Sunteți pe pagina 1din 2

Obiectivul Recuperarii Medicale (Medicinii Fizice şi de Reabilitare)

Recuperarea medicală abordează holistic persoanele cu stări patologice acute sau


cronice (afecţiuni locomotorii şi posttraumatice, amputaţii, afectări musculoscheletale,
reumatologice, neurologice, disfuncţie cardio respiratorie şi renală, afecţiuni chirurgicale
variate, disfuncţii de organe pelvine şi postpartum, inclusiv abordeză „dizabilitatea
datorată durerii cronice şi cancerului". Recuperarea poate fi definită şi ca un proces
continuu de învăţare şi schimbare activă prin care persoana cu dizabilităţi dobândeşte
cunoştinţele şi abilităţile necesare pentru o funcţionare optimă din punct de vedere fizic,
psihologic şi social, adaptând restantul funcţional cât mai inteligent şi eficient la mediul
înconjurător. [12]
În contextul actual medical şi social, Medicina de recuperare trebuie să se
adapteze caracteristicilor medico-sociale, demografice şi educaţional-culturale, care
arată că în prezent aspectul diagnostic şi terapeutic în medicină este într-o dinamică
caracterizată de:
1. Creşterea speranţei de viaţă şi scăderea procentului populaţiei vărstnice cu
condiţie fizică suficientă pentru a fi independentă;
2. Deviere din acut spre cronic, deşi patologia şi gravitatea sechelelor
posttraumatice este în continuă creştere, în special la tineri;
3. Gradul civilizaţiei actuale aduce şi “efectele secundare” precum
dezadaptarea, sedentarismul, patologia de stress amplificată de asocierea factorilor de
risc cardio-vascular şi metabolic (HTA, DZ, obezitate, dislipidemie, boala cerebro-
vasculară, sindroame dureroase somatice, etc.)
4. Factori multiplii de risc asociaţi (fumat, stress, dieta necorespunzătoare,
decondiţionarea şi sedentarismul), patologie cardio-vasculara cu expresie clinico-
functionala severa (CPI, AVC, APP) [63, 64]
Din ce în ce mai frecvent, Recuperarea medicală realizează diagnosticul unor
patologii nediagnosticate inca, apărute insidios sau brusc în timpul perioadei de
recuperare, care durează câteodată luni, chiar ani. De aceea, în Recuperarea Medicala nu
este suficient să aplici Programul de Recuperare (contruit complex, etapizat, pentru
perioade lungi de timp), ci este absolut obligatoriu să reevaluezi periodic pacientul
(urmărit zilnic de-a lungul tratamentului şi după aplicarea lui), pentru a surprinde
simptomatologia sugestivă bolii de baza si eventual a unor noi suferinţe; odată
evidenţiate, acestea modifică corespunzător abordarea terapeutică, prognosticul
recuperator, sau limitează metodologia şi posibilităţile de aplicare a tehnicilor de
tratament şi frânează sau opresc evoluţia favorabilă recuperatorie.
In consecinta, obiectivul principal al Recuperării medicale este refacerea
aspectelor funcţionale legate de integrarea individului în mediu si societate:
autoîngrijirea, locomoţia, prehensiunea, gestualitatea cotidiană şi activităţile zilnice
(ADL), adaptarea cardiovasculară la solicitare, etc.[64]

S-ar putea să vă placă și