuturor lucrurilor. Dar putem noi delimita reguli în execu­
tarea voinţii Lui şi fixa modul ce 1-a urmat în această
p r i v i n ţ ă ? Puterea infinită a S a n'a putut crea un fel de
lucruri cari să fi dat succesiv existenţă la tot ce vedem,
la tot ce există şi (încă) nu cunoaştem? (evoluţionism). D e ­
sigur, oricare ar fi fost voinţa Lui, imensitatea puterii L u i
este aceeaşi, în orice fel s'ar fi executat această Voinţă
supremă, nimic nu-i poate micşora mărirea". „Respectând,
deci, hotărârile acestei înţelepciuni infinite, eu m ă m ă r ­
ginesc la limitele unui simplu observator al naturii". E atitu­
dinea unui adevărat om de ştiinţă: e ceeace am precizat
mai înainte. Intr'adevăr, ce importanţă a r e pentru religie,
d a c ă Dumnezeu a creat fiecare specie în parte sau a pus
dela început în p r i m a celulă vie p e c a r e a creat-o posi­
bilitatea desvoltării şi desfăşurării evolutive a vieţii, în
toată minunata ei v a r i e t a t e ? Ştiinţa a r e toată libertatea,
poate căuta adevărul p e toate cărările, pentrucă nu gene­
raţia spontanee sau evoluţionismul sau orice altă ipoteză
ştiinţifică poate d ă r â m a certitudinea existenţii lui Dumne­
zeu. S e pot ridica oricâte turnuri B a b e i şi-ar imagina
pseudo-savanţii: m ă r i r e a lui Dumnezeu v a străluci cu mai
multă splendoare. Căci niciodată ştiinţa nu va putea explica
prin forţe imanente existenţa şi contingenţa universului. Şi
contingenţa aceasta mărturiseşte despre Dumnezeu, A b s o ­
lutul de care atârnă vremelnicia. De aceea, orice alte ipoteze
vor răsări, singura încoronare valabilă şi necesară a ştiinţei
este luminoasa mărturisire a Profesorului Paulescu: Scio
Deum eSSe, (Va urma)
 1
PACIFISMUL BISERICII PAPALE
de
Prof. ŞERBAN IONESCU
Decanul Facultăţii de Teologie din Bucureşti

Pacifismul, este marele bun, către care trebue să tindă

biserica romano-catolică. Politica aceasta p a r e să p r e d o ­
mine mentalitatea Papilor din urmă. Tribunalele interna­
ţionale, ce s'au instituit în decursul timpului, n'au putut
o p r i deslănţuirea flagelului răsboiului. Există, desigur, o
insuficienţă în structura lor. P a p a Pius al Xl-lea ne-o evi­
denţiază cu prisosinţă în constituţia areopagului suprem de
ultimă o r ă : „Societatea Naţiunilor". încercarea naţiunilor
d e a se salva prin ele înşile, în afară de forţa religiei, a dat
greş. P a c e a nu poate rezida decât p e iubirea aproapelui.
„ U n pact — spune Pius al X I — poate pecetlui o p a c e între
beligeranţi, dar ea fiind consemnată numai în acte diplo­
matice şi lipsind din inimi, nu a putut fi durabilă. A d e ­
v ă r a t a p a c e nu poate fi decât în Hrislos! V a fi nevoe de
întronarea lui Iisus în sufletele oamenilor, s p r e a se putea
obţine şi o p a c e perpetuă".
Şi actualul P a p ă : Pius al XII ¿n enciclica s a : „Summi
Pontificatus" atribue acelaş insucces în restabilirea p ă c i i :
fărâmiţării marilor principii morale, c a r e trebuesc să r ă ­
mână : absolute, universale şi necesare pentru toată omenirea.
Interesele individuale, sociale sau naturale au început a-şi
alcătui fiecare câte o morală proprie, c a r e a dus la înmul­
ţirea concepţiilor morale şi deci la desfiinţarea lor. M a i
ales, morala p e care şi-au fabricat-o statele totalítariste a
devenit un pericol social prin r e p u n e r e a p e t e r e n : a forţei
în luptă cu dreptul. P a p a cere deci, cu drept cuvânt: r e -
1
Fragment din lucrarea recent apărută: Morala ortodoxă faţă ca celelalte
morale confesionale, după izvoarele lor originale. Bucureşti, Editura Cercului de
studii social-creştine „Solidaritatea", 1941, p. 59—62. Notele sublimare le-am lăsat
l a o p a r t e , iar titlul n e a p a r t i n e . N. R.
întronarea lui Iisus între oameni, d a r biserica trebue să
lupte ş i ea în acelaş sens cu sinceritate, cu consecvenţă
deplină şi cu o credinţă compactă d e iubire faţă de Hristos,
iară a lăsa puncte străvezii prin c a r e să p ă t r u n d ă aerul
duplicităţii sau al raţiunii oportuniste.
L u p t a dusă pentru pacificarea omenirii prin mijlocirea
bisericii a fost adesea transpusă de către catolicism de p e
planul e i internaţional p e cel confesional. Iniţiative cu
c a r a c t e r ecumenic pornite din cealaltă t a b ă r ă a necato-
lícilor p e n t r u pacificarea acestei omeniri, a u fost privite
c u scepticism şi sancţionate cu neparticiparea vreunui r e ­
prezentant din p a r t e a bisericii catolice, cum ş i a credin­
cioşilor e i .
In chestiuni d e ordin moral ş i social, unde biserica
îşi p r e c i z e a z ă atitudinea e i pentru combaterea relelor s o ­
c i a l e şi realizarea unei lumi mai bune ş i mai împăciuite,
cred, că punctul de v e d e r e confesional valorează mai puţin.
Lipsa de unitate a bisericilor a d u c e d u p ă sine o e x p e ­
rienţă dureroasă, c a r e făcând s ă eşueze anumite iniţiative
p r i n acest negativism total d e ignorare ş i neparticipare, s e
sdruncină însăşi principiul creştin î n fundamentele lui:
pacea lumii.
Refuzul oficial d e participare la aceste iniţiative atât
d i n p a r t e a bisericii, cât şi din p a r t e a credincioşilor, publicat
p T Í n decretul delà 4 Iulie 1919, de către P a p a Benedict
a l X V ş i reînoit prin cel delà 8 Iulie 1927 de către P a p a
Pius al X I , echivalează cu boicotarea oricăror mişcări p a c i ­
fiste ce nu pornesc din oficina Sf, S c a u n Apostolic.
Este drept, că nici biserica romano-catolică nu s e dezin­
teresează de această problemă a pacificării omenirii.
In enciclica s a : „Mortalium ánimos", din 6 Ian. 1928,
P a p a Pius al X I defineşte punctul de v e d e r e al bisericii
Tomane, c a r e n u p o a t e accepta o colaborare, decât pe b a z a
u n u i fond doctrinar: unic, revelat ş i neconrupt, aşa c u m
îl înţelege tradiţia catolică.
Obiecţiuni s e pot ridica ş i dintr'o p a r t e ş i din a l t a a
celor trei mari ramuri confesionale. Realitatea este desigur
dureroasă, d a r nu mai puţin evidentă. A m trăit ş i e u
această plutire î n văzduh a unor asemenea iniţiative, f ă r ă
 suportul unitar dogmatic şi moral. D a r p a c e a între p o p o a r e
ca şi între biserici nu poate veni prin mijlocirea unei atitu­
dini de intransigenţă apriorică, ci prin expresiunea u n u i
entuziasm de iubire creştină, c a r e singurul apropie, uneşte
şi consolidează.
Argumentele bisericii p a p a l e pot fi invocate cu aceiaşi
tărie şi d e către biserica ortodoxă. Iniţiativa de unire între
cele două biserici a dat greş. Iniţiativa de unire între
Romano-catolicism şi Protestantismul anglican a eşuat d e -
asemeni. C e a dintre Ortodoxism şi Anglicanism se menţine
în stadiul tatonărilor.
Greutatea unei uniri a bisericilor p a r e insurmontabilă,....
iar lumea îşi merge mersul ei în noianul neliniştei şi al
suferinţii crescânde. Şi atunci, cine va putea a v e a iniţiativa
pentru v i i t o r ? Poate forţa, care va călca şi peste d r e p ­
tatea creştină şi peste cea umană şi va dieta... Şi în acest
caz a s u p r a cui se va resfrânge o asemenea situaţie? O a r e
biserica nu va ieşi diminuată din neputinţa ei de a dirija
evenimentele? Creştinismul nu va ispăşi şi el din spatia -
litatea lui prin această n e i s b â n d ă ?
Este drept, că ateismul şi indiferentismul unor g r u p ă r i
cu caracter religios nu vor putea revendica o asemenea
iniţiativă d e pacificare, întrucât le lipseşte încrederea în
valoarea şi forţa idealului creştin. S e p a r e însă, că dogma­
tismul faţă de P a p a Romei atârnă mai mult în cumpănă,,
decât dogmatismul faţă de credinţa întru Hristos. Ofensiva
romano-catolică este foarte insistentă în pacificarea lumii,,
dar numai în m ă s u r a catolicizării ei. Din această cauză,
biserica îmbracă deobiceiu forma misionarismului prozeliiist.
Şi prozelitismul d ă naştere la reacţiuni şi împotriviri. Terenul
se câştigă, este drept, pas cu pas. Orientul, se zice, t r e -
bueşte cucerit „ştiinţificeşte" şi „metodic"... şi încreştinat.
S e uită însă acele „imponderabile" ale sufletului omenesc,,
c a r e depăşesc cifrele şi calculele menţinând indistructi-
bilitatea unei credinţe şi a unei tradiţii, p e c a r e socotelile
c u greu o pot înlocui sau desrădăeina din adâncurile ei»
 BISERICA ÎN VIAŢA ROMÂNISMULUI
TRANSILVAN
de
Dr. I. MATEIU
Profesor universitar

In sbuciumul dramatic al neamului românesc din T r a n ­

silvania, Biserica i-a fost suprema cetate de ocrotire şi
de rezistenţă naţională.
Acest adevăr poate fi urmărit, pas cu pas, dealunguî
veacurilor de luptă cu duşmanii noştri, dintre cari cei mai
vechi, şi desigur cei mai agresivi, au fost vecinii dela
miază noapte.
Dela cea dintâi întâlnire din veacul XH-lea cu această
seminţie încă păgână, ce năvălise în Transilvania, Românii
creştini au fost siliţi să-şi a p e r e dreptul la viaţă şi c r e ­
dinţă în ciocniri sângeroase. Cutropiţi de barbari, ei şi-au
pierdut neatârnarea politică şi în locul organizaţiei voevodale
suprimate au căutat să-şi salveze existenţa sub scutul Bise­
ricii ortodoxe.
Dar t r e c e r e a ungurilor dela creştinismul răsăritean la
cel apusean în acelaş veac, a v e a să fie un nou motiv d e
încordare între cele două neamuri, căci potrivit angaja­
mentului faţă d e Papalitate, Regii Ungariei vor deslănţui
de acum înainte o prigoană sistematică împotriva R o m â ­
nilor, s p r e a-i „converti" la catolicism.
Prin urmare, şi fortăreaţa religioasă, în care se r e t r a n -
şaseră străbunii noştri doritori de pace, începuse să fie
atacată şi supusă unui asediu perfid şi tenace, susţinut şi
prelungit cu diabolică perseverenţă p â n ă în zilele noastre.
Acţiunea aceasta p a r e de neconceput, dacă n'am a v e a
la îndemână faptele istorice controlabile, care s'o confirme.
Prin instinct, Românii au înţeles dela început, că p ă r ă ­
sirea credinţei ortodoxe în c a r e s'au născut, înseamnă c o n -
fundarea lor în massa ungurismului catolic şi catolicizant
şi deci o dispariţie sigură de p e harta omenirii.
E i s'au împotrivit deci, cu toate forţele lor morale,
acestei acţiuni d e sugrumare colectivă şi este un adevărat
fenomen, d a c ă nu chiar un miracol, c ă un popor lipsit d e
organizaţie politică, prigonit şi martirizat până la exter­
minare, a putut rezista asalturilor nesfârşite p e cari le
îndrepta împotriva lui puterea formidabilă a catolicismului
ş i vrăşmăşia neînduplecată a Ungariei,
O bulă p a p a l ă din sec, XlII-lea constată cu vădită
enervare, că credinţa catolică nu numai că nu prinde printre
Românii „schismatici", d a r ceeace este mai dezolant chiar
alte neamuri vecine sunt convertite de ei la religia şi rassa lor.
M ă r t u r i a este impresionantă, căci demonstrează tăria
sufletească nebănuită a unui neam subjugat, în lupta lui
inegală cu forţele atotputernice ale E u r o p e i Medievale,
De ce n e - a m mira atunci, s ă vedem p e Românii din
T r a n s i l v a n i a concentrându-şi toată viaţa şi nădejdea lor
s u b a r i p a divină a Bisericii, ale cărei altare vor fi pentru
ei nu numai izvoare tainice de sfântă comuniune cu cerul
milostiv, ci în acelaş timp şi vetre d e lumină şi d e îmbăr­
b ă t a r e p e pământul războirilor cu atâţia cutropitori şi
vrăjmaşi de seminţie străină.
Vlădicii şi preoţii ortodocşi înlocuiseră în acest timp,
f
cu succes, p e Voevozii şi cnejii politici de altă dată, izbu­
tind să menţină prin harul d e sus solidaritatea sufletească
a unui popor robit, puternic ancorat în credinţa lui reli­
;
gioasă, Nicio încercare duşmană n a putut frânge această
solidaritate spirituală, dimpotrivă, după orice lovitură nouă,
oţelul credinţei devenea mai tare şi prin aceasta Biserica
o r t o d o x ă , ca instituţie unică de a p ă r a r e populară, câştiga
m e r e u în prestigiul şi autoritatea ei.
In tot cursul evului mediu, Românii din cetatea C a r ­
p a t i c ă a u cunoscut tentativele viclene sau violente ale tuturor
potentaţilor catolici, calvini şi luterani din Transilvania,
d a r ei le-au înfruntat cu un eroism neîntrecut, c a r a c t e ­
ristic numai p o p o a r e l o r conştiente d e obârşia lor şi d e
menirea lor în lume. E r a credinţa ortodoxă în c a r e s u -
lletul românesc îşi găsea, prin graiul d e toţi înţeles al B i s e ­
ricii străbune, mângâierile vieţii şi rosturile existenţei.
înfiinţarea Principatelor române din veacul X l V - l e a
a v e a să a d u c ă şi ortodoxiei transilvane un sprijin puternic
prin o serie d e ctitorii vlădiceşti, puse în dependenţă cano­
nică d e scaunele mitropolitane ale celor doi Voevozi r o ­
mâni, fapt de însemnătate capitală pentru unitatea sufle­
tească a Românilor despărţiţi prin hotare politice.
încă d e p e atunci circulau în Bisericile dela Nistru
p â n ă la T i s a aceleaşi cărţi de slujbă sfântă, tipărite în aceeaşi
slovă românească arhaică, ce au pregătit în chip minunat
conştiinţa tot mai limpede d e unitate religioasă şi etnică a
neamului nostru.
P â n ă şi datele despre romanitatea şi continuitatea noa­
stră, cuprinse în manuscrisele cronicarilor români, şi-au
găsit răspândirea în masse prin predosloviile cărţilor religioase.
Astfel şcoala latinistă din veacul XVIII-lea n'a făcut
decât să meargă mai d e p a r t e p e calea deschisă de B i s e ­
r i c a ortodoxă.
De acum lege şi limbă constituiau un tot inseparabil,
c u rădăcini bine înfipte în solul romanităţii, p e care ni­
meni şi nimic nu-1 mai putea smulge din mâinile noastre.
A v e a m o cuirasă spirituală în măsură nu numai să ne
a p e r e de loviturile duşmane, d a r în acelaş timp să ne şi
p o a r t e p e drumul încă neumblat al unităţii noastre politice,
S p a d a izbăvitoare a lui Mihai Viteazul, c a r e făurise
cea dintâi unire şi restaurase vechea Mitropolie ortodoxă
d e Alba-Iulia, fulgerase neamului românesc din Transilvania
o măreaţă viziune în perspectiva istoriei. Biserica tran­
silvană se îndrepta instinctiv s p r e zările ei, prin toată fră­
mântarea şi o pe r a religioasă culturală, ce o îndeplinea.
Cârja arhierească era totodată şi un sceptru politic,
iar acest îndoit simbol a v e a să fie păstrat întreg şi activ
dealungul tuturor luptelor grele, p â n ă în ceasul istoric al
m a r e i împliniri naţionale din 1918.
Ungurii i-au sesizat din v r e m e semnificaţia şi d e aceea
au lovit mereu în aceşti cârmuitori de neam şi biserică,
ereind martiri ca mitropoliţii Ilie Ioreste şi Sava Brancovici,
i a r mai târziu suprimând însăşi organizaţia bisericească prin
deslănţuirea celui mai tragic război religios dintre Români.
Hecatombele de mucenici ai credinţei din epoca acelei
sângerări au săpat p r ă p a s t i a definitivă între Români şi
bnguri, constituind începutul marilor acţiuni politice, ce
vor fi duse, cu energie din ce în ce mai mare, în tot
cursul veacului al X l X - l e a .
R o b i a ungurească, ce se accentua tot mai puternic,
determinase p e Românii desbinaţi bisericeşte prin silnicia
catolică, să facă front comun p e teren politic şi să lupte
viguros pentru împlinirea unor revendicări naţionale, c a r e
să-i aşeze alături d e cele trei naţiuni privilegiate ale
Transilvaniei.
Formulate în „Supplex Libellus Valachorum" din 1792,
sub semnătura celor doi episcopi dela Sibiu şi Blaj, ele
vor fi susţinute cu aceeaşi demnitate şi aprigă hotărâre şi
în veacul al X l X - l e a , când ideile napoleoniene şi r e v o ­
luţiile ce cuprinseră Statele E u r o p e i , au dat un curs furtunos
mişcărilor de emancipare naţională a neamurilor subjugate.
Toate revoluţiile Românilor transilvani au avut de altfel
în fruntea lor preoţi şi vlădici, fiindcă nimeni nu exprima
în chip mai autorizat decât ei durerile şi aspiraţiile populare.
C e a din 1848 este strâns legată de numele mitropo­
litului Andrei Şaguna, a cărui personalitate excepţională a
dominat, timp de un sfert de veac, toată viaţa naţională
a Românilor din Transilvania.
Iar când, d u p ă moartea lui, politica ungurească dega­
jată d e rezervele impuse de absolutismul habsburgic, şi-a
deslănţuit planurile de exterminare împotriva Românilor,
tot cele două Biserici au fost acelea care prin Ierarhii şi
preoţii lor au dus, zi de zi, timp de 50 d e ani, cea mai
îndârjită şi mai primejdioasă luptă din câte a înregistrat
vreodată istoria vieţii noastre milenare.
Biserica, atacată direct în rosturile ei religioase şi n a ­
ţionale, a fost într'o permanentă frământare, care-i anga­
jase toţi combatanţii ei clerici şi laici. Neamul întreg din
Transilvania se găsea în stare d e mobilizare, sub condu­
cerea ascultată a Ierarhilor lui.
 Aşezămintele noastre religioase şi culturale, filantro­
p i c e şi economice, creiate şi susţinute cu jertfe imense,
primeau acum loviturile grele din p a r t e a Budapestei, şi
însăşi independenţa canonică a Bisericii, cea mai însemnată
cucerire a Mitropolitului Şaguna, a v e a să fie atacată cu in­
tenţia vădită d e a o nimici. Căci Ungurii ştiau bine un
l u cru : desfiinţarea autonomiei Bisericii ortodoxe — pen-
trucă cea greco-catolică n'o avea — însemna d ă r â m a r e a
ultimei şi celei mai puternice citadele a românismului tran­
silvan. A r fi fost numai o chestiune de timp, ca valul
sinistru al maghiarizării să se întindă cutropitor peste
neamul nostru înfrânt.
A c e a s t ă sentinţă de moarte n'a putut fi însă dictată.
Biserica românească şi-a strâns, într'o supremă încor­
dare, toate forţele de luptă p e cari le aruncase, cu cre­
dinţă şi elan, în dramatica bătălie pentru a p ă r a r e a celor
a p r o a p e 4000 de şcoli confesionale, ajunse în pragul ghilo­
tinei ungureşti.
In viforul acestei încleştări naţionale, de proporţii ne­
bănuite pentru cei c a r e nu cunosc istoria românilor tran­
silvăneni, Ierarhii noştri s'au afirmat ca adevăraţi atleţi aí
credinţei religioase şi ai demnităţii naţionale, înfruntând
cu bărbăţie neîntâlnită prigoanele şi rezistând victorios
tentativelor necurmate de sugrumare ungurească.
O p r o b ă elocventă este şi gestul cutezător, schiţat, în
vârtejul acestor lupte aprinse, de către Mitropolitul sibian
Miron Romanul, prin celebra pastorală din 1896, în legă­
tură cu festivităţile „Mileniului" maghiar, unde mărturisea
că Românii nu se pot asocia la acest praznic, fiindcă un­
gurii le-au răpit drepturile politice şi naţionale.
A d e v ă r a t , că Guvernul a şi încercat să-1 demită din
scaun pentru acest act de sfidare publică a trufiei tura­
nice, dar Mitropolitul român îşi păstrase echilibrul sufle­
tesc, fiindcă-1 susţinuse a p r o b a r e a unanimă a conştiinţelor
româneşti, mândre de frumuseţea morală a acestei atitudini,
înălţătoare ca o victorie p e câmpul de luptă.
Şi d a c ă marea eliberare din 1918 s'a înfăptuit sub
cerul Alba-Iuliei, în superba atmosferă de bucurie şi soli-
daritate luminată p e care o cunoaştem, să nu se uite că
p r e m i s e l e ei istorice au fost elaborate în măsură covârşi­
toare tot de către Biserica Naţională, care păstrând d e
veacuri contactul spiritual neîntrerupt cu Regatul ocrotitor,
a ştiut făuri prin lege şi limbă acelaş suflet, încălzit d e
aceleaşi vibraţii calde ale supremului ideal de unire pan-
romănească.
Astfel, pentru românismul din Transilvania, Biserica
este şi rămâne coloana vertebrală a existenţei sale istorice.
Mărturisind această convingere, devenită pentru noi o
dogmă naţională, înţelegem să privim prin prizma ei şi
mutilarea arbitrară ce ni s'a impus anul trecut. Ori c â t e
suferinţe ar fi dincolo, ele nu pot înăbuşi un neam a cărui
conştiinţă naţională a căpătat, în cele două decenii din
urmă, impulsurile nebiruite ale unităţii politice de rassă.
Câtă v r e m e Biserica este acolo, îndeplinindu-şi atri­
buţiile tradiţionale cu un devotament admirabil de c e a s u r i
grele, n'avem nici o teamă d e soarta Românismului, Drep­
tatea lui este în marş, peste hecatombele glorioese ale bătă­
liilor răsunătoare din stepele Rusiei bolşevice.
 ATITUDINI
TIPUL VERIDIC DE VIEŢUIRE CREŞTINEASCĂ
NOTE PE MARGINEA UNEI CĂRŢI A DLV1 PROF. ŞERBAN IONESCV

Preocupările teoretice de ordin religios şi moral, prin firea lu­

crurilor, sunt cu atât mai bine venite cu cât asalturile necredinţei se
vădesc a fi mai îndrăsneţe şi decăderea moravurilor mai evidentă.
N'am putea spune că vremea noastră — cu toate eforturile lă­
udabile ce se fac astăzi în scopul reaşezării „în Hristos" a tuturor
sectoarelor de viaţă individuală şi obştească — ar putea să se dis­
penseze de luminile ce i le îmbie în mod gratuit Biserica şi ştiinţa
teologică, fără ajutorul cărora este cu neputinţă să poată aşeza cineva
viaţa popoarelor pe temeiuri trainice. Teologii şi oamenii Bisericii în
primul rând, dacă sunt sincer însufleţiţi de dorinţa creării unor con-
diţiuni de viaţă omenească normală şi durabilă, trebue să admită că 'n
zilele noastre Hristos mai mult se propovădueşte decât se urmează şi
se trăeşte. Veacul nostru a căpătat un lustru creştin care — dacă
nu va fi transformat într'o concepţie de viaţă acceptată unanim şi
respectată cu sfinţenie în toate detaliile manifestărilor insului şi ale
obştei — se va trece ca o modă oarecare. Entuziasmul religios care
dogoreşte inimile mulţimilor contimporane, nu poate fi permanentizat
decât printr'o adâncire a concepţiei creştine despre lume şi viaţă.
In orientarea spiritului omenesc spre Hristos, există un stadiu pe
care cutezăm a-l numi luarea de contact cu scoarţa creştinismului
autentic. Imbisericirea şi chiar îndoctrinarea obştei, după părerea
noastră, nu depăşesc această stare creştinească minoră. Iar vremea
noastră — s'o mărturisim fără sfială — va mai trebui să lupte din
greu până să răzbească la miezul creştinismului, în care noi vedem
îndeplinirea fără cârtire şi fără şovăire a comandamentelor evanghelice.
Abia după aceea te poţi pretinde creştin practicant, autentic, veritabil —
şi în măsura în care obştea mărturisitorilor lui Hristos o covârşeşte
pe aceea a creştinilor de circumstanţă, veacul respectiv poate revendica
— fără să se expună refuzului posterităţii — atributul de veac creştin.
Esenţa creştinismului este u r m a r e a lui Hristos. Toate fracţiunile
organizate ale creştinătăţii — inclusiv roiurile de bisericuţe sectare
rupte din trupul Bisericii celei una — sunt de acord asupra acestei
chestiuni. Cât priveşte amănuntele întocmirii unui traiu creştinesc, ele
se deosebesc simţitor întreolaltă. Deosebirile acestea sunt explicabile,
câtă vreme doctrinele religioase diferă dela o fracţiune creştină la alta,
fiecare pretinzând pentru sine exclusivitatea interpretării exacte a C0'
 mandamentelor evanghelice. Căci morala nu este altceva decât exte­
riorizarea dogmei. E dogma complectă, adică nu numai ştiută, ci şi
valorificată în scopul întocmirii unui traiu conform cu ea. De aceea
deosebirile de dogmă aduc după sine şi făurirea unor tipuri de viaţă
creştină diferite întreolaliă.
In astfel de condiţiuni, e limpede că descifrarea tipului veridic
d e viaţă creştină — presupunând bine'nţeles că faci abstracţiune de
punctul de vedere oficial al confesiunii căreia-i aparţd — încetează să
mai fie o operaţiune comodă. Poate tocmai de aceea ştiinţa noastră
teologică a trebuit să aştepte atâta vreme cărturarul pregătit, com­
petent şi harnic care s'o înzestreze cu un răspuns demn de proporţiile
şi însemnătatea problemei în chestiune.
Astăzi, mulţumită osârdiei dlui Prof. Şerban Ionescu, decanul
Facultăţii de Teologie din Bucureşti, acest răspuns există. II oferă
cartea dsale, întitulată: „ M o r a l a o r t o d o x ă f a ţ ă cu c e l e l a l t e m o ­
r a l e c o n f e s i o n a l e (După izvoarele lor originale. Bucureşti, Editura
Cercului de studii social-creştine „Solidaritatea", 1941; p. 248, Preţul
Lei 200). Valoarea excepţională a acestei lucrării capitale, ca şi în­
semnătatea problemei pe care o desbate, justifică îndeajuns hotărârea
noastră de-a zăbovi mai cu dinadinsul asupra miezosului ei conţinut.
Dl Prof. Şerban Ionescu caută tipul veridic de vieţuire creşti­
nească înlăuntrul celor trei mari fracţiuni ale Creştinismului organizat:
romano-catolicismul, protestantismul şi Ortodoxia răsăriteană. Aparatul
documentar este alcătuit pe bază de izvoare originale — şi nu din in-
formaţiuni ciupite din lucrări de mâna a doua. Prestigiul ştiinţific al
acestei cărţi este, prin urmare, de netăgăduit şi concluziile ei cu ne­
putinţă de zdruncinat.
O primă constatare pe care o face autorul, priveşte relieful di­
ferenţelor de structură ideologică dintre cele trei confesiuni creştine.
„Aceste diferenţe sunt de ordin esenţial şi nu numai pur formal" (p. 2).
Intr'aceasta zace însaş raţiunea de-a fi a cărţii dlui Prof. Şerban
Ionescu. Pornind deîa varietatea tipurilor de vieţuire creştinească, lu­
crarea aceasta nizueşte la identificarea formulei exacte de vieţuire în
Hristos, analizând succesiv poziţia adoptată în chestiune de confesiunile
amintite şt rostindu-şi apoi verdictul în temeiul constatărilor făcute.
Punctul de plecare va fi însaş limpezirea expresiei de Teologie morală,
"în care autorul — de acord cu tradiţia Bisericii răsăritene — vede
ştiinţa care se ocupă cu „expunerea sistematică a normelor morale, pe
baza Revelaţiunii dumnezeeşti, cu scopul de a atinge d e s ă v â r ş i r e a în
această existenţă şi fericirea în viaţa viitoare". Depozitul Revelaţiunii
dumnezeeşti ne încredinţează că Logosul s'a descoperit omenirii, dealungul
vremii, într'o oarecare măsură, prin legea naturală, adică prin raţiunea
şi firea umană. Acestea sunt însă simple anticipări ale culminaţiei re­
velaţiei dumnezeeşti, care s'a împărtăşit lumii, în chip desăvârşit, abia
prin Domnul şi Mântuitorul nostru lisus Hristos. De acum încolo, ra-
porturile omenirii cu Dumnezeu se regulează complect exclusiv prin şi
În Hristos. Morala creştină va trebui să fie axată pe Evanghelia lui
Hristos. Cu alte cuvinte, ca să-şi merite numele şi să-şi legitimeze
autenticitatea, ea va avea un caracter hristocentric acut. Faptele in­
sului şi ale obştei se judecă deci şi se clasifică după voia lui Hristos,
articulată în sfânta Evanghelie şi interpretată de tradiţia bisericească.
Raţiunea, cu luminile ei, nu este exclusă din acest proces de selecţiune
a faptelor omeneşti. Intervenţia ei este însă subordonată elementului
supranatural.
Romano-catolicismul adaugă elementului supranatural şi celui ra­
ţional elementul juridic roman, accentuând ideea de justiţie. O simplă
comparaţie între catehismul ortodox al Mitropolitului Petru Movilă şi
cel papistas al lui Canisius (f 1597), este concludentă în această pri­
vinţă, iar exagerările moralei iezuitismului catolic ilustrează conse­
cinţele dăunătoare ale acestei experienţe seculariste. Câtă vreme în
Ortodoxie elementul juridic bizantin — atâta cât există — se mlădiază
după cel creştin, în catolicism lucrurile se petrec invers: elementul
creştin se acomodează celui juridic roman. Ierarhizarea elementelor
fundamentale diferă dela morala ortodoxă la cea papistaşe. Cea dintâi,
acordă întâietate elementului supranatural revelat, tolerând totuşi şi par­
ticiparea elementului raţional şi a celui juridic social, pe când cealaltă
aşază în frunte elementul raţional - juridic, urmat apoi de cel supra­
natural revelat şi de elementul social. Dovezile acestei intervertiri abundă
în literatura papistaşe. „Teologia Morală" a răposatului mitropolit
unit Dr. Alexandru Nicolescu (Blaj 1918) — ca să nu mergem mai
departe — rânduieşte în fruntea izvoarelor moralei creştine lumina
raţiunii, şi abia după aceea revelaţia dumnezeească depozitată în Bi­
serică (vezi p. 8). Hristocentrismul moralei creştine este aşa dar sa­
crificat postulatelor raţiunii umane. Aceasta va fi asvârlită la urma
tuturor de reacţiunea protestantă, care i-a verificat neputinţa în roadele
văzute ale detestabilei conduite romane.
Tributară filosofiei lui Aristotel — exploatată cu frenezie de
Toma d'Aqufno — etica romano-catolică a încetat să se mai razime
pe o bază pur creştină, Celebrul „doctor angelicus" defería chestiunile
dogmatice revelaţiunii, iar cele morale raţiunii. Un laicism dăunător
fundamentelor metafizice şi religioase ale moralei — iată consecinţa
directă a poziţiei tomiste în chestiune. Modernismul şi mai vârtos Li-
guorismul vor ridica proteste vehemente împotriva acestei orientări
greşite, care derivă în ultima analiză din primejdioasa separaţie pe
care romano-catolicismul o face între natură şi supranatură. Despre
urmările nefaste ale acestei despicări a eului omenesc, a scris la noi
pagini de-o limpezime şi profunzime clasică Păr. D. Stăniloae, în va­
loroasa sa lucrare: „Ortodoxie şi Românism" (Sibiu 1939, p. 13 urm.).
Dar nici dl Prof. Şerban Ionescu nu ocoleşte această problemă.
Este îndeobşte cunoscută teoria artificială profesată de teologia
romano-catolică privitor la starea paradisiaca a omului. Rezultat al
fuziunii dintre natură şi supranaturâ, omul pierde prin păcatul origina!
acel imaginar donam superadditum, care nu întrepătrunde structura
organică a eului său, Sfinţenia, nemurirea şi armonia dintre spirit şi
trup încetează sâ mai facă parte integrantă din fiinţa noastră pă­
mântească.
„Consecinţele dogmatice şi morale ale unui asemenea dualism:
sunt incalculabile pentru viaţa creştină. Chipul lui Dumnezeu nu se
mai găseşte, în acest caz, impregnat în fiinţa omului. Păcatul lui
Adam nu ar mai fi o urmare a voii sale libere. Răspunderea sa mo­
rală ar rămâne complect anihilată. Cădem atunci pradă unui deter­
minism fatalist. Dumnezeu însuş se face părtaş greşelii primului om,
iar opera mântuirii devine ineficace" (p. 19).
In romano-catolicism, raţiunea constitue — cum spuneam — unul
din fundamentele moralei. Ea nu ajută numai la c u n o a ş t e r e a lucru­
rilor, ci şi la f o r m a r e a atitudinilor morale.
Dar raţiunea, prin analiza ei, de ebiceiu întârzie sau — ceea
ce-i şi mai rău — amână săvârşirea faptei morale. „Intelectualismul
în morală nu a creiat marile virtuţi creştineşti. Creştinismul veridic
clădeşte mai mult pe puterea afectului, decât pe puterea raţiunii" (p. 23).
înfăptuirile calculate ale acesteia — istoria Creştinismului e mărturie —
pălesc în faţa minunilor făurite 'n dogorile iubirii care nici odată nu
se trece. Raţiunea îşi creiază „norme şi criterii pe caii le justifică
chiar contra regulelor celor mai evidente şi mai categorice ale unei
conştiinţi morale. Raţiunea nu se pune astfel în serviciul unui adevăr
supranatural, ci a unui motiv de ordin personal, Ea intervine, inven­
tează, acomodează şi răstoarnă principii, care ar îngrădi întru câtva
judecăţile ei" (p. 24). Raţiunea complică, formalizează, „întârzie fapta
şi răceşte sentimentul de milă şi compasiune". „De multe ori viclenia
raţiunii trece peste bunul simţ şi peste sinceritatea conştiinţei morale
şi inventează motive pentru a se degaja de obligaţiile şi răspunderile
unei conştiinţe creştine" (p. 34-35). Despicarea moralei în „teoretică"
şi „practică", operată de teologia papistaşe, era inevitabilă având în
vedere principiul dela care pleacă. Prima, întocmită în strictă con­
formitate cu poruncile etice ale Sfintei Scripturi şi cu ordinea naturală^
este acceptată urbi et orbi. Iar „morala practică" — a cărei expresie
autentică este metoda primejdios de flexibilă a cazuismului — este
nici mai mult nici mai puţin decât degradarea moralei creştine la ni­
velul unor neputinţe omeneşti mai mult sau mai puţin suspecte, con­
cesiuni pe cari Hristos nu le încuviinţează. „Din cauza ambianţei me­
diului social, ori sub influenţa înrâuririlor externe, cum şi a concu­
piscenţii, credinciosul este nevoit a se acomoda şi a ceda din rigorismul
inflexibil şi dur" al unor imperative evanghelice de factura lui „să
iubeşti pe deaproapele tău ca pe tine însuţi", ş. a. „Mai ales în cazu­
rile unde legea nu este expresă şi categorică. Aici intervine îndoiala.
Chiar dacă îndoiala nu există lăuntric, fiindcă simţul nostru moral, ca
şi conştiinţa noastră creştină ne poate procura adevăratele atitudini şi
 în asemenea împrejurări, totuşi, legea neîncadrând exact cazul, ea nu
poate obliga. L e x dubia non obligat" (p. 24).
Cum „numai Dumnezeu ştie limita justă între păreri şi păreri",
metoda cazuistă poate să-şi ia înfricoşata răspundere de a determina
diferitele atitudini de urmat în acele cazuri individuale care nu se pot
încadra exact vederilor categorice ale imperativelor creştine? Teologii
papistaşi răspund afirmativ, iar scandalurile cari umplu istoria bise­
ricii romane sunt mărturia cea mai evidentă a unei morale elastice
care învesteşte cu putere de lege aserţiuni ca: „scopul scuză mijloa­
cele", ş. a. D r e p t a t e a prin iubire — care alcătueşte miezul moralei
creştine — este înăduşită de un raţionalism sterp, incapabil să rea­
lizeze altă performanţă decât aceea a târguelilor interminabile cu in­
flexibilele adevăruri ale Evangheliei Domnului. Dl Prof. Şerban Io-
nescu este prea blând, prea cruţător când rosteşte verdictul: „cazuismul
are în sine ceva legitim, dar el poate deveni periculos pentru morala
publică" (p. 25). Ori ce om inteligent — şi noi presupunem că cititorii
cărţii se vor recruta numai din rândurile acestora — poate desprinde
cu uşurinţă, din aceste cuvinte, îndemnul de-a repudia o întocmire
atât de fragilă şi de-ai sfătui şi pe alţii să facă la fel. Ori cu Hristos,
ori împotriva Lui. Tertium non daturi Iar morala romano-catolică nu
oferă tipul veridic de vieţuire creştinească. Dl Prof. Şerban Ionescu
probează acest adevăr cu detalii cutremurătoare, cari acopăr zeci de
pagini dense. Asupra lor, nădăjduim să putem reveni.
Găsi-vom ceea ce căutăm în protestantism?
Nicidecum! Căci dacă romano-catolicismul îl lasă pe om să
lucreze după cum îl taie capul (— poate de aceea se îmbulzeşte la
altarele lui o anumită categorie de oameni, ca oarecând patricienele
romane la porţile sinagogelor din capitala imperiului cezarilor —), apoi
protestantismul îi răpeşte şi această libertate, retezându-i orice iniţiativă
morală pe motiv de incapabilitate organică de-a contribui la desă­
vârşirea şi mântuirea personală.
Revizuind dogma, protestantismul a revoluţionat şi viaţa morală.
La temelia sistemului său dogmatic, Luther aşază justificarea prin
credinţă (sola fide). Credinţa, în concepţia lui, nu se opreşte la ele­
mentul pur ideational, ci tinde spre exteriorizare. Ea se legitimează
u
prin fapte de iubire. Intre credinţă şi faptă există prin urmare u
raport de continuitate.
Viaţa de toate zilele dovedeşte însă că credinţa nu se desă­
vârşeşte totdeauna în faptă. Există o credinţă stearpă, lipsită de viaţă,
aşa cum există fapte comise fără căldură sufletească, fără adeziunea
totală a inimii. Continuitatea luterană dintre credinţă şi faptă nu este
nici absolută, nici evidentă. La creştinii luterani — cu atât mai vârtos.
Căci, pentru ei, procesul justificării prin credinţă rămâne o lucrare
de ordin pur ideational. El nu întrepătrunde structura sufletului ome­
nesc, nu pricinueşte nici o prefacere lăuntrică, nu schimbă întru nimic
natura omenească. Aceasta, după Luther, este iremediabil coruptă.
T
 Participarea omului la îndreptarea sa e nulă. El asistă la procesul
îndreptării sale, nu conlucrează, căci nu poate. Acesta se desbate în
cer, între Dumnezeu-Tatăl şi Mântuitorul Hristos. Intr'un cuvânt, lu-
teranismul omoară voinţa omului. „Suntem păcătoşi, însă necontenit
gratificaţi. Suntem absolviţi, însă perzistăm în păcat. Suntem declaraţi
împăcaţi, însă răul există în noi permanent" (p. 68). In asemenea con-
diţiuni, e limpede că justificarea luterană prin credinţă se reduce la
„justificarea omenescului animal, invincibilitatea instinctelor, primatul
concupiscibilului, divorţul între spritualitatea eului şi materialitatea
existenţială, eliberarea pasiunilor de sub domnia spiritului" (p. 68).
Demnitatea omenească e falimentară şi chipul lui Dumnezeu îndepărtat
din om.
Consecinţele practice ale acestei doctrine descurajante, vădesc din
destul cu câtă frenezie a fost îmbrăţişat de noroadele protestante —
nobilime, cler şi popor — adagiul luteran; „ p e c c a fortiter et c r e d e
fírmíus" („Păcătueşte vârtos şi crede orbeşte" !). Ori ce încercare de-ai
abate pe păcătoşi dela calea perdiţiei, stârnea replici prompte ca
aceasta: „noi am învăţat că numai prin credinţa în Iisus Hristos ne
putem mântui, care a răscumpărat cu moartea Sa toate păcatele
noastre" (p. 82).
Luther îi imputa papalităţii, printre alte vini, şi pe aceea de-ai
fi înfricoşat pe tineri să se căsătorească, aruncându-i în braţele pro­
stituţiei. El însuşi a trebuit să recunoască fără ocol că intenţia de-a
stârpi viciile papalităţii, a dat greş: „die Leute... geiziger, unbarmherzi­
ger, unzüchtiger und ärger sind, siebenmal ärger... denn zuvor unter
dem Papstthum" (p. 82).
„Viciul secret" al protestantismului, cum îl numeşte atât de ni­
merit dl Prof. Şerban Ionescu, este tot atât de evident ca şi cel al
romano-catolicismului. „ D u p ă r o a d e l e lor îi veţi cunoaşte"...

In Ortodoxia răsăriteană, principiile creştine nu s'au lăsat mlă­

diate şi fărâmiţate de elemente străine de natura lor. Ortodoxia nu
îngrădeşte iubirea cu prudenţă şi raţiune. Specificul moralei creştine —
adică r e a l i z a r e a dreptăţii prin iubire — este păstrat întreg, neîntinat
şi nefalsificat de nici o corectură sau adaus omenesc. Preferinţa ro-
mano-catolică faţă de eul meu în paguba deaproapelui, este străină de
morala ortodoxă. Iubirea faţă de Dumnezeu, în Ortodoxie ca şi'n
Evanghelia Domnului, îşi legitimează curăţenia şi îşi verifică trăinicia
prin iubirea faţă de deaproapele. Iubirea este alfa şi omega ori cărei
vieţuiri creştineşti. Raportului luteran de continuitate între credinţă şi
iubire, Ortodoxia îi opune unul de concomitentă. Şi pe drept cuvânt.
Căci credinţa neînsoţită — ci numai eventual urmată — de fapte,
nare nici o valoare soteriologică. Dragostea — după cuvântul Aposto­
lului (I Cor. cap. 13) — covârşeşte în durată toate celelalte virtuţi.
In viaţa de pe celălalt tărâm, credinţa şi nădejdea sunt de prisos, ele
atingându-şi obiectivul aici pe pământ; pe când dragostea, creşte şi
se desăvârşeşte.
 Contrar combinaţiilor seci ale raţiunii papistaşe şi pasivităţii lu­
terane, morala ortodoxă aşază la temelia ei însăşi esenţa Dumnezeirii:
d r a g o s t e a . „Dumnezeu este dragoste" floan 4, 16).
„Creştinismul ortodox nu a rămas o simplă credinţă, ce se purta
pe deasupra apelor sociale, ci a pătruns în adâncurile lor, le-a in­
fuzat şi le-a spiritualizat. Intre Ortodoxism şi românism spre ex., ca
şi între orice altă naţiune şi credinţa ei ortodoxă, nu poate surveni o
s e p a r a t i o în comuniunea lor de existenţă seculară. Acolo, unde se'n-
cearcă o secularizare a elementului ortodox, urmările sunt fatale pentru
fiinţa însăşi a naţiunii" (p. 2).

Cartea aceasta reabilitează tipul clasic de vieţuire creştinească.

Acesta se găseşte numai în O r t o d o x i a r ă s ă r i t e a n ă . Fiecare pagină a
lucrării dlui Prof. Şerban Ionescu mărturiseşte copios acest adevăr,
cu o vigoare care cinsteşte deopotrivă pe autorul ei şi ştiinţa teologică
ortodoxa română.
N'am discutat o carte ca ori care alta, ci am înregistrat un eve­
niment şi am subliniat o atitudine care va trebui să facă şcoală.
Dr. GRIGORIE T. MARCU
 MIŞCAREA LITERARĂ
Richard Egenter : VON DER FREIHEIT DER KINDER GOTTES.
Freiburg im Breisgau, Herder & Co., 1941; p. X + 3 4 6 .
Cărţile socotite îndeobşte ca bune, te încântă sau te frământă.
Că acestea din urmă zidesc mai cu spor sufletul, este mai presus de
orice îndoială. Numai cărţile cari înfăţişază cu claritate o concepţie
de viaţă alta decât cea care se răsfaţă la răspântiile uliţelor şi ple­
dează cu dogoritoare căldură pentru îmbrăţişarea ei generoasă, au
privilegiul de-a răscoli sufletul, descuind isvorul gândurilor şi supu-
nându-le fără cruţare la anevoioasele munci de înoire a fiinţei tale.
Cartea lui Richard Egenter, întitulată „Despre libertatea fiilor
lui Dumnezeu", ţine de spiţa nobilă a acestei literaturi. Când mărtu­
risim că de multă vreme n'am mai întâlnit printre număroasele cărţi
cari ne cad în mână una de factura superioară a acesteia, nu facem
altceva decât ne împlinim o plăcută datorie, care e prea adevărat
că reprezintă şi un omagiu adus înaltei conştiinţe creştine ce dudue
în paginile ei.
Lucrarea este inaugurată de un formidabil „acuz!", care sgâlţâie
din ţâţâni sufletul cititorului. Zadarnic încerci să scapi de teroarea
severităţii cu care Cerul întinde degetul spre tine prin mijlocirea
acestor pagini de-o cutremurătoare măreţie. Ne-am rememorat in­
voluntar rechizitoriul pe care Apostolul neamurilor îl face păgânilor,
la'nceputul celei mai întinse dintre scripturile sale (Rom. 1, 18—32).
Când se simţeau în mai deplină siguranţă, sf. Apostol Pavel ridică
glas de acuză asupra Iudeilor, socotindu-i tot atât de păcătoşi şi de
vinovaţi înaintea lui Dumnezeu, ca şi pe cei dintre neamuri (Rom. 2 ,
î—3,20).
Corectele asprimi ale lui Richard Egenter faţă de obştea zilelor
noastre, oferă o situaţie paralelă celei din primele capitole ale amin­
titei epistole pauline. Numai obiectul acuzei e altul: acolo starea de
păcat, aici robia sufletească modernă. Dimensiunile sunt aceleaşi: şi
una şi cealaltă au caracter universal.
Că libertatea figurează la loc de frunte printre problemele ce le
desbate vremea noastră, e cert. Nici R, Egenter nu face opinie s e ­
parată în această chestiune. Dimpotrivă, el recunoaşte încă din pri­
mele rânduri silinţele ce se depun din atâtea părţi pentru definirea
libertăţii în ordinea socială, a libertăţii insului faţă de stăpânirea lu­
mească şi faţă de autoritatea bisericească, a libertăţii unui popor în
complexul ordinei internaţionale, a Bisericii în Stat şi invers, ş, a.
C ă punctele de v e d e r e din c a r i e r a p u s ă şi soluţionată p r o b l e m a
— social, politic s a u p e d a g o g i c — nu puteau s ă m u l ţ u m e a s c ă sufletul
omenesc, e evident. D e a c e e a l i b e r t a t e a continuă s ă r ă m â n ă o p r o ­
blemă în suspensie, un deziderat, a t â t a v r e m e cât se ocoleşte — voit
sau nu — s u b s t r a t u l eî intim, sufletesc. Omul trebue s ă se p r e o c u p e
în primul r â n d de libertatea s a lăuntrică. Detaliile vieţii în comun
se vor r e z o l v a a p o i dela sine.
D e s p r e a c e a s t ă libertate a inimii, d e s p r e libertatea internă a
creştinului, s'a rostit în cuvinte durabile cât v a fi lumea, vestea cea
b u n ă p e c a r e Hristos a a d u s - o oamenilor. Determinantele acestei
iibertăţi le discută şi c a r t e a luí R. Egenter.
P â n ă acolo însă, autorul aşterne pe h â r t i e c â t e v a constatări în-
drăsneţe, a c ă r o r justeţă o p o a t e controla o r i c e suflet onest care-şi
v a d a osteneala s ă c i t e a s c ă l u c r a r e a .
Suntem s ă r a c i în libertate lăuntrică — afirmă autorul. Ş i spusele
lui sunt tot atât de a d e v ă r a t e pentru cercurile străine d e darurile
Bisericii, c a şi pentru creştinii practicanţi. Cei dintâi sunt s ă r a c i în
libertate din simplul moliv c ă p o s e d ă , că îşi îngădue p r e a multă libertate.
Ori în v â l t o a r e a unei vieţi d e b o r d a n t e , c a r e refuză orice f r â n ă — c h i a r
d a c ă a r e o idee cât d e v a g ă d e s p r e existenţa unui a t a r e corectiv —
nu m a i este loc pentru libertatea făurită în dogorile unei convingeri
r e l i g i o a s e ferme şi dirijată de imperativele ordineî morale. O astfel
d e viaţă suferă de lipsa unei alvii şi a unei orientări pozitive. E o
viaţă d e s a r t i c u l a t ă din făgaşul ei firesc, o v i a ţ ă f ă r â m i ţ a t ă 'n pulbere
şi d e ş e r t ă c i u n e d e bunul p l a c c a r e nu a c c e p t ă nici o îngrădire, chiar
c â n d a c e a s t a e i m p u s ă d e forţa publică.
C r e ş t i n i i ? A u o a r e nu p o s e d ă ei v e s t e a c e a bună d e s p r e liber­
tatea fiilor lui Dumnezeu ? De s i g u r — în Sfânta S c r i p t u r ă . I a r de
ne v o m întreba d a c ă a străbătut e a s a u nu şi 'n v i a ţ a lor, r ă s p u n s u l
nu p o a t e fi decât negativ. Creştinii sunt tot atât d e puţin liberi ca
şi ceilalţi, însă în sens diametral o p u s . S t ă o învălitoare pe inimile
îor, a u p r e a multe stăvilare, cum zice autorul. Ele nu c a p t e a z ă şi nu
îndrumă elanul vital, ci-i z ă g ă z u e s c calea în lume. Cărţile cari p e
nedrept sunt socotite c a ziditoare de suflet, se mulţumesc s ă c i u p e a s c ă
idei şi sugestii d e - a i c i şi de colo, din Metafizică şi Psihologie, iar
« â n d e v o r b a s ă se r o s t e a s c ă a s u p r a ascultării şi smereniei şi a s u p r a
libertăţii fiilor lui Dumnezeu, slova lor evită să s e pronunţe r ă s p i c a t ,
sau tace. Pentru unii c a aceştia, sf. A p o s t o l P a v e l a p r o p o v ă d u i t
în deşert d e s p r e libertate, căci ei îl înţeleg in a c e a s t ă i p o s t a z ă numai
istoriceşte, c a luptător î m p o t r i v a opreliştilor iudaice, î m p i e d e c â n d
astfel cuvântul lui s ă se p r e f a c ă în p u t e r e d e viaţă d ă t ă t o a r e . C e e a
c e vechii Părinţi bisericeşti a u c o n s i d e r a t d r e p t m ă r t u r i e a a s e m ă ­
nării n o a s t r e cu Dumnezeu, a d i c ă libertatea, noi o schimbăm cu
monezile d e p r e c i a t e ale atitudinilor oblice.
N u suntem liberi, creştini, fiindcă nu ştim preţui a d e v ă r a t a liber­
tate. N'o ştim preţui fiindcă n'o cunoaştem. Suntem robiţi lumii. E a
ne dispreţueşte fiindcă în loc să i ne mărturisim cu curaj ca atare
preferăm poza timidă şi mult mai comodă a „creştinului corect"
care nu-i altceva decât o variantă, o copie retuşată a faiiseului de
odinioară. Câtă stângăcie şi câtă temere în legăturile dintre noi şi
cât de puţin umor! — constată cu vizibilă amărăciune R. Egenter —
când creştinismul nu este numai expresia cea mai mărinimoasă a cre­
dinţei, ci şi a încrederii şi a dragostei frăţeşti.
Trebue să ne silim să fim altfel. Cufundaţi în privirea iubitoare
a Tatălui ceresc, să lepădăm atitudinile stângace şi să ne purtăm ca-
nişte adevăraţi fii ai lui Dumnezeu. Doar Hristos însuşi a spus; „Tn-
drăsniţi...!". Indrăsnind, vom birui lumea, cum a biruit-o El. Timi­
ditatea nu figurează în nici o listă de virtuţi creştineşti. E a este „unul
din cei mai primejdioşi vrăjmaşi ai libertăţii" (p. 9).
Ca să te poţi comporta astfel, trebue să deschizi harului dum-
nezeesc toate porţile fiinţei tale, ca el să-ţi înzdrăvenească puterile
sufleteşti, făcându-le de nebiruit, să devii din obiect al pastoraţiei
subiect liturgic, să te aduci pe tine însuţi şi toată viaţa ta ofrandă
lui Dumnezeu, să nu mai fii „laic", adică nepriceput, ci ales al Dom­
nului, să reabilitezi sensul primar al lui Xa6j,
Cartea lui R. Egenter îţi înlesneşte acest proces de autorestau-
rare în atitudinea creştină veritabilă faţă de lume şi viaţă. Abia
după citirea ei îţi dai bine seama că — şi cât de mult — ai decăzut,
ai alunecat din făgaşul acestei atitudini.
Autorul recunoaşte fără ezitare că libertatea fiilor lui Dumnezeu
este o idee îndrăsneaţă. Dar ea e dar de Sus şi ca atare, dă viaţă
şi o susţine.
O simplă privire de ansamblu asupra cuprinsului cărţii, te în­
credinţează că ea oferă răspuns definitiv — de cele mai multe ori
paulin — la marile întrebări pe cari le ridică viaţa. Şi dacă atunci
când viaţa întreabă şi se frământă tot ea trebue să şi răspundă, iar
nu înţelepciunea meselor de scris, cum spune autorul (p. 22), apoi
această carte se conformează întocmai celor zise.
Ştim cu toţii că în lume se întâlnesc creştini şi oameni străini
sau înstrăinaţi de Hristos. întâlnirea aceasta poate fi făcută utilă
pentru sporul împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ. Cum? Compor-
tându-te ca un moştean al lui Hristos; îndrăsnind fără a fi trufaş şi
smerindu-te fără a fi timid.
Vrei amănunte? Cartea lui R. Egenter le oferă copios şi captivanta
E cel mai frumos elogiu ce i se poate aduce.
D r . G R I G O R I E T. M A R C U
.$>

Eugen Waiter: D A S KOMMEN DES HERRN. I. Die endzeitge-

niâsse Haîtung des Christen nach den Briefen der heiligen AposteL
Pauîus und Petrus (Sammîung „Leben aus dem Wort", Band 4). Frei-
burg im Breisgau, Herder & C o 1941; p. 182.
M
 Editura germană de renume mondial Herder & Co. din Freiburg.
im Breisgau, a sporit recent bogata serie a publicaţiilor ei cu colecţia
„Leben aus dem Wort". Titlul însuş e un întreg program. Cuvântul
lui Dumnezeu, revelat oamenilor, n'a fost destinat să rămână literă
moartă, să fie doar luat la cunoştinţă de mintea noastră, ci să deter­
mine atitudini noui, conforme cu voia Mântuitorului exprimată în sf.
Evanghelii şi tălmăcită şi aprofundată în celelalte scripturi neotesta-
mentare. încă la 'nceputul Evangheliei dela Ioan citim că „întru El
(Cuvântul lui Dumnezeu) era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor"
(Ioan 1, 4), iar Apostolul neamurilor e de aceeaş părere când scrie
Evreilor; „Cuvântul lui Dumnezeu e viu şi lucrător, mai ascuţit decât
orice sabie, cu două tăişuri" (Evrei 4, 12).
In zilele noastre, există o puternică mişcare biblică pe continent,
vizibilă nu numai în Germania — cercurile romano-catolice inclusiv —
ci şi la noi. Sf. Scriptură se răspândeşte anual în mii şi milioane de
exemplare, iar cuvântul ei inspirat este citit cu înfrigurare şi zel de
toate păturile sociale. Că „biblicismul" acesta nu mântueşte întot­
deauna şi pe toţi cei ce i se dedică, e evident. Citirea sârguincioasă
a Sf. Scripturi pregăteşte doar terenul pentru axarea vieţii religioase
a obştei în sfera de influinţă a Evangheliei, o apropie de puterile
ei de viaţă dătătoare. E rândul şi datoria Bisericii să desăvârşască
acest proces de biblichare într'o concepţie de viaţă nouă, autentic
creştină, îmbrăţişată fără rezerve şi urmată fără şovăire. Viaţa c r e ­
dinciosului trebue hrănită din plinătatea dumnezeească a Evangheliei,-
trebue formată după cerinţele ei mântuitoare. Şi lucrul acesta nu se
poate săvârşi cu succes decât însoţi ndu-1 pe credincios cu luminile
Bisericii şi ale ştiinţei teologice, oferindu-i ceea ce-i lipseşte ca să
pătrundă adâncimile de taină ale lecturii biblice, îndrumându-l deci
îndeaproape şi cu cele mai potrivite mijloace. Numai în chipul acesta
contactul lui statornic cu cuvântul Scripturii încetează să mai fie
simplu ornament — vizibil doar în cine ştie ce „adunări" mai mult
sau mai puţin ziditoare de suflet — prefăcându-se în fundament re­
zistent ca stânca, al întregei sale vieţi religioase.
Noua colecţie a editurU Herder & Co., întitulată „Viaţă din
cuvânt" (ul Domnului), i se dedică acestei misiuni de înţelegere apro­
fundată şi dreaptă a Sf. Scripturi, singura capabilă să determine atitu­
dini conforme cu o veritabilă trăire în Hristos. Un scop mai nobil
decât acesta, nici nu se poate imagina.
Cartea lui Eugen Walter, despre „Venirea Domnului", este a
patra lucrare întocmită pentru scopurile colecţiei amintite. In aceeaş
colecţie au mai apărut; Glaube, Hoffnung und Liebe im Neuen Testa­
ment (p. 218) de Eugen Walter, Apostel und Zeuge Christi (Auslegung
des Philipperbriefes; p. 48) de Erik Peterson şi Des Zeichen des Herrn
(Sabbat und Sonntag in biblischer und Urchristlicher Bezeugung;
p. 88) de Josef Măria Nielen.
Eugen Walter studiază în acest prim volum Eshatologia paulină
 c e a petrină. U n al doilea volum, c a r e se v a o c u p a d e E s h a t o l o g i a
sfintelor Evanghelii, v a u r m a nu peste multă vreme.
C a r t e a m e r i t ă toată atenţiunea cunoscătorilor nu numai pentru
s â r g u i n ţ a cu c a r e identifică textele eshatologice din epistolele sfin­
ţilor Apostoli P a v e l şi P e t r u , le c a u t ă ideile esenţiale şi le determină
ramificaţiile, ci mai ales pentru punctul de v e d e r e cu d e s ă v â r ş i r e nou
d i n c a r e e privită problema, E W a l t e r a alcătuit o monografie de
T e o l o g i e biblică p r a c t i c orientată — a ş a d a r cu tendinţe. E a nu se
a d r e s e a z ă specialiştilor — cari g ă s e s c oricând alte lucrări în materie,
m a i savant întocmite — ci cititorilor asidui ai Sf, Scripturi, pe c a r i
ţinteşte s ă - i determine s ă a d o p t e în v i a ţ ă c e e a c e a m p u t e a numi,
fără s ă ne î n d e p ă r t ă m p r e a mult de limbajul autorului, o conduită
eshatologică.
R â v n a cu c a r e E . Walter se t r u d e ş t e s ă - ş i convingă cititorii c ă
eshatologicul nu este numai o e p o c ă — şi anume c e a de p e u r m ă —
a istoriei Bisericii lui Hristos în lume, ci şi o stare creştinească p r e ­
zentă, nu e inutilă.
Prin Eshatologie se înţelege îndeobşte doctrina d e s p r e Dumnezeu
J u d e c ă t o r u l şi Răsplătitorul. M o a r t e a şi judecata, cerul şi iadul —
iată momentele componente ale acestei învăţături. Prima g r u p ă —
m o a r t e a şi judecata — este t r e c ă t o a r e . Cealaltă — cerul şi iadul —
e vecinică. Ş i cerul şi iadul există din vecii vecilor şi v o r s u p r a ­
vieţui lumii, a ş a cum sufletul dăinueşte şi d u p ă d e s p ă r ţ i r e a de trup.
C o n d u i t a creştinului trebue astfel dirijată, încât m o a r t e a şi j u d e c a t a
— momente p a s a g e r e — s ă nu reprezinte altceva pentru el d e c â t
p r a g despărţitor de bucuriile f ă r ă sfârşit ale vieţii vecinice, să cul­
tive prin cuvânt şi f a p t ă nostalgia p a r a d i s u l u i şi nicidecum o b s e s i a
muncilor iadului. Cel ce isbuteşte s ă - ş i întocmească v i a ţ a d e toate
.zilele în acest chip, s ă a i b ă p r i v i r e a m e r e u aţintită pe culmile d u m -
nezeeştei răsplăţi, a c e l a p o s e d ă atitudinea eshatologică p e r s o n a l ă faţă
d e lume şi v i a ţ ă , pe c a r e se sârguieşte s ă i-o imprime c a r t e a lui
E . Walter. T e a m a d e rigorile judecăţii de apoi, în sufletul unuia c a
a c e s t a e a b s e n t ă , iar p e r s p e c t i v a a p r o p i a t e i întâlniri cu Hristos ce
v a s ă vie îi umple fiinţa d e - o negrăită bucurie,
Eshatologicul este a ş a d a r şi m o d de t r ă i r e personală, subiectivă,
d e vieţuire c r e ş t i n e a s c ă .
L u c r a r e a lui E , Walter v r e a s ă fie, deci, mai cu s e a m ă un în­
d r e p t a r s p r e înţelegerea eshatologică a Testamentului Nou, din zestrea
c ă r u i a studiază d e o c a m d a t ă , c u m spuneam, numai datele pauline şi
petrine.
Ş i cum l u c r a r e a a c e a s t a nu a r e c a r a c t e r istoric, autorul g r u ­
p e a z ă epistolele pe c a r i le studiază altfel d e c â t în o r d i n e a c r o n o ­
logică a scrierii lor. începutul îl face cu I Cor., p e c a r e o con­
s i d e r ă — nu numai din pricina celebrului c a p , 15 — c e a mai b o g a t ă
i n d a t e eshatologice dintre toate scripturile pauline. U r m e a z ă a p o i
I — I I T e s . , Epistolele Captivităţii şi P a s t o r a l e l e , R o m . şi — al cincilea
U i ultimul compartiment — ep. I—II Petru.
 Exceptând unele fragmente — ca cel despre Purgatoriu (p. 1 0 7 —
112) — această caldă pledoarie a trăirii în nădejdea învierii la viaţa
vecinică, va găsi destui cititori recunoscători şi în rândurile creşti­
nilor ortodocşi, Dr. GRIGORIE T. M A R C U

Onisifor Ghihu, profesor la Universitatea din Cluj-Sîbiu, membru

coresp. al Academiei Române: PROLEGOMENA L A O EDUCAŢIE
ROMÂNEASCĂ. Bucureşti, 1941, p. X V I I I + 904.
„Niciodată n'am căutat să fiu ceea ce se cheamă un „pedagog",
căci acesta mi s'a părut un rol prea limitat. Am năzuit în perma­
nenţă să fiu un educator, — un educator al vremii mele şi al po­
porului meu, îmbrăţişându-i cu ardoare toate acele probleme cari
îmi păreau că sunt hotărâtoare pentru a face din el o naţiune să­
nătoasă, harnică, luminată, vrednică şi fericită". Aceste cuvinte ale
autorului, aşezate în prefaţa cărţii, aruncă o puternică rază de lu­
mină asupra acelei concepţii pedagogice originale, care ca un stâlp de
ioc a călăuzit fecunda activitate a luminatului nostru dascăl uni­
versitar.
Ca urmare firească a acestei concepţii pedagogice pe care o
înfăţişează fragmentar, volumul prezent nu este — precum spune
însuş autorul — un rod al unei bogate lecturi de studii pedagogice
publicate de diferiţi specialişti germani, francezi, italieni, americani,
etc, nici al unor îndelungate speculaţiuni teoretice proprii, ci este
o idee şi o acţiune trăită cu o intensitate maximă, din fragedele
sale tinereţe şi până astăzi, în plină bărbăţie, — idee care pleacă
^dela o mare realitate şi tinde necontenit spre o culme înaltă.
Drumul nou pe care doreşte să îndrepte pedagogia românească
dl prof. O. Ghibu este drumul izbăvirii noastre naţionale, este aceeaş
cale spre care se străduieşte să îndrume spiritul românesc Nichifor
Crainic, creatorul curentului tradiţionalist în domeniul filosofic şi
teologic. Ţinta spre care duce acest drum nou trasat de bărbaţii
noştri providenţiali, este „ridicarea acestui neam printr'o educaţie
cât mai conformă cu fiinţa lui etnică şi cu misiunea lui istorică",
Convins că marii educatori sunt virtualităţi şi potente spiri­
tuale eterne din însăş fiinţa popoarelor, cari trebuiesc numai des­
coperite, înţelese, canalizate şi îndrumate, spre a le duce astfel la iz­
bândă şi încredinţat că poporul român a fost înzestrat dela natură
cu daruri sufleteşti cari nu sunt cu nimic mai prejos decât ale altor
popoare, porneşte la muncă pe un drum ignorat de pedagogii noştri
moderni.
Optimismul sănătos îi dă curaj să coboare în adâncul sufletului
naţional, să caute şi să scoată la lumină comori spirituale neperi-
toare, să descopere izvoare bogate de energie nouă, necesare pentru
realizarea idealului său mare, de a face din poporul român „o na­
ţiune sănătoasă, harnică, luminată, vrednică şi fericită".
 Lupta pe care au început-o independent profesorii Nichifor
Crainic la Bucureşti şi Onisifor Ghibu la Cluj, Nicolae Colan ş i
Dumitru Stăniloae la Sibiu, se aseamănă mult cu frumoasa luptă pur­
tată de slavofilii ruşi (I. Ciandaiev, Choroiakov, Dosloiewsky etc.) în
veacul trecut, împotriva curentului apusean. Slavofilii cereau res­
pectarea tradiţiei, militau pentru o evoluţie organică, ziditoare, com­
bătând spiritul revoluţionar alimentat de ideile împrumutate şi im­
portate din apus. Roadele dezastruoase ale biruinţii spiritului apu­
sean în Rusia le cunoaştem şi am putea învăţa mult din experienţa
tragică a vecinului răsăritean.
In volumul de faţă, dl prof. O. Ghibu publică un număr d e
studii şi de articole pe cari le-a scris începând încă din anii de
student la Budapesta, Strassburg şi Jena, — ani în cari şi-a trasat
aproape toate liniile principale ale preocupărilor sale de mai târziu
— şi până în pragul zilelor noastre. Unele din aceste studii şi arti­
cole au văzut lumina zilei în diferite publicaţiuni periodice ale tim­
pului, altele se tipăresc acum pentru întâia oară. Toate sunt brodate
pe acelaş crez pedagogic naţional, nedesminţit de nici o împrejurare
şi de nici o primejdie.
De o actualitate nebănuită sunt tratatele dela cap. III; Resur-
rectio, — învierea românismului dela Bag şi până la Tisa {1912-1918),
pagini cari trădează pe vizionarul îndrăzneţ şi profetic al marilor
aspiraţii naţionale.
In astfel de condiţii — mărturiseşte autorul — este evident că
volumul nu prezintă ceva „întreg", „definitiv", „sistematic". De altfel,
el nu este altceva decât o ilustrare mai amănunţită şi mai docu­
mentată a altui volum al autorului, în curs de apariţie, intitulat;
Pe baricadele vieţii, — Confesiunile unui luptător, — volum care
înfăţişează întreg sbuciunml unei vieţi închinate educaţiei şi măririi
neamului românesc.
înţelegerea ambelor volume este mult ajutată de Bio-Biblio-
grafia anexată la ele, pe care tinerii prieteni şi admiratori ai auto­
rului, /. Moga, 1. Naghiu şi I. Crăciun au întocmit-o, prezentân-
du-ne un tablou clar despre uriaşa muncă a acestui spirit dinamic
şi creator, a acestui neînfricat şi neobosit luptător pentru drepturile
şi mărirea neamului său, pe care-1 iubeşte mai mult decât viaţa
proprie, care nu şi-o poate închipui decât organic legată de viaţa
acestui neam, precum zice: „existenţa individuală are sens şi e po­
sibilă numai în funcţie de neamul al cărui fiu sunt şi a cărui creştere
şi înălţare trebue să o servesc din toate puterile mele sufleteşti şi
trupeşti". Prof. Dr. N I C O L A E T i R C H I L Ă

v
Kurt Horedt: EINE LATEINISCHE INSCHRIFT D E S 4. J A H R ­
HUNDERTS A U S SIEBENBÜRGEN (Sonderdruck aus „Anuarul In­
stitutului de Studii clasice", Band IV, 1941-42). Sibiu, Tipografia
„Cartea Românească din Cluj 1941 ; p, 8 + o planşe în afară de text.
 Studiul dlui Kurt Horedt, asistent la Universitatea Daciei Su­
perioare, a stârnit un interes din cele mai vii în cercurile istorice
$i arheologice din Ardeal.
Ne gândim îndeosebi la primirea însufleţită pe care i-a făcut-o
recunoscuta competenţă a dlui Prof. Constantin Daicoviciu, directorul
Institutului de Studii Clasice al Universităţii Ardealului, care este
cel mai bun cunoscător al problemelor arheologiei şi istoriei antice
a Daciei şi al cărui distins elev este dl Kurt Horedt (vezi. „O sensa-
ţională descoperire arheologică în Transilvania", în Transilvania, re­
vista „Astrei", an. LXXII, 1941 p. 575—578).
In Catalogul manuscris al Colecţiei arheologice a Muzeului
Baron Brukenthal din Sibiu, sunt înregistrate (sub nrii 3234 şi 3235)
încă din 1837 cele două piese de bronz de cari se ocupă studiul
dlui Kurt Horedt: 1. o placă dreptunghiulară de 32,5/13,2 cm., care
poartă inscripţia votivă :
E G O Z E N O
V I U S V O T
V M P O S U i
în româneşte: „Eu Zenovie pusei (această) danie" şi 2. un monogram
al lui Hristos, de formă circulară şi cam de aceleaşi dimensiuni.
Ambele piese s'au păstrat în stare foarte bună. Numai din
majuscula Z (enovîus) a dispărut jumătatea superioară. Locul descope­
ririi lor este în mod cert hotarul comunei Biertan (jud. Târnava Mare).
Atât cercetătorii noştrii cât şi cei de peste hotare, au neglijat
în mod constant această importantă descoperire pentru continuitatea
daco-romană şi pentru istoria Creştinismului în Dacia postromană.
Dl Kurt Horedt fixează în veacul IV vârsta acestor piese, înte-
meindu-se pe următoarele consideraţiuni: Monogramul lui Hristos
este o dovadă că piesele în chestiune nu pot fi datate mai de vreme
decât epoca lui Constantin cel Mare. Pe de altă parte, numele Ze-
novias — care nu mai figurează nici odată în inscripţiile latine —
este de provenienţă orientală. Deşi nu lipsesc mărturii privitoare la
prezenţa Creştinismului în ţările dunărene în veacurile V şi VI —
Gepizii şi Avarii nefiind străini de binefacerile religiei revelate —
totuşi, luând în considerare faptul că între veacurile IV şi V se in­
tercalează năvălirea Hunilor, care a pricinuit uriaşe deplasări de
populaţii, şi că inscripţia foloseşte limba latină, piesele în chestiune
trebue datate în intervalul de timp dela Constantin cel Mare şi până
în pragul năvălirii Hunilor. Forma scrierii — şi 'ndeosebi atât de
caracteristicul G — indică aceeaşi epocă.
Autorul îşi încheie studiul cu aceste elocvente consideraţiuni:
„Inscripţia creştină din Biertan reprezintă o fericită îmbinare a
celor două surse ale Creştinismului în spaţiul dunărean. Numele Z e -
novius, al cărui purtător va fi fost de origine răsăriteană, îndrumă
la sursa grecească din Asia mică a lucrării misionare printre Goţi.
L i m b a inscripţiei, latineasca, face legătura cu locuitorii romani ai
Daciei d e odinioară şi subliniază posibilitatea dăinuirii unei po-
pulaţii de limba latină în Dacia şi după părăsirea provinciei. In orr
ce caz, stăm aici în fata celei mai sigur datate inscripţii latine din
Transilvania prea-aureliană, din câte se cunosc".
Istoricii noştri profani şi bisericeşti, vor trebui să tragă anu­
mite concluziuni din descoperirea dlui Kurt Horedt, atât în ce pri­
veşte continuitatea daco-romană în ţinuturile din nordul bătrânului
Danubiu, cât şi referitor la vechimea Creştinismului în Dacia şi la
provenienţa lui.
Referitor Ia prima chestiune, avem deja cuvântul autorizat al
dlui Prof. univ. C. Daicoviciu, exprimat în studiul amintit. Pentru
cealaltă, ţinem la dispoziţie coloanele revistei noastre.
Dr. G R I G O R I E T. M A R C U

Constantin C. Pavel: TRAGEDIA OMULUI IN CULTURA MO­

DERNĂ. Bucureşti, Tipografia Cărţilor bisericeşti, 1941 ; p. 70,
Preţul Lei 50.
Elementul precumpănitor al vremilor noastre este pragma­
tismul. Acesta ne distanţează considerabil de adevărul creştin; pe
unii, adevărul creştin îi interesează în măsura în care foloseşte vieţii
imediate, fără a-i aprecia valoarea intrinsecă şi a-1 raporta la finali­
tatea preconizată de Creatorul. Tehnica, cu realizările ei gigantice şi
cu mirajul ei edvemonist, nesocoteşte în om partea cea mai consis­
tentă, în care rezidă elementul religios — sufletul — şi-i ia posibili­
tatea de a sta în legătură cu izvorul vieţii, cu Dumnezeu. Tehnica
1-a subjugat pe om, 1-a unilateralizat şi 1-a făcut sclav al propriei
sale creaţii.
Această materializare excesivă a vieţii a dat persoanei ome­
neşti o lovitură grea, desfigurând-o şi descreştinând-o. Cultura
modernă a înregistrat — incontestabil — progrese mari, fără a reuşi,
însă, să pună stavilă ferocităţii din om. Neavând un pivot religios şi
moral, cultura modernă n'a putut asigura o funcţionare normală a
instinctelor, ci 1-a lăsat pe om pradă tuturor patimilor abominabile.
Aici rezidă marea tragedie a omului în cultura modernă, problemă
înfăţişată documentat de dl Constantin C. Pavel în broşura de faţă.
Autorul, familiarizat cu aspectele caracteristice ale culturii a c ­
tuale, face un rechizitoriu sever acelora cari au subordonat viaţa
spirituală materiei şi şi-au idolatrizat propria lor persoană ca fiind
unica generatoare de creaţii, oricari ar fi caracterul acestor creaţif.
Rechizitoriul e perfect legitimat, gândindu-ne numai la ravagiile ex­
cesiv de dezastruoase pe cari le face industrialismul în domeniul li­
bertăţii spirituale. Prins în angrenajul maşinismului, activismului şi
sensualismului, omul modern s'a standardizat şi s'a caricaturizat, de-
vedind o piesă inertă în marele conglomerat social.
Din antropocentrismul ateu şi anarhic, ce caracterizează cultura
modernă, e un singur drum de salvare: înoirea lăuntrică a omului
după idealul creştin. „Odată încreştinat omul, nu mai avem a ne
teme de nimic.,. Maşina, nu aduce pagube, decât atunci când este
folosită de un om rău. Astfel, maşina oferă lucrătorului anumite
avantagii; timp liber, economie de energie şi bani, care ar putea
fi folosite pentru progresul vieţii spirituale" (p. 61). „Din somno­
lenţa, înţepenirea şi blazarea care a pus stăpânire pe omul de azi,
numai disperarea de soarta lui tragică, printr'o sguduire puternică,
îl mai poate scoate. Sub acest raport, războiul infernal de azi poate
fi salvator pentru omenirea coruptă şi suferindă. Violenţa cu care-1
loveşte îl va face să sfărâme idolii pe care i-a adorat şi-1 va îm­
pinge să caute izbăvirea în adorarea Dumnezeului adevărat" (p. 64)
Cultura fără iz religios poartă în conţinutul ei germenele ca­
ducităţii. Dl Constantin C. Pavel, teolog emerit, alături de alţi cer­
cetători valoroşi ai fenomenelor culturale, în lucrarea: „Tragedia
omului în cultura modernă", demonstrează până la evidenţă, că toate
creaţiile culturale se prăbuşesc în neant, dacă n'au la bază o con­
cepţie teandrică, în cadrul căreia omul să fie ajutat de harul divin
pentru a-şi realiza desăvârşirea lui morală. încrederea autorului e
mai mult decât merituoasă, lectura cărţii trezind în sufletul nostru
nostagia „unui cer şi a unui pământ nou".
O recomandăm călduros cititorilor. Preot Prof. I O A N BUNEA.
*
Dr. Nicolae Neaga, profesor la Academia teologică „Andreiană" r.
ECLESIASTUL. Scurte note explicative. Sibiu, Tipografia Arhidiece-
zană 1941; p. 88, Lei 90.—
Eclesiastul este una din cele mai remarcabile scrieri didactice
ale T. V. Marea ei însemnătate nu zace numai în înălţimea gândului
care se frământă într'ânsa, ci şi în frumuseţea graiului în care sunt
îmbrăcate eternele întrebări legate de viaţa noastră pământească.
Există fericire? In ce constă e a ? Unde este a se c ă u t a ? Care-i v a ­
loarea reală a lucrurilor omeneşti? Cum contribue omul la sporirea
gradului de fericire a semenilor s ă i ?
Răspunsurile pe cari le dă Regele Solomon acestor întrebări^
alcătuesc o filosofie biblică unică în felul ei. Cu toată limpezimea
lor, vrednică de faima înţelepciunii măritului rege biblic, perceptele
Eclesiastului prezintă destule greutăţi de interpretare, dată fiind b o ­
găţia şi varietatea ideilor exprimate într ansele.
Harnicul profesor de Studiul biblic al T, V. dela Academia teo­
logică „Andreiană", Păr. Dr. Nicolae Neaga, le-a făcut faţă cu succes,
dându-ne un comentar al Eclesiastului pe cât de concis, pe atât de
limpede şi de plăcut la citire. A urmărit dearândul ideea centrală a
fiecărui verset, fără să se lase antrenat în detalii exegetice prisosel-
nice, cari dacă nu isbutesc să lămurească de fiecare dată, obosesc
în schimb totdeauna.
Publicat fragmentar în „Revista Teologică", acest comentar a
apărut de curând într'un volum simpatic, care-i va îngădui să c i r ­
cule precum merită.
II recomandăm călduros preoţimii şi studenţilor noştri teologi,
pentru cari a fost scris în primul rând. D r , G R I G O R I E T. M A R C U
 Proiosincel Dr. Vasile Vasilache: BIBLIA IN ORTODOXIE.
Tipografia sfintei Monastiri Neamţu 1939; p. XIV+128, Lei 60.
Despre Păr. V. Vasilache a mai fost vorba în paginile revistei
noastre. Roadele anterioare ale ostenelilor sale cărturăreşti, le-am în-
crestat la răboj cu simpatie. Suntem bucuroşi că putem face acelaş
lucru şi de astă dată.
Temeinică şi clară, cartea în chestiune este absolut necesară
pentru toţi cei ce vor să cunoască atitudinea diferitelor fracţiuni or­
ganizate ale creştinătăţii faţă de citirea de către obşte a Cărţii
cărţilor.
Spre deosebire de romano-catolici bunăoară, Ortodoxia răsări­
teană n'a monopolizat Sf. Scriptură numai pentru ierarhia sa, ci a
îngăduit fiecărui creştin cu ştiinţă de carte să se bucure de citirea
ei, cu observarea că locurile cu anevoie de înţeles să ceară să-i fie
tălmăcite de Biserică. Ortodoxia ţine aşa dar calea de mijloc între
severele oprelişti papistaşe şi liberul arbitrul protestant în citirea şi
interpretarea Sf. Scripturi, din care a ieşit anarhismul biblic sectar.
Poziţia ei în chestiune, coincide cu aceea a învăţatului Părinte bise­
ricesc sf. Ioan Hrisostom, care desleagă problema astfel:
„Fie într'o zi pe săptămână, fie Dumineca dimineaţa, fiecare
creştin, luând în mână pericopa Evangheliei, să citească pasagiul ce
s e va explica la Biserică. Citind, să examineze cu băgare de seamă,
să observe ceea ce nu poate fi înţeles aşa uşor... Şi după aceea, să
meargă la Biserică, pentru a auzi acolo tălmăcirea cea adevărată...
Mergând la sine acasă, să ia în mână Sf. Scriptură şi să parcurgă
din nou ideile ce s'au explicat, ca astfel să poată ajunge în adevăr
la folosinţa deplină şi continuă a Sf, Scripturi" (p. 121). Căci „naş
putea afla adevărul (în Sf. Scriptură) dacă n'aţ şti Tradiţia", spunea
sf. Părinte Irineu al Lugdunului, în veacul al 11-lea. Şi spusele lui
drepte sunt. Astăzi, cu atât mai vârtos cu cât altă distanţă-i între
vremea lui şi vremea noastră pe deoparte, şi data scrierii sfintelor
cărţi pe de altă parte. Dr. G R I G O R I E T. M A R C U

s
*
* Diacon N. I. Nicolaescu, asistent universitar: II CORINTENI
XII, 7-9a. Studiu exegetic-critic (Extras din „Studii Teologice", an.
VII, 1938-39). Bucureşti, Tip. „Bucovina" I. E. Torouţiu 1939; p. 38.
Diaconul Nicolae I. Nicolaescu merită deplin încrederea care l'a
promovat asistent al eruditului teolog neotestamentar dela Univer­
sitatea din Bucureşti, Păr. Prof. univ. Dr. Haralambie Rovenţa. Stu­
diul de faţă o dovedeşte cu prisosinţă şi bucuria cu care l-am citit
şi i-am cântărit valoarea, nu este întrecută decât de gândul că au­
torul lui — pe cât de harnic, pe atât de bine povăţuit de maestrul
său — nu va pregeta s ă înzestreze ştiinţa atât de dragă nouă şi
atât de părăsită a Testamentului Nou, cu alte lucrări, vrednice de
.acest început plin de făgăduinţi.
 A m discutat şi noi p r o b l e m a boalei sfântului Apostol Pavel,
c â t e v a luni înainte de a p a r i ţ i a studiului P ă r . Diacon N. I. Nicolaescu,
in monografia „Saul din Tars" ( „ S e r i a Teologică" nr. 14, S i b i u 1939,
p. 64-73). C . S a r e i a a c e a s t ă s p i n o a s ă chestiune, p o r n i n d dela mi­
nunea d e p e drumul Damascului şi r e u ş i n d s ă ne d e a o m o s t r ă d e
e x e g e z ă conştiincioasă şi c u m p ă t a t ă , d e - o r a r ă v a l o a r e a p o l o g e t i c ă .
S e ştie c ă o s e a m ă de teologi raţionalişti s'au trudit din greu
s ă înlăture miracolul din c o n v e r t i r e a lui S a u l din T a r s , atribuind
r a r e l e însuşiri ale acestei puternice personalităţi apostolice „stării
bolnăvicioase a temperamentului s ă u dezaxat", O metaforă din II C o r .
12, 7 a furnizat punctul d e p l e c a r e pentru f ă u r i r e a unei teorii atât
d e bizare.
Cu a c e a s t ă teză p r ă p ă s t i o a s ă s e d e s c u r c ă autorul, reuşind —
calm şi temeinic — s'o nărue total. întrebând p e cei mai r ă s ă r i ţ i
comentatori vechi şi noui a s u p r a înţelesului a c e s t u i text atât de c o n ­
t r o v e r s a t şi clasificând soluţiile lor, P ă r . D i a c o n N. I, Nicolaescu —
d u p ă u n e x c u r s exegetic c a r e a c o p e r ă c e a m a i m a r e p a r t e a stu­
diului s ă u — r ă s b e ş t e la concluzia c ă tot c e putem şti în m o d cert
d e s p r e b o a l a sf. A p o s t o l Pavel, se r e d u c e la u r m ă t o a r e l e :
E x a m e n u l obiectiv al textului (II C o r . 12, 7-9a) exclude o r i ce
putinţă d e a p u n e un diagnostic p r e c i s boalei d e c a r e s u f e r e a sf.
A p o s t o l Pavel. N o i cunoaştem anumite manifestări c a r i permit s ă
înlăturăm cu uşurinţă ori c e ipoteză d u p ă c a r e vedeniile sale s ' a r
d a t o r i unor tulburări o r g a n i c e c a epilepsia, isteria s a u neurastenia.
D a r e x e g e z a ştiinţifică n'are dreptul s ă pretindă textelor biblice m a i
mult decât spun ele. Omul c a r e p r o p o v ă d u i a Evanghelia c a nimeni
altul, s u f e r e a într'adevăr, suferea mult din p r i c i n a unei maladii c o r ­
porale. A c e a s t a însă nu însemnează c ă el n'ar fi fost în deplinătatea
conştiinţei şi în posesiunea facultăţilor sale sufleteşti. S ă r e s p e c t ă m
d a r caracterul tainic a l expresiilor cari ascund în m o d voit numele
p r e c i s al acestei boale şi s ă p r e a m ă r i m o d a t ă m a i mult d a r u l lui
Dumnezeu, c a r e l u c r a în lume prin marele A p o s t o l în ciuda o r i c ă r e i
neputinţi omeneşti (cf. p. 38). Dr. GRIGORIE T. M A R C U
:f

Prot. Dr. L. G. Munieanu, rectorul A c a d e m i e i teologice „Sf.

Nicolae" din C l u j : V I A Ţ A M Â N T U I T O R U L U I N O S T R U I I S U S H R I -
S T O S P O V E S T I T Ă P E Î N Ţ E L E S U L T U T U R O R (Colecţia „Cărţile
Vieţii" nr. 9). Cluj, T i p o g r a f i a E p a r h i a l ă 1941 • p. 340, Preţul L e i 7 5 . —
Unul dintre cei mai harnici şi mai capabili împreună lucrători ai
P. Sf. E p i s c o p Nicolae Colan, este f ă r ă îndoială eminentul rector al
A c a d e m i e i teologice „Sf. N i c o l a e " din Cluj, P ă r . Prot. Dr. Liviu G.
Munteanu. T e o l o g biblic prin p r e g ă t i r e şi apostol prin fire, P. C . S a
este bine cunoscut în cercurile c ă r t u r ă r e ş t i şi publicistice dela noi,
prin v a l o r o a s e l e l u c r ă r i de specialitate privitoare la Vechiul şi Noui
Testament p e c a r i le-a publicat în anii din u r m ă şi prin c o l a b o r a r e a
8
s a p r i c e p u t ă la „ R e n a ş t e r e a " clujană (astăzi la Alba-Iulia), la neuitata,
revistă „ V i a ţ a Ilustrată" şi la revista noastră.
Obştei d r e p t c r e d i n c i o a s e din A r d e a l u l de N o r d , P. C. S a i-a făcut
un d a r de m a r e preţ prin t i p ă r i r e a acestei lucrări. S c r i s ă cu c ă l d u r ă
şi p r i c e p e r e de cunoscător, ea v a fi — de a c u m în colo — tot atât
d e p r e ţ i o a s ă pentru fraţii noştri de peste hotar, c a şi p â i n e a c e a de
toate zilele.
L u c r a r e a , frumos şi bogat ilustrată, poate fi citită eu cel m a i
m a r e folos d e toate vârstele şi de toate stările. N e - a m b u c u r a s'o
v e d e m f ă r ă întârziere şi 'n librăriile noastre, c u atât mai v â r t o s cu
cât în ţ a r a liberă ne lipseşte astăzi o astfel de lucrare, cele ale I. P.
C. Arhim. S c r i b a n şi a P ă r . H. P o p e s c u fiind s a u r a r e , sau p r e a puţin
corespunzătoare.
D r . G R I G O R I E T. M A R C U

P r e o t Florea Mureşami: V I E Ţ I L E S F I N Ţ I L O R (Colecţia „ C ă r ţ i l e

Vieţii" nr. 10). Cluj, T i p o g r a f i a E p a r h i a l ă 1941 ; p. 32, Preţul Lei 6.—
B r o ş u r a vajnicului preot al Catedralei e p i s c o p a l e din Cluj, o f e r ă
c â t e v a pagini alese din vieţile sfinţilor Bisericii n o a s t r e , atât de g u s ­
tate d e inimile creştineşti de pretutindenea.
G r a i u potrivit genului, stil limpede şi o c u c e r i t o a r e c ă l d u r ă a
frazei — iată însuşirile acestei b r o ş u r i , în c a r e noi v e d e m numai
începutul unei întregi serii de vieţi ale sfinţilor, a ş a cum a făcut
renumitul publicist creştin dl Al. L a s c a r o v - M o l d o v a n u (6 volume, a p ă ­
rute la editura „ C u g e t a r e a " din Bucureşti), d e s p r e c a r e e v o r b a chiar
în numărul de faţă al revistei n o a s t r e (vezi p . 116).
D r . G R I G O R I E T. M A R C U

Emil Fiedler: O M U L C E L N O U . In româneşte de Părintele Ni-

colae (Colecţia „Cărţile Vieţii" nr. 11). Cluj, T i p o g r a f i a E p a r h i a l ă 1941
p. VIII + 150, Preţul Lei 60.—
Ultima noutate a colecţiei „Cărţile Vieţii", întemeiată şi g o s p o ­
d ă r i t ă cu nedesminjită p r i c e p e r e de P. Sf. E p i s c o p Mcolae Colan ai
Vadului, Feleacului şi Clujului, este l u c r a r e a „ D e r neue Mensch" de:
Emil Fiedler, unul dintre distinşii preoţi ai capitalei Germaniei, r ă ­
p o s a t înainte cu câţiva ani.
Chinuitoarei întrebări; „ C e - i omul n o u ? , pe c a r e şi-o pune cu
a t â t a insistenţă şi v r e m e a noastră, c a r t e a a c e a s t a îi d ă singurul r ă s p u n s
valabil cât v a fi l u m e a : r ă s p u n s u l Evangheliei Domnului.
Părintele N i c o l a e — c a r e nu-i altcineva decât însuşi A r h i p ă s t o r u î
Românilor ortodocşi din A r d e a l u l d e N o r d — a fălmăcit-o î n t r ' u a
fermecător g r a i u românesc, p r o p r i u P. Sf. E p i s c o p Nicolae Colan,
„nu numai din pricina adâncimii gândurilor autentic creştineşti, c a r i
îi alcătuiau cuprinsul, ci şi pentru t i n e r e a s c a vioiciune şi c u l o a r e c u
c a r e e r a u înfăţişate a c e s t e g â n d u r i . L u c r a r e a lămureşte — cum s e
e x p r i m ă P. Sf. t r a d u c ă t o r în p r e f a ţ ă — o întreagă serie de probleme
d e c e a mai m a r e însemnătate r e l i g i o a s ă şi socială, iar l ă m u r i r e a s e
face statornic d u p ă nedesminţitele criterii ale Evangheliei lui Hristos".
V e r s i u n e a r o m â n e a s c ă este, „ p e lângă altceva, şi omagiul a d u s
unei prietenii dintre cele mai devotate". Vrednicul Protoiereu Niţă Im-
b r o a n e din T i m i ş o a r a ( + 1941), întors în 1929 dintr'o lungă c ă l ă ­
torie d e studii făcută în A u s t r i a şi G e r m a n i a , i-a d ă r u i t P. Sf. E p i ­
scop Nicolae Colan a c e a s t ă c a r t e încântătoare, p e c a r e P. Sf. S a ,
d u p ă ce a primit trista veste a morţii bunului S ă u prieten, a s c o s - o
din bibliotecă şi a t r a d u s - o .
Din cele 13 capitole ale originalului g e r m a n , t r a d u c e r e a r o m â ­
n e a s c ă a lăsat l a o p a r t e 3, din motivul că expunerile lor p r i v e s c îm­
p r e j u r ă r i de v i a ţ ă mai ales din patria autorului, c a r i nu-i interesează
p e cititorii români.
Dr. G R I G 0 R 1 E T. M A R C U
S)
Ilariu Dobridor: D E C Ă D E R E A D O G M E L O R . Vol. I: Cum au
disolvat Evreii cultura europeană. Bucureşti, E d . C u g e t a r e a , 1941 :
p. 2 9 1 , L e i 90.—
O carte c a r e nu p r i v e ş t e direct dogmele creştine, d a r duce la ele.
Autorul ei se î n t r e a b ă : D e ce este neliniştit omul contimporan ? — şi
r ă s p u n d e ; „ F i i n d c ă s'au disolvat certitudinile, a d e v ă r u r i l e stabilite şi
convenite — d o g m e l e . . . , Pentru sufletul omenesc, certitudinea este
legea odihnei şi împăcării. C a pentru p a s ă r e cuibul, ca pentru p o m
rodul. Certitudinea e r o d u l vieţii şi condiţie a rodirii. Cultura e l e n o -
r o m a n ă ne-a dăruit certitudini logice (conceptul), etice (norma morală),
r e l i g i o a s e (legea creştină), ş i - a ş a mai d e p a r t e . A c e s t e certitudini con­
stituiau corpul d e a d e v ă r u r i , — dogmele — mântuirii n o a s t r e din
efemer".
C e a u făcut evreii cu a c e s t e certitudini ? L e - a u disolvat prin
pan-substanţialism (Spinoza), p a n - s e x u a l i s m (Freud), pan-psihologism
(Bergson), pan-economism (Marx), p a n - r e l a t i v i s m (Einstein), p a n - p a t o -
logism ( L o m b r o s o , P r o u s t ) , pan-mondíalísm (francmasoneria) şi p a n -
individualism (Weininger şi Hirschfeld). In schimb, au tins din toate
puterile s p r e i u d a i z a r e a E u r o p e i şi p o a r t ă pretutindeni blestemul unui
p o p o r fără spaţiu şi f ă r ă mântuire.
C r u c i a d ă n o u ă s'a pornit î m p o t r i v a acestui neam, d a r el nu v a
fi învins definitiv decât în clipa în c a r e cultura e u r o p e a n ă v a fi
eliminat ultimele vestigii ale spiritului iudaic şi se vor r e s t a u r a a d e ­
vărurile, dogmele culturii şi ale cosmosulu* creştin, p â n ă la indentifi-
c a r e a cu b i s e r i c a ecumenică.
D u p ă ce tratează în capitole speciale toate a c e s t e probleme, c u
vădită p r i c e p e r e şi cu a l e s e însuşiri stilistice, autorul face pentru noi
u r m ă t o a r e a î n c h e i e r e : „Noi, Românii, suntem singurul p o p o r latin
d e lege o r t o d o x ă . Datori, deci, s ă a p ă r ă m latinitatea pentru certitudini
şi ortodoxia pentru mântuire".
 D e ş i nu e s c r i s ă d e un teolog, c e a c e s e constată din identifi­
c a r e a iudaismului cu „orizontul m o z a i c " , c a r t e a a r e o v a l o a r e p e
c a r e numai cetitorii o pot a p r e c i a îndeajuns.
P r e o t D r . I L A R I O N V, F E L E A
&
Al Lascarov-Moldovanu: VIEŢILE SFINŢILOR. Voi. VI. B u ­
cureşti, E d . C u g e t a r e a 1941, p . 320, L e i 6 0 . —
A c e l a ş ; C H E M Ă R I L A D O M N U L . Scurte lămuriri ale Evan­
gheliilor de peste an. C r a i o v a , T i p . Sf. Mitropolii a Olteniei, 1941 ;
p. 214, L e i 6 0 . —
Sunt cele mai recente l u c r ă r i ale bunului creştin şi scriitorului
atât d e harnic şi iubit, Al. L a s c a r o v - M o l d o v a n u . Cu c e a dintâi, încheie
ciclul celor ş a s e v o l u m e în c a r e ne p o v e s t e ş t e minunatele vieţi ale
sfinţilor, i a r în a d o u a c u p r i n d e tălmăciri f r u m o a s e l a Evangheliile
Duminecilor d e p e s t e an.
T o a t e lucrările dlui Al. L . M. sunt s c r i s e cu har, sunt p ă t r u n s e
d e focul credinţei şi cetite c u fiori d e p l ă c e r e şi desfătare duhovni­
c e a s c ă . A l t e elogii sunt d e p r i s o s . IL. V . F ,

^Emilian Vasilescu: R Â V N A C A S E I T A L E ( G â n d u r i şi îndem­

nuri s p r e folosul Bisericii). Bucureşti, E d i t u r a C u g e t a r e a 1 9 4 0 ; p. 204,
Preţul Lei 50,—
Cunoscutul autor şi publicist bisericesc dl Emilian Vasilescu,
p e lângă lucrări consistente din domeniul teologiei sistematice, a dat
la i v e a l ă şi o serie d e articole p r i v i t o a r e la înălţarea prestigiului B i ­
sericii şi la p r o m o v a r e a destinului m ă r e ţ al neamului. I s v o r â t e din
conştiinţa neprihănită a unui teolog o r t o d o x şi s c r i s e cu c ă l d u r a c r e ­
dinciosului d e v o t a t Bisericii sale, articolele dlui Emilian V a s i l e s c u
— resfirate ani d e a r â n d u l prin diferite ziare şi reviste — alcătuesc
un mănunchiu de reţete şi sugestii p r e ţ i o a s e p e n t r u a s a n a r e a racilelor
d e cari sufere omenirea, implicit neamul nostru. A r fi fost o m a r e
p i e r d e r e p e n t r u B i s e r i c ă şi credincioşii ei c a a c e s t e articole s u b s t a n ­
ţiale s ă r ă m â n ă risipite. Cel dintâi c a r e ş i - a dat s e a m a c ă a c e a s t ă
muncă d i s p e r s a t ă în coloanele diferitelor ziare şi reviste n ' a r a d u c e
un s p o r p r e a m a r e vieţii n o a s t r e obşteşti, a fost însuşi autorul. De
a c e e a , o p a r t e din rodul ostenelilor sale cărturăreşti d e a p r o a p e
z e c e ani, 1-a a d u n a t şi tipărit în volumul întitulat s i m b o l i c : „Râvna
Casei Tale".
C a r t e a cuprinde cinci c a p i t o l e :
/, Orientarea generală prin vreme. A i c i autorul a r a t ă necesitatea
actualizării d octrinei creştine, precum şi comprehensiunea şi a c c e p t a r e a
ei conştientă d e lumea d e azi.
II. Scrisul bisericesc. C o n s t a t â n d c ă scrisul bisericesc e conta­
minat de „tendinţa s p r e pamflet şi s c o r m o n i r e a impurităţilor" (p. 41),
militează pentru un control neobligatoriu în scrisul clericilor şi teo­
logilor cari ar dori ca lucrările lor să poarte girul moral al Bise­
ricii. Pentru afirmarea demnă a scrisului bisericesc, preconizează
următoarele deziderate; o editură creştină, o publicaţie bibliografică
bisericească, o bibliotecă teologică, o enciclopedie ortodoxă, scoaterea
unui cotidian bisericesc, etc. . . .
III. Credinţa poporului. Plecând dela realitatea sufletească a popo­
rului românesc, impregnata structural de creştinism, autorul respinge
incriminările ce se aduc purităţii morale a neamului şi religiosităţii
lui, stăruind şi asupra foloaselor ce le pot aduce psihologia şi socio­
logia în pastoraţie, păstorilor de suflete. Nu uită nici îndatorirea
apologeticei, aceasta fiind chemată să urmărească în deaproape
„orientarea generală a culturii româneşti, sub toate formele ei, obser­
vând dacă această cultură se apropie sau se depărtează de marea
linie a concepţiei creştine despre lume şi viaţă" (p. 108).
IV. Educaţia morală şi religioasă a tineretului. Capitolul acesta
consacră 30 pagini celor mai delicate probleme de educaţie a tinere­
tului. Pornind dela deficienţele notorii în viaţa morală a tineretului,
autorul — dupăce veştezeşte atmosfera viciată a societăţii moderne —
conchide că îndreptarea e condiţionată, în primul rând, de personali­
tatea morală a educatorilor.
V. înfrăţirea popoarelor prin Biserică, e un capitol ce vizează
întreaga creştinătate, chemată să soluţioneze şi să curme masacrele
dintre oameni. Pentru a putea împlini acest comandament, e necesară
o restatornicire a unităţii Bisericii creştine, aşa cum a voit-o şi a
instituit-o întemeietorul ei.
Lectura cărţii: „Râvna Casei Tale" e plăcută şi reconfortantă.
Pe lângă calităţi stilistice, cartea aceasta te cucereşte prin perspicaci­
tatea cu care autorul sesizează cele mai importante şi mai arzânde
probleme ale Bisericii. Privite dintr'o perspectivă largă, studiate sub
aspect psihologic şi social, problemele înmănunchiate în acest volum
se impun cititorului — ori cine ar fi el — prin soliditatea argumentării
şi prin noutatea multor directive salutare preconízate de autor.
„Biblioteca Teologică", patronată de I. P.Sf. Mitropolit al Moldovei
şi Sucevei Irineu Mihălcescu, în care a apărut „Râvna Casei Tale",
înscrie cu această carte, în repertoriul ei, o lucrare valoroasă şi utilă.
Preot Prof. I O A N BUNEA
*
Edmund Roeser: LITURGISCHES G E B E T UND PRIVATGEBET.
Viena, Editura Herder & Co, 1940, p. 52.
Aşa numita „Mişcare liturgică" din biserica romano-catolică, a
desfăşurat, în special in Germania, o activitate foarte bogată, pentru
a arăta credincioşilor origina, sensul şi valoarea serviciului divin
public. Prin publicarea de studii speciale, prin articole plasate prin
reviste şi gazete bisericeşti, prin conferinţe, prin predici şi prin or-
g a n i z a r e a d e misiuni religioase, s ' a căutat şi se s t ă r u e şi astăzi mult
c a interesul credincioşilor pentru slujbele p u b l i c e ale bisericii s ă fie
trezit în m ă s u r ă c â t mai m a r e , ştiindu-se c ă prin a c e a s t a se a s i g u r ă
p a r t i c i p a r e a vie şi însufleţită a a c e s t o r a la slujbele bisericii.
Autorul studiului de faţă, f ă r ă a nesocoti ostenelele şi rezulta­
tele activităţii „ M i ş c ă r i i liturgice", ne a r a t ă documentat, într'o formă
c l a r ă şi concisă, d e s v o l t a r e a istorică, v a l o a r e a şi importanţa cultului
divin public, d a r în acelaş timp s t ă r u e şi a s u p r a desvoltării istorice,
a s u p r a v a l o r i i şi importanţei rugăciunii p r i v a t e . F i e c a r e din aceste
d o u ă forme ale cultului divin creştin îşi a r e v a l o a r e a şi importanţa
s a s p e c i a l ă pentru mântuirea sufletească a credincioşilor şi prin u r ­
m a r e , nu trebue s ă nesocotim şi s ă neglijăm nici r u g ă c i u n e a publică,
făcută cu cucernicie în biserică, d a r nici r u g ă c i u n e a particulară, f ă ­
cută cu smerenie şi credinţă t a r e , în clipe d e r e t r a g e r e în c ă m a r a
sufletului nostru.
E d m u n d R o e s e r ne a r a t ă c ă atât Mântuitorul cât şi sfinţii A p o ­
stoli şi sfinţii Părinţi şi toţi bunii creştini dela Hristos şi p â n ă astăzi,
s'au hrănit sufleteşte, şi-au r e î m p r o s p ă t a t puterile d e muncă în slujba
idealului creştin, au primit darurile cerului şi a u câştigat î m p ă r ă ţ i a
lui Dumnezeu prin p r a c t i c a r e a rugăciunii publice şi p a r t i c u l a r e în
întreaga lor viaţă p ă m â n t e a s c ă .
C a r t e a a c e a s t a d ă î n v ă ţ ă t u r ă d r e a p t ă şi zideşte sufleteşte p e
oricine o citeşte. Prot, D r . S P . C Â N D E A

Benedikt Reetz: I M M E R W I E D E R O S T E R N . Viena, E d i t u r a

H e r d e r & Co, 1940, p. 75.
B r o ş u r a a c e a s t a cuprinde, în cele 7 5 pagini ale ei, zece c u ­
vântări, z e c e predici, zece imne d e l a u d ă a d u s e celei m a i m a r i m i ­
nuni p e c a r e a s ă v â r ş i t - o Mântuitorul în lume, minunii învierii S a l e
din morţi. In cuvinte înaripate, autorul a r a t ă m ă r e ţ i a jertfei şi subli­
mitatea biruinţii lui Iisus Hristos în lume. P r i n înviere, Hristos a d a t
nedesminţita d o v a d ă a divinităţii S a l e , p r i n înviere a r ă s ă r i t lumii lu­
mina veşnic n e a p u s ă , prin înviere s'a d a t neamului omenesc din
toate timpurile şi din toate locurile p a c e a c e a a d e v ă r a t ă , p a c e a
lui Iisus Hristos. învierea, cu p u t e r e a ei nebiruită, c u triumful integral
a s u p r a morţii şi a s u p r a păcatului şi cu lumina strălucitoare p e c a r e
o împrăştie p e s t e v e a c u r i şi peste lume este cu a d e v ă r a t „ s ă r b ă ­
t o a r e a s ă r b ă t o r i l o r şi praznicul praznicelor".
A u t o r u l c â n t ă a c e a s t ă minune a învierii în a d e v ă r a t e imne d e
s l a v ă închinate „Mielului", „Regelui", „Profetului" şi „Arhiereului",
imne c a r i au darul d e a mişca inima, a lumina mintea şi a îndu­
pleca voinţa pentru c â ş t i g a r e a împărăţiei lui Dumnezeu.
Cele zece cuvântări, rostite în biserică, pentru a face s ă c r e a s c ă
b u c u r i a credincioşilor prin p ă t r u n d e r e a misterului învierii, sunt t e ­
meinic studiate, a d â n c simţite şi artistic r e d a c t a t e .
Prot. Dr. S P , C Â N D E A
 Theodor Blieweis: D R E I S S I G P F A R R E R G E B E N A N R E G U N G E N
Z U R S E E L S O R G E . Viena, E d í í u r a H c r d e r & C o , 1 9 4 0 ; p . 168.
R e v i s t a „Der S e e l s o r g e r " din Viena, î n c ă r c a t ă totdeauna cu alese
îndemnuri şi învăţături p a s t o r a l e , a reuşit s ă g r u p e z e în jurul ei p e
cei m a i renumiţi p ă s t o r i d e suflete din G e r m a n i a catolică. Preoţi cu
cultură v a s t ă , c u talent scriitoricesc dovedit, cu experienţe duhovni­
ceşti şi p a s t o r a l e b o g a t e şi cu multă d r a g o s t e , bunăvoinţă şi stăruinţă
întru a face şi p e alţii p ă r t a ş i cunoştinţelor şi experienţelor lor, s e a ­
m ă n ă din prisosul sufletului seminţe alese, în fiecare lună, în paginile
amintitei reviste.
A u t o r u l acestei cărţi a cercetat volumele revistei „ D e r S e e l ­
s o r g e r " din cei cincisprezece ani d e apariţie, a ales cu artă, a cules
cu dibăcie şi a cuprins într'un mânunchiu bine rotunjit o întreagă
c o m o a r ă d e sfaturi practice, d e îndemnuri părinteşti şi învăţături
pastorale, catihetice şi omiletice. Cei treizeci d e preoţi, din scrisul
c ă r o r a autorul a spicuit şi a alcătuit a c e a s t ă antologie p a s t o r a l ă , sunt
cele m a i reprezentative figuri ale teologiei catolice germane d e astăzi,
iar din cei mai reprezentativi scriitori bisericeşti T h e o d o r Blieweis a
luat c e e a ce a găsit m a i preţios, m a i actual, m a i n e c e s a r şi m a i folo­
sitor cunoaşterii preoţilor, pentru î n d r u m a r e a sufletelor în î m p ă r ă ţ i a
luí Dumnezeu. In a c e a s t ă c a r t e , fiecare preot găseşte un i s v o r nesecat
d e îndemnuri bune, un stimulent d e fiecare clipă pentru a birui g r e u ­
tăţile vieţii, o putere c a r e înviorează entuziasmul p a s t o r a l şi o c ă l ă u z ă
încercată p e drumurile misionarismului creştin. F i e c a r e pagină, fie­
c a r e cuvânt este ieşit din suflet şi s e a d r e s e a z ă direct sufletului p r e o ­
ţesc. F i e c a r e b u c a t ă este un subiect d e meditaţie creştină, c a r e te
obligă să-ţi verifici puterile, să-ţi examinezi conştiinţa, s ă scrutezi
împlinirea datoriei faţă d e Dumnezeu, faţă d e credincioşii tăi şi faţă
d e tine însuţi. Pentru v a l o a r e a ei deosebită o r e c o m a n d ă m stăruitor
cititorilor noştri. Prot, D r . S P I R Í D O N C Â N D E A
ú;
LXXV DE ANI DÉLA ÎNFIINŢAREA ACADEMIEI ROMÂNE
0 8 6 6 — 1 9 4 1 ) . C u v â n t ă r i rostite în şedinţa festivă din 29 M a i 1941.
B u c u r e ş t i , T i p . „ C a r t e a R o m â n e a s c ă " Í 9 4 1 ; p. 42-j-5 r e p r o d u c e r i foto­
grafice în afară de text.
C u p r i n d e discursul festiv ai dlui Prof. C. R ă d u l e s c u - M o t r u , d e s p r e
„Fiinţa şi menirea A c a d e m i e i R o m â n e " , rostit în calitate d e p r e ş e ­
dinte al primei noastre instituţii d e cultură r o m â n e a s c ă , cu prilejul
a n i v e r s ă r i i a trei p ă t r a r e d e v e a c dela întemeierea ei, şi constatările
•şi reflecţiile făcuie din a c e l a ş prilej d e dl Prof. A l e x a n d r u L a p e d a t u ,
s e c r e t a r general al A c a d e m i e i R o m â n e .
Raportul dluí Prof. A L L a p e d a t u prezintă un succint şi d o c u ­
mentat istoric a i acestei instituţii. L e c t u r a luí e suficientă pentru a
c u n o a ş t e î n d e a p r o a p e unul din cele m a i m ă r e ţ e capitole d e a f i r m a r e
culturală românească. GR. T. M .
 Iconom-Stavrofor Dr. Gh. Ciuhanda: U N V E C H I U M O L I T V E N I C -
M A N U S C R I S DIN B I H O R ÎN L E G Ă T U R Ă C U A L T E M O L I T V E N i C E . .
în revista „ B i s e r i c a O r t o d o x ă R o m â n ă " , an. L I X , Nr. 9—10, S e p t e m ­
v r i e — O c t o m v r i e 1941, p. 536—576.
E v o r b a d e un vechiu manuscris bihorean, c a r e a căzut în
mâna P ă r . Dr. Gh. Ciuhandu a b i a în timpul din u r m ă . M a n u s c r i s u l e d e
o atât de m a r e importanţă, încât „ a r merita s ă fie e x a m i n a t amănunţit
şi studiat c o m p a r a t i v cu alte i s v o a r e şi practici locale s a u pe ţinuturi
româneşti". Autorul nu-şi p r o p u n e s ă facă acest lucru, ci se m ă r g i ­
neşte s ă s p u n ă „ c e v a ce credem de interes... în general d e s p r e M o -
litvenic şi, în special, d e s p r e manuscrisul bihorean", T r e b u e subliniat
şi r e m a r c a t în special scopul ce-1 u r m ă r e ş t e P ă r . Ciuhandu prin acest:
studiu, fiind d e o deosebită importanţă şi de o indiscutabilă a c t u a l i ­
tate : „ V o m face acest lucru şi c u gândul că, d o a r ă , v o m reuşi s â
trezim, acolo unde se cuvine, un interes pentru a s e m e n e a studii, a
c ă r o r întrelăsare de p â n ă aci ni se p a r e a fi o m a r e p i e r d e r e şi
pentru T e o l o g i a r o m â n e a s c ă , p r e c u m şi, m a i ales, pentru istoria cultu­
rală r o m â n e a s c ă veche. N u m a i a ş a s'a putut ca, în absenţa t e o l o ­
gilor de p e terenul cercetărilor sistematice în domeniul vechilor m o ­
numente d e limbă românească, toate cu c a r a c t e r şi cuprins bisericesc
— ni-au scris mirenii istoria culturală veche, emiţând fel şi fel de
teorii d e s p r e pretinşii factori de p r o m o v a r e i i vechei culturi r o m â ­
n e ş t i : bogomilism, catolicism, husitism, luteranism, Calvinism, e t c .
N u m a i d e s p r e cel m a i indicat şi m a i autentic factor, c a r e a fost
B i s e r i c a noastră o r t o d o x ă , nu s'a găsit cine s ă scrie, p u n â n d chestiunea
făţiş şi pe b a z ă de p r o b e ce n e - a u mai r ă m a s din vremurile t r e c u t e " .
D u p ă c â t e v a consideraţiuni generale despre Molitvenicele folosite d e
Românii de pretutindenea şi c â t e v a informaţii a s u p r a unui vechiu f r a g ­
ment a r d e l e a n din slujba înmormântării, autorul ne d ă o d e s c r i e r e
şi c a r a c t e r i z a r e detailată a manuscrisului d e Molitvenic bihorean,
stăruind a s u p r a particularităţilor şi notelor specifice locale ale a c e : tui
m a n u s c r i s şi relevând deosebita iui importanţă.
E x e m p l a r u l manuscrisului în chestiune, P ă r . Dr. Gh. Ciuhandu i?-
a r e d e l a un ţăran, descendent dintr'o veche familie p r e o ţ e a s c ă d i a
S ă l i ş t e a Sibiului.
Constatările şi concluziile la c a r e ajunge autorul, sunt u r m ă ­
t o a r e l e : 1. Existenţa de totdeauna a Molilvenicului în româneşte şi
r e s p i n g e r e a tezei că Molitvenicele cele m a i vechi, pe c a r e le a v e m .
sunt s î a v o n e ş t i ; 2 . M a n u s c r i s u l bihorean de Molitvenic este mult mai
vechiu decât o r i c a r e dintre ediţiile tipărite în r o m â n e ş t e ; 3. Originea
celui mai vechiu Molitvenic românesc este a se căuta în cuprinsul Bise­
ricii româneşti de sub stăpânirea ungurească de pe vremuri; 4. în
l a t u r e a îiturgico-rituală, manuscrisul bihorean de Molitvenic se p r e ­
zintă în condiţii excepţionale (mai ales particularităţile dela ritualul
botezului, cununiei, maslului şi ispovedaniei), c a r e merită s ă fie m a i
d e a p r o a p e studiate, în comparaţie cu cei mai vechi codici din alte
Biserici particulare din O r i e n t ; 5. In privinţa limbii, manuscrisul pre­
zintă o netăgăduită importanţă pentru istoria culturii române. Autorul
încheie cu sublinierea importanţei cercetărilor d e {elul acesteia t
„ L u c r ă r i din a c e s t domeniu al Istoriei noastre, a r fi nu numai f o l o ­
sitoare, ci şi necesare şi, poate, ele ni-ar a d u c e lumină şi a s u p r a
r a p o r t u r i l o r de filiaţiune i e r a r h i c ă canonică şi d e legături bisericeşti",
îşi e x p r i m ă a p o i dorinţa c a cei indicaţi şi competenţi s ă lucreze în
acest domeniu, i a r autoritatea b i s e r i c e a s c ă s ă le d e a tot concursul.
Studiul P ă r . G h . Ciuhandu e cât s e p o a t e de important ş i v a l o r o s
prin informaţiile ce a d u c e , c a şi prin sugestiile şi orientările ce le d ă .
El cuprinde amănunte interesante şl importante, c a r e v o r b e s c d e s p r e
trecutul nostru b i s e r i c e s c şi d e s p r e obiceiurile l o c a l e ; d e e x ; în mljK
locul prigonirilor religioase din ţ a r ă străină, înaintaşii noştri s e folo-
siau şi d e slujba înmormântării pentru a-şi mărturisi credinţa drept-
m ă r i t o a r e , c ă c i din ritualul înmormântării făcea p a r t e şi r o s t i r e a
Crezului, c a r e s e r o s t e a c â n d mortul e r a deja aşezat în g r o a p ă . In
plus, el infirmă afirmaţiuni istorice ce vin dela p e r s o a n e ce p a r a
a v e a o deosebită competenţă ; d e p i l d ă cazul afirmaţiunii lui I. Bianu
(p. 559). ' Preot Dr. C O R N E L I U SÂRBU

I. Lupaş: C R O N I C A R I Ş I I S T O R I C I R O M Â N I DIN T R A N S I L ­
V A N I A (Colecţia „ C l a s i c i i R o m â n i comentaţi"), E d . II. C r a i o v a , E d i ­
tura „ S c r i s u l R o m â n e s c ( Î 9 4 1 ) ; p . XLIV-f-552-j-51 ilustraţiuni în t e x t .
Preţul L e i 1 8 0 —
E p u i z â n d u - s e cele d o u ă volume d e spicuiri menite s ă înfăţişeze
evoluţia scrisului istoric r o m â n e s c din T r a n s i l v a n i a — începând dela
sfârşitul v e a c u l u i X V şi p â n ă 'n zilele n o a s t r e — dl Prof. I, L u p a ş a
hotărât s ă p o r n e a s c ă la drum ediţia II a acestei folositoare lucrări,
A făcut în a c e s t s c o p p r e p a r a t i v e l e n e c e s a r e . D a r „ p r e c i p i t a t a
e v a c u a r e a Clujului r o m â n e s c , la începutul lunei S e p t e m v r i e 1940,
s'a întâmplat s ă p r o d u c ă o explicabilă p e r t u r b a ţ i u n e în patrimoniul
Institului d e Istorie Naţională d e pe lângă Universitatea D a c i e i S u ­
p e r i o a r e . Caetele şi notele p ă s t r a t e a n u m e pentru e d i ţ i u n e a d e faţă
— ne s p u n e eminentul a u t o r în p r e f a ţ a la ed. II — nu au mai p u t u t
fi găsite, fie că v o r fi r ă m a s in depozitele localului din Cluj (str. N .
l o r g a , a c u m J o k a i nr. 11), fie c ă s'au pierdut în c u r s u l a d ă p o s t i r i i
lor v r e m e l n i c e sub a c o p e r i ş u l unei s c o a l e p r i m a r e din T u r d a , înainte
d e a îi ajuns biblioteca şi arhiva Institutului în subsolul Liceului
G h e o r g h e L a z ă r din Sibiu, d e unde a b i a la sfârşitul lunei F e b r u a r i e 1941
au fost t r a n s p o r t a t e într'un local d e extremă periferie, în fosta Infir­
merie militară dela C a s a r m a D r a g a l i n a " .
„In a s e m e n e a împrejurări — citim mai d e p a r t e în prefaţă — e d i ­
ţiunea d e faţă nu s e d e o s e b e ş t e de c e a dintâi d e c â t prin s p o r i r e a ,
din memorie, a indicaţiunilor bibliografice cu c â t e v a nume d e a u t o r i
şi de studii speciale, tipărite în cursul anilor din u r m ă , p r e c u m şi
prin a d ă u g i r e a spicuirilor culese din scrisul unor istorici şi publi­
cişti plecaţi în anii din u r m ă p e drumul din c a r e nu este întoarcere".
Din motive de ordin tehnic, cele d o u ă volume ale ediţiei I a u
fost de astă d a t ă împreunate într'unul singur.
Cheia înţelegerii materialului adunat aici, o deţine eruditul studiu
introductiv; „ D e s v o l t a r e a istoriografiei r o m â n e din T r a n s i l v a n i a în
sec. X V — X I X " (p. V — X X X V I I I ) .
C a r t e a oferă r e p r o d u c e r i din 69 cronicari şi istorici transil­
văneni, începând cu C r o n i c a r u l anonim dela c u r t e a voevodului B a r -
tolomeu Drâgfy, umanistul Nicolae Olahus, P r o t o p o p u l Vasile din
B r a ş o v , Gh. Brancovici, P r o t o p o p u l R a d u T e m p e a din B r a ş o v (al
c ă r u i portret figurează şi pe copertă), P o p a S a v a Popovici cel B ă ­
trân din Răşinari, Ioan P i u a r i u Molnar, Samuil Micu-Klein, Gh. Şincai,
P e t r u M a i o r , Al. Papiu-Ilarian, T. C i p a r i u , A n d r e i Ş a g u n a , S. B ă r -
nuţiu, A . T r e b o n i u - L a u r i a n , Nicolae P o p e a , At. Marienescu, Gh. B a -
riţiu, Al. G r a m a , A. B â r s e a n u , Titu M a i o r e s c u , I, Slavici, A. B u n e a ,
Gh, C o ş b u c şi alţii mai vechi şi mai noui decât ei, sfârşind cu V.
Branişte, V. Goldiş, Al. Lupean-Melin, Octavian G o g a , T. Botiş, T. V.
P ă c ă ţ i a n , Victor L a z ă r , ş. a.
In loc de orice altă subliniere a însemnătăţii cunoaşterii e x a c t e
şi a p r o f u n d a t e a Istoriei naţionale, c a r e nu-i cu putinţă d a c ă igno­
rezi mărturiile celor trecute vremi, transcriem mai d e p a r t e din p r e ­
faţa dlui Prof. I. L u p a ş s
„ D e dorit ar fi s ă se r e î m p r o s p ă t e z e cât mai des şi s ă afle r ă ­
sunet apelul, pe c a r e îl făcea la 1860 talentatul Vasile B o e r e s c u , în
calitate de ministru al cultelor, scriind unei comisiuni încredinţate cu
„ a d u n a r e a materialelor n e c e s a r e " pentru o istorie naţională, c ă „în
mijlocul p r e o c u p ă r i l o r politice" nu trebue d a t ă uitării „ştiinţa şi mai
ales istoria" c a r e „ c o n s e r v ă drepturile şi ne a d u c e aminte datoria".
„ N u m a i cei ce îşi împlinesc, în orice î m p r e j u r ă r i , d a t o r i a pentru
neam şi ţ a r ă , se v o r putea consola în clipe de c o v â r ş i t o a r e mâhnire
— cum sunt cele de faţă — cu nădejdea într'o a p r o p i a t ă r e d o b â n d i r e
a drepturilor pierdute".
„ R e d o b â n d i r e a a c e a s t a nu v a fi cu putinţă numai pe calea s a c r i ­
ficiului de sânge, ci şi pe a c e e a a jertfei de creer".
„ S â n g e l e inimii v a stropi c ă r a r e a şi flacăra minţii v a însenina
limanul izbăvirii neamului românesc".
Mărturisirea a c e a s t a trebue reţinută...
D r . G R I G O R I E T. M A R C U

Preot Prof. Dr. Sofron Vlad: A D E V Ă R U R I VECHI P E N T R U

Z I D I R E N O U Ă . Tălmăciri biblice pentru tineret (Bibi. „ P o p a s u r i D u ­
hovniceşti" nr. 22) Sibiu, T i p o g r a f i a  r h i d i e c e z a n ă 1 9 4 1 ; p. 90, Lei 3 0 . —
Dintre număroasele tâlcuiri biblice pentru tineret c a r i a u a p ă r u t
la noi în vremea din urmă, cele înmănunchiate în volumaşul de faţă
s e disting îndeosebi, prin remarcabilele lor calităţi d e fond şi formă.
E x c e p t â n d încercarea similară a P ă r . Prof. Dr. Gh. I, Ghia, d u p ă a
noastră ştiinţă, distinsul profesor al A c a d e m i e i teologice din O r a d e a
la T i m i ş o a r a , P ă r . Dr. S o f r o n Vlad, este singurul autor ortodox român
c a r e s'a a p u c a t d e - o atât de folositoare l u c r a r e e d u c a t i v ă nu numai
dintr'un simţământ d e c a l d ă iubire pentru tinerele o d r a s l e ale N e a ­
mului, d a r şi înarmat cu o temeinică p r e g ă t i r e în studiul biblic al
Noului Testament, p e care-1 p r o p u n e dela c a t e d r ă .
Intr'adevăr, lectura o r i c ă r e i a din cele 38 d e tâlcuiri miezoase,
înmănunchiate aci, îţi desvălue, a t â t prin fericita alegere a textelor
comentate, cât şi prin promptitudinea cu c a r e autorul nimereşte esen­
ţialul lor, prezenţa minţii competente a profesorului şi c ă l d u r a inimii
iubitoare a educatorului priceput. Un simplu calcul aritmetic — 38 d e
tâlcuiri încăpute p e 90 d e pagini — v ă d e ş t e concisiunea acestor
m ă r g ă r i t a r e : 3 p â n ă 'n 5 minute sunt suficiente pentru rostirea ori­
c ă r e i a din ele.
Educatorii de toate gradele a u prilejul d e - a face s ă circule m e ­
ri ndea d u h o v n i c e a s c ă risipită pe aceste pagini reconfortante, r e c o ­
m a n d â n d volumaşul pentru premii şi c a d o u r i şi citind cu glas înalt,
în cadrul lecţiilor, câte-o fcucată din el. D r . G R I G O R I E T. M A R C U

Augusta Rubenescu: M Ă R I R E Ţ I E ! L e g e n d e religioase (Bibi.

„ P o p a s u r i Duhovniceşti" nr. 23). Sibiu, T i p o g r a f i a A r h i d i e c e z a n ă 1 9 4 1 ;
p, 120, L e i 4 0 . —
Când a m citit cele d o u ă s p r e z e c e legende religioase ale dnei
A u g u s t a R u b e n e s c u , gândul m i - a a l e r g a t în m o d involuntar la iscusita
povestitoare nordică S e l m a Lagerl6f şi la transparenţele d e g â n d ale
lui Christofor v. Schmid. Cultivând acelaş gen de incantaţie sufletească
prin p o v e s t i r e a b r o d a t ă p e teme religioase, dna A u g u s t a Rubenescu
— d u p ă p ă r e r e a n o a s t r ă — d e p ă ş e ş t e creaţiile amintiţilor povestitori
nu numai prin a r o m a deosebită şi p r i n lirismul fremătător al frazei
sale c u r g ă t o a r e , ci m a i ales prin inepuisabilele d s a l e r e s u r s e de in­
s p i r a ţ i e din viaţa Mântuitorului.
Intr'adevăr, a x a tuturor legendelor s t r â n s e în acest volumaş fer­
m e c ă t o r este Hristos, în plină e x e r c i t a r e a m â n g ă i t o a r e i S a l e misiuni
d e p u r t ă t o r al durerilor celor obidiţi.
P r e o c u p a r e a a c e a s t a s â r g u i n c i o a s ă de a face din dumnezeescul
F i u întrupat Alfa şi Omega povestirilor dsale, mărturiseşte îndeajuns
cât de a d â n c convinsă este , a u t o a r e a d e hristocentrismul religiei r e ­
velate. Aici, toate p l e a c ă dela Hristos şi se întorc la E l ; Hristos e
totul în toţi.
Pe d e altă p a r t e , r e m a r c a b i l a dsale putere de e v o c a r e a unor
vremi şi î m p r e j u r ă r i d e mult a p u s e , p ă s t r â n d u - l e c o l o r a t u r a originală
în toată frăgezimea ei, v ă d e ş t e o cultură temeinică şi complexă, c a r e
o cinsteşte p e a u t o a r e şi sporeşte v a l o a r e a povestirilor sale.
 A încerca o clasificare a acestei duzini de legende religioase,
este cu neputinţă. Una-i m a i f r u m o a s ă decât cealaltă. T r a n s c r i e m
titlurile l o r : Mărire Ţie !, Fluierul păstorului, Traista cu crin, Porunca
a cincea, Mântuitorul şi sufletele, Mantia albastră, Pâinea de piatră,
Idolii, Visul stejarului, Stricăciunile, Treizeci bani de argint şi Dreptatea,
H a r n i c a e d i t u r ă a Arhiepiscopiei noastre, i n a u g u r e a z ă cu acest
v o l u m a ş fermecător u n nou gen de literatură religioasă, h ă r ă z i t ă î m -
b u n ă r i i sufletului obştesc. C ă c i legendele dnei A u g u s t a R u b e n e s c u
se citesc cu s p o r i t ă p l ă c e r e şi cu tot atâta folos, de toate stările şi
d e toate v â r s t e l e , Dr. GRIGORIE T. M A R C U
i>
Toma Petrescu: NI S E P I E R D E N E A M U L . Acţiunea jidanilor
împotriva naţiei româneşti. Bucureşti, E d i t u r a „ C u g e t a r e a " 1 9 4 0 ;
p , 152. Preţul Lei 4 0 . —
Dl T o m a Petrescu, directorul personalului Preşedinţiei Consiliului
d e Miniştri, este autorul r ă s u n ă t o a r e i cărţi „ C o n s p i r a ţ i a lojilor"
( F r a n c m a s o n e r i e şi Creştinism), c a r e d u p ă c â t e v a luni dela a p a r i ţ i e ,
a ajuns la a IV-a ediţie.
In l u c r a r e a : „ N i se p i e r d e Neamul", a r a t ă acţiunea nefastă a j i d o -
vimii din R o m â n i a în anii de d u p ă trecutul r ă s b o i u mondial, p e b a z a
de d o c u m e n t e n u m ă r o a s e şi indubitabile.
Sunt pagini c u t r e m u r ă t o a r e , scrise cu d o g o r i t o a r e a iubire d e
n e a m a unui reprezentant al generaţiei studenţeşti dela 1922.
G R . T. M.

C A L E N D A R U L B U N U L U I C R E Ş T I N p e anul comun dela Hristos

942. Sibiu, T i p o g r a f i a arhidiecezană 1942.
A l 91-lea C a l e n d a r al A r h i e p i s c o p i e i o r t o d o x e r o m â n e d e A l b a -
Iulia şi Sibiu a d u c e — p e lângă obicinuitele date calendaristice —
tabloul statistic („Şematismui") al Arhiepiscopiei noastre, întocmit d e
P ă r . D i a c o n A l e x a n d r u P o p a , consilier şi secretar arhiepiscopese.
P a g i n a 68 trebue îndeosebi subliniată, c a şi datele recapitulative dela
p, 69, din c a r i rezultă c ă A r h i e p i s c o p i a n o a s t r ă n u m ă r ă 28 p r o t o p o ­
piate, 63 p a r o h i i u r b a n e şi 694 p a r o h i i r u r a l e cu 470 filii, totalizând
632.079 suflete.
„ P a r t e a de î n v ă ţ ă t u r ă sufletească", îngrijită d e Părintele N i c o l a e
Vonica, c u p r i n d e material bogat şi felurit, în p r o z a şi versuri, pentru
minte şi pentru inimă. Reţinem paginile frumos s c r i s e d e s p r e B i s e ­
r i c ă şi răsboiul sfânt al Neamului, preoţimea n o a s t r ă în r ă z b o i u ,
expediţia misionară a E p i s c o p a t u l u i o r t o d o x ardelean în B a s a r a b i a
şi Transnistria, I. P. Sf. Mitropolit Nicolae la 60 de ani (1882-1942),
M a i c a Domnului — b u c u r i a celor scârbiţi d e Prot. A. Nanu şi a p o s -
tolia d e d o u ă decenii a foii „ L u m i n a Satelor".
B u n g â n d a avut P ă r . N. Vonica atunci când a r e p r o d u s copia.
fotografică a foii d e titlu a primului Calendar al A r h i e p i s c o p i e i noastre,
tipărit în 1852 (vezi p . 169).
O ediţie fără şematism a fost d e a s e m e n e a p u s ă în librării, p r e ­
c u m şi Calendarul „ O a s t e a D o m n u l u i " , c a r e c u p r i n d e a c e e a ş instruc-
i i v ă p a r t e d e î n v ă ţ ă t u r ă sufletească.
GR. T, M.

CALENDARUL CREŞTINULUI DE L E G E RĂSĂRITEANĂ pe

anul comun 1942 ( X X ) . Editat d e E p i s c o p i a o r t o d o x ă r o m â n ă a V a ­
dului, Feleacului şi Clujului. Cluj, T i p o g r a f i a E p a r h i a l ă 1942, Preţul
Lei 3 6 . —
întocmit din încredinţarea P . Sf, E p i s c o p Nicolae Colan d e iscu­
situl publicist c a r e - i P ă r , Prot. Ion G o r o n , consilier e p i s c o p e s c , c a ­
lendarul E p i s c o p i e i noastre dela Cluj oferă d a t e statistice autorizate
a s u p r a stării B i s e r i c i i Românilor o r t o d o c ş i din U n g a r i a , p r e c u m şi
îndătinata p a r t e d e zidire sufletească, la c a r e c o l a b o r e a z ă c u p r o z ă
şi v e r s u r i P. Sf. E p i s c o p N i c o l a e Colan, D r . D. Stăniloae, V. Mili-
taru, Dr. V. S a v a , Dr. L . G . Munteanu, P r o t . I. G o r o n , Pr. A u g .
F a u r , P r . T e o d o r Ciceu, Emil Nicolescu, ş. a.
N u m e r o a s e pilde şi ilustraţii întregesc a c e a s t ă reuşită enciclo­
pedie p o p u l a r ă . GR. T. M,

C A L E N D A R U L C R E Ş T I N U L U I O R T O D O X p e anul 1942. A r a d ,
Tipografia D i e c e z a n ă 1942.
A l L X I V - l e a calendar al E p i s c o p i e i A r a d u l u i prezintă obici­
nuitele date statistice (şematismul), din cari rezultă c ă la 1 Ian. 1941
E p a r h i a n u m ă r a 9 p r o t o p o p i a t e cu 337 parohii şi 282.564 suflete.
L a „ p a r t e a literară", material abundent şi bine ales, p r e s ă r a t cu
n u m ă r o a s e ilustraţiuni.
Cel ce a ostenit cu întocmirea lui, e Păr. Prot. Cornel M a g i e r u ,
vicar-revizor eparhial. GR. T. M.

C A L E N D A R U L R O M Â N U L U I p e anul comun dela Hristos 1942.

C a r a n s e b e ş , Tipografia D i e c e z a n ă 1942.
Al L I V - l e a calendar al E p a r h i e i Caransebeşului, confirmă întru
totul î m b u c u r ă t o a r e l e ştiri ce le primim mereu d e s p r e începuturile
pline d e făgăduinţi ale arhipăstoririi P. Sf. E p i s c o p Veniamin V. Nistor.
Obicinuitul şematism — din c a r e rezultă c ă E p a r h i a C a r a n s e b e ­
şului n u m ă r ă 9 protopopiate c u 9 parohii urbane, 330 p a r o h i i rurale,
36 filii şi 330.425 suflete — este p r e c e d a t d e un studiu istoric al P ă r .
Prof, Dr. Gh. Cotoşman, a s u p r a acestei vechi E p i s c o p i i .
„ P a r t e a l i t e r a r ă " este o n o r a t ă cu colaborările P. Sf. E p i s c o p
Veniamin, dl Nicolae Cornean, consilier eparhial, şi a număroşi p r o ­
f e s o r i de Teologie şi preoţi. Multe şi foarte reuşite ilustraţiuni.
G R . T. M.
 C A L E N D A R U L EPISCOPIEI ORTODOXE D E ORADEA-BEIUŞ
pe anul 1942. Beiuş, Tipografia Diecezană 1942.
întocmit prin p u r t a r e a de grije a P. Sf. E p i s c o p Dr. Nicolae
Popoviciu, ale c ă r u i pilduitoare alergături le cunoaştem î n d e a p r o a p e ,
calendarul prezintă şematismul E p i s c o p i e i noastre de O r a d e a - B e i u ş ,
din c a r e rezultă c ă e a n u m ă r ă 12 protopopiate (dintre cari 4 în teri­
toriul cedat) cu 207 parohii şi 175.700 suflete.
O r u b r i c ă ce a r trebui a d o p t a t ă d e toate calendarele noastre
e p a r h i a l e : lista preoţilor adormiţi întru Domnul, în anul trecut.
„ P a r t e a literară", b o g a t ă şi alcătuită cu pricepere. N u m ă r o a s e
ilustraţiuni. G R . T. M .

• C A L E N D A R U L E P A R H I E I O R T O D O X E R O M Â N E A TIMIŞORII
p e anul comun dela Hristos 1942.
Al doilea calendar al E p i s c o p i e i Timişorii — întâiul dela intro-
n i z a r e a P. Sf. E p i s c o p Dr, Vasile Lăzărescu — este tot atât de bine
întocmit, pe cât este de bogat.
D e s p r e rostul calendarelor în v i a ţ a poporului nostru, scrie P, Sf.
E p i s c o p Vasile, în p r e f a ţ ă , cuvinte de d r e a p t ă înţelegere. C i t ă m : „ U n
calendar întocmit cu t r a g e r e de inimă şi cu p r i c e p e r e umple şi azi
un gol puternic resimţit în v i a ţ a satelor. Vremurile grele prin c a r i
trecem ameninţă cu pecetea lor şi neprihănirea vieţii săteşti, s t r i c â n d
credinţa, datinile şi obiceiurile din strămoşi, s ă m ă n â n d v r a j b ă şi n e ­
înţelegeri printre oameni şi s p o r i n d p e a c e a s t ă cale, greul şi amarul
vieţii. — In n e g u r a a c e s t o r vremi lumina călăuzitoare a unui calendar
scris anume pentru credincioşii noştri dela sate... este binevenită
pentru toţi".
Calendarul a d u c e , pe lângă obicinuitele date calendaristice, ş e m a ­
tismul E p a r h i e i Timişorii şi o frumoasă p a r t e literară. G R , T. M.

C A L E N D A R U L „ A R G E Ş U L U I " p e anul mântuirii dela Hristos

1942. C u r t e a de A r g e ş , E d i t u r a Sf. E p i s c o p i i a Argeşului 1942.
R e s p i r ă din paginile lui aerul p r o a s p ă t al începutului d e zidire
nouă pe c a r e 1-a făcut, în p r e a j m a gropniţei domneşti dela A r g e ş
— cu o s â r d i a şi p r i c e p e r e a cunoscută — P. Sf. E p i s c o p - L o c o t e n e n t
Emilian Antal.
L a p a r t e a literară, s e m n e a z ă versuri şi p r o z ă P. Sf. E p i s c o p
Emilian, dl Prof. Nichifor Crainic, Diaconul Gh. Didiţă, P r e o t Prof.
D, Ionescu, Prof. M. Mihăileanu, Preot M a r i n S. Diaconescu, P r e o t
Constantin G. Gheorghe — ultimii trei sunt bine cunoscuţi din s p o r ­
nica lor activitate publicistică — şi alţii.
Dintre calendarele c a r i ne-au căzut în m â n ă p â n ă acum, a c e s t a
e s t e cel mai luxos. Stilul lui, se înrudeşte î n d e a p r o a p e cu cel a r d e ­
lenesc.
G R . T. M .
 C A L E N D A R U L „ T R I B U N A A R D E A L U L U I " pe anul 1942. Cluj

A l doilea calendar al unicului z i a r r o m â n e s c din Ardealul d e

Nord, s e prezintă în excelente condiţiuni de fond şi formă. P e lângă
obicinuitele date calendaristice, cuprinde listele autorizate ale a v o c a ­
ţilor, medicilor, comercianţilor şi meseriaşilor români din U n g a r i a .
P a r t e a literară, p e c a r e o inaugurează un sobru „Cuvânt de
început" al dlui prof, univ. Dr. Emil Haţieganu, directorul ziarului
„ T r i b u n a Ardealului", înmănunchează colaborările tuturor fruntaşilor
Românilor din Ardealul de N o r d : vlădici, medici, avocaţi, ziarişti, etc.
T r a n s c r i e m în întregime articolul P. Sf. E p i s c o p Nicolae Colan, înti­
tulat: „Sufletul naţiei noastre" :
Oricât s'ar mai gâlcevi învăţaţii în jurul acestei întrebări, pare
adevărat că sufletul unei naţii îl zidesc mai ales trei puteri: legea,
limba şi pământul,
In orice caz, sufletul neamului nostru a fost zidit de legea lui
Hristos, pe care o mărturisim după rânduiala răsăriteană. Dulceaţa ei
ne-a făcut blânzi, îngăduitori şi iertători faţă de semenii noştri — de
orice limbă şi credinţă ar fi ei — şi tot ea ne-a învăţat să înfruntăm
cu eroică seninătate vitregiile vremilor — bineştiind, că numai celui
„credincios până la moarte i se dă cununa vieţii" (Apocalips 2,10).
Nobleţe, limpezime şi frumuseţe a împrumutat sufletul nostru şi
din graiul strămoşesc. Căci adevăr a grăit poetul când a spus:
„Mult e dulce şi frumoasă
Limba ce-o vorbim,.."
De aceea — cinstind după cuviinţă credinţa, limba şi pământul
altora, — ne iubim mai ales legea, limba şi pământul nostru. In ele
iubim, mijlocit, pe însuşi Părintele nostru cel ceresc, după a cărui
rânduiala ne este dat să vieţuim, creştineşte, pe aceste plaiuri, în
mijlocul altor naţii.
Calendarul sfârşeşte cu c â t e v a cuvinte d e pomenire a poetului
pătimirii noastre, din repertoriul c ă r u i a r e p r o d u c e p o e z i a „ C â n t ă
moartea".
D r . G R I G O R I E T. M A R C L J
 CRONICA
U N A N D E A P O S T O L A T O R T O D O X R O M Â N E S C ÎN E P A R H I A
C L U J U L U I . O r e c a p i t u l a r e a ostenelilor d e s f ă ş u r a t e în anul trecut,
p e t ă r â m b i s e r i c e s c şi cultural, de B i s e r i c a R o m â n i l o r o r t o d o c ş i din
A r d e a l u l de N o r d , este împreunată cu anumite dificultăţi, p e cari şi
îe p o a t e închipui oricine — şi mai ales cu o f i r e a s c ă emoţie. D a c ă
totuşi cutezăm s ă p u r c e d e m la s ă v â r ş i r e a ei, a c e a s t a se d a t o r e ş t e de
s i g u r faptului c ă am isbutit s ă biruim greutăţile inerente unei astfel
d e întreprinderi. C u multă r ă b d a r e şi cu tot a t â t a d r a g o s t e d e
a d e v ă r , a m cules de unde a m putut şi cum n e - a m p r i c e p u i mai bine,
<latele n e c e s a r e în acest s c o p ; cărţi, d o c u m e n t e şi informaţiuni
d e m n e d e c r e z a r e , p e temeiul c ă r o r a suntem în m ă s u r ă — şi a s t a o
s p u n e m fără trufie — s ă d ă m aici p r i m a p r e z e n t a r e complectă şi
a u t o r i z a t ă a apostoliei P. Sf. E p i s c o p Nicolae Colan al V a d u l u i , F e -
leacului şi Clujului, c a r e a văzut p â n ă a c u m lumina tiparului în
ţ a r a liberă.

M a i g r e a d e biruit este emoţia c u c a r e ne aşternem la lucru.

A p r e c i e r i l e noastre nu v o r isbuii n i c i o d a t ă s ă se r i d i c e la altitudinea
vredniciilor a c e s t u i apostolat pilduitor, c a r e nu-şi g ă s e ş t e s e a m ă n
d e c â t în epicele opintiri de g â n d şi faptă Domnului bine plăcute şi
oamenilor de folos, c a r i a u făcut gloria Bisericii primelor v e a c u r i
creştine. P r e a Sfinţitul E p i s c o p Nicolae Colan şi trupa devotaţilor
S ă i împreună lucrători, v o r r ă m â n e a peste ani şi p e s t e vremi c e a
m a i m ă r e a ţ ă pildă de ridicare a frunţii din ţ ă r â n ă , p e c a r e a d a t - o
O r t o d o x i a r o m â n e a s c ă în v e a c u l din u r m ă . D e a c u m în colo, d a s c ă l i i
noştri de toate stările, preoţimea şi Chiriarhii, ori de câte ori vor
v o r b i de la c a t e d r e s a u de p e a m v o a n e d e s p r e funcţia mântuitoare a
Legii s t r ă b u n e în mijlocul p o p o r u l u i nostru, v o r trebui s ă ilustreze
s p u s e l e lor, în ultimă instanţă, cu apostolia Episcopului nostru dela Cluj.

SITUAŢIA BISERICII O R T O D O X E ROMÂNE

DIN ARDEALUL DE NORD

P. Sf. E p i s c o p Nicolae C o l a n îşi e x e r c i t ă jurisdicţia a s u p r a tuturor

R o m â n i l o r ortodocşi din părţile a r d e l e n e atribuite Ungariei p r i n a r b i ­
trajul dela Viena, depinzând din punct de v e d e r e canonic de M i t r o ­
p o l i a A r d e a l u l u i , cu sediul la S i b i u . Iată situaţia Bisericii o r t o d o x e
r o m â n e din Ardealul de N o r d , p e eparhii, p r o t o p o p i a t e şi p a r o h i i :
 I. Eparhia Vadului, Feleacului şi Clujului

Protopopiatul Parohii Suflete

1. Bistriţa 28 23.431
2. Cluj 17 11.991
3. Dej 35 21.181
4. Huedin 14 6.961
5, Lăpuş 24 14.231
6. Reghin 29 28.424
7. Târgu-Mureş 2t 9.807
8. Unguraş 26 17.556

II. Eparhia Orăzii

9. Lunca 25 20.165
10. Oradea 29 17.919
11. Peşteş 29 27.009
12. Salonta 11 13.054
13. Tileagd 14 12.735
III. Eparhia Maramureşului
14. Baia-mare 24 10.006
15. Cărei 11 3.645
16. Satu-Mar* 22 5.344
17. Sighet 15 6.800
18. Vişeul 15 12.907

IV, Parohii ortodoxe române din Ungaria, aparţinătoar

Arhiepiscopiei Sibiului

19. Odorheiu 19 4.205

20. Oituz 20 12.036
21. Sf. G h e o r g h e 16 13.175

V. Parohiile ortodoxe române din Ungaria trianonică

a) Aparţinătoare Eparhiei Orăzii 9

b) „ „ Aradului 9

Biserica Românilor ortodocşi din Ardealul de Nord posedă 3

mănăstirii „Sfântul Prooroc Ilie" din Topliţa, „Sfânta Ana" din Rohia
şi „Peatra Fântânelor" din Prundul Bârgăului, la vatra cărora se fac
pelerinagii impunătoare.

PREGĂTIREA CLERULUI
Academia teologică „Sf. Nicolae" din Cluj a funcţionat şi 'n
anul trecut, cu următorul corp profesorali
Rector; Dr. Galaction Liviu Munteanu.
Profesori; Dr, Ioan Pasca (titular), Preot Florea Mureşanu, Preot
E. Nicolescu, Prot. Ion Goron, Prot.-Stavr. Dr. Vasile Sava şi Preot
Simion Curea (suplinitori);
Medic! Dr. Liviu Telia.
Conducerea internatului teologic şi economatul, au fost încre­
dinţate Protodiaconului Vasile Bogdan.
Şcoala de cântăreţi bisericeşti a funcţionat sub conducerea Preo­
tului Pavel Şendrea.
 P, Sf. Episcop Nicolae Colan s'a interesat îndeaproape de bunul
mers al acestor două instituţii, vizitându-le ades şi dând o preţioasă
mână de ajutor profesorilor, la cursuri.

VIZITAŢII CANONICE
In cursul anului trecut, P. Sf. Episcop Nicolae Colan a vestit
Evanghelia Domnului în 21 parohii şi anume -. Lona de sus, Valea
Drăganului, Oradea, Bistriţa, Topliţa, Unguraş, Zimborul mare, Escu , t

Ciubanca, Osoi, Ciubăncuţa, Căprioara, Olpret, Rohia, Covasna, Ză­

bala, Vâlcele, Breţcu, Reghin, Idicel şi Bărăi.
înaltul Ierarh a liturghisit şi a predicat norodului de fiecare
dată, iar pe alocuri a hirotonit preoţi şi a târnosit lăcaşuri de închi­
nare. Mulţimile alergau cu mic cu mare, din toate părţile, ori de
câte ori Arhipăstorul descindea în eparhie. Vizitaţiile canonice deîa
Bistriţa şl Oradea şi pelerinajul dela Mănăstirea Rohia, ca şi numă-
roasele liturghii arhiereşti săvârşite în măreaţa Catedrală din Cluj?
sunt de neuitat.

CULTURA CLERULUI Şl A POPORULUI

Din teascurile harnicei Tipografii eparhiale — condusă de ma­
estrul Iuliu Stămurean — au ieşit o seamă de cărţi şi broşuri osebit
de valoroase.
Plănuitul organ oficial „Sămănătorul" neputând să ia fiinţă până
acum, iar neîntrecuta revistă „Viaţa Ilustrată" fiind suprimată în
Săptămâna sf. Patimi, P. Sf. Episcop Nicolae Colan a continuat îm­
bogăţirea — în ritm accelerat — a simpaticei colecţii Cărţile Vieţii,,
întemeiată în 1936, în care au mai apărut următoarele volume -. „Viaţa
Mântuitorului nostru Iisus Hristos" de Prot. Dr. L. G. Munteanu f

„Vieţile Sfinţilor" de Preot FI. Mureşanu şi „Omul cel nou" de Emil

Fiedler, tălmăcită în româneşte de Părintele Nicolae.
Păr. Rector Dr. L. G. Munteanu a mai publicat un comentar
al Epistolei sf. Apostol Pavel către Galateni, despre care am vorbit
aici altă dată (vezi „Revista Teologică" an XXXI, 1941 p. 265).
Pentru anul 1942, a apărut „Calendarul creştinului de Lege ră­
săriteană", îngrijit de Păr. Prot. Ion Goron, consilier eparhial.
Despre toate aceste lucrări, a fost vorba chiar în fascicolul
de faţă (p. 113 urm.).

PLANURI DE VIITOR
Lucrul cel bun va continua şi 'n anul în care am intrat, p e
aceeaşi linie de orientare ortodoxă românească.
Suntem în măsură să anticipăm că P. Sf. Episcop Nicolae Colan
este pe punctul de-a ne dărui o nouă tălmăcire românească a Noului
Testament, la care lucrează de zor. O aşteptăm cu atât mai multă
bucurie, cu cât P. Sf, S a este nu numai o recunoscută competenţă pe
tărâmu studiilor neotestamentare, cl şi unul dintre cei mai iscusiţi
purtători de condeiu pe cari îi avem astăzi. Fermecătorul graiu r o ­
mânesc în care îşi îmbracă gândurile, limpezimea frazei Sale şi mai
presus de toate vocabularul Său muiat în slova vechilor cazanii, se
pretează de minune unei astfel de lucrări.
*
Pe drumul anevoios al pilduitoarei Sale apostolii „între nea­
muri", P. Sf. Episcop Nicolae Colan este însoţit de rugăciunile şi gân­
durile noastre cele mai bune. Cunoaştem însuşirile eminente cu cari
1-a înzestrat Dumnezeu, iar râvna cu care îi slujeşte Lui întrece orice
cuvânt de laudă. ' Dr. G R I G O R I E T. M A R C U
•s

ACTIVITATEA MISIUNII ORTODOXE ROMÂNE ÎN T R A N S -

NISTRIA DELA ÎNFIINŢARE ŞI P Â N Ă L A 31 DECEMVRIE 1941,
înfiinţarea Misiunii Ortodoxe Române în Transnistria datează
dela 15 August 1941. Scopul ei este de a încreştina din nou şi a
organiza viaţa bisericească a ţinuturilor dintre Nistru şi Bug, des-
robite de sub jugul bolşevic în lunile Iulie şi August 1941,
Conducerea acestui aşezământ a fost încredinţată I. P. C. Arhi­
mandrit Mitrofor Dr. Iuliu Scriban, care la început deleagă în Trans­
nistria pe misionarul eparhial dela Chişinău Preot T. Rudiev, ca îm­
puternicit al Misiunii, îar apoi, însoţit de câţiva colaboratori, purcede
la Tiraspol la 15 Septemvrie 1941.
Sediul Misiunii este până astăzi la Tiraspol, pe str. Pocrovscaia
(colţ cu str. Comunistă), într'o casă fără pretenţi deosebite, însă situată
în centrul oraşului.
Poporul de aici, în mare parte este blând şi credincios. Sforţă­
rile bolşevicilor de a-1 face ateu, au fost zadarnice. Bisericile dintre
Nistru şi Bug au fost închise toate, iar o parte dărâmate sau prefă­
cute în magazii şi cluburi, afară de una singură, dela Odesa, pe care
o lăsaseră anume pentru a o arăta străinilor şi a induce în eroare
vizitatorii de peste hotare asupra realităţilor din Rusia. Preoţii au
fost, afară de mici excepţii, deportaţi sau ucişi.
încercările bolşevicilor de a smulge credinţa poporului prin sil­
nicie şi prigoană, n'au isbutit. Firea religioasă a poporului rus a
rămas nezdruncinată. Doar asupra tineretului comunismul a avut o a ­
recare influinţă, însă aceasta se va şterge îndată ce va începe lu­
crarea de catehizare a Bisericii.
Fenomenul cel mai caracteristic azi în Transnistria, este întoar­
cerea triumfătoare a poporului la credinţă. Peste tot se repară bise­
ricile şi se sfinţesc altarele pângărite. Icoanele şi praporii, ascunse cu
grijă, sunt puse iar la locul de cinste.
Este o mare sete de credinţă, care nu se lasă uşor stâmpărată.
Credincioşii aduc copiii în massăla botez. Se repetă aivea, sub ochii
noştri, o nouă încreştinare a poporului, asemănătoare cu cea de sub
cneazul Vladimir al Chievului.
Poporul transnistrian a primit cu mare bucurie vestea sosirii
celor dintâi preoţi misionari. Venirea misionarilor le aducea, printre
altele, încredinţarea că bolşevicii sunt departe şi înfrânţi.
Cancelaria Misiunii, s'a găsit dintr'o dată aglomerată cu lucrări
de tot felul. Sosesc din cele mai îndepărtate colţuri ale Transnistriei
oameni cari cer cu insistenţă să li se sfinţească bisericile, să li se dea
preoţi, să li se trimită cărţi de ritual, odăjdii, cruciuliţe, vase sfinte
şi altele.
Cei câţiva ostenitori veniţi dela început, în frunte cu I, P, C.
Arhimandrit Scriban, erau zilnic hărţuiţi în toate părţile, la slujbe şi
sfinţiri de biserici. L a început era cu totul greu a face faţă acestor
cereri ce ne asaltau năvalnic, mai ales dacă ţinem seamă de întin­
derea spaţiului transnistrian şi de lipsa mijloacelor de transport- Dar
curând au început să sosească mai mulţi preoţi şi s'a pus hotărât
problema organizării lucrului misionar şi a vieţii bisericeşti.
Activitatea de căpetenie a misiunii, dela înfiinţare şi până azi,
este legată în deosebi de grija refacerii şi sfinţirii lăcaşurilor de în­
chinare şi totodată de aceea a găsirii şi reorganizării cadrelor tre­
buitoare de misionari. Până acum au fost sfinţite 32 biserici şi un
număr mult mai mare au fost deschise provizoriu, prin stropirea cu
aghiazmă. Aici este locul a mărturisi că autorităţile civile şi militare
de peste tot, ne-au dat un mare sprijin la repararea sfintelor lăcaşuri.
Activitatea misionară este dusă de mai multe feluri de ostenitori;
Preoţii de pe malul Nistrului din Basarabia
La cererea noastră, Prea Sfinţiţii Chiriarhi din Basarabia au
aprobat ca Preoţii de pe malul basarabean al Nistrului să facă slujbe
în Transnistria, în satele apropiate, ori de câte ori li se va cere, fără
însă a-şi părăsi îndatoririle faţă de parohiile lor. Aceasta ne-a fost
de mare folos mai ales la început, când se simţea lipsa de misionari.
Echipe misionare
Echipele misionare vin în Transnistria pentru un timp limitat
şi lucrează pe întinderi mari, fără o determinare teritorială.
In a doua parte a lunii Septemvrie, a lucrat în Transnistria o
echipă de misionari ardeleni, în frunte cu I. P. Sf. Mitropolit Nicolae
şi P. Sf. Episcopi de peste munţi, o echipă de preoţi din Eparhia
Huşilor în frunte cu P. Sf. Episcop Grigorie şi o mică echipă din
partea Arhiepiscopiei Chîşinăului, condusă de încercatul misionar
Preot T. Rudiev. Echipele acestea au lucrat mai mult în mijlocul
populaţiei moldoveneşti, lăsând o foarte frumoasă impresie. S'au să­
vârşit slujbe în graiul poporului, s'a predicat, s'au făcut botezuri în
massă şi s'au împărţit cărţi de rugăciuni şi cruciuliţe. Momentul cul­
minant în lucrarea acestor echipe a fost sfinţirea bisericii dela Su-
cleia-Tiraspol, săvârşită de I. P. Sf. Mitropolit Nicolae de peste munţi,
P, Sf. Nicolae Episcopul Orăzii, P. Sf. Grigorie Leu Episcopul Huşilor,
P, Sf. Partenie Ciopron Episcopul armatei, însoţiţi de I. P. C. Arhi­
mandrit /. Scriban, şeful misiunii din Transnistria.
In cursul lunii Octomvrie, Episcopia Huşilor a trimis a doua
echipă, alcătuită din 16 misionari. L a 20 Decemvrie ne-a venit o
mare echipă misionară din Arhiepiscopia Chişinăului, alcătuită din
5 5 de preoţi, sub conducerea misionarilor Ic. Stavr. N. Grosu şi
Ic. T. Rudiev. Echipa aceasta a fost trimisă pentru o singură lună,
aducând credincioşilor multă mângâiere sufletească în timpul sf. săr­
bători ale Crăciunului.
Tot în Decemvrie, a sosit o echipă de 9 ieromonahi şi preoţi
de mir din partea Mitropoliei Olteniei. Ei au fost rânduiţi să lu­
creze în cuprinsul jud. Dubăsari, Suntem informaţi că după sf. săr­
bători urmează să mai vină şi alţi misionari olteni.
Misionari statornici
Deşi apreciem mult lucrul echipelor cari au venit aici, trebue
să mărturisim că activitatea pe care noi punem mai mare temei este
aceea a misionarilor statornici, veniţi pentru un timp mai îndelungat
şi aşezaţi în parohii anumite. Aceştia, având o rază de lucru mai
restrânsă şi timp mai mult, sunt chemaţi a lăsa mai multe roade.
Până acum avem 63 preoţi misionari veniţi din Ţară, un diacon şî
2 cântăreţi.
In fruntea fiecărui judeţ avem câte un Protoiereu de judeţ*, în
total 14 Protoerei, din care 13 de judeţ şi unul pentru Municipiul
Odesa.
In treacăt observ, că de cântăreţi se simte mai puţină nevoie,
deoarece se găsesc mulţi cântăreţi localnici. Cântăreţii fiind mireni,
n'au fost supuşi aşa de mult prigoanei. Peste tot se găsesc coruri
bine organizate. Numirea preoţilor şi cântăreţilor s'a făcut întot­
deauna cu învoirea şi recomandarea Chiriarhilor de unde veneau.
Toţi clericii veniţi aici lucrează onorific, având numai veni­
turile epitrahilului, afară de 16 preoţi (din care 14 protoierei) înca­
draţi în condiţiunile tuturor funcţionarilor publici detaşaţi în Trans­
nistria şi echipa de ieromonahi din Oltenia, cărora Ii s'a acordat o
mică diurnă şi cheltuelile de transport.
Nădăjduim că în viitorul apropiat se va putea crea şi celorlalţi
ostenitori în ogorul misionar de aici o situaţie similară. Nu puţin
ajutor ne-a fost dat în lucrarea misionară de aci şi de preoţii mili­
tari, cari pe lângă îndatoririle lor imediate, găseau timp pentru a
face misionarism.
Preoţi localnici
Altă categorie de lucrători în ogorul misionar al Transnistriei
este alcătuită din preoţii băştinaşi, întorşi de curând din surghiun,
din regiuni îndepărtate. Numărul lor este de vreo 150. Lucrările
pentru încadrarea acestora fiind în curs de executare, numărul lor
exact se va cunoaşte foarte curând. Deocamdată au fost încadraţi
19 preoţi, 3 diaconi şi 8 cântăreţi.
Cei mai mulţi din aceşti preoţi sunt bătrâni şi fără studii, hiro­
toniţi sub regimul bolşevic din rândurile cântăreţilor şi chiar ale cre­
dincioşilor. Din cei cu studii seminariale complecte, sunt abia câţiva.
Apoi majoritatea lor au făcut parte din „Biserica Vie", frântură ne­
canonică ieşită în 1923 din trunchiul Bisericii Patriarhului Tihon.
Regimul sovietic a încurajat această desbinare şi a dat la în­
ceput mare sprijin „Bisericii Vii", ca să se poată organiza şi să atragă
de partea sa pe preoţii „tihonieni". Simpatia sovietelor însă n'a ţinut
mult, încât la urmă şi preoţii „jivişti", cum li se spune celor din
„Biserica Vie", au avut parte de aceeaşi prigoană.
„Jiviştii" mai poartă şi numele de „sinodalişti", fiindcă epis­
copii lor se întruneau în sobor aparte, neavând legătură cu patriarhul
dela Moscova. Afară de „jivişti" se mai găsesc şi preoţi din ierarhia
pretinsului episcop ucrainean Lipcovski, precum şi preoţii lepădaţi
de credinţă.
Misiunea a înfiinţat o comisiune specială în Odesa, care se în­
grijeşte de verificarea preoţilor localnici. Lucrările ei însă merg greu,
fiindcă mulţi preoţi şi-au pierdut actele, încât dovezile trebue să se
reconstitue pe bază de martori.
„Jiviştii" cari au hirotonie valabilă, se reprimesc în biserica
noastră prin declararea pocăinţei şi prin epitimîe. Cazurile grave,
în deosebi a preoţilor din ierarhia lui Lipcovski şi a clericilor apos­
taţi, vor fi supuse Sf. Sinod.
O parte din preoţii localnici, cari au trecut prin comisie, au şi
fost numiţi şi ne sunt de mare folos. Ei însă nu sunt plătiţi de Stat,
ci se întreţin din veniturile epitrahilului. Când vor fi posibilităţi mai
multe, e bine să se facă ceva şi pentru ei, căci au suferit mult sub
regimul bolşevic.

Mănăstiri
Alăturea de viaţa parohială, au început să se organizeze şi Mă­
năstirile, dintre cari unele manifestă un început de viaţă misionară.
Până acum, s'au redeschis următoarele mănăstirii
1. Sf. Pantelimon din Odesa (călugări);
2. Sfânta Măria Magdalena din Odesa (maici);
3. Sf. Antonie Osipovca, jud. Dubăsari (călugări);
4. Sfânta Treime din Balta (călugări);
5. Sargorod, jud. Moghilău;
6. Florina, jud. Balta;
7. Bolsoi Fontan, lângă Odesa.
 In primele patru mănăstiri, au început să se aşeze călugări şi
s ă se organizeze viaţa chinovială. In ultimele 3, încă nu sunt călu­
gări, servind deocamdată ca biserici parohiale.
La mănăstirea Si. Treime din Balta, se desfăşoară o intensă
activitate misionară împotriva inochentismului. Oarecare activitate e
vorba a se organiza în jurul mănăstirii Sf, Măria Magdalena, în care
s a u adunat ca la 40 de maici.
Numărul total al preoţilor încadraţi în Transnistria din clerul
de mir şi cel monahal, recrutaţi din Ţară şi dintre localnici, este în
prezent de 84. Este desigur prea puţin faţă de ceea ce ar trebui
să avem nu numai pentru Transnistria, ci şi pentru Ucraina în general.
Obiecte şi cărţi religioase
Bisericile pe cari le deschidem au nevoie de odăjdii, icoane,
vase sfinte şi altele. Pentru procurarea acestora, până acum am în­
drumat pe credincioşi la Iaşi şi Bucureşti, iar atunci când am avut,
le-am dat dela noi. Am făcut deasemenea un călduros apel către
episcopiile din Ţară, cerând să ne vină în ajutor cu obiectele bise­
riceşti ce le sunt de prisos. Unele eparhii ne-au şi trimis multe
lucruri. Dar golul este prea mare.
Am fi gata să organizam depozite de obiecte bisericeşti pe lângă
fiecare protoierie de judeţ, dar deocamdată avem piedeci în legătură
cu schimbul mărcilor germane în Lei,
Acum încercăm să organizăm ateliere de obiecte bisericeşti la
Odesa, dând această însărcinare preotului Mihai Petrovici, Nădăjduim
ca în primăvară să putem pune atelierele noastre în funcţiune. Până
.atunci, aşteptăm să ne vină ceea ce se poate aduce din Ţară,
Afară de obiecte bisericeşti, avem nevoie de cărţi de slujbă,
cărţi de rugăciuni şi de propagandă religioasă. Acestea ne trebuesc
atât în româneşte, cât şi în ucraineşte şi ruseşte. Pentru şcolile
primare ne trebuesc manuale de religie.
In încheiere, Misiunea Ortodoxă Română din Transnistria tinde
:să satisfacă toate nevoile poporului de aici în laturea religioasă, dar
îi lipsesc încă multe mijloace absolut necesare. Cu sforţări mari, s'au
realizat în scurtă vreme lucruri frumoase. Cu mai mult concurs şi
cu mai multă bunăvoinţă din partea tuturor, vom păşi şi de acum
înainte pentru desăvârşirea lucrării noastre. Pornim deci în anul ce
ne stă înainte la drum spinos, cu gânduri curate şi cu nădejdea că
Bunul Dumnezeu va binecuvânta lucrările noastre, spre folosul şi pro­
păşirea Bisericii noastre strămoşeşti.
Tiraspol, 31 Decemvrie 1941
Arhim. Dr, A N T I M N I C A

DOUĂ MOMENTE FESTIVE ÎN P R E S A NOASTRĂ BISERI­

C E A S C Ă . Organul naţional bisericesc „ Telegraful Român" a intrat în
a ! nouăzecilea an de existenţă, întemeiat în 1 Ianuarie 1853 de Mi-
tropolitul Andreiu Şaguna, cu intenţia mărturisită de-a contribui î s
lărgirea orizontului cunoştinţelor celor mai necesare pentru Românii
ardeleni, „Telegraful Român" a fost interpretul simţămintelor şi vre­
rilor oropsitului nostru popor dealungul celei mai hotărâtoare epocr
a istoriei Ardealului. După întregirea României, a luptat din răspu­
teri pentru aşezarea Bisericii ortodoxe române pe temeliile de neclă­
tinat ale Statutului Organic şagunian.
Dealungul acestor nouă decenii, cele mai încercate condee ale
scrisului românesc s'au întâlnit în coloanele lui, iar frânele sale au
fost purtate de următorii redactori responsabili: Aron Florian, Dr.
Paul Vasici, loan Bădilă, Visaiion Roman, loan Raţiu, Zaharia Boiu,
Nicolae Cristea, Mateiu Voileanu, Dr. Eusebiu R. Roşea, Nicoîae Ivan,,
Silvestru Moldovan, N. Olariu, Gavriil Hango, Dr. Ilie (Miron) Cristea,
Teodor V. Păcăţianu, Dr. Nicolae Regman, Dr. Gheorghe Comşa
(viitorul Episcop Grigorie al Aradului) şi Dr. Gheorghe Proca.
Sub diriguirea actualului său redactor responsabil, Păr. Rector
Dr. D. Stăniloae, vechiul organ şagunian a ajuns la apogeul strălu­
citei sale cariere. El aduce în fiecare săptămână articole substanţiale
de îndrumare pentru preoţime, ia atitudine faţă de problemele îa ;

ordinea zilei şi informează exact asupra mersului vieţii bisericeşti din,

ţară şi de peste hotare. Temeiurile de viaţă creştinească ale Neamului
nostru, au în el un apărător cuminte şi entuziast.
In redacţia „Telegrafului Român" lucrează de mai mulţi ani dl
Enea Hodoş, membru corespondent al Academiei Române, iar printre
colaboratorii lui actuali figurează Dr. Grigorie T. Marcu, D. Călugăr,
Nicolae Mladin, Dr. Nicolae Terchilă, Dr. Nicolae Neaga, Dr. Spiridon
Cândea şi numeroşi membrii ai clerului Arhiepiscopiei noastre.
Ţinuta corectă şi demnă a acestui organ de presă bisericească,
este întru totul conformă cu stilul tradiţional al gazetăriei ardele­
neşti.
Al doilea eveniment pe care-1 încrestăm la răboj cu aceeaş
bucurie, priveşte foaia religioasă pentru popor „Lumina Satelor",
care a împlinit două decenii de luptă necurmată pentru evangheli­
zarea obştei noastre. Din acest prilej, a apărut un bogat număr
festiv, la care colaborează I. P. Sf. Mitropolit Nicolae al Ardealului
întemeietorul foii şi patronul frăţiei misionare „Oastea Domnului", L
P. C. Arhimandrit Teodor Scorobeţ, vicar arhiepiscopesc, Prot. Sta­
vrofor Dr. D. Stăniloae, rectorul Academiei teologice „Andreiane",
Păr. Prof. Dr. Grigorie T. Marcu, Preot Căpitan Gh. Secaş, dnii I.
Gr. Oprişan şi Al. Lascarov-Moldovanu, Preot N. Munteanu-Munt-
marg, Preot Gh. Paschia, Apostol V. Antchi, Ion I. Suciu, culegă­
torul tipograf Traian Chirilă şi ostenitorii de fiecare zi ai foii: redac­
torul Preot Nicolae Vonica şi dl Grigorie Forsea.
In loc de ori ce alte aprecieri, pe cari foaia aceasta le merită
din plin, transcriem din cuvântul I. P. Sf. Mitropolit Mcolae urmă­
toarele fragmente:
 Când înainte de aceasta cu douăzeci de ani, am întemeiat şi am
pornit la drum gazeta pentru popor „Lumina Satelor", însoţindu-o cu
binecuvântarea mea, legam cele mai frumoase nădejdi de misiunea ce
era chemată să îndeplinească.
Astăzi după două zeci de ani încheiaţi, pot să spun că r.u m'am
înşelat în nădejdile mele.
Cine-ar şti spune câte raze rupte din lumina lui Hristos, câte
poveţe de îndrumare a vieţii după evanghelia Domnului, câte îndem­
nuri stăruitoare de părăsire a păcatului şi de întoarcere la calea
crucii şi a mântuirii, câtă dragoste caldă de sfânta Biserică, de Neam
şi de Ţară a răspândit, săptămână de săptămână, vreme de două zeci
de ani „Lumina Satelor" ?
Prin apostolatul ei, săvârşit cu înţelepciune şi cu râvnă ferbinte, a
trezit un val de viaţă duhovnicească, care sa revărsat pe întinsul
pământului românesc şi a răscolit sufletul neamului nostru pentru a
se pătrunde de adevărata trăire creştinească. Mişcarea religioasă orga­
nizată în frăţia „Oastea Domnului" este în mare parte rodul propa­
gandei ce s'a făcut prin slova „Luminei Satelor". c STRTANU
A R Î N

„GÂNDIREA" L A DOUĂZECI DE ANI. Viguroasa revistă d»

cultură românească „Gândirea", a împlinit două decenii de viată lite­
rară, înfiinţată la 1 Maiu 1921, ea a rezistat tuturor vrăjmăşiilor cari
au încercat de atâtea ori s'o răpună, isbutind — spre deosebire de
alte încercări similare, cari s'au prăpădit în faşe — să rămână sin­
gura revistă românească de după răsboiu care a făcut şcoală. Orto­
doxă şi naţionalistă în toată bună vremea, revista „Gândirea" amâni,
festat constant credinţa că drumul bătătorit de ea vine din adân­
curile de taină ale acestui neam şi duce spre misiunea lui de mâine-
Lupta ei, e lupta dlui Prof. Nichifor Crainic, iar isbânda ideilor
articulate în paginile ei curate, constitue şi un succes personal al
marelui talent care a însufleţit-o şi a călăuzit-o.
Din prilejul încheierii primelor două decenii de spornică exi­
stenţă, dl Prof, Nichifor Crainic a scris un revelator articol, în fruntea
numărului pe Decemvrie 1941, în care arată pe scurt măreţia şi sbu-
ciumul luptelor pe cari a trebuit să le poarte cu falsificatorii sufle­
tului românesc, jidovi şi jidoviţi.
Cu simţămintele de preţuire pe cari i le-am arătat ori de câte
ori ni s'a dat prilej, urăm „Gândirii" şi directorului ei încă mulţi
ani de biruinţi româneşti. G R . T, M.
 NOTE Şl INFORMAŢII
TUTUROR colaboratorilor,
abonaţilor şi prietenilor ei, „Re­
vista Teologică" le urează cordial
un an de mărire românească şi
de răsunătoare biruinţi ortodoxe.
* p e tărâmul cărturăriei bisericeşti,
L A p r o p u n e r e a I. P. Sf, M i ­
tropolit Nicolae, Ministerul Cul­
turii naţionale şi al Cultelor şi
A r t e l o r a confirmat numirea I. P.
C. Arhimandrit Teodor Scorobeţ
In postul de vicar al A r h i e p i s c o ­
piei o r t o d o x e r o m â n e d e A l b a -
Iulia şi Sibiu.
D e s p r e a c e a s t ă numire, s ă v â r ­
şită în 2 2 A u g u s t 1941, a m in­
format la v r e m e p e cititorii noştri.
(t)
M U N C Ă spornică de zidire
n o u ă ni se vesteşte din E p a r h i a
Caransebeşului, stârnită de zelul
pilduitor cu c a r e noul E p i s c o p ,
P . Sf. S a D. D. Veniamin V. Nistor,
s ' a aşternut la lucru cât c e s'a
învrednicit a se r â n d u i printre
u r m a ş i i p u r u r e a pomeniţilor vlă­
d i c i Ioan P o p a s u şi Nicolae P o p e a .
D u p ă ce a ostenit c u a r d o a r e
în cadrele expediţiei misionare
Întreprinsă de E p i s c o p a t u l or­
t o d o x ardelean în B a s a r a b i a şi
Transnistria, P. Sf. S a a p u r c e s
l ă r ă z ă b a v ă la fructificarea a c e ­
stei instructive experienţe, p o ­
trivit planului elaborat de I. P.
Sf. Mitropolit Nicolae al A r d e a ­
lului, d e s p r e c a r e am dat a m ă ­
nunte complecte la vreme. C â t e v a
contribuţiuni a p ă r u t e în Calen­
d a r u l pe 1942 al E p a r h i e i C a r a n ­
sebeşului, ne încredinţează î n ­
deajuns d e s p r e a c e a s t a .
Paralel cu activitatea în E p a r h i e ,
P. Sf. S a osteneşte cu vădit folos
d o v e d i n d şi de a s t ă d a t ă cât de
sincer p r e ţ u e ş t e realizările d e
acest gen, cultivate p e s c a r ă largă
la centrul Mitropoliei noastre.
O p r i m ă s e r i e d e 10.000 cărţi
d e rugăciuni sunt p e punctul de-a
ieşi din teascurile tiparniţei e p a r ­
hiale dela C a r a n s e b e ş , pentru a
p o r n i la p r o p o v ă d u i r e .
U n plan temeinic pregătit de
P. Sf. E p i s c o p Veniamin, p r e v e d e
p u n e r e a în l u c r a r e a mai multor
cărţi şi b r o ş u r i , în c a r e s c o p
osârduitorul A r h i p ă s t o r a şi p r o ­
c u r a t — pe altă cale d e c â t a c e e a
a visteriei e p a r h i a l e — un p r i m
fond de e d i t u r ă d e 150.000 L e i .
Printre primele tipărituri p e c a r i
ni le v a d a p r e v ă z ă t o a r e a p u r t a r e
d e grije a P. Sf, S a l e , figurează
o v a s t ă l u c r a r e d e Apologetică,
p e c a r e harnicul profesor d e T e o ­
logie Dr. Petru R e z u ş o a r e în
manuscris.
Sunt fapte vestitoare de d e s -
p r i m ă v ă r a r e în duh, p e c a r i le
întâmpinăm cu c e a m a i deplină
bucurie.
P R E M I U L d e virtute a l A c a ­
demiei R o m â n e , d e o sută mii
L e i anual — instituit d e un b o g ă ­
taş g r e c în amintirea înrudirii
s a l e cu domnitorul Mavrogheni,
de unde şi numele său — a fost
acordat de astă dată dnei Galina
Georgescu.
Viata acestei femei este o ade­
vărată revelaţie. Rămasă cu cinci
copii într'un orăşel de provincie,
a purces spre Capitală, a des­
chis un atelier de croitorie şi
din truda mâinilor ei, le-a făurit
un rost în viaţă.
Dând peste cei patru copii ai
violinistului Buică — orfani de
mamă şi părăsiţi în voia sorţii
de tatăl lor — i-a luat sub oblă­
duirea sa şi i-a crescut cu
aceeaş dragoste ca şi când ar fi
iost ai ei. După câtăva vreme,
a mai luat lângă dânsa alţi doi
copii orfani.
Intre timp, a găsit totuşi des­
tul răgaz ca să-şi desăvârşească
propria-i cultură, terminând li­
ceul şi călătorind la Paris, unde
a audiat cursuri la Sorbona şi
s'a perfecţionat în croitorie.
Sub pseudonimul Galia Tudor,
aceeaşi femee fenomenală a pu­
blicat număroase articole, poves­
tiri, romane, piese teatrale şi
traduceri, destinate de predilec­
ţie copiilor şi tineretului.
In faţa unei atât de pildui­
toare vieţi, cuvintele noastre tac.
Dna Galina Georgescu este o
roadă autentică a Duhului lui
Dumnezeu care lucrează în lume.
Cine a ştiut de vredniciile aces­
tei femei până la încoronarea
dela Academie?
Virtutea nu se răsfaţă la răs­
pântiile uliţelor. E a înfloreşte în
unghere tainice de raiu terestru.
DIRECTORUL ziarului „Cu­
rentul" a publicat recent un ar­
ticol de fond, în care glorifică
autoritatea intactă pe care şi-a
păstrat-o Papa Romei în zarva
care a cuprins astăzi toată scoarţa
pământului. Şi pentru ca efec­
tul să fie cât mai izbitor,, atitu­
dinea papalităţii faţă de împre­
jurările actuale este comparată
cu lamentabilele svârcoliri ale
oficialităţilor anglicane de a dis­
culpa bolşevismul de vina sân­
gelui vărsat care-i mânjeşte mâi­
nile şi-1 face atât de odios creş­
tinătăţii.
Articolul amintit, care nu-i
primul de acesta fel, fabricat
înfr'o redacţie cu neamuri la
Vatican şi cu dovedite înclinări
papistaşe, a stârnit o satisfacţie
explicabilă în rândurile confra­
ţilor din strana cealaltă. „Unirea"
biâjană (nr. 2 a. c.) îl citează
copios şi, ca să nu-şi desmintă
arţagul tradiţional, îi pune un ic.
Iată-1!
„ . . . Şi când te gândeşti
că numai ieri-alaltăieri, bisericani
români ortodocşi dintre cei mai
de vază fraternizau cu anglicanii
şi se simţeau fericiţi a fi cât mai
aproape de e i ! In schimb pen­
tru Roma papală şi pentru Sf.
Scaun, pe care intenţionat îl con­
fundă cu anumite figuri anti­
patice, trecător aflătoare pe-a-
colo, n'au avut şi n'au decât
aprecieri răutăcioase şi strâmbe,
ca sufletele din cari pornesc."
Clar şi la'nţeles! . . . Preoţimea
unită, care citeşte numai „Uni­
rea", va tâlcul fragmentul în
spiritul ei obtuz. N'ar fi de
mirare, deci, dacă într'o bună zi
ni s'ar aduce formal acuza că
suntem ca şi anglicanii. Cunoaş­
tem năravul, E urât. Şi tocmai
de aceea n'am înţeles să trecem
cu vederea această proaspătă
manifestare a lui.
E cert că anumiţi bisericani
ortodocşi au dus tratative cu
anglicanii. Că ei n'au nici un
motiv să se ruşineze de fapta
lor, e evident: ei au făcut acest
pas de dragul curmării dihoniei
interconfesionale şi în scopul res­
tabilirii unităţii Bisericii creştine.
Că nu s'au prăpădit de dragai
anglicanilor, o dovedeşte însuşi
stadiul la care au ajuns aceste
tratative. Ortodocşii nu s'au pri­
pit şi n'au cedat nimic din curăţe­
nia doctrinei lor. Dar au fost
sinceri. Au vrut din toată inima
o înţelegere, din care Hristos şi
împărăţia Lui în lume se nădăj­
duia că o să aibă numai de
câştigat.
După scandaloasa atitudine
pe care Biserica anglicană a
luat-o astă vară faţă de ucigaşii
sufletului şi ai credinţei în Dum­
nezeu, în presa ortodoxă s'a vor­
bit cu amărăciune şi cu energie
de apostasia insularilor şi s'au
rostit cele mai grele cuvinte
de acuză la adresa oficialităţilor
bisericeşti anglo-saxone, Ne-am
simţit şi ne-am mărturisit spon­
tan adversari declaraţi. Ne-am
văzut situaţi fără ezitare în ta­
băra opusă şi aşa suntem şi azi.
Binecuvântările cu cari Orto­
doxia românească a însoţit răs-
boiul nostru sfânt, spun totul în
această privinţă. înţelegerea cu
anglicanii a fost un vis urât. Şi
nu din vina noastră.
N'am tratat cu biserica papală.
E adevărat. Ori ce om de bună
credinţă poate judeca rezerva
noastră. Anglicanii s'au apropiat
de noi cu gânduri de înţelegere
frăţească. Cuvântul acesta lipse­
şte din vocabularul papal. Papa­
litatea nu concepe, decât o în­
genunchere umilitoare a celor­
lalte confesiuni creştine. Nu stă
de vorbă cu ele. Le vrea făcând
mea culpa. Şi fiindcă Ortodoxia
refuză cu hotărâre de neînfrânt
o asemenea soluţie, papalitatea
i-a declarat răsboiu necruţător.
Toate metodele sunt îngăduite,
câtă vreme o morală elastică —
atribuită în mod abuziv Evan­
gheliei Domnului — „sfinţeşte"
scopul urmărit: înghiţirea neca-
toîicilor.
Au mai fost tratative de unire
a bisericilor creştine, mai asidui
decât cele dintre ortodocşi şi
anglicani. Papalitatea le-a tor­
pilat pe toate prin nemăsurata
ei trufie, iar în vremurile mai
noui prin refuzul — „ghe tătului
tăt cachegoric" — de-a participa
la o înţelegere cu „schismaticii."
Pacea nu se slujeşte prin atari
atitudini.
Astăzi, anglicanii sunt în ta­
băra bolşevicilor. Noi, împo­
triva amândoura. Dar unde-i
papalitatea ? . . . Fiindcă lumea
e sătulă de artificiile politicii
de echilibru, al cărei sigur indi­
ciu e tăcerea. De ce tace Va­
ticanul astăzi ? . . . când altă dată
zorea cu o grabă suspectă să se
erijeze în postura de purtător de
cuvânt al creştinătăţii ?
Nu întrebăm numai noi!
„Unirea" dela Blaj va admite că.
declaraţiile anumitor „bule" tre­
buiau reînoite. , .
 ADMITE b i s e r i c a apuseană
Tăsboiul — sau nu ? Iată o între­
bare la care ni se cere un răspuns.
II dăm bucuros, orientându-ne
după valoroasa lucrare a dlui
Prof. Şerban Ionescu; „Morala
ortodoxă faţă cu celelalte morale
confesionale" (Bucureşti, 1941
p. 57—59).
„Bellum non est per se illici-
tum", susţine biserica apuseană,
după doctrina fer. Augustin şi a
luí Hugo Grotius. Răsboiul — fie
el ofensiv, defensiv sau inter­
ventionist — poate fi justificat
în favoarea altui popor. El este
legitimat maicuseamă atunci când
ori ce modalitate de înţelegere
între popoare a fost epuizată. Ubi
judíela deficiunt, incipit bellum —
spune H. Grotius.
Pentru ca un răsboiu să fie
just, trebue să îndeplinească ur­
mătoarele condiţiuni; 1. să por­
nească dela autoritatea legitimă;
2. să fie motivat de o cauză justă
sau de o necesitate urgentă şi 3.
să fie călăuzit de o intenţie bună,
ca de pildă pedepsirea incul­
patului, dar fără a purta un răs­
boiu de violenţă şi de exter­
minare.
Printre alte motive nepermise
pentru provocarea răsboiului, fi­
gurează şi unirea dintre fraţii
răspândiţi în diferite provincii.
„Oricum s'ar socoti răsboiul...
el este contra doctrinei spiritului
creştin. Doctrina romano-catolică
— spune dl Prof, Şerban Ionescu
(o. c, p. 59)—a rămas în urma spi­
ritului contemporaneităţii, care
năzueşte prin toate căile: des­
fiinţarea agresivităţii. Amestecul
Papilor în chestiunile lumeşti,
luptele pentru supremaţie, justi­
ficarea teoretică a răsboiului, cru­
ciade întreprinse cu scopuri de
dominaţie politică, etc., au săpat
la temelia doctrinei creştine şi au
sdruncinat-o din fundamentele ei.
In prezent, biserica romano-ca­
tolică va trebui să-şi revizuiască
învăţătura sa spre a reveni la
primele principii ale vieţii creş­
tine, care exprimă cuvântul cate­
goric al Mântuitorului: Pace pe
pământ !"
CONFRATELE „Slova Orto­
doxă" din capitală — pentru care
am avut şi altă dată cuvenitele
bineţe — a isprăvit nu de mult
publicarea unui studiu mai vast,
întitulat Conştiinţa ortodoxă a
lui Petru Maior, datorit bunului
nostru prieten şi colaborator
Preot Dr, Haralambie Cojocaru,
asistent la Facultatea de Teolo­
gie din Bucureşti.
Autor al unor răsunătoare lu­
crări de acest gen, pe cari citi­
torii revistei noastre le cunosc
din paginile ei şi din „Seria Teo­
logică," Păr. H, Cojocaru supune
unei analize minuţioase cuteză­
torul „Procanon" al vestitului
protopop unit, a cărui fermă
conştiinţă ortodoxă a fost de
atâtea ori ignorată de unele cer­
curi interesate, cari socoteau că
o pot face uitată accentuând re­
marcabila sa poziţie în şcoala
latinistă.
Dar despre acest studiu sen­
zaţional, care mărturiseşte des­
pre interesul tot mai viu al teo­
logilor ortodocşi de peste munţi
faţă de problema confesională
din Ardeal, ne rezervăm plăce­
rea de-a scrie mai pe larg când
îl vom avea în extras.
 IN cadrele Universităţii din
Odesa funcţionează şi o Facul­
tate de Teologie ortodoxă. I. P.
C. Arhimandrit Mitrofor Dr. Iuliu
Scriban, profesor universitar şi
împuternicitul Bisericii noastre
pentru îndeplinirea trebuinţelor
duhovniceşti ale ortodocşilor din
Transnistria, a fost ales decan al
acelei Facultăţi. In presa noa­
stră, a apărut textul scrisorii
prin care Rectorul Universităţii
din Odesa, Prof. Dr. P. Ceasov-
nicov, îi aduce I. P. C. Sale la
cunoştinţă acest fapt şi-1 roagă
să binevoiască a primi noua dem­
nitate. G R . T . M.
V PĂRINTELE M. Chiriţă, mi­
sionarul cercului O c e a c o v ,
membru în misiunea ortodoxă
română din Transnistria, ne tri­
mite o scrisoare în care arată
cum decurge o zi de lucru la
Odesa. Se vede din această scri­
soare — cum s'a văzut de altcum
şi din multele rapoarte publicate
în tipăriturile noastre din Sibiu
de către însoţitorii I. P. Sf. Mi­
tropolit Nicolae — că miile de
suflete creştine se trezesc din
somnul de două decenii, la care
î-a condamnat conducerea celor
fără Dumnezeu din Rusia sovie­
tică. Viaţa clădită pe temelii
mincinoase se dărâmă şi începe
o eră nouă, cea de revenire la
adevăratul stăpân şi Domn, la
Hristos Mântuitorul.
„ E ora 8V2 dimineaţa. Sala de
primire, destul de mare, e plină
de lume din toate straturile so­
ciale- Predomină preoţii, palizi
la faţă, mulţi în haine civile, dar
cu crucea pe piept, pe deasupra
hainelor. Toţi îţi povestesc lu­
cruri grozave din trecutul apro­
piat. Sfioşi, dar cu foc în ochi,
vin ca să-şi capete drepturile şi
obligaţiile pe care de atâta amar
de vreme nu le-au putut exer­
cita. Dar şi mirenii, culacii, vin
cu rugămintea să li se dea preoţi,
pentru că ai lor au fost depor­
taţi şi doresc să nu rămână fără
slujbă şi acum când graniţele
s'au surpat.,.
Era ora 3. Ne grăbim să luăm
o masă frugală, pentru a fi ne­
întârziat la oficierea unui T e -
Deum pentru inaugurarea socie­
tăţii pictorilor din Odesa. Cărţi
nu avem la îndemână. Compunem
apostolul din Trebnic, evanghelia
din Noul Testament, rugăciunile
din cartea de rugăciuni, aghiasmă
şi tămâie avem şi totul se face.
Două camere încăpătoare pline
de tablouri, asistenţă numeroasă.
Soseşte şi primarul Gherman
Pântea. Păr. Arhim. Antim feli­
cită pe cei prezenţi pentru gân­
durile frumoase cari îi preo­
cupă şi după ce stropeşte came­
rele şi tablourile cu aghiasmă,
se termină serbarea. Plecăm mai
departe, la biserica Sf. Nicolae,
fosta capelă a seminarului, care
se împodobeşte pentru sfinţire.
E curată, e pregătită. Doi preoţi
şi diaconi stăteau în mijlocul bise­
ricii, cu sf. Evanghelie pregătită
pe a doua zi. Se anunţă sosirea
I. P. C. Arhimandrit Scriban şi
atunci trebue lăsate toate, con­
tactul cu autorităţile trebue luat.
Odihna o lăsăm pentru mai târziu
şi într'adevăr, abia după ora 10
seara am putut să ne retragem.
Astfel trece zi după zi; munca se
face desinteresat, cu dragoste ade­
vărat creştinească, pentru pro­
păşirea sfintei noastre Biserici".
 Iată că pământul dintre Bug
şî Nistru, desrobit prin vitejia
ostaşului român, aşteaptă semă­
nători mulţi şi harnici, pentrucă
este un pământ bun şi roditor.
Dar tot aşa de nerăbdătoare
aşteaptă sufletele creştinilor ceva
nou, mai bun, mai trainic. Nimic
nu poate desăvârşi această pre­
facere ca întoarcerea la Domnul
şi trăirea Evangheliei Lui. Uşa
fericirii omeneşti o singură cheie
o poate deschide. Şi această cheie
este credinţa în Domnul şi Mân­
tuitorul nostru Iisus Hristos.
Dr. N. N E A G A
CREDINCIOŞII Eparhiei Va­
dului, Feleacului şi Clujului,
rămaşi dincoace de noul hotar,
au avut bucuria, de sfintele săr­
bători ale Naşterii Domnului, să
asculte mişcătoarea Pastorală pe
care le-a trimis-o bunul lor Ar-
hipăstor, P. Sf. Episcop Nicolae
Colan, din care reţinem câteva
fragmente:
Trufia şi nedreptatea vrăjma­
şului să nu vă întărâte spre
izbândirea de voi înşivă şi spre
facerea de rău— bine ştiind că
Dumnezeu celor mândri le stă
împotrivă, iar celor smeriţi le
dă har (I Petru 5, 5) şi nepier-
zănd nici odată din ochii voştri
cei duhovniceşti făgăduinţa dată
de Mântuitorul nostru Iisus Hris­
tos: că celce va răbda până la
sfârşit, acela se va mântui (Mat.
24, 13).
Drept aceea, să nu se tulbure
inima voastră, a celorce pătimiţi
pe urma prăpădului mare ce s'a
abătut asupra pământului; şi des-
nădejdea să nu-şi facă locaş în
sufletul vostru. Ci mai vârtos vă
mângâiaţi şi vă întăriţi întru cre­
dinţa că celorce iubesc pe Dum­
nezeu toate li se lucrează spre
bine.
L a celălalt Crăciun, obştea
ortodoxă din cuprinsul Vicariatu­
lui Albei-Iulia şi-a desfătat su­
fletul cu Pastorala pe care i-a
adresat-o I. P. Sf. Mitropolit
Nicolae al Ardealului, împreju­
rările de-atunci nepermiţând alt­
fel.. .
RĂRPUNZÂND imperativelor
ceasului de-acum, Biserica noa­
stră depune silinţe demne de
toată lauda, pentru a veni în a -
jutorul ostaşilor de pe front şi
a populaţiei nevoiaşe.
In urma îndrumărilor date de
I. P. Sf. nostru Mitropolit M—
colae, P. C . protopopi şi preoţi
din Arhiepiscopia ort. rom. de
Alba-Iulia şi Sibiu au colectat
dela credincioşii sfintei noastre
Biserici următoarele obiecte:
1256 perechi ciorapi, 424 pe­
rechi mănuşi, 245 mânecuţe, 18
căciuli de lână, 107 fulare, 181
svetere, 14 capişoane şi 3 piep­
tare de lână.
L a 17 Dec. 1941, darurile a-
mintite au fost predate de Con­
siliul nostru arhiepiscopesc sec­
ţiei sibiene a Consiliului de pa­
tronaj al operelor sociale, spre
a fi distribuite ostaşilor de pe
front.
Colectarea continuă.
S T A R E A de răsboiu în care
ne aflăm, necesită din partea
visteriei Statului considerabile
sforţări financiare. Pentru aco­
perirea lor, a fost lansat „îm­
prumutul Reîntregirii". Paralel
cu operaţiunile de colectare a
subscrierilor, autorităţile pu­
blice duc o campanie susţinută
pentru a deprinde toate pătu­
rile sociale să ducă un traiu mai
modest, menit să cruţe rezervele
alimentare ale Ţării,
Preoţimea noastră n'a prege­
tat să-i îndemne pe credincioşi,
din pragul sfintelor altare, să ia
aminte la povaţa venită de sus
şi să-şi asigure economiile sub­
scriind la împrumutul Reintre-
g î r i i
' ffi
LA încheierea fascicolului a-
cestuia, aflăm că Arhiepiscopul
de Canterbury şi primatul An­
gliei, s'a retras din scaun.
Bătrân şi compromis prin sim­
patia pe care a arătat-o lui Sta­
lin şi acoliţilor săi, el lasă lo­
cul unui urmaş mai tânăr, dela
care creştinătatea aşteaptă altă
atitudine faţă de împrejurările
grele prin cari trece omenirea.
G R . T, M,
Revis'a Teologică XXXII, 1942 nr 1—2
 REVISTA TEOLOGICA
O R G A N P E N T R U Ş T I I N Ţ A Ş I V I A Ţ A B I S E R I C E A S C Ă Î N T E M E I A T Î N 1907
A P A R E L U N A R
SUB PATRONAJUL I. P . S F . MITROPOLIT N I C O L A E AL ARDEALULUI
R E D A C Ţ I A Ş I A D M I N I S T R A Ţ I A :
A C A D E M I A T E O L O G I C Ă „ A N D R E I A N Ă " , S I B I U , S T R . M I T R O P O L I E I 24—28
A B O N A M E N T U L P E U N A N : 400 L E I
P e n t r u s t u d e n ţ i i în T e o l o g i e : 3 0 0 L e i
ÎNSCRISĂ ÎN REGISTRUL SPECIAL AL TRIBUNALULUI SIBIU SUB NR. 1—1938

IN A C E S T
Diacon Dr. G R I G O R I E T. M A R C U
Prot. Dr. Ş T E F A N L U P Ş A :
Preot ZOSIM O A N C E A r
Prot. Dr. S E B A S T I A N S T A N C A :
SABIN SIBIANU:
Preot G H E O R G H E Ş O I M A :
P r e o t Dr. I L A R I O N V. F E L E A :
Diacon NICOLAE MLAD1N :
P r o f . univ. Ş E R B A N I O N E S C U :
P r o f . u n i v . D r . I OA N M A T E I U :
Dr, G R I G O R I E T. M A R C U :
Dr. G R I G O R I E T. M A R C U ,
Dr. N I C O L A E T E R C H I L A ,
Preot ÎOAN B U N E A ,
D r . I L A R I O N V. F E L E A ,
Dr. S P I R I D O N C Â N D E A şi
Dr. C O R N E L I U S Â R B U :
Dr. G R I G O R I E T. M A R C U ,
Arnim. Dr. A N T I M N I C A şi
S A B I N S I B I A N U -.
G R . T. M . şi Dr. N. NEAGA:
NUMĂR:
V e a c u l Ortodoxiei misionare
Ş t i r i şi d o c u m e n t e d e s p r e B i s e r i c a o r t o d o x ă r o
m â n ă din T r a n s i l v a n i a d u p ă 1761
Hristos şi Antihrist
P a t e r Iani d e A l b a - I u l i a
P a s t o r a ţ i a în v r e m e d e r ă s b o i u (Un m o d e l a i
g e n u l u i : P a s t o r a l a d e C r ă c i u n a I. P . S f . M i -
tropolit Nicolae al Ardealului)
R ă s p u n s u r i l e ecteniilor
Darurile Bisericii
Doctrina despre viaţă a Profesorului Nicolae
Paulescu
Pacifismul bisericii papale
B i s e r i c a în v i a ţ a R o m â n i s m u l u i t r a n s i l v a n
A T I T U D I N I : Tipul veridic de vieţuire creşti­
n e a s c ă ( N o t e p e m a r g i n e a u n e i cărţi a d l u i
Prof. Ş e r b a n Ionescu)
M I Ş C A R E A L I T E R A R A : V o n der Freiheit der
Kinder Gottes. D a s K o m m e n des Herrn. P r o ­
legomena la o educaţie românească. Eine la­
teinische Inschrift d e s 4 J a h r h u n d e r t s a u s S i e ­
b e n b ü r g e n . T r a g e d i a o m u l u i în c u l t u r a m o d e r n ă .
E c l e s i a s t u l . B i b l i a în O r t o d o x i e . II Corinteni X I I ,
7 — 9 a . Viaţa Mântuitorului nostru Iisus H r i s t o s
p o v e s t i t ă p e î n ţ e l e s u l t u t u r o r . V i e ţ i l e sfinţilor.
Omul cel nou. Decăderea dogmelor. Vieţile
sfinţilor. C h e m ă r i la D o m n u l . R â v n a C a s e i T a l e .
Liturgisches Gebet und Privatgebet. Immer
wieder Ostern, Dreissig Pfarrern geben A n r e ­
g u n g e n z u r S e e l s o r g e . L X X V d e a n i d e l a înfiin­
ţ a r e a A c a d e m i e i R o m a n e . Un v e c h i u M o l i t v e n i c -
m a n u s c r i s d i n B i h o r în l e g ă t u r ă c u a l t e M o l i t -
v e n i c e . C r o n i c a r i ş i i s t o r i c i r o m â n i din T r a n ­
silvania. A d e v ă r u r i vechi pentru zidire nouă.
Mărire Ţ i e ! Ni s e pierde Neamul. Calendare
e p a r h i a l e p e 1942 (Sibiu, Cluj, A r a d , C a r a n s e b e ş ,
Oradea-Beiuş, T i m i ş o a r a şi A r g e ş ) . Calendarul
z i a r u l u i „ T r i b u n a A r d e a l u l u i " din Cluj
C R O N I C Ă : Un an de apostolat ortodox românesc
în E p a r h i a Clujului. A c t i v i t a t e a M i s i u n i i O r t o ­
d o x e R o m â n e în T r a n s n i s t r i a d e i a înfiinţare şi
până la 31 Decemvrie 1941. Două momente
f e s t i v e în p r e s a n o a s t r ă b i s e r i c e a s c ă . „ G â n d i r e a "
la 2 0 d e a n i
N O T E Ş I I N F O R M A Ţ I I : M u n c ă s p o r n i c ă în E p a r ­
hia Caransebeşului. Premiul de virtute. Biserica
a p u s e a n ă şi r ă s b o i u l . A p o s t a s i a a n g l i c a n ă . „ C o n ­
ş t i i n ţ a o r t o d o x ă a lui P e t r u M a i o r " . Mărunte